Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 1, Volum 2

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 2

Capitolul 1

Orașul de la poalele muntelui era din nou învăluit de sunetul petardelor atunci când Shen Jue își deschise ochii. După un scurt moment de confuzie, își aminti că era un alt ajun de Anul Nou.

Acesta era al treilea ajun de Anul Nou de când tatăl său murise.

Shen Jue coborî muntele și se întoarse la reședința Shen. Moșia încă mai era grandioasă, cu pavilioane, turnuri, balustrade și streșini sculptate, grădini frumoase și un iaz de lotus… dar iazul era plin de tulpini de lotus ofilite, iar suprafața apei era acoperită cu un strat subțire de gheață.

Din când în când, o rafală de vânt sufla, împrăștiind peste gheață câteva crengi și frunze moarte. În doar trei ani, această casă părea să fi devenit mai mult părăsită. Când Shen Qingxuan era în viață, el se asigura că servitorii întrețineau locul. Acum, că Shen Qingxuan nu mai era, iar intendentul murise și el în anul imediat următor, reședința familiei căzuse în nepăsare.

Bătrânul stăpân Shen decedase și el.

În doar trei ani, trei persoane părăsiseră lumea succesiv. Shen Jue se duse la sala budistă, dar bătrâna doamnă Shen refuza să-l vadă atât pe el, cât și pe oricine altcineva. Încă de la moartea lui Shen Qingxuan, mama acestuia aproape că se închisese în sala budistă. După ce bătrânul stăpân Shen îl urmă, ea nu mai părăsise niciodată sala.

Stând pentru un timp în curtea din sud, Shen Jue privi locul în care crescuse, aproape temându-se să și-l amintească. Amintirile erau frumoase, dar prea dureroase. Zâmbetul viclean al tatălui său, atunci când zăcea beat în pavilionul de frumusețe în brațele celuilalt tată al său, când ținea rigla pentru a-i plesni palma sau când picta în curte – toate dispăruseră. Chipul și râsul acelei persoane puteau fi găsite acum doar în amintiri, iar dacă într-o zi și el ar fi murit, cine din această lume și-ar mai fi amintit de el?

Shen Jue se gândi că nimeni nu și-ar mai fi amintit de el.

Ninsoarea se oprise pentru o vreme, dar apoi începuse să cadă din nou. Cerul era plin de fulgi de zăpadă care cădeau viscolind. Din cauza frigului Shen Jue își strânse mantia în jurul său.

Fratele lui Shen Qingxuan, Shen Zhen, se întorsese la reședință înainte de Anul Nou. Din cauza seriei de doliu din familie, se îmbolnăvise și i se dăduse permisiunea să se întoarcă acasă pentru a se recupera. Acesta era primul său An Nou petrecut acasă după mulți ani de absență. Vinul de pe masă era fierbinte, mâncărurile erau calde, dar aerul era rece. Aceasta era o noapte a reuniunii, cu toți cei dragi plecați. Shen Zhen le dădu liber servitorilor și își turnă băutură să bea.

Shen Jue împinse ușa și intră. Cei doi se uitară unul la celălalt, amândoi ușor surprinși. Se întâlniseră doar de două ori în viață, iar Shen Zhen nu era foarte familiarizat cu nepotul său, chiar mai puțin decât cu Yi Mo, cu care cel puțin vorbise. Nu se aștepta ca Shen Jue să vină acasă în seara asta, iar Shen Jue habar nu avea că unchiul său se întorsese. După surpriza avută, Shen Zhen îi făcu semn cu mâna să se așeze lângă el.

Shen Zhen se uită cu atenție la copilul fratelui său. Deși nu era fiul său biologic, existau unele asemănări în expresiile lor. Amândoi erau calmi și senini.

După un moment de tăcere, Shen Zhen vorbi:

– Dacă îmi amintesc bine, ar trebui să fii pregătit pentru ceremonia de majorat.

– Da, răspunse Shen Jue.

– Ce zici ca ceremonia de majorat să aibă loc în sala ancestrală a familiei Shen. Cum ți se pare ideea?

– Bine, spuse Shen Jue.

Urmase o pauză în conversație.

După un timp, Shen Zhen continuă:

– Ai grijă de sănătatea ta. Eu mă voi întoarce în sud. Odată ce vei avea ceremonia de majorat, vei fi adult. Ai ceva planuri pentru viitor?

Shen Jue nu spuse nimic.

Shen Zhen adăugă:

– Poate că nu ești din linia de sânge a familiei Shen, dar ești totuși un membru al familiei Shen. Sper să poți rămâne aici pentru a gestiona afacerile familiei… Când voi pleca în sud, nu voi mai putea avea grijă de lucrurile de aici.

– Unchiule, încerci să-mi transferi mie afacerea familiei? întrebă Shen Jue liniștit.

– Nu am nicio teamă să ți-o predau ție. Un copil crescut de fratele meu nu va face nimic rău.

– Tatăl meu nu m-a crescut ca să moștenesc afacerea familiei.

Shen Jue se uită la el și zâmbi ușor.

– În plus, nu sunt copilul biologic al tatălui meu. Când vei pleca în sud, eu fiind atât de tânăr, cine ar fi dispus să mă lase să fiu liderul clanului?

– Ți-e teamă că te vor intimida? întrebă Shen Zhen.

– Nu, răspunse Shen Jue.

– Tatăl meu mi-a spus odată că, în viitor, pot face orice vreau, dar să nu devin liderul clanului.

Shen Zhen deveni curios și întrebă:

– De ce nu?

– Tata a spus că nu ar fi o viață potrivită pentru fiul său să-și irosească tinerețea în chestiuni banale și relații umane, spuse Shen Jue, râzând ușor, cu ochii plini de afecțiune.

Era o emoție care apărea involuntar atunci când discuta despre cei dragi.

Shen Zhen o observă și, după un moment de tăcere, îl întrebă:

– Atunci ce vrei să faci?

– … Încă nu m-am gândit la asta, spuse Shen Jue, făcând o pauză înainte de a adăuga:

– Poate îl voi urma pe tatăl meu în cultivare.

– Să te cultivi? întrebă Shen Zhen.

– De ce? Viața de acasă nu este bună? Nu e bine să fii om?

– Deloc, viața de acasă este foarte bună. Bunicii mei și ceilalți nu m-au tratat niciodată ca pe un străin.

După ce făcu o pauză, Shen Jue continuă:

– Dar… vreau să cultiv. Nu vreau ca viața mea să fie prea scurtă.

– La vârsta ta, să vorbești despre longevitate este destul de nepotrivit, spuse Shen Zhen.

– Este Anul Nou, la urma urmei.

– Dacă trăiesc mai mult, îl pot însoți pe tatăl meu, spuse Shen Jue, pe un ton calm, dar melancolic.

– El nu-l mai are pe tatăl meu. Dacă, în câteva decenii, și eu voi dispărea, nu știu cum își va putea petrece restul anilor.

După o mică pauză, el spuse:

– Așa că nu vreau să preiau afacerea familiei. Vreau să-mi însoțesc tatăl.

În acel moment, Shen Zhen se simți și el trist. Deși petrecuse mulți ani departe, auzise vești despre problemele familiei. Inițial, el nu înțelesese alegerile fratelui său și chiar se supărase pe ele. La urma urmei, familia Shen avea o linie genealogică adecvată și era o familie respectată în regiune. Acțiunile fratelui său aduseseră, fără îndoială, rușine familiei. El se plânsese și îi scrisese scrisori pline de furie. Dar, odată cu trecerea timpului, acest resentiment dispăru. Își cunoștea foarte bine fratele, gândindu-se că, și dacă ar fi devenit un demon, nu ar fi fost prea rău.

Abia în ziua înmormântării lui Shen Qingxuan, el văzuse acea persoană cu care trăise apărând la mormânt. Văzuse clar cele cinci cuvinte gravate pe piatra funerară, iar acestea îi rămăseseră întipărite în minte. Nu ar fi o exagerare să spună că fusese o impresie profundă și de neuitat. Îi dăduse chiar un sentiment ciudat, ca și cum fratele său era cel care trăgea „oamenii” în pământ după el.

După ce bău o ceașcă de vin, Shen Zhen suspină:

– Cum se mai simte tatăl tău acum? Este Anul Nou, ar trebui să-l inviți să ni se alăture.

– Tatăl meu este indiferent. Cu tata plecat dintre noi, el nu va mai merge nicăieri, spuse Shen Jue.

Shen Zhen încuviință din cap auzind asta.

– E bine, atunci.

– În anii în care nu erai acasă, tatăl meu vorbea adesea despre tine, spuse Shen Jue, observând că atmosfera devenise greoaie.

Schimbă subiectul și spuse zâmbind:

– Zicea că ai adus onoare familiei Shen.

– Atunci de ce nu cauți o carieră și pentru tine? spuse Shen Zhen râzând în timp ce se referea la el însuși.

– Se pare că nu ai astfel de intenții. În mod clar, tatăl tău a spus-o doar pentru spectacol și nu-i păsa de asta în inima sa.

– Deloc, se apără rapid Shen Jue.

– Tatăl meu spunea că tu servești țara cu loialitate în timp ce el gestionează afacerile familiei, așa că nu vei fi distras.

– Și tu? Din moment ce nu urmărești faima, se pare că nu-ți dorești nici bogăția…

Shen Zhen întrebă cu interes:

– Ce îți dorești?

Shen Jue tăcu pentru o clipă.

– Vreau să devin o persoană bună ca tatăl meu.

– Hmm? își îndreptă Shen Zhen postura.

– … Din cauza mea și al tatălui meu, bunica mea nu l-a înțeles și nu l-a iertat niciodată. Deși bunicul nu i-a spus nimic, s-a distanțat față de el. Oamenii din clan îl priveau cu dispreț, iar toți cei din cercul de afaceri îl discriminau. Servitoarele și tinerii nu erau dispuși să-l servească, iar pe străzi, toată lumea îl evita. Cu toate acestea, tatăl meu… nu a cedat niciodată.

– Oricât de mult râdeau alții de el, îl umileau, îl excludeau în afaceri, îi confiscau bunurile, îi sabotau magazinele sau chiar dădeau foc grânarului familiei Shen… tata nu a cedat niciodată și nici măcar nu a menționat asta în fața noastră.

– Vreau să devin o persoană ca tatăl meu, dispus să facă orice pentru a-și atinge scopul, indiferent de viață sau de moarte.

– Dar mereu stând drept, cu conștiința curată.

Shen Jue își plecă capul și scoase din mânecă cățelușul din ceramică, jucându-se cu el în palmă. Vocea îi deveni mai blândă:

– După ce tata a murit, unii oameni spuneau că el a trăit o viață romantică, lipsită de griji. De fapt, ei se înșeală. Tata nu a dus niciodată o viață fără griji, nici măcar pentru o singură zi.

Shen Zhen rămase fără cuvinte.

Cei doi stătură în tăcere pentru o vreme. Apoi Shen Zhen întrebă:

– Dar tu? Povestea ta trebuie să se fi răspândit cu mult timp în urmă, nu? Ai fost vreodată hărțuit când erai copil?

Shen Jue scutură din cap.

– Tata a avut mare grijă de mine. Nimeni nu a îndrăznit să mă agreseze vreodată.

Shen Zhen oftă.

– Fratele meu a fost foarte protector cu familia lui.

Nu se putu abține să nu-și amintească evenimente din copilărie sa și spuse zâmbind:

– Tatăl tău obișnuia să-mi facă rău tot timpul.

– Știu. Mi-a spus tata.

Shen Jue zâmbi și el.

– A spus vreodată că, atunci când eram mic, își permitea doar el să mă intimideze și nu lăsa pe nimeni altcineva să mă rănească?

Shen Zhen își ridică paharul cu vin.

– Probabil că nu a spus asta niciodată. Dar îmi amintesc întotdeauna că, atunci când aveam șase ani, un văr de-al nostru m-a lovit pentru o mână de bomboane, iar fratele meu l-a legat și l-a bătut timp de o oră și nu l-a mai lăsat să se joace cu mine timp de o jumătate de an.

În timp ce vorbea, sprâncenele lui Shen Zhen se încrețiră și spuse cu un zâmbet:

– Deși la vremea aceea mă ura.

Totuși, Shen Jue nu știa nimic despre acele evenimente din trecut. Când Shen Qingxuan trăia, îi spusese despre relația cu fratele său doar lui Yi Mo. Nimeni altcineva nu știa.

Shen Jue nu răspunse pripit. Motivul era simplu: unchiul său folosise cuvântul „ură”. Acest cuvânt ar fi uimit pe oricine în orice context, dar folosit în acest moment, părea și mai înfricoșător. Shen Jue nu era un copil nesăbuit, iar Shen Qingxuan nu ar fi crescut un copil cu un caracter imprudent. Așa că, el doar dădu din cap și zâmbi, rămânând tăcut.

Shen Zhen îl observă cu un înțeles profund. Spuse intenționat astfel de cuvinte, așteptându-se la un fel de răspuns, dar spre surprinderea lui, tânărul din fața lui era calm, cu o privire liniștită, ca și cum nu ar fi auzit absolut nimic.

Shen Zhen era sigur că auzise, dar nu voia să spună nimic. Shen Zhen nu-și putea da seama dacă tăcerea lui se datora faptului că nu cunoștea povestea sau pentru că considera acele chestiuni ca fiind neimportante. Nu putea să descifreze gândurile lui Shen Jue, chiar dacă era cu peste douăzeci de ani mai mare decât el.

Shen Zhen se gândea la fratele său, care dusese acele secrete în mormânt, pentru a nu se mai vorbi niciodată despre el. Cât de mult calm trebuie să aibă cineva pentru a reuși asta? Uitându-se la tânărul din fața sa, Shen Zhen suspină:

– Tatăl tău a crescut un fiu bun.

Shen Jue zâmbi, un pic timid.

– Mulțumesc pentru compliment, unchiule.

– Rămâi cu mine peste noapte. Hai să veghem împreună sosirea Anului Nou înainte de a ne întoarce la casele noastre.

– S-ar putea să nu pot face asta, spuse Shen Jue refuzând politicos.

– Tata este încă în munți. Dacă nu mă întorc, va dormi doar lângă mormântul tatei în această noapte.

În mintea lui Shen Zhen apărură din nou acele cuvinte: Văduva Yi Mo. Cât de profunde trebuie să fie sentimentele acestuia pentru ca un demon de o mie de ani să fie dispus să se numească văduvă?

Făcând un semn cu mâna, Shen Zhen spuse:

– După ce termini această ceașcă, poți pleca. Nu te tratez ca pe un copil sau ca pe un străin. Când îți vei mai aminti de asta în viitor, vino să stai cu mine și să bem un pahar.

Shen Jue bău vinul și se ridică pentru a-și lua rămas bun. Atunci când ușa de lemn se deschise, vântul nopții răsuci fulgii de zăpadă într-o spirală, iar Shen Zhen spuse încet în urma acestuia:

– Moartea este determinată de soartă. Spune-i tatălui tău să nu fie prea trist. Fratele meu a primit ceea ce și-a dorit.

Shen Jue se opri pentru o clipă înainte de a închide ușa și a pleca.

Pășind prin zăpadă, se întoarse la căsuța din munte și observă că aceasta era goală. Shen Jue aprinse focul, încălzi niște vin și îl puse deoparte înainte de a ieși afară pentru a-și căuta tatăl.

În ajunul Anului Nou, pământul era acoperit cu zăpadă albă, iar Yi Mo se transformase într-un șarpe și se încolăcise de piatra funerară a lui Shen Qingxuan, dormind. Când Shen Jue îl găsi, fulgii de zăpadă îl acoperiseră complet, iar atmosfera în jur era tăcută. Nici măcar sunetul pașilor săi nu îl putu trezi.

În fiecare iarnă în ultimii săi trei ani din viață, Shen Qingxuan îl ținea în brațe pe șarpele Yi Mo, oferindu-i căldură, de parcă i-ar fi fost teamă că va îngheța. Acum că Shen Qingxuan murise, cel care obișnuia să îl îmbrățișeze în frig dispăruse. Indiferent cât de strâns se încolăcea Yi Mo în jurul pietrei funerare, nu se putea încălzi. Nu putea decât să devină din ce în ce mai rece.

Shen Jue se transformă în lup, blana lui neagră și strălucitoare părând maiestuoasă. Se apropie cu grijă de piatra funerară, îndoindu-și picioarele din față și ghemuindu-se lângă Yi Mo. Își sprijini capul de șarpele acoperit de zăpadă și închise ochii.

Când se trezi, era deja întins pe patul din casă, focul de cărbuni dogorea, iar o plapumă îl acoperea. Shen Jue sări brusc din pat și îl văzu pe Yi Mo stând la masă și bând singur din oala cu vin cald.

Trei seturi de boluri și bețișoare erau așezate pe masă.

– Tată.

Shen Jue se apropie respectuos, își plecă capul în fața lui, așezându-se lângă el. Mai era un loc gol între ei, dar nimeni nu veni să se așeze.

– După ce se termină ceremonia de majorat, voi pleca de pe munte, spuse Yi Mo.

– Vei rămâne în munți pentru a cultiva sau te vei întoarce acasă?

Shen Jue fu luat prin surprindere:

– Am fost crescut de tata și de tine. Din moment ce tata a plecat, oriunde te vei duce tu va fi și casa mea.

– Mă duc într-un loc unde nu mă poți urma, zise Yi Mo.

– Unde vrea tata să meargă?

Shen Jue se uită la el, meditând pentru o clipă:

– Te vei duce ca să-l găsești pe tata?

Yi Mo nu răspunse.

Shen Jue se ridică, se dădu într-o parte, îngenunche brusc la picioarele acestuia și spuse pe un ton serios:

– Tata mi-a spus odată că, dacă tatăl meu va vrea să îl caute după moarte, să îl opresc. Tata a spus că, în viața următoare, nu te va recunoaște și nici nu intenționează să te recunoască. Vrea să trăiască diferit în viața sa viitoare.

Yi Mo își coborî privirea, uitându-se la creștetul capului acestuia:

– Poți să mă oprești?

Expresia lui Shen Jue se schimbă ușor și spuse:

– Nu te pot opri.

Apoi continuă:

– Dar dacă tata insistă să meargă, îl voi urma.

– Nici măcar nu știu unde este, dacă s-a reîncarnat sau nu. Ar putea dura sute de ani să-l găsesc. Cum mă vei urma?

– M-am născut dintr-o mamă lup și posed în mod natural un elixir demonic. Trebuie doar să exersez cu sârguință. Să trăiesc câteva sute de ani nu este o problemă. Deși nu-l pot opri pe tata, nici tata nu poate scăpa de mine, spuse Shen Jue hotărât.

– Dacă îl găsim pe tata, va fi ca o reuniune. Dacă se întâmplă ceva pe drum, cel puțin eu îți pot da o mână de ajutor.

În timp ce vorbea, Shen Jue făcu o plecăciune la pământ și își înclină capul:

– Îl rog pe tata să-mi acorde posibilitatea asta.

Yi Mo rămase tăcut, bând vin liniștit. Abia după ce termină oala cu vin, dădu din cap și spuse:

– După încheierea ceremoniei de majorat vom pleca.

– Da.

Shen Jue zâmbi, se ridică să întoarse pe scaunul său. Odată ce problema fusese rezolvată, atmosfera părea să se relaxeze puțin. Privind în jur, Shen Jue întrebă:

– Tata l-a întâlnit pe tata în această casă?

Yi Mo arătă în afara ferestrei spre balustrada de lemn, fără ca expresia să dezvăluie ceva anume, spunând doar degajat:

– Uite acolo, a vărsat o ceașcă de ceai pe mine.

Așa că el își întorsese capul și îl mușcase, veninul răspândindu-se rapid în acel corp fragil, de la mușchi la vasele de sânge, de la vasele de sânge la organe, otrava letală infiltrându-se în cele din urmă în oase.

Și cu toate acestea, veninul său se întorsese împotriva lui. Otrava numită Shen Qingxuan se infiltrase până în măduva oaselor sale.

Din acel moment, nu mai exista niciun antidot.

Shen Jue se uită la balustrada de lemn acoperită de zăpadă albă sub lumina lunii și chicoti, spunând:

– Tata a spus odată că nu se aștepta niciodată ca vărsarea unei cești de ceai fierbinte să ducă la întâlnirea unui șarpe așa frumos.

Lăsând ulciorul de vin gol pe masă, Yi Mo spuse:

– Du-te la culcare.

În acea noapte, petardele de la poalele muntelui nu se opriră toată noaptea, dar nimic din toate acestea nu mai aveau de-a face cu ei.