– Li Shu, spuse Zhao Jin Xin fugind după el.
– Ce, ești supărat?
Li Shuo se întoarse și zâmbi calm.
– Supărat? De ce?
Zhao Jin Xin rămase uimit pentru o clipă, ridică sprâncenele și zâmbi.
– Și eu simt la fel, așa că de ce trebuie să fii supărat? Atunci de ce te grăbești să pleci?
– Nu vezi că Fey Ye e jenat?
– Oh …spuse Zhao Jin Xin, prelungind în mod deliberat tonul de final.
– … ți-e teamă că este jenat. Ah, de fapt, eu sunt cel care se simte jenat. Când mă gândesc că avem o cunoștință comună, eu și acea persoană …
– Nu trebuie să-mi explici, spuse Li Shuo băgându-și mâinile în buzunare și zâmbind într-o manieră elegantă și tulbure.
– Am spus că asta este libertatea ta.
Zhao Jin Xin dădu din cap.
– Sunt ușurat că ești atât de deschis la minte.
– Ei bine, nu-ți face griji, nu voi fi Philip Cheung. Dar nu cred că acuzațiile lui Fey Ye la adresa ta sunt neapărat nefondate.
Zhao Jin Xin își ridică ușor bărbia.
– Ce vrei să spui?
Li Shuo își întinse mâinile.
– Nu toate persoanele din această lume sunt la fel de “conștiente” ca tine. Așa că, dacă nu intenționezi niciodată să te întâlnești cu cineva, nu te purta ca și cum ți-ar plăcea mai mult decât trebuie să o spui clar. Este distractiv să tachinezi oamenii?
Aproape că-și putea imagina cum se înțelegea Zhao Jin Xin cu acel Philip Cheung despre care doar auzise, dar nu-l cunoscuse niciodată personal. Ar trebui să fie o replică a lui, răsfățat, enervant, volubil, învârtind oamenii în jurul lui, luându-i în serios fără să știe. Iar în cele din urmă să afle că era doar un joc, dar, bineînțeles, experiența lui era chiar mai amuzantă decât un joc, era o înșelătorie premeditată.
Întotdeauna crezuse că în vremurile bune dintre ei doi, în ciuda umbrei lui Shao Qun din spatele lor, Zhao Jin Xin îl plăcuse mai mult sau mai puțin. Și acele momente dulci erau semnificative, acesta fiind principalul motiv pentru care era dispus să mențină relația actuală, dar se pare că se înșelase.
În ceea ce-l privește pe Zhao Jin Xin, el nu voia să “socializeze” cu nimeni.
Era al naibii de amuzant.
Din fericire, el nu era Philip Cheung ci era Li Shuo. Putea să-i placă, sau să nu-i placă dar nimeni nu-l putea ține într-o relație.
Zâmbetul lui Zhao Jin Xin era puțin glacial.
– Fei Ye al tău a spus întâmplător câteva cuvinte, dar tu chiar ești convins. Am spus clar de la început că el a fost cel care a “întrecut măsura” și a început să mă deranjeze, este vina mea?
Inima lui Li Shuo fu cuprinsă de panică.
– Nu voi comenta ce este corect sau greșit, nu sunt parte în asta și nici nu are legătură cu mine această chestiune. Voi pleca.
Simțea acum că-i fierbe sângele când văzu fața lui Zhao Jin Xin. Se întoarse și plecă.
– Stai puțin, spuse Zhao Jin Xin.
– Te caut astăzi pentru altceva.
Li Shuo se opri o clipă fără să se întoarcă.
– Vorbește.
– Tata vrea în continuare ca tu să conduci auditul și este de acord cu propunerea ta. A semnat deja contractul, este în mașina mea. Ți-l aduc eu.
Li Shuo închise ochii, iar când îi deschise din nou, își recăpătaseră calmul. Se întoarse, arătând la fel de normal.
– Bine, minunat.
Zhao Jin Xin îi aruncă o privire adâncă și-l conduse spre mașina sa. Scoase o geantă plină cu dosare de pe locul pasagerului și i-o dădu lui Li Shuo.
Li Shuo o luă.
Despărțiți de mai puțin de un metru, cei doi se priviră așa, fără ca niciunul dintre ei să vorbească.
Mintea lui Li Shuo, în mod inexplicabil se întoarse înapoi în ziua exploziei, în cea mai disperată, înfricoșată, dezorientată zi când apăruse Zhao Jin Xin. Cei doi, în haosul și panica acelei zile, de asemenea, ca și acum, se uitaseră unul la celălalt. În acel moment inima lui era plină de recunoștință și mântuire, iar acum inima lui era plină de … dezolare.
Puterea frazei “Nu m-am întâlnit niciodată cu nimeni” eclipsase faptul că Shao Qun era verișorul lui Zhao Jin Xin.
Zhao Jin Xin se ascunsese întotdeauna prea adânc. Toate gândurile și comportamentele sale trebuiau să fie ghicite, iar după ce ghicise, avea inevitabil, idei preconcepute și era sentimental. Ar fi trebuit să fie bucuros că auzise aceste cuvinte astăzi. Cu caracterul lui, în scurt timp ar trebui să-și dea cărțile pe față și să-l întrebe pe Zhao Jin Xin ce gândea cu adevărat. Acum, gândindu-se la răspunsul pe care l-ar primi, se simțea jenat de el însuși.
Era un joc pe care nu îl câștigase dar, din fericire nici nu-l pierduse.
Zhao Jin Xin făcu doi pași înapoi, apoi se întoarse și se urcă în mașină, trântind ușa cu zgomot și plecând într-un nor de praf.
Li Shuo privi amețit cum mașina disparea. Era pentru prima dată când Zhao Jin Xin nu se comportase cochet ci se purtase jalnic, iar el chiar nu era obișnuit cu asta …
Își atinse fruntea, își înclină ușor gâtul, iar mărul lui Adam se rostogoli în sus și în jos.
Dacă va continua așa, nu numai că nu îl va mai putea vedea pe Zhao Jin Xin, dar nu se va mai putea vedea nici pe sine. Din cauză că se gândea prea mult, dacă ar fi respectat înțelegerea de la început, fiind doar un partener de pat, fără să gândească și să sufere, nu ar fi avut această confuzie acum.
Comportamentul lui Zhao Jin Xin întrecuse măsura, iar el însuși întrecuse măsura în inima sa.
Să ne oprim aici.
Întors acasă, Li Shuo parcurse din nou întregul contract, apoi îl semnă și-l ștampilă. După aceea îl sună pe Xiang Ning și-i spuse că semnase ambele contracte și că le va trimite înapoi mâine.
Xiang Ning spuse.
– Eram pe cale să te sun și eu, am vești despre Li Cheng Xiu.
Inima lui Li Shuo se strânse.
– Ce vești? L-ați găsit?
– Data trecută am aflat contul în care Li Cheng Xiu făcea plăți regulate. Chiar astăzi, o mie de dolari au intrat în acest cont, transferați din Yangcheng, iar expeditorul era Li Cheng Xiu.
Li Shuo trase aer în piept și spuse cu vocea tremurând de emoție:
– Grozav, grozav. Este singura veste bună pe care am primit-o în ultima vreme.
– Grăbiți-vă și trimiteți pe cineva să investigheze.
– Am început deja să pun pe cineva să se ocupe de asta, dar trebuie să fii pregătit. Dacă noi am primit veștile, Shao Qun trebuie să le fi primit și el.
Li Shuo medită.
– Încearcă să fii mai rapid decât el.
– Bine.
– Xiang Ge, te rog să fii pe fază, dacă îl găsești mai întâi pe Li Cheng Xiu, asigură-te că îl ascunzi. Starea tatălui meu s-a stabilizat în ultimele zile, îmi voi face timp să mă întorc.
– Nicio problemă.
După ce închise telefonul, Li Shuo era puțin neliniștit. Bineînțeles că e bine să aibă vești despre Li Cheng Xiu, dar Shao Qun îl va găsi probabil înaintea lui, așa că nu se va întoarce totul la punctul de plecare? Când se gândea la asta, cum ar mai putea să rămână? Fiindcă tatăl său își mai revenise puțin, trebuia să se întoarcă imediat.
Li Shuo se uită la ceas și-l sună din nou pe Han Fei Ye pentru a-și cere scuze. Era prea nepoliticos să întrerupă ambele întâlniri din cauza lui Zhao Jin Xin.
Vocea lui Han Fei Ye părea blândă.
– Nu trebuie să-ți ceri scuze, nu este vina ta.
Li Shuo auzi ceva în cuvintele lui și suspină.
– Fei Ye, persoana despre care vorbești, este un prieten de-al tău?
– Ei bine, este un fost coleg de-al meu și un prieten de mulți ani. Mi-a arătat o fotografie a lui Zhao Jin Xin, și am auzit de această persoană. Philip a fost deprimat mult timp din cauza acestui incident. Xiao Shuo, știu că nu ar trebui să spun asta, dar credibilitatea lui Zhao Jin Xin este prea scăzută, nu vreau să fii și tu rănit.
Li Shuo râse.
– Fei Ye, nu mă subestima atât de mult. Nu-ți face griji, pentru mine este doar un puști.
Han Fei Ye făcu o pauză.
– Xiao Shuo, suntem la o vârstă când vrem să ne stabilim, mai vrei să te distrezi?
Li Shuo fu ușor jenat.
– Depinde de soartă, nu o poți forța, nu crezi?
Han Fei Ye medită o clipă.
– Da, soarta.
Apoi spuse pe un ton relaxat.
– Întotdeauna mi-am dorit să am o discuție cu tine, dar se pare că de două ori nu am avut prea multe șanse.
– La asta m-am gândit și eu. Găsește un moment în următoarele două zile și te invit la cină.
Li Shuo zâmbi ușor.
– Promit să nu mai fim întrerupți.
Până seara, când se duse la culcare, ceea ce rămăsese în mintea lui Li Shuo fură toate lucrurile care se întâmplaseră în această perioadă de timp și care aveau legătură cu Zhao Jin Xin. Cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât se simțea mai rău. Bărbatul care era cumpătat și relaxat în relații, fusese complet bulversat de Zhao Jin Xin, iar după ce se gândi serios la asta, își dădu seama că făcuse o mulțime de lucruri care nu erau înțelepte.
Cum putuse să devină din ce în ce mai puțin el însuși …
Se scărpină în cap și se zvârcoli în pat până la ora trei sau patru, când deveni amețit și somnoros.
Sunetul brusc al telefonului său mobil în noaptea liniștită îl trezi. Deschise brusc ochii, cuprins de o sudoare rece, luă telefonul mobil, a cărui lumină de fundal îl orbea, și răspunse imediat la apel, cu o voce răgușită.
– Alo?
– Li Shu, se auzi vocea blândă a lui Zhao Jin Xin în telefon.
– Tu … spuse Li Shuo, trezindu-se imediat.
Să sune în acest moment, Zhao Jin Xin nu putea decât să fi pățit ceva, nu-i așa? Întrebă repede.
– Ce s-a întâmplat?
Zhao Jin Xin spuse agresiv.
– Nu am putut dormi după ce m-am certat cu tine.
Li Shuo fu uimit și se prăbușit înapoi pe pat, spunând neputincios:
– Când ne-am certat?
– Știu că ești supărat.
– Ai înțeles greșit, nu sunt supărat.
– Ești supărat.
– Bine, atunci de ce crezi că sunt supărat?
– Pentru că ți-am stricat întâlnirea?
Li Shuo tăcu o clipă, fără să aibă intenția de a replica, așa că luă lucrurile așa cum erau.
– Dar eu nu-mi cer scuze.
Li Shuo râse ușor, cu ochii plini de o tristețe pe care nici măcar el însuși nu o putea detecta.
– Cum vrei, odihnește-te, eu …
– Vreau să te văd, acum.
– Oprește-te, sunt obosit, spuse Li Shuo, simțindu-se obosit pe dinăuntru și pe dinafară.
– De aceea am venit să te văd, sunt chiar la parter.
Li Shuo se ridică din pat, trase draperiile și, în afara zidului curții casei sale, era într-adevăr parcată mașina lui Zhao Jin Xin. Corpul complet negru părea să se topească în întuneric.
– De ce ești atât de nebun, e miezul nopții.
– Li Shu, mi-e atât de frig.
De îndată ce termină de vorbit, Zhao Jin Xin strănută drept răspuns.
– Întoarce-te.
Zhao Jin Xin era ultima persoană pe care voia să o vadă acum, i-ar fi dat peste cap inima.
– O să răcesc, coboară și îmbrățișează-mă.
Li Shuo se plesni cu palma peste frunte.
– Ești cu adevărat …
De ce nu poate face nimic cu această persoană?
– E frig, vii jos? Câte secunde până te văd?
– Treizeci de secunde.
Li Shuo sări din pat și-și luă halatul de baie pe care-l puse pe el.
– 30, 29, 28, 27… numără Zhao Jin Xin.
– Încetinește numărătoarea.
– 21, 21.5, 20…
Li Shuo luă un șal din dulap, deschise ușor ușa camerei sale și coborâ pe vârfuri.
– Li Shu …
– Mai adaugă încă 10 secunde.
– Atunci trebuie să mă săruți de 10 ori.
– …
Li Shuo deschise ușa și o rafală de vânt îl făcu să tremure. Deși era deja vară, temperatura era un pic răcoroasă în aceste zile, mai ales vântul din timpul nopții și era ușor să răcești. Li Shuo acceleră pasul și ieși.
O siluetă întunecată se năpusti asupra lui și-l îmbrățișă într-o clipită.
Inima lui Li Shuo tremură, gustul, acru și amorțit era de nedescris.
Zhao Jin Xin îl îmbrățișă și-l sărută puternic de mai multe ori, și-l întrebă vag:
– De câte ori?
– Am spus de 10 ori.
După ce spuse asta, nu-i păsa dacă Li Shuo răspunse sau nu, și-l sărută îndelung pe frunte, în colțul ochilor, pe vârful nasului, pe obraji, iar în cele din urmă îi blocă buzele puternic și-l sărută fierbinte.
Li Shuo fu cuprins de un sentiment de neputință. De ce ar putea cineva să-i afecteze atat de ușor emoțiile? Chiar și el știa clar că acest lucru nu va funcționa, dar nu putea face nimic în privința asta.
După ce îl sărută suficient, Zhao Jin Xin își îngropă capul în gâtul lui Li Shuo și se frecă de el, spunând cu o voce răgușită.
– Du-mă la tine acasă.
– Dacă te văd părinții mei? Mai bine te-ai întoarce.
– Nu vreau să mă întorc. Mă ascund în camera ta și nu mai ies.
– Nu, la naiba.
Zhao Jin Xin îl îmbrățișă pe Li Shuo și nu-i dădu drumul.
– Mă duc în camera ta.
Apoi făcu o pauză.
– Han Fei Ye a fost acolo, nu-i așa?
Privirea lui Ri Shuo se întunecă. Îl detesta pe Zhao Jin Xin care făcea fața asta.
De ce trebuie să te prefaci că ești interesat când e clar că nu ești?
Zhao Jin Xin nu observă schimbarea de pe fața lui Li Shuo și doar insistă să intre pe ușă.
Li Shuo era atat de frustrat încât nu avu de ales decât să îl conducă în secret în casă. Cei doi se întoarseră în camera lui, iar Li Shuo îi șopti:
– Mâine nu poți absolut deloc să ieși afară, așteaptă să te scot eu.
Zhao Jin Xin se aruncase deja pe pat.
– Am înțeles.
Mângâie locul de lângă el și-i făcu un semn ambiguu cu ochii.
– Vino.
Li Shuo căscă somnoros, și se urcă în pat.
Zhao Jin Xin se băgă sub pătură și-l cuprinse cu brațele din spate, apropiindu-se tot mai mult, iar în cele din urmă corpul lui se lipi de Li Shuo, iar mâinile intrară sub hainele lui.
Li Shuo îl apucă de mână, cu o voce obosită și indiferentă.
– Nu vreau să o fac.
Zhao Jin Xin îi suflă în ureche și-i spuse:
– Chiar nu vrei?
– Îmi pare rău, sunt obosit, du-te la culcare.
Li Shuo își mișcă corpul înainte, separându-se la o mică distanță de siguranță de Zhao Jin Xin.
Respirația lui Zhao Jin Xin se opri, mâna lui se retrase fără să mai spună un cuvânt, dar mângâind ușor brațul lui Li Shuo, și începu să fredoneze o melodie suavă.
Poate că era prea somnoros, dar lui Li Shuo vocea i se păru hipnotizantă și, în mai puțin de o clipă, adormi.
Zhao Jin Xin își ținu ochii deschiși până când auzi respirația egală a lui Li Shuo, apoi se rostogoli în liniște, luă telefonul mobil pe care Li Shuo îl pusese pe noptieră, deschis numărul lui Han Fei Ye și îl notă în tăcere în inima sa.
