Cine iubește pe cine – Capitolul 91

Capitolul 91

Zhao Jin Xin de abia aștepta să-și aducă o valiză mare și ocupă mai întâi baia și vestiarul lui Li Shuo.

Li Shuo îl ajută să-și despacheteze lucrurile, apoi se uită la cearșafurile de pat și se gândi o clipă.

– Ți-ar plăcea să cumpărăm împreună cearșafuri de pat noi?

– Nu. Vreau să dorm mai întâi pe toate cearșafurile și pilotele tale, spuse  Zhao Jin Xin ridicând-și colțul gurii și zâmbind.

– Vreau ca tot ce ai să miroasă ca mine, inclusiv tu.

Li Shuo râse.

– Ce, ești câine?

Zhao Jin Xin clipi.

– Sunt o oaie.

– Da.

El este o oaie. Li Shuo își aminti brusc că un maestru pe care mama lui îl găsise pentru a-și calcula căsătoria cu un an în urmă, poate… că spusese adevărul.

Zhao Jin Xin își puse brațul pe umerii lui Li Shuo.

– Ce cadou vrei de ziua ta? Indiferent cât de scump ar fi.

Li Shuo clătină din cap.

– Ți-am spus, nu-mi lipsește nimic.

– Gândește-te. Sunt bogat, nu ar fi o risipă dacă nici măcar nu ai experimenta avantajele mele?

Li Shuo chicoti și spuse:

– Bine, lasă-mă să mă gândesc la asta.

Zhao Jin Xin îl sărută pe obraz.

– O să vorbim mai despre asta. Nu vreau să faci mare tam-tam cu privire la ziua mea. E prea obositor. Cel mult, invită doar câțiva prieteni să fie distractiv.

– Bine, promit.

Li Shuo îl sărută și el.

– Orice ai vrea să mănânci în seara asta, o să fac ce-ți place pentru a sărbători mutarea. Ce ai vrea să mănânci?

– Fasole păstăi, pește cu lămâie, carne de vită cu vin roșu…, spuse Zhao Jin Xin cu dezinvoltură, apoi zâmbi ambiguu:

– Și pe tine.

Li Shuo se apropie de urechea lui Zhao Jin Xin și spuse cu un zâmbet.

– Poți mânca totul astăzi.

După ce și-au început oficial viața de conviețuire, fiecare zi pentru ei doi era dulce ca fructele confiate.

De data aceasta nu mai foloseau sexul pentru a arde pasiunea iubirii, așa cum o făcuseră în trecut. Continuară să exploreze interese și subiecte comune unul cu celălalt, concentrându-se pe micile detalii minunate din viață și ascultând împreună muzică. Se simțeau plini de fericire, iar sentimentul de a primi în mod constant surprize și satisfacții unul de la celălalt era ca și cum ar căuta comori, ceea ce îi făcea să nu mai vrea să se oprească.

Aveau multe despre care să vorbească, inclusiv despre muncă, muzică, artă și sport. Adeseori Li Shuo era răbdător, în timp ce lui Zhao Jin Xin îi plăcea să se comporte cochet din momentul în care își deschidea ochii , până se îmbrățișau noaptea. Și totul era dincolo de imaginație.

La sfârșitul verii și începutul toamnei, vremea deveni mai răcoroasă, și se apropia ziua de naștere a lui Li Shuo.

De fapt, aniversarea lui de 35 de ani nu era mult diferită de anii precedenți, dar pentru că exista o persoană importantă în viața lui, întreaga lui viață devenise diferită.

Zhao Jin Xin ieșea dimineața devreme înainte de a pleca, îl săruta pe Li Shuo de mai multe ori și spunea cu o emoție care nu putea fi ascunsă.

– Ne vedem deseară, mielul meu dulce.

Li Shuo zâmbea și spunea.

– Ne vedem deseară.

– Te-ai gândit atât de mult timp la asta și încă nu te-ai gândit la porecla mea, spuse  Zhao Jin Xin.

– Nu ți-e teamă că o să fiu supărat?

– Bine, spuse Li Shuo sărutându-l cu dragoste.

– Ne vedem deseară, marele meu leu.

Zhao Jin Xin zâmbi.

– Spune-mi cum definești mare? Sunt puternic, grozav sau… mare?

Li Shuo râse:

– Le ai pe toate, bine?

– Li Shu este minunat, spuse  Zhao Jin Xin îmbrățișându-l cu putere.

– Îmbracă-te frumos în seara asta. Ei bine, ești deja foarte frumos, dar poți arăta și mai bine.

– Bine.

Zhao Jin Xin ieși cu fața roșie ca focul.

Li Shuo rămase privind în gol câteva secunde înainte să-și dea seama că încă zâmbea. Își frecă obrajii și nu putu să nu zâmbească din nou.

Munci toată dimineața, iar în jurul prânzului, Wen Xiao Hui sosi purtând pungi de tot felul.

Li Shuo îi luă repede lucrurile din mâini și-i turnă un pahar cu apă.

– Odihnește-te.

– Nu sunt deloc obosit, spuse Wen Xiao Hui zâmbind.

– Îmi place cel mai mult să te îmbrac. O să te fac fermecător astăzi. Să omori o mie de oameni nu este nimic, de data asta vei omorî zece mii.

Li Shuo spuse neputincios:

– Este doar o zi de naștere. Nu e nevoie să fii atât de exagerat.

– Orice vrei, tratează-l ca pe interesul meu personal. Nu-ți voi percepe niciun ban.

Li Shuo zâmbi și spuse:

– Bine.

Wen Xiao Hui își suflecă mânecile și începu să lucreze. De data aceasta, fu mai serios decât ultima dată. Aproape că-l decoră pe Li Shuo din cap până în picioare.

Ochii lui Wen Xiao Hui erau strălucitori și, evident, era foarte mulțumit de munca sa. Își scoase telefonul mobil și făcu o grămadă de fotografii, apoi spuse mândru:

– Sunt foarte bun.

– Xiao Hui, mulțumesc.

 Li Shuo se privi în oglindă și ochii i se întunecară brusc. Își aminti că în urmă cu jumătate de an, era tot așa în hotelul de lângă spital. Petrecuse câteva zile și nopți doar pentru a sărbători ziua lui Zhao Jin Xin. Crezuse că va vedea surpriza și uimirea din ochii lui Zhao Jin Xin, dar ce urmase pentru el fusese …

Wen Xiao Hui observă ceva și-l bătu pe Li Shuo pe umăr.

– Trecutul e trecut. Azi tu ești protagonistul.

Li Shuo zâmbi și dădu din cap.

– Hei, sunt transpirat. O să fac un duș, mă pregătesc și apoi vom pleca.

Wen Xiao Hui căscă și fugi la baie.

Wen Xiao Hui se mișcă rapid și, în mai puțin de o oră, făcu să pară plin de farmec. Luă brațul lui Li Shuo și-i spuse cu un zâmbet:

– Hai să-i facem să le strălucească ochii după noi.

Li Shuo își îndreptă pieptul, cu ochii mari și hotărâți.

Locul pe care Zhao Jin îl alesese nu era un hotel, ci o vilă de vacanță în suburbii. În timp ce conduceau, văzură de la distanță șiruri de becuri mici în curte, și-și dădură seama că vila era deja puternic luminată. Erau mai multe mașini parcate acolo.

Li Shuo era fost puțin confuz. Nu ar trebui să fie mulți oameni astăzi.

Wen Xiao Hui își întinse gâtul să privească.

– Luo Yi al meu a sosit.

– Este și el aici? spuse Li Shuo puțin surprins.

– Ei bine, i-a fost teamă că voi cocheta cu alte femei după ce beau.

Wen Xiao Hui părea jalnic.

După ce coborî din mașină, Wen Xiao Hui nu îndrăzni să-l țină de braț pe Li Shuo, iar cei doi intrară unul lângă altul în vilă.

Imediat ce ușa se deschise, buchete superbe de flori zburară în jurul lui, iar un grup de oameni strigă „La mulți ani” la unison.

În ploaia colorată de confetti, Li Shuo văzu chipuri cunoscute. Pe lângă Zhao Jin Xin, Li Cheng Xiu, Shao Qun, Xiang Ning și Luo Yi, mai erau și părinții lui Cheng Sheng și Zhao Jinxin, precum și părinții lui!

Li Shuo era complet uluit.

Zhao Jin Xin veni către el pas cu pas, ochii lui fiind ațintiți asupra lui Li Shuo, iar în ochii citindu-se dragostea lui puternică. El îi luă mâna lui Li Shuo și spuse cu voce joasă.

– Te-ai gândit să te dai jos din pat azi…

Li Shuo zâmbi.

– Nu poți vorbi serios?

– Ești perfect astăzi, spuse  Zhao Jin Xin și-i ridică mâna și sărutând-o.

– La mulți ani, iubirea mea.

– Mulțumesc, spuse Li Shuo uitându-se la el, dragostea aproape revărsând din ochii lui.

 Se uită la cei patru bătrâni și se simți puțin stânjenit.

– De ce…

Zhao Rong Tian zâmbi și nu spuse nimic.

Li Shuo îl bătu pe Zhao Jin Xin pe umăr, se duse la mama lui, și-și lăsă capul în jos sărutând-o ​​pe frunte.

– Mamă, astăzi este ziua mea și marea ta aniversare. Mulțumesc.

Ochii doamnei Li erau roșii.

– La mulți ani, fiule drag.

Li Shuo se apropie și-și salută prietenii, unul câte unul, iar Cheng Sheng spuse cu umilință.

– Puștiule… Te admir.

Li Shuo clipi.

– O voi lua ca pe o laudă.

– Bineînțeles că te laud, dar și eu îți doresc numai bine.

 Cheng Sheng strânse umărul lui Li Shuo.

– Ge, îți doresc fericire.

Li Shuo dădu din cap.

– Mulțumesc.

– Hai să luăm cina, spuse Wen Xiao Hui luându-l de braț pe Luo Yi.

– Chef-ul nostru Li este responsabil astăzi. Nu ai mâncat încă mâncarea gătită de Cheng Xiu, nu-i așa? Ți-e foame?

Luo Yi zâmbi și spuse:

– Atunci ar trebui să învăț din asta și să gătesc pentru tine când mă întorc.

– Foarte bine.

Li Cheng Xiu zâmbi timid, iar Shao Qun își curbă buzele. Cu bătrânii în jur, era foarte reținut.

Toți mâncau și vorbeau, iar atmosfera era caldă și plină de viață. Li Shuo și Zhao Jinxin se uitau unul la altul din când în când și se țineau în liniște de mână sub masă, simțindu-se dulci ca mierea.

După cină, Wen Xiao Hui fu ocupat cu tortul, iar Zhao Jin Xin spuse:

– Tortul este la etajul doi, hai să urcăm.

Li Shuo ridică din sprâncene.

– De ce? Există vreo surpriză?

Zhao Jin Xin zâmbi misterios.

– Ghici.

Li Shuo îi privi pe toți urcând la etaj și spuse zâmbind.

– Aștept cu nerăbdare cadoul meu.

Zhao Jin Xin îl sărută cu putere, scoase o panglică roz din buzunar și o legă în jurul ochilor lui Li Shuo ca un truc magic.

Li Shuo se lăsă pe spate, își miji ochii și spuse.

– Ce vrei să faci, micuț pervers?

– Cu atât de mulți oameni aici, ce pot face? spuse Zhao Jin Xin râzând în hohote,

 – Poți avea puțină încredere în mine, sau te aștepți să se întâmple asta?

Li Shuo își linse buzele.

– Aștept cu nerăbdare.

– Atunci hai să ne jucăm în seara asta, spuse Zhao Jin Xin și-i mușcă urechea.

– O să folosim doar această panglică, dar acum are alte utilizări.

 El legă rapid panglica în jurul ochilor lui Li Shuo.

Li Shuo zâmbi și spuse:

– Voi vedea ce trucuri vrei să faci.

Zhao Jin Xin îl conduse pe Li Shuo la etaj.

– Ai grijă unde pășești.

– Bine.

Zhao Jin Xin spuse:

– Poți să dai jos panglica după ce ai numărat până la 10.

Inima lui Li Shuo bătu sălbatic și inexplicabil. Ce-i pregătise Zhao Jin Xin? Numără în minte până la 10 și-și scoase panglica.

Apoi îngheță.

Văzu o cameră care era aproape identică cu suita de hotel pe care o decorase el însuși. Sufrageria imensă fusese complet transformată. Nu numai că spațiul era asemănător, dar și mobilierul mare și ornamentele, erau imitate chiar și detaliile, cu excepția acelui morman de oi … Ochii lui Li Shuo se îndreptară spre Zhao Jin Xin. În mâna lui Zhao Jin Xin, era o oaie albă, pătată cu câteva vopsele și, deși era puțin murdară, era încă drăguță.

Toți se traseră de ambele părți, dezvăluind peretele pe care îl blocaseră. Pe perete, folosind aceeași crini și baloane parfumate, erau adunate un șir de cuvinte englezești: Merry me Lambert.

Li Shuo simți brusc o durere în ochi și buzele-i tremurară.

Zhao Jin Xin se apropie de Li Shuo care descoperi că pe capul oiței se afla un inel de platină, cu un stil discret și elegant.

Zhao Jin Xin zâmbi, apoi îngenunche.

– Li Shuo, motivul pentru care reproduc această scenă este să-ți spun că ar fi trebuit să fac asta de la început.

 El își drese glasul.

– Te iubesc, căsătorește-te cu mine.

Li Shuo se uită la el în gol, apoi zâmbi, cu ochii roșii. Se uită la ochii entuziaști ai lui Zhao Jin Xin, apoi la oița amuzantă, la inel și, cu cât se uita mai mult la el, cu atât ochii lui deveneau încețoșați. Zâmbi larg și șopti:

– Nu am fost de acord să nu facem mare tam-tam în privința asta?

Zhao Jin Xin zâmbi.

– Aceasta este o cerere în căsătorie pe care eu, Zhao Jin Xin, o fac o singură dată în viața mea. Iar dacă chiar vreau să fac mare tam-tam, o să cumpăr titlurile din ziare din toată țara.

Li Shuo chicoti.

Cheng Sheng huidui, dar alții păreau nervoși, în special cei patru bătrâni.

Zhao Jin Xin luă inelul și-i apucă mâna lui Li Shuo.

– Vorbesc serios, apoi se uită în ochii lui Li Shuo și-i puse încet inelul pe deget.

Li Shuo își îndoi degetele și se uită la Zhao Jin Xin tandru.

– Știi ce înseamnă căsătoria?

– Loialitate și perseverență.

– Loialitatea și perseverența sunt mai ușor de spus decât de făcut. Ai doar 24 de ani. Ești pregătit? spuse încet Li Shuo.

– Sunt pe deplin pregătit. Nu știu cum este căsătoria, dar știu că te iubesc, spuse Zhao Jin Xin și împinse inelul.

Cei doi se priviră și fură scântei pasionale în aer când ochii li se întâlniră, iar inimile pulsau. În cele din urmă, Li Shuo își relaxă degetele și-și relaxă, de asemenea, inima.

Zhao Jin Xin puse inelul dintr-o mișcare.

– Uau!! strigă Wen Xiao Hui, apoi bătu din picioare emoționat.

Toată lumea era emoționată și fericită.

Zhao Jin Xin sări în sus, îl prinse de talie pe Li Shuo cu o mână, îi cuprinse ceafa cu cealaltă, îi blocă cu pasiune buzele moi și-l sărută profund, profund.

Li Shuo îl cuprinse pe după gât. Simțea că acesta era cel mai dulce sărut din lume, pentru că îmbrățișa persoana pe care o iubea cel mai mult din lume.

Nimic nu era mai prețios decât acest moment.