Cine iubește pe cine – Capitolul 86

Două zile mai târziu, Zhao Jin Xin vru să fie externat din spital, dar doamna Zhao nu-l lăsă să plece. Li Shuo veni și-l sfătui în același mod:

– Când doctorul va spune că tu poți fi externat din spital, vei fi externat din spital.

Zhao Jin Xin se uită la el cu tristețe

– Mă pot recupera acasă, chiar urăsc spitalele.

– Atunci nu mă vei asculta? spuse Li Shuo pe un ton blând.

Zhao Jin Xin deveni brusc serios și șopti.

– Te ascult.

Doamna Zhao era uluită.

Li Shuo zâmbi și spuse:

– Am pregătit o mâncare delicioasă. Va sosi în curând.

– Vino să mâncăm împreună.

– Am mâncat acasă.

Li Shuo își strânse geanta în mână.

– Ți-am adus niște cărți și benzi desenate.

– Cartea aceea de data trecută, spuse Zhao Jin Xin scoțând-o de sub pernă.

 – Încă nu mi-ai terminat de citit.

Li Shuo aruncă o privire și văzu că era povestea de groază neterminată. El zâmbi și spuse:

– Bine.

Doamna Zhao întrebă curioasă:

– Ce carte este? Este bună?

Zhao Jin Xin o puse lângă el.

– Mamă, este foarte înfricoșătoare și nu este potrivit să o vezi.

– Îmi place să citesc genul acesta de povești.

– Engleza asta e prea dificilă pentru tine.

La urma urmei, doamna Zhao nu se născuse și nu crescuse în Statele Unite. Deși nu exista nicio problemă cu conversația zilnică, lectura era puțin dificilă, dar nu era de acord.

– Este doar un exercițiu bun.

– Aceasta nu e bună, îți voi cumpăra una nouă, spuse Zhao Jin Xin zâmbind.

 – Aceasta îmi aparține mie și lui Li Ge.

Doamna Zhao își ondulă buzele și nu se putu abține să nu râdă.

După cină, Li Shuo îl duse pe Zhao Jin Xin la o plimbare în grădina din spate și-i spuse despre situația în care se află Xu Da Rui și grupul lui Lao Diao.

– Am transmis toate informațiile poliției. Este posibil ca Lao Diao să fi ucis pe cineva înainte și să fi comis alte infracțiuni. Nu suntem doar noi, prietenul meu a găsit dovezile.

Zhao Jin Xin zâmbi cu nonșalanță.

– Oricum, nu va ieși niciodată în viața asta. Lasă această chestiune în seama lui Dage. Nu trebuie să-ți faci griji pentru asta.

Li Shuo se gândi un timp și spuse.

– Este în regulă.

Nu că nu avea mijloace de a face față acestor oameni, dar chiar era împotriva principiilor lui, așa că îl va lăsa pe Shao Qun să se ocupe de asta oricum.

– Care sunt planurile tale în continuare? spuse Zhao Jin Xin luându-l de mână pe Li Shuo și spunându-i cu un zâmbet:

– Vino în compania mea și hai să dezvoltăm stațiunea iubirii împreună.

Li Shuo chicoti.

– Nu merg. Vreau să deschid un nou birou și să pregătesc câțiva tineri talentați și ambițioși.

– Știam că vei spune asta, dar chiar vreau să te văd în fiecare zi, clipi Zhao Jin Xin.

– Ar fi grozav dacă am trăi împreună.

Li Shuo zâmbi și spuse degajat.

– Hai să vorbim despre asta mai târziu.

Apoi schimbă rapid subiectul.

Zhao Jin Xin fu puțin dezamăgit. Deși știa că nu trebuie să fie nerăbdător, uneori era foarte greu să-și controleze dorința nerăbdătoare de a prinde această persoană.

În ziua în care Zhao Jin Xin plecă din spital, Zhao Rong Tian se întâmplase să se întoarcă în Statele Unite pentru ceva, iar doamna Zhao rămase să aibă grijă de el.

Li Shuo îl aduse personal pe Zhao Jin Xin acasă și-l ajută, asistentul lui Zhao Jin Xin merse să cumpere lucruri conform listei deschise de Li Shuo, și doamna Zhao vru să meargă împreună.

Zhao Jin Xin își revenise bine, cu excepția faptului că nu-și putea folosi mâinile. De îndată ce mama lui plecă, îl îmbrățișă pe Li Shuo și-l sărută ​​mult timp. Era evident că era epuizat din cauza timpului petrecut în spital.

Când atmosfera deveni înfierbântată, soneria sună brusc.

– Nu te vei întoarce atât de curând, spuse Zhao Jin Xin nemulțumit.

Li Shuo zâmbi.

– Voi deschide ușa.

El crezuse că doamna Zhao uitase să aducă ceva, așa că deschise ușa direct, dar văzu o persoană neașteptată.

În urmă cu câteva luni, el și această persoană se priviseră stânjeniți în cadrul aceleiași uși, dar poziția fusese schimbată, el era afară.

Ken își ridică sprâncenele, apoi ridică mâna și salută.

– Bună.

Li Shuo dădu din cap.

– Bună.

Zhao Jin Xin se apropie și rămase uimit când îl văzu pe Ken.

– De ce ești…

– Am auzit că ești bolnav, așa că am venit să te văd.

Pronunția chineză a lui Ken era interesantă și puțin vagă, așa că trecu pur și simplu în engleză,

-Dar s-ar putea să nu fie convenabil astăzi.

Li Shuo zâmbi amabil.

– Nu, te rog intră.

Expresia lui Zhao Jin Xin era confuză și se uită în secret către Ken, care părea foarte nevinovat.

Ken adusese câteva suplimente, iar Li Shuo le luă și făcu un gest de „te rog”.

– Vrei un ceai?

– Bine.

Când Li Shuo se duse să facă ceai, Zhao Jin Xin șopti:

– Ce cauți aici?

Ken ridică din umeri.

– Doar să te văd. Nu știam că este aici.

– Mulțumesc, dar speram…

– Nu-ți face griji, voi pleca cât mai curând posibil.

Li Shuo ieși din bucătărie și-i văzu pe cei doi șoptind unul altuia. El își miji ochii, aduse tava ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și-i întinse lui Ken o ceașcă de ceai.

– Ne-am întâlnit de câteva ori. Dar nu am reușit niciodată să ne cunoaștem. Numele meu este Li Shuo, sunt auditor, tu cu ce te ocupi?

–  Lucrez la bancă.

– Cum v-ați cunoscut? întrebă Li Shuo.

Zhao Jin Xin era inexplicabil de nervos. Cu cât Li Shuo acționa mai normal, cu atât devenea mai îngrijorat.

– Ne-am întâlnit în Statele Unite, la petrecerea unui prieten. Mai târziu am fost transferat aici și am știut că vine și el aici, așa că l-am contactat pe Ken, apoi își deschis mâinile.

– Dar poți fi sigur, nu avem…

– Nu contează, trecutul este libertatea tuturor, spuse Li Shuo zâmbind.

Ken răsuflă uşurat imediat.

– Asta e bine, eşti grozav.

Zâmbetul lui Li Shuo nu se schimbă.

– Apropo, când ați făcut ultima dată sex?

Zâmbetul lui Ken îngheță pe față, iar expresia lui Zhao Jin Xin se schimbă și ea.

Li Shuo se uită la Ken cu blândețe, dar fără tragere de inimă, așteptând răspunsul lui.

Ken se uită la Zhao Jin Xin, evident fără să știe cum să răspundă.

Zhao Jin Xin spuse încet.

– Vom discuta despre asta mai târziu.

Li Shuo se uită la el câteva secunde înainte de a încuviința.

– Bine, apoi făcu un semn cu mâna către Ken,

– Acest ceai este foarte parfumat, gustă-l.

Ken își lăsă rapid capul în jos și bău ceai pentru a-și ascunde emoțiile.

Li Shuo și el o înghițitură, apoi îl bătu pe genunchi pe Zhao Jin Xin.

– Jin Xin, am o întâlnire cu un prieten pentru a vorbi despre ceva, așa că voi pleca primul. Voi băieți, puteți vorbi liniștiți.

Zhao Jin Xin îl prinse de mână și spuse extrem de nervos.

– Nu ai voie să pleci.

Li Shuo zâmbi.

– Mă voi întoarce și i-am promis mătușii că voi veni la cină seara, bine?

Zhao Jin Xin se încruntă.

– Dacă există vreo problemă, să explicăm mai întâi clar.

Ken își lăsă capul în jos și-și frecă fruntea.

– Nu este nimic.Am întrebat pur și simplu. Nu fi nervos, spuse Li Shuo bătând peste  mâna lui Jin Xin și apoi își trase mâna înapoi.

Zhao Jin Xin îl prinse din nou.

– Ken, răspunde la întrebarea lui.

Ken nu știa dacă să râdă sau să plângă.

– Frate, cum vrei să-i răspund? Nu vreau să mă implic în asta… indiferent ce este între voi.

Apoi se ridică și întinse mâinile către Li Shuo.

– Am făcut sex, da, dar totul este în trecut. Ce se întâmplă acum între voi nu are nimic de-a face cu mine. Îți doresc o recuperare rapidă. La revedere.

Abia aștepta să se retragă, deschise uşa şi plecă parcă fugind.

Li Shuo și Zhao Jin Xin se uitară unul la altul și nimeni nu vorbi o vreme.

Li Shuo vorbi primul.

– Chiar am ceva de discutat. Pot să plec mai întâi?

– Din moment ce ai îndoieli, de ce nu mă întrebi direct? spuse Zhao Jin Xin sincer.

– Indiferent ce probleme ai, eu sunt dispus să le rezolv.

Li Shuo se uitat adânc la Zhao Jin Xin și respiră în tăcere. Își dădu seama că îi păsa profund de ceea ce se întâmplase în acele 43 de zile ale lui Zhao Jin Xin, dar își dorise să pară măreț. De fapt, nu-și dorise să știe dacă Zhao Jin Xin îl mințise în această chestiune. La urma urmei, uneori, adevărul fusese urât în trecut.

 Trebuia să se convingă să-i dea drumul.

Ceea ce conta cu adevărat în această chestiune era atitudinea pe care voia să o dea lui Zhao Jin Xin și atitudinea pe care Zhao Jin Xin voia să i-o dea lui, așa că trebuia să-și dea seama.

Ceea ce voia era ca Zhao Jin Xin să nu-l mintă în viitor.

Se gândi o vreme și se uită serios la Zhao Jin Xin.

– În acea perioadă de timp, ai făcut-o sau nu ai făcut-o? Ai doar această șansă să mărturisești. Indiferent care ar fi răspunsul, îl voi accepta. Dar dacă vrei să refaci încrederea între noi, și mă minți și despre acea perioadă, atunci lucrurile vor fi diferite.

Zhao Jin Xin își coborî ochii, genele tremurându-i ușor.

Li Shuo a oftă.

– Sper că aceasta este ultima minciună dintre noi.

Zhao Jin Xin se repezi înainte și-l îmbrățișă cu putere, vocea lui tremurând ușor: – Nu fi supărat pe mine, am fost…

– Dacă mai ai ceva de ascuns de mine, cel mai bine este să spui totul dintr-o dată.

Li Shuo constată că încă se simțea extrem de inconfortabil după ce făcuse pregătirea mentală pe care o credea completă. Nu că nu știa ce fel de persoană fusese Zhao Jin Xin înainte, așa că avea nevoie de mult curaj pentru a merge din nou cu el.

– Nu mai am, chiar nu mai am, spuse Zhao Jin Xin strângând talia lui Li Shuo.

 Îi era teamă că, dacă îl lăsa, va descoperi că scena de a fi din nou cot la cot cu Li Shuo era doar un vis fals, și era îngrozit că va vedea din nou silueta din spate a lui Li Shuo.

Li Shuo se simți furios și jalnic în același timp. Îl bătu pe dosul mâinii lui Zhao Jin Xin, apoi își îndepărtă mâna și ieși cu pași mari.

După ce ieși pe ușă, Li Shuo nici măcar nu avu răbdare să aștepte liftul. O luă rapid pe scări și coborî patru sau cinci etaje înainte de a se sprijini de perete și de a respira lung.

Jin Xin, trebuie să te simți trist acum… Li Shuo rezistă impulsului de a se întoarce și coborî pas cu pas.

Seara, găsit în mod natural o scuză să nu meargă acolo la cină, dar știa că va veni Zhao Jin Xin, așa că pregăti în mod special o supă tonifiantă.

Pe la ora 11, soneria sună în timp ce Li Shuo citea o carte. Se ridică încet din pat și deschise ușa.

– Dormi?

Li Shuo dădu din cap.

– Dacă Ayi ar ști că alergi…

– Ea nu știe, spuse Zhao Jin Xin îmbrățișându-l pe Li Shuo și spuse cu voce joasă: – Ai spus că vei veni la cină seara.

– Și tu ai spus că nimeni nu ți-a atins-o.

Zhao Jin Xin înțepeni și spuse cu o voce profundă.

– Li Shuo, nu face asta. Îți jur că nu te voi mai minți niciodată. Ai spus că mi-ai dat această șansă, nu o lua înapoi.

Li Shuo își trecu mâna prin păr.

– Nu o voi lua înapoi. Îmi țin întotdeauna promisiunea, asta dacă tu nu o poți face mai întâi.

– Pot s-o fac. Nu te voi mai minți niciodată și nu voi mai găsi pe nimeni. Te vreau doar pe tine.

Zhao Jin Xin își îngropă fața în gâtul lui Li Shuo.

– Nu fi supărat pe mine, Li Shu. Sunt foarte speriat.

– De ce ți-e frică? Într-o zi, dacă ai să găsești pe altcineva, va trebui doar să-mi spui că vrei să găsești pe altcineva. În acel moment, mă voi despărți decent de tine și te voi ajuta, spuse Li Shuo.

Evident că intenționase doar să-i dea o lecție lui Zhao Jin Xin, dar nu putu să nu-și imagineze cei mai rău viitor.

– Nu! spuse Zhao Jin Xin nerăbdător.

– Nimeni, nu am nevoie de nimeni.

Li Shuo zâmbi cu amărăciune în inimă. Poate că nu ar fi trebuit să-i ceară deloc. Dar, de fapt, se îndoise de această chestiune și dacă nu înlătura blocajele, nu ar fi vrut să-și petreacă timpul în viitor având suspiciuni repetate și expunând problema. Asta spera că fusese suficient pentru a-i da un avertisment lui Zhao Jin Xin.

El șoptit.

– Jin Xin, ți-am spus că sper că aceasta este ultima minciună dintre noi. Recunoști asta, o accept și nu va mai exista o dată viitoare.

– Niciodată, spuse Zhao Jin Xin uitându-se adânc în ochii lui Li Shuo.

– Știu că s-ar putea să nu ai încredere în mine mult timp, dar vreau să-mi petrec viața cu tine, așa că am destul timp. Lasă timpul să demonstreze asta pentru mine.

Li Shuo se uită atent la el, dar nu spuse nimic.

– Nu îndrăznesc să-ți spun o altă minciună.

Zhao Jin Xin își lăsă capul în jos și-i sărută buzele, zâmbind amar.

– Li Shu, chiar mi-e frică de tine.

– Pentru ce ţi-e frică de mine?

– Mi-e frică de spatele tău.

– … Să mă vezi din spate?

– Da, spatele tău, spuse  Zhao Jin Xin închizând ochii.

–  Spatele tău reprezintă respingerea.

– Jin Xin, eu sunt… o persoană foarte egoistă. Din punct de vedere emoțional, poți fi voinic, îndrăzneț și nu atât de drăguț, dar atâta timp cât ești absolut loial, îmi voi deschide mereu brațele.

– Dimpotrivă, nu-mi poți vedea spatele decât pentru tot restul vieții.

Zhao Jin Xin făcu o pauză, îl împinse pe Li Shuo la perete, îi blocă buzele cu forță și-l sărută violent și aspru.

O urmă de surpriză fulgeră în ochii lui Li Shuo. El fu atât de copleșit de sărutul lui Zhao Jin Xin, încât nu putu decât să lase sărutul să-i ia tot oxigenul.

Când cei doi se despărțiră abia răsuflând, Zhao Jin Xin spuse răgușit:

– Uneori, mi-aș dori să te pot mânca, astfel încât tot ce ține de tine să se contopească în oasele și sângele meu și să nu mai pot fi niciodată despărțit de tine așa.

Emoția puternică părea să debordeze, ciocnindu-se de frica de a pierde această persoană, făcându-l să simtă tot timpul o anxietate copleșitoare.

Li Shuo își întoarse capul și-i mușcă urechea ușor.

– Această idee este bună, dar este nerealistă. Există o alta mai bună?

– Singura opțiune rămasă este să rămâi însărcinat, dar, din păcate, este și mai nerealistă.

Li Shuo îl ciupi de talie.

– Cauți o bătaie?

Zhao Jin Xin nu avea unde să dezvăluie nebunia iubirii și urii. Strânse din dinți și zâmbi smerit.

– Măcar putem finaliza prima jumătate a acestei chestii, de exemplu, ia-mi…

– Am luat cursuri de fiziologie.

– Genial, nu este nevoie să explicăm, hai să exersăm doar, spuse Zhao Jin Xin și-și folosi mâna bună pentru a atinge buzele moi ale lui Li Shuo, cu mișcări blânde.

Li Shuo se uită la flăcările din ochii lui Zhao Jin Xin și ceva din corpul lui se aprinse. El își linse buzele și-l împinse pe Zhao Jin Xin pe canapea.