El… Nu eu- Introducere

– White, unde este Tod? Întrebarea aceea m-a readus la realitate și m-a făcut să mă întorc către tipul înalt care vorbea cu mine. Băiatul cu chipul fermecător a venit în spatele meu să mă salute.

Numele lui era Ta și mă întrebase unde este Tod, un alt prieten al grupului.

Eram studenți în anul trei la Universitatea US, o universitate privată bine-cunoscută. Eram studenți foarte obosiți și oarecum neîngrijiți ai Facultății de Arhitectură, care nu aveau timp să se împrietenească cu ceilalți, așa că aveam doar acest grup cu care să ne relaxăm.

– Nu a sosit încă. Ieri l-am sunat de zece ori, dar nu mi-a răspuns, am spus frustrat. Faptul era că acum eram îngrijorat și voiam să-l consult pe cel mai bun prieten al meu Tod, dar unde era?

Mă numesc White și sunt un student ca toți ceilalți care nu se face prea remarcat, fața mea este normală, fără nimic special; totuși, având un metru șaptezeci și cinci de înălțime, păream puțin mai scund decât Ta și Tod.

Nu sunt fiu unic, dar am un frate geamăn care s-a născut cu trei minute înaintea mea și îl cheamă Black.

Acum cincisprezece ani, când aveam doar cinci ani, părinții noștri au divorțat. De aceea locuiam cu tatăl nostru și Black cu mama noastră. Trăiam două vieți diferite.

Tatăl meu este un om bogat, așa că am mers la o școală bună și am trăit întotdeauna o viață bună, spre deosebire de Black. Mama noastră hotărâse să rămână în aceeași mahala în care locuia înainte de a se căsători cu tatăl nostru și nu voia să primească niciun ajutor, așa că Black studia la Universitatea B, o universitate de stat foarte haotică. Toată ziua erau doar lupte și bătăi, aproape nimeni nu se deranja să învețe. Chiar și doar să privești pe cineva în față sau să mergi în direcția greșită ar putea duce la o ceartă.

Cert este că în urmă cu o săptămână Black a fost atacat și grav rănit de rivalul său de la Universitatea N, și a ajuns la spital. Lucrul care nu era clar era de ce fusese atacat așa. Am aflat că fratele meu fusese trădat de prietenul lui. Dar Black nu mi-a spus cine este acel prieten…

Dacă nu îmi spune, mă voi duce să  investighez!!

Dar mai întâi voiam să mă consult cu cel mai bun prieten al meu, Tod. Dar unde era? De ce nu sosise încă ticălosul!?

– Ei bine, l-am sunat ieri, dar nu mi-a răspuns. Trebuie să fi ieșit să bea ceva, a comentat Ai*’Ta.

– Cu cine a plecat? Tu și cu mine suntem singurii prieteni pe care îi are. Ce fel de persoană crezi că ar ieși cu băiatul ăla? am spus disperat. Eram îngrijorat și neliniștit.

*[ N/T: Ai- Un cuvânt prefixat la numele prietenilor pentru a exprima prietenia apropiată; folosit adesea în grupurile de adolescenți masculini.]

Era ultima zi de examene și nu aveam de gând să iau parte la cursurile de vară. Motivul era că voiam să merg la Universitatea lui Black pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat.

– Ha ha… Ai dreptate! La scurt timp după ce Ta a vorbit, l-am văzut pe Tod venind spre noi.

– Ești și tu! Credeam că ești mort. La început am vrut să-mi bat joc și eu de el, dar când am văzut chipul lui Tod am fost surprins.

– Tod… De ce e atât de palidă fața ta? De fapt, îmi era atât de frică de ceea ce vedeam pe chipul lui Tod, nu știam cum să-i explic, pentru că fața lui era plină de vânătăi, nu puteam înțelege ce i se întâmplase.

– Doare… Tod a oftat când s-a așezat lângă mine. Apoi s-a întors să se uite la mine.

– A fost un accident.

 – Un accident cu piciorul cuiva? Ochii lui Tod s-au golit în timp ce vorbea.

– Ah… nu, deloc!

 – Suntem prieteni de multă vreme, Tod. Știm ce fel de persoană ești. Îți place să mănânci taro*. Ești atât de nepăsător, a glumit Ta.

[* N / T: A mânca Taro înseamnă că unei persoane îi place să vorbească mult.]

– Ta, cred că ar trebui să taci din gură! Părea că Tod era prea concentrat pe gura lui, de fapt el gemu de durere, iar eu am zâmbit.

– Doare atât de tare?

 – Doare foarte tare. El a spus. Dar tu White, m-ai sunat ieri și ai trimis o mulțime de mesaje, ce e în neregulă? Ieri am fost prea ocupat să răspund.

De îndată ce Tod m-a întrebat, am început să vorbesc cu el despre Black, fratele meu. Vorbeam, dar nu părea că ascultă. Încă se uita la mine, dar ochii lui se pierduseră în gol.

– Hei, mă asculți? Nu m-am putut abține să nu întreb.

– Oh, da, ascult! Spune-mi… Această situație mă deranjase puțin, dar am tot vorbit cu el despre Black.

– Pe scurt, din cauza problemelor lui Black, nu merg la cursurile de vară pentru că vreau să investighez cine a făcut-o. Deci tu și Ta puteți merge la  cursuri fără mine? I-am întrebat pe amândoi, dar nu păreau convinși.

– Nu sunt sigur. Tod a fost primul care a răspuns.

– Tu, Ta?

– Vin cu tine.

Oh, bine, ca de obicei!

– Ei bine, lăsați-o baltă! Lăsați-mă să vă spun eu, spuse Tod ducându-și o mână la față peste răni, gemând de durere, apoi începu să-și spună povestea.

Era dependent de jocurile de noroc pentru meciurile de fotbal și avea nevoie de bani pentru a-și achita datoriile. Până la urmă a fost nevoit să lucreze pentru sora lui, să-i investigheze iubitul pentru a afla dacă o înșelase sau o înșela. Ascultând povestea lui, eram din ce în ce mai preocupat de Black.

Deoarece Tod și Ta stăteau unul lângă altul, am decis să iau iPhone-ul să văd fotografii cu prietenii lui Black.

Persoana din prima fotografie era Sean. Băiatul acela părea un tip tăcut și imprevizibil. Câte fotografii făcuseră? Nici măcar nu făcusem nicio poză cu fratele meu, așa că nu avusesem ocazia să-l aud vorbind despre prietenii lui. Sean era ca un vrăjitor plin de surprize și părea că Black era foarte aproape de el. Sean este un tip foarte chipeș, cu sprâncene diagonale, ochi fermecători, buze bine definite și un nas proeminent. Frumos și destul de perfect, am înțeles că Black se întâlnea adesea cu acel tip pentru că avea mai multe poze în galerie cu el decât cu ceilalți.

A doua fotografie îl arăta pe Gram. Tipul ăla părea prietenos, ușor și amuzant, îi place să facă mutre amuzante când face poze și, dintre prietenii lui Black, e cel mai ușor să vorbești cu el. Cu toate acestea, aura lui de băiat rău nu diferă mult de cea a altora, altfel nu ar fi fost prieteni. Gram are un zâmbet dulce, ochii lui par capabili să zâmbească, iar femeile se apropie de el des. Am trecut la următoarea fotografie și am oftat din greu. Ultima persoană din grup se numește Yok. Băiatul ăla arată foarte înfricoșător. Arată rău și este puțin furios. Nu este deloc un tip drăguț, felul în care zâmbește în ochi pare fals. Înalt, subțire și agil. Părea că tipul ăsta nu era prea aproape de Black. Dar mergeau adesea să bea împreună.

Oh! Care dintre aceștia trei l-a trădat pe fratele meu!

Eram pe cale să-mi smulg părul de frustrare. În acest moment, Tod părea interesat de ceea ce spusesem.

– Ești sigur? Așa că m-am întors să mă uit și i-am văzut pe Tod și Ta care păreau să aștepte un răspuns…

– Da, cred că așa este corect. Nu am știut ce să răspund, am oftat continuu…

Nu era altă opțiune pentru a obține răspunsuri;  Trebuia să-i cunosc personal pe Sean, Gram și Yok  ca Black.