Jaeyoung credea că, încă din cele mai vechi timpuri și prin numeroasele sale experiențe personale, cineva se putea înțelege cu juniorii săi și câștiga un sentiment de loialitate dacă îi invita la masă. Până acum, era un singur hoobae cu care acest lucru nu funcționase. În timp ce mânca cu o privire care îl făcea să se întrebe dacă pizza era făcută din noroi, tipul acela era ca o mașină de luat mâncare pentru a o distruge. Risotto-ul nu avea un gust rău, dar fața lui făcuse să pară că mâncarea nici măcar nu fusese condimentată. Nici măcar nu era ca și cum ar fi fost pretențios la mâncare, având în vedere că îl privea cum mânca în fiecare zi la cantina școlii fără să se plângă.
Jaeyoung petrecuse cinci ani la facultate și se pricepea foarte bine să își cucerească juniorii în diferite moduri. Studenții de sex masculin deveneau de obicei câini loiali când îl vedeau călare pe skateboard și după ce îi îndopa cu mâncare comandată. Studentele ar fi trebuit să aibă burțile la fel de umplute, dar aveau nevoie să li se acorde mai multă atenție. Trebuia să vorbească des cu ele și să râdă mult, astfel încât să aibă impresia că ai o relație apropiată cu ele. În acest sens, se întreba dacă Chu Sangwoo era de al treilea gen.
Jaeyoung nu a folosit nicio metodă pentru a-l viza pe Sangwoo. Încercase să nu-l mai provoace folosind doar un limbaj blând (deși existau câteva momente în care nu reușise să-și reprime spiritul ludic), își adusese o contribuție uriașă la sceneta lor chinezească și chiar îi pregătise zilnic cafeaua pentru a se potrivi cu caracteristicile adversarului său, care se ghida după rutină.
Deși se dovedise a fi contraproductiv, desenase din toată inima și cu seriozitate caricatura lui Sangwoo. Își etalase chiar și arma sa secretă, skateboardingul, și îl însoțise până acasă. În acest moment, atâta timp cât ar fi știut cum să o facă, ar fi folosit tot felul de metode.
Sper să ai un coșmar, sunbae.
Era surprins că nimic nu funcționase. Jaeyoung a apăsat și mai mult, căci voia să apese butonul de backspace (de pe tastaură), întrebându-se dacă tipul ăla nu era un nenorocit de om.
Trebuie să existe o modalitate de a trata cu o ființă umană mecanică.
În duminica în care Jaeyoung se enervase pe computerul său lent în timp ce citea manga, îi venise brusc o idee bună. Nivelul de obsesie de care dădea dovadă dezmembrându-și laptopul pentru a atrage atenția lui hoobae era anormal.(*Dacă vă mai amintiți, în capitolul 6, Jaeyoung și-a ”stricat” laptopul intenționat pentru a-l duce la reparat lui Sangwoo).
Jaeyoung era genul care devenea obsedat de ceva odată ce punea ochii pe acel lucru. Se aștepta ca Sangwoo să refuze să-l ajute atunci când i-a cerut să formateze laptopul. S-a îndreptat oricum spre camera PC-ului, după ce a pregătit momeala și tot echipamentul necesar.
Sangwoo a acționat conform așteptărilor lui Jaeyoung, fără nicio excepție. Întotdeauna avea o privire sumbră când avea de-a face cu oamenii, dar ochii lui întunecați străluceau atunci când atingea o mașinărie (gen calculator).
Se spune că bărbații care muncesc sunt sexy.
Jaeyoung îl privea pe Sangwoo de mult timp, în timp ce se apleca pe tejghea cu mare interes. I se părea că Sangwoo, care îi formatatese și chiar optimizase laptopul, era drăguț.
Era greu de explicat de ce. Chu Sangwoo nu putea fi clasificat ca fiind băiatul de tip cățeluș, pisică sau iepure.* Vorbind direct, chiar dacă era dificil să găsești un exemplu similar printre mamiferele obișnuite, cu siguranță avea o parte drăguță în el.
(T/N: În Coreea, dar și în alte tări asiatice, sunt anumite trăsături/expresii faciale, care îi fac pe oamenii să se împartă în aceste 3 tipuri de ”frumuseți”)
Nenorocitul era genul care aștepta să se schimbe semnalul de la trecerea de pietoni chiar și într-un oraș pustiu. Era genul de om care nu se abătea nici măcar un pas de la planul său. Era la fel de diferit ca noaptea față de zi față de Jaeyoung, care era mândru de propria personalitate spontană și de spiritul său liber. Cu toate acestea, caracteristicile pe care le-ar fi ignorat dacă ar fi fost la fel ca în trecut, au început să înceteze a mai fi absurde și au început să pară în schimb fermecătoare.
Felul tăios de a vorbi al lui Sangwoo, faptul că trebuia să răspundă la fiecare întrebare, faptul că muncea din greu atunci când i se prezenta o sarcină și pronunția sa slabă în chineză, în ciuda faptului că nu făcea nicio greșeală de ortografie sau gramatică, toate acestea au început să pară din ce în ce mai drăguțe. În plus, înfățișarea lui îi stârnea mereu curiozitatea lui Jaeyoung. Pielea albă acoperită de haine negre care conținea sub ea o personalitate strictă ca la carte. Era Sangwoo ca o căprioară adorabilă dintr-un film Disney care se transformase în ceva enigmatic?
Este ca un erbivor întunecat și misterios într-un decor cyberpunk, care nu simte nimic ciudat deși este singurul supraviețuitor de pe Pământ după un război nuclear post-apocaliptic.
Trebuie să existe o modalitate de a trata cu o ființă umană mecanică.
Este ca un erbivor întunecat și misterios într-un decor cyberpunk, care nu simte nimic ciudat deși este singurul supraviețuitor de pe Pământ după un război nuclear post-apocaliptic.
Într-un fel, era firesc ca Jaeyoung, care era sensibil la lucruri atrăgătoare, să fie atras de lucrurile ascunse și misterioase, mai ales de cele care erau ca o carte pe care nu o puteai judeca după copertă.
Și-ar fi dorit ca totul să se oprească aici. Jaeyoung a început să aibă un sentiment de criză. Era de dorit ca un sunbae să își considere hoobae-ul ca fiind drăguț, dar în ce măsură era acceptabil? De exemplu, nu se punea problema ca el să râdă de cât de drăguț era faptul că Sangwoo îi mâzgălise pe față. Totuși, dacă ar fi simțit nevoia să îl muște de ceafă din spate?
După ce s-a gândit mult timp la asta, a vrut să-și scoată căciula care părea lipită de vârful capului. Dar în momentul în care i-a văzut fața goală, în loc să-și satisfacă curiozitatea, a început să fie și mai însetat după el.
Dacă ar putea să scoată și geaca aceea. Dacă ar putea să scoată și tricoul acela. Dacă ar putea să scoată și pantofii și șosetele alea.
Cât de largi ar fi umerii aceia? Ce formă ar avea degetele de la picioare? Avea mult păr pe corp? Ce culoare aveau sfârcurile lui?
Ai avut dreptate, Sangwoo. Sunt un gunoi.
Când s-a gândit la lucrurile pe care nu le-ar fi spus cu voce tare nici dacă ar fi avut un pistol îndreptat spre cap, a simțit că era chiar norocos că Sangwoo nu avea superputeri.
De câte ori ar fi sunat la 112 dacă ar fi putut să arunce o privire în mintea lui Jaeyoung?
Cu cât starea de spirit a lui Jaeyoung se înrăutățea, cu atât se străduia mai mult să nu o lase să se vadă în exterior. Era ușor, deoarece se comportase adesea ca un bun sunbae. Putea doar să schimbe felul în care vorbea având grijă să își îndulcească tonul și să râdă des. Apoi, oamenii ar fi crezut că Jaeyoung era amabil. Nici Sangwoo nu făcea excepție, dar părea să se fi încurcat la un moment dat între epoca jachetei căptușite roșii și cea a hainei verzi. Între timp, fără să aibă un motiv pentru asta, fusese răutăcios cu studenta care ieșea cu Sangwoo. Acest lucru i se păruse copilăresc chiar și lui.
“Machiajul tău este mai strident decât ultima dată când te-am văzut.”
În drama difuzată dimineața “Cumnata mea”, o replică izbitoare fusese spusă cu o expresie răutăcioasă, iar lui Jaeyoung i se păruse o nebunie. Se gândise în același timp:
“De ce te prefaci că ești atât de apropiată de el, pentru numele lui Dumnezeu”.
Era în regulă ca un copil de șase ani să se comporte așa. Pe când Jihye era încă o puștoaică cu muci, Jaeyoung era deja un elev de liceu cu barbă. Deja o lua razna pentru cele mai mici și mai puțin semnificative lucruri.
Cam pe atunci se întrebase dacă ceea ce simțea erau sentimente de dragoste. Chu Sangwoo era un tip foarte ciudat, dar Jaeyoung avea obiceiul de a fi atras de lucrurile care îi stârneau curiozitatea.
Cu toate acestea, existau prea multe probleme. În primul rând, Jaeyoung nu mai avea chiar atât de mult timp la dispoziție. Se reînscrisese la facultate. Mai aplicase deja o dată pentru acea școală și, citind printre rânduri din e-mailul primit de la persoana responsabilă, credea că va fi admis din nou, atâta timp cât nu se întâmpla nimic major.
O problemă mai serioasă era faptul că Sangwoo era un student de sex masculin. În timpul călătoriei sale în Europa, cu câțiva ani în urmă, Jaeyeong se lăsase prins în momentul respectiv și se culcase cu un tip mic și drăguț , dar asta nu însemna că se hotărâse să fie vreodată cu un bărbat. Ar fi putut dacă ar fi vrut, dar îi era greu să își imagineze asta când adversarul său era Chu Sangwoo. Mai ales când acesta era un tip care credea că a merge la film cu un alt bărbat înseamnă că lumea se va sfârși.
În concluzie, era imposibil să gândești fie așa, fie altfel când era vorba de acel tip. Dimpotrivă, însă, acesta era motivul pentru care Jaeyoung a putut să se comporte așa cum a vrut. Se baza pe încrederea pe care o avea pentru că nu trecuse niciodată “linia”. Și-a folosit imaginea de sunbae cu o personalitate bună ca scut și a continuat să se înțepe în Sangwoo, chiar dacă era evident că nu-l plăcea.
Timpul a zburat repede. Se gândise doar să se joace cu Sangwoo pentru câteva zile, dar, în mod surprinzător, două săptămâni întregi au fost pline de o mulțime de lucruri amuzante. Chiar dacă nu fusese în măsura în care plănuise, reușise totuși să se apropie de Sangwoo. Oricât de mult așteptase cu nerăbdare să se încheie perioada de corecție a cursului, Jaeyoung devenise treptat dezamăgit, regretând că această perioadă se apropia de sfârșit.
Probabil de aceea lucrase atât de mult la sceneta chinezească. Niciodată nu mai lucrase atât de mult la o temă pentru un curs obligatoriu de arte liberale. Pregătise costume și recuzită pentru diferitele scenarii, făcuse traduceri și lucrase la documente. Îi dăduse chiar și sfaturi lui Sangwoo despre cum să pronunțe corect cuvintele. Pusese mai mult de zece alarme în cazul în care nu s-ar fi putut trezi. Își împachetase o grămadă de recuzită și se îndreptase spre școală.
În momentul în care l-a văzut pe Sangwoo schimbându-și hainele din spate, și-a dat seama că a încurcat-o. Când nu era nimeni prin preajmă și se uita, l-a observat cum mergea pe hol cu o postură perfectă. Inima lui Jaeyoung a tresărit.
Era îmbrăcat cu o cămașă cu guler de marină cu aspect uzat , pantaloni negri cu manșete la glezne și acea șapcă neagră de baseball care ar fi trebuit să fie arsă.
Doar uitându-se la descriere, nu avea de ce să se entuziasmeze, dar chiar îi făcea inima să tresară. Jaeyoung se simțea jenat imaginându-se ca personajul principal al unui film romantic, în ciuda faptului că purta o perucă cheală cu codițe.
Lucrurile explodaseră după ce terminaseră cu succes sceneta lor, așa că el crezuse că Sangwoo s-ar fi deschis puțin cu el. Își dorea să fie lângă el, așa că îl invitase să meargă să vadă un film, doar că fusese respins cu brutalitate. Așa cum bănuise Sangwoo, Jaeyoung nu avea nicio intenție de a-l hărțui sau răni. Voia doar să urmărească profilul lui Sangwoo în întunericul unui cinematograf, imaginându-și expresia lui lipsită de emoții în timp ce privea ecranul. Credea sincer că Sangwoo i-ar fi permis așa ceva, motiv pentru care îl rugase cu încredere să se uite la un film cu el. Dar, cât de mult investise el cu adevărat în asta?
De ce s-ar duce băieții să se uite împreună la un film, se întrebase el. A fi unul lângă celălalt este obositor. Cuvintele lui aveau sens. Chiar dacă de multe ori își dorise să-l lovească pe Sangwoo pentru că era atât de nepoliticos, nu-l auzise niciodată spunând ceva greșit. Jaeyoung râsese de faptul că fusese respins în repetate rânduri, dar în acel moment pur și simplu nu reușise să facă asta. Făcuse un efort atât de mare, dar tot nu reușise să îl convingă. În schimb, își ieșise din minți.
Jaeyoung începuse să se certe cu el pe loc, distrugând astfel fațada atent construită de bun sunbae. Se pricepea atât de bine la actorie încât oricine îl întâlnea îl considera un înger, dar doar să șoptească în fața lui Chu Sangwoo nu era ușor pentru el.
S-a întors acasă și s-a gândit la asta. Avea două gânduri plăcute care se confruntau între ele. Pe de o parte, s-a gândit “nenorocitule, a spus că îl urăște atât de mult, așa că trebuie să mă retrag”. Pe de altă parte, s-a mai gândit ‘totuși, vreau să închei cunoștința noastră în termeni buni’.
În bătălia dintre diavol și înger, diavolul a câștigat în cele din urmă.
‘Totuși, să terminăm așa nu este cazul’.
Era un diavol care își ascundea dorințele întunecate de a mai vedea măcar o dată chipul lui Chu Sangwoo.
A doua zi, chiar înainte de ora de ‘Sisteme încorporate’ (un fel de oră de informatică), Jaeyoung s-a imaginat pe sine plecând din clasa lui Sangwoo cu fanfaronada lui tipică, părând distant și dând lucrurile la o parte ca și cum nu ar fi contat. s-a gândit că își poate întări încrederea în sine imaginându-și așa ceva, chiar dacă în interior era de fapt nervos. Cu toate acestea, indiferent cât de mult a așteptat, Sangwoo nu a apărut la ore.
Nenorocitul de Chu Sangwoo era probabil cel mai obsedat student de participarea la cursuri la Universitatea Hanguk. Faptul că Sangwoo nu a participat la cursuri a fost dincolo de cele mai nebunești așteptări ale sale, motiv pentru care a simțit o trădare atât de intensă atunci când, de fapt, nu a apărut. Oare îi ura ideea în așa măsură? Nu era ca și cum ar fi vrut ca ei să se țină de mână. Voia doar să se uite la un film împreună. Jaeyoung, a cărui mândrie fusese zdrobită, a alergat până la Sangwoo și s-a purtat urât și l-a înjurat.
În cele din urmă, Jaeyoung nu fusese în stare să fie un bun sunbae pentru Chu Sangwoo. Era exact ca la prima întâlnire față în față, când îi spusese lui Sangwoo că nu ar trebui să se mai întâlnească niciodată. Bătaia pe sprânceană fusese singura modalitate de a-și ascunde dezamăgirea și mândria rănită. A încetat să mai încerce să fie un bun sunbae și a renunțat complet la Sangwoo.
De atunci, Jaeyoung nu mai făcuse nici măcar un pas în campus, în afară de miercurea, când mergea la cursul de “Educație a personalității studenților de la Universitatea Hanguk”, cuvinte pe care nici nu voia să le rostească. Chiar și în zilele în care avea cursuri, evita traseele pe care Sangwoo le făcea de obicei.
Două zile de miercuri au trecut între băutură toată noaptea, jucat biliard, bowling, mers în cluburi, jocuri de noroc și dus la film cu prietenele cu care avea relații ocazionale. S-a uitat la selfie-urile pe care cei doi și le făcuseră împreună de vreo 15 ori, dar s-a gândit că, în ritmul în care mergea, probabil că putea să scape de sentimentele incomode asociate cu Sangwoo. Trebuia doar să continue să meargă mai departe. Măcar dacă Sangwoo nu ar fi reapărut la restaurantul unde lucra.
Ticălosul ăla nebun!
Jaeyoung îl avertizase clar pe Sangwoo să nu mai apară în fața lui, dar acesta îl ignorase complet. La început, Jaeyoung se enervase și se iritase atât de tare încât capul era pe punctul de a-i exploda, dar se calmase după ce stătuse în picioare și își sprijinise spatele de peretele din bucătăria restaurantului timp de cinci minute. Dacă s-ar fi gândit cu mai mult calm, era foarte puțin probabil ca Chu Sangwoo să aibă gânduri de acest fel, oricare ar fi fost ele… Motivul este că era genul de persoană care șterge rapid datele inutile și probabil că nici nu-și amintea că Jaeyoung lucra la restaurant.
Indiferent cine se uita la ei, Sangwoo și Jihye păreau niște studenți tineri și proaspeți care au mers acolo la o întâlnire. Probabil că se vor ține de mână data viitoare când vor veni. Iar data următoare, probabil că vor deveni intimi. Iar după aceea, probabil că își vor înmâna invitațiile de nuntă. Și apoi ar fi întâmpinat propriul lor micuț pachet de bucurie. Chiar dacă nu le privea el însuși desfășurându-se, tot își putea imagina aceste scene jucându-se într-o dramă.
Jaeyoung nu a făcut nimic din ceea ce nu trebuia și doar a evitat masa lor. I-a spus managerului că va lua o scurtă pauză și s-a dus să fumeze în afara clădirii. În acel moment a primit un apel de la un prieten, dar nu a fost capabil să proceseze ceea ce spunea, așa că a răspuns absent la telefon. A fumat multe țigări în acea zi.
Cea mai recentă actualizare pe meow novel.com
Atunci a descoperit că Sangwoo l-a urmărit până acolo. Avea o expresie sumbră și avea un aer general de cineva care căuta o luptă.
“Jaeyoung sunbae.”
Oare Chu Sangwoo îi spusese vreodată așa? Jaeyoung și-a întors încet capul.
“Spune-le că ești ocupat și închide. Am ceva important să-ți spun.”
A fost spus cu o încredere atât de aprigă, de parcă nu ar fi avut de ales decât să răspundă cu: “Da, înțeleg!”.
Stresat de determinarea feroce a lui Sangwoo, Jaeyoung i-a spus prietenului său că îl va suna înapoi și a încheiat convorbirea. Nu avea nici cea mai mică idee despre ce avea să spună Chu Sangwoo. Oare încerca să-l șantajeze pentru un fel de compensație pentru daune psihice? Probabil că ar fi făcut așa ceva.
“Ce?”
“Am venit să vorbesc cu tine, hyung.”
“…ce ai spus?”
Jaeyoung a crezut pentru o clipă că nu l-a auzit bine.
Este doar o noona.
Nu avem un bastard bătăuș în familia noastră.
Și te rog să nu mai adaugi membri ai familiei altora.
Remarcile anterioare ale lui Sangwoo i-au trecut prin minte.
“Hai să creăm un joc împreună. Am nevoie de un designer priceput”, a spus el calm.
Dacă ar fi spus-o așa, Jaeyoung și-ar fi suflecat mânecile și ar fi răspuns “ok, bine!” cu un fel de “hai să facem tot posibilul!”. Jaeyoung era cu atât mai uimit, pentru că, judecând după privirea lui, Sangwoo nu părea să se aștepte deloc să fie respins. Chu Sangwoo nu părea să înțeleagă ce se întâmpla cu doi oameni care se luptaseră. Părea că habar nu avea cât de greu era să compenseze emoțiile de a se simți nedreptățit.
“Voi face în așa fel încât să primești fonduri pentru a studia în străinătate. Este, de asemenea, o oportunitate de a crea un portofoliu puternic. Voi susține orice concept și design pe care vrei să îl încerci, așa că lasă-te pe mâna mea. Sunt foarte încrezător că mă pot descurca bine.”
Părea ceva ce ar fi spus un vânzător de pături electrice. Frustrarea lui a crescut.
“Stai puțin.”
Jaeyoung a ridicat mâna ca să-l împiedice pe Sangwoo să se avânte. Era ceva ce voia să sublinieze. Dintr-un motiv oarecare, și-a strâns pumnii și s-a holbat la Sangwoo care stătea cu îndrăzneală în fața lui, exact ca un personaj masculin de desene animate.
“Ce…ai spus mai devreme?”.
“Am spus că am nevoie de un designer priceput.”
“Cum mi-ai spus?”
“Sunbae?”
“Nu ai spus hyung? Te-am auzit greșit?”
Sangwoo și-a închis gura. O brățară neagră i-a aruncat o umbră peste ochi, acoperindu-i parțial fața.
“A fost o scăpare.”
S-a făcut liniște. Jaeyoung nu putea înțelege deloc situația. Persoana care se încăpățânase cu insistență să-i spună sunbae la sfârșitul fiecărei propoziții, îl numise hyung. Persoana care fugise cu o privire dezgustată pe față îl îndemna să lucreze cu el.
“Dar nu pot să fac asta? Toată lumea îți spune așa.”
Sangwoo l-a privit cu ochi sfidători în timp ce își ridica din nou capul. Jaeyoung și-a aruncat țigara pe jos și a călcat-o cu piciorul în timp ce se prefăcea că este bine, dar avea palmele transpirate și inima îi bătea cu putere.
“Nu, nu poți.”
Inima mea nu poate face față, ticălosule.
“Am înțeles.”
A urmat o tăcere stânjenitoare. Sangwoo s-a bosumflat în timp ce se holba la perete. Dacă i se părea drăguț chiar și într-o situație ca aceasta, chiar nu era normal. Jaeyoung și-a fixat privirea pe pământ și s-a gândit din nou la motivul pentru care Sangwoo ar fi putut veni să-l caute din nou.
Cred că are nevoie de mine.
Și-a imaginat că Chu Sangwoo era ca un profesor sau, mai bine zis, ca un computer cu un sistem de procesare foarte eficient. Folosind această analogie, Sangwoo putea ignora cu ușurință datele superflue, cum ar fi faptul că se certa enorm cu cineva și colabora cu toți de dragul de a-și duce cu succes programul la bun sfârșit. Așadar, la acest nivel, se poate spune că Sangwoo nu poartă ranchiună. Cu toate acestea, Jaeyoung, care era doar un om, nu avea încredere că ar putea crea un joc cu Chu Sangwoo.
Puteți citi acest roman pe m eow no vel.com pentru o experiență mai bună
Mândria lui fusese atât de rănită încât era ca și cum însăși carnea lui fusese rănită și infectată astfel încât începuse să clocotească de viermi. Nu conta cât de mult îi corectase Sangwoo felul în care îi vorbise. Nu conta că se purtase ca și cum nu ar fi avut niciun amestec în evitarea și ignorarea lui Jaeyoung, pentru că Jaeyoung primise deja o lovitură fatală.
Pe lângă faptul că nu “întrecuse măsura” cu Sangwoo în ultimele două săptămâni, Jaeyoung își ținuse în frâu emoțiile și dorințele uneori vinovate și murdare. Jaeyoung nu voia să prelungească un astfel de lucru. De aceea trebuia să respingă oferta lui, dar…
“Ești încrezător că o poți termina în acest semestru?”
Era prima dată când Chu Sangwoo îi cerea o favoare. Din acest motiv, Jaeyoung nu putea să-l refuze imediat. Oare uitase deja că fusese umilit de Sangwoo de fiecare dată? Ce motiv patetic pentru el să accepte, doar pentru că Sangwoo venise primul să-l găsească. Jaeyoung nu se înțelegea pe sine.
Pe de altă parte, însă, era extrem de înduioșător faptul că un robot care nu știa decât să plesnească obrazul cuiva, venise într-o zi să vorbească cu el. Gândindu-se la asta, Jaeyoung s-a gândit că merita să fie nominalizat pentru următorul Premiu Nobel pentru Pace.
“Știu că plănuiești să studiezi în străinătate. Dă-mi doar patru luni până la vacanță. O să o termin indiferent de situație.”
“Această perioadă de dezvoltare este prea scurtă, totuși. Trebuie să studiezi în același timp și tu.”
“Voi reduce cantitatea de hard coding și voi folosi în mod activ motoarele de joc. Oricum, iau doar câteva cursuri.”
De unde au apărut forța motrice directă, nerușinarea și dependența? Sangwoo nu părea să aibă nici un fel de îngrijorare. Vorbea într-un mod ca și cum ar fi fost hotărât să încerce imposibilul, subliniind în același timp adevărul dur că lucrurile tot nu vor fi ușoare. Jaeyoung părea să se fi lăsat deja păcălit de această propunere lipsită de tact.
S-a gândit la datoria sa de sunbae, la vinovăție, la lăcomia pentru portofoliul său și la anticiparea lucrului cu un dezvoltator priceput. Nu avea nevoie de toate astea, avea nevoie doar de un motiv pentru a continua să se vadă cu Chu Sangwoo.
“O…kay. Am înțeles.”
Jaeyoung a regretat imediat ce a rostit acceptul. Făcuse ceva fără nici o contramăsură.
Sangwoo a dat din cap, deoarece așteptase aceste cuvinte. Nu putea să vadă bine, dar chiar părea că a zâmbit puțin.
“Ținem legătura, hyung”.
Expresia încrezătoare de pe fața lui și tonul vocii îl făceau să pară protagonistul unui film. Jaeyoung s-a uitat doar la figura lui din spate, în timp ce stătea nemișcat ca o statuie. I se tot făcea pielea de găină pe brațe. Era foarte greu de crezut. A avut noroc că era întuneric, pentru că se simțea îngrozit de cum ar fi reacționat Sangwoo în plină zi. Ceva ieșea de sub șorțul lui negru, așa că, chiar dacă cineva ar fi fost asemănător cu o mașină cu inteligență artificială, ar fi înțeles ce însemna asta.
Să-l aud pe Chu Sangwoo spunându-mi “hyung” este ceva ce mi-am închipuit eu, nu-i așa?
Totul a devenit albastru în fața ochilor lui.
Am înnebunit. La ….dracu’!!!
Se simțea ca și cum computerul său ar fi înghețat, afișând temutul ecran albastru al morții, în timp ce se afla în mijlocul lucrului la un desen.
Jang Jaeyoung – rupt.
