GLADIATOR-Capitolul 25

 Îmi pare rău, rosti Fabius prinzându-i cătușele la încheieturi.
– Nu trebuie să îți ceri scuze. Știu că așa trebuie să procedăm, îl liniști Elio.

După ce i le prinse, se postă în fața lui. Ar fi vrut să spună ceva, dar… tăcu.

– Cum de erai aici? întrebă Elio.
– Am primit la cazarmă un papirus de la Sou, care mă informa că ești solicitat pentru această petrecere, îl informă fără a-i ascunde nimic.
– Știu că tu nu participi niciodată la astfel de… evenimente!
– Te-ai interesat de viața mea? întrebă privindu-l cu o sprânceană ridicată.
– Să spunem că… am primit această informație, răspunse susținându-i privirea.

Apropierile dintre ei se dovedită profitabile pentru ambele părți. Dar acestea nu îi făceau iubiți. Cel puțin nici unul nu ar fi recunoscut că sentimentele deja începuseră să le acapareze sufletele. Mândria fiecăruia și diferența de statut erau două piedici care le înfrânau orice fel de destăinuire.

– Să spunem că… acum am ajuns pentru prima dată, rosti, lăsând propoziția să rămână fără alte explicații.

– Sărută-mă, auzi cererea lui Elio.

Având mâinile încătușate la spate, îi era mai greu să își manifeste dorința. Doar se apropie cu un pas.

Nu trebuiau cuvinte pentru a ști că Fabius era acolo pentru el. Acest fapt îi încălzea sufletul cu acea vibrație subtilă care îi dădu curajul să ceară apropierea.
Fabius îi prinse chipul între palme și îi îndeplini cererea. Încet, fără grabă, ca și când atunci o făcea pentru prima dată.

Prin cererea lui, Elio capitula în fața dorinței pentru el. Iar el îi transmitea aceeași dorință prin acel sărut ușor. Vorbeau prin apropierea buzelor care se uneau din plăcere și pentru plăcere. Senzații de plinătate le încărcau sufletele chinuite de îndoieli și nesiguranță față de viitor. Un viitor care nu era de partea lor.

După ce întrerupse sărutul, Fabius îl strânse în brațe, încercând astfel să își ascundă emoțiile din priviri. După ce îl eliberă, se îndreptă spre masă, de unde luă masca pe care și-o așeză pe chip.

– Ne vedem în Ludus, rosti, după care merse spre ușă și ridică pânza care o acoperea.

După o ultimă privire, Elio trecu pe lângă el și se lăsă condus de aceeași sclavă pe care o găsise așteptând. Fabius ieși după el și merse spre ieșirea din această casă a plăcerii pe care o ura.

Când aflase că Elio fusese solicitat, abia se întorsese din inspectarea porților de intrare în oraș. Era obosit și frustrat din cauza situației cu care se confrunta. Când găsi pe masă misiva lui Sou, simți că i se oprește respirația de furie.

Lăsă ordine clare pentru înlocuitorul lui și porni spre Vila din oraș. Cum intră, ceru să i se pregătească baia și o mască, sperând din tot sufletul să ajungă la timp. Banii erau un bilet de intrare foarte sigur, nefiind nevoit să își arate identitatea. Plăti chiar o sumă considerabilă când stăpâna casei îi auzi solicitarea.

Elio era deja un gladiator cunoscut și apreciat, fapt ce îi crescuse prețul atât în pariuri, cât și printre doritori. Gazda trebuia să iasă cu profit din seară — oricine voia plăcere trebuia să plătească.

Abia când auzise că Elio nu fusese solicitat într-o cameră privată, reuși să respire normal. Asta până îl văzu intrând. În clipa aceea, tot trupul îi vibra de anticipare.

Nici măcar o secundă nu se gândise că era a doua oară când aveau să se întâlnească pentru o interacțiune intimă. Tot ce rațiunea îi dicta era posedarea lui. Apropierea de trupul care îi bântuia gândurile.

Când îi văzu ura cu care îl privise și amenințarea rostită printre maxilarele încleștate, se întări instantaneu. Atunci realiză că doar el îl putea avea. Doar el îl putea atinge. Ar fi omorât pe oricine i-ar fi atins trupul plin de cicatrici. Elio îi aparținea întrutotul.

Când intrase în cameră, nu se gândise să își dea masca jos. Dar văzându-i furia, știa că acele vorbe nu fuseseră rostite în van. El era hotărât să se arunce asupra lui pentru a lupta, evitând orice fel de atingere. Chiar dacă știa că avea să fie pedepsit.

După ce își scoase masca și îi percepu recunoașterea, apoi acceptarea și în final abandonul, simți că sufletul îi explodează de fericire. O fericire pe care nu o mai experimentase niciodată. Fericire care încă îl stăpânea acum, la începutul zorilor, când se îndrepta spre Vilă pentru a se schimba în armură. Trebuia să se întoarcă la cazarmă pentru încă o zi istovitoare.

…………

Nici nu realiză când ajunse din nou în Ludus. Încă era sub influența celor trăite alături de Fabius.

– Se pare că ai avut o întâlnire destul de interesantă cu zeița care te-a solicitat, rosti Lucio, privindu-i chipul senin.
– Să știi, prietene, că… am să dorm foarte bine astăzi, rosti la rândul lui, fără a-l corecta.

Chiar dacă acesta știa de el și Dominus, unele lucruri erau mai bine păstrate doar pentru propria plăcere.

– În sfârșit ai fost înfrânt de dorință, continuă celălalt râzând.

După ce li se scoaseră cătușele, merseră spre propriile paturi.

– Pe scula lui Jupiter, dacă nu am pompat ca un nebun la Zeița care m-a solicitat! Și totuși… gândul îmi era doar la Sou, recunoscu trântindu-se pe pat.

Exact cum gândul lui era la Fabius.

Recunoștea că interacțiunile lor erau foarte excitante și satisfăcătoare, iar aceasta era a… doua oară. Aproape sări din pat când realiză acest aspect. Chiar dacă în acea seară el fusese cel penetrat, tot a doua oară era.

Oricum se gândea, tot la aceeași concluzie ajungea! Acest aspect din partea lui Fabius nu avea cum să fie doar o revanșă. Din tot ce simțise, din tot ce îi dăruise, această concluzie nu era plauzibilă.

Era foarte sigur că celălalt își dorise apropierea — ca și el, după ce îl recunoscuse.

Simțea că dincolo de plăcere și euforie, în gânduri i se strecurau întrebări. Întrebări la care nu avea răspuns.
Așa că zorile care inundau cu lumina lor firavă mica încăpere îl găsiră, până la urmă, treaz.