Jay-jay — POV
-Încă puțin!
O să o dau în bară. E prăpăd, prieteni. Chiar și elevul din clasele mici era pus pe șotii.
Ci-N îmi strigă:
– Jay-jay! E Eren!
– Tu ești primul! răspunse Eren.
I-am privit pe amândoi cu un aer rău, dar degeaba. Și Kit, și Rory se băgau în seamă. Doar Keifer și Josh nu se mișcau de la locul lor.
Aveam un gând. Am ajuns acasă mai devreme. Aveam un vizitator neașteptat: părinții lui Cyrus. Nu știam ce să fac. Mi-au spus că vor să vorbească cu mine. Cyrus mă caută de câteva săptămâni. Vreau să-l văd…
Dar nu vreau! Mi-e frică!
Nu voiam să accept, dar insistau. Și culmea, voiau să mă ia și cu ei. Noroc că a apărut Aries.
Keifer mă strigă:
– Jay…
– Ce?
– Ce ai? De ce ești tăcută? Ești așa de la apelul de…
– Sunt bine… sunt doar emoționată pentru Yuri, minții eu.
Nu a mai zis nimic. Bine pentru mine. Nu voiam să vorbesc despre asta.
Un sunet ascuțit izbucni brusc din boxele scenei din auditoriu. Concursul urma să înceapă. Trebuia să-mi limpezesc mintea. Trebuia să-l susțin pe Yuri.
Gazda ne salută:
– Bună seara tuturor!
Aplauzele au răsunat puternic. Era același prezentator ca la concursul de marți.
În timp ce vorbea, l-am văzut pe Rory alergând spre noi.
– Băieți! Banda audio pe care am adus-o pentru Yuri s-a stricat!
– Mergea mai devreme. zise Kit.
– Parcă cineva v-a sabotat! Aveți o rezervă?! întrebă Rory.
Ne-am privit între noi. Nimeni nu avea. Yuri era pe cale să piardă.
Keifer ordonă:
– Edrix! Du-te cu Rory în sală. Luați chitara, să o folosească Yuri.
Edrix a fugit imediat.
Concursul începuse deja. Prima secțiune cânta. Noi doar ne uitam după Edrix.
La un moment dat, el apăru gâfâind:
– E… e ok… I-am dat chitara lui Yuri.
Dar mai era o problemă. Yuri urma să schimbe melodia. Îmi spusese că nu poate cânta piesa originală la chitară.
Gazda anunță:
– Aplaudăm Secțiunea E!
Yuri intră pe scenă cu chitara acustică.
– E Yuri!!! Woooooh! GO YURI! urlară cei de lângă mine.
A acordat chitara, a testat-o și apoi spuse la microfon:
– Voi cânta „Can’t Stop the Feeling”, versiunea Joseph Vincent.
A început.
got this feeling inside my bones…
Melodia era superbă. Yuri avea o voce minunată. Ca și Keifer.
I got that sunshine in my pocket…
Trebuie să mărturisesc ceva. Chiar am avut o crășună pe Yuri când l-am văzut pentru prima oară. Din cauza părului său roșu, a energiei lui puternice. Și poate și pentru că semăna un pic cu Keifer, iar asta m-a făcut să neg tot. Dar când a început să fie drăguț cu mine, nu am putut să nu zâmbesc.
Nothing I can see but you when you dance, dance, dance…
Sper să câștige. Chiar merită.
I can’t stop the feeling…
„Dacă ar fi după mine, nu aș avea nici relație cu Keifer…” Am gândit.
Dar bine, viața-i frumoasă. Trăim momentul.
Din senin, Keifer îmi spuse:
– Știi că Yuri cântă doar pentru cineva anume?
– Ha?
– Cântă pentru fata de care îi place. clarifică el.
Cum?! Deci Keifer știe?
Am privit spre Yuri… și mi s-a părut că se uită fix la mine.
Am început să mă simt ciudat. Incomod. M-am ridicat și am plecat spre toaletă.
Nici nu intrasem bine când am auzit plânsete. M-am speriat. Fantome?! Doamne!
Dar era Grace.
Am privit-o rece.
– Credeam că te duci să vorbești cu Denzel?! mă întrebă iritată, ștergându-și lacrimile.
– S-a întâmplat ceva?
– Denzel recunoaște copilul, dar mă tratează așa… spuse și izbucni iar în plâns.
– Zice că mă iubește… dar eu nu simt nimic…
Am mușcat buza. Ce să fac? Știu că nu ar trebui să mă implic.
Dar e însărcinată. Și plânge. Asta nu e bine pentru copil.
Mi-a venit o idee. I-am șoptit-o. A acceptat.
Am ieșit și l-am căutat pe Denzel. Era lângă Yuri, în culise.
– Jay-jay! mă strigară.
– De unde vii? întrebă Yuri.
– Pot explica. îi răspund, dar îl prind pe Denzel de mână.
– Vino cu mine. Trebuie să vorbim.
L-am tras până la marginea încăperii.
– Ce e, Jay?
– Ce plan ai cu Grace?! întreb furios.
– Credeam că suntem ok…
– Așa credeam și eu! Dar ea plânge iar!
El tăcu, gândindu-se.
– Jay… Nu știu ce vrea de la mine. Mă ocup de copil, muncesc…
– Dar cu Grace ce faci? E și ea tot responsabilitatea ta!
În clipa aceea, a început să plângă. Eu am rămas de piatră.
– O iubesc… dar mi-e frică. Știu că mă urăște pentru ce i-am făcut. Știu că nu mă poate ierta, așa că mă retrag singur. Când voi avea ceva de oferit, mă voi întoarce. Acum, ar crede doar că o folosesc din nou…
Am oftat adânc.
– Poți ieși. am strigat.
Grace ieși de după cutiile din spate.
– Așa crezi despre mine?! îl întrebă furioasă.
Denzel tăcea.
Grace îl palmă și îl împinse. El tot tăcea.
– Denzel… acum ai ocazia. Vorbește cu ea. Nu se rezolvă nimic fugind. am spus.
Și cuvintele mele parcă erau despre mine. Mi-am amintit de Cyrus. Poate și eu trebuie să-l înfrunt.
– Grace… spuse Denzel și o îmbrățișă.
– Scuză-mă că sunt un laș…
Nu am mai stat. I-am lăsat să discute.
Și eu aveam demonii mei.
Am scos telefonul și am sunat la numărul părinților lui Cyrus.
– Alo?
– S-sunt Jay-jay…
– Jay… sperăm că accepți să-l vezi pe fiul nostru măcar puțin.
Am tras aer în piept. M-am uitat în sus.
– S-sunt dispusă.
– Mulțumim, Jay! Cyrus va fi atât de fericit!
Dar eu nu eram. Îl știu pe Cyrus. Rădăcinile urii lui sunt adânci. Nu se oprește până nu se răzbună.
Nu știu dacă am făcut ceea ce trebuie.
