Dorința eternă a inimii- Capitolul 6- Partea a 2-a

Partea a -2-a

Trecutul o urmărea mereu și, chiar dacă Chuan Zi o trata bine și îi împărtășea din experiența sa de viață, ea nu putea să se bazeze complet pe un bărbat. Se afunda tot mai mult în viața alături de Chuan Zi, dar era în dezavantaj, așa că era mereu ea cea care rezolva orice problemă. Chun Tao putea să se certe cu Ma Zi și să se întoarcă acasă la părinții ei. Ea însă nu putea și își dădea seama că nu putea să-și trateze soțul ca pe un client pentru tot restul vieții, pentru că asta nu era real. Nu avea niciun fel de abilități și nimeni cu care să vorbească, dar își ascundea disperarea sub zâmbetul ei. Cine ar fi crezut că cineva o va înțelege și îi va da un motiv să fie mândră în această casă, să-i permită să protejeze această familie?

Xiao Liu spuse cu blândețe:

– Fii bună cu Lao Mu. Când voi veți muri și el va fi încă în viață, asigurați-vă că copiii voștri vor fi buni cu el.

Xan Tian Er îl privi cu mirare pe Xiao Liu, dar el doar zâmbi. Xan Tian Er părea să înțeleagă puțin și dădu din cap solemn.

– Nu trebuie să-ți faci griji. Voi avea grijă de Lao Mu și Chuan Zi.

Xuan intră în clinică și se așeză în fața lui Xiao Liu.

– Dai ultimele instrucțiuni?

Xiao Liu se duse să ia apă și o folosi pentru a-și controla emoțiile din ochi. Îi spuse lui Tian Er:

– Du-te pe câmp să-l ajuți pe Chuan Zi.

Tian Er se uită la Xuan și ieși.

Xiao Liu bău încet puțină apă, apoi ridică capul și îl privi pe Xuan.

– De ce ne onorezi cu prezența ta?

Xuan a făcut o pauză.

– De ce m-ai salvat?

Xiao Liu râse.

– Dacă mureai, atunci insecta voodoo din corpul tău murea. Mi-a luat mult timp să cresc insecta aceea, nu vreau să moară.

Xuan se uită la el, iar Xiao Liu îi turnă apă.

– Am răpit-o pe Ah Nian, dar nu i-am făcut rău, doar am tachinat-o puțin. Oamenii tăi m-au torturat, iar eu nu te-am lăsat să scapi ușor. Xiang Liu m-a folosit ca momeală, dar eu te-am salvat. Să considerăm că suntem chit, bine?

Xuan întrebă:

– Când îmi vei scoate insecta?

Xiao Liu se gândi și spuse:

– Când vei părăsi cetatea Qing Shui.

Xuan apăsă cu mâinile pe masă:

– De ce nu acum?

– Ai mari ambiții și ar trebui să părăsești cetatea în curând. Când vei pleca, îți voi scoate insecta. Ea nu are efecte negative, cu excepția cazului în care unul dintre noi îl rănește pe celălalt. Deci, dacă nu-mi faci rău, nu vei suferi. Este pentru siguranța mea.

– Bine.

Xuan se ridică și plecă, iar când ajunse la ușă, se întoarse brusc:

– Când ai timp, poți veni să bei ceva cu mine la prăvălie.

Xiao Liu zâmbi:

– Sigur.

Xuan ridică sprânceana și zâmbi:

– Și când ești rănit, ar fi bine să-ți stăpânești impulsurile.

– …

Xiao Liu era complet confuz. Când a avut el vreodată impulsuri?

Xuan îi atinse gâtul și plecă râzând. Xiao Liu îl privi confuz, iar după un timp începu să zâmbească.

Pot să vin cu adevărat să beau cu tine?

O voce îi spunea să nu o facă, dar alta îi spunea că va părăsi cetatea în curând, așa că, dacă nu o face acum, nu va mai avea niciodată ocazia.

Iarna sosi și, până atunci, rănile lui Xiao Liu se vindecaseră complet. Deoarece obosea ușor, în ultimele luni Xiao Liu stătea în casă și folosea timpul pentru a o învăța pe Xan Tian Er.

Tian Er învăță cu seriozitate medicina și, în viața ei zilnică aglomerată, relația dintre ea și Chuan Zi se schimbă încet. Când se căsătorise cu el, era foarte sensibilă la lucrurile legate de trecutul ei și le evita în mod intenționat. Acum, măcina leacuri și, uneori, fredona cântece pe care le cânta înainte. În trecut, Tian Er nu-l certa pe Chuan Zi, dar acum, dacă el lenevea, ea țipa la el. În timp, Tian Er devenea din ce în ce mai mult doamna casei.

Xiao Liu zâmbea văzând-o pe Xan Tian Er muncind din greu pentru a se agăța de cea mai mică bucățică de fericire, ca un mugur care încearcă să încolțească în pământul sterp. Dorința de a se agăța de viață era ceva ce putea simți chiar și cineva care privea din afară.

La apus, începu să ningă. Era prima ninsoare a anului și Lao Mu încălzi vin și îi invită pe Xiao Liu și Chuan Zi să bea cu el. Xiao Liu își aminti de o altă invitație la băutură și privi zăpada în stare de amețeală. Tian Er aduse un felinar și Chaun Zi era pe punctul de a-l stinge când Xiao Liu îl luă și părăsi casa.

Lao Mu strigă.

– Nu vrei să bei? dar Xiao Liu făcu doar un gest cu mâna.

Sub ninsoarea care cădea, Xiao Liu merse pe stradă până ajunse în fața prăvăliei de vinuri. Deodată, se opri și rămase în picioare în fața prăvăliei, ținând felinarul în mână. Xiao Liu se întoarse să plece când auzi.

– Dacă tot ai venit, de ce nu intri? Xuan stătea în prag și se uita la Xiao Liu.

Xiao Liu se întoarse încet și zâmbi:

– Nu am văzut nicio lumină, așa că am crezut că nu e nimeni acasă.

Xuan zâmbi și nu îi respinse scuza lui Xiao Liu. Xiao Liu îl urmă pe Xuan și trecu prin prăvălie în curtea din spate. Cine știe când plantase Xuan un prun înflorit, dar acesta acoperea întreaga curte cu parfumul său.

Xuan îl văzu pe Xiao Liu privind prunul înflorit și spuse.

– Ah Nian și-l dorea, așa că l-am plantat pentru ea.

Xiao Liu spuse:

– Cu siguranță ești foarte bun cu sora ta.

Aceleași cuvinte care odată fuseseră spuse în glumă, astăzi aveau un gust dulce-amărui. Cei doi se așezară pe o paletă caldă, iar Xuan aduse câteva feluri de mâncare și pregăti un brazier[1] pentru a încălzi niște vin. Ușa și fereastra erau deschise, așa că zăpada și florile de prun cădeau afară, creând o priveliște încântătoare.

Cei doi nu vorbeau, ci doar beau. Unul era încă precaut și nu avea chef de glume, celălalt își stăpânea durerea sufletească și nu avea cuvinte de spus.

Era o prăvălie de vinuri, așa că singurul lucru care se găsea din belșug era vinul. Vinul curgea ca apa și Xiao Liu începea să se îmbete. El râse:

– Cum poate Ah Nian să fie de acord să beau aici?

Xuan râse:

– Ea nu ține la băutură. O cupă și e gata. Probabil că acum are un vis fericit.

Xiao Liu adăugă:

– Îmi dau seama că sunteți zei și că proveniți dintr-o familie puternică. De ce ați venit în cetatea Qing Shui să duceți o viață grea?

Xuan răspunse:

– Credeam că știi motivul.

– Să-l omorâți pe Xiang Liu?

Xiao Liu dădu din cap:

– Nu, voi nu trebuie să omorâți pe nimeni.

Xuan zâmbi și nu spuse nimic. Xiao Liu toastă:

– Spune-mi!

– Adevăratul motiv, chiar dacă l-aș spune cuiva, nimeni nu m-ar crede.

– Eu te-aș crede.

– Atunci… bine! Îți voi spune! Am învățat să fac vin de la Maestrul meu. Într-o ocazie rară, când Maestrul s-a îmbătat, mi-a povestit o întâmplare din tinerețea sa. Pe atunci, el nu era capul familiei încă. Călătorea prin vastul sălbatic ca un om obișnuit. Într-un oraș mic, a devenit fierar și ducea o viață banală. Într-o zi, un tânăr a venit să-l roage să-i forjeze o armă. Au băut în timp ce el forja, iar vinul cel mai delicios promis era și cel mai tare. Așa că s-au îmbătat împreună și el și-a făcut singurul prieten adevărat din viața sa. Mi-am amintit această poveste și, de când eram mic, am vrut să încerc să trăiesc viața unui om obișnuit. Poate… aș putea întâlni pe cineva care ar putea deveni un prieten adevărat.

Xuan termină și îl privi pe Xiao Liu:

– Mă crezi?

– Da!

– De ce? Nu crezi că acest motiv este absurd?

– Îmi dau seama că spui adevărul.

Xuan suspină:

– Dar eu nu sunt Maestrul meu. Vând vin, dar nu trăiesc cu adevărat ca o persoană obișnuită.

Xiao Liu râse și îl consolă:

– Fiecare are propriile experiențe de viață. Tu ai trăit deja multe.

Xuan râse:

– Da, măcar Maestrul meu nu a fost infectat cu o insectă voodoo.

Xiao Liu își ținea capul și râdea.

– Atunci trebuie să-mi mulțumești.

Xuan întrebă:

– De ce m-ai salvat?

Xiao Liu ținea vinul.

– Nu sunt încă beat, nu e nevoie să încerci să scoți informații de la mine.

Xuan râse.

– Atunci voi aștepta până te îmbeți și apoi te voi întreba.

Xiao Liu ripostă:

– Imposibil.

Xuan întrebă:

– De ce?

Xiao Liu bău trei pahare la rând.

– Pentru că mă duc să dorm. Apoi se întinse pe saltea și adormi imediat. Xuan îl scutură.

– Ai o toleranță mare! închise ușa și fereastra, mai bău câteva pahare, se întinse pe saltea și adormi și el. În mijlocul nopții, se trezi și văzu că Xiao Liu plecase deja. Xuan zâmbi.

Câteva zile mai târziu, vinul de prune pe care Xuan îl făcuse anul trecut era gata de băut. Vânduse vinul în timpul zilei, iar în acea noapte era atât de entuziasmat încât luă două ulcioare și plecă să-l caute pe Xiao Liu.

Xiao Liu se opri să-l vadă, dar îl invită să intre. Nu erau pahare bune în casă, așa că Xiao Liu luă două boluri, niște gât de rață și picioare de pui, gustări pe care le mânca de obicei, și le aduse. Cei doi băură în tăcere, ca de obicei. După ce  terminară, amândoi erau ușor amețiți.

Xuan întrebă:

– De ce ești aici, în cetatea Qing Shui?

– Rătăcind prin lume, am ajuns aici. Mi-a plăcut, așa că am decis să rămân.

– Tu și Xiang Liu, cel cu nouă vieți, sunteți… foarte apropiați?

Xiao Liu se gândi:

– Nu e potrivit să răspund la această întrebare când beau.

– Atunci mai bea câteva boluri și apoi răspunde.

Xuan îi turnă lui Xiao Liu un pahar mare, iar Xiao Liu îl bău.

– Mi-e frică de el, dar nu-l displac. Nu suntem dușmani, dar nici prieteni.

Xuan răspunse:

– E prea deștept, altfel mi-ar plăcea să stau jos și să beau calm cu el o dată.

Xiao Liu întrebă:

– Tu și Ah Nian… chiar aveți doar sentimente fraterne unul pentru celălalt?

Xuan râse:

– Acum, această întrebare este potrivită pentru a fi răspunsă când bei?

Xiao Liu îi turnă un pahar mare și Xuan îl bău dintr-o singură înghițitură. El nu spuse nimic, așa că Xiao Liu îi turnă încă un pahar. El bău dintr-o înghițitură și scoase o tașcă din roba sa. O deschise și scoase un obiect pufos care arăta ca un Bulgăre de blană. Îl scutură și acesta se transformă într-o coadă de vulpe albă.

– Acesta este comoara prețioasă a verișoarei mele mai mici. Când ne-am despărțit, mi-a dat-o, dar mi-a spus că este doar temporar, ca să mă joc cu ea. Dar acel „temporar” a devenit trei sute de ani.

Xuan mângâie ușor coada de vulpe albă.

– Sora mea mai mică este fiica mătușii mele și a Maestrului meu. I-am promis mătușii mele că voi avea grijă de sora mea mai mică, dar mi-am încălcat promisiunea. Când sora mea mai mică era o copilă, a dispărut. Toți spun că a murit, dar eu încă mai am o fărâmă de speranță. Sper că este în viață și că se va întoarce să-mi ceară înapoi coada de vulpe. Ah Nian este, de asemenea, fiica Maestrului meu. Sunt bun cu ea pentru că este ca și cum aș fi bun cu sora mea dispărută.

Xiao Liu părea complet sub influența alcoolului și avea nevoie să se țină de Xuan. Ridică un bol și îl folosi pentru a șterge o lacrimă. Xuan răsuci coada de vulpe într-o minge și o puse în tașcă, apoi strânse tașca lângă corp. Turnă mai mult vin și bău împreună cu Xiao Liu.

După ce termină două ulcioare, cei doi adormiră beți. În mijlocul nopții, Xiao Liu se trezi și constată că Xuan plecase. Xiao Liu nu mai putu adormi, așa că rămase treaz până la răsărit.

În restul iernii, Xuan și Xiao Liu băură adesea împreună. La început, cei doi stăteau la taclale, dar după ceva timp, Xuan începu să-l considere pe Xiao Liu un prieten și chiar îl întreba cum să folosească otrăvurile. Xiao Liu era foarte sincer și deschis cu Xuan, povestindu-i totul despre otrăvuri, cum să le anihileze și cum să le amestece. Îi împărtășea chiar și metode simple de a evita otrăvurile. Uneori, Xiao Liu îl avertiza cu seriozitate:

– Xiang Liu vrea să te omoare. Chiar dacă nu poate trimite soldați în cetatea Qing Shui, oștirea de rezistență Sheng Nong are tabăra în apropiere de sute de ani. Ar trebui să pleci cât mai curând.

Xuan credea că sunt prieteni adevărați, dar când voia să se apropie, Xiao Liu se prefăcea că nu știe nimic.

Cei doi păreau să fie doar prieteni superficiali. Când erau beți, puteau râde. Când erau treji, erau străini.

[1]  Un brazier este un recipient utilizat pentru arderea cărbunelui sau a altor combustibili solizi pentru gătit, încălzire sau ritualuri, adesea având forma unei cutii metalice sau a unui bol cu picioare.