Gorgona Medusa-Capitolul 25

Quo Vadis? (1)

Era prima duminică liniștită după foarte mult timp.

Soarele dimineții cobora cald peste cartierul rezidențial, iar lumina aurie se revărsa prin ferestrele mari ale vilei lui Titan într-un mod atât de calm și domestic încât Zeus încă avea uneori impresia că trăiește în interiorul unei vieți care nu îi aparținuse niciodată cu adevărat.

Recuperarea lui era completă.

Rana de la coapsă se închisese aproape perfect, mersul îi redevenise sigur, iar kinetoterapeutul îl declarase apt pentru revenirea treptată în activitate. Cu toate acestea, Titan continua să îl trateze cu aceeași atenție aproape exasperant de tandră care îl făcea pe Zeus să râdă și să se emoționeze în același timp.

Mai ales după adevărul despre Nat.

După noaptea aceea, ceva între ei se schimbase definitiv.

Zeus nu mai trăia sfâșiat între două iubiri diferite, pentru că acum știa că bărbatul care îi scrisese nopți întregi și comandantul care îi ținuse mâna în spital erau aceeași persoană.

Iar descoperirea aceea îi apropiase într-un mod aproape periculos.

Deveniseră inseparabili.

Titan îl atingea constant fără să își dea seama, o palmă pe ceafă când trecea pe lângă el, degetele alunecând peste talia lui în bucătărie, buzele sprijinite scurt de tâmpla lui atunci când Zeus adormea pe canapea cu telefonul în mână.

Iar Zeus începuse să se obișnuiască atât de mult cu prezența aceea încât, atunci când Titan lipsea câteva ore, casa i se părea absurd de goală.

În dimineața aceea, Zeus coborî desculț scările purtând unul dintre tricourile negre ale lui Titan, mult prea larg pentru el, cu mânecile împinse până aproape de coate.

Mirosul de cafea și clătite îl lovi imediat.

Se opri în pragul bucătăriei și îl privi câteva secunde în liniște.

Titan stătea cu spatele la el, îmbrăcat simplu, într-un tricou gri închis și pantaloni negri de casă, iar lumina dimineții îi desena conturul umerilor largi într-un mod aproape ireal.

Zeus simți iar acel fior ciudat care încă îl surprindea uneori.

Cum reușise omul acela să devină simultan refugiul și haosul lui?

Titan întoarse foarte ușor capul.

Privirea i se îmblânzi instantaneu când îl văzu.

– Bună dimineața.

Vocea aceea joasă îi traversă imediat pieptul.

Zeus se apropie leneș de insulă și se urcă pe unul dintre scaunele înalte.

– Miroase suspect de bine aici. Încep să cred că ai talente ascunse.

Titan puse încă o clătită în farfurie fără să-și ia ochii de la el.

– Încerc să conving un anumit cadet să rămână aici definitiv.

Zeus ridică imediat sprâncenele.

– Aaa, deci asta e strategie militară cu sirop de arțar.

Titan se apropie încet și îi așeză farfuria în față.

Apoi, fără grabă, îi atinse foarte scurt ceafa cu vârful degetelor.

Gestul acela devenise aproape natural între ei.

– Funcționează?

Zeus își ascunse zâmbetul în spatele cănii de cafea.

– Depinde. Oferta include și faptul că mă vei mai privi uneori de parcă ai vrea să mă bagi într-un seif și să arunci cheia?

Titan îl privi direct.

– Nu mai e nevoie de seif. Deja locuiești în capul meu permanent.

Zeus aproape se înecă cu cafeaua.

– La naiba… de când ești atât de periculos?

Titan trase scaunul de lângă el și se așeză foarte aproape, suficient cât genunchii lor să se atingă.

– De când am realizat că pot să spun ce simt fără să mai ascund că sunt Nat.

Zeus îl privi câteva secunde în tăcere.

Încă exista ceva devastator în ideea că omul pe care îl iubise în întunericul conversațiilor de noapte fusese lângă el tot timpul.

Titan își sprijini foarte calm cotul de masă.

– Mută-te aici, zeul meu.

Zeus clipi lent.

Nu exista urmă de glumă în vocea lui.

Titan continua să îl privească într-un mod atât de serios încât inima începu imediat să îi bată mai tare.

– Titan…

– Vorbesc serios.

Comandantul își întinse mâna și îi prinse încet degetele între ale lui.

– Casa asta a devenit acasă doar după ce ai început să râzi în ea.

Zeus simți cum i se umflă inima.

Titan continuă foarte încet:

– Dimineața caut instinctiv sunetul pașilor tăi. Seara mă grăbesc să termin orice ședință doar ca să mă întorc aici și să te găsesc pe canapea, certându-te cu vreun film sau adormit cu telefonul pe piept.

Zeus își coborî privirea spre mâinile lor.

Respirația îi devenise ușor nesigură.

– Tu chiar vorbești serios…

– Mai serios decât am fost vreodată în viața mea.

Tăcerea care coborî între ei deveni moale, caldă și intimă.

Apoi Zeus ridică foarte încet ochii spre el și zâmbi slab.

– Știi că e foarte grav faptul că mă poți cumpăra cu clătite și priviri din astea?

Titan îi atinse ușor dosul palmei cu degetul mare.

– Atunci o să fac clătite tot restul vieții dacă asta te ține lângă mine.

Zeus râse încet și, pentru prima dată după foarte mult timp, viitorul nu îi mai păru ceva care trebuia supraviețuit, ci ceva în care își dorea să rămână.

Titan se apropie și mai mult, brațul stâng se înfășură în jurul taliei bărbatului-zeu, iar celălalt îi prinse ceafa obligându-l să se întoarcă spre el. Buzele lui Zeus erau unse cu sirop de arțar și străluceau îmbietoare, iar ochii aceia…Doamne…ochii aceia îl înecau pur și simplu. Sărutul se deșteptă dintr-o lungă hibernare. Ei doi nu mai fuseseră intimi de mult timp. Dar acum Titan era un pic pierdut printre aromele de clătite, aftershave-ul cu miros de Alhambra, inima care îi bătea nebunește…da…iubea extrem…iubea pentru totdeauna…zeul lui nebun…

Gura lui supse buzele pline de dulceața arțarilor și limba invadă lacomă și disperată locul fierbinte cu gust de clătite de dimineață senină. Frecarea de limba umedă a zeului nebun îl azvârli undeva pe  culme și nu mai reușea să coboare. Zeus se extrase cu greu din ardoarea Comandantului.

–Titan, Titan stai așa, nu sunt încă refăcut complet, nu te încinge.

–Zeu nebun, mă respingi? spuse Titan, prefăcându-se contrariat.

–Și pe urmă, e dimineață, zise Zeus cu un aer de filozof.

– Și deci , la ce oră te pot săruta? Mm? Spune, la ce oră, ca să pun ceasul să sune.

Zeus îl privi confuz, apoi izbucniră amândoi în râs. Titan se ridică de pe scaun și aduse cafeaua. Duminica începuse atât de frumos, dar se sfârși exact în clipa în care telefonul lui Titan începu să vibreze pe masa din bucătărie.

Sunetul păru nefiresc de puternic în liniștea caldă a casei.

Zeus ridică absent privirea din farfurie, încă zâmbind după ultima replică a lui Titan, însă expresia comandantului se schimbă instantaneu în momentul în care văzu numele de pe ecran.

MAT ARAM

Titan răspunse imediat.

-Mat.

Dincolo de telefon se auzi doar respirația grea a inspectorului pentru câteva secunde, iar ceva din liniștea aceea îl făcu pe Titan să se îndrepte instinctiv în scaun.

– Știu cine e Gorgona.

Vocea lui Mat era complet schimbată, sfărâmată într-un mod aproape neliniștitor.

Zeus simți imediat că aerul din încăpere devenise mai rece.

Titan se ridică lent.

– Unde ești?

– În mașină.

Urmară câteva secunde lungi de tăcere.

Apoi Mat continuă cu o voce joasă, aproape lipsită de viață.

– Sunt în drum spre tine.

Titan închise foarte încet ochii.

Pentru prima dată după mulți ani, o presimțire grea îi traversă direct stomacul.

– Mat… cine este?

Respirația inspectorului tremură foarte ușor în telefon.

– Nu pot spune asta prin apel.

Titan privi instinctiv spre Zeus.

Cadetul îl urmărea acum atent, iar zâmbetul dispăruse complet de pe chipul lui.

– Ajung în douăzeci de minute, murmură Mat.

– Nu pleca nicăieri.

Apelul se închise.

Titan rămase câteva secunde nemișcat cu telefonul în mână.

Zeus coborî foarte încet cana pe masă.

– Ce s-a întâmplat?

Titan ridică privirea spre el.

Chipul lui devenise din nou rece și controlat, chipul pe care Zeus îl văzuse de atâtea ori în timpul operațiunilor Phalanx.

– Mat a aflat cine este Gorgona.

Liniștea explodă între ei.

Zeus simți cum i se răcește instantaneu pielea.

-Asta da veste…

Titan veni imediat lângă el și îi atinse instinctiv umărul.

– Hei. Uită-te la mine.

Zeus ridică ochii.

– Ești în siguranță aici.

Vocea lui era calmă, însă Zeus observă imediat ceva extrem de rar în privirea comandantului, neliniștea reală și profundă.

Douăzeci și cinci de minute mai târziu, mașina lui Mat opri lent în fața vilei.

Inspectorul rămase câteva clipe cu mâinile pe volan, privind casa luminată discret de soarele dimineții târzii. Cartierul era liniștit, elegant și absurd de normal pentru ceea ce urma să intre în el.

Respirația îi devenise grea pentru că știa.

Odată cu acel adevăr, ceva din el murise definitiv.

Coborî în cele din urmă din mașină și se îndreptă spre intrare cu pași apăsați. Ochii îi erau roșii de oboseală, iar chipul părea mai îmbătrânit cu zece ani.

Titan îi deschise înainte să apuce să sune.

Cei doi bărbați se priviră lung în tăcere.

Titan văzu imediat expresia lui Mat și înțelese gravitatea situației.

Privirea inspectorului alunecă instinctiv peste umărul lui Titan.

Zeus era în living.

Purta încă tricoul negru larg al comandantului și stătea lângă canapea cu expresia tensionată. Imaginea îl lovi pe Mat direct în piept.

Zeus era aici…în casa lui Titan, în spațiul lui.

Iar felul în care Titan se poziționa instinctiv puțin în fața lui, aproape protector, făcu ceva amar să se răsucească lent în stomacul inspectorului.

Pentru o fracțiune de secundă, se văzu pe sine la șaisprezece ani, plângând obsesiv după Titan, disperat după fiecare privire și fiecare gest de atenție.

Iar acum, după douăzeci și unu de ani, altcineva ajunsese în locul acela.

Și acel altcineva era iubit înapoi.

Mat își coborî foarte puțin privirea și intră în casă.

Titan închise ușa în urma lui.

– Spune-mi, rosti comandantul direct.

Mat rămase câteva secunde nemișcat în mijlocul livingului.

Zeus îl privea cu o tensiune evidentă, Titan aștepta.

Aerul devenise aproape imposibil de respirat.

În cele din urmă, Mat ridică încet ochii spre Titan.

Și vorbi.

– Gorgona Medusa este Ben.

Pentru o clipă, nimeni nu mai respiră.

Zeus simți cum i se strânge violent stomacul.

Titan rămase complet nemișcat.

Doar privirea lui se întunecă lent.

– Ben…?

Vocea îi coborî într-un registru extrem de jos. Mat încuviință încet din cap.

Ochii îi deveniseră umezi.

– ADN-ul este sută la sută compatibil.

Tăcerea deveni aproape insuportabilă.

Zeus se așeză foarte încet pe marginea canapelei, incapabil să proceseze complet ceea ce auzea.

Ben? Puștiul acela tăcut, fratele mai mic al lui Mat?

Dar avea doar nouăsprezece ani.

Titan își trecu foarte lent mâna peste gură.

Pentru prima dată după foarte mult timp, comandantul părea sincer șocat.

– Este imposibil…

– Exact asta am spus și eu, murmură Mat sfărâmat.

–Dar Toma a refăcut analiza de trei ori.

Vocea începu să i se frângă.

– Dumnezeule… fratele meu cel mic…cum a putut deveni un…

Cuvintele i se pierdură și Titan îl privi în tăcere.

Titan rămase mult timp fără să spună nimic după numele acela.

Ben.

Parcă întreaga încăpere refuza să accepte realitatea. Lumina calmă a după-amiezii continua să cadă peste living, cafeaua rămasă pe măsuță încă aburea slab, iar contrastul dintre liniștea casei și monstruozitatea adevărului devenea aproape insuportabil.

Zeus își ridică foarte încet privirea spre Mat.

– Ben…? Fratele tău Ben?

Mat închise ochii pentru o clipă scurtă și încuviință aproape imperceptibil din cap.

Titan se întoarse lent spre fereastră și își trecu mâna peste gură într-un gest rar de tulburare profundă. Mintea lui reconstruia deja toate detaliile.

Constituția suplă, agilitatea, obsesia, felul aproape hipnotic în care îi urmărea.

Și totuși ceva continua să nu se lege complet.

Comandantul se întoarse din nou spre Mat.

– Nu e așa. Tu știi bine ce înseamnă asta. Mat. El e doar un copiator.

Vocea lui deveni foarte joasă.

– Există o a doua Gorgonă.

Mat ridică imediat capul.

Titan continua să vorbească lent, cu acea luciditate rece care îl făcea atât de periculos în anchete.

– Ben este prea tânăr, o știi și tu, nu? Acum douăzeci și unu de ani nu era născut. Cineva a început totul înaintea lui. Mama mea a fost ucisă de altcineva din casa ta.

Liniștea redeveni apăsătoare. Mat își coborî privirea spre podea și respirația îi devenise grea.

– Tot cineva din casă…? Doi asasini…de ce? De ce ? Nu pot  accepta asta…chiar și Ben…să facă așa ceva…e un copil…

Nimeni nu răspunse imediat.

Pentru că toți trei se gândeau exact la același lucru.

Maia, Alan, mama, tatăl…oricare dintre ei putea fi prima Gorgonă.

Poate cineva care modelase psihologic mintea lui Ben ani întregi fără ca nimeni să observe. Sau poate că Ben descoperise singur cine era și de ce o făcuse și ținuse să-l pedepsească în continuare pe Titan aducându-i aminte de moartea mamei lui.

Titan se apropie foarte încet de el.

– Mat.

Inspectorul ridică ochii.

-Știi, nu? Ben trebuie arestat înainte să mai omoare pe cineva.

Cuvintele acelea îi sfâșiară expresia.

Pentru prima dată după foarte mulți ani, Titan îl vedea pe Mat complet zdrobit.

Inspectorul își trecu lent palma peste față și expiră tremurat.

– Lasă-mi duminica.

Vocea îi deveni aproape stinsă.

– Mâine dimineață o poți face.

Titan rămase nemișcat.

– Mat…

– Te rog.

Inspectorul ridică spre el o privire atât de devastată încât Zeus simți cum i se strânge pieptul.

– Lasă-mi răgazul să-mi iau adio de la el.

…………….

Casa familiei Aram era inundată de lumina caldă a prânzului atunci când Mat ajunse acolo.

Mirosul de carne gătită și pâine proaspătă plutea prin încăperi, iar vocile părinților lui se auzeau liniștite dinspre sufragerie, unde masa era deja pregătită.

Totul părea normal.

Atât de normal încât i se părea că de fapt ceea ce aflase era doar un coșmar, ceva ce nu ieșea dintr-o realitate..

În momentul în care intră, Ben ridică imediat capul din canapea și zâmbi larg.

Zâmbetul acela tânăr și luminos îl lovi pe Mat direct în inimă.

– Ai venit!

Ben se ridică imediat și veni spre el aproape entuziasmat.

Avea un hanorac deschis la culoare și părul ușor dezordonat, iar în clipa aceea părea exact ceea ce fusese întotdeauna în ochii familiei: cel mai mic, cel mai fragil, copilul casei.

– Credeam că ești de gardă azi, spuse Ben apropiindu-se imediat de el.

Mat își forță un zâmbet.

– Mi-am luat câteva ore.

Ben se așeză aproape instantaneu lângă el la masă în timpul prânzului și începu să îi povestească lucruri banale cu aceeași atenție adoratoare pe care o avusese dintotdeauna față de fratele lui mai mare.

Mat îl asculta și simțea că fiecare cuvânt îi sfâșie lent pieptul.

Pentru că acum vedea totul diferit.

Felul în care Ben îl urmărea constant cu privirea.

Modul în care părea să îi soarbă fiecare replică.

Atașamentul acela aproape excesiv.

Și totuși, în fața lui continua să stea doar fratele lui mai mic.

După masă, Maia propuse să iasă cu toții pe verandă pentru ceai.

Aerul după-amiezii era cald și liniștit, iar grădina părinților lui părea desprinsă dintr-o fotografie veche de familie. Mama lui aduse ceainicul, tatăl lui își aprinse pipa, iar pentru câteva minute Mat îi privi pe toți într-o tăcere aproape dureroasă.

Apoi se ridică fără să spună nimic și reveni câteva minute mai târziu cu un album vechi de fotografii.

Ben ridică imediat sprâncenele.

-Oh… albumul ăla încă există?

Mat zâmbi slab și îl deschise încet pe masă.

Fotografii, vacanțe, zile de naștere, Crăciunuri, se defilau, împreună cu ani întregi de viață așezați între pagini groase.

Ben se apropie imediat de el și aproape își lipi umărul de al lui ca să privească mai bine.

– Uite aici! izbucni el râzând.

–Ții minte când ai căzut în lac pentru că voiai să impresionezi o fată?

Mat pufni foarte încet în râs.

– Nu voiam să impresionez pe nimeni. Barca era stricată.

– Barca era legată de mal, râse Ben.

–Ai căzut singur ca prostul.

Pentru câteva secunde, Mat uită aproape să respire.

Pentru că râsul acela era real.

Maia veni lângă ei cu ceașca în mână și zâmbi amuzată.

– Ai devenit melancolic, frate?

Mat ridică foarte puțin privirea spre ea.

Maia continua să pară complet relaxată, elegantă, calmă, imposibil de citit.

– Tot nu vrei să-ți fac cunoștință cu colegul meu doctor? continuă ea râzând ușor.

–Jur că omul e îndrăgostit de tine fără să te fi întâlnit.

Alan izbucni imediat în râs de la capătul mesei.

– Maia încearcă să te ănsoare de trei luni.

Mama lor îi privi zâmbind cald.

– Și eu cred că Mat are nevoie de cineva.

Mat îi privi pe toți și simți că se sufocă lent sub greutatea scenei aceleia atât de normale.

Pentru că undeva în jurul acelei mese stătea persoana care crease Gorgona Medusa.

Iar Ben continua să râdă lângă el, complet relaxat.

Soarele începea să coboare când Mat se ridică în cele din urmă să plece.

Ben îl conduse până la ușă exact cum făcea mereu.

– Mai vii săptămâna viitoare?

Întrebarea îi zdrobi ceva în piept.

Mat făcu un pas spre el și îl trase brusc într-o îmbrățișare puternică.

Ben încremeni surprins.

Mat își închise ochii.

Pentru o clipă, îl strânse aproape disperat.

Respirația îi tremura foarte ușor.

– Te iubesc, frate mai mic, șopti el duios.

Ben rămase câteva secunde complet nemișcat.

Apoi râse încet și îl strânse și el în brațe.

– Și eu te iubesc, idiotule.

Iar în clipa aceea, pentru prima dată în viața lui, Mat simți că iubirea poate să doară mai rău decât orice crimă văzută vreodată.

NOTĂ

(1) Quo vadis este o expresie latină care înseamnă „Încotro mergi?” sau „Unde te duci?”. Expresia provine din tradiția creștină, din episodul în care apostolul Petru, fugind din Roma pentru a scăpa de persecuții, îl întâlnește pe Iisus și îl întreabă: „Quo vadis, Domine?” („Încotro mergi, Doamne?”). Răspunsul primit îl determină pe Petru să se întoarcă la Roma și să-și accepte destinul. Astăzi, expresia este folosită și cu sens figurat pentru a sugera întrebări despre direcția vieții, a destinului sau a unei situații.