Dorința eternă a inimii- Capitolul 17 – Partea a 2-a

PARTEA a 2-a

Fang Feng Bei se ridică pe jumătate; capul i se apropie lent, dar chiar când buzele erau pe punctul de a-i atinge gâtul, mâna ei se ridică.
– Oprește-te!

Buzele lui îi sărutară palma.

El se întinse imediat la loc, dar Xiao Yao se întoarse pe o parte și îi întinse încheietura.
– Mușcă aici.

– De ce nu acolo? întrebă el, încordat.

Xiao Yao oftă, dorindu-și-l pe Fang Feng Bei cel vechi, relaxat și lipsit de griji.
– De ce crezi, Fang Feng Bei ?!

După o clipă de tăcere, colții lui apărură și îi străpunseră încheietura. Nu simți durere, doar o senzație rece, electrizantă.

Îl privi atent, dar când el îi întoarse privirea, închise imediat ochii. Încă se temea de el.

După un timp, amețeala se instală, dar nu spuse nimic. Era în Castelul Xuan Yuan — trebuia să se vindece repede.

Fang Feng Bei îi linsese rana și sângele se opri. Când îi lăsă mâna, nu mai rămăsese nicio urmă, doar un semn ca de sărut pasional.
– Xiao Yao.

– Sunt bine… vindecă-te. După ce dorm, va fi bine.

El îi dădu o pastilă și apoi se întinse, începând să se vindece singur.

Xiao Yao dormi până aproape de prânz, iar când se trezi, se uită imediat la el. Încă era acolo. Inima i se liniști.
– Mă duc să mănânc. Sunt flămândă. Nu va intra nimeni. Vindecă-te în liniște.

Se pregăti, își aranjă părul și plecă, presărând otravă pe drum și încă un strat la ușă.

Slujnica care îi răspunsese lui Cui Liang uda plantele.
– Ai grijă de el.

– Am înțeles.

– Cum te numești?

– Xiao Xiao.

Xiao Yao se duse la Zhuan Xu, a cărui cameră era devastată.
– Te-au percheziționat?

– Nu. Doar au tras păturile.

Xiao Yao tăcu, furioasă și după ce mâncă, se întoarse în cameră.

Își aminti de prima vară cu Xiang Liu, așa că nu fusese surprinsă când aflase adevărul. Simțea că mereu fusese așa.

Zhuan Xu nu se întoarse decât în a doua noapte, beat, cu două femei la braț — un cadou de „iertare” din partea lui Cui Liang.

Ah Nian nu-și putea ascunde neîncrederea.
– Pentru două femei, Gege a lăsat pe cineva să-i răscolească reședința și chiar să ne caute prin camere, iar apoi a iertat totul?

Servitorul răspunse:
– Prințul Cui Liang și-a cerut scuze.

– Scuze? Și ce s-a întâmplat se rezolvă cu niște scuze? vocea lui Ah Nian se schimbă de furie.

Soldații Xuan Yuan îndrăzniseră să ridice armele spre ea, iar asta trebuia să fie acceptabil doar cu o scuză?

Ah Nian îl împinse pe servitor la o parte și năvăli în camera lui Zhuan Xu, dar ieși aproape imediat, cu fața roșie ca focul și cu lacrimi în ochi. Văzuse limpede ceva nepotrivit — Zhuan Xu era intim cu cele două fete.

Rămase o clipă pe loc, apoi se întoarse și porni în fugă spre propria cameră și la scurt timp, Hai Tang ieși purtând bagajele, cu Ah Nian lângă ea.

Xiao Yao întrebă:
– Te întorci la Gao Xing?

Ah Nian o fulgeră cu privirea:
– Am auzit că noaptea trecută Cui Liang s-a uitat chiar și în camera ta și tu n-ai făcut nimic! Tot ce știi e să fii rea cu mine!

Xiao Yao nu spuse nimic și acceptă reproșul.

Hai Tang chemă transportul lor înaripat, iar Ah Nian sări pe el înainte ca acesta să se ridice în aer. Xiao Yao strigă către Hai Tang:
– Condu-o pe prințesă în siguranță înapoi la Gao Xing.

Xiao Xiao văzu cum Xiao Yao privea cerul și se apropie:
– Prințesa cea Mare nu trebuie să-și facă griji, gărzile secrete o vor proteja pe a Doua Prințesă.

– Știu, spuse Xiao Yao.

Zhuan Xu fusese întotdeauna extrem de protector cu Ah Nian, dar aceasta era prima rană mare pe care i-o provocase. Nu era vorba că importanța lui Ah Nian în inima lui se schimbase, ci de faptul că Zhuan Xu avea lucruri mai importante de făcut și renunțase, temporar, să o mai protejeze.

Xiao Yao se întoarse în camera ei, îi luă mâna lui Fang Feng Bei și îi verifică rănile. Vindecarea urma să se încheie curând.

Așeză lângă el un rând de haine bărbătești și plecă în liniște. Cu Fang Feng Bei putea să se poarte deschis, iar cu Xiang Liu putea glumi, dar acum nu știa cum să-i înfrunte pe amândoi în același timp.

Xiao Yao se întinse pe banca din grădină și privi luna iar după o vreme Zhuan Xu ieși și se așeză lângă ea:
– Ah Nian a plecat?

– Da.

– Ești supărată pe mine?

Xiao Yao întoarse capul spre el. Părul îi era ud, ca și cum tocmai se spălase, și mirosea a cedru. De obicei, Zhuan Xu detesta mirosurile; era evident că încerca să acopere un miros pe care îl ura. Xiao Yao întrebă:
– Cum e să trăiești o viață destrăbălată, plină de femei?

Zhuan Xu zâmbi amar:
– Un coșmar! Nu doar femeile se simt murdare când sunt cu un bărbat pe care nu-l plac; și un bărbat se simte la fel de murdar și dezgustat. Sincer, aș prefera să fiu înjunghiat de câteva ori.

Xiao Yao râse de suferința lui:
– De data asta tu ești cel care suferă cel mai mult și, din moment ce ți-o provoci singur, de ce aș fi supărată pe tine?

Zhuan Xu îi dădu o lovitură ușoară peste cap dar Xiao Yao îi prinse încheietura și îi simți pulsul:
– Trebuie să te grăbești. Dependența de drog se agravează. Peste încă jumătate de an, nici eu nu pot garanta că te mai pot scăpa de ea.

– Curând, curând. Totul e pregătit, mai e doar un pas, spuse Zhuan Xu.

– Ce s-a întâmplat în noaptea dinainte?

– S-a furat ceva. Harta reședințelor lui Cang Lin și Yu Yang. Probabil sunt lucruri pe care nu le pot lăsa să iasă la iveală, de aceea sunt în panică. Dar nu cred că ei au fost ținta adevărată, ci alte două hărți care par neimportante. Xuan Yuan are arme secrete și depozite de provizii în Câmpiile Centrale, pentru a preveni un război brusc și bănuiesc că cineva vizează armele și rezervele.

Xiao Yao tăcu o clipă:
– Vrei să-i spui bunicului?

– De ce? Dacă Xiang Liu a trimis pe cineva să le fure, atunci armata de rezistență Sheng Nong e problema lui Cang Lin și Yu Yang, nu a mea. Dușmanul dușmanului meu e prietenul meu.

Xiao Yao se relaxă:
– Gege, ajută-mă cu ceva. Vreau să știu totul despre Fang Feng Bei, de la naștere până acum.

Zhuan Xu o privi fix:
– Tu… nu cumva chiar ai fost sedusă de el?

Xiao Yao nu-i suportă privirea cercetătoare și își întoarse fața:
– Sunt doar curioasă. Mă ajuți?

– Bine. 

Dacă Xiao Yao era interesată, Zhuan Xu devenea și el curios.

După ce rămaseră tăcuți o vreme, Zhuan Xu îi apucă mâneca, își îngropă capul în haina ei și adulmecă ușor, ca și cum s-ar fi alintat, spunând cu supărare:
– Nu vreau să mă întorc! Le urăsc pe cele două femei!

Xiao Yao zâmbi:
– Nu te forțează nimeni să te întorci.

Zhuan Xu mai rămase întins puțin, apoi ridică capul și spuse calm:
– Din clipa în care mama mea s-a sinucis, am pierdut luxul de a face ce vreau.

Se ridică să plece, dar Xiao Yao îl prinse de mânecă:
– Nu te pot salva de cele două femei, dar îți pot salva nasul, ca să nu le mai miroși.

Zhuan Xu zâmbi, iar fruntea i se destinse, însă zâmbetul îi rămase blând:
– Nu. Vreau să-mi amintesc bine această umilință. Când voi slăbi, îmi voi aminti prin ce am trecut ca să rămân în viață.

Zhuan Xu plecă, iar Xiao Yao privi luna până adormi și se întoarse în camera ei la ivirea zorilor. Patul era aranjat, dar gol. Xiao Yao se așeză, își împreună mâinile și își mângâie bătăturile de la arc.

Trei luni mai târziu, proiectul canalului de care răspundea Zhuan Xu suferi un eșec major, așa că Împăratul Galben se înfurie și îl chemă înapoi la Curtea Cao Yun, poruncindu-i să nu părăsească muntele și să reflecteze.

Muntele Sheng Nong avea un mic palat nelocuit de sute de ani, ajuns în ruină. Bătrânii tribului Sheng Nong erau nemulțumiți și cerură Împăratului Galben să-l restaureze, deoarece Muntele Sheng Nong simboliza Câmpiile Centrale, mai ales palatul principal, Curtea Zhi Jin.

Oficialii dezbătură îndelung: cei prea puternici nu voiau să-și piardă timpul pe muntele dărăpănat, iar trimiterea cuiva prea mărunt ar fi fost o insultă. Misiunea părea importantă, dar era de fapt una ingrată.

Pe ascuns, oficialii se consultară cu Cui Liang și Shi Ju, care aflară că Împăratul Galben se gândea să-l trimită pe unul dintre nepoții săi. Cei doi intrară în panică — Muntele Sheng Nong avea douăzeci și opt de vârfuri, iar repararea fiecărui palat de pe fiecare vârf ar fi durat optzeci sau chiar o sută de ani așa că, dacă nu terminau totul, oamenii din Câmpiile Centrale ar fi trimis neîncetat plângeri. În plus, bunicul lor era grav bolnav; dacă i s-ar fi întâmplat ceva, ei ar fi fost la mii de kilometri distanță…

Shi Ju avu o idee excelentă și, după ce se consultară cu tatăl lor, găsiră o soluție care le permitea să evite misiunea și să-l scoată definitiv pe Zhuan Xu din Castelul Xuan Yuan. Altfel, dacă rămânea, putea recâștiga bunăvoința Împăratului Galben, deoarece doar Zhuan Xu putea locui în Curtea Cao Yun și să-l vadă zilnic, în timp ce ei nu puteau veni decât dacă erau chemați.

În curte, oficialii simulară o dezbatere, iar unul propuse să fie trimis Zhuan Xu. Ceilalți susțină imediat ideea, iar Împăratul Galben, după o noapte de gândire, acceptă.

Xiao Yao nu mai fusese niciodată pe Muntele Sheng Nong și era curioasă, fiind reședința generațiilor de regi Sheng Nong așa că îi ceru Împăratului Galben să-i permită să meargă acolo.

Cang Lin și Yu Yang se opuseră, amintind că era Prințesa Gao Xing și sugerând să fie trimisă înapoi la Gao Xing. Însă Împăratul Galben izbucni:
– Xiao Yao este nepoata mea și a Împărătesei! Regatul Xuan Yuan a fost clădit de mine și de Împărăteasa mea! Atâta timp cât trăiesc, ea poate locui toată viața în Xuan Yuan, poate cutreiera tot Xuan Yuan și poate face ce dorește!

Răcnetul, amplificat de puterea sa spirituală, răsună în toată curtea, iar fiecare cuvânt se auzi până departe.

Cang Lin și Yu Yang nu înțeleseră de ce se înfuriase atât, dar îngenuncheară imediat cerând iertare. Nu trecu mult și vestea se răspândi în întregul ținut: Împăratul Galben o prețuia pe Xiao Yao ca pe cineva extrem de drag, ca și cum ar fi fost nepoata fiului său, nu a fiicei.

Xiao Yao știa că Împăratul Galben spusese asta intenționat, dar nu știa de ce. Avea impresia că se temea pentru siguranța ei în Câmpiile Centrale și că autoritatea Marelui Împărat nu era suficientă, așa că își etalase puterea pentru a arăta tuturor că ea era din sângele Împăratului Galben și al lui Xi Ling Lei Zhu, iar a-i face rău ar fi fost o insultă gravă.

Dar cine ar fi vrut să o rănească? Xiao Yao nu avea dușmani de sânge. Crezu însă că se gândește prea mult și că, poate, Împăratul Galben doar căuta un pretext să-i reducă la tăcere pe Cang Lin și Yu Yang.

Când florile de primăvară înfloriră, Zhuan Xu porni spre Câmpiile Centrale cu o duzină de gărzi, iar Xiao Yao îl însoți, luând-o cu ea pe servitoarea Shan Hu și o duzină de gărzi Gao Xing.

Când carul de nori se ridică din Curtea Cao Yun, Xiao Yao nu se putu abține să nu privească înapoi. Arborii de fenix erau înfloriți, iar florile roșii acopereau curtea ca un amurg de foc.

Zhuan Xu nu se întoarse; doar stătu tăcut.

Ultima dată când plecase din Curtea Cao Yun, lângă Xiao Yao se afla mama ei. Îi făcuse cu mâna lui Zhuan Xu, care stătea sub arborele de fenix, gândind că se va întoarce curând să se dea din nou în leagăn cu gege. Dar nici Xiao Yao cea inocentă, nici Zhuan Xu cel maturizat prea repede nu realizaseră că despărțirea avea să dureze trei sute de ani.

De data aceasta, amândoi știau că va fi aproape imposibil să se mai întoarcă și să se legene împreună sub arborele de fenix și, chiar dacă ar fi revenit, cine știe câți ani ar fi trecut?

Zhuan Xu o văzu pe Xiao Yao sprijinită de fereastră și spuse:
– Voi planta un arbore de fenix roșu în Curtea Zhi Jin de pe Muntele Sheng Nong și voi lega un leagăn pentru tine.

Xiao Yao se ridică și îl privi. Zhuan Xu renunțase la tot pentru a merge în Câmpiile Centrale, alegând un drum fără întoarcere. Dacă nu reușea să planteze acel arbore în Curtea Zhi Jin, probabil nu s-ar mai fi putut întoarce niciodată la Curtea Cao Yun, de aceea trebuia să plătească orice preț.

Xiao Yao zâmbi:
– Bine. Sunt sigură că îmi va plăcea să mă legăn acolo.

Când Xiao Yao se întorsese anterior la Xuan Yuan, o făcuse doar pentru a vizita mormântul mamei sale, fără legătură cu Împăratul Galben sau politica. În ochii tuturor, era doar Prințesa Gao Xing cu legături de sânge cu Împăratul Galben. De data aceasta însă, alegând să meargă în Câmpiile Centrale cu Zhuan Xu, le arăta tuturor că era de partea lui. În ochii lumii, devenea verișoara lui Zhuan Xu, legată de sânge de Marele Împărat. Astfel fiecare acțiune a lui Zhuan Xu o afecta și îi putea chiar costa viața.

Zhuan Xu își privi mâna și râse scurt:
– Sunt prea egoist? Ar fi trebuit să te trimit departe, așa cum am făcut cu Ah Nian.

Xiao Yao îi strânse mâna:
– Bunicul a spus ceva adevărat. Sunt sângele Împărătesei Xuan Yuan. În întreaga Curte Cao Yun, doar noi doi mai purtăm acest sânge iar bunica ne-a spus că trebuie să ne sprijinim unul pe celălalt. Dacă acum ai fi bine, aș putea ignora asta, dar așa cum ești acum, chiar dacă aș pleca, nu aș putea să nu-mi fac griji.

Zhuan Xu spuse cu durere:
– Sprijin reciproc? Tot ce văd e că tu mă sprijini pe mine. Eu nu te sprijin pe tine.

Xiao Yao îi scutură mâna:
– De ce atâta grabă? Noi, zeitățile, trăim mult. Într-o zi vei avea tu grijă de mine. Sunt destul de isteață: te ajut acum, ca pe viitor tu să te ocupi de toate pentru mine.

Văzând că fruntea lui Zhuan Xu rămânea încruntată, Xiao Yao își sprijini capul pe umărul lui și spuse, cu o voce joasă și dulce:
– Chiar trebuie să fie totul atât de clar delimitat între noi?

Zhuan Xu rămase serios, dar sprâncenele i se relaxară încet. Șopti:
– Xiao Yao, apoi îi strânse mâna.

Xiao Yao nu știa ce îi aștepta pe ea și pe Zhuan Xu în Câmpiile Centrale — un loc unde influența Marelui Împărat nu ajungea, iar autoritatea Împăratului Galben era limitată. Acolo se aflau cele mai puternice clanuri, Muntele Sheng Nong râvnit de armata de rezistență, cele mai frumoase priveliști și cel mai intens comerț. Indiferent ce îi aștepta, Xiao Yao știa un lucru: trebuiau să meargă înainte.