Ziua 5 a Festivalului
Jay-jay — POV
7:35 a.m. M-am trezit, deși am adormit târziu. Nu pot să-l scot pe Cyrus din minte. Dacă știam că se ajunge aici, m-aș fi dus și eu în patrulă.
Telefonul a sunat și l-am căutat imediat sub pernă. Ci-N mă suna.
– Alo? am spus eu.
– Îmi place foarte mult sutienul tău. deschise el conversația.
La naiba, bărbatul ăsta!
– Ești nebun?!
– Sora mea nu vrea să-mi împrumute bani. Mă enervează!
– Cere-i ajutor lui Eren! Nu mă mai necăji! i-am țipat și am închis.
Într-o zi o să mă scoată din minți. M-am ridicat și am mers direct la baie. M-am spălat, m-am periat și mi-am prins părul. Abia aseară am observat cât a crescut. Era până la umeri, iar acum îmi trece de talie.
Când am coborât, l-am întâlnit pe fratele Angelo.
– Au venit părinții lui Cyrus aici? m-a întrebat.
– Da… m-au întrebat dacă îl pot vizita.
– Te duci?
Mi-am mușcat buza și am privit în altă parte. Dacă spun adevărul, sigur nu mă lasă.
– Dacă te duci, asigură-te că nu mergi singur. a spus și a plecat.
Nici nu știu dacă mă voi duce. Mi-e teamă. Am mers în bucătărie, am mâncat ceva, apoi m-am întors în cameră să-mi pregătesc lucrurile pentru mai târziu. Știu că David trebuia să vină după mine la 8:30.
Telefonul a sunat din nou. Am crezut că e Ci-N, dar pe ecran scria alt nume.
– Jay-jay? Sunt mama lui Cyrus! Poți să-l vizitezi acum, te rog?!
Mama lui Cyrus plângea. În fundal se auzeau certuri și voci tensionate. Părea că situația scapă de sub control.
– A-așteptați… fac ceva acum.
De ce acum?! Am un concurs! Dacă nu ajung până la 1 p.m., suntem descalificați.
– Jay… te rog… vorbește cu el! plângea din ce în ce mai tare.
Mi-am mușcat buza. Orice ar fi!
– B-bine… vin.
– Mulțumesc!
Am închis și m-am trezit tremurând. Keifer o să mă omoare dacă nu ajung la timp. M-am dus la duș, m-am schimbat și i-am trimis mesaj lui David că voi merge singur. Am ieșit fără să-i spun fratelui. Nu m-ar fi lăsat singur. O să-l anunț mai târziu.
Am luat un taxi spre terminal. Autobuzul pleca. În dimineața asta traficul merge repede. M-am așezat, dar mă foia ca un copil pedepsit. Simțeam că fac o prostie.
Călătoria dura două ore… o oră și jumătate fără trafic. A vibrat telefonul. Știam că e Yuri, așa că nici nu m-am uitat. A început să sune.
– Soră… nu răspunzi? m-a întrebat băiețelul de lângă mine.
Am zâmbit forțat și am dat din cap. Am pus telefonul pe silențios. Era prea rușinos să vadă copilul ce ton îmi bagă Yuri sau ceilalți.
Am ajuns. Cum am coborât, oamenii care mă cunoșteau m-au privit, dar nu mi-a păsat. Am luat un triciclu și am mers la spital. Am întrebat la recepție:
– U-und e salonul lui Cyrus Velasco?
– Un moment… Etajul 3, camera 154.
– Mulțumesc.
Am luat scările, în caz că-mi vine să fug înapoi. Dar nu. M-am trezit în fața ușii. Mâna era pregătită să bată. Mai aveam șanse să renunț.
Dar nu puteam da înapoi. I-am spus lui Denzel să-și înfrunte problemele, iar eu eram un laș. Am bătut.
Mama lui Cyrus mi-a deschis.
– Jay?
Am zâmbit forțat. M-a invitat înăuntru.
– CE CAUTĂ EA AICI?! a țipat Cass, sora lui Cyrus.
– Cassandra! Fratele tău vrea să o vadă! a spus tatăl lui Cyrus.
Am privit-o pe Cass. Mă ura. L-am privit pe Cyrus în pat. Plângea, dar părea fericit să mă vadă. Avea guler cervical, mâna dreaptă bandajată, cealaltă în atelă, capul bandajat…
Nu pot să cred că eu i-am făcut asta.
– Jay-jay… mă strigă el.
Mama lui m-a dus lângă pat. Cass, iritată, a ieșit trântind ușa. M-au așezat lângă el. Cyrus mi-a prins mâna. L-am privit.
– Ce faci? Am auzit că nu mai studiezi la școala noastră.
Era atât de atent la răspunsurile mele încât m-a speriat. Cine era el de fapt?
– Învăț la școala lui Aries…
A părut surprins.
– Tu și Aries? Dar el te urăște.
Ești sigur că ești Cyrus?!
– Ne evităm… când e nevoie.
Mi-a strâns mâna și m-a privit fix.
– Povestește-mi… despre colegii tăi noi.
Am aruncat un ochi spre părinții lui. Am vorbit puțin, dar evitam detaliile. De fiecare dată când menționam un nume, mă privea ciudat. Am privit ceasul: 10:45. Dacă plecam atunci, mai aveam timp să ajung.
– C-Cyrus… trebuie să plec. Cineva mă așteaptă.
– Nu… rămâi, te rog!
– N-nu pot…
Brusc, m-a apucat de gât. Ochii lui erau plini de ură. Putea să mă ucidă. Nu se schimbase deloc.
Părinții au venit repede.
– Cyrus! Copile! Las-o! striga mama lui.
Dar el mă fixa. Era reală ura. A intrat Cass în fugă și i-a smuls mâna.
– Cyrus! Las-o!
L-au desprins. M-am tras în spate, gâfâind. Cyrus izbucni în plâns.
– Nu pleca încă! Te rog! Rămâi!
Cass mi-a făcut semn să plec.
– S-scuză-mă… trebuie să plec.
Am fugit. Îmi pare rău, dar nu mai puteam. Nu voiam să mă mai amestec în viața lor.
Cyrus e nebun! Dar parcă și eu o iau razna.
M-am oprit în parcarea spitalului. Abia respiram. Dar cineva strigă:
– Jay!
Era Cass. A venit la mine.
– Poți sta puțin? Trebuie să vorbim.
M-a tras în mașină.
Nu se schimbase deloc. Nici ea.
A pornit cu viteză, ca la jaf.
– Pleci acum… dar data viitoare să nu te mai apropii de Cyrus.
Oricum nu aveam de gând. Am venit doar din milă pentru mama lor.
– Soră Cass… ce i-am făcut exact lui Cyrus?
M-a privit, iritată.
– Chiar nu știi?! Ești serioasă?!
– Doar… explică-mi.
– L-ai bătut! Și nu exagerez! Erai alt om! Toți încercam să te oprim, dar nu te opreai! Am crezut că-l omori!
Am înghițit. Și Keifer mi-a spus la fel. Ce făcusem?
– Știu că nu te trata bine… dar de ce l-ai rănit așa?!
Tăceam. Nu aveam răspuns.
– Cyrus a stat în comă luni întregi! Avea hemoragie internă! Am fost aproape să-l pierdem!
Știam. Eram acolo când medicul a spus. Toți m-au privit ca pe un monstru. Și bunica… a făcut infarct din cauza mea.
– Dar terapia l-a ajutat… adăugă ea.
Am tăcut. M-a lăsat să îndur tot. În timp ce conducea, nici nu mi-am dat seama că eram deja în fața porții.
– Mulțumesc, Cass, am zis și am coborât.
Am intrat în casă alergând. Era prea mult. Abia respiram. M-am uitat la ceas.
Rahat!
Am alergat în cameră. N-am mai aranjat nimic. Am chemat un taxi. Dacă merg pe jos sau cu bicicleta, nu ajung. Noroc că taxiul a reușit să ajungă în dreptul școlii.
Am coborât și am fugit.
La poartă, am auzit rumoare. Se striga în fața clădirii de a 12-a.
– Jay! mă strigă David.
– Unde ai fost?
– P-pentru că…
– Concursul s-a terminat.
Dar mai era o oră! De ce s-a încheiat?! L-am văzut pe Eren intrând în clasă și am fugit după ei. Am ajuns chiar în fața sălii.
Keifer era furios:
– De unde vii?!
– Eu… am avut…
– Era atât de greu?! Știai că ai concurs și totuși ai plecat!
– Keifer, pentru că…
– Ci-N nici măcar n-a mai venit, pentru că nu erai tu!
Nu mai știam ce să spun. Yuri a ieșit calm:
– Ce s-a întâmplat, Jay?
Toți mă priveau.
– A-am crezut că e la ora 13… am șoptit.
– Te-am sunat! Freya a schimbat timpul brusc! spuse Ci-N.
Mi-am mușcat buza. Ar fi trebuit să mă uit la telefon.
Keifer m-a lovit cu încă o întrebare:
– De unde vii cu adevărat?!
– Am fost… în provincie…
– Pe bune?! Serios acum?! strigă Keifer.
Am izbucnit în plâns. Fără să vreau.
Yuri l-a apucat de braț, dar Keifer și l-a smuls.
– Și eu… și eu am problemele mele! am spus tremurând.
– Nu am vrut să lipsesc! Nu am vrut să ratez!
Toți au făcut un pas spre mine, dar le-am semnalat să stea pe loc. L-am privit pe Keifer printre lacrimi.
– Ce mai vrei să știi?! Ce probleme am?! Fostul meu, Cyrus! De la trecut până acum, nu știu cum am reușit să-l bat în halul ăla și să ajungă în spital! E o enigmă pentru mine!
Am început să plâng mai tare. Nu voiam să mă vadă așa. M-am întors și am plecat.
Nu voiam să le arăt cât sunt de slabă.
