Cazurile inspectorului Singha -Capitolul27

Trenul spre Sisaket

Cele șapte păpuși fură așezate pe masa de la departamentul criminalistică, iar Singha, Thup, Say și Darin stăteau și priveau.

– Aceasta este păpușa pe care ați găsit-o, nu-i așa? întrebă Say înainte de a arăta spre ceva de pe masă.

Darin o văzu și-și îndepărtă imediat mâna.

– Îhî.

– Deci, Sing, ce vrei să faci acum că toate păpușile au fost găsite?

– Păpușile sunt doar o parte din dovada alegerii victimelor de către criminal.

– Este corect să concluzionăm că ucigașul și-a ales victimele în funcție de data lor de naștere?

– Ei bine, uitându-ne la situație, știm că crimele au avut loc acum cinci ani, acum zece ani și acum cincisprezece ani, cu același modus operandi.

Singha își masă colțurile ochilor din obișnuință.

– Informațiile pe care tocmai le-am obținut definesc doar sfera investigației mele. S-ar putea să trebuiască să așteptăm pentru a primi mai multe informații.

– Deci acum tot ce pot face este să aștept? Mi-e frică, spuse Darin înainte de a ofta.

– Așteaptă, dar nu-ți face griji, voi investiga mai întâi cazul de acum, poate voi obține mai multe piste.

– Unde?

– Sisaket, nu cred că va dura mai mult de trei zile.

– Ești sigur?

– Hmm.

Singha se uită la Thup înainte de a se privi la cele șapte păpuși de pe masă.

– Vreau să verific ceva. Și Say, vreau, de asemenea, să arunci o privire la Rin și la secția de poliție, apoi verifică situația băiatului numit Jump, mă voi grăbi și mă voi întoarce cât mai curând posibil.

– În regulă, așa voi face. Băiatul numit Jump este încă într-o stare stabilă, dar nu-l putem elibera, trebuie să fie sub observație și protecție. Și ce facem cu ceilalți doi?

– Am aprobat ca ei să stea în două camere goale de aici, să se ocupe locotenentul Dark de asta.

– OK. OK.

După ce încredință munca subordonaților lui și se ocupă de alte cazuri finalizate, Singha îl duse pe Thup acasă pentru a-și face bagajele și a se pregăti de plecare.

– Phi Sing.

– Hmm?

– Deci chiar plecăm?

– Crezi că glumesc?

– Și dacă… problema e mai mare decât am crezut?

– Care e problema ta? La ce te gândești? Este mai bine să lăsăm mai mulți oameni să moară?

Thup își strânse buzele înainte de a-și închide geanta.

– Trebuie să găsim persoana care ne poate ajuta cu această superstiție nebună și vom investiga casa acelui polițist.

– Mai multe? Asta înseamnă că ai deja mai multe informații?

– Hmm.

Singha închise geanta înainte de a o arunca pe canapea, apoi îi înmână lui Thup documentul de pe masă.

– Montach, cine e ăsta?

– Unchiul Khuean.

– Secția de poliție Sisaket, nu?!

– Um, unchiul Khuean a fost ofițer de poliție la secția de poliție Sisaket. A demisionat acum douăzeci de ani, îți pare cunoscut?

– Așa este… Thup se încruntă.

Informațiile lui Sing se potriveau cu informațiile pe care le primise de la unchiul Chai.

– Aceasta este o chestiune pe care trebuie să o investigăm.

Singha își luă propria geantă și pe cea a lui Thup și ieși din casă, lăsându-l pe băiat cu o bucată de hârtie în mână și ezitând:

– Haide, mai întâi trebuie să ne oprim undeva.

– Unde?

– Centrul de practică Dharma.

O mașină complet neagră trecu prin poarta de lemn a unui centru de meditație și parcă sub un copac, înainte ca cei doi ocupanți să coboare și să simtă aerul proaspăt. Nu existau clădiri mari acolo, nici facilități complete, doar umbra copacilor, pace și liniște.

– Aici?

– Hmm.

Thup îl urmă pe bărbatul mai în vârstă în tăcere, nu foarte departe, și atunci realiză că cerul începuse să se schimbe. Deja devenea portocaliu, nu era un moment potrivit pentru el să fie într-un loc ca acesta.

După ce urmară drumul o vreme, văzură o duzină de căsuțe din lemn cu un singur etaj, dispuse una lângă alta. Băiatul întoarse capul în stânga și în dreapta și se uită în jur. Existau, de asemenea, o bază de meditație și o zonă de meditație care păreau să fi fost deschise de mult timp. Îl urmă pe bărbatul mai în vârstă înainte de a se opri în fața unei case, se uită la Singha care bătu ușor la ușă. Nu dură mult până când ușa se deschise.

– Ah! Ești aici? Bătrâna doamnă salută cu un zâmbet blând.

Capul îi era ras, iar hainele albe arătau că renunțase la dorințele lumești.

– Am venit în vizită să văd ce face mama.

Thup se întoarse să se uite la Singha cu ochii mari.

– Atunci, hai să facem o plimbare și să vorbim, bine?

Mama îi zâmbi propriului fiu, înainte de a se întoarce și a-i zâmbi lui Thup din spatele ei.

Vântul sufla încet, făcând frunzele să se legene. Thup îi privea pe mamă și fiu cum se plimbau și vorbeau. Comportamentul calm și confortabil al mamei lui Sing îl făcea și pe el să se simtă în largul lui.

– Fiul meu e bine? Mănânci la timp?

– Aproape întotdeauna, dar în ultima vreme am avut un caz la care să lucrez, așa că am fost atât de ocupat încât nu am putut să vin aici des. Și tu, mamă?

– Mama ta e exact ca tine.

Ea zâmbi înainte de a se întoarce pentru a-și privi fiul.

– Te supără ceva, de aceea ai venit să mă vezi?

– Doar că se apropie aniversarea noastră, s-ar putea să nu fiu liber de data asta.

Ochii negri ai lui Singha îl făcură pe Thup să se oprească. Nu credea că ar trebui să știe astfel de lucruri personale despre binefăcătorul său.

– Fie că vii sau nu, fie că ne întâlnim sau nu, dacă avem intenții bune, e suficient. Nu trebuie să-ți faci griji.

Își ridică privirea spre cerul care începea să devină purpuriu pe măsură ce noaptea se apropia.

– Singha… Fii foarte atent zilele astea, fiule.

– Ce vrei să spui?

– Inima mea îți aparține și corpul tău îți aparține. Așa că, să crezi în tine. Crede în tot ceea ce gândești și crede mai mult în ceea ce faci.

Singha se întoarse să-și privească mama cu o expresie perplexă.

– Acel tânăr care a venit cu tine…

– Thup?

Singha se întoarse să se uite înapoi și văzu că băiatul care îl urmase dispăruse. Sprâncenele lui negre se încruntară imediat pentru că, de fiecare dată când erau departe, se întâmpla mereu ceva:

– Unde s-a dus?

– Dragă, totul va fi bine aici. Mama lui Singha zâmbi ușor, înainte de a se așeza pe scaunul unui copac mare.

– Tu nu poți vedea, dar băiatul acela poate. Tu nu poți auzi, dar el poate auzi, așa că încearcă să îl asculți.

– Îl ascult, îl ascult cu atenție într-un mod în care nu am făcut-o cu surioara mea.

– April. Nu a fost vina ta, fiule. Mama nu te învinovățește, așa că tu ești cel care ar trebui să te ierți cel mai mult.

– E vina mea. S-a terminat acum, lucrurile astea s-au terminat.

Thup stătea în genunchi în fața casei mamei tânărului inspector. Curios, nu simțea frică sau pielea de găină când era singur în întuneric acolo.

– Dacă stai aici, nu te vor mușca țânțarii?

O voce gravă și răgușită veni din spatele lui și-l făcu să tremure până când se ridică să fugă.

– Ha, ha, deja am speriat copilul.

– Îmi pare rău, domnule.

Thup se întoarse și ridică mâinile pentru a-și prezenta respectul față de un călugăr bătrân. Avea o față zâmbitoare care părea amabilă. Mantia întunecată îl făcu pe Thup să îngenuncheze și să se prosterneze la pământ, așa cum făcuse cu Luang Pu.

– Ei, ha ha, sunt bătrân acum, nu e frumos să râzi de un tânăr. Dar ce rost are să stai singur aici?

– Am venit să aștept pe cineva.

– Mmm, în timp ce tu îți aștepți oamenii, sunt și oameni care te așteaptă pe tine.

– Da? Păi… Asta ar spune Luang Pu.

– Ah, asta e viața, asta e viața. Ei bine, îți voi da o binecuvântare.

„Itisukto arahanbuddho namobuddhaya pathavigongka Phrabhummadeva khamamihan”

Thup își ridică mâna între sprâncene și-și aplecă capul pentru a primi binecuvântarea. Când incantația se opri, palma călugărului fu pusă în fața lui și apăsă pe capul său. Thup simți o senzație de prospețime și liniște curgându-i prin tot corpul până când închise încet ochii, înainte ca bătrânul călugăr să dispară încet.

– Ce faci, Thup?

– Îi aduc un omagiu lui Buddha.

În fața lui nu era decât golul pământului.

– Care Buddha?

– Bine…..

– Dacă ai venit să fii binecuvântat, consideră că este un lucru bun.

– Trebuie să te grăbești, trebuie să prinzi trenul, nu? spuse mama lui Singha.

– Da, atunci mă duc mamă. Când mă întorc, vin să te văd.

Privi îndelung chipul fiului ei înainte de a-și pune mâna în părul moale al acestuia.

– Fie ca totul să meargă bine, să te întorci sănătos și în siguranță.

Singha și Thup se îndreptară spre vagon pentru a se pregăti să urce în trenul care urma să ajungă și să plece din gară peste o oră și jumătate. Deși trenul nu era încă în mișcare, imediat ce trecură de ușa de lemn a gării, Thup văzu pentru prima dată un tablou într-o ramă de piatră.

– Phi Sing, te rog să aștepți o clipă.

Își concentrase ochii și nu putu decât să se încrunte. Bătrânul călugăr pe care tocmai îl întâlnise fusese cel care restaurase acest loc și, mai important… murise cu aproape douăzeci de ani în urmă.

– Este ceva în neregulă? întrebă Singha când îl văzu pe băiatul de lângă el căzând în tăcere.

– Eu…se întoarse spre bătrân înainte de a-i zâmbi cu o expresie relaxată.

– Tocmai am primit o binecuvântare pentru o călătorie sigură.

În întreaga gară se auzea zgomotul mașinilor în funcțiune. Un vehicul lung care transporta oameni era pe punctul de a părăsi peronul. Zgomotul oamenilor care se grăbeau să urce în vagoane, își luau rămas bun sau chiar vindeau lucruri, făcea ca atmosfera să fie mai puțin calmă. Singha și Thup se urcară în trenul special care mergea direct din Bangkok în provincia Sisaket. Își  căutară locurile până le găsiră, dar ceea ce îl făcu pe Thup să se uite cu tristețe la partenerul său de călătorie fu faptul că erau la cinci locuri distanță.

– Bine, acum mă duc la culcare.

Singha frecă ușor părul moale al băiatului.

– Dacă e ceva, cheamă-mă.

– Bine.

Thup se îndreptă cu reticență spre locul său, își strânse valiza și se așeză pe scaun chiar când fluierul trenului sună pentru a semnala că era gata de plecare.

Strălucirea luminilor din gară începu să se schimbe cu luminile de la marginea drumului, legănarea ușoară și sunetul mișcării de-a lungul șinelor îl făcură pe Thup să se simtă emoționat. Nu știa ce urmau să găsească, dar se întorcea acasă după ce fusese plecat atâta timp, iar gândul la asta îi încălzea o parte din inimă.

– Prietenul tău?

– Da, răspunse Singha bărbatului care stătea în fața lui.

– Dorești niște apă?

– Nu, nu, mulțumesc, răspunse Singha înainte de a ridica un document și de a-l citi, ca și cum ar fi întrerupt conversația tânărului care era cam de aceeași înălțime cu el și avea pielea deschisă la culoare.

Ochelarii lui erau pătrați și nu se potriveau cu fața lui subțire.

– Te duci acasă sau ieși doar la o plimbare?

– Mă duc să fac o anchetă.

Tânărul inspector ridică privirea, pentru că părea că cealaltă parte chiar voia să-l invite la discuție.

– Uitându-mă la expresia ta serioasă, dacă ar trebui să ghicesc… aș spune că ești polițist. Am ghicit?

– Și tu ești polițist?

– Nu, eu sunt doctor. Nu se potrivește asta mult mai bine înfățișării mele? Tânărul din fața lui râse înainte de a-și sprijini brațele pe masă.

– Dacă așa crezi tu.

Cuvintele sale suave, dar subtile, îl făcură pe celălalt să râdă încet, bucurându-se de situație. Tocmai când era pe punctul de a începe o nouă conversație, fu surprins de o sticlă de apă care fu așezată în fața tânărului inspector.

– Phi, nu pot să o deschid.

Singha luă o sticlă de apă și o deschise. După ce o luă, se întoarse la locul său fără să spună nimic. Nu ar fi fost atât de ciudat dacă asta era tot ce făcea, nu-i așa?

– Phi, aveam de gând să mă spăl pe dinți, dar am uitat să iau pastă de dinți. Pot să împrumut de la tine?

– Phi, vrei să te speli pe față?

– Phi, te rog desfă asta pentru mine.

– Phi…

– Unde?

– Phi…

Conversația tânărului doctor era aproape mereu întreruptă până când era timpul ca echipajul de tren să vină și să facă ordine în paturi*, ceea ce însemna că șansa lui de a începe o relație se terminase.

– Dacă vrei ceva, mă poți suna.

Proprietarul patului de sus deschise perdelele și vorbi cu Singha, care se pregătea să doarmă în patul lui de jos.

– Cred că sunt bine.

– M-ai respins așa pentru că nu mă placi sau din alt motiv?

– Nu-mi place nimic din ceea ce este plictisitor și dacă nu taci și nu dormi puțin, o să te arunc în dulapul cu lucruri de dormit.

Tânărului doctor îi căzu fața când văzu cu coada ochiului ochii fioroși. Alese să închidă perdelele și renunță să mai flirteze cu polițistul din fața lui.

Era ora 23:00 și, în timp ce Singha își strângea documentele în geantă și se pregătea de culcare, simți că cineva stătea în fața perdelei patului său. Când întinse mâna să o deschidă, îl văzu pe băiat.

– Ce s-a întâmplat de data asta? Singha se uită la perna din mâinile lui Thup.

– Am auzit un zgomot, nu știu ce este.

– Trenul este zgomotos.

– …Patul de la etaj este mic, picioarele mele sunt lungi și nu pot dormi.

Thup se ghemui pe podea în fața patului lui Singha.

– Patul de jos și cel de sus sunt de aceeași mărime.

– Mi-e frică de fantome.

– Îți bați joc de mine la ora asta?

– Phi, merge în direcția asta.

Thup arată spre un coridor gol în raza vizuală a lui Singha, dar în raza sa vizuală, un bătrân cu un baston în mână intră pe ușă. După câteva minute, reapăru mergând normal.

– Dacă poți să te porți așa, înseamnă că nu ești speriat. La naiba cu tine, Thup.

– …Dar de obicei dorm cu tine.

Vocea era blândă, dar totuși clar audibilă pentru Singha, făcându-l doar să ofteze adânc.

– Locul e mic și eu tot trebuie să dorm cu tine?… Intră!

Thup zâmbi larg, până când ochii aproape i se închiseră când bărbatul mai în vârstă îi permise să doarmă cu el.

Spațiul era suficient de mare pentru a dormi confortabil. Singurul lucru care stătea în calea celor doi bărbați era patul de sus, așa că era aproape imposibil să se miște.

– Înnebunesc.

Singha se întoarse într-o parte, uitându-se la pasarelă, pentru că nu putea suporta, nu se putea simți confortabil.

– Phi.

– Ce? Îmi faci prea multe probleme, o să te trântesc la pământ.

– Bărbatul de aici flirtează cu tine?

Thup își folosi degetul pentru a arăta locația patului de deasupra.

– Ce?

– Este ….nimic, nu contează.

Singha își dădu ochii peste cap înainte de a se întoarce spre Thup.

– Oh, tocmai l-am invitat în oraș.

– Ahaa??

!!!Buf!!!

– Au!

Totul se întâmplase foarte repede. De îndată ce Thup îl auzi pe bărbatul mai în vârstă spunând asta, fu șocat. Sări în sus și capul lui lovi patul de sus cu o bufnitură puternică, înainte de a cădea pe burtă și a geme de durere.

– Serios, gândești prea mult.

– M-am lovit singur.

– Capul tău nu este spart, nu ești încă mort, sfârșitul poveștii. Du-te la culcare.

Singha se întoarse în același fel ca Thup, înainte de a închide ochii și de a nu-i mai acorda atenție băiatului din spatele său, lăsându-l pe acesta să stea în picioare și să-și frece capul. Apoi se uită la bărbatul mai în vârstă cu ochii plini de regret.

Trecură aproape două ore. Era trecut de miezul nopții și o nouă zi sosise. Singha deschise încet ochii și se întoarse să se uite la băiatul care respira constant în spatele lui. O mână îi frecă lui Thup capul în locul unde fusese lovit mai devreme și descoperi că era umflat. Doar puțin, nu era nicio fractură sau rană gravă.

– Ce lovitură.

– Mmmm.

Thup scoase un sunet din gât înainte să se întoarcă și să-și înfășoare brațele în jurul taliei lui Singha, așa cum era obișnuit să facă.

Și, în mod curios, tânărul inspector simțea și el că era obișnuit cu asta.