Cazurile inspectorului Singha – Capitolul 13

Mărturia de la capră

O mașină complet neagră opri. Jos, în fața închisorii centrale, Thup coborî din mașină amețit înainte de a merge în întâmpinarea bărbatului mai în vârstă. Singha luă documentele de pe scaunul din piele și i le înmână băiatului care venise către de el.

– Ține-le. Du-te acolo și așteaptă, arătă Singha spre ușa din față cu un perete înalt pentru a se adăposti de căldură.

– De ce nu vii cu mine?

– O să fumez.

 Thup dădu din cap înainte de a merge spre intrare.

Singha scoase o țigară Malboro și o ținu în gură înainte de a mișca cu îndemânare partea de sus a brichetei. Inhală nicotina adânc înainte de a expira până când ieși fum alb. Cu ochi pătrunzători se uită gânditor la tânărul care stătea în fața ușii. Dacă povestea despre păpușa „cumpărată de mama” sau despre fantomă era adevărată, începea să se îngrijoreze. Cazul va fi mai greu de investigat pentru că nu putea fi dovedit ce spunea Thup.  Da. Indiferent ce ar fi spus puștiul, oricum era ceva ce nu putea fi dovedit.

În timp ce gândea, ușa închisorii se deschise brusc și un polițist ieși cu un aer arogant în căutarea tânărului  cu fața blândă. Singha dădu drumul țigării pe jos înainte de a o strivi cu vârful piciorului până când aceasta se stinse.

– Ce faci aici?

– Vino… vino. Lasă-mă să te percheziționez!

Chiar în momentul în care polițistul se pregătea să îl apuce de braț pentru o percheziție corporală, cu o expresie rece, Singha interveni și își arătă insigna.

– Am venit să îl văd pe directorul Sittichai.

– Ah, vă rog. Dar trebuie să fac o percheziție corporală și să lăsați obiectele care sunt interzise. Vă rog să intrați mai întâi și…

– Băiatul ăsta vine cu mine.

– Atunci, vă rog să intrați.

Cei doi intrară înainte ca poliția să verifice obiectele pe care le aveau asupra lor. Apoi le luară telefoanele și le percheziționară corpurile, ducându-i la biroul directorului închisorii.

– Bună ziua, inspector Singha.

– Bună ziua.

– Am citit detaliile. Deoarece deținutul Sawatlid cu care doriți să vorbiți este un infractor periculos, va trebui să vorbiți în camera de vizite.

– Bine.

– Aveți limită de patruzeci de minute și va fi un gardian prezent tot timpul.

– Bine.

– Atunci, o să vă duc eu acolo.

Directorul zâmbi fericit în timp ce se ridică pentru a conduce cele două persoane. Intrară pe o ușă interioară pentru a ajunge în camera de vizită care era separată de gratii groase, împărțite în secțiuni, pentru a despărți persoanele. Singha alese să stea la celălalt capăt, lângă perete, pentru a evita persoanele care vorbeau în acea zi și pentru a nu se simți derutat de discuții.

– Va fi aici într-o clipă.

– Mulțumesc.

Directorul plecă să se ocupe de alte probleme.

Închisoarea centrală era destinată să adăpostească deținuți care fuseseră deja condamnați și care se aflau în detenție absolută din cauza implicării lor în cazuri grave. Unii deținuți erau persoane care primiseră condamnări pe viață sau sentințe de mai multe decenii. Singha era obișnuit cu astfel de lucruri, dar cei aflați la prima experiență, precum Thup, nu se puteau abține să nu se crispeze. Perechea de mâini frumoase a lui Thup apucă tivul cămășii bărbatului mai în vârstă. Băiatul rămase aproape și-și ținea capul plecat pentru că nu voia să vadă nimic din ceea ce nu ar trebui să vadă.

– Phi, ce facem noi aici?

– Am venit să punem întrebări caprei.

– O capră?

Thup își înclină capul pentru a-l privi ușor pe bărbatul mai în vârstă, neînțelegând, dar nu mai puse nicio întrebare. Ușa din partea cealaltă a gratiilor se deschise și chipul unui bărbat apăru indiferent, îmbrăcat într-o cămașă albastră, apoi se apropie și se așeză în fața lui Singha.

– Bună ziua, domnule Tewich, salută Singha cu o voce calmă, fără să amenințe sau să facă presiuni, însă interlocutorul doar îl privi în față înainte de a se întoarce să se uite la perete fără să răspundă.

– Numele meu este Singha și sunt investigator. Ne întâlnim astăzi pentru că vreau să vă pun câteva întrebări și sper să primesc cooperarea dumneavoastră care va fi benefică în investigarea unui caz.

Nu primi niciun răspuns… era exact cum spusese directorul, că acest deținut tace și nu spune nimic decât dacă este necesar. Părea reticent în a vorbi dar asta nu îl surprinse pe Singha, pentru că dacă ceea ce credea el era adevărat, dacă persoana din fața lui o făcuse, dacă el chiar comisese crimele, nu era de mirare că nu-i plăceau oamenii din departamentul kaki.[1]

– Știu că probabil nu vă simțiți confortabil să vorbiți cu mine, dar să tăceți așa și să nu spuneți prea multe este bine? Vă voi explica detaliile cazului, astfel încât să vă puteți răzgândi.

Singha strecură documentul în fața lui, înainte de a-l ține sus pentru ca Tewich să îl vadă.

– În momentul de față avem un caz de crimă. Este vorba de uciderea a șapte persoane, toate cadavrele având ochii și gurile cusute cu ață roșie.

– Hehehe!!! Tewich râse în hohote, cu o expresie jalnică pe față.

– Presupun că sunteți familiarizat cu asta.

Tewich se întoarse să se uite la fotografiile celor șapte victime care fuseseră așezate în fața lui, înainte de a-l privi pe Singha.

– Ați fost cândva suspect într-un caz ca acesta acum cincisprezece ani, un incident similar care a avut loc în provincia Phuket și ați fost suspectat în acest caz pentru că ați fost prima persoană care a găsit cadavrele. În urma unei examinări s-a constatat că ADN-ul dvs. se afla sub unghiile uneia dintre victime, precum și pe frânghia folosită în timpul crimei. Acesta este motivul pentru care ați fost acuzat. Ulterior, cazul a fost judecat în întregime și ați fost condamnat la închisoare pe viață. Am dreptate?

De partea celeilalte persoane era doar tăcerea. Singha dădu din cap înainte de a ridica documentele și de a i le înmâna lui Thup. Tânărul le luă și le ținu în mână confuz. Inspectorul nu înțelegea. Ce câștiga din acea tăcere?

– Nu contează, se pare că a trăi în acest loc fără a fi tratat corect nu pare să aibă un impact prea mare asupra dvs., așa că nu cred că e nevoie să vorbim despre următoarea parte a poveștii. Să mergem, spuse Singha înainte de a se ridica și de a se îndrepta spre ușă.

Thup văzu asta și încă ezita să îl urmeze, până când…

– Stai puțin.

Zâmbetul din colțul gurii lui Singha se lărgi imediat. Nu era nimeni care să vrea să fie aici dacă nu făcuse nimic rău. Nu era confortabil.

– Sunteți gata să vorbiți acum?

– O să vă spun doar ce i-am spus avocatului prima dată.

– Bine.

Singha se întoarse la locul lui înainte de a apăsa umărul lui Thup pentru a se așeza lângă el.

– Băiatul de lângă tine este polițist?

– Nu, el este cel care a găsit cadavrele la locul faptei.

Expresia lui Tewich părea puțin surprinsă. Se întoarse să se uite la fața lui Thup fără să clipească.

– Ar trebui să începeți acum.

– Cu ce ești tu diferit de ceilalți polițiști? Tipii ăștia fac totul doar pentru poziție și pentru a da bine în fața șefului. Chiar dacă povestea este adevărată, ei o înțeleg greșit, răsună o voce disprețuitoare printre cei care stăteau în camera aflată vis-a-vis de geam.

– Diferența este că eu îl am pe acest băiat care mă ajută să iau decizii.

– Eu?

Thup arătă cu degetul spre el însuși.

– Acest băiat este cel care mi-a putut spune că a avut loc un incident în urmă cu cincisprezece ani și că au mai existat cazuri de crimă ca acesta. Așadar, dacă vom dovedi că există o legătură sau o conexiune cu cazul actual, ați putea fi exonerat de acest caz, inclusiv de acuzații.

– Aș putea… într-adevăr?

– Da, dacă sunteți dispus să cooperați.

– Sunt bucuros să fac asta.

– Sunteți pescar, aveți propriile bărci și plase, așa că nu este neobișnuit să aveți amprentele dumneavoastră pe frânghii și unelte. Este ocupația dumneavoastră, dar îmi puteți spune despre incidentul anterior și cum ați găsit cadavrele tuturor victimelor?

– Îmi amintesc că în noaptea în care s-a întâmplat, eu și tatăl meu ne-am oprit din pescuit și ne-am întors acasă, dar dintr-o dată, în mijlocul nopții, m-au sunat niște oameni să-mi spună că plasa mea a dispărut de pe barcă. I-am spus tatălui meu că am de gând să ies și să arunc o privire, așa că m-am urcat pe motocicletă și am plecat. Pe drum a trebuit să trec prin pădure și am văzut o lumină. Atunci am parcat motocicleta și am coborât să arunc o privire, pentru că în acea zonă apăreau mereu oameni. Oameni care se prăbușeau cu mașina sau pur și simplu dispăreau. Se întâmpla mereu, dar apoi, în timp ce mergeam încet, am auzit un zgomot…

– Ce zgomot?

– Părea ca și cum cineva trăgea de un scripete.

Singha dădu din cap cu înțelegere. Și de data aceasta, vinovatul folosise și el unealta de economisire a energiei, ca și înainte.

– Și ce s-a întâmplat mai departe?

– M-am apropiat și am văzut cadavre… șapte cadavre atârnând de copaci. Apoi am sunat la poliție, dar când au ajuns, m-au reținut! Am încercat să le explic și să le arăt dovezi, dar ei voiau doar să-i dovedească șefului lor că l-au prins pe criminal. Indiferent ce aș fi spus, eu eram doar un cetățean rău. Cum aș fi putut să mă lupt cu cei care deschideau gura și spuneau că sunt agenți ai legii?

Inima lui Tewich era tulburată și incontrolabilă.

– Înțeleg. Ați văzut pe cineva înainte de asta? Sau ați cunoscut personal pe vreunul dintre cei decedați?

– Am cunoscut trei sau patru persoane care au murit pentru că erau din cartier.

Tewich încercă să se calmeze și reveni la răspunsul la întrebarea lui Singha de mai înainte.

– Vă amintiți ultima dată când le-ați văzut?

– A trecut mult timp și nu sunt sigur, dar trebuie să fi fost la templu. Era mult de lucru în acea perioadă a anului.

– Ce muncă?

– Treburile din luna a zecea.

– Aceasta este luna în descreștere… spuse Thup încet, dar atât Singha, cât și Tewich continuau să asculte.

– De obicei pescuiați în timpul lunii în descreștere, nu?

– Așa este. Luna este întunecată, așa că peștii mușcă momeala cu ușurință.

– Ce vrei să spui, Thup?

– Luang Phor mi-a povestit odată despre diverse ceremonii. Unele superstiții sunt legate de lună, mai ales în timpul lunii în descreștere… are un efect magic când vine vorba de păpușă. S-ar putea să aibă legătură.

– Superstiții? întrebă Tewich surprins.

– Dacă i-ați văzut ultima dată în templu, înseamnă că după aceea au apărut vești că au dispărut, nu?

– Da.

– Timpul a expirat, avertiză paznicul.

Singha ceru mai multe informații. În plus, Thup stătea deoparte și ascultase până când timpul expirase. Îl luară pe Tewich fără să uite să-i spună ultimele cuvinte lui Singha, cu o voce mai blândă decât prima dată.

– Am fost dezamăgit de mai multe ori de investigatorii care au venit aici. De data asta, nu mă lăsați să fiu dezamăgit din nou, vreau să mă întorc la familia mea.

Văzând că spatele uniformei prizonierului se îndepărta, Singha părăsi camera și se întoarse în biroul directorului fără să scoată un cuvânt, cu Thup în urma lui. Se uită la Singha cu îngrijorare, deoarece credea că trebuia să fie destul de stresat în acest moment. Oamenii care trăiseră mereu în neîncredere și care dintr-o dată trebuiau să se confrunte cu așa ceva, probabil că nu înțelegeau și era greu de acceptat.

– Cum a fost, inspectore? Ați primit vreo informație utilă?

– Da.

– Este ciudat că a deschis gura să vorbească cu poliția. În mod normal nu vorbește aproape deloc.

– Oamenii trebuie să își aleagă singuri calea. Oricum, aș vrea să plec, am de lucru la un caz.

– Vă rog, dacă vă pot ajuta cu ceva, dați-mi un telefon.

– Vă mulțumesc.

Singha părăsi închisoarea urmat de Thup. Lumina soarelui strălucea, făcându-l pe tânăr să strâmbe din ochi. Se uită în altă parte având vederea limitată, ceea ce-i scădea claritatea și făcea ca vederea să-I fie încețoșată. Chiar când era pe punctul de a-l striga pe Singha, văzu o imagine apărând în câmpul său vizual. O siluetă înaltă, musculoasă cu corp și haine verzi. Fața lui avea colți ascuțiți și părea feroce. În spatele lui Singha se afla Stăpânul fantomelor, unul dintre zeii din Thao Chatulokban…[2] gardianul gigant al lumii umane: Tao Wesuwan.

[1] aici se face aluzie la uniforma polițiștilor din Thailanda, care este de culoare kaki.

[2] Thao Chatulokban este zeul care protejează de toate bolile și previne accidentele din călătorii. Protejează oamenii în toate cele 4 direcții, și anume nord, sud, est sau vest. Thao Chatulokaban (Chatu înseamnă 4 lokkaban înseamnă lume) este o combinație de 4 zei formată din Thao Wessuwan (nord), Thao Virulok (sud), Thao Tharattha (est) și Thao Virupakkha (vest)