Cazurile inspectorului Singha – Capitolul 3

Cazul 3: Lipsa de informații

După ce ancheta privind șoferul de taxi se încheie, locotenentul Khem îi permise lui Khun Danai să se întoarcă, fără să uite să îl informeze că, dacă vor avea întrebări suplimentare, va fi sunat din nou. Toate informațiile actuale nu păreau să se poată lega între ele. Prin urmare, Singha alese să solicite toate rapoartele de caz de la fiecare unitate care fusese în zonă, apoi se întoarse la birou cu tânărul suspect în urma sa.

– Inspectore, acesta este raportul cazului, raportul interogatoriului și acestea sunt rezultatele preliminare ale autopsiei de la departamentul medico-legal, spuse locotenentul Khem, care tocmai intrase, apoi se uită la tânărul care stătea în colțul camerei.

– Oh, inspectorul îl va duce pe suspect în aceeași celulă de detenție?

Singha nu răspunse imediat, doar întoarse capul și se uită la tânărul care dădea semne de agitație. Existau multe motive ca acest tânăr să fie considerat o victimă. În afara faptului că nu avea un alibi, părea că fusese aruncat în mijlocul unei povești absurde cu fantome. Era greu să iasă din acest caz.

– Dacă există altă celulă disponibilă, anunțați-mă.

– Am înțeles.

La naiba!

Sunetul stomacului băiatului se auzi în mijlocul conversației, înainte de a fi urmat de râsul ofițerului de poliție care stătea la ușă.

– Oh, îmi pare rău.

– E aproape 3 dimineața acum. Inspectore, vrei niște gustări sau orez? Mă duc să cumpăr.

– Du-te, cumpără orice vrei. Cumpără-mi și mie o ceașcă de cafea, spuse Singha, înainte de a-i înmâna banii subalternului său. Apoi se duse să se așeze.

– Tinere, vrei ceva?

Thup era doar un suspect. Nu existau informații clare care să indice că el era făptașul, așa că nu voia să pună prea multă presiune pe tânăr.

– Pot să comand o cutie de prânz? Dar portofelul meu…

– E în regulă, inspectorul te va trata, spuse locotenentul Khem fluturând o bancnotă mov înainte și înapoi.

Thup se întoarse și se uită la persoana care citea documentul cu o privire rugătoare. Chiar dacă Singha nu ridică privirea, continuă să se holbeze așa, iritându-l pe tânărul inspector.

– Comandă orice dorești. Și cumpără și pentru toți cei de serviciu.

– Da, inspectore. Mă întorc imediat.

Când locotenentul Khem plecă, în birou se așternu tăcerea. Se auzeau doar sunetul hârtiei învârtite și sunetul tastaturii apăsate. Thup își strânse buzele și merse să se așeze pe canapea cu grijă, pentru a nu face niciun zgomot care să perturbe concentrarea persoanei care lucra.

Oboseala se instală treptat pe corpul lui Thup până când pleoapele i se simțiră grele. Speriat, își plesni obrajii de mai multe ori pentru că, dacă adormea acum, îi era teamă că, atunci când se va trezi, se va trezi în acea celulă.

Cât despre Singha, care citea raportul cazului, fu puțin șocat când auzi un zgomot puternic dinspre canapea. Ridică privirea și se uită la fața tânărului. Se putea spune că erau foarte puține informații sau mai bine spus…mai nimic. Thup era doar un tânăr care se mutase la oraș pentru a urma facultatea. Anterior, trăise într-o provincie din regiunea de nord-est și nu exista nici o informație despre părinți. Când dăduse admitere la universitate, toate documentele fuseseră semnate de un anume Luang Phor.

– Ce faci de obicei în timpul liber? întrebă Singha, fără să ridice privirea.

– Ce? Mă întrebați pe mine?

– În această cameră, suntem doar noi doi. Deci pe cine altcineva să întreb? Îmi testezi răbdarea?

– Oh, nu am vrut să spun asta.

Thup se uită paranoic în stânga și în dreapta.

– De obicei doar mă odihnesc și mă uit la filme sau desenez.

– Ce altceva?

– Nimic…nimic altceva. Ies rar în oraș.

– De ce?

– Afară sunt lucruri care nu-mi plac. Ce aș putea vedea?

– Dar ai ales să mergi noaptea în pădure? Știi că asta te face și mai suspect?

– Eu… cred că asta s-a mai întâmplat.

– Ce vrei să spui?

– Oameni cu ochii și gurile cusute… Am mai văzut asta.

Singha lăsă dosarul din mână înainte de a-și încrucișa brațele pe piept și de a se uita la Thup, fără să-și întoarcă privirea.

– Inspectore Singha, nu mă veți crede, dar e în regulă. Am vrut doar să vă informez, în cazul în care v-ar putea fi de folos.

Thup își strânse buzele înainte de a scoate un oftat greu. De obicei, nu-i plăcea să vorbească cu nimeni decât dacă era necesar…mai ales când era vorba de lucruri personale. Dar cu persoana din fața lui, totul era diferit. Singha îl făcea să se simtă așa cum trebuie. Avea încredere în el.

– Eu…am văzut deja fantome. Le-am văzut încă de când eram mic. La început, am crezut că este doar temporar pentru că nu le vedeam când eram în templu. Eu eram mai tot timpul cu Luang Phor și nu am avut niciodată prieteni de vârsta mea pentru că nu puteam face diferența între oameni și fantome. Luang Phor mi-a dat un colier înainte să moară. Înainte să se întâmple acest eveniment, am avut un vis despre ceva care se va întâmpla în pădure… Am văzut o tânără. Ochii și buzele ei erau cusute cu ață roșie. Ceea ce sunt pe cale să vă povestesc este un eveniment pe care nu e prima dată în viață că îl văd.

Thup se uită la Singha cu teamă când  văzu că tânărul inspector nu răspunde deloc.

– Ei bine…asta e tot.

– Poftiți, domnule inspector, carne de vită cu busuioc și un ou fiert moale. Cât despre Nong, arată ca cineva care nu mănâncă mâncare picantă, așa că am cumpărat orez prăjit. Poți să-l mănânci? întrerupse discuția locotenentul Khem .

Thup își întoarse privirea pentru a se uita la cutia de prânz. Fără să-și dea seama, zâmbi larg pentru că foamea și oboseala îl făcură să uite pentru o clipă frica.

– Mulțumesc, locotenente.

– Spune-mi doar Khem.

– Mulțumesc, locotenente Khem.

– Ia-l și mănâncă-l.

Singha se ridică și ieși din cameră fără să spună nimic, ceea ce făcu ca inima băiatului să bată mai tare. Știa că astfel de lucruri erau greu de crezut, mai ales pentru oamenii care nu păreau să creadă în asta, așa ca Singha. Nu credea că inspectorul îl va crede. Dar el voia doar să se facă util.

– L-am înfuriat pe inspector ? mormăi Thup.

– Nu, așa este el.

– Atunci, locotenente Khem, mă consideră… suspect?

– Nu chiar, dar inspectorul este strict. Dacă el ar fi crezut că ești cu adevărat răufăcătorul, nu ar fi dormit și nu s-ar fi plimbat așa cu tine. Hai să mâncăm, Nong. O să-ți desfac mai întâi cătușele, apoi când termini de mâncat, o să le închid din nou, ca înainte.

– Mulțumesc, zâmbi Thup și-și înclină capul recunoscător.

Singha ieși în parcare. Acolo exista un mic chioșc care vindea țigări de marcă. Cumpără un pachet, scoase o țigară, o aprinse și trase un fum ca să-și stingă gândurile haotice din cap. După ce fumă o jumătate de țigară, își scoase telefonul mobil și sună imediat o cunoștință care lucra la Biroul Central de Investigații.

– Este 3 dimineața…se auzi o voce somnoroasă la celălalt capăt al telefonului.

– La naiba, Mek, te rog să găsești niște informații.

– Mă întorc să dorm.

– Crimă în serie. Victimelor li s-au cusut gurile și ochii cu ață roșie.

– Ai auzit ce am spus?

– S-ar putea ca un incident asemănător să se fi petrecut cu mulți ani în urmă. Aș dori toate informațiile pe care le poți găsi despre crime asemănătoare sau apropiate.

– La naiba, așteaptă o secundă!

O voce stridentă răsună la celălalt capăt al firului, făcându-l pe Singha să scape prima țigară pe jos. O calcă în picioare până când aceasta se stinse, înainte de a scoate o nouă țigară și a o aprinde.

– Cred că există. O să ți le trimit.

– Mm.

– De ce vrei brusc să știi despre un caz care s-a întâmplat acum cinci ani?

– Acum cinci ani?

– Da, există rapoarte despre cazuri similare. Asta s-a întâmplat acum cinci ani. Așteaptă, mai e unul care s-a întâmplat acum zece ani.

Fruntea lui Singha se încruntă.

– Acesta este un caz special care nu a fost închis niciodată. De ce vrei să știi?

– Pentru că am de-a face cu un alt caz. Trimite dosarul.

– În acest caz, trebuie să-l informez pe comandant.

– Nu o face încă, doar vei complica problema. După ce aflu mai multe, vom vorbim despre asta.

– La naiba, e vorba despre comandant!

– Asta e tot.

Singha închise înainte de a-și injecta mai multă nicotină în plămâni. Dacă mai existase cu adevărat un caz asemănător și făptașul nu fusese prins, atunci era periculos.

Singha se întoarse din nou în biroul lui. Râsetele din interior îl făcură să-și dea ușor ochii peste cap. Când deschise, își găsi subalternul stând și vorbind cu băiatul într-un mod prietenos și pe masă era o cutie de prânz goală.

– Nu ai de lucru, locotenente?

– În momentul de față nu. Mi-ați ordonat să rămân aici.

– Mek va trimite niște informații. Ia-le pentru mine.

– Da. În seara asta plecați acasă?

– Nu.

– Am înțeles.

Locotenentul Khem părăsi din nou camera. Singha citi un e-mail pe care îl primise de la prietenul de la Departamentul Central de Investigații, înainte de a parcurge în detaliu istoricul fiecărei victime.

– Domnule inspector…

– Ce e?

– Pot să dorm, vă rog?

– Vrei să faci un duș, vrei un pat moale?

– Serios?! întrebă entuziasmat tânărul, dar când văzu privirea tăioasă din ochii lui, fu nevoit să se retragă.

Stătea cu mâinile încătușate ca de obicei.

– Nu poți dormi.

Thup se uită la hârtia albă și la creionul de lemn de pe masa din fața lui înainte să se așeze și să înceapă să schițeze. În birou, în acel moment, nu se auzea decât zgomotul creionului care se târa pe hârtie înainte și înapoi.

Singha citi istoricul celor șapte victime, căutând conexiuni. Vârstele erau diferite, carierele, reședințele, locurile de muncă sau viețile acestor șapte persoane nu aveau absolut nimic în comun. Criminalii în serie aleg de obicei victime care au ceva în comun. Dacă nu caracteristicile fizice, trebuie să existe unele informații comune. Dar aici nu exista niciuna. Exista doar metoda de ucidere care era aceeași pentru cele șapte victime. Singha redeschise e-mailul trimis, înainte de a începe să citească totul cu atenție. Cazul care avusese loc acum cinci ani și se petrecuse în provincia de nord. În total, șapte persoane muriseră. Și cei șapte oameni aveau, de asemenea, fir roșu cusut pe ochi și pe gură. Citind trecutul celor șapte victime de acum cinci ani, găsi lucruri similare cu cele găsite la victimele actuale. Acest lucru însemna că nu exista niciun fel de relație între fiecare victimă.

 Deci, de unde își alege victimele?

Vârstă incertă, sex incert…ocupație incertă, adresă incertă.

Religia?

Toate hârtiile fură așezate pe masă, iar Singha le citi și se uită la informații. Religia pe care o practicase deja fiecare victimă. Răspunsul era satisfăcător. Fiecare victimă, fie de la incidentul recent, fie de acum cinci ani, fie de acum zece ani, respectase aceeași religie.

Toată lumea credea în budism.

Acesta era singurul punct comun găsit până acum.

Mormăitul persoanei care stătea la masă îl făcu pe Singha să ridice privirea. Se apropie pentru a se uita mai bine. Descoperi că ceea ce făcea tânărul acum era să deseneze. Băiatul era parcă în transă și nici nu văzu mâna sa puternică ce luă unul dintre desene. Singha se uită la el înainte de a-și încrunta sprâncenele. Era un desen al lui stând la birou, cu o expresie serioasă pe față. Privind abilitățile acestui puști, ar fi putut spune că era un artist liber profesionist. Nu ar fi fost deloc o exagerare. Singha clătină ușor din cap înainte de a-l pune la loc și de a se duce să-și ia jacheta și să o arunce peste capul băiatului, acoperindu-l  cu totul. Ieși din cameră fără să uite să încuie ușa din exterior. Bărbatul cu picioare lungi se îndreptă spre sala de autopsii pentru a examina încă o dată toate victimele.

În camera de autopsie, temperatura era mai rece decât de obicei. Corpurile tuturor victimelor fuseseră puse într-un frigider cu temperatură controlată. Singha se uita prin dulapurile de la morgă, incapabil să gândească limpede.

Doar informațiile despre religie nu erau suficiente pentru a-l găsi pe criminal. El avea nevoie de ceva mai mult pentru a rezolva cazul și pentru a-l prinde pe criminal.

Thup își dădu seama că rămăsese singur abia după ce auzi zgomotul ușii care se închidea. Era năucit. Cu mâinile tremurânde ridică de pe cap geaca de piele neagră și o ținu în brațe căutându-l cu privirea pe proprietarul ei. Dar nu văzu pe nimeni în cameră și se agăță puternic de acea haină. Buzele lui zâmbiră ușor.

Cine a spus că inspectorul era o persoană fioroasă? Nu era rău deloc.

Nu avu timp să-și termine gândul. Se auzi un sunet de cuie zgâriind ușa de lemn.  Era atât de puternic încât îl făcu să icnească șocat. Când se întoarse încet să se uite, văzu umbra întunecată a unei tinere. Era din nou în fața geamului ușii.

– Ce…tu…ce vrei? întrebă cu o voce tremurândă, dar nimeni nu răspunse. Se auzea doar un sunet înăbușit venind de afară.

– Ai…ai făcut asta? Nu…ai…

Clac, clac, clac!!!

Chiar când termină de vorbit, se auzi un zgomot. Ușa fu trântită. Apoi ea fu zguduită, lovită și scuturată de parcă persoana din afară era plină de furie. Thup tremura de frică. Îmbrățișa strâns haina lui Singha și încerca să închidă ochii. Dar, pe de altă parte, inima lui voia să afle mai multe. Cine era în spatele ușii? Ce anume dorea de la el? Vocea înăbușită pe care o auzise când era copil și vocea pe care o auzea acum…era cu siguranță…nu-și amintea greșit… era acea fantomă pe care o întâlnise cândva.

Ușa se deschise lăsând lumina exterioară să pătrundă înăuntru. Ceea ce văzu prin perdeaua de lacrimi nu era spiritul fantomatic al tinerei femei înfricoșătoare, ci chipul lui Singha care se apropia cu o expresie serioasă.

– Verifică camerele de supraveghere.

– Da, inspectore.

– Ce este de data asta, Thup?

Singha se întoarse în direcția în care arăta persoana din fața lui și constată că ușa avea zgârieturi de la unghii. Privi îndelung lemnul.

– Dacă nu a vrut să spună ce… atunci ceea ce vrea ea, sunt probabil eu.