CAPITOLUL 9
Ajunși în stațiune chiar la timp pentru cină, majordomul pregăti un grătar în curte. Vremea nu era nici prea rece, nici prea caldă, tocmai bună pentru activități în aer liber.
În vilă se aflau doi samoyed, iar când văzură mulți oameni, entuziasmați, începură să sară în sus și în jos, mai ales pe Zhao Jin Xin.
Li Shuo, cu ochi iute și mâini rapide, prinse încheietura lui Zhao Jinxin și o ridică în sus.
Zhao Jin Xin îl privi ciudat pe Li Shuo.
Li Shuo răsuflă uşurat.
– Acele două lucrușoare, aproape că ți-au mâncat mâna.
Brațul lui Zhao Jin Xin se prinse de gâtul lui și-i șopti cu afecțiune.
– Mulțumesc.
Li Shuo își trase rapid brațul și-i privi degetele cu atenție. Nu erau la fel de umflate ca acum două zile.
Zhao Jin Xin atinse pe rând capetele celor doi câini cu mâna stângă.
– Sunt frați. Unul se numește Aaa și celălalt se numește Bee, dar nu pot spune care și cum este.
– Aceste nume sunt prea superficiale. Dacă va exista un al treilea, ar trebui să se numească Cii?
Zhao Jin Xin râse în hohote.
– Dacă va exista al treilea, te voi lăsa să alegi numele.
Majordomul aduse trei homari uriași canadieni pe masa de lemn acoperită cu o față de masă albă. Mirosul de unt cald le gâdilă nările și mâncarea fu prezentată, de asemenea, cu mare rafinament.
Bătrânii îi invitară să mănânce.
Li Shuo și Zhao Jin Xin se așezară față în față. Zhao Jin Xin se uită la homar, apoi se uită la Li Shuo cu un zâmbet.
Li Shuo puse jos furculița pe care tocmai apucase și ridică bețișoarele. Nicio veselă nu era mai flexibilă decât bețișoarele. Rupse bucăți din carnea de homar cu cuțitul și bețișoarele și le puse pe farfuria lui Zhao Jin Xin.
– Mănâncă.
Zhao Jin Xin luă o furculiță, o înfipse într-o bucată, o duse la gură și se uită spre Li Shuo în timp ce mesteca, cu o expresie foarte mulțumită.
Li Shuo își puse bețișoarele jos, începu să curețe creveții și-i așeză, unul câte unul, pe farfuria lui Zhao Jin Xin.
Doamna Zhao nu se mai putu abține.
– Li Shuo, nu trebuie să-ți faci griji pentru el. Mănâncă liniștit. El poate mânca ceva fără să-și folosească mâinile.
Li Shuo zâmbi și spuse.
– Este în regulă, îmi este puțin rău de la zborul cu avionul și nu pot mânca.
Tot ce voia era să termine repede de „servit” lui Zhao Jin Xin și să intre în casă pentru a da un telefon pentru că avocatul tocmai îi trimise un alt document.
– Xiao Li Xiansheng, vrei să iei niște medicamente pentru rău de mișcare?
– Le voi aduce eu, spuse majordomul.
– Oh, bine, spuse Li Shuo și, profitând de șansă, plecă.
– Voi intra și eu. Mă voi întinde puțin după masă.
– Fiule, nu ți-a mai fost rău de avion până acum. Ești bine?
– Nu este mare lucru, clipi Li Shuo făcu un compliment.
– Nu am mai zburat niciodată cu un avion privat.
Zhao Rong Tian zâmbi și-i veni în ajutor.
– Du-te și odihnește-te. Dacă ți-e foame, spune-i majordomului. Este întotdeauna mâncare disponibilă.
– Bine, mulțumesc Zhao Shu.
Li Shuo îl urmă pe majordom în vilă.
Acesta îl duse în camera de oaspeți pregătită și veni cu medicamente și un pahar cu apă caldă.
Li Shuo își citea e-mailul și spuse fără să ridice capul.
– Mulțumesc, pune-le pe masă și le voi lua mai târziu.
Majordomul îi întinse cu entuziasm apa și medicamentul.
– Luați-l repede. Acest medicament este foarte eficient. După ce îl luați, vă veți simți mai bine dacă vă întindeți o vreme.
Li Shuo nu avu de ales decât să ia medicamentul.
Uitându-se la ochii dornici ai bătrânului majordom, trebui să-și pună medicamentul în gură. Plănuia să se uite la televizor și să aștepte ca el să plece, apoi să scuipe medicamentul, dar rezultatul fu că, din cauza lipsei de experiență, imediat ce bău apa, medicamentul coborî fără probleme și nici măcar nu putu să-l oprească. Dar nu-i păsa, nu era otravă.
După ce luă medicamentul, majordomul luă inițiativa de a-l acoperi cu o pătură subțire.
– Xiao Li Xiansheng, după ce ați luat acest medicament, vă veți simți somnoros. Dacă vă treziți, sunați-mă dacă vă este foame.
– Ah… o să dorm?
Majordomul dădu din cap.
– Nu este la fel de puternic ca medicamentul pentru răceală. Nu veți putea dormi până a doua zi dimineață. Vă puteți odihni doar câteva ore și veți fi bine.
– Bine, mulțumesc, spuse Li Shuo neajutorat.
După ce majordomul plecă, Li Shuo se schimbă în pijama, citi informațiile trimise de avocat și apoi vorbi la telefon. După zece minute, simți că i se face somn și adormi fără să-și dea seama.
Acest somn era foarte relaxant. Când Li Shuo se trezi, simți că mintea îi era ușoară, corpul îi era cald și avea o greutate mare pe talie, ceea ce-l făcu să se simtă foarte în siguranță… nu…
Li Shuo își întoarse capul brusc și văzu de aproape chipul lui Zhao Jin Xin, dormind profund lângă el.
Li Shuo sări în sus, iar mișcarea fu atât de puternică încât îl trezi pe Zhao Jin Xin.
Zhao Jin Xin se frecă la ochi și-l privi confuz.
Li Shuo ridică pătura, privi la amândoi și văzu că aveau hainele pe ei. Răsuflă uşurat dar fusese atât de surprins încât uitase să fie supărat.
– De ce ești aici?
Zhao Jin Xin era deosebit de calm și liniștit.
– Am venit să văd ce mai faci, dar nu te-ai trezit și mi-a fost și mie somn, așa că m-am culcat lângă tine o vreme.
– Tu! spuse el uitându-se la comportamentul extrem de natural al lui Zhao Jinxin.
Li Shuo aproape că se înecă de furie. Nici măcar nu știa de ce să-l învinovățească, iar ceea ce îl înfrunta era zâmbetul nonșalant al lui Zhao Jin Xin așa că strânse din dinți și spuse.
– Dă-te jos din pat și ieși.
Zhao Jin Xin căscă de două ori și spuse fără tragere de inimă:
– Nu am de gând să-ți fac nimic. Acest pat este atât de mare, că nici măcar nu te-am atins.
Bine spus, are sens!
Li Shuo blestemă în sinea lui.
Zhao Jinxin se ridică, se uită la fața posomorâtă a lui Li Shuo pentru o clipă, zâmbi larg apoi se repezi, cuprinse talia lui Li Shuo și-l aruncă pe pat.
Li Shuo strigă cu o voce joasă.
– Nu mai face probleme!
Se zbătu de două ori, dar nu reuși să-l miște deloc pe Zhao Jin Xin.
Cele două brațe ale lui Zhao Jin Xin erau ca un clește de fier, ținându-se strâns de talia lui Li Shuo și apăsând un picior pe piciorul lui Li Shuo. El zâmbi în secret.
– E atât de confortabil să dorm cu tine în brațele mele încât vreau să-ți dau jos hainele care te încurcă.
Li Shuo își îngustă ochii.
– Dacă nu-mi dai drumul, te voi ignora.
Perechea de ochi de culoarea florilor de piersic ai lui Zhao Jin Xin erau plină de un zâmbet fermecător, dar tonul lui avea o notă tiranică.
– Li Shuo, ești al meu, în patul meu.
Li Shuo strânse din dinți și spuse.
– Aaa și Bee nu au dormit în patul tău?
Zhao Jin Xin chicoti, își îngropă capul în pieptul lui Li Shuo și-l frecă puternic de două ori înainte de a elibera strânsoarea, apoi spuse zâmbind.
– Te tachinez, nu fi supărat.
Li Shuo îl împinse și spuse politicos.
– Ieși afară.
– De fapt, sunt aici să-mi aplici medicamentul, spuse Zhao Jin Xin fluturând o altă „armă magică” – mâna rănită.
– Văzând că dormi atât de adânc, nu am putut să te deranjez.
De îndată ce Li Shuo văzu acea mână, se liniști pe jumătate, își dădu ochii peste cap și spuse.
– Așteaptă aici o clipă, făcu doi pași spre uşă, se întoarse și ordonă.
– Dă-te jos din pat.
Zhao Jin Xin își ridică tricoul, dezvăluindu-și pieptul și mușchii abdominali frumoși și răsuflă.
– Iubitule, ești sigur?
Li Shuo luă haina atârnată pe spătarul scaunului și o aruncă spre el.
Zhao Jin Xin râse, luă hainele și se ridică.
Li Shuo coborî și realiză că era aproape ora 11, iar părinții se culcaseră cu mult timp în urmă. Nu era de mirare că Zhao Jin Xin îndrăznise să fie atât de arogant. Îi ceru majordomului un prosop nou și apă caldă. Întors în cameră, îl văzu pe Zhao Jin Xin care stătea la capul patului, cu picioare atârnând și așteptându-l.
Li Shuo deschise valiza și scoase o trusă pentru medicamente. Deși era portabilă, trusa era la fel de mare ca o cutie de lapte praf pentru copii și ocupa mult spațiu.
Zhao Jin Xin spuse pe neașteptate.
– Porți asta cu tine?
– Nu o să-ți dau medicamente, spuse Li Shuo, apoi deschise cutia cu medicamente și scoase alcool, bumbac și o poțiune.
Zhao Jin Xin îl urmări pe Li Shuo punând lucrurile pe noptieră unul câte unul. Ochii lui strălucitori sclipiră și nu se putu abține să nu spună.
– Nu am văzut niciodată un bărbat care să fie mai meticulos decât tine.
– Nu este nimic, sunt doar responsabil pentru acțiunile mele, spuse Li Shuo așezându-se lângă el, apoi își puse un prosop pe genunchi și-i întinse mâna.
Mâinile lui Li Shuo nu erau frumoase în sensul tradițional. Degetele erau ușor rotunjite și pătrate, iar unghiile curate. Această mână dădea fermitate și generozitate persoanei, astfel încât oamenii nu puteau să nu-și pună inima și mintea la dispoziția lui.
Zhao Jin Xin spuse că-i plac mâinile lui Li Shuo și chiar îi plăceau.
Mâna lui Zhao Jin Xin nu era așa. Dacă te uitai la dosul mâinilor, erau subțiri, lungi, albe și umede, la fel de frumoase ca mâna unei fete răsfățate. Dar când mâinile sale acoperiră mâinile lui Li Shuo, acesta simți un strat de bătături subțiri, și nu doar pe o parte a mâinii, ci și pe buricul degetelor.
Când Zhao Jin Xin își lovise mâna înainte, Li Shuo nu îndrăznise s-o atingă, așa că nu observase. Dar când o întoarse Zhao Jin Xin fu surprins și întrebă îndoielnic.
– Cu ce fel de echipament te joci? spuse el atingând mâna stângă a lui Zhao Jin xin, care era mai bună decât mâna lui dreaptă.
Zhao Jin Xin spuse nonșalant.
– Arme, arbaletă, cuțit, nunchaku? Doar mă distrez.
Li Shuo se încruntă.
– Ai…
– Am permis de armă, nu-ți face griji, spuse Zhao Jin Xin frecându-și palma de cea a lui Li Shuo și spuse încet.
– Dacă cineva te agresează, te voi proteja.
Chiar dacă a fost doar o remarcă obișnuită, Li Shuo simți totuși că palpită. El îi ținu ușor mâna și spuse.
– Nu te mai mișca. Spune dacă te doare.
Zhao Jin Xin îl privi cu dragoste.
Li Shuo se prefăcu apoi că nu îl vede, șterse zona rănită cu alcool și apoi turnă medicamentul pe ghemotocul de bumbac.
– Acest medicament te va arde puțin și va ustura când îl voi pune, așa că suportă.
– Hm.
Li Shuo îl șterse ușor de două ori, iar Zhao Jin Xin gemu intenționat.
– Doare.
Li Shuo îl liniști cu voce blândă.
– Ai răbdare, va fi bine, va fi bine în curând.
Zhao Jin Xin se uită la sprâncenele coborâte ale lui Li Shuo și la genele încrețite ușor tremurânde. Erau ca două evantaie ce aduceau o briză răcoroasă în inima lui fierbinte.
Înțelegea din ce în ce mai mult, nu e de mirare că verișorului lui arogant îi era atât de frică de acest bărbat…
După ce aplică medicamentul cu atenție, Li Shuo răsuflat ușurat, luă prosopul fierbinte de pe tavă și-l înfășură în jurul mâinii lui Zhao Jin Xin.
– Aplicarea medicamentului și a unei comprese fierbinți pot favoriza circulația sângelui, iar vânătăile vor trece mai repede.
Zhao Jin Xin își strânse buzele și șopti.
– Când mâna mea se va vindeca, nu vei mai fi atât de grijuliu cu mine, nu?
Li Shuo se gândi o vreme și spuse cu prudență.
– Te voi trata corect, ca pe un prieten.
– Asta ar putea fi la fel de rău, spuse Zhao Jin Xin și vru să-și retragă mâna.
Li Shuo îi strânse încheietura mâinii și-l mustră cu blândețe.
– Oprește-te.
– Atunci calmează-te, spuse Zhao Jin Xin și se uită adânc în ochii lui Li Shuo, ochi jalnici.
Li Shuo zâmbi ușor.
– Nu spune prostii, vei fi bine în curând.
Zhao Jin Xin încă se mai uita la el și nu spuse nimic.
Li Shuo spuse.
– Întoarce-te în camera ta, lasă-l să acționeze zece minute și apoi scoate-l.
Zhao Jin Xin care rareori nu acționa fără să înșele, după ce tăcu o vreme, se ridică și merse spre uşă. Se opri în fața ușii și se uită la Li Shuo cu capul înclinat.
– Tu chiar nu simți nimic pentru mine?
Inima lui Li Shuo tremura incontrolabil. Văzu că ochii lui Zhao Jin Xin păreau deosebit de strălucitori în lumina slabă, ca și cum ar putea străluci în fiecare colț ascuns al inimii cuiva. Spuse calm.
– Nu.
Zhao Jinxin își întoarse capul, ridică din umeri energic, deschise ușa și plecă.
Li Shuo se întinse pe spate pe pat, uitându-se la tavanul necunoscut, simțindu-se foarte supărat.
