Cazurile inspectorului Singha- Capitolul 43

Bai Sri Su Kwan

Se vorbește mult despre evenimentele îngrozitoare care au avut loc acum două zile. Șapte crime în serie sunt legate de multe cazuri similare din trecut. Fiecare caz a avut loc la fiecare cinci ani, începând cu primul caz, într-o provincie din nord-est. Potrivit anchetatorilor care au lucrat la caz, sunt doi vinovați, unul dintre ei fiind un fost stareț respectat de oameni. Acesta ar fi murit la fața locului în timpul încercării de a-l captura, în timp ce agenții au arestat o altă persoană care era unul dintre membrii echipei de pe canalul Vânătoare de Fantome, de pe YouTube. Acesta a suferit arsuri și se află în stare gravă, fiind internat într-o secție specială a spitalului general. Inițial, poliția a raportat că numărul morților a ajuns la cincizeci, iar ancheta a constatat că toate acestea s-au întâmplat din cauza credinței în sacrificiul uman. Acest eveniment ciudat a provocat rănirea mai multor polițiști, inclusiv a inspectorului de la secția principală care a închis cazul, inspectorul Singha.

Thup apăsă pe telecomandă pentru a opri televizorul. În ultimele două zile urmărise aceste știri în repetate rânduri până obosise.

După ce starea lui Singha se stabiliză, fu transferat într-un salon obișnuit. Apoi, Thup se întoarse acasă pentru a-și strânge lucrurile, astfel încât să poată supraveghea persoana respectivă zi și noapte. În fiecare zi mergea și venea de la spital acasă, atât de des încât până și asistentele medicale din secție se obișnuiseră cu el.

King, care se recuperă rapid, preluă cazul. O echipă medico-legală fusese trimisă să inspecteze locul crimei, inclusiv cu cooperarea poliției din toate departamentele de investigații criminale. Descoperiseră că tatăl și fiul locuiseră în mai multe provincii și, investigând cazul retrospectiv și adăugând la ceea ce descoperiseră, făcură ca acest caz să devină subiectul întregului oraș.

Darin, care era în stare gravă, era încă tratată în salonul de alături. Din fericire, glonțul nu-I atinsese niciun organ vital, iar criminalii îi bandajaseră rana pentru că nu voiau să sângereze până la moarte înainte de ceremonie. Scăpase ca prin urechile acului. Ieri se trezise plângând în hohote din cauza traumei, până când Say fu nevoit să stea cu ea toată ziua și toată noaptea.

Pe tot etajul erau polițiști care patrulau, iar doi polițiști stăteau acum de pază la ușa salonului criminalului în serie care supraviețuise. Inima lui Bom fusese suficient de puternică pentru a supraviețui incendiului, dar ceea ce urmase îi transformase viața într-un iad. Cu arsuri de gradul III pe tot corpul, fără niciun fir de păr, pielea era înfășurată în tifon din cauza stratului de piele deteriorat care putea să se infecteze în orice moment, Thup vedea des fantome care se învârteau mereu în jurul camerei lui Bom.

Abia acum Thup își dădu seama că, atunci când îl cunoscuse pe Bom în acea zi, cunoscuse și o fantomă care avea spiritul lui Khun Chaba. Cuvântul pe care îl rostise fantoma era “He”, care înseamnă fantomă în limba khmeră, și de aceea  îl înconjurau atât de multe. Dar în ceea ce privește norocul lui Bom, dacă nu ar fi fost sacrificiul, ar fi murit de mult. Acum nu era diferit de fantome… În fiecare zi, țesutul mort era îndepărtat și noi răni erau făcute în mod repetat. Nimeni nu știa dacă Bom va putea suporta aceste răni până la proces, dar rudele victimelor, majoritatea dintre ele, îl blestemară până la moarte de mai multe ori pe zi, pentru ca el să plătească pentru ceea ce făcuse altor oameni.

Rudele victimelor actuale primiseră cadavrele celor dragi, la fel și familiile tuturor victimelor anterioare. Autoritățile investigau locul în care tatăl și fiul  lăsaseră mai multe cadavre. Fuseseră multe crime care nu ar fi trebuit să se întâmple, iar pentru multe persoane fusese un adio prea devreme, de aceea eliberarea cadavrelor fusese considerată o chestiune urgentă.

În ceea ce privește complicii, rămăsese în viață doar unul, unchiul Khuen, care încercase să scape și să-și salveze viața, dar după un timp fusese prins încercând să treacă granița. Fondurile sustrase din templu includeau mai multe amulete rare, care fuseseră confiscate de autorități. Persoana mărturisise că fusese o deturnare de fonduri, dar spusese că nu fusese implicată în niciuna dintre crime și confirmase că nu știa nimic despre acțiunile tarețului, deoarece acesta părea o persoană bolnavă și nu avea energie să facă nimic. Părea o persoană bună, care credea în Dhamma, așa cum crezuseră întotdeauna sătenii. Toate cazurile din trecut care avuseseră loc urmau să fie reevaluate. Țapii ispășitori care fuseseră odată acuzați pe nedrept vor avea un nou proces pentru a li se asigura dreptatea, iar polițiștii care neglijaseră îndeplinirea îndatoririlor lor vor fi și ei judecați. Fiecare nedreptate va fi corectată, când în sfârșit acea poveste se va termina.

Thup se uită la persoana care încă dormea în pat înainte de a-i mângâia mâna. Dimineața, mergea adesea acasă să gătească în speranța că Singha se va trezi, dar în fiecare zi sfârșea prin a mânca singur.

– Mi-e atât de dor de tine, Sing.

– Nong Thup, se auzi o voce de la ușă, făcându-l pe Thup să se întoarcă și să se uite înainte de a-i zâmbi.

– P’ Say.

– Încă doarme, altfel ar fi plâns atât de tare încât te-ar fi durut urechile, se plânse Say, ridicând ochii la cer.

 Se apropie și se opri lângă pat înainte de a se uita la prietenul său, care era acoperit cu bandaje.

– Ai dormit?

– Am dormit puțin.

– Ochii tăi sunt mai adânci decât un abis, du-te și dormi puțin.

– Nu dorm bine.

– Vezi fantome? întrebă Say, ridicând o sprânceană.

– Nu, de când am pus amuleta și am rămas în cameră cu P’ Sing, nu am mai văzut, exceptând când m-am întors acasă și când am fost în alte secții ale spitalului.

 Thup îi mângâie cu degetul mare dosul mâinii lui Singha, înainte de a continua:

– P’Say, te simți mai bine? Încă porți halatul de pacient, dar te plimbi fără oprire.

– Nu voiam să-l irosesc, așa că l-am folosit din nou.

 Thup râse cu voce tare înainte de a da din cap, lăsându-l pe Say să fie glumețul zilei:

– Mă plictisesc în camera mea și nu știu ce să fac.

– P’ Mek.

 Mek intră în cameră în căutarea lui Say.

– Mek, mă întorc să mă ocup de analiza datelor. Deși l-ai pus pe asistentul starețului să depună mărturie și ai notat tot ce a spus, trebuie să investighez mai amănunțit.

 În prima zi în care Mek venise să-l viziteze, Say se plânse până îl durură urechile despre cum tratase o rană atât de gravă într-un mod atât de neglijent, încât prietenul său Sing aproape murise, dar Mek îi reaminti că, dacă nu ar fi făcut asta, rezultatul final ar fi fost tot moartea, așa că Say nu-l mai putu certa prea mult.

– Se va recupera în curând.

– Da.

Thup se întoarse să se uite din nou la fața lui Singha.

– Deci te dai la prietenul meu? întrebă Mek.

– Da…

Fața lui Thup se lumină instantaneu când fu întrebat direct.

– Ești sigur că poți face față? Prietenul meu e intens.

– E intens?

– Oh… ai un chip atât de blând.

 Say îl apucă pe Thup de bărbie și îl întoarse spre el, înainte de a-și strânge ochii:

– Nu, nu cred că poți să te descurci cu el.

– Dacă nu mă place deloc… Când își va reveni, mă va da afară din casă sau nu, nu știu.

– Te poți întoarce în apartamentul tău.

– Adevărat…suspină Thup.

 De când se mutase cu Singha, continuase să plătească chiria apartamentului în tot acest timp, pentru că nu știa când se va putea întoarce și nici dacă Singha îl va da afară sau nu.

Mai vorbiră puțin, apoi Say se scuză și se întoarse în camera lui, iar Mek ieși și el, lăsându-i singuri pe băiat și pe prietenul lui apropiat.

– Vreau să vorbesc cu tine despre multe lucruri. P’ Singha, vreau foarte mult să vorbim.

 Thup îi sărută din nou mâna lui Singha înainte să adoarmă așa. Avea multe lucruri nerezolvate în minte, avea multe alte subiecte pe care voia să le discute cu cineva, iar acea persoană era cea care dormea acum în fața lui.

Cerul albastru se transformă treptat în culorile strălucitoare ale nopții, o bătaie în ușă îl trezi pe Thup din somn. O asistentă intră să verifice starea lui Singha înainte de a-i schimba pansamentul, ca în fiecare zi.

– Cum sunt rănile?

– Nu mai sângerează. Nu mai sunt simptome de infecție.

– Și când se va recupera?

– În câteva zile ar trebui să se recupereze. Trebuie să aștepți ca medicul să-i verifice din nou simptomele.

– Mulțumesc.

 Thup făcu o plecăciune în semn de mulțumire înainte de a se așeza pe canapea pentru a aștepta ca ea să schimbe bandajul de pe răni și să le curețe complet. Tânărul ținea colierul cu amuleta lui Buddha la gât înainte de a se hotărî să se ridice și să cheme un taxi pentru a merge într-un anume loc.

Thup coborî din taxi și se opri în fața centrului de meditație unde Singha îl adusese odată. Tânărul inspiră adânc până când plămânii i se umplură, apoi intră. Din prima zi în care Singha fusese internat în spital, Thup o sunase pe mama lui să o informeze, dar de atunci și până în ziua aceea, nu o văzuse nici măcar o dată venind să-l viziteze.

– Bună seara, mătușă.

 Thup bătu la ușă înainte să strige, iar ușa se deschise imediat, împreună cu mama lui Singha, care ieși cu o expresie calmă și blândă.

– Bună.

– Ah… numele meu este Thup, vă amintiți? Am venit cu P’ Sing acum ceva timp.

– Îmi amintesc…

– În acest moment, P’ Sing este la spital, simptomele sunt clare și au fost tratate, dar… totuși, nu își revine. Nu se trezește.

– Ei bine, ia loc și așteaptă-mă mai întâi pe banca de marmură din față, vin imediat.

– Bine.

 Se înclină respectuos înainte de a se îndrepta spre banca de piatră din apropiere. Briza ușoară îi dădu suficient timp să-și recapete respirația. De când se întâmplase incidentul, până în acea zi, Thup abia se odihnise, nu doar trupește, ci și sufletește. O tavă cu mâncare de la Bai Sri și Sai Sai fu așezată pe masa din fața lui. Tânărul nu putu decât să o privească, înainte de a o lua și a o ține în mâini.

– A trecut prin multe. Hai să facem o ceremonie pentru a-i ridica moralul.

– Mătușă, o să faci asta pentru mine?

– Nu pot pleca de aici.

– De ce? exclamă Thup inexpresiv.

– Sing ți-a povestit despre April, nu-i așa?

– Da…

– După ziua plecării lui April, s-a învinovățit doar pe sine. Nu a mai mers la școală, nu s-a mai jucat, nu a vrut să mănânce orez sau pește, până când s-a simțit rău și l-am dus la spital. Medicul nu a reușit să descopere cauza. Care era cauza bolii care nu se vindeca? spuse mama lui Singha cu o voce calmă.

– Atunci am mers să-l rog pe Thao Wessuwan să-l protejeze și i-am cerut să aibă grijă de el, iar eu urma să fiu hirotonisită sub îndrumarea lui, să părăsesc lumea și să trăiesc în legile lui Dhamma. După acea zi, Singha a început să se însănătoșească.

– Da, încuviință din cap Thup, în semn de înțelegere.

– Cred că știi ceremonia pentru a genera bunăvoință. Nu este nevoie să faci o ceremonie mare. Este suficient să o faci pentru propria noastră liniște sufletească.

– O să încerc.

– Singha a fost întotdeauna un copil puternic, pentru că el credea că trebuie să fie capul familiei, dar având grijă de ceilalți, uneori uităm să avem grijă de persoana cea mai importantă.

 Mama lui Singha îi zâmbi blând lui Thup.

– Singha uită că el este important.

Thup dădu din cap, pentru că în tot timpul petrecut cu Singha, numise pe degete de câte ori se gândise la el însuși. Muncește ca un nebun, își trăiește viața pentru alții, nu știe cum să-și găsească propria fericire.

– Mătușă, poți să ai grijă și de mine?

– Uh… El încă are grijă de mine.

 Mama lui Singha râse ușor în adierea vântului. O briză ușoară trecu în timp ce cerul începea să-și schimbe din nou culoarea.

– Atunci eu voi avea grijă de tine și tu vei avea grijă de Sing în zilele în care el nu are grijă de el însuși.

– Mulțumesc.

Thup se întoarse la spital după ce se fusese acasă pentru a pregăti cina. Aduse acasă un platou mare împreună cu o geantă de bambus.

Camera era încă tăcută ca de obicei, doar o lumină slabă era aprinsă lângă capul patului. Tânărul se apropie și rămase lângă pat, scoase tava lui Bai Sri din geantă. Mirosul apei parfumate se răspândi în cameră și Thup cântă, înainte ca tava lui Bai Sri să fie ridicată deasupra capului lui Singha.

„Unde e Kwan-ae? Unde te ascunzi?

Vino să stai cu familia ta.

Vino să stai în casa noastră. Întoarce-te, Kwan. Nu-ți fie frică.

Nu plânge. Oriunde ar fi Kwan, te rog, întoarce-te.”

Cuvinte de încurajare fură rostite în timp ce el învârtea tava lui Bai Sri* de trei ori. Când ajunse la ultima tură, Thup se apropie înainte de a-și așeza ușor buzele pe fruntea persoanei.

– Întoarce-te să stai cu Thup.

Thup puse tava lui Bai Sri pe noptiera înainte de a lua mâna bărbatului pentru un moment și apoi a lega șnurul sacru pe care îl pusese pe încheietura lui. Tânărul îl privi așa câteva ore înainte de a adormi pe canapea, făcuse tot ce putu, acum nu mai rămânea decât să aștepte.

După o noapte lungă, Thup se trezi devreme și imediat după ce se trezi, se urcă într-o mașină și se întoarse acasă pentru a găti, așa cum făcea în fiecare zi. După ce termină treburile casnice, tânărul se întoarse la spital.

Mergând spre camera lui Singha, Thup se opri brusc, pentru că văzu că medicii și asistentele de serviciu tocmai ieșiseră din cameră, iar asta îl făcu să se simtă rău. Thup se strecură repede în mulțime, intrând imediat în cameră, iar priveliștea din fața lui îi făcu mâna să se înmoaie și să lase totul să cadă pe podea.

– Hei, cățelușule.

 Vocea era răgușită, dar încă unică, făcându-l pe Thup să se îndrepte încet spre el. Ochii negri care îi reflectau imaginea îl făcură pe Thup să cadă aproape în genunchi. Mâna caldă și plină de fire se mișcă încet spre el, îi ridică fața și îi șterse lacrimile.

– M-am întors.

– … Ei bine, te-ai întors.

 Nu mai fură alte cuvinte între ei, doar sunetul plânsetului unui băiat și lacrimile persoanei care tocmai se recuperase.

Thup avu nevoie de ceva timp să se calmeze, apoi Say și Darin veniră să-l viziteze. Tânărul lăsă grupul de prieteni apropiați să discute între ei pentru a se pune la curent, în timp ce el se așeză pe canapea să aștepte. Thup rămase cu privirea fixată asupra lui Singha, iar buzele sale, care cu multe zile în urmă forțaseră un zâmbet, acum zâmbeau plenar și natural. Ținând privirea fixă pe Singha, mintea lui neliniștită începu încet să se elibereze de griji. Oboseala acumulată de la nedormit, de la mersul dintr-o parte și alta, făcu ca pleoapele lui Thup să devină grele, până când în cele din urmă închise complet ochii.

– Say, du-te și du-l pe Thup să poată dormi bine.

– De ce eu?

– Du-te odată.

– Oh, nu e al meu, nu vreau povara asta pe umerii mei.

– Poți să nu te mai plângi? Darin se plânse celui care se dusese să-l ia pe Thup și să-l oblige să se întindă cum trebuie.

– Prietena mea, tocmai a trecut printr-o experiență de moarte clinică. Mașina s-a răsturnat și aproape că am murit.

– Ce păcat pentru tine, suntem toți trei în spital, aproape am murit. King a ieșit primul, a preluat cazul tău și l-a închis, ca de obicei. Îți spun eu, pare că a fost opera a ceva.

– Și cine e tipul ăla care apare în fața jurnaliștilor în fiecare zi? Poate e o fantomă.

– Say, idiotule! Nu vorbi despre asta. Când ies din spital mă duc și fac merite în o sută de temple. Chiar o să mă duc!

– Ești sigură că îndrăznești să intri într-un templu? întrebă Say.

– … Mai bine lăsăm asta deoparte pentru moment.

– Ce facem acum, Sing?

 După ce-și făcu prietena să tacă, Say se întoarse să-l întrebe pe cel întins pe pat.

– Să terminăm treaba și apoi ne întoarcem la Sisaket.

– De ce să ne întoarcem?

– Să ne ocupăm de caz și să avem grijă și de Thup.

– Povestea mamei lui Thup. De asta i-ai spus lui Mek să găsească mai multe indicii despre ea?

– Mm.

– Îmi pare rău pentru el, spuse Darin înainte de a se întoarce să se uite la tânărul care dormea adânc pe canapea.

– Se pare că nu mai are pe nimeni acum.

– Da, răspunse calm Singha.

– Să ne asigurăm că ești vindecat și apoi mergem. Nu vreau să stau din nou în fața secției de terapie intensive, spuse Say înainte de a împinge scaunul cu rotile al lui Darin și de a ieși din cameră.

Singha se ridică din pat suficient cât să ia documentele de pe noptieră și să se uite la ele. Documentele erau declarații și rapoarte ale căutărilor din ultimele zile, cât timp el fusese încă inconștient. Ochii ascuțiți se uitară la șnurul sacru de la încheietura mâinii sale. Tânărul inspector puse totul în poală și se întoarse să se uite la Thup. Nu știa ce făcuse cățelul cât timp el se recupera, dar uitându-se la cutia cu mâncare a lui Sai Sai și la tava lui Bai Sri de pe noptieră, se putea vedea că acel băiat nu renunța niciodată. Deși cazul se încheiase și el se simțea mai bine, iar corpul său era aproape recuperat, acum Thup putea să se întoarcă la propria lui viață, acum ar fi putut deja să plece, dar acel băiat era încă acolo. Era încă lângă el.