Comoara Secțiunii E Capitolul 5

Vise

POV Yuri

Împrejurimile erau încețoșate. Nimic nu era clar, dar puteam vedea ceva mișcându-se. M-am apropiat și totul a devenit treptat din ce în ce mai limpede. Ella… gătea și purta un șorț.

— Ella? C-ce faci aici?

M-am uitat la ea și am zâmbit.

— Nu asta îți dorești? Să fii cu mine?

Avea dreptate, asta îmi doresc. Dar de ce nu sunt fericit? Oare pentru că știu că nu sunt eu cel pe care îl iubește?

— Ar trebui să pleci.

S-a uitat la mine îngrijorată. Eu doar am privit în altă parte. Deodată, a aruncat lingura pe care o ținea și și-a murdărit șorțul pe care îl purta.

— De ce continui să îndepărtezi oamenii care te iubesc?

M-am trezit brusc, ud leoarcă de transpirație. Nu voiam visul ăsta.
Nu vreau să visez la ea. Am uitat-o de mult timp.

Perspectiva lui Jay-jay

— Nemernico! Nimeni nu te iubește! mi-a strigat copilul vecinilor.

N-am putut face altceva decât să merg acasă și să mă ascund în camera mea.
Ce ar trebui să fac? Sunt încă tânără, sunt atât de mică în comparație cu el.
Și încă ceva, ce a spus el era adevărat. Nimeni nu mă iubește.

Am încercat să mă trezesc din visul acela. Era un coșmar!
Mi-am dus mâinile la ochi. Erau uzi de lacrimi. Încă plâng din cauza aceluiași vis. Nu vreau să plâng din cauza asta. Nu există niciun motiv să plâng pentru visul ăla!

M-am ridicat din pat și m-am dus direct la baie să mă spăl.
M-am uitat o clipă la ceasul de perete din camera mea, era doar 5:30 dimineața.
După aceea, am ieșit și m-am dus la bucătărie. Sincer, nu aveam chef să mănânc nimic, dar trebuia să pregătesc micul dejun.
Mi-e jenă pentru că Tita Gema face treaba, deși are multe ajutoare. Asta e tot ce pot face eu.

Micul dejun e gata. Ce risipă că m-am trezit așa devreme. Cine e acolo?

— Ce față lungă ai?

M-am întors spre persoana care a vorbit. Era Kuya Angelo!
A venit la mine și m-a ciufulit.

— Du-te să mănânci micul dejun.

De aceea nu m-am putut mișca din loc. M-a certat înainte să plece. Mi-era și puțin frică de el.
Oare am făcut vreo prostie recent?
E fratele lui Aries, fiul cel mare al Titei Gema.

— Jay, ce mai faci acolo?
— K-Kuya, când te-ai întors?
— Pe la 3 dimineața. Ar fi trebuit să merg direct la apartament, dar am vrut să o văd pe mama mai întâi.

Am dat doar din cap. Venise din Singapore. El se ocupa de Tita și de afacerile ei. Ultima oară ne-am întâlnit când bunica era în spital.
Încă îmi amintesc fața lui când aproape m-a îngropat de vie. E bine că pare să fie într-o dispoziție bună acum.

— Aries tot nu vine acasă? a întrebat el în timp ce își făcea cafea.
— Încă nu. Dar l-am văzut la școală.
— Hmmm… A sorbit din cafea. …Cum a fost la școală? Mama mi-a spus că ai ajuns în Secțiunea E.

Mi-am frecat ceafa.
— Da.

Și Kuya Angelo a învățat la HVIS (Higher Value International School). Nu știu dacă știe ceva despre actuala Secțiune E.

— Kuya… știi ceva despre Secțiunea E?

S-a uitat la mine.
— Da…

M-am apropiat de el.
— Spune-mi.

Puteam vedea ezitarea lui Kuya. Era ca și cum ascundea ceva. Nu mi-a plăcut atitudinea lui.
Părea că era ceva!

— Nu există cu adevărat o Secțiune E, apare doar când sunt elevi care au probleme la școală — elevi neascultători, mai exact. La început, erau doar cinci sau șase elevi în Secțiunea E, dar pe măsură ce timpul a trecut, numărul a crescut.
— Odată ce Secțiunea E a fost deschisă și elevii au fost puși acolo, nu mai puteau pleca. De exemplu, dacă ești doar în anul I și ești pus în acea secțiune, nu poți pleca până nu absolvi.

Explicația lui a fost lungă. De aceea a spus Aries că sunt potrivită pentru acea secțiune. Pentru că sunt neascultătoare!

— Ce altceva?
— Nu sunt sigur dacă generația ta e la fel ca generația noastră… Pentru că la noi, doar cei mai neascultători și intoleranți elevi ajungeau în acea secțiune. Nu puteau fi acuzați pentru exmatriculare pentru că aveau susținători.

Deci așa stau lucrurile.

— Deci de ce nu sunt fete în Secțiunea E?
— Nu sunt sigur, dar pe vremuri nu erau fete în Secțiunea E. Uneori, cineva ca tine spunea ceva, dar era transferată imediat… Poate pentru că fetele din școală nu sunt atât de obraznice.

M-am simțit jenată la auzul descrierii de ‘fată obraznică’.

— Deci, dacă te dai prea deșteaptă, s-ar putea să te transfere imediat în altă secțiune.
—  Sunt ok în acea Secțiune. Poate că o să rămân acolo.
— Ai grijă…

Pentru că, deși par înfricoșători, uneori par și amabili. În plus, nu vreau să-i judec doar pentru că sunt în Secțiunea E.
Încă voiam să-l întreb multe pe Kuya, dar am uitat. O să mănânc mai întâi și mă voi gândi la asta mai târziu.

Eram doar la jumătatea mesei când și-a luat la revedere și a plecat. A spus că se va întoarce mai târziu. Ok, poate îmi voi aminti ce să întreb.

După ce am mâncat, am făcut repede un duș și m-am pregătit. Plănuiam să merg pe jos la școală. O să verific cât de departe e școala de casă.
Când m-am întors în bucătărie să iau ceva de băut, am văzut-o pe Tita Gema.

— Bună dimineața, Tita… am salutat-o.

Mi-a zâmbit.
— Bună dimineața și ție… Mergi la școală?
— Da… Plănuiesc să merg pe jos. Voi vedea cât de departe e.
— 45 de minute…

M-am uitat la ea surprinsă.
— Poftim?
— 45 de minute faci până la școală dacă mergi pe jos.

Încă mă uitam așa la ea. De unde știa?

— Mergeam pe jos până la școală. Am învățat și eu acolo.

Am oftat. Tita era grozavă, făcuse școala să pară la distanță de mers pe jos de casă.

— Știu o mulțime de scurtături… Vrei să te învăț? m-a întrebat zâmbind.

Am dat din cap. A luat imediat o foaie de hârtie să-mi dea instrucțiunile. Erau atât de multe străzi. Erau și Strada Avenida, Strada Bonifacio, Strada Aquino etc.
După ce Tita mi-a dat hârtia, am plecat imediat. Super! Am întrecut-o și pe Dora la explorat. Am încercat mai întâi aleea cea mai apropiată de casă.
Se numea Strada Calla. Conform instrucțiunilor Titei, puteam alege următoarea stradă pentru a ajunge la cea de după.
Următoarea era Strada Camella, apoi Strada Aquino. Eram pe punctul de a intra pe Strada Aquino, dar am fost oprită de ce am văzut.
Cineva lovea cu pumnii. Un tip se bătea cu trei tipi.
Ce?! E adevărat?! Da! Cei trei tipi căzuseră deja la pământ, iar cel care stătea în picioare încă îi lovea cu picioarele.
Cum aș putea trece? Cărarea era îngustă. Încă blocau drumul. Dacă așteptam să termine, s-ar putea să mă observe.
Haaaaai!!! N-aveam de ales!

M-am apropiat, dar păstrând distanța. Doar cât să mă audă tipul.

— Scuzați-mă! O să trec cu grijă…
— DACĂ VREI SĂ TRĂIEȘTI, CARĂ-TE DE AICI! a strigat tipul furios.

M-am încruntat la ce a spus. Ar fi putut să o spună frumos. Era cu spatele la mine, așa că nu-i puteam vedea fața, dar părea de la HVIS după uniformă.

— O să plec dacă mă lași să trec! i-am răspuns direct.

S-a oprit brusc din a-i lovi pe băieți. I-am văzut pumnul strângându-se.
Cred că s-a enervat!
S-a întors spre mine și mi-a aruncat o privire rea. Privirea lui era ucigătoare, dar a dispărut rapid când m-a recunoscut.
E colegul meu de clasă! Doar că nu-mi amintesc numele lui. Pentru că încă nu-l știu și încerc să aflu.

— Jay-jay? Mi-a zâmbit ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.                                 

   —Sunt colegul tău, îți amintești?

Am dat doar din cap și am mers drept înainte. Am trecut pe lângă băieții care zăceau pe drum. Ceilalți aveau deja sânge pe față.

— Stai! Intri la școală?

M-am întors spre el și am dat din cap.

— Hai să mergem împreună… Lasă-mă să termin asta o clipă. a spus el arătând spre cei pe care îi lovea.
— Să termini? Ăia sunt deja la pământ… Ce mai ai de terminat?
— Încă nu… Vreau să le sângereze fețele înainte să plec.

A zâmbit din nou.

Tipul ăsta e brutal. Cred că o să-i omoare pe băieți.

— Nu! Descurcă-te tu cu asta. Eu plec!

Am continuat să merg, deși l-am auzit strigându-mă în continuare.
Părea un copil pus pe bătaie. E încă mic față de mine. Uniforma îi era cam largă, așa că părea și mai mic. Părul lui era negru și cam țepos. E drăguț când zâmbește.
Ar fi trebuit să verific mai întâi numele colegilor mei. Chiar dacă aveam o listă pe hârtie. Felix, Keifer și Yuri erau singurii pe care îi știam…

— Așteaptă! l-am auzit strigând.

Nu m-am întors, pentru că doar din strigătul lui era evident că alerga.
M-a prins de umăr când m-a ajuns din urmă. Gâfâia și s-a sprijinit de genunchi.

— Ț-ți-am spus… Să mă aștepți… a spus el trăgându-și sufletul.
— S-ar putea să întârzii dacă te aștept…

S-a îndreptat.

— Nu-i asta… E încă devreme.

N-am spus nimic și am început din nou să merg. M-a urmat.

— Eu sunt Ci-N…