Tru
Când ușile liftului se deschid la nivelul penthouse-ului, Liam stă acolo și mă așteaptă, fără tricou și desculț, purtând doar o pereche de boxeri negri.
Corpul lui este frumos. Arhitectură masculină în cea mai bună formă, elegant și puternic. Are umerii largi și talia îngustă, iar abdomenul are o pereche de mușchi care ar putea face îngerii să plângă. Adăugați toate tatuajele și e magnific.
Ticălosul.
– Vreau să mă duci acasă acum. Așa ai spus.
El închide cei câțiva pași dintre noi cu pasul său lung și mă ridică.
În timp ce se întorcea să plece, spun:
– Sunt perfect capabilă să merg pe jos.
– Da, dar e privilegiul meu să te car.
Îi privesc profilul, furioasă că poate fi atât de calm și curtenitor într-un moment ca acesta.
– Dă-i drumul și provoacă o ceartă, spune el. Îmi place când te cerți cu mine.
– Doar pentru că te-ai plictisit de faptul că toți ceilalți te pupă în fund.
– Recunosc că devine plictisitor.
– Dacă mă duci înapoi în dormitorul tău, nu te obosi. Nu dorm cu tine.
– Ești adorabilă.
Zâmbetul lui este indulgent. Mi-ar plăcea să-i dau o palmă peste cap.
– Serios, Liam…
– Taci, spune el cu fermitate. Nu va face nicio diferență. Nu mă vei face să mă răzgândesc.
Intrăm în dormitor. Mă poartă până la pat și mă așează pe margine. Când mă ridic în picioare, mă împinge înapoi jos. Închid ochii și stau acolo, rigidă, respirând adânc pe nas, până când el spune:
– Dezbracă-te.
Deschid ochii și mă uit furioasă la el.
– Glumești.
– Ai nevoie de somn.
– Eu am nevoie de o secure și ca tu să stai nemișcat în timp ce ți-o învârt în cap.
Îmi ia maxilarul în mână și mă privește, cu ochii lui întunecați, frumoși și triști. El murmură:
– Nu vorbești serios.
Simt o tresărire de vinovăție și mă urăsc pentru asta. Suspinând, îmi închid din nou ochii.
– Nu. Nu vreau.
Se târăște pe pat și mă trage deasupra lui, aranjându-mi membrele astfel încât să-i folosesc corpul ca pe propria saltea. Recunosc, este o saltea foarte confortabilă. Confortabilă și bine mirositoare. Trebuie să mă împotrivesc în mod conștient dorinței de a mă ghemui în pieptul lui lat.
– De ce faci asta?
– Pentru că așa vreau eu. Și pentru că pot. Și tu vrei, de asemenea, doar că ești încăpățânată ca naiba și nu-mi dai satisfacția de a recunoaște asta.
– Am refuzat propunerea ta nebună de coabitare.
– Te-ai gândit la asta.
– Dar am spus nu.
El îmi mângâie cu o mână părul. Pieptul lui se ridică și coboară odată cu expirația lui grea.
– Tru. S-a făcut. Ești a mea pentru douăzeci și opt de zile. Poți să mă urăști pentru tot restul vieții tale după aceea, dacă vrei, dar deocamdată, hai să ne bucurăm de asta.
– Spui asta de parcă aș fi nerezonabilă!
Vocea i se înăsprește.
– Cotcodăcește cât vrei, dar așa rămâne.
Îmi iau un moment pentru a mă bucura de o imagine cu el urlând de durere în timp ce îi mușc sfârcul. Un căscat îmi distrage atenția de la impulsul de a-l desfigura. Liam mă sărută pe frunte, înfășurându-și brațele în jurul spatelui meu. Începe să-mi frece cu palma un cerc ușor peste coloana vertebrală.
– Care este culoarea ta preferată?
– Oh, îmi pare rău, este o nouă personalitate cu care vorbesc acum?
– Trebuie să știu și piatra ta prețioasă preferată.
Strângând din dinți, îmi bat cu nerăbdare degetele pe pieptul lui.
– Și mărimea inelului tău.
Mărimea inelului? Simt cum mi se scurge tot sângele de pe față. Sunt înghețată. Nici măcar nu pot înghiți.
Un chicotit mulțumit îi răsună în piept.
– Asta ți-a atras atenția.
După o clipă, spun cu grijă:
– Mă simt de parcă aș fi căzut printr-o gaură într-o altă dimensiune.
El mă rostogolește pe spate și își așează greutatea deasupra mea. Ochii lui strălucesc în timp ce se uită la mine, cu o intensitate feroce.
El mârâie:
– Nu te voi forța să te căsătorești cu mine, dacă la asta te gândești.
Mușchii gâtului meu se relaxează suficient pentru ca eu să pot expira o respirație sacadată. Până când el spune gânditor:
– Deși aș putea, iar eu îngheț din nou.
Când un zâmbet lent se răspândește pe fața lui, îmi dau seama că mă tachinează.
Îngrozită, răsuflu:
– Tu… tu… psihopatule.
El pare neimpresionat.
– Mi s-a spus și mai rău.
Îl împing în piept.
– Dă-te de pe mine.
El oftează și murmură:
– Începem.
– Dă-te jos…
Mă reduce la tăcere cu un sărut. Mă desprind cât de repede pot. Ceea ce nu este suficient de repede, pentru că îmi place la fel de mult gustul lui ca și felul în care sărută și ce efect are asupra corpului meu când mă sărută. O să am nevoie de multă terapie când se va termina asta.
– Acum mergem la culcare. Am un somn ușor, așa că uită de încercarea de a te furișa.
Se răsucește, întoarce pătura de pe o parte a patului și mă apucă, trăgându-mă de braț astfel încât să mă prăbușesc peste corpul lui. Întins pe spate, mă înghesuie în partea lui și întoarce la loc pătura peste noi, apoi se așează cu un oftat satisfăcut.
– Liam.
– Da, iubito?
– Încă mai am pantofii în picioare.
– Tu ești cea care nu a vrut să se dezbrace.
– Deci acum asculți ce vreau eu? E o schimbare de ritm plăcută.
Încep să mă agit și îmi dau seama că râde în tăcere în el.
– Mă bucur că te distrez.
El șoptește:
– Nici nu ai idee.
Mă uit cu neîncredere la tavan. Nu se poate să se întâmple asta cu adevărat. Asta nu poate fi viața mea.
– Poți să mai țipi la mine mâine dimineață, spune el, părând relaxat. Deocamdată, du-te la culcare.
– Nu e ca și cum aș avea de ales.
O nuanță de căldură se strecoară în vocea lui.
– S-ar putea să descoperi că îți place să se ia toate deciziile în locul tău.
– Îmi pare rău, dar aici nu suntem în Evul Mediu. Femeile au drept de vot acum, ai auzit?
– Am auzit. O evoluție teribilă, dacă mă întrebi pe mine. De atunci, totul a luat-o la vale.
Mă tachinează din nou. Cine este acest nou Liam vesel, această versiune zâmbitoare și glumeață a lupului meu strălucitor și înflăcărat? Nu poate fi chiar atât de fericit că m-a răpit și că ne vom petrece următoarea lună împreună cu normă întreagă… nu-i așa? Și dacă este, cât de groaznică a fost viața lui înainte de a fi nevoie de așa ceva pentru a-l face să zâmbească?
Să nu îndrăznești să începi să empatizezi cu el! E un rege al mafiei! E un răpitor! Ăsta nu e un tip pentru care să-ți pară rău!
Țip la mine însămi mental câteva minute, până când Liam îmi ciufulește urechea, murmurând somnoros:
– Culcă-te repede, altfel o să cred că aștepți să îți smulg toate hainele și să ți-o trag până când o să te las fără vlagă.
Exasperată, mă rostogolesc pe o parte și îmi îngrop fața în pernă. El mă urmează, aruncându-mi un braț și un picior peste corp și trăgându-mă aproape. Îmi apasă un sărut pe ceafă. După câteva minute în care rămânem nemișcați, luminile se diminuează, apoi se estompează în întuneric.
Rămân singură cu gândurile mele frenetice, în timp ce Liam mă ține strâns în brațe, chiar și după ce adoarme.
Mă trezesc ceva mai târziu fără să știu unde mă aflu. Pentru o clipă, mintea mea este goală. Întinsă pe o parte, îmi las privirea să se plimbe prin camera necunoscută. Este liniște și nemișcare. Lumina se strecoară pe la marginile perdelelor gri grele de pe un perete, așa că știu că este dimineață. Apoi aud o respirație lentă și greoaie venind din spatele meu, simt greutatea unui braț mare de bărbat înfășurat în jurul taliei mele, și totul îmi revine în minte în grabă.
Sunt captivă.
Aștept ca indignarea și furia să se declanșeze, dar tot ce simt este un fel de iritare palidă, urmată rapid de dorința de a mă întoarce și de a mă îngropa în toată căldura aceea delicioasă care îmi încălzește posteriorul. Aparent, sindromul Stockholm se instalează rapid.
- Bună dimineața.
Vocea lui Liam este îngroșată de somn. Își întinde picioarele, inspiră adânc pe ceafa mea, apoi mă trage mai strâns împotriva corpului său. Simțindu-i erecția apăsată pe fundul meu, fața mi se încălzește. Bună dimineața, Wood, vrei să spui. Îmi curăț gâtul.
– Bună.
– Nu ai fugit.
– M-am gândit că mă vei lega de pat dacă încerc.
– Te-ai gândit bine.
Apucându-mă de șold, își zguduie pelvisul în fundul meu și expiră.
– Mai amintește-mi o dată de ce ești îmbrăcată?
– Pentru că sunt supărată pe tine. Răpirea, îți amintești? Răpirea? Îți sună ceva cunoscut?
– Hmm. Corect.
Își strecoară celălalt braț pe sub corpul meu și mă strânge, mângâindu-mi gâtul. El murmură:
– Frumoasa mea captivă. Am nevoie să vin în tine. Ce părere ai despre sexul anal?
Ochii mei se deschid larg și inima începe să îmi bată cu putere.
– Mă opun foarte mult. Foarte, cu M mare. Mai ales cu papa mafiot care m-a furat de la cina de sărbătoare și m-a închis în zgârie-norii lui.
Se face o pauză de gândire.
– Papa mafiot?
– Nu contează. Mă enervez din nou.
Își alunecă mâna spre sânul meu și mă strânge. Într-o șoaptă răgușită, el spune:
– Lasă-mă să te fac să vii. Te vei simți mai bine.
Aproximativ nouăzeci la sută din celulele mele sunt de acord cu această idee, țipând de bucurie, în timp ce celelalte zece la sută se apucă să încerce să le bată cu bâta în piept pentru a le supune. La naiba cu cele nouăzeci de procente stupide. Eu sunt la conducere aici, nu hormonii mei nebuni. Deliberat, ca să nu existe nicio neînțelegere, spun:
– Nu.
– Bine. Tu ești șefa.
Îmi ridic sprâncenele.
– Serios? De când?
El chicotește.
– De când niciodată. Am încercat doar să te liniștesc.
– Te-am înțeles. Doar din curiozitate, există o armă și pe noptieră, pe partea asta a patului?
Râsul lui se transformă în râs în toată regula. Mă răstoarnă, astfel încât să fiu întinsă pe spate de cealaltă parte a lui, apoi – așa cum pare să-i placă să facă – își aruncă piciorul peste mine, imobilizându-mă.
Privindu-mă cu ochii blânzi și cu un zâmbet somnoros, îmi spune:
- Poftim.
Iisuse. De ce trebuie să fie atât de frumos? Face ca totul să fie mult mai rău.
– Întotdeauna ești atât de fericit după ce răpești o victimă neașteptată?
– Nu, spune el încet. Sunt fericit pentru că mă trezesc cu tine.
La naiba. E în modul fermecător. Precaută, îmi îngustez ochii la el.
– Nu fi atât de suspicioasă, e adevărat.
– Când nu mă voi întoarce acasă, Ellie va suna la poliție.
Își urmărește nasul de-a lungul liniei maxilarului meu, gâdilându-mi pielea cu barba lui.
– Ellie știe că stai cu mine. Crede că e o idee grozavă.
Trădătoarea!
– Și șeful tău știe că nu vei veni pentru o vreme. Mi-a spus să-ți transmit salutări.
Îl privesc cu privirea.
– De cât timp ai plănuit asta?
– Îți pierzi timpul cu toate astea. Indignare inutilă. Să trecem la ceva mai important: cât timp ai de gând să fii supărată pe mine? Mă doare penisul de tine și vreau să te aud cum îmi strigi din nou numele. Adică în următoarele cinci minute.
– Obișnuiește-te cu dezamăgirea.
Își ridică capul și se uită adânc în ochii mei.
– Nu m-ai putea dezamăgi niciodată. Chiar dacă nu mă lași să te ating din nou în următoarea lună, tot va fi cea mai bună lună din viața mea, pentru că o vom petrece împreună.
Mă uit la el cu neîncredere cu gura căscată.
- Haide!
Își coboară privirea spre gura mea. Ochii i se încing. Își linge buzele.
– Nu, Liam. Nu așa funcționează lucrurile. Nu poți să-mi ignori dorințele și să-mi calci în picioare liberul arbitru și apoi să te aștepți ca eu să-mi desfac bucuroasă picioarele pentru tine.
– Doamne, spune el fierbinte, continuă să vorbești. Să-ți desfac picioarele? Continuă.
Fără rost, toate astea. Aș putea la fel de bine să mă cert cu un bloc de ciment pentru tot binele pe care mi-l va face.
- Las-o baltă.
Îmi ia mâna și mi-o înfășoară în jurul erecției sale masive.
În urechea mea, îmi șoptește:
–Te doresc. Te-am vrut de când te-am văzut prima dată, dar te vreau și mai mult acum că știu cum sună când îți dai drumul. Acum că știu cum se simte gura aia frumoasă în jurul penisului meu. Felul în care îmi zgârii spatele și îmi strigi numele când ți-o trag. Felul în care nu ții nimic ascuns. Dar chiar mai mult decât toate astea, vreau să te simți în siguranță cu mine, să ai încredere în mine și să știi că nu există nimic ce nu aș face pentru a te face fericită, inclusiv să bag un glonț în capul cuiva.
Când face o pauză, deschid ochii și mă uit la el. Vocea lui devine întunecată.
– Și dacă te va face fericită să păstrezi pentru tine păsărica aia umedă și delicioasă, așa să fie. S-ar putea să te forțez să stai cu mine, dar nu te-aș forța niciodată să ți-o trag. N-o să-ți mai cer din nou.
Mă eliberează brusc, rostogolindu-se pentru a se ridica la marginea patului și a-și târî mâinile prin păr. Apoi se îndreaptă spre baie și trântește ușa în urma lui.
Dușul pornește.
Stai – e supărat pe mine?
Dezorientată, ascult cum curge apa o vreme, până când se oprește. După câteva minute, Liam reapare din baie, dezbrăcat. Fără să-mi cruțe o privire, se duce la dulap. Apare câteva clipe mai târziu, complet îmbrăcat. Costum negru, cravată neagră, cămașă albă, pantofi de piele neagră. Este din nou lupul, întunecat și periculos, cu expresia închisă și ochii ilizibili. În timp ce iese pe ușa dormitorului, spune peste umăr:
– Cărțile tale sunt în bibliotecă. Bucură-te de studii.
Pleacă fără să se uite în urmă.
