Tru
Reportera este drăguță, blondă și ciudat de veselă, cu un zâmbet ca o reclamă pentru fațete dentare și o sclipire maniacă în ochii ei albaștri.
– Știrea de top din această seară ne duce în lumea interlopă și mizerabilă a crimei organizate. Liam Black, unul dintre cei mai cunoscuți presupuși mafioți din Boston, a fost reținut de agenții federali. Am aflat în această seară, printr-un anunț bombă de la FBI, că o anchetă penală îndelungată asupra domnului Black a produs recent suficiente dovezi pentru a obține un mandat de arestare. Acuzațiile includ șantaj și crimă, și ar putea veni cu o sentință de închisoare pe viață dacă va fi condamnat pentru toate capetele de acuzare.
Pe ecran apare o imagine cu Liam în cătușe, condus într-o clădire guvernamentală de o echipă de șase ofițeri înarmați și în uniformă.
El pare calm. Capul ridicat, umerii pătrați, mai înalt și mai puternic decât toți cei din jurul lui, în ciuda cătușelor.
Un mic strigăt de groază îmi scapă pe buze. Cred că o să mi se facă rău.
“A spus că pleacă definitiv și m-a rugat să am grijă de tine” .
El știa.
Cumva, Liam știa că va fi arestat.
Oh, Doamne, apelul telefonic. De aceea s-a purtat atât de ciudat în dimineața în care a plecat. Cineva l-a sunat ca să-l alerteze.
Reportera continuă.
– Domnul Black este în prezent reținut fără cauțiune până la punerea sa sub acuzare. Sursele spun că nu a fost cooperant cu autoritățile. Din cauza presupusei sale legături cu mai multe sindicate criminale internaționale și a amplorii și gravității acuzațiilor, el este considerat un risc de securitate ridicat și este ținut într-o locație nedezvăluită. Vă vom aduce mai multe informații despre această știre de ultimă oră pe măsură ce se dezvoltă. Shawn, ne întoarcem la tine.
Ecranul trece la un alt prezentator de știri zâmbitor, acesta fiind un bărbat cu părul negru de lustruit pantofi și pielea portocalie. Începe să vorbească, dar eu nu aud nimic.
Liam a fost arestat. Și-ar putea petrece restul vieții în închisoare. Un alt bărbat pe care îl iubesc va fi închis în spatele gratiilor.
Și ceea ce i s-a întâmplat fratelui meu Michael i s-ar putea întâmpla și lui.
Trebuie să plec de aici.
Am fugit.
Mai întâi, fug înapoi în sala de odihnă și îmi iau poșeta de unde am lăsat-o pe podea, lângă scaun, când am vorbit cu Carla. Apoi, ies pe ușa din spate și alerg spre mașina mea. Deschid ușa cu degete tremurânde, scăpând cheile de două ori. Reușesc în cele din urmă să intru înăuntru, trântesc ușa și pornesc motorul.
Când ies din parcare, îl văd pe Diego în oglinda retrovizoare stând în picioare la ușa din spate deschisă. Dau colțul și el dispare din peisaj.
Nu-mi amintesc drumul până la apartament. Când ajung acolo, nu pot să aștept suficient de mult până când ajunge liftul. Urc scările câte trei, cu inima pulsând și coapsele arzând, și dau buzna în apartamentul meu.
Habar nu am ce voi face în continuare, doar că implică cantități mari de alcool.
Așezată pe canapeaua din sufragerie, Ellie citește o revistă. Surprinsă, își ridică privirea spre mine.
– Hei. Nu ai plecat la muncă acum puțin timp?
Când un zgomot de sufocare este singurul meu răspuns, Ellie ridică din umeri.
– Oricum, e bine că te-ai întors mai devreme. Liam te așteaptă în camera ta.
Toate celulele din corpul meu țipă colectiv. Fiecare mușchi se strânge, cu excepția mâinilor mele. Acestea se relaxează. Poșeta mea cade pe podea cu un zgomot surd.
Stau acolo cu ochii larg deschiși și gâfâind, uitându-mă fix la Ellie, încercând să mă hotărăsc dacă am auzit-o corect sau dacă nu cumva creierul meu a explodat în sfârșit.
Ea oftează, așezându-se în picioare.
– Știu, știu. Nu-ți place felul în care s-a despărțit de tine, iar eu ar trebui să fiu de partea ta, bla, bla, bla. Dar există ceva la tipul ăsta, Tru! Nu-l pot refuza! M-a întrebat atât de politicos dacă te poate aștepta în camera ta, încât nu am putut să-l refuz!
Ușa de la intrare a apartamentului se deschide în spatele meu, lăsând aerul rece să-mi spală pielea arsă. Reușesc să mormăi:
– Ai văzut știrile?
Ellie se încruntă.
– Nu. De ce? S-a întâmplat ceva la Buddy’s? Tonul ei crește în furie. Tipul care te-a agresat s-a întors din nou?
Ea nu știe că Liam a fost arestat. Dar a fost.
Atunci cum naiba mă așteaptă în camera mea?
Parcă de la mare distanță, mă aud spunând:
– Nu m-a agresat nimeni. Ești sigură că e Liam?
Ea face o grimasă.
– Ce sunt eu, oarbă? Bineînțeles că sunt sigură. Chiloții mei au luat foc în momentul în care am deschis ușa și l-am văzut.
Sfinte Sisoe. Trebuie să fi evadat din închisoare. A evadat din închisoare și a venit aici să se ascundă. Și bineînțeles că o să-l ajut cum pot.
Cam atât despre cariera mea în drept.
Ținându-mi inima în fibrilații, cu picioarele șubrede ca jeleul, mă îndrept încet prin sufragerie spre ușa dormitorului meu.
Privindu-mă cum plec, Ellie spune:
– Bine, chiar mă sperii acum.
Spun răgușit:
– Sunt bine. Am doar… o… migrenă.
Când ajung la ușă, stau acolo ținând clanța, inspirând adânc până când îmi fac curaj să împing ușa. Intru înăuntru și o închid rapid în urma mea.
Și iată-l acolo, stând în fața biroului meu.
Este îmbrăcat într-un costum Armani negru, perfect croit – ce altceva? – și pantofi negri de piele. E cu spatele la mine. Umerii lui sunt largi și puternici. Ține o carte în mâini, iar capul lui întunecat este aplecat spre pagini.
Fără să se întoarcă, meditează:
– Întotdeauna i-a plăcut Proust. Nu voi înțelege niciodată. Dacă mă întrebi pe mine, e o grămadă de rahaturi de doi bani. Dar, din nou, el a fost întotdeauna cel sensibil.
Bogată și guturală, cu un vuiet ca o toarce, broga lui irlandeză este exact ca a lui Liam.
La fel este și fața lui când se întoarce și pot în sfârșit să o văd.
La fel sunt și ochii lui, aceeași culoare fină și întunecată, aceeași inteligență pătrunzătoare.
Totul la el, de fapt, este exact la fel. Chiar și tatuajele de pe încheieturile mâinii stângi și cel care se întrezărește deasupra gulerului cămășii sale albe.
Dar nu este el.
Nu este Liam.
Asemănarea este atât de perfectă, încât nimeni altcineva nu ar putea face diferența, dar eu am petrecut fiecare moment cu Liam în ultimele săptămâni, am dormit, am mâncat și am visat cu el, am avut orgasm după orgasm incredibil cu el, am împărtășit râsete și momente de liniște, am rămas cu mirosul lui, cu privirea lui și cu timbrul vocii lui întipărit în memorie, în inimă și în fiecare colț al sufletului meu.
L-aș recunoaște oriunde.
Și ăsta nu e el.
Genunchii îmi cedează. Tremurând rău, mă afund pe marginea patului și mă holbez la acest străin cu aspect familiar, amintindu-mi de noaptea în care m-am trezit și l-am auzit pe Liam în biroul lui vorbind la telefon.
–Cu cine vorbeai?
-Cu fratele meu.
Not-Liam își ridică sprâncenele.
– Ce, fără îmbrățișare?
Șoptesc:
– Nu mi-a spus că sunteți gemeni identici.
Fratele lui Liam își strânge buzele cu dezamăgire.
– Pentru că dacă vom fi o familie, Lassie, mă aștept să mă întâmpini cu o îmbrățișare.
Închid ochii pentru o clipă, dorindu-mi să nu mă prăbușesc de pe marginea patului pe podea.
El spune cu severitate:
– Nu te apuca acum să ai o cădere psihică pentru mine, Tru. Am nevoie să fii lucidă pentru încă o vreme. Poți să leșini din cauza șocului pe avion.
Deschid ochii și mă uit la el. Pare foarte înalt și impunător, numai mușchi, dar îmi dau seama că încearcă să preseze un zâmbet de pe buzele sale pline. Se distrează.
– Avion?
Se îndreaptă spre mine, se ghemuiește într-un genunchi și îmi ia bărbia într-una din mâinile lui mari și aspre. E atât de mare încât, chiar și îngenuncheat, e ochi în ochi cu mine.
Ochii lui negri se aprind, iar limba lui irlandeză este la fel de caldă ca zahărul brun, și spune:
-Am o întrebare pentru tine, fetițo.
Creierul meu nu mai funcționează. Și nici gura mea. Tot ce pot face sunt niște mormăieli slabe.
– Uh…uh-huh?
– Dacă ai putea merge oriunde în lume, unde ai vrea să mergi?
Închid din nou ochii. Camera a început să se învârtă.
Îmi eliberează bărbia și se ridică. Următorul lucru pe care îl simt este o bătaie ușoară pe podul nasului meu. Când deschid din nou ochii, el mă privește în jos, întinzând plicul alb cu care tocmai m-a bătut.
Spune:
– Biletul și pașaportul sunt amândouă pe numele Ruby Diamond. Doamna Ruby Diamond, mai exact. Face o pauză. Ca să știi, habar nu aveam că fratele meu era atât de lipsit de imaginație când vine vorba de identități false. Eu te-aș fi numit Persnickity McFinicky sau ceva amuzant.
Iau plicul de la el, apăsându-l pe centrul pieptului meu, chiar deasupra inimii mele pulsând. Foarte slab, spun:
– Ruby Diamond a fost numele personajului lui Dolly Parton în Unlikely Angel, un film de Crăciun făcut pentru televiziune în 1996.
– Ah. O glumă privată. Ce drăguț.
Am senzația că vrea să-și dea ochii peste cap, dar se limitează să spună:
– Acum, sus. Zborul pleacă peste o jumătate de oră de la terminalul privat al aeroportului. Ți-am chemat deja un taxi.
Ca la un semn, o mașină claxonează jos.
– De unde ai știut că voi veni aici? Tocmai am plecat de la serviciu.
– Știu totul. Când mă uit la el cu privirea pierdută, zâmbește. Sunt un spion. Face parte din fișa postului.
E un spion.
UN SPION?
CE SE ÎNTÂMPLĂ, ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU?
Mă ia ușor de cot și mă ajută să mă ridic. Îmi șterge o șuviță de păr de pe frunte, mi-o bagă după ureche și spune:
– Nu e nevoie să-ți faci bagajul. Liam s-a ocupat de tot. Doar urcă-ți fundul drăguț în avion și pleacă.
Sunt atât de confuză, încât mi se încrucișează ochii. Scot singurul lucru care îmi vine în minte.
– O să mă fac avocat. O să fiu avocat. În Boston. O să mă înscriu în barou în câteva săptămâni.
Este ridicol, dar cred că am o șansă. Nu în fiecare zi apare fratele geamăn spion al iubitului tău mafiot încarcerat pe care nu l-ai întâlnit niciodată cu noua ta identitate.
– Sau poate vei fi avocat în Argentina, fetițo.
Toată suflarea îmi părăsește corpul. Cu ochii larg deschiși, mă uit la plicul din mâinile mele.
– Argentina?
– Cine știe? Lucrurile astea au un fel de a se rezolva. Oricum, am plecat. A fost o adevărată plăcere să te cunosc. Vocea lui devine severă. Bineînțeles, nu trebuie să-ți spun să nu spui nimănui unde te duci sau că m-ai văzut.
– Bineînțeles.
De data asta aproape că am părut sănătoasă la cap.
Se îndreaptă spre ușa dormitorului. Întoarce clanța și o deschide. Înainte de a ieși, îi spun:
– Așteaptă!
Se oprește, uitându-se la mine peste umăr.
Am un milion de întrebări de pus, dar creierul meu este un covrig. Tot ce-mi vine în minte este:
– Cum te cheamă?
El zâmbește. Este un zâmbet periculos, secretos, sălbatic și înfometat, care ar arăta ca acasă la un lup.
– Eu sunt Killian. Ne vom revedea în curând. Călătorie plăcută, Tru.
Cu un profund sentiment de șoc, îmi dau seama că, de data aceasta, vocea lui nu mai avea nicio urmă de accent irlandez.
Cu o clipire, a plecat.
În fața ferestrei dormitorului meu, claxonul mașinii sună din nou. Taxiul meu așteaptă.
Ca și cum ar fi fost aruncat un flip, trec de la a fi înghețată la a mă mișca cu un milion de kilometri pe oră. Nu mă deranjez să mă schimb de uniforma de lucru. Dau fuga în dulap, smulg un pulover de pe un umeraș și îl iau pe mine în timp ce mă grăbesc în sufragerie, strângând plicul de parcă viața mea ar depinde de el.
Cred că, de fapt, s-ar putea.
Ellie e încă pe canapea cu revista ei. Fără să-și ridice privirea, spune:
– Așa e, prietena mea. Du-te și adu-l pe omul ăla bun și târâie-i fundul înapoi aici. Nimeni nu o părăsește pe Truvy Sullivan, cățea extraordinară și dură.
O iau în brațe și o îmbrățișez rapid și strâns.
– Te iubesc, Elliebellie.
Speriată, se uită fix la mine, cu ochii ei căprui mari.
– Și eu te iubesc.
Mă întorc și fug spre ușa din față. Ea strigă după mine: – Și dacă vreți să facem o partidă în trei, contați pe mine!
