Cazurile inspectorului Singha – Capitolul 20

Povești din trecut

Întunericul și frigul fură primele lucruri despre care Darin își dădu seama. Umezeala de pe vârfurile picioarelor o făcu să se uite în jos și descoperi că nu era în camera ei, nici măcar în clădire. Acum stătea pe o podea noroioasă, tălpile picioarelor i se afundau încet în noroi. Cu cât încerca mai mult să-și ridice degetele de la picioare, cu atât cădea mai adânc în groapa de noroi.

– Ce e asta?

Darin se uită în jur și se trezi în mijlocul unei păduri dese, plină de copaci înalți. Era în același timp familiară și neliniștitoare.

– Locul ăsta este…

Ochii lui Darin se măriră când văzură o umbră umană pe pământ. Lumina lunii strălucea în jos și ea își ridică încet capul pentru a privi în sus și văzu că umbrele erau figurile a șapte oameni agățați de crengile copacilor. Oricât de mult ar fi vrut să deschidă gura pentru a țipa, nu putu. Darin își ridică mâna pentru a le atinge și își dădu seama că propriile buze erau cusute, astfel încât nu putea deschide gura pentru a vorbi sau a plânge. Lacrimile îi cădeau încet, izvorând direct din frica ei. Era îngrozită, ajunsese la limită, dar nu era încă la fel de înfricoșător ca ceea ce se strecura în fața ei în acel moment.

Era o fata…Fața ei era palidă. Pielea ei era presărată cu nuanțe de verde și violet. Buzele îi erau cusute cu ață roșie. Ochii ei erau adânciți și se putea vedea carnea purpurie din interior. Își răsuci trupul contorsionat și încercă să se apropie cu o expresie chinuită pe față, dar, după ce se opri pentru o clipă în fața lui Darin, acele expresii dispărură și fură înlocuite de o față rece. Mâna ei se ridică pentru a-și mângâia buzele înainte de a încerca să le deschidă. Cusăturile se întinseră până când sângele, care nu ar fi trebuit să fie acolo, începu să curgă. Râsetele crescură puțin câte puțin, din ce în ce mai tare, până când lacrimile lui Darin îi curseră pe obraji de frică.

“Miercuri. Miercuri. Miercuri. Miercuri. miercuri. Miercuri. miercuri. Miercuri. Miercuri. Miercuri. Miercuri. Miercuri. Miercuri” (Fantoma)

Aceleași cuvinte erau rostite cu o voce răgușită iar și iar. Darin își întoarse fața, ferindu-se de limba lungă care ieșea dintre buzele fetei până când fură rupte pâna la urechi. Umezeala de pe fața ei făcea ca lacrimile să îi curgă pe obraji fără oprire. Inima îi bătea cu putere, corpul îi tremura și o putea simți în piept.

Frig!!!

Darin deschise ochii și oftă atât de tare încât tresări cu tot corpul. Imaginea pădurii dese, a celor șapte cadavre și a fantomei pe care o întâlnise dispăruse. În dormitorul blocului de apartamente de mărime medie, rămăsese doar un pat confortabil. Ceasul deșteptător sună din nou, făcând-o pe Darin să tresară. Se ridică și-l opri înainte de a-și îngropa fața între palme. Coșmarurile o bântuiau până în punctul în care abia putea dormi. De fiecare dată când închidea ochii, apărea imaginea acelei fete fantomă. Nu știa dacă dormea sau nu, dar probabil că era trează.

– Alo.

Darin ridică receptorul și răspunse.

– De ce pari atât de obosită?

– Un coșmar.

– Vii azi la secția de poliție?

– Voi întârzia, mă duc mai întâi la templu.

– De ce mergi la templu?

– Chiar vreau să te întreb, Say. Nu ți-e frică să fii urmărit de o fantomă?

– Puțin, dar nu poți trăi cu frică la nesfârșit, nu? Rin, dacă găsești cauza acestei frici, ea va dispărea mai repede.

– Da, idiotule. Du-te și trăiește cu fantoma aia!

– Dacă vii, sună-mă și spune-mi, vreau să cumpăr cafea.

– De ce muncești atât de mult? E doar…

 Darin se întoarse și se uită din nou la ceasul de pe noptieră.

– E doar șase dimineața!!!

– Nu am plecat, nu m-am dus încă acasă. Am stat treaz toată noaptea să verific dovezile. De ce nu te duci să-l verifici pe băiatul care a fost arestat? Ar fi bine dacă ți-ai aminti că ești medic și ai veni să-l vezi din nou. A fost transferat la infirmerie.

– Oh, hei, deci voi doi chiar veți lucra la acest caz, nu?

– Veți fi păcăliți de o fantomă?

– Nu chestia aia te-a lovit, ci eu. Voi fi acolo în curând!

Darin oftă înainte să se dea jos din pat și să meargă direct la baie pentru a-și spăla fața și ochii.

– Mă duc să-mi spun rugăciunile și voi ieși repede când voi termina. Deci, ai terminat analizele?

– Nu încă.

– OK. Ne vedem mai târziu.

Darin închise telefonul înainte să se uite la reflexia ei obosită. Îi era frică de lucruri, este adevărat, dar să-și lase prietenul să înfrunte singur ceva ce știa că este periculos era greu, părea prea egoist.

– Cel puțin Say este puternic și nu se lasă păcălit, oftă ea.

………………………..

Interiorul camerei era decorat simplu. Un pat mare king-size, care obișnuia să găzduiască o singură persoană, părea acum mai îngust pentru că erau două persoane care dormeau una lângă alta. Thup avea obiceiul să se trezească devreme încă de când era copil. Deschise încet ochii somnoros, dar ceea ce văzu în această dimineață fu un tatuaj cu un tigru la doar un centimetru distanță și un piept cu pielea fină și frumos bronzat în fața lui. Thup se uită la Singha cu ochii strălucind înainte de a zâmbi pentru sine. Fusese o noapte în care putuse dormi profund și confortabil. Fusese o noapte în care nu se întâmplase nimic ciudat și nu auzise decât sunetul respirației constante a bărbatului mai în vârstă de lângă el.

Thup încercă să se dea jos din pat cât mai ușor posibil, pentru a nu-l trezi pe Singha din somn. Când îl văzu pe bărbatul mai în vârstă întorcându-se, se opri imediat și rămase lângă pat înainte de a se apropia pentru a-l acoperi cu o pătură și apoi coborî să pregătească micul dejun. Când ajunse jos, la piciorul scărilor, înainte de a se îndrepta spre bucătărie, se întoarse să se uite la ușa casei. Îndoiala care se ivise în urma convorbirii de aseară nu fusese încă risipită. Nu era un sunet batjocoritor? Nu auzea ceva ca un răget, ci o voce blândă care i se părea ciudat de familiară. Cu toate acestea, nu știa unde o mai auzise. O pereche de mâini frumoase deschise perdelele, până când lumina soarelui îi străluci pe față. Nu știa cu ce avea să se confrunte în acea zi, dar un lucru era sigur: Singha avea să caute cu siguranță următoarea păpușă.

Sunetul telefonului îi atrase atenția lui Thup și își întoarse privirea de la lumina soarelui de afară. Nu erau mulți cei care îl sunau, așa că nu era nevoie să ghicească cine ar putea fi.

– Bună, Lung Chai.

– Ce mai faci, puștiule? Ce mai faci? De ce nu te întorci?

Era vocea unui bătrân care îl saluta prietenos, făcându-l pe Thup să zâmbească.

– Sunt bine și probabil mă voi putea întoarce curând, Lung.

– Vei veni la înmormântarea de la casa lui Ta So Yama?

– Nu, dar am ceva ce aș vrea să te întreb.

– Continuă.

– Acum douăzeci de ani, când bunicul a trebuit să organizeze ceremonii funerare pentru familiile celor șapte decedați. Îți amintești? Luang Phor nu m-a lăsat să ies să văd.

– Hmmmm, cred că îmi amintesc, pentru că atunci bunicul Sak și bunica Phum au plâns mult până s-au prăbușit câteva zile mai târziu, Ta Sak a fost internat în spital și a murit împreună cu soția și nepoții săi.

– Lung, îți poți aminti cum arăta persoana care a murit atunci?

– Îmi amintesc că avea ochii reci, gura era cusută și, întâmplător, toți cei șapte erau la fel. Sătenii care au venit, au spus că fuseseră aleși cu un scop, ei spuneau că fuseseră sacrificați.

– Sacrificați?

– Da, la început unii săteni au spus că nu ar trebui să fie incinerați pentru că ar fi o moarte rea, dar Luang Phor i-a sfătuit să fie incinerați. El a spus că ar trebui să stea și să se roage toată noaptea, să stropească cu apă binecuvântată și să întindă din nou firul sacru în jurul pavilionului. A spus că nu le puteau păstra mult timp pentru că nu ar mai fi putut renaște.

Thup ascultă și scoase din frigider ingredientele pentru micul dejun.

– Sătenii s-au gândit că trebuie să fi fost opera polițistului care locuia în spatele pădurii, pentru că în acea casă se ocupau cu magia neagră.

– Un polițist?

Atenția lui Thup fu imediat atrasă de asta.

– Ei bine, tatăl era polițist, mama era asistentă medicală. Păreau bine și aveau doi copii, ambii grav bolnavi. Există săteni care s-au dus să caute lucruri în pădure și au spus că au auzit un sunet, ca cineva care se ruga în casă în jurul orei 2.30 dimineața. Două sau trei luni mai târziu, fiul s-a îmbolnăvit grav la școală și toată lumea a crezut că venise vremea lui. Așa că tatăl a crezut că poate folosi vrăjitoria pentru a prelungi viața fiului său.

Thup nu putea decât să asculte cu atenție, pentru că Luang Phor nu-i spusese nimic despre aceste chestiuni. Cu siguranță pentru că, în opinia sa, nu era de bun augur ca Thup să știe despre aceste lucruri.

– Dar se putea ruga, nu? Și apoi putea să ducă copilul și la doctor. Dacă mama lui era asistentă medicală, nu ar fi trebuit să aibă grijă de el?

– Nici eu nu știu. Sătenii povestesc mereu, dar după aceea, în urmă cu aproximativ zece ani, sătenii au descoperit că și casa era părăsită, că nu mai locuia nimeni în ea și nu știau unde se mutaseră.

– Zece ani? Și-ar fi lăsat fiul să moară așa?

– Nu sunt sigur, în acea perioadă Luang Phor a mers la spital din cauza bolii băiatului, nu l-a găsit nicăieri, probabil îți amintești asta.

– Da, îmi amintesc.

Thup își amintea de zilele sale de școală, când adesea trebuia să se deplaseze între școală, templu și spital și toate locurile care îl făcuseră să găsească doar spirite rătăcind peste tot.

– Deci, Lung, te superi dacă îi întrebi pe săteni pentru mine? Dacă cineva în ultimii douăzeci sau douăzeci și cinci de ani a aflat de un cadavru cu ochii și gura cusute?

– Pot să încerc, dar după atâta timp, nu știu dacă bătrânii își vor aminti sau nu. Haha.

Lung Chai râse amuzat înainte de a suferi o criză de tuse, așa cum se întâmplă întotdeauna cu oamenii în vârstă.

– Apropo, de ce întrebi despre asta, puștiule? Bunicul te avertizase deja. Te rugase să nu atingi aceste lucruri. Ața roșie este folosită pentru a coase ochii, astfel încât să nu poată vedea, iar ața roșie cusută pe gură este pentru a-i împiedica să vorbească. Aceasta înseamnă că cel care a făcut-o se teme că spiritul îl va găsi și îl va blestema, așa că lasă totul cusut. Nu arată ca un practicant de magie albă, Thup.

– Este necesar, Lung. Când mă întorc o să-ți spun.

– Cum dorești, dar dacă vrei să vii, sună-mă. Poți veni să dormi la noi. Mătușii îi e dor de tine.

– Și mie mi-e dor de voi.

– Asta e tot pentru moment, mă voi ruga la Buddha.

– Pa, Lung. Te rog să ai grijă de sănătatea ta.

După ce-și luă rămas bun de la Lung Chai, Thup închise telefonul, înainte de a termina de pregătit micul dejun. Imediat ce termină, se duse să facă duș și să se îmbrace. Se opri în fața ușii dormitorului și rămase acolo mult timp, neștiind dacă să intre și să-l trezească pe Singha sau să-l lase să doarmă. Tocmai când era pe cale să se întoarcă și să coboare scările, ușa dormitorului se deschise, făcându-l să tresară.

– Ce faci în picioare în fața dormitorului?

Singha ieși cu partea superioară a corpului încă dezgolită, fără ca nimic să o acopere și cu părul dezordonat, ceea ce nu îl făcea mai puțin chipeș.

– Ah, mă gândeam să urc și să te trezesc.

–  Ah, evită-mi criticile.

Singha se îndreptă spre baie să se spele pe dinți. Se întoarse spre ușă înainte de a se spăla pe dinți și se uită la Thup.

– Ai făcut un duș?

– Da, am făcut.

– Ce altceva ai făcut?

– M-am trezit devreme. Vrei să te ajut să te speli pe dinți cum trebuie?

Singha se încruntă înainte să scoată periuța de dinți din gură și să o îndrepte spre Thup.

– Ai o problemă cu mine?

– Cine ar îndrăzni să aibă o problemă cu tine?

– Știu, ei bine, în dimineața asta mă duc mai întâi la secția de poliție. Trebuie să duc păpușa lui Say pentru analize și apoi să merg la casa victimei numită Orn.

– Te rog să-l iei pe Thao Wessuwan cu tine, să-l pui în camera de autopsie, ca Khun Say să poată lucra în siguranță.

– Intră și ia-l, ține-l cu grijă sau mama mea se va înfuria.

Singha se întoarse la baie pentru a continua gargara.

– Asta e bine.

Thup intră în sala de închinare și ridică mâna pentru a se închina atât imaginii lui Buddha, cât și statuii lui Thao Wessuwan. Cântă în cinstea lui Buddha și ridică ușor statuia lui Thao Wessuwan. Apoi se ridică pentru a pleca, dar înainte de a ajunge la ușă, văzu brusc că în colțul camerei se afla o vitrină. Era plină de certificate, medalii și insigne de-ale lui Singha, dar ceea ce ieșea cel mai mult în evidență era o ramă foto cu un băiat și o fată care stăteau îmbrățișați, cu zâmbetul pe față. Se gândi că băiatul era cu siguranță Singha, dar fata de lângă el nu știa cine era. Thup ieși din cameră și se opri din nou în fața băii:

– Phi, am adus-o.

– Bine.

– Pot să te întreb ceva?

– Doar răspund la întrebări în fiecare zi. Ce vrei să întrebi?

– Cine e fata din poza cu tine?

Sunetul apei de la duș se opri imediat ce Thup termină de întrebat. Văzând că interiorul rămăsese tăcut pentru o lungă perioadă de timp, tânărul deveni îngrijorat.

– Ce s-a întâmplat, ești bine?

– Nu…

– Ce ai spus? Nu am auzit nimic.

– Nu întreba despre asta! strigă o voce aspră, făcându-l pe Thup să tresară.

– Phi, mie… îmi pare rău.

Nu știa dacă făcuse ceva care să-l enerveze pe bărbatul mai în vârstă sau nu. Ușa de la baie se deschise, iar Singha ieși doar cu un prosop înfășurat în jurul taliei. Trupul îi era ud din cap până în picioare, ceea ce-l neliniști pe Thup. Singha își ridică capul, făcând contact vizual cu tânărul din fața lui. Văzând cum ochii frumoși ai lui Thup se zvârcoleau, Singha nu putu decât să ofteze.

– Stai jos și așteaptă.

Thup nu văzuse niciodată o asemenea atitudine din partea bărbatului mai în vârstă de când se cunoșteau. Singha doar intră în cameră înainte de a lua un prosop și de a-și șterge picăturile de apă din părul său negru. Fotografia aceea îi aparținea exclusiv lui Singha.

– Usucă-ți părul, te rog, o să răcești.

Thup se îndreptă spre sufragerie și așeză statuia din mână pe masa din fața televizorului. Apoi decise să se așeze pe canapea. Ochii lui frumoși, cu gene lungi, priveau scările cu îngrijorare; nu văzuse niciodată o astfel de atitudine din partea lui Singha. Nu văzuse niciodată o astfel de față îndurerată.