– Cred că ar trebui să cerem sprijinul autorităților locale ca să raporteze fiecare caz legat de pacienții în stadiul terminal care au murit acasă.
– Păi, deja știm că farmacistul Boze era cel care a făcut asta.
Inspectorul adjunct Bert se uită la Wasan cu o expresie plictisită pe față.
– Nu ai să renunți, nu-i așa?
– Ești sigur? Am făcut autopsie doar unui singur caz.
Wasan se uită la Bert cu o privire hotărâtă.
– De obicei, când pacienții mor din cauze naturale, noi nu ar trebui să ne ocupăm de asta.
Bert privi în jos și citi un document pe care-l ținea în mână, ca să încheie discuția.
Wasan plecă din biroul inspectorului adjunct. Știa că Bert se făcea că nu-l aude. Trebuia să se comporte precum apa care curge pe sub pod, adică să se ocupe el singur de această chestiune. Începu prin a-i spune lui Tae că vrea ca localnicii să raporteze poliției ori de câte ori deceda acasă un pacient în stadiul terminal. Asta va îngreuna volumul de muncă al polițiștilor și-i va face pe aceștia să fie nemulțumiți, dar Wasan nu avea încotro.
După ce Wasan îl trimise la închisoare pe acuzat, trecu pe la Spitalul Regional unde lucra Tae, înainte de a intra în tură.
– Nu știu cât de mult te pot ajuta, dar voi trimite cererea către familiile care au în grijă membrii cu boli în stadiu terminal și către șeful satului.
Apoi, lui Tae îi veni o idee.
– Ultimul caz a fost cel al lui Khun Urai. Tocmai a murit de cancer ovarian. Trupul ei este la templu. Poate ar trebui să încerci să vorbești cu membrii familiei, în cazul în care au observat ceva neobișnuit, inspectore.
– Da. Mulțumesc.
Wasan știa că-și depășise atribuțiile de serviciu făcând investigații într-un caz care nici măcar nu era al lui și pe care aproape că-l încheiaseră cu succes. Wasan era încă sceptic pentru că farmacistul Boze se mutase aici abia acum aproape un an. Așa că nu putea explica de ce numărul deceselor pacienților în stadii terminale crescuse în acești ultimi trei ani. Cu cât vedea că inspectorul adjunct Bert era mai indiferent față de această chestiune, cu atât era el mai frustrat.
Wasan conduse motocicleta spre templul unde aveau loc funeraliile. Înmormântarea lui Khun Urai avea loc în pavilionul de lângă templu. Era ora 15. Acum nu erau prea mulți oameni la funeralii, dar erau așteptați să vină mulți spre seară, pentru a participa la a doua parte a ceremoniei. Wasan se îndreptă direct spre o femeie tânără care aranja scaunele în fața pavilionului de la templu.
– Mă scuzați, aici sunt funeraliile lui Khun Urai?
Tânăra își ridică privirea spre el.
– Da.
– Vreau să vorbesc cu fiul sau cu fiica sau cu oricine locuia cu Khun Urai. Mă puteți ajuta?
Femeia îl conduse pe Wasan spre fiul și nora lui Urai. După ce s-a întâlnit cu ei, Wasan și-a dat seama că Eid, care era prietena lui din copilărie, era nora familiei. Din conversația lor, Wasan află că ei nu observaseră nimic neobișnuit în acea noapte. Cei doi fuseseră la piață până se întunecase. Când s-au întors, au văzut că Urai se stinsese din viață, ceea ce era de așteptat, de vreme ce amândoi știau stadiul bolii acesteia. Mai mult decât atât, doctorul le spusese deja că, având astfel de simptome, Urai nu ar fi trăit mai mult de trei luni.
După ce alergase toată ziua, Wasan se întoarse cu mâna goală. Totuși, credea că dacă va continua să găsească indicii pe cont propriu, va descoperi ceva care să dezlege acest întreg mister.
Wasan își dorea să încheie repede acest caz. Se simțea prea rănit că trebuia să păstreze distanța față de Gunn. Își dorea să fie cu Gunn la fel de mult cum își dorea și Gunn să fie cu el. Totuși, înainte de asta, Wasan trebuia să se convingă că Gunn nu era criminalul din spatele măștii îngerului binefăcător.
………………………………………………………………………………………………….
Doi bărbați stăteau față-n față pe trotuar în fața clinicii. Unul dintre ei avea o expresie panicată iar celălalt se holba la el pe sub cozorocul unei șepci negre cu niște ochi fioroși ca de lup. Bărbatul îmbrăcat în uniforma de asistent medical se agăță de geanta sa și se întoarse repede împrejur.
– Hei, strigă vocea unui bărbat cu șapcă neagră, ceea ce-l făcu pe asistent să se oprească.
– Ce vrei? spuse el cu vocea tremurândă.
– Putem vorbi într-un loc retras? spuse bărbatul zâmbind.
– Vreau să te rog ceva.
Închise ochii.
– Ne … vedem în același loc.
– Sigur.
De îndată ce răspunse, asistentul se întoarse reticent și văzu că bărbatul dispăruse, ceea ce era tipic pentru Kong, adică inspectorul adjunct, locotenentul Archa. Nu-și dorea să-l cunoască dar avea un motiv pentru a deveni pionul acestui detectiv care se putea strecura peste tot ca o umbră, fără să fie văzut de oameni.
………………………………………………………………………
– Ar trebui să mănânci, Tum, spuse locotenentul Kong tânărului din fața lui, împingându-i o farfurie cu legume prăjite.
– De ce ți-ai pierdut pofta de mâncare? Din cauza mea?
– Spune-mi ce dorești, locotenente.
Tum ignoră farfuria din fața lui. Acum stăteau pe terasa unui restaurant a la carte, nu departe de spital. Era un loc mai puțin aglomerat, potrivit pentru întâlniri private.
– De ce crezi că am venit să te văd, doar pentru că vreau ceva?
Kong puse carnea pe farfuria bărbatului.
– S-ar putea doar să vreau să iau prânzul cu tine.
– Ai spus că vrei să mă întrebi ceva. Atunci, întreabă, te rog.
– Am crezut că putem petrece ceva timp înainte de a discuta afaceri.
Kong scăpă tacâmurile pe farfurie cu zgomot, făcându-l pe bărbat să tresară.
– Bine, trec la subiect. Ai căutat prin biroul doctorului Gunn?
– Eu … Tum se întoarse jenat.
– Nu încă.
– Ăsta nu-i răspunsul pe care-l doream.
Kong se lăsă pe spătarul scaunului, privindu-l pe însoțitorul său cu o privire pătrunzătoare.
– Se pare că sora ta va trebui să-și petreacă mulți ani în spatele gratiilor sub acuzația de trafic de droguri.
Ochii rotunzi ai lui Tum se măriră și se uitară în jos pentru că nu putea suporta privirea intensă a lui Kong.
– Aștept o ocazie. Dacă salonul meu are nevoie de consultațiile doctorului Gunn în legătură cu pacienții în stadiul terminal, o să mă ofer voluntar să duc fișele de consultație la biroul său. Dar acum sunt zero șanse să fac asta.
– Nu mă face să aștept prea mult.
Kong turnă apă într-un pahar pentru Tum.
– Data viitoare, nu vreau informații nefolositoare pe care le știu deja. Vreau chestii importante. Cu cât ai chestii mai profunde, cu atât mai bine.
– De ce nu-i ceri inspectorului Wasan să afle informații pentru tine? El ar trebui să fie persoana potrivită pentru o astfel de sarcină, oferi repede o idee Tum.
– I-am cerut, dar nu funcționează. Trebuie să-și protejeze iubitul. Cine ar vrea ca iubitul lui să meargă la închisoare? De aceea persoana care mă ajută trebuie să fie neutră, un coleg detașat, așa ca tine.
Kong zâmbi în colțul gurii.
– Când ne vedem din nou?
………………………………………………………………………
Raportul autopsiei farmacistului Chanchai era acum în mâinile inspectorului adjunct Bert. Citi cu atenție rezultatul. Doctorul Bunnakit scoase în evidență că erau două rânduri de semne. Primul era de la frânghia folosită pentru a-l spânzura pe decedat. Al doilea era de la strangularea violentă ce lăsase echimoze pe gât și-i zdrobise hioidul[1]. În plus, au fost găsite mici echimoze pe brațe și coate. Totuși, nu s-au găsit substanțe toxice, medicamente sau narcotice în sânge în urma testelor de urină.
Din conversația anterioară cu Bunnakit înainte de raportul oficial, știa deja că exista posibilitatea să fie crimă. Asta însemna că cineva îl strangulase pe decedat înainte de a-i agăța corpul pentru a înscena crima.
Cine făcuse asta și de ce? De aceea trebuia să continue investigația.
Bert emise un mandat către personalul spitalului care locuia lângă farmacistul Boze, de a veni să ofere niște detalii. Toți cei care fuseseră chemați au cooperat. Toți au spus că nu remarcaseră nimic neobișnuit pentru că dormeau. Cu toate acestea, a existat un indiciu care i s-a părut interesant.
Sawika, o asistentă care locuia cu soțul ei, care era chirurg, într-o casă imediat după colt, i-a spus ceva.
– În seara aceea dormeam acasă, dar l-au sunat de la spital pe soțul meu la ora 4 dimineața pentru un caz urgent. Așa că m-am trezit la ora aceea și m-am dus la toaletă. Peste cinci minute, mă pregăteam să mă duc din nou în pat. Când să adorm, am auzit pași în fața casei. La început, am crezut că era soțul meu așa că i-am ignorat. Dar când nu am auzit ușa deschizându-se, m-am uitat suspicioasă pe fereastră și am văzut pe cineva intrând la farmacistul Boze pe ușa principală. Nu sunt sigură dacă era farmacistul Boze sau altcineva. Era foarte întuneric….
– Cel care a intrat la farmacistul Boze, a intrat ușor sau a umblat la ușă? o întrebă Bert pe Sawika.
– Doar a intrat. Cred că a folosit chiar cheia. Am crezut că era farmacistul Boze care a venit acasă după tura de noapte, așa că nu m-am gândit prea mult la asta și m-am dus la culcare până la ora 6 dimineața.
Pe mânerul ușii erau doar amprentele decedatului. Persoana pe care o văzuse Sawika trebuie să fi fost farmacistul, care tocmai se întorsese după ce îl atacase pe inspectorul Wasan. Atacul din casa lui Wasan avusese loc pe la ora 9 seara, dar farmacistul Boze s-a întors la ora 4 dimineața. Unde fusese în acel interval? Și când intrase criminalul? se întrebă Bert.
– Nu ați auzit nimic neobișnuit după aceea, nu-i așa?
– Nimic.
– Dar soțul dumneavoastră?
– A fost în operație de la ora 4 la ora 7 dimineața. Pe drum spre spital a spus că nu a văzut nimic. Fiecare asistentă din sala de operație vă poate confirma că soțul meu a fost acolo în acest răstimp.
– Vă cunoșteați, dumneavoastră și farmacistul Boze?
Sawika scutură din cap.
– Obișnuiam să vizitez pacienții cu farmacistul Boze. Vorbeam puțin.
– Avea iubită?
Sawika încercă să-și amintească.
– Nu am auzit niciodată de vreo prietenă, dar am auzit un zvon că … și se opri o secundă.
– Farmacistul Boze era homosexual.
Singurul lucru care lipsea de la locul faptei era telefonul celular. Se presupunea că telefonul fusese luat de criminal. Deși informația nu fusese încă verificată, răposatul farmacist trebuie să fi fost într-o relație cu cineva din cauza prezervativelor găsite în dormitor. Anchetatorul care fusese la locul faptei nu găsise vreun prezervativ folosit. Probabil că-l aruncase în pubela centrală. Cel puțin putea confirma că era posibil să fi avut un partener care ar fi putut să intre și să iasă din casă după bunul plac. Persoana aceea, oricine ar fi fost ea, nu a apărut de la moartea lui Boze. Acest fapt era foarte suspicios.
Bert o chemă la interogatoriu pe Pimpa, cea mai bună prietenă al lui Boze, care era și ea farmacistă.
– De mai mult de un an de când ne cunoaștem și lucrăm împreună, Boze și cu mine am devenit prieteni foarte apropiați, spuse Pimpa cu o față serioasă când îl aminti pe prietenul ei.
– Deși eram apropiați, Boze îmi vorbea rareori despre viața lui privată. Singurul lucru pe care pot să-l confirm este că lui Boze îi plăceau bărbații. Am auzit că odată se întâlnea cu un tip care nu avea de-a face cu profesia noastră, dar a refuzat să-mi spună. În plus, părea că s-au despărțit acum cateva luni.
– Știți cumva dacă cineva a avut vreo relație cu farmacistul Chanchai în ultima vreme?
– Nu.
Deodată, ochii lui Pimpa se făcură mari.
– Ăăă, acum două zile, când a dispărut Boze, a venit un bărbat să întrebe de el la farmacie. Cred că e cam ciudat.
Bert se încruntă.
– Cine?
– E doctor. Îl cheamă Guntaphat.
………………………………………………………………………
În ultima săptămână, Wasan nu răspunse lui Gunn nici la telefon, nici la mesaje. Totuși, de data aceasta, Gunn nu mai era supărat pentru că Wasan își arătase îngrijorarea și bunele intenții. Gunn știa foarte bine că Wasan încercase să-l îmbete ca să scoată secrete de la el, chiar dacă Wasan nu-și dorise asta. Mai mult, Wasan fusese supărat când îl ajutase în secret pe Gunn returnând reportofonul unui bărbat care trebuie să fi fost ofițer de poliție. Felul în care Wasan se uitase la el, precum și ajutorul lui când se prefăcuse că este beat erau sincere și adevărate.
Wasan era pregătit să-și deschidă inima către el. Mai era un singur lucru de făcut, să dovedească că nu Gunn era criminalul.
Gunn participa la funeralii la crematoriu într-un templu mare de lângă spital. Mulți dintre participanți erau din domeniul medical, din diverse sectoare. Gunn plănuia să adune informații de la ei- expresiile faciale, comportamentul și reacțiile celor care păreau suspicioși. Le va memora și va aduna mai multe informații mai târziu. Așa că, alese un loc de unde-i putea observa cu ușurință pe cei care intrau și ieșeau din pavilion.
– Bună, Gunn, îl strigă doctorul Somsak din spate.
Gunn se întoarse repede și-l salute pe bărbat.
– Bună ziua, profesore Somsak. Vreți să stați aici?
– Sigur. De fapt, veneam să mă așez lângă tine.
Medicul între două vârste îmbrăcat cu o cămașă neagră se așeză pe un scaun din plastic lângă Gunn. Directorul Somsak era cunoscut drept un bărbat care nu fusese atins de trecerea timpului. La vârsta de cincizeci de ani, nu mulți își puteau menține sănătatea așa ca el. El era un exemplu de persoană care făcea mișcare cu regularitate. Fiind un tip înalt, cu un trup musculos încă în formă, nenumărate doamne se îndrăgosteau nebunește de el.
– Este de necrezut că așa ceva s-a întâmplat lângă spitalul nostru.
– De acord. Este de necrezut.
Gunn se întoarse către crematoriu.
– M-a ajutat foarte mult când mergeam să vizităm pacienții împreună. Nu știam că avea atâtea necazuri cât să-și ia viața.
Somsak se uită la Gunn.
– Nu știi?
Pe fața lui Gunn se așternu surpriza.
– Ce să știu?
– Rezultatul autopsiei sugerează că farmacistul Boze ar fi putut fi ucis.
Gunn făcu ochii mari.
– Și cine … a făcut asta?
– Poliția încearcă să găsească criminalul.
Somsak oftă, făcând o pauză timp de câteva secunde apoi spuse.
– Se pare că farmacistul Boze te-a luat drept inspirație.
Gunn își îngustă ochii după ce auzi ce-i spusese Somsak.
– Ce vreți să spuneți?
– Pentru că a recurs în secret la eutanasie și a furat medicamente din depozit pentru a ucide pacienți în stadiul final prin injecția letală. Ar fi putut lua idea asta de la tine.
Într-o clipă atmosfera dintre cei doi medici deveni foarte încărcată. Gunn se mută puțin de lângă Somsak, arătând tulburat.
– Asta-i din cauza biletului, nu-i așa? Poliția m-a interogat în legătură cu asta. Am insistat că nu am nimic de-a face cu acest fapt. Oricine putea scrie biletul ăla pe calculator și să-mi însceneze asta.
Somsak se uită în altă parte ca și cum văzu ceva în spatele lui Gunn.
– Dar se pare că poliția vrea să te mai interogheze încă.
Gunn se întoarse repede și văzu doi ofițeri care se îndreptau spre el. Ce se întâmplă mai departe îi făcu pe toți cei prezenți la funeralii să devină tăcuți, mai ales pe părinții decedatului care-l priviră panicați.
Toți se uitau fix la polițiști și la Gunn.
Gunn se ridică în picioare când își dădu seama că poliția îl bănuia pe el.
– Vrem să vă invităm la secția de poliție, doctore Guntaphat, pentru un alt interogatoriu.
Anchetatorul vorbi calm și solemn.
Gunn se încruntă.
– Trebuie să merg acum?
Somsak se ridică și-l bătu pe umăr pe Gunn de parcă ar fi vrut să-l consoleze.
– Cooperează cu poliția. Dacă ești nevinovat, nu ai motiv de îngrijorare. Spune-mi dacă ai nevoie de ajutor.
Când au evoluat lucrurile în felul ăsta?
Gunn rămase nemișcat încercând să se calmeze înainte de a-i urma ascultător pe ofițeri. Mâinile i se încleștară, încercând să-și suprime neliniștea care putea izbucni în orice moment. Gunn încercă să se calmeze și respiră adânc.
De ce pare atât de îndepărtată speranța mea de a rezolva misterul?
Și de ce am devenit suspectul poliției?
Am făcut ceva suspicios, sau am făcut ceva greșit?
[1] os mic în formă de potcoavă, așezat în partea anterioară și superioară a gâtului, între baza limbii și laringe.
