Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 10, Volumul 2

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 2

Capitolul 10

Copacii din curte făceau în jur umbre grele, iar sunetul vântului care răsuna prin streșinile curbate și coridoarele lungi îl făcea pe Ji Jiu să se simtă ca și cum și-ar fi pierdut mințile. Era nebun – altfel, de ce ar fi vrut să-l salveze pe Shen Jue? Acela era copilul unui demon.

Chiar dacă credea că Shen Jue era orfan sau că era fiul adoptiv al unei alte persoane, nu era ceva în care ar fi trebuit să se implice. La urma urmei, Shen Jue avea legături cu demonul – acesta era un fapt incontestabil.

Cu toate acestea, tânărul, căruia îi spunea după porecla lui din copilărie, era nevinovat, iar Ji Jiu simțea că nu putea să nutrească nicio ură față de el. Așa că, în tot acest timp, chiar dacă știa că era în aliere cu demonul, Ji Jiu nu îl expuse. În schimb, îl ținu aproape și îi încredință sarcini importante. În particular, simți că felul în care tânărul îl privea era ciudat de asemănător cu privirea propriului său copil – plin de atașament și respect.

Ji Jiu, plecat de acasă mai tot timpul anului, se gândea la familia sa, la fiul și fiica sa. Ca tată, faptul că nu-și putea educa copiii îl făcea să se simtă vinovat. El era dispus să transfere această grijă asupra acestui tânăr. Shen Jue era bun, după părerea lui Ji Jiu, de aceea nu voia să îi facă rău sau să îl implice în problemele sale.

Predilecția împăratului pentru bărbați nu era o noutate pentru el. Ji Jiu nu îi acordase prea multă atenție înainte sau evitase în mod conștient aceste informații. Dar acum, dintr-un motiv oarecare, se confrunta în sfârșit direct cu ea – împăratului său îi plăceau bărbații și se iubea cu tineri frumoși.

În spatele palatului, exista o sală retrasă, ca un harem, în care se aflau între trei și cinci tineri frumoși, fiecare având o frumusețe izbitoare și un aspect eteric. Ji Jiu se gândise la asta iar și iar, dar nu putea înțelege de ce împăratul, care se uita după frumuseți atât de delicate, era dintr-o dată interesat de Shen Jue, un bărbat robust și masculin, lipsit de orice calități feminine. Era exact ca și cum și el era hărțuit în mod repetat de acel demon.

După ce fusese alungat din sală, Ji Jiu se simțise foarte supărat. Deși era convins că Shen Jue nu va suferi nicio atingere, tot își făcea griji că acesta va acționa nechibzuit și îl va răni pe împărat – sau mai rău, că Shen Jue va fi prins într-un moment vulnerabil și împăratul va profita de el. Inima lui fierbea ca uleiul clocotit într-o tigaie, fiind incapabil să-și găsească liniștea.

În cele din urmă, furia explodă. Ji Jiu își scoase sabia și tăie un pin nevinovat, până când crengile acestuia se rupseră și acele de pin se împrăștiară pe pământ.

Gărzile palatului, înspăimântate, își încordară expresiile, neștiind ce anume îl supărase pe acest general, cândva popular.

După ceva timp, un tânăr eunuc ieși timid din umbră și se apropie de Ji Jiu, plecându-se ușor spre el șoptind :

– Generale.

– Ce ai auzit? întrebă Ji Jiu.

– Era foarte liniște. Nu s-a auzit niciun sunet, răspunse eunucul generalului.

Ji Jiu rămase nemișcat pentru o vreme, apoi se întoarse și plecă. Nimeni nu îndrăznise să-l urmărească. Atâta timp cât nu intra în harem, nimeni din acest oraș imperial nu îndrăznea să îl oprească.

Ji Jiu se duse într-un un loc retras, își băgă mâna pe sub haine și după ce ezită o clipă, scoase mărgeaua roșie de la piept. Cu o voce aspră, spuse:

– Arată-te!

Mărgeaua roșie străluci și după ce pâlpâi pentru un scurt timp, silueta demonului apăru în fața lui.

Yi Mo nu îl mai căutase pe Ji Jiu de o lună. La urma urmei, îi dăduse deja lui Ji Jiu ceea ce își dorea, și acum nu făcea decât să aștepte ca el să îl cheme. Când își dădu seama că Ji Jiu îl căuta, Yi Mo se arătă imediat, stând în tăcere în fața lui și așteptând ca Ji Jiu să vorbească.

Ji Jiu aruncă o scurtă privire spre el, înainte de a se întoarce repede și a spune :

– Shen Jue este în biroul împăratului.

– Da, răspunse Yi Mo.

– Nu știu ce se întâmplă acum între ei, adăugă Ji Jiu.

– Vrei să vezi? întrebă Yi Mo.

Ji Jiu ezită un moment înainte de a da aprobator din cap.

Yi Mo îl apucă de mână fără să-i pese de vreo încercare a acestuia de a opune rezistență și de a se îndepărta, ținându-l strâns în timp ce îl conduse ocolind zidurile palatului până la un iaz aproape secat.

– Privește cu ochii tăi, spuse el.

Ji Jiu, ignorând orice altceva, se aplecă și privi în iaz. Apa făcu un cerc ondulator pe suprafața sa, apoi se netezi asemenea unei oglinzi, dezvăluind figurile din biroul imperial: Shen Jue și împăratul. Acesta purta un zâmbet pe față, în timp ce Shen Jue părea calm ca întotdeauna. Stăteau unul în fața celuilalt, părând să poarte o conversație plăcută. Deși reflexia apei nu emitea niciun sunet și nu știa despre ce anume discutau cei doi, Ji Jiu se simți ușurat. Confruntarea de care se temea nu avusese loc. Se considera norocos.

Ji Jiu se calmă și expiră pe jumătate înainte ca scena din apă să se schimbe dintr-odată. Văzu apoi că împăratul se ridicase în picioare, se apropiase de Shen Jue, întinzându-și mâna pentru a-i mângâia fața. Ji Jiu își ținu respirația pentru o clipă, pielea sa de găină extinzându-se din cap până în picioare, ca și cum el însuși ar fi fost cel atins.

De cealaltă parte, Shen Jue luă imediat măsuri, ridicându-și genunchiul pentru a se apăra. Împăratul, antrenat în arte marțiale, ripostă, iar cei doi începură să se lupte cu înverșunare. Nu părea să fie o glumă – amândoi erau clar furioși. Ji Jiu rămase încremenit, neștiind ce să facă.

Apoi îl văzu pe Shen Jue transformându-se în lup încercând să-l sperie pe împărat.

Un lup magnific cu blană neagră strălucitoare, impunător și maiestuos. Cu o singură lovitură îl aruncă pe împărat la pământ. Lupul negru se năpusti asupra lui, ghearele sale apăsând peste gâtul împăratului, lăsând urme roșii.

Yi Mo își flutură mâneca, iar iluzia apoasă dispăru imediat, readucând iazul la starea lui inițială.

– Nu ai de ce să-ți faci griji, spuse el cu răceală.

Ji Jiu, revenit brusc la realitate, întrebă :

– Nu am de ce să-mi fac griji? Asta numești tu nimic?

– Corpul împăratului este invulnerabil la demoni și spirite. Shen Jue nu-i poate face nimic rău, răspunse calm Yi Mo.

Apoi adăugă:

– Iar împăratul nu-i va face rău lui Shen Jue, așa că nu e nicio problemă.

– Invulnerabil la demoni și spirite rele?

Ji Jiu se încruntă.

– Atunci cum ar putea Shen Jue să nu-l rănească?

– Shen Jue este pe jumătate demon, pe jumătate om, explică Yi Mo.

– El este copilul unei mame lup și al unui cărturar muritor. Acesta este motivul pentru care poate intra și ieși din palat fără obstacole. Dar să-l rănească pe împărat nu este ușor.

– Dar tu? Ești și tu jumătate om, jumătate demon? întrebă Ji Jiu.

Yi Mo scutură din cap.

– Eu sunt demon pur. Acesta este motivul pentru care te-am adus doar până aici. Nu mă pot apropia mai mult de palatul imperial.

Ji Jiu rămase tăcut pentru o clipă înainte de a răspunde cu reticență cu un mormăit tăcut în semn de recunoaștere.

Yi Mo privi la cer și spuse:

– Este târziu. Ar trebui să mergi să te odihnești.

Ji Jiu îi aruncă o privire, apoi se întoarse și plecă.

După ce acesta se îndepărtase, Yi Mo redeschise oglinda din apă pentru a urmări lupta dintre cei doi bărbați. În ciuda șocului inițial de a vedea un lup în fața sa, împăratul, întruchipând demnitatea unui conducător, se calmă rapid, reușind chiar să-i zâmbească și spunând în mod repetat:

– Bine, bine.

Shen Jue reveni apoi la forma umană, stând deasupra lui cu un aer de superioritate. Niciunul nu era dispus să cedeze în fața celuilalt, dar niciunul nu îndrăznea să își subestimeze adversarul.

După un sunet „tsk” făcut cu limba, Yi Mo înlătură iluzia cu încă o mișcare a mânecii, gândurile sale rămânând necunoscute.

Împăratul stătea încă întins pe jos, uitându-se la cel de deasupra lui. Apoi, fără niciun motiv aparent, izbucni în hohote de râs – un râs atât de sălbatic încât părea că înnebunise.

Shen Jue se ghemui aproape de el, privindu-l cum râde fără să scoată un cuvânt.

După ceva timp, când împăratul își potoli râsul, se sprijini într-un braț, uitându-se la tânărul din fața lui.

– Și dacă insist să te am? întrebă el.

Shen Jue era plin de dispreț. Nici măcar nu se obosi să răspundă.

Împăratul se ridică, își ajustă haina cu dragoni și spuse cu nonșalanță:

– Mâine, îl voi chema pe Ji Jiu și te voi numi comandantul gărzii mele la palat. Crezi că va accepta?

Expresia lui Shen Jue deveni în cele din urmă serioasă și fixându-l cu privirea pe împărat spuse :

– El nu va fi de acord.

– Ești sigur? întrebă împăratul.

– Absolut sigur.

Tonul lui Shen Jue era ferm încrezător în caracterul protector al tatălui său.

Împăratul râse.

– Atunci vom vedea.

Făcu un pas mai aproape, buzele sale atingându-i fața lui Shen Jue. Acesta rămase nemișcat, privindu-l cu ochi ageri. Împăratul îl sărută ușor și adăugă:

– Eu sunt împăratul. Pentru tine, nu însemn nimic mai mult decât un om. Dar Ji Jiu și familia lui sunt sub stăpânirea mea. Cine crezi că deține avantajul?

– Dacă îl forțezi, te voi ucide, spuse Shen Jue categoric.

– După moartea ta, eu și tatăl meu îl vom sprijini pe tânărul tău moștenitor la tron, iar tatăl meu va fi în continuare comandantul suprem al întregii armate.

Fața împăratului se întunecă.

– Nu ai îndrăzni!

Shen Jue zâmbi slab, se aplecă aproape de urechea împăratului și îi șopti:

– Dacă tu îndrăznești să îl forțezi, de ce nu aș îndrăzni și eu să te forțez?

Apoi adăugă:

– Nu mă deranjează bărbații. Mă deranjează doar cei josnici.

După o scurtă pauză, făcând un pas înapoi, îl întrebă cu o expresie serioasă:

– Ești josnic?

Împăratul mormăi:

– Ce obraznic!

Shen Jue rânji ușor, îndreptă scaunul răsturnat și biroul deplasat, făcu ordine în jurul acestuia, apoi se înclină și salută :

– Slujitorul își ia rămas bun.

Cu asta, se întoarse și se îndreptă spre ușă. Amintindu-și brusc ceva important, se opri și spuse pe un ton serios:

– Nu râvni la tatăl meu – el are deja pe cineva.

Apoi plecă, lăsându-l pe împărat singur și supărat, simțindu-se rănit pe interior.

În afara porților palatului, Shen Jue îl găsi pe Ji Jiu. Cei doi avură un schimb de priviri pentru o clipă înainte ca Ji Jiu să întrebe:

– Ce s-a întâmplat?

Shen Jue zâmbi slab, expresia lui fiind la fel de pură ca întotdeauna.

– Totul este în regulă.

– Serios?

– Tatăl meu a spus odată că, atunci când ai de-a face cu o persoană nemiloasă, trebuie doar să fii și mai nemilos și să îl suprimi, clipi Shen Jue.

– Dar împăratul este un om bun, adăugă el.

Ji Jiu tăcu pentru o lungă perioadă de timp înainte de a se răsti:

– Vorbești numai prostii!

Treaba asta se terminase chiar așa. Dar Ji Jiu nu se putu abține să nu murmure în sinea lui – ce fel de persoană îl învățase pe acest copil astfel de lucruri!

Nu se aștepta ca cel care îl modelase astfel pe Shen Jue să fie nimeni altul decât el însuși.

A doua zi, când Ji Jiu se întoarse la palat pentru a se întâlni cu împăratul, constată că lucrurile erau exact așa cum spusese Shen Jue. Nu se întâmplase nimic și se simți ușurat. Își dădu seama că, în ciuda zâmbetului inocent al lui Shen Jue, el nu era chiar atât de naiv pe cât părea. Împăratul primise o lovitură din partea lui cu o seară înainte, dar nu o pomenise deloc. Ji Jiu, de asemenea, era fericit s-o facă pe neștiutorul și să nu spună nimic.

Cei doi vorbiră o vreme despre chestiuni militare și stabiliră data plecării lor în recunoaștere la curtea regală Xiongnu – o lună mai târziu, în octombrie, în timpul toamnei de aur.

Ji Jiu urma să pornească la drum.

Împăratul se ridică în picioare și privi harta vastă, vorbind încet:

– În ziua în care te vei întoarce, va fi ziua în care îți voi da zece mii de soldați. Vrei să devii un general ale cărui fapte strălucesc în istorie. Ți-am promis deja că voi face tot ce pot face. Restul depinde de tine, Ji Jiu.

Ji Jiu îngenunche și își plecă capul în fața lui, spunând:

– Da.

– Ji Jiu, spuse împăratul, uitându-se la omul aplecat la picioarele sale. Făcu o pauză după care vorbi din nou.

 – Dacă vei muri, nu-ți voi fi nerecunoscător.

– Maiestate! zâmbi Ji Jiu cu ochii strălucitori.

– Dacă trebuie să mor, voi muri. Dacă nu sunt menit să mor, nu voi îndrăzni să mor.

– Bine! spuse împăratul.

– Du-te și reunește-te cu soția și copiii tăi înainte de a pleca.

Ji Jiu răspunse afirmativ, iar când plecă, lumina soarelui era la fel de strălucitoare ca zâmbetul de pe chipul lui.

Cu o lună de timp liber și fără nimic de făcut, Ji Jiu începu să se gândească la viața sa anterioară. Plecase în grabă ultima dată și nu avusese ocazia să îi întrebe pe cei doi soldați bătrâni din Yongcheng despre anumite lucruri. Acum, ar fi vrut să-i întrebe, dar asta ar fi necesitat niște eforturi și nu voia să creeze probleme, așa că se gândise să apeleze la anuarele administrației locale.

Nu știa de la ce dinastie începuse, dar practica întocmirii cronicilor administrative locale se răspândi pe întreg teritoriul. Administrația locală finanța proiectul și angaja oameni erudiți pentru a documenta tot ceea ce avea legătură cu regiunea: de la geografie și peisaj până la obiceiuri și practici, de la folclor până la legende și biografii și anecdote despre nobili și cărturari locali celebri. Tot ceea ce se întâmpla în jurisdicție, indiferent dacă era mare sau mic, era consemnat pentru ca generațiile viitoare să poată face referire la el. Această practică continuase de-a lungul generațiilor, fiecare nou funcționar trebuind să citească cronicile locale la începutul mandatului său. Dacă rămâneau în funcție doar pentru o vreme, le cereau cărturarilor să adauge relatări despre perioada mandatului său, pe care următorul oficial le continua apoi.

Ji Jiu scrisese o scrisoare prin care solicita magistratului din Yongcheng copii al cronicilor locale, iar o jumătate de lună mai târziu, răspunsul la aceasta sosise.

Curând, cronicile administrației ajunseseră la proprietatea sa. Ji Jiu își alesese o zi de bun augur, se așezase sub copacul osmanthus din curte și sorbea din ceaiul de flori făcut în casă în timp ce începuse să citească.

Nu era sigur cât timp trecuse de când citea, dar în a douăsprezecea zi, dădu peste un pasaj înscris în urmă cu peste 150 de ani.

Acesta menționa existența unei familii nobile Shen, bogată și respectată, ai cărei strămoși fuseseră funcționari până la rangul al treilea, înainte de a intra în comerț și de a înființa magazine peste tot. A treisprezecea generație avusese doi fii: cel mai mare, pe nume Shen Qingxuan, și cel mai mic, Shen Zhen.

La opt ani, fiul cel mare căzuse într-o peșteră de gheață și rămase paralizat, trăind izolat în munți, unde întâlnise un demon.

Numele demonului era Yi Mo și puține alte lucruri se știau despre el. Cei doi deveniseră apropiați, trăind ca un cuplu căsătorit. Adoptaseră un copil, născut dintr-o mamă lup, pe nume Jue. Sănătatea lui Shen Qingxuan se îmbunătățise o vreme, acesta trăind alți treisprezece ani înainte de a muri. Demonul, prețuind prietenia și loialitatea acestuia, gravase numele său pe piatra funerară, considerându-se văduvă.

La cinci ani  de la moartea lui Shen Qingxuan, fiul fratelui mai mic Shen Zhen vorbise de rău guvernul și fusese întemnițat. Întreaga sa familie fusese implicată și condamnată la moarte. Într-o noapte, însă, un vânt puternic se abătuse peste orașul de la poalele munților, incendiind reședința Shen, și nimeni nu supraviețuise. Mai târziu apăruseră zvonuri printre vecini despre apariția descendenților familiei Shen în sudul îndepărtat, salvați de demonul Yi Mo. Întreaga familie de peste o sută de persoane fusese salvată, schimbându-și identitatea, iar linia familiei Shen fusese astfel stinsă.

Ji Jiu citise și recitise acel pasaj, holbându-se la el până când afară se întunecă, iar cuvintele deveniseră ilizibile.

Își frecase ochii, ca și cum i-ar fi intrat nisip, provocându-i disconfort și durere. Felinarele erau deja aprinse de-a lungul cărării curții, atunci când Shen Jue intră și strigă :

– Tată!

Ji Jiu își întoarse fața spre el, o picătură ca o lacrimă căzând ușor din copac direct pe încheietura mâinii sale, exact pe locul unde se afla semnul slab al sărutului unui șarpe.

Rămase tăcut și fără suflare.