Cazurile inspectorului Singha – Capitolul 14

 Al șaselea simț miercuri seara

Tânărul detectiv se afla în fața casei lui James, prima victimă dispărută în acest caz. Plânsul familiei se auzea din când în când în fața casei. Aceasta nu era o casă foarte mare, așa că, întrucât vecinii se adunaseră să privească, el fu nevoit să își trimită mai întâi subordonații înăuntru.

– Șefu’, suntem gata.

Sum King intră în casă și privi totul cu atenție dar, deodată, umărul său primi o lovitură puternică și cel care îndrăznise să facă asta nu putea fi altcineva.

– Ce dur, spuse Say înainte de a intra.

– Dacă ai de gând să fii pretențios, mai bine nu te băga, spuse Darin

urmându-l.

– Nu lăsați pe nimeni să intre în casă până când echipa de criminaliști nu își termină treaba.

Înaintă puțin fără să se gândească, înainte de a începe să dea ordine celorlalți.

– Recepționat.

– Căutați păpuși de lut cu capete de animale. Dacă găsește cineva vreuna, să mă anunțe.

King îi urmă pe Darin și pe Say pe scări și atunci vorbiră cu părinții lui James. Aceștia susțineau că nimeni nu intrase încă în camera fiului lor, așa că toate probele trebuiau să fie încă în același loc. Say deschise ușa din stânga, care era deja ușor întredeschisă și un miros putred ieși din ea, cei trei fiind nevoiți să se întoarcă. Say deschise larg ușa și privi înăuntru, în timp ce duhoarea se răspândea încet. Făcând un pas înapoi, se întoarse să se uite în ochii lui Rin, care îl ținea de braț, îi spuse să îi dea drumul, dar Darin fiind prietena lui de mult timp și fiind singura persoană de acolo cu care se simțea confortabil, se agăță de brațul ei fără ezitare.

– Nu-ți dau drumul până nu intru acolo și mă asigur că nu e nimic.

– Atunci, cum pot să lucrez așa?

– Hai să intrăm mai întâi și apoi vom vorbi.

– Încă ți-e frică de fantome? întrebă King.

– De ce nu-ți vezi de treaba ta, detective?

– La naiba, a fost un răspuns prea dur.

Say se prefăcu surprins înainte de a intra în camera victimei.

King, între timp, avu un nod în gât tot timpul, ignorând râsetele din spatele lui.

Camera aceea era ca un dormitor normal pentru un adolescent obișnuit. Nu era nimic special la ea. Darin își îndepărtă mâna de pe brațul lui Say înainte de a se uita în jur, frecându-și brațele.

– Nu simți cum ți se încrețește pielea? E un frig de mori aici, spuse și se întoarse să îl întrebe pe Say, care se holba la ea. Se îndreptă spre fereastră și trase perdelele.

Deși această cameră părea normală, nu era lumină, era înăbușitoare și foarte întunecată și era dificil să respiri.

– Dacă decedatul era plecat din casă înainte de a dispărea, nu pot exista multe urme aici, spuse King înainte de a lua o carte și de a se uita prin ea.

– Singha a vorbit despre păpuși de lut, asta ar trebui să căutăm.

– Păpuși de lut?

– Una a fost deja trimisă pentru analiză.

– Ce fel de păpușă? spuse Darin întorcând capul și uitându-se la King și Say, care erau foarte diferiți unul de altul. Fiecare își îndeplinea sarcinile fără să se uite unul la celălalt.

– Este o păpușă de lut cu cap de tigru, explică tânărul detectiv.

– O păpușă de lut?

– Ne-a spus să mergem pe la casele fiecăreia dintre victime. Dacă găsim vreuna, trebuie să o ducem să o analizeze.

– Dar ce fel de păpușă este? mormăi Darin înainte de a continua să inspecteze camera în căutarea a ceva neobișnuit.

Se îndreptă spre pat, dar imediat fu nevoit să-și acopere nasul cu mâna, deoarece mirosul de pește stricat îl făcu să-și dea seama de unde venea și ce îl provoca. În timp ce Darin ridica pernele și plapuma, le punea jos și le ridica,  simțit că cineva îl urmărea. Când se întoarse să se uite la tetieră, nu văzu nimic. În acel moment, un râs puternic veni dinspre tetieră, făcând-o pe Darin să se oprească din ceea ce făcea. Ea ridică perna și se uită din nou. Era sigură că nu era surdă, dar când se uită iar, nu văzu sau auzi nimic. Crezu că este pedepsită pentru ceva și de aceea își imagina că auzise ceva din senin.

– Oh, nu.

Darin își strânse buzele înainte de a se uita în jos la pat.

– Darin, ai venit aici doar ca să ajuți, nu te lăsa păcălită, nu te lăsa păcălită, mormăia ea încet pentru sine.

Cu mâinile ridicate, respiră adânc pentru a-și aduna curajul înainte de a merge să caute în pat. Înainte de a face acest lucru, căută o lanternă pentru a o aprinde și a se uită sub pat. Încet-încet, lumina fu îndreptată spre picioarele patului, spre mijlocul lui, până când lumina ajunse la tetieră și ochii ei văzură o păpușă de lut care stătea în fața sa, întoarsă spre ea, cu corpul care era deformat și capul era…

– Un leu?

!!!ȘOC!!!

Luminile din cameră se stinseră și ușa se închise cu zgomot. Perdelele se închiseră și ele, cufundând din nou întreaga cameră în întuneric. Doar lumina de la lanterna lui Say rămase puternică. Darin tresări înainte de a se întoarce să privească în jur, văzând că situația devenea din ce în ce mai ciudată. Apoi se uită la chestia de sub pat pentru a o ridica și a ieși repede de acolo. Dar sub pat nu era doar o păpușă de lut, ci chipul unei femei tinere care stătea  chiar în fața ei. Fața tinerei era palidă, iar ochii ei erau goi și puteai vedea totul în interior. Buzele palide se deschiseră încet într-un zâmbet ca al unui om normal și avea, de asemenea, o lacrimă curgându-i pe după ureche. Fața aceea se afla la doar câțiva centimetri de cea a lui Darin care își înclină capul pentru a se uita adânc în ea.

Ia-o. Dacă vrei să o iei, ia-o.

O mână albă palidă împinse păpușa de lut în fața lui Darin. Simțea că se sufocă, vrând să plângă. Lacrimile îi curgeau pe față și simțea umezeala, dar nu putea ridica mâna să le șteargă.

Da, da, să o luăm, să o luăm, să o luăm cu noi.

Chiar când acel chip terifiant era pe cale să se apropie, altcineva o apucă pe Darin de glezne, scoțându-i tot corpul de sub pat, iar ea văzu din nou lumina.

– De ce plângi? întrebă șocat Say.

Cu o clipă în urmă, se întinsese și deschisese din nou perdelele. Văzuse că Darin se ascundea sub pat de mult timp și tot nu se mișcase, așa că decisese să o tragă de picioare.

Darin simți cum greutatea corpului său dispare. Se ridică repede și fugi afară din cameră. Plecă frenetic fără să audă vreun protest din partea celor două persoane din spatele său.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Say uitându-se sub pat înainte de a aprinde lanterna.

Atunci găsi o păpușă, se apropie de ea, o scoase și o puse într-o pungă pentru probe. După ce o ridică, ieși din cameră pentru că, probabil, nu ar fi obținut alte dovezi în afară de aceasta.

– Asta este păpușa pe care o căutau?

– Da.

– Asta înseamnă că și în casele celorlalte victime s-ar putea să fie una.

Cei doi părăsiră casa înainte ca King să se despartă de ei pentru a vorbi cu familia victimei, în timp ce Say se duse direct la mașină pentru că văzuse că prietena lui stătea înăuntru și părea speriată.

– Ce se întâmplă?

– Ia-o de aici, spuse Darin fără să se uite la punga cu probe din mâna lui Say.

– Ia-o de aici. Te rog, Say. Ia păpușa aia de aici, altfel sigur nu mă întorc cu tine.

– Care e problema ta?

– Dacă ți-aș spune că am văzut o fantomă, m-ai crede? Dacă ți-aș spune că păpușa asta e ciudată, ce ai spune? Vreau să-mi răspunzi: poți să iei asta de aici și să o lași în vehiculul criminalistic și să mă duci la templu?

În mod normal, lui Say nu i-ar fi păsat dacă un prieten menționa așa ceva, dar, de data aceasta, Darin era mai înspăimântată ca niciodată, cu o expresie de teamă pe față care era atât de clară încât trebuia să simpatizeze.

– OK, stai puțin.

Say coborî din mașină pentru a ridica păpușa cu cap de tigru și o puse separat în mașina pentru analiza criminalistică. După ce-i spuse șoferului să se întoarcă, să o pună în masa de probe și să meargă la casa următoarei victime, Say se întoarse la mașină ridicând ambele mâini pentru ca Darin să le vadă.

– Nu mai este nimic aici, vezi? Ești mulțumită? La ce templu vrei să mergi acum?

– Ei bine, este un templu în apropiere, hai să mergem acolo.

– În regulă, cum dorești.

Say părăsi satul înainte de a se îndrepta spre templul pe lângă care își amintea că trecuse pe drum. Dacă își amintea corect, acel templu se numea Wat Santi Thammawararam.

În timp ce se afla încă la casa victimei, King îi întrebă pe părinții și pe sora mai mare a lui James despre povestea păpușii pe care o găsise. De unde provenea și cum ajunsese sub pat.

– Ați mai găsit și altceva, domnule polițist?

Tatăl plângea din nou. Ochii îi erau umflați și roșii de la moartea fiului său.

– Nu am găsit nimic neobișnuit, cu excepția unei păpuși sub pat.

– O păpușă? Ce fel de păpușă? întrebă tatăl lui James, care își susținea soția îndurerată.

– O păpușă de lut făcută cu un corp uman și un cap în formă de leu. Poți să-mi spui dacă ai văzut vreodată această păpușă sau știi de unde a luat-o?

– Nu știu, dar înainte să dispară părea ciudat. Se închidea în camera lui și când mânca, ceea ce se întâmpla rar, mânca orez sau pește și vomita. Soția mea și cu mine am crezut că este din cauză că era stresat de examenul de admitere, așa că am încercat să pregătim mese ușoare și să le lăsăm în fața camerei lui.

– Și înainte de asta, a avut un comportament ciudat sau a întâlnit pe cineva ciudat?

Atât tatăl, cât și mama lui James clătinară din cap și se îmbrățișară strâns, dar sora mai mare care era cu ei părea să vrea să spună ceva.

– Ai ceva să-mi spui?

– Ei bine… James mi s-a plâns mai devreme că-i era frică să dea examenul de admitere, de teamă că nu va intra, așa că a spus că va încerca să meargă la templu. Nu știu dacă chiar a făcut-o sau nu, așa că nu am obiectat deloc. Într-o zi, am coborât scările în toiul nopții și l-am văzut pe James stând lângă perete și mormăind ceva dar nu știam ce era. Când m-am dus să ascult cu atenție, am auzit că era…o mantra.

– Rugăciuni? King întrebă din nou.

– Ce spunea? întrebă tatăl lui James.

– Nu-mi pot aminti totul, dar îmi amintesc prima parte.

– Ce spunea? King scoase un caiet și îl ținu în mână, pregătindu-se să scrie.

– Ji Jeruni, Chit Tang, Jetasitang Rupang, asta e ceea ce am auzit.

Potrivit surorii lui James, când terminase de cântat, James leșinase.

În acel moment se întorseseră să se uite la fereastra de la etajul al doilea și perdelele albe și subțiri fluturaseră. Umbra unei femei în picioare apăruse, privind în jos, dar când perdeaua flutură, femeia dispăruse.

– Mulțumesc pentru cooperare. De îndată ce vor exista noutăți, vă voi contacta.

King își luă rămas bun înainte de a le ordona subordonaților săi să se pregătească să meargă la următoarea casă, deși în inima lui încă se simțea rușinat de toate evenimentele care avuseseră loc în acest caz.

O mașină albă luxoasă era parcată în fața capelei templului Wat Santi Thammawararam.

Când Say opri motorul, Darin deschise repede portiera și coborî din mașină fără să ezite, urcă treptele și se așeză să aducă un omagiu  lui Buddha de aur din fața sa. Se ruga și aducea un omagiu într-un mod ciudat, cu atâta fervoare încât oamenii care se uitau la ea nu puteau protesta.

– Ți-ar plăcea să trăiești într-un loc ca acesta ca să auzi lucruri bune de la călugări? întrebă Say înainte de a se așeza lângă ea.

– Nu știu, acum am nevoie doar de un loc unde să-mi ancorez mintea…

– Namothassa Bhagavato,  fie că are sens sau nu.

O voce gravă din spate îi făcu pe amândoi să se întoarcă și să se uite unul la celălalt.

– Părinte! Respectele noastre. Tocmai am văzut ceva, ce ar trebui să fac? Este o fantomă care mă urmărește? Poate reverendul să toarne niște apă binecuvântată pe acel loc? se grăbi Darin să spună nerăbdătoare.

Un călugăr cam la vreo șaizeci de ani intrase în capelă cu un zâmbet pe față înainte de a se așeza pe scaunul din fața ei.

– Calmează-te, copilul meu, fantomele sunt spirite, sufletele persoanelor care au murit. Morții sunt ființe fără viață și, dacă este așa, cum pot ei să urmărească pe cineva?

– Eu tocmai am văzut una, era fantoma unei femei și era foarte înfricoșătoare.

– Bine, atunci voi turna niște apă binecuvântată peste tine, dar va fi pentru a-ți reda curajul și siguranța. Nu contează ce vei găsi. Dă-mi mâinile tale.

Darin își apropie imediat mâinile între sprâncene. Înainte de a se apleca pentru a se pregăti să primească apa sfințită, apa rece turnată pe corpul său îi răcori inima. Fierbințeala lui Darin se răcori încet. Scoase un oftat înainte de a se înclina din nou pentru a se închina lui Buddha.

– Ei bine, asta este. Dar tu de unde vii?

– Dintr-un sat din apropiere. Asta e tot, părinte.

– Noi suntem doi criminaliști care am venit aici pentru a investiga un caz. Sunteți aici de mult timp?

– Au trecut mulți ani, eu sunt călugărul principal de aici.

– Oh, asta e bine. Voi putea să vin și să torn apă binecuvântată des în această perioadă, nu știu încă ce voi găsi în continuare.

– Continuă să faci ofrande, copile. Când ai timp liber, stai, plimbă-te și meditează pentru a-ți liniști mintea în acest templu.

– Da, părinte.

Darin continuă conversația pentru puțin timp înainte de a-și lua rămas bun. Între timp, se uită în jur și văzu o statuie a lui Buddha în postura sa aniversară, într-un pavilion nu departe de acolo. Mergând să facă o ofrandă, ea puse toate monedele pe care le avea în bolul din fața sa. Darin scoase toate monedele înainte de a le pune în castronul cu ofrande din fața imaginii lui Buddha de miercuri și ridică mâinile să salute.

– Amin, sper să nu mai văd niciodată așa ceva, ca viața mea să treacă liniștită, fără probleme de genul acesta sau ceva care să mă deranjeze.

De îndată ce termină, se îndreptă spre mașină cu mintea mai calmă. Deși era încă puțin speriată, credea că venirea pentru a aduce ofrande și a aduce un omagiu lui Buddha ar fi suficientă pentru a ajuta la îmbunătățirea lucrurilor, dar oricine ar ști că nu întotdeauna totul se rezolvă prin aducerea de ofrande…

NT: Actualizare cu privire la stadiul descoperirilor despre legătura dintre victime.

James – Duminică – Născut și mort într-o duminică – „Păpușa cu cap de leu”

Chom – Luni – Născut și mort într-o zi de luni.

Orn – Marți – Născut și decedat marți.

Min – Miercuri – Născut și decedat miercuri.

Miercuri – Născută și moartă miercuri.

Chanin – Joi – Născută și moartă joi.

Tee – Vineri – Născută și moartă vineri.

Kaew – Sâmbătă – Născută și moartă sâmbătă – „Păpușa cu cap de tigru”.