Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

GLADIATOR-Capitolul 24

 

Era curios să înțeleagă ce se întâmplă!
De ce bărbatul din fața lui era aici! Dar…sărutul era prea sublim pentru a-l întrerupe.
Gura celuilalt prea apetisantă pentru a se îndura să o elibereze.
Puse în sărut toată ușurarea din chinul care îl cuprinsese când intrase în cameră.

-Chiar aveai de gând să mă omori?

Auzi întrebarea vibrându-i pe piele, în timp ce buzele fierbinți și limba cercetătoare îi cutreierau pe gât în jos.

Aș fi făcut orice, numai să nu pună un necunoscut mâna pe mine, îi recunoscu lăsându-se pradă lui.

Elio...îi rosti încă o dată celălalt numele, întorcându-se la acele buze pe care le adora.

Amândoi îmbrățișau acel amalgam de emoții care îi învăluia în acea cameră necunoscută.
Până la urmă, nu locul conta ci persoana pe care o țineai în brațe.
Între brațele dorite se afla toată magia apropieri.

Intoarce-te să îți desfac cătușele. Sau vrei să rămâi cu ele? întrebă ridicând dintr-o sprânceană.

Fabius…îi rosti și el numele ca un fel de avertizare.

Când vei ieși din această cameră va trebui să ți le pun la loc, îl avertiză scoțându-i-le.

Sper ca până atunci să se termine toată nebunia, rosti masându-și încheieturile.
Apropo…nu crezi că ești prea îmbrăcat? În comparație cu mine?
Se apropie de el, și dintr-o singură mișcare îi alunecă de pe umăr mantia, care îi căzu la picioare expunându-i trupul gol.

Elio, își aținti privirea asupra penisului erect și zâmbi subtil.
Acum și vedea acea parte pe care o simțise în palme. Deja era familiarizat cu acea duritate.
Fabius, rămase nemișcat plăcându-i focul și excitația pe care le vedea în privirea celuilalt.
Elio se apropie așezându-și palmele pe gâtul lui, și apropiindu-și degetele mari simulă o strângere fapt ce îl făcu pe celălalt să își dea capul pe spate.
Prin acel gest îi arăta totala lui încredere.
Începu să coboare cu palmele pe trupul acoperit de piele fină neavând atâtea cicatrici ca a lui, până ce ajunse la pectorali definiți. Îi strânse între degete, iar cu arătătorul începu să tachineze sfârcul întărit.
Îl încânta și îi dădea o stare euforică faptul că putea face acel trup puternic să se înfioare și să se excite prin atingere.
Mișcă degete mai jos spre abdomen până ajunse între coapse.
Îi prinse membrul și strănse la fel de tare cum o făcuse și el, cu câteva minute în urmă.
Începu să miște degetele pe toată lungimea, iar cu cealaltă mână îi prinse săculețul care îi adăpostea seva mângâind și testându-i greutatea.

Fabius, cu mâinile pe propriile coapse rămase cu capul dat pe spate savurând senzațiile cunoscute.
Îl lăsă să își satisfacă curiozitatea și plăcerea prin acele mângâieri primind tot ce își putea dori.

Am jurat, că niciodată nu am să îngenunchez în fața unui roman, rosti Elio privind în sus spre el din acea poziție.

O faci pentru mine! Sau pentru tine!
Întrebă Fabius, privind în jos spre el.

Pentru amândoi, recunoscu privindu-l în ochii.
Cumva, îi venea să râdă de această ipostază în care se găsea de bună voie.
Atunci, îi veni în gânduri zicala…Niciodată să nu spui niciodată…
În clipa acee,a acele vorbe erau un adevăr de necontestat.

Întoarse privirea sprea degetele strânse pe sexul celuilalt și apropiindu-și capul îi atinse vârful cu limba.
Linse acea piele fină până se obișnui cu duritatea, gustul și mirosul după care îl încercui cu buzele.
Îl primi puțin câte puțin în gura lui umedă și începu același joc pe care îl făcuse cu degetele.
Un geamăt gros i se strecură printre buzele rotunjite și prinzând curaj, îl înghiți cu totul pănă îi ajunse în fundul gâtului. Aproape se înecă  din cauza mișcării, dar nu se descurajă și continuă mișcarea.

Mă excită îngrozitor gura ta virgină mai mult de cât ar face-o una experimentată, îl asigură Fabius, încleștându-și degetele îm părul aranjat cu migală în bucle largi.

Destăinuirea îl încurajă să depună un efort și mai mare pentru ai dărui plăcere, mulțumit că nepriceperea lui…era foarte apreciat.

Joacă-te cu limba, îl îndemnă celălat, ajustându-i unghiu astfel să poată vedea de sus toată acțiunea excitantă.
Nu îi păsa dacă gemetele s-ar fi auzit chiar și în tot orașul, findcă plăcerea pe care o simțea era extraordinară. Iar gura pe care o vedea era cea mai perfectă pentru a-i dărui asemenea plăcere.

Elio, își umezi două degete cu salivă printre jocul cu limba și strecurând-o printre picioarele desfăcute, începu să tachineze prin mișcări circulare mușchii strâmți.
Când îi primi din nou în gură toată lungimea, își strecură un deget acolo, făcându-l pe Fabius să își încordeze fesele, iar coapsele i se avântară în față intrând și mai mult în gura aceea perfectă.

-Mă omori!...rosti printre dinți încleștați încercând să se abțină în a nu-și vărsa sămânța.
Senzațiile care îi străbătea trupul erau prea perfecte pentru a le lăsă să treacă atât de repede.

Elio îl eliberă din gât, și îl prinse între degetele care începură aceeași glisare agonizantă.
Introduse și al doilea deget, simțind fierbințeala trupului celuilalt după care începu aceeași mișcare ca a degetelor.

Toată acea plăcere-tortură îl făcu pe Fabius să se clatine pe picioare. Cănd simți că valul de climax se apropie, se trase cu forță dintre degetele lui Elio și aplecându-se spre el îl ridică în picioare.

Vrei să mă omori prin tortura plăcerii?
Îl apostrofă întorcându-l cu spatele spre el.
Sprijină-te cu palmele de masă, îl instrui.
Elio, se conformă comenzii, prea euforic pentru a se opune.
Poziția îl scoase fundul în evidență pentru încântarea celuilalt.
Desfă picioarele și apleacă-te mai mult, îl auzi simțindu-și fesele prinse între degetele lui mari.
În clipa următoare, le simți depărtate, iar limba celuilalt îi atinse mijlocul dintre ele.
Întoarse capul privind peste umăr și îl văzu pe Fabius îngenunchiat în spatele lui.
Doar frântura aceea de imagine îl excită mai mult decât era deja. Iar când simți și mai mult limba celuilalt explorându-l, strânse marginea mesei și mai tare arcuindu-și spatele.
Gemu sonor lăsându-se cu totul în voia celuilalt.
Primea plăcerea fără să fi  crezut vreodată că avea să simtă așa ceva.
Totul dăruit de limba perfectă a unui bărbat.

-Nu te încorda, auzi remarca, iar în clipa următoare simți un deget strecurăndu-se printre mușchii strâmți.
Spune-mi ce simți? Îl îndemnă Fabius mișcănd degetul înainte și înapoi dar fără a-l scoate.

-Este…ciudat, îi răspunse încercând să se concentreze pe simțurile care îl asaltară.
Știa că urma mai mult de atât dar nu se impotrivi și nici nu se retrase.
Când simți și al doilea deget, încercă să se relaxeze și să trăiască acea intruziune cu toată ființa. Pentru că ce simțea atunci, era peste înțelegere sau explicație.

Fabius se ridică în picioare și prinzându-și penisul între degete îl umezi cu salivă și se pregăti să înlocuiască degete.

Am să intru în tine…îl avertiza cu voce guturală privind spre acea parte unde începu să se insereze încet, încet.

Intră cu totul…odată, îl auzi pe Elio îndemnându-l.

O să te doară ca naiba dacă fac așa, îl atenționă mergând în ritmul impus.

Și așa mă doare. Măcar…ahhh…Nu apucă să termine propoziția când se simți invadat cu totul.
La naiba…înjură, lăsănd fruntea să I se sprijine de marginea mesei.

Te-am avertizat nebunul meu…rosti Fabius rămânând nemișcat.

-M-ai rupt în două…se lamentă, inspirând pe nas din cauza maxilarelor încleștate.

-Imediat ai să te simți mai bine, îl asigură începând să iasă foarte încet, după care înaintă la fel de încet lăsănd mușchii strâmți să se acomodeze cu dimensiunea.

Am să te omor cu mâinile mele dacă nu este așa, îl avertiză încercând să se relaxeze.

După câteva minute de penetrării succesive durerea începu să se atenueze lăsănd locul altor simțăminte.
Fabius se  aplecă asupra lui și îi prinse penisul între degete începând să le miște aidoma coapselor, care băteau ritmic fesele celuilalt.

Ahhh…mai...începu Elio…

Am să încetinesc…se arătă celălat de acord.

Nuuu….mai…repede…
Îl îndemnă, acum el fiind cel care își arcui spatele pentru o pătrundere cât mai adâncă.
-Te omor dacă te oprești…

          -Până terminăm…hotărăște-te din ce cauză…ai să mă omori, rosti Fabius, avăntându-se asupra lui cu toată puterea.

Se sprijini doar intr-o mână de masă, iar pe cealaltă o duse spre propriul penis acoperindu-i degetele celuilalt și începu să se lase condus spre acea plăcere supremă, care le transformă trupurile amândurora în adevărate flăcări.
Gemură la unison cănd fluidele lăptoase le țâșniră din trupuri asemeni lavei dintr-un vulcan în plină erupție.

 

Care este reacția ta?
+1
7
+1
15
+1
9
+1
7
+1
2
+1
0
+1
0
GLADIATOR-Romanul

GLADIATOR-Romanul

Rating 0.0
Status: Completed Tip: Autor: Lansat: 2025 Limba nativă: Roumanian
"Un Roman și un Trac. Un stăpân și un sclav. Doi bărbați cu orgolii puternice și caractere dominante. Dominus și Elio…  Venus îi va călalăuzi spre cea mai grea călătorie a vieții lor, dăruindu-le darul ei sublim.   Urmațile drumul și veți afla totul." (Nota scriitoarei)   Noul roman GLADIATOR scris de Gianina Gabriela, sosește prin bunăvoința ei aici, la Nuvele la cafea. Romanul va fi postat în fiecare marți, joi și vineri începând cu orele 10. Gianina Gabriela ne este cunoscută și cu romanele : Secretarul, Doctorul, Corsarul, Fratele ducelui, toate publicate pe Wattpad și pe Nuvele la cafea. Finețea și sensibilitatea scrierii ei, frumusețea caracterelor descrise în paginile romanelor ne fac să iubim și să apreciem orice carte scrisă de ea. Romanul conține 43 de capitole. Coperta și trailerul sunt realizate de Darci Sameul. Corectarea e asigurată de AnaLuBlou Trailer https://www.facebook.com/share/r/14PmSzs5WJx/              

Împărtășește-ți părerea

  1. paula gradinaru. says:

    Acum fac sex oficial fiind la petrecerea cu dezmat.Exact cu m-am gandit.,Acum Elio este cel ‘rasfatat’ de Fabio.Asta pana se hotaraste cand sa-l ‘omoare’ Intre ei,nu mai este doar sex .Incepe ceva mai mult Multumesc

    1. Gianina Gabriela says:

      Așa este. Este mai mult de cât sex. Doar că nici unul nu vrea să cedeze în a recunoaște.
      MULȚUMESC!

  2. Mona says:

    Deci au trecut la alt nivel! Acceptarea ambilor fata de ce se întâmplă cu ei mi se pare minunata. Vulnerabilitatea inițială a lui Fabius continua în momentele lor intime dar iată ca și Elio știe sa arate același lucru romanului. ❤️❤️❤️

    1. Gianina Gabriela says:

      Se plac. Când fac sex fiecare își permite să renunțe un pic la orgoliu.
      MULTUMESC!

  3. Carp Manuela says:

    Până s-or hotărâ ei, care pe care și din ce cauză omoară, ne-au omoràt pe noi…mă bucur că Elio a avut parte de plăcere, până la urmă, ținànd cont că era plin de nervi, pt că fusese adus din nou acolo…
    Mulțumesc muuuuult!
    ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

    1. Gianina Gabriela says:

      Exact. A fost o refulare ină de plăcere.
      În momentele lor intime, își coboară un pic garda care înseamnă apărare.
      MULȚUMESC!

  4. Diana says:

    Asta i măi băieți….

    Până la urmă nu i chiar asa rau în **pat** cu dușmanul…!!!

    10000+nșpe mii de senzații Elio baby….!!!!

    1. Gianina Gabriela says:

      Așa este. Dușman doar în gând, findcă trupul lui, nu gândește la fel.
      MULȚUMESC!

  5. Steluta says:

    Care,cine se omoară???Până una alta ….senzații și placeri….sunt inebuniti unul după altul,dar inca nu realizează.Multumesc!!!!

    1. Gianina Gabriela says:

      Se omoară cu prea multă plăcere!
      MULȚUMESC!

  6. Ioana says:

    Vai GG ca m-ai omorât pe mine și la propriu și la figurat un capitol fierbinte rău Băieți Mei sunt topiti unul după altul dar nu o recunosc. ❤️❤️❤️❤️

    1. Gianina Gabriela says:

      Așa este. MULȚUMESC!

  7. Ana Goarna says:

    Eram sigura ca sub masca e Fabio, care a pregatit o surpriza de zile mari pt Elio! Sa poata amandoi sa aibe parte de clipe fierbinti fara sa se ascunda si sa dea glas placerii!

    1. Gianina Gabriela says:

      Nu a pregătit nimic în avans.
      Pur și simplu a înnebunit de furie când a aflat că Elio este iar la o astfel de petrecere.
      MULȚUMESC!

  8. Buburuza says:

    Astia doi ma excita maxim cu vorbele lor si pozitiile lor. Ii ador <3

    1. Gianina Gabriela says:

      Mă bucur findcă am reușit să îți induc starea lor. Gândește-te la mine când am scris!
      MULȚUMESC!

  9. Miclescu Mihaela says:

    Cei doi sunt innebuniti unul dupa altul cred ca Elio la prevenit pe cel cu masca pentru ca nu vroia sa aibe contact cu altcineva iar cand a vazut cine este nu a mai opus rezistenta. Multumesc.

    1. Gianina Gabriela says:

      Ăsa este. Era hotărât săupte cu tot ce putea numai că acesta să nu îl atingă.
      MULȚUMESC!

  10. Karin Iaman says:

    Bine că Elio a fost de acord cu schimbarea persoanei și a poziției, până la urmă nu a fost așa rău cum s-a temut, dar factorul decisiv a fost omul care era lângă el, sentimentele îi fac deja pe amândoi să cedeze și să accepte lucruri pe care nu le-ar fi făcut în veci cu nimeni! Mulțumim GG, brusc s-a făcut mai cald! ♥️♥️♥️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset