Pisoiul este supărat
Incidentul în care Saithan a fost rănit de către subsemnatul a căpătat dimensiuni considerabile…
Doctorul Thanaa este îngrijorat, pentru că eu mă ameliorasem mult în trecut, doar că aveam probleme cu somnul. Uneori visam și mă trezeam speriat. Cel mai greu era când dădeam cu pumnul în perete până îmi rupeam mâna. Am rezolvat-o mutând patul și îndepărtându-l de perete, pentru a mă proteja să nu mă rănesc involuntar.
Nu am vrut niciodată ca oamenii mei să umble prin casă din acest motiv, pentru a preveni ca cineva să fie rănit. Am încercat să mă controlez până când am crezut că sunt aproape bine. Încă mai aveam acele vise și mă trezeam, dar puteam să mă culc din nou. Poate pentru că dormeam singur, nu era nimeni pe care să pot lovi în timp ce visam. De îndată ce am dormit cu Saithan ieri, totul părea real, nu puteam spune dacă acele acțiuni erau doar un vis sau nu.
În cele din urmă, Thanaa mi-a spus să stau departe de Saithan. În primul rând, să evit să mă îngrijorez și să mă frământ tot timpul în legătură cu acest incident, pentru că m-ar fi privat de somn. Dacă se întâmpla asta, starea mea s-ar înrăutăți. În al doilea rând, m-a sfătuit să încerc să-i spun lui Saithan că sunt bolnav. Am un nod în inimă care scoate la iveală întunericul din mine, ca și cum aș avea două personalități. Dacă i-aș spune, m-aș putea simți mai bine, dar prefer să nu-i spun. E doar un tip de douăzeci de ani care nu a avut niciodată de-a face cu oameni nebuni. Vreau să-l las în pace. Prefer să mă gândesc singur la asta decât să fac probleme altora.
– Unchiule, când te-ai întors? Mă bucur, am crezut că vei fi plecat mai mult timp.
Vocea somnoroasă a nepotului meu mă întâmpină cu căldură. Pare să se trezească de îndată ce îi arăt sticlele de alcool de pe masă. Am lipsit trei zile din casă, iar el a redus-o din nou la stadiul de hambar.
– Ai grijă să te trezești și să pui deoparte aceste sticle, apoi mănâncă. Mama ta îți trimite multă mâncare.
– A avut timp să se ocupe de mine? De necrezut. Probabil i-ai spus ceva ca să o faci să gătească pentru mine.
– Poți să te porți ca un copil nedreptățit, dar știi de ce mama ta este ocupată.
Mama lui Pleng este verișoara mea. Este o cercetătoare celebră și, evident, muncește ca o nebună. În fiecare zi trăiește cufundată în laborator, ca și cum ar fi casa ei. Așa a fost de când Pleng era un bebeluș și a venit să locuiască cu P’Sing și cu mine, pentru că părinții lui nu aveau timp să aibă grijă de el. Nu, nu e deloc așa. Tatăl lui a murit cu mult timp în urmă, după ce a făcut experimente de încrucișare a diferitelor rase de animale. Erau agresivi, își urmau instinctele și atacau oamenii până îi omorau.
P’Sing și cu mine am avut grijă de Pleng până în ziua de azi, în calitate de gardieni ai lui. L-am trimis la școală, i-am dat o slujbă. Îmi amintesc că, atunci când era la liceu, participam la ședințele cu profesorii. Am trăit împreună până când ne-am obișnuit unul cu celălalt, ca și cum am fi făcut parte din aceeași familie.
Sunetul sticlelor care se lovesc unele de altele când sunt aruncate în sacul de gunoi îmi străpunge urechile, pentru că el adună totul cu mâinile lui grele. În clipa în care mă fac să mă ridic de pe canapea, însă, îl aud spunând ceva care mă înțeapă în picioare.
– P’Saithan chiar ține la băutură, atâta timp cât nu e beat. Când e beat, își dă hainele jos! Ahah! Când mă gândesc la asta, mă face să râd!
Beat? Își dă hainele jos? Am fost plecat trei zile și Pleng l-a dus pe Saithan pe căi greșite. În ce măsură?
– Te-ai dezbrăcat? Și tu ai fost cel care l-a îmbătat, nu-i așa? Dacă Saithan nu se simte bine, tu…
– Oprește-te, unchiule. Nu te răzbuna pe mine.
Ridică o mână ca să mă oprească, iar eu îmi strâng buzele, fără să mai adaug nimic. Aștept să termine cu gunoiul și îi fac semn din cap. Îl întreb imediat cum stă treaba, nu mai pot aștepta.
– Povestește-mi, aștept.
– Oh. Am văzut că ai dat din cap, am crezut că mă dai afară. Uite cum stă treaba, unchiule. Am căutat mâncare și medicamente pentru el, așa cum mi-ai ordonat. Dar el era foarte supărat pentru că l-ai apucat de gât până aproape că s-a sufocat. Mai ales faptul că l-ai pălmuit până i s-a umflat fața. A fost foarte furios. Se plângea că fața lui era parcă creată din cer și se întreba cu ce curaj i-ai lăsat semnele acelea. Nimeni nu îndrăznise vreodată să-l lovească, unchiul Nuea nu se gândise niciodată la asta. P’Saithan își petrecea toată ziua în fața oglinzii ca să vadă dacă fața lui era încă umflată. Stătea și o masa, era îngrijorat de felul în care arăta.
– Este foarte umflată?
– Este umflat și plin de vânătăi pe obraz, în colțul gurii și în jurul gâtului. Dar… nu i-am spus despre problema ta. Am încercat să-l fac să înțeleagă că ești somnambul, că atunci când ai coșmaruri devii ușor violent.
– Și te-a crezut?
– Nu la început, pentru că ai fost în stare să-i răspunzi, iar somnambulii nu fac asta. Dar l-am convins atâta timp cât m-a crezut. Aseară, P’Saithan a fost cel care m-a invitat să beau. A spus că vrea să se îmbete până adoarme. Mi-a părut rău și pentru cariera lui de vedetă. Spunea că fața lui, fizicul lui, nu erau făcute pentru a sta acasă fără să nu facă nimic. A continuat așa o vreme, și-a dat jos cămașa și restul hainelor, cu excepția boxerilor. S-a lăudat cu fizicul său și cu cât de mare o are.
Mă gândesc la scena pe care mi-o povestește Pleng până când trupul acela imaculat este dezbrăcat de toate hainele. Imaginea din creierul meu se întrerupe până la momentul în care ne-am întâlnit prima dată. L-am văzut deja dezbrăcându-se pentru a scăpa de acei oameni. Bineînțeles că nu-mi pasă. Mă uit, deși dintr-o singură privire mi-am dat seama cât de frumos este trupul lui. Cred că îmi amintesc fiecare curbă și fiecare pliu.
– A făcut ceva mai rău decât să se dezbrace?
– Un singur lucru, da.
– Ce?
– Mi-a cerut să fac sex cu el. Cine devine atât de obraznic când se îmbată? Nu am putut accepta, așa că am fugit în camera mea. Imediat ce m-am trezit, am coborât și am văzut că P’Saithan bea singur din alte sticle.
– Pe viitor, nu-l mai lăsa să bea nici măcar o picătură! Pentru numele lui Dumnezeu! Dacă nu vei fi în stare să ai grijă de el, îți jur că îți tai salariul!
– Hei! Ce-i cu tine? De ce te superi pe mine? Am făcut tot ce mi-ai spus să fac. I-am dat de mâncare, i-am dat de băut, i-am ținut companie. Aproape că i-am adus homar în pat. Și unde e friptura de miel? Am pregătit somonul pe care l-ai comandat special pentru el. Dacă îmi tai salariul, îi voi spune unchiului Sing cât de mult ai grijă de P’Saithan. Poftim, tu stai în altă parte și mă chemi ca să-mi poruncești să am grijă de el!
– Nu te mai plânge. Saithan s-a trezit deja?
– Nu știu. Dacă vrei să știi, du-te sus și verifică singur. Eu mă duc să fac o baie.
Îl las pe Pleng să treacă pe lângă mine, dar mă tot gândesc la ceea ce a spus. Oare chiar îmi pasă prea mult de Saithan? Nu prea cred. Mă comport complet normal. Întotdeauna mi-am făcut griji pentru el așa, de la început până la sfârșit. N-am mai fost acasă de trei zile, așa că i-am ordonat lui Pleng să se gândească la el. Am comandat mâncare de la hotel pentru el, așa cum făceam întotdeauna, în loc să gătesc eu.
Acum, că m-am întors, nu știu cu ce ochi mă va privi Saithan, dar nu cred că trebuie să-mi fac griji. Dacă va crede că sunt somnambul, mă voi simți liniștit, pentru că nu va trebui să dau explicații și nici el nu va căuta motive ascunse. În momentul în care se va convinge că sunt somnambul, nu va trebui să mă mut în altă parte pentru a sta departe de el, pentru a ne proteja pe amândoi și pentru a nu-l răni. Din moment ce nu vom fi unul lângă celălalt o vreme, pentru că el nu va îndrăzni să se apropie, va fi OK. Dacă nu mă gândesc la asta, pot redeveni persoana care eram înainte, omul cald și bun pe care el îl aprecia.
Hai să vedem dacă băiatul a adormit. A reușit să se bage în pat când era mort de beat?
Tok tok tok tok
Cu aceste gânduri mă grăbesc să urc scările, ajung imediat în camera lui Saithan și deschid ușa ca de obicei. Dar de îndată ce picioarele mă duc în interiorul camerei, îmi vine să plec imediat. De ce? Pentru că proprietarul camerei este aproape complet dezbrăcat în pat, într-o postură degajată. Ocupă tot patul ținându-și picioarele și brațele larg deschise, purtând doar boxerii, pe care parcă nu-i poartă, căci sunt înfășurați până sus.
La naiba, când e beat nu te poți uita la el…
Îmi las privirea să-i parcurg corpul fără să-i dau atenție înainte de a trage pătura în sus, simțind o milă pentru el, fără să uit să arunc o privire la urmele de pe obraz și din jurul gâtului, provocate de mâinile mele. Sunt vânătăi verzui, așa cum spusese Pleng. Cred că am strâns folosind toată puterea mea….
– M-am întors ca să am grijă de tine. Văzându-te rănit așa, nu voi mai face aceeași greșeală a doua oară. Nu îl voi înfuria pe Nuea. Chiar și acum, mă va copleși cu insulte.
Îi mângâi afectuos părul care începe să fie lung cu o mână, înainte de a-mi acoperi nasul pentru că simt un miros acru care vine de la el. Aaah! La naiba cu el! Nu e ceva ce vezi în fiecare zi, o persoană celebră dormind, goală și putred de beată, în casa mea.
Câteva ore mai târziu…
– Unchiule Suea, laboratorul distrus după experiment… ai aprobat repararea lui? Am văzut că încă nu era nimeni acolo să-l repare.
– Proprietarul nu a completat raportul pentru a cere finanțare pentru reparație. Vrei să fac o ofertă? Cine lucrează trebuie să-și asume responsabilitatea. Dacă ar fi vrut să continue, mi-ar fi trimis deja cererea să o semnez.
Pleng și cu mine citim rapoarte de la persoane care lucrează pentru organizație și care solicită fonduri pentru a lucra la diverse cercetări. Este o durere de cap. Există o mulțime de muncă depusă de oameni buni și de multe ori există rivalitate între ei. Toți cei care lucrează vor să fie remarcați, cu atât mai mult în organizația mea, unde există experți în aproape toate domeniile: chimie, biologie, metalurgie și electricitate. Lucrăm în toate domeniile, de la pilule de energie la navete spațiale. Bineînțeles, pentru toate operațiunile este nevoie de bani. Eu finanțez întotdeauna lucrările care aduc rezultate bune, mai degrabă decât cele proaste. Tot ceea ce este util, eu finanțez.
În ceea ce privește lucrările care nu sunt potrivite, acestea trebuie abandonate, pentru a economisi bani care se vor plăti în viitor.
Organizația mea este privată, P’Sing și cu mine o deținem. Sau, mai bine zis, este a noastră încă de pe vremea bunicilor noștri. A fost moștenită din generație în generație, iar acum eu și fratele meu ne ocupăm de ea. Nu vrem sprijinul nimănui, mai ales al guvernului. Dacă ar fi să colaborăm vreodată cu cineva, am pierde controlul, ceea ce nu pot accepta. Noi doi ne-am ocupat întotdeauna de ea cu mâinile noastre.
– Mă doare spatele. Mă duc să mă întind pe canapea afară și să mă joc puțin, apoi mă întorc să te ajut.
Pleng se întinde leneș și iese din biroul meu. În timp ce îi urmăresc spatele, simt și eu că ochii mei sunt obosiți. Imaginea din fața mea este puțin încețoșată și simt că trebuie să închid ochii. Mă sprijin de spătarul scaunului pentru a-mi odihni puțin vederea.
Bang!
– Te-ai întors?
Vocea asta? Este Saithan. Deschid ochii și văd că este chiar el. S-a curățat și s-a îmbrăcat complet. Stă în picioare cu brațele încrucișate, sprijinit de ușă, părând să caute probleme. Oare crede că asta e o primire călduroasă? Nu ne-am văzut de trei zile, ne-am despărțit pentru a calma spiritele și m-am întors. Haide, sunt gata să-mi asum responsabilitatea pentru ceea ce ți-am făcut, pisoiule.
– Te bucuri să mă vezi sau nu? Oricum, nu contează. Aceasta este casa mea, pot să mă întorc oricând vreau.
– Te simți vinovat că m-ai rănit? Khun Suea, de ce nu te-ai tratat dacă știai că ești somnambul agresiv? Dacă într-o zi voi face ceva mai rău altcuiva, cum vei fi tu responsabil?
– Voi începe prin a o face cu tine. Spune-mi ce vrei în compensație, pot să ți-o dau. Cu excepția faptului că trebuie să te întorci la muncă și să pleci de aici.
Saithan își scarpină bărbia gânditor, apoi se îndreaptă spre mine. Se sprijină cu ambele mâini pe marginea biroului și se uită fix la mine. Îmi ridic capul pentru a-i susține privirea, încercând să nu-mi las ochii să alunece spre obrazul lui vânăt, ca nu cumva să-mi pierd cumpătul.
– Nici eu nu știu, Khun Suea. Acum trei zile îmi era atât de frică de tine, încât nu aș fi îndrăznit să ies din cameră dacă Pleng nu mi-ar fi spus că nu ești acasă. Eram atât de furios încât m-am gândit să te provoc la o bătaie cu pumnii, dar știu că nu mă pot lupta cu tine. Când am auzit că ai adesea coșmaruri și că vorbești în somn, m-am liniștit. Pleng mi-a spus că obișnuiai să te dai jos din pat, dezbrăcat, și să dansezi, ca și cum ai fi fost complet absorbit de visul tău. Cu cât ascultam mai mult, cu atât îmi părea mai rău pentru tine.
Stai puțin! Am dansat, dezbrăcat, în timp ce credeam că sunt într-un vis? Ce idiot! Nu s-a întâmplat niciodată!
Am înțeles că a încercat să mă descrie ca pe un nebun ca să creadă că sunt cu adevărat somnambul când dorm profund, dar nu trebuia să facă așa ceva! Ce nepot nenorocit… și apoi Saithan părea să creadă asta.
– De obicei dorm singur, așa că, dacă se întâmplă, nu e nicio problemă. Dar în ziua aceea stăteam întins cu tine și am adormit fără să vreau…
– Atunci înseamnă că va trebui să ai grijă de mine până când mă voi vindeca, de fața mea frumoasă și de gâtul meu frumos.
Frumoasă față și frumos gât. Hmm… Cuvintele lui nu par deloc exagerate.
– E în regulă. Oricum aveam deja grijă de tine.
– Atunci te rog să gătești pentru mine și să speli vasele. Nu te voi ajuta cu munca până când aceste semne nu vor dispărea. Cât despre gura mea, mă doare și îmi este greu să mănânc. Dacă mâncarea este bună, mă voi vindeca mai bine. Mâncăruri de la un hotel de cinci stele, lucruri de genul ăsta.
– În regulă. Asta e tot?
– Vreau să fac un tur al proprietății tale. Din cameră am văzut un parc imens, dar imediat ce am ieșit pe ușă, oamenii tăi m-au împiedicat să mă mișc.
– În regulă. O să te duc să te plimbi prin parc. Nu te las să ieși din casă pentru că mi-e teamă că ai putea fugi. Nu vreau să-mi împovărez subordonații, așa că te las să rămâi în casă. Promit să-ți dau tot ce mi-ai cerut. E mai bine așa?
El oftează. Din expresia lui se pare că încă nu este mulțumit de cererile sale, ca și cum s-ar simți neputincios. Mi-a cerut să am grijă de el, deși am făcut-o deja. A cerut mâncare scumpă, iar eu i-am comandat întotdeauna. Acestea sunt cereri simple pe care nici măcar nu am încercat să le evit. Bineînțeles, nu sunt suficiente pentru a anula ceva, dar cel puțin Saithan nu este răzbunător și nu intenționează să îmi complice lucrurile. Dar dacă aș fi bătut în față de cineva, dacă m-ar fi apucat de gât până aproape de a mă sufoca, aș fi dat înapoi la fel de mult. Numai că acest copil nu face mare caz de asta, ci doar mă ceartă.
– Când te uiți în oglindă, te simți inconfortabil? Ești confuz tot timpul? De când m-am născut, am avut parte doar de oameni care m-au îmbrățișat. P’Nuea, oamenii din jurul meu, colegii mei, chiar și președintele televiziunii la care lucram. Știi că tu ai fost primul care s-a purtat așa cu mine?
“…”
– Ai treizeci și doi de ani, ești cu opt ani mai mare decât mine, dar nu ești în stare să te controlezi. Înțeleg că ești somnambul, dar ar trebui să știi măcar ce face corpul tău, ce vise nebunești și violente ai!
“…”
Dă-i drumul, plânge-te cât vrei. Dă-i drumul, pentru că eu sunt calm și te ascult, dar se aplică doar la ziua de azi. Sunt responsabil de mii de oameni, nu am de gând să mă înjosesc pentru a-ți da ocazia să mă critici astfel a doua oară.
– Dacă nu ești în stare să te controlezi, fă un tratament. Este posibil să existe și alte elemente care pot provoca complicații. Am cunoscut pe cineva care, de îndată ce închidea ochii, se gândea la ceva care era atât de imprimat în inima lui încât nu mai putea dormi. S-a tratat și și-a revenit. Cred că ai putea încerca și tu, altfel ți-ar fi greu să ai o soție dacă atunci când dormiți împreună și ai un coșmar o apuci de gât așa.
“…”
Dintr-o dată, simt cum îmi amorțește corpul, creierul meu se gândește din nou la greutatea de pe inimă. Încerc să mă forțez să stau nemișcat. Îmi cobor ochii spre documentele din fața mea, care încep să devină neclare. Închid ochii pentru a mă controla, în timp ce mâinile îmi tremură. Corpul îmi tremură și mai tare în timp ce închid ochii și în fața mea văd din nou acel incident, revenind la momentul care m-a făcut să fiu așa.
– Nu aveai nimic în mână, nu aveai nicio armă, și totuși era să mă omori. Dacă ai fi avut un cuțit în mână, m-ai fi înjunghiat în timp ce dormeai, fără să-ți dai seama.
Să-l înjunghii cu un cuțit până la moarte…?
Imaginea în care eu apucam un cuțit și îl înfigeam în pieptul cuiva mi-a trecut imediat prin fața ochilor. Acesta a fost incidentul real din trecutul meu pe care chiar l-am făcut. Nimeni, până acum, nu menționase vreodată această poveste, pentru că îmi provoca mintea și starea de spirit. Trag de celălalt “eu” al meu pentru a-i da drumul.
– Vrei să mori?!
La naiba!
Îl scutur de brațe până când cade pe podea, apoi apuc pixul de pe birou. Picioarele mele se apropie de prada întinsă pe podea, așteptându-mi pedeapsa. Chipul altei persoane se suprapune peste al lui și mă face să strâng mai tare stiloul, plin de resentimente. Mica pradă scoate câteva țipete înainte de a se târî departe de mine până când se lovește de bibliotecă. Hehe. Ce sfârșit patetic. Îmi folosesc mâna liberă pentru a o înfășura strâns în jurul gâtului prăzii, doar o singură dată. Îi privesc fața agitată, îi ascult suspinele rămânând calm, în timp ce cealaltă mână, cea cu stiloul, se ridică încet.
În același moment, ușa biroului se deschide și cineva se interpune între noi.
– Unchiule Suea!
Simt forța unor palme pe ambii obraji și persoana care îmi strigă numele de mai multe ori. Este o voce cunoscută. Mă ține de cap ca să mă uit la el, până când imaginea pe care mi-o imaginam în cap dispare. Nu mai există chipul unei persoane pe care o urăsc suprapus peste realitatea din fața mea.
– Pleng.
– Sunt eu. Ești bine?
Mă încrunt, încercând să-mi dau seama ce fac. Cum m-am mutat de la biroul meu până aici? Nici nu am timp să formulez gândul că văd figura unei alte persoane ridicându-se în picioare. Mă uit peste umărul lui Pleng și îl văd pe Saithan, alb la față, sprijinit de bibliotecă. Mă privește cu aceiași ochi ca data trecută, cu privirea tremurând de frică și umezită de un văl de lacrimi.
Și apoi, acolo, văd un nou semn roșu pe obrazul lui! Și o pată de sânge pe buzele lui!
– Sa-Saithan? Eu am făcut asta?
– De data asta cum ai de gând să te justifici? Somnambulism? Păcat că nu dormeai!
Stiloul din mâna mea cade pe jos. Dintr-o dată, mâinile mele sunt goale. Îmi alunec privirea spre stiloul care se rostogolește pe podea, simțind din nou un sentiment de rușine, dar este mai rău decât data trecută. Tocmai i-am promis că voi avea grijă de el și câteva minute mai târziu mă comport așa. Când o să încetez să mă mai sperii? Când va rămâne povestea aia urâtă doar o poveste din trecutul meu, fără să mă mai afecteze în felul acesta?
Saithan lovește furios stiloul, care se rostogolește prin cameră. Iese clătinându-se din birou fără să mă asculte și oricum nici n-aș ști cum să mă explic. Cum aș putea să mă justific? Să-i spun din nou că sunt somnambul nu va mai avea niciun efect.
– Pleng, du-te să te uiți la el și tratează-i rana.
– Unchiule Suea, ce s-a întâmplat? De ce te-ai înrăutățit așa?
– E ca și cum Saithan a spus ceva care m-a transportat în momentul acelui incident. E în regulă, ai grijă de el, nu-ți face griji pentru mine. Du-te!
Mă întorc la scaun, mă las să cad pe el și oftez obosit. Nu știu cum îl voi consola acum. Să-i spun direct că sunt nebun? Este o motivație pe care nu o pot dovedi și nici nu vreau să vorbesc despre trecutul meu cu nimeni. Ceea ce trebuie să răspund de acum înainte este bunăstarea lui Saithan, chiar mai mult decât înainte, și să recâștig încrederea pe care și-a pus-o în mine.
Nuea mi-a încredințat frățiorul său mai mic, dar eu l-am speriat și s-a gândit să fugă. Dacă Saithan nu ar fi fost sub supravegherea mea, ar fi fost în pericol extrem. Acei oameni l-ar ucide, pentru că știu despre cip și Saithan a văzut fețele multora dintre ei. Trebuie să îl țin în siguranță, pentru că acei oameni nu vor lăsa pe nimeni să îi identifice dacă se întâmplă ceva. Mai am nevoie de ceva timp pentru a le colecta datele și a căuta o ascunzătoare. Acum au fugit în toate direcțiile și îmi este mai greu să lucrez. Aș putea să-i elimin pe acești oameni, dar nu știu cine va apărea. În orice caz, Saithan va trebui să locuiască aici, pentru propria lui siguranță.
Singurul lucru care îl va reține aici este dacă voi reuși să salvez aparențele. Nu trebuie să fac vreo prostie față de el. Trebuie să-l găzduiesc ca o compensație pentru greșeala mea, pentru că i-am distrus pielea frumoasă, pentru că i-am lăsat urme pe ea. Trebuie să am grijă de el până când pielea lui va deveni la fel de albă ca înainte.
Nu te voi învinovăți pentru cuvintele tale lipsite de respect, care m-au făcut să cad în acea stare de inconștiență. Dar mă voi pedepsi pe mine, pentru că nu m-am controlat și pentru că te-am rănit.
Nuea… Îți cer încă o șansă să mă revanșez față de tine!
Ce cosmar pe bietul Suea!Sunt convinsa ca Saitan l-ar asculta daca i-ar povesti povara lui MultumescSunny