Cine iubește pe cine – Capitolul 35

Li Shuo se trezi amețit când simți că ceva blând îi atingea fața, cu o mâncărime ciudată. Abia deschise ochii și ca prin ceață văzu o pereche de ochi zâmbitori. Colțurile ochilor erau ridicate în sus, pupilele negre și luminoase. Genele lungi și dese, din cauza zâmbetului, erau curbate, tăcute și frumoase.

Li Shuo simți că inima îi tresare sălbatic de câteva ori și deschise ochii mari, iar în câmpul său vizual apăru chipul lui Zhao Jin Xin, care se potrivea perfect cu acei ochi.

– Bună dimineața, mielul meu scump, spuse Zhao Jin Xin în timp ce îi dădu lui Li Shuo un sărut pe obraz.

Li Shuo rămase confuz timp de două secunde, atât de jenat încât era pe punctul de a transpira rece, apoi râse și-l certă.

– Nu-mi spune așa.

– Sunt singurul care îți spune așa? spuse Zhao Jin Xin zâmbind.

– … atunci doar eu pot să-ți spun așa de acum înainte.

Li Shuo își frecă pleoapele și căscă.

– Nu-mi spune așa în fața străinilor, este prea jenant.

– Atunci acesta este termenul nostru exclusiv de afecțiune, spuse Zhao Jin Xin nerăbdător.

– … atunci tu cum îmi spui?

Li Shuo spuse neputincios.

– Cum vrei să-ți spun?

– Ar trebui să te gândești la … asta.

– M-ai lăsat să dorm, spuse Li Shuo uitându-se la ceas.

Era abia ora opt. De obicei se trezea la ora asta, doar că adormise atât de târziu noaptea trecută încât era încă foarte obosit.

– Îți voi spune când mă voi gândi la asta, așa că nu spune nu.

Li Shuo își atinse fața.

– Nu ai ieșit, nu-i așa?

– Nu, dar am auzit mișcare la parter, așa că bănuiesc că pregăteau micul dejun, așa că ți-am spus să te trezești.

– Ei bine, familia mea ia micul dejun la opt și un sfert, spuse Li Shuo.

– Le voi spune să mi-l aducă în cameră. Este sâmbătă, iar părinții mei vor merge împreună la golf în jurul orei nouă, așa că te voi scoate atunci.

Zhao Jin Xin își linse buzele.

– Chiar suntem ca și cum am avea o aventură … îmi place.

Li Shuo zâmbi și nu răspunse.

Majordomul aduse micul dejun în cameră, iar când Li Shuo spuse că îi este foame și îl rugă să mai aducă unul.

După ce majordomul plecă, Zhao Jin Xin scoase capul din dressing.

– Ar trebui să mă ascund aici dezbrăcat, ar fi un pic mai realist, nu-i așa?

– Încetează, vino și mănâncă.

Cei doi se așezară unul în fața celuilalt la masa joasă, Zhao Jin Xin îi zâmbi lui Li Shuo, care îi întoarse zâmbetul, chiar dacă era preocupat.

Zhao Jin Xin luă două îmbucături și spuse brusc.

– Mă simt destul de bine să am cu cine să iau micul dejun.

Li Shuo fu uimit pentru o clipă. Ridică privirea, se uită la vremea luminoasă de afară pe fereastră, se uită la micul dejun proaspăt și aromat de pe masă și apoi îl privi pe tânărul chipeș de peste masă. Era de acord cu Zhao Jin Xin. Evenimentele de ieri lăsaseră o umbră în inima lui. Zâmbi, întinse mâna, și cu vârful degetelor șterse sosul Thousand Island din colțul gurii lui Zhao Jin Xin, apoi îl puse pe vârful limbii și îl linse.

Lui Zhao Jin Xin i se rostogoliră nodurile din gât, vocea îi deveni răgușită, iar privirea îi era adâncă și malefică.

– E dis-de-dimineață, dacă mă necăjești din nou, va fi pe riscul tău.

Li Shuo își țuguie buzele și zâmbi.

– Ești pe teritoriul meu acum, așa că ai grijă ce spui și ce faci.

Zhao Jin Xin își mușcă buza și puse furculița jos.

Li Shuo îi strânse umărul.

– Bine, bine, nu te prosti, mănâncă.

Chiar nu avea curajul să o facă cu Zhao Jin Xin în camera lui, când părinții lui puteau fi la parter.

Cu toate că …… scena respectivă era incitantă când te gândeai la ea.

Zhao Jin Xin se încruntă dezamăgit și apoi zâmbi din nou.

– Ar fi frumos să rămânem așa.

Mâna lui Li Shuo se opri pentru o clipă, ascunzându-și-o în timp ce își cobora capul și lua o înghițitură din supă.

Ce ai simți să fie așa tot timpul? Ce întrebare profundă.

După ce terminară de mâncat, părinții lui Li Shuo ieșiră și ei afară, iar el îl conduse pe Zhao Jin Xin pe ușa din spate.

– Grăbește-te și pleacă, data viitoare nu mai face asemenea prostii.

Zhao Jin Xin își miji ochi.

– Da, Xiansheng, apoi se apropie brusc și-l sărută puternic pe Li Shuo, șoptindu-i.

– Data viitoare, o să ți-o trag în patul tău.

Li Shuo zâmbi și-l împinse în mașină, închizând ușa.

Înapoi în cameră, uitându-se la cele două perechi de tacâmuri lăsate pe masa joasă și la plapuma dezordonată de pe pat, simți brusc gol pe dinăuntru.

Ar fi frumos să am un bărbat aici.

Deși se bucura de deliciile iubirii și de sexul incitant, ceea ce își dorea cel mai mult era o casă confortabilă cu cineva pe care îl cunoaște și îl iubește.

Li Shuo trimisese informațiile și sigiliul oficial în China și, numai atunci simți că avea o carieră. Deși primea în continuare dividende anuale și trebuia să conducă proiectul lui EnNan, era complet nesatisfăcător pentru dorința lui de a munci.

Se închise în camera lui și se gândi mult și bine la ce urma să facă de acum încolo.

Pentru că fusese implicat de două ori în cazul falimentului și al împrumutului fraudulos al lui Penghui Property, credibilitatea sa în cadrul industriei de audit din capitală era practic terminată. El trebuia fie să se ducă în alt loc, fie să își schimbe cariera.

Li Shuo se hotărâ să pună ordine în finanțele sale și ale familiei. Nu se odihnise bine de atâția ani de când își începuse propria afacere. Acum era un moment bun să aleagă câteva proiecte în care să investească. Nu se putea gândi ce să facă altceva pentru o vreme.

Seara, când tatăl său veni acasă, îi povesti ideea, dar îi ascunse faptul că era anchetat. Spuse doar că voia să petreacă mai mult timp cu ei. El mai spuse că renunțase la o parte din acțiunile pe care le deținea la firmă și plănuia să facă altceva, dar nu mințise.

Tatăl său îl sprijini foarte mult și cei doi discutară despre asta și îi propuse o idee. Un prieten de la Camera de Comerț chineză dorea să investească într-un hotel de lux în Samma City. El căuta un partener care să nu fie nevoit să intre în management și care să aibă un flux continuu de venituri după ce va fi finalizat.

Când Li Shuo auzi asta, se gândi și el că era o idee bună și plănui să invite persoana respectivă în oraș pentru a vorbi despre asta într-o zi.

După ce contractul fu semnat, pe ordinea de zi se afla și operațiunea oficială a filialei din Beijing a Grupului EnNan. Li Shuo confirmă cu atenție starea de sănătate a tatălui său și decise să se întoarcă în China la sfârșitul lunii împreună cu Zhao Jin Xin. Dar nu îndrăznea să stea departe prea mult timp. El spera că de data aceasta, când se va întoarce, va putea să se ocupe de toate problemele publice și particulare, în special de problema lui Li Cheng Xiu.

După două zile, Han Fen Ye îl sună pe Li Shuo pentru a-l invita la cină, iar acesta fu de acord cu ușurință.

În acest timp, Zhao Jin Xin era ocupat cu firma și cei doi nu se mai văzuseră de câteva zile. Li Shuo era destul de sigur că de data aceasta nu va fi atât de nepoliticos încât să vină în fugă și să agite lucrurile.

În drum spre restaurant Li Shuo cumpără doua căni cu păsărele ce-și faceau cuibul. Cei doi se întâlniră la restaurantul italian pe care îl vizitaseră împreună pe vremuri, pe o stradă cu o serie de restaurante, cafenele și magazine, din care unele își schimbaseră de mult timp proprietarii, dar aproape toate rămăseseră încă. Aveau amintirile lor comune.

Li Shuo trecu pe lângă ele cu o mulțime de emoții în suflet. Era un lucru minunat și prețios să ai pe cineva cu care să-ți împărtășești amintirile trecutului.

Cei doi veniră la timp și se întâlniră în fața restaurantului.

Își zâmbiră unul altuia, iar Li Shuo împinse ușa și-l lăsă pe Han Fen Ye să intre primul.

– Nu mi-am dat seama că mai sunt deschise încă multe magazine de atunci, suspină Han Fen Ye.

– Da, rezistența restaurantului la testul timpului dovedește că avem un ochi bun.

Han Fen Ye zâmbi.

– Îți amintești ce-mi place să mănânc?

– Țin minte, spuse Li Shuo.

– Serios? spuse Han Fen Ye ridicând din sprâncene.

– Atunci comandă tu.

Li Shuo îi făcu semn chelnerului și răsfoi meniul, comandând somon afumat, supă cremă de fructe de mare și lasagna de vită pentru Han Fen Ye, cu o prăjitură cu vin roșu la desert.

Han Feiye îl privi amețit.

– Chiar îți amintești.

Li Shuo zâmbi și spuse.

– Întotdeauna ai fost așa cu mâncarea. Nu-ți place să încerci mâncăruri noi, iar când crezi că ceva are gust bun, comanzi același lucru mereu.

– Cred că asta se numește dragoste de durată, spuse Han Fen Ye, uitându-se adânc în ochii lui Li Shuo.

Li Shuo îl privi în tăcere timp de două secunde, zâmbi, dădu din cap și ridică paharul.

– Pentru trecut și viitor.

– Pentru trecut și viitor.

Han Fen Ye își ridică ceașca și  ciocni ușor cu ea.

Cei doi vorbiră în timp ce mâncau, râzând de anecdote vechi și menționând cu mare emoție prieteni comuni, iar Li Shuo își dădu seama că nu mai discutase cu cineva atât de liber de multă vreme. Și ar trebui să spun că nu mai întâlnise de mult timp un prieten cu care avea atât de multe lucruri în comun.

Îl cunoștea pe Han Fen Ye, îi cunoștea hobby-urile, gândurile, principiile și credințele la fel de bine cum îl cunoștea Han Fen Ye pe el.

Era un sentiment care venea de mult timp.

Stăteau la masă de mai bine de două ore și nu se mai săturau amândoi, dar, din păcate, restaurantul se pregătea să închidă.

După ce plăti, Li Shuo întrebă.

– Unde ți-ai parcat mașina?

 – Nu am găsit loc când am ajuns și am parcat puțin mai departe.

 – E cam haotic pe aici noaptea, așa că te voi conduce acolo.

Han Fen Ye încuviință cu un zâmbet.

Cei doi mergeau unul lângă altul pe stradă, noaptea. Han Fen Ye își atinse stomacul, iar fața lui, care fusese întotdeauna blândă și calmă, rareori afișa zâmbete copilărești.

– Sunt atât de plin, nu am mai mâncat atât de mult de mult timp.

– Doar nu te apuci să ții dietă, nu-i așa? Ești deja atât de slab, de acum înainte trebuie să mănânci mai multă supă de pasăre, trebuie neapărat să te revanșezi.

– Nu am ținut dietă în mod deliberat, doar că uneori mi-e prea lene să mănânc când sunt ocupat la serviciu și, fiind singur, chiar nu prea am poftă de mâncare.

Tonul lui Han Fen Ye dezvălui o urmă de deznădejde.

Li Shuo spuse încet.

– Atunci ar trebui să găsești pe cineva care să-ți țină companie.

Han Fen Ye își înclină capul ca să-l privească.

– Și eu simt la fel.

Acei ochi pur și simplu reci și calmi erau pătrunși de o urmă de căldură arzătoare în acest moment.

Inima lui Li Shuo tremură de o premoniție bruscă.

Han Fen Ye făcu doi pași rapizi, apoi se întoarse, blocându-l pe Li Shuo, și spuse.

– Xiao Shuo, mai este posibil pentru noi?

Li Shuo îl privi în tăcere pe Han Fen Ye, simțind ceva acru în inima lui. Trecuseră 12 ani, lucrurile erau diferite, iar acel sentiment că se schimbase îl făcea să fie descurajat. Spuse încet.

– Fen Ye, nu știu.

Îl privi pe Han Fen Ye, ca și cum l-ar fi văzut pe tânărul de atunci. Îl iubise și plânsese. Acum toate acea iubire și toate acele resentimente se transformaseră în praf, un strat cenușiu pe trecut și deveniseră irelevante.

Mai sunt ele posibile? Chiar nu știa, știa doar că persoana la care se gândea în inima lui nu era Han Fen Ye. Persoana la care se gândea se temea că nu are pe nimeni în inima lui, așa că de ce s-ar mai obosi să își găsească propria cale?

Han Fen Ye zâmbi cu blândețe.

– Știam că vei răspunde așa, de fapt, nici eu nu știu. Dar din moment ce suntem amândoi singuri, din moment ce încă vorbim atât de mult și încă ne apreciem unul pe celălalt, atunci vreau să încerc, Xiao Shuo. Te cunosc, ceea ce îți dorești nu este niciodată doar o pasiune de moment, mai ales când ești la vârsta noastră. Vreau să am o familie, și tu la fel, nu-i așa?

Familie.

Cuvântul împunse inima lui Li Shuo.

După 30 de ani, începuse să caute un partener potrivit pentru a-și întemeia o familie. După ce căutase un partener de vârsta lui, începuse să se distreze din nou, îndepărtându-se complet de intențiile sale inițiale.

Așa cum spusese Han Fen Ye, își dorea o familie.

Acest cuvânt era atât de emoționant.

El lăsă să iasă un chicotit.

– Da, mi-ar plăcea.

– Atunci, hai să încercăm.

Han Fen Ye își deschise mâinile.

– Nu trebuie să-mi răspunzi chiar acum, vreau să ne înțelegem ca prieteni și să lăsăm natura să-și urmeze cursul. Vreau doar să-ți amintești ce ți-am spus în seara asta și că îmi faci inima să bată.

Li Shuo medită o clipă și spuse solemn.

– Bine. Fen Ye, întotdeauna am crezut în soartă, hai să vedem unde ne poate duce soarta de data aceasta.

Poate că Zhao Jin Xin este doar un trecător, poate că Han Fen Ye era cel care se întorcea acasă, poate că se tot învârtea de atâția ani doar pentru a întâlni în sfârșit persoana potrivită.