GLADIATOR-Capitolul 15

Trecuseră zece zile de la lupta în care Elio câștigase în fața unui adversar redutabil. În mare parte, rănile i se vindecaseră, iar cu două zile în urmă își reluase antrenamentele. Fabius îl văzuse doar o dată după luptă, când se întorseseră în ludus; Sou îl informa zilnic despre starea lui, fie că Dominus era la Legiune, fie la vila din oraș.

Acum se îndreptă spre dormitor, cu Sou pe urmele lui, ca să-l ajute să-și dea jos armura. Din curtea din spate se auzea zarva antrenamentelor.

— Pregătește-mi baia. Vreau să cobor să mă antrenez un timp, îl anunță pe bărbatul care îi așeza armura pe stativ.

Rămase doar în tunica scurtă și în sandalele legate pe gambe; își aranjă centura și porni spre locul de antrenament. Cei doi soldați personali îl urmară, iar Sou deschise ușa din lemn. După ce stăpânul său merse să vorbească cu Cirio, iar gărzile se postară în apropiere, Sou rămase în dreptul porții, privind roată curtea plină de bărbați la exerciții. Nu-l interesa decât unul singur.

Acela îl văzu și el. În scurt timp, întrerupse exercițiul și merse la izvor. Își răcori fața cu apă, făcu palmele căuș și bău cu sete. Când ridică privirea, îl găsi pe Sou de cealaltă parte a bazinului. Luă o cupă de lemn, o umplu și i-o întinse.

— Când pot, am să te anunț, îi șopti, luând cupa dintre degetele lui.

-Trebuie să vorbesc ceva cu tine, continuă, încercând să nu dea de bănuit, ca și cum venise doar să bea apă.

— Eu vreau să ți-o trag, nu să vorbesc, mârâi Lucio, privindu-l prin pleoapele mijite.

— După ce vorbim, am să-ți îndeplinesc toate dorințele, rosti Sou, urmărindu-i reacția.

Când duse cupa la gură și sorbi, lăsă să i se prelingă aproape toată apa pe barbă și pe gât, până la marginea tunicii. Lucio rămase cu privirea ațintită pe linia gâtului, abținându-se cu greu. Sou puse cupa pe o piatră lângă izvor și îi întâlni privirea — o comunicare mută. Își transmiteau dorul și iubirea fără cuvinte, în timp ce în jurul lor zăngănitul săbiilor și strigătele de luptă făceau un vacarm de fond. După o clipă, Sou se întoarse și se așeză la poarta din lemn, lângă gărzi, luând o postură dreaptă, cu mâinile împreunate în față — ca să camufleze incomoditatea stârnită de imagine și aducere-aminte.

— Unde sunt ceilalți gladiatori? îl întrebă Fabius pe Cirio, luând o sabie de antrenament.

Era îngrijorat: nu-l zărise pe Elio și nici pe alți câțiva.

— Sunt plecați la edil. În seara asta are loc o petrecere, îl informă Cirio, urmându-l spre rastel.

— Ce fel de petrecere? Eu de ce nu am aflat nimic? întrebă Fabius, rotindu-și încheieturile scurt, testând greutatea armei.

— Petrecerea nu e dată de el, ci de soția lui, în cinstea surorii venite din capitală, îl lămuri Cirio.

La auzul cuvintelor, Fabius înțepeni cu sabia la jumătatea rotației, încruntând sprâncenele. În tot orașul se știa ce fel de „petreceri” organiza soția edilului. Erau numite așa, generic; în realitate, erau orgii în toată regula. Soția edilului era cu aproape douăzeci de ani mai tânără decât el, iar acesta nu-i refuza nicio dorință; deseori își astupa ochii și urechile la bârfele ce circulau.

— Gladiatorii au mers de bunăvoie sau au fost ceruți?

— Au fost ceruți în mod special, răspunse Cirio.

— Tu, tu și tu! arătă Fabius spre trei bărbați care se antrenau, scrâșnind dinții.

Mai învârti o dată sabia, flexând încheietura, apoi se năpusti cu toată forța asupra primului, atacând cu furie, făcându-i pe adversari să înțeleagă că urma un antrenament în forță. Se apărau cum puteau și încercau să contraatace, ținând piept loviturilor care se succedau într-o avalanșă.

După câteva schimburi, unul căzu la pământ; ceilalți doi se străduiau să țină piept unui Dominus furios — un adversar de temut în starea aceea. Fabius voia să-și descarce în luptă frustrarea care îi invadase trupul și gândurile. În fața ochilor îi apăreau chipuri imaginare holbându-se cu poftă la trupul lui Elio; mâini întinse spre pielea lui; guri nerușinate. Mintea îi proiecta totul ca și când ar fi privit aievea.

Cu o rotire a mâinii, aplică o lovitură violentă cu tocul sabiei la capul atacatorului din dreapta, trimițându-l doi pași înapoi, clătinându-se. Era atât de concentrat să pornească un nou atac asupra celui de-al treilea, încât nici nu observă sângele șiroind din rana celuilalt.

Cei din curte făcuseră cerc în jurul lor, privindu-i nedumeriți. Chiar și Cirio rămase înmărmurit de spectacolul înfiorător. Gărzile își roteau privirile ca să prindă toată scena. Era prima dată când Dominus lupta cu atâta înverșunare — mai aprig decât un gladiator în arenă, într-o luptă pe viață și pe moarte. Niciodată până atunci nu rănise atât de grav într-un antrenament, deși cerea mereu ca exercițiile să fie „ca pe bune”, fără menajamente și fără repercusiuni dacă cineva se rănea.

Și al treilea adversar își urmă colegii, căzând pe nisip, secerat de o lovitură în zona gâtului; respira greu și scuipa sânge. Fabius rămase năuc în mijlocul cercului, cu privirea injectată, sângele galopându-i prin vine ca o tornadă.