Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 11, volumul 3

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 3

Capitolul 11

Ceremonia se încheiase. Cele trei persoane se apropiaseră pentru a-și oferi felicitările. Shen Jue luase vinul și umpluse cupele până la refuz. Cei cinci băură împreună, iar după ce își terminară băuturile, bătrânul nemuritor și Xu Mingshi se pregătiră să plece. Toată lumea înțelegea prin câte greutăți trecuseră acești proaspăt căsătoriți și nimeni nu dorea să îi mai deranjeze.

Yi Mo îi conduse pe oaspeți până la ușă. Bătrânul nemuritor ezită o clipă înainte de a spune:

– Mai gândește-te încă o dată. Dacă te răzgândești, vino la mine peste un an. Ce spui?

Yi Mo știa că intențiile acestuia erau bune, așa că dădu din cap în semn de acord.

Deși bătrânul nemuritor știa că nu mai existau prea multe speranțe, se simțea totuși liniștit. Zâmbind slab, silueta lui dispăru cât ai clipi din ochi.

Xu Mingshi îi strânse mâinile în semn de rămas bun.

– Este timpul să plec și eu. Voi hoinări încă un an, iar când mi se va apropia timpul, voi veni să vă văd din nou.

Deși nu o spusese explicit, cuvintele lui sunau ca un fel de despărțire. Ca un călugăr taoist, incapabil să se ridice la nemurire, nici el nu putea scăpa de soarta inevitabilă a morții. Carnea și sângele său aveau să-și găsească în cele din urmă sfârșitul.

În timp ce vorbea, Liu Yan ieși din camera interioară, se uită la Xu Mingshi și spuse:

– Ai îmbătrânit atât de mult.

Xu Mingshi pufni, uitându-se cu indignare la chipul tânăr și neted al lui Liu Yan.

– Vei îmbătrâni și tu.

După o pauză, arătă spre Yi Mo și adăugă:

– Dar oricât de tare aș îmbătrâni, nu voi fi niciodată mai bătrân decât acest demon bătrân al tău!

Liu Yan își miji ochii și îl tachină:

– Și ce dacă este un demon? Vârsta lui nu contează. Dar tu ești om și arăți atât de bătrân. Nu ai auzit de zicala aceea?

– Ce zicală? întrebă Xu Mingshi, intrând prostește în capcană.

Liu Yan zâmbi răutăcios și spuse:

– Să îmbătrânești fără să mori înseamnă să fii un hoț!

Xu Mingshi rămase uluit și, după ce își dădu seama de aluzia făcută cu privire la viața lui Shen Qingxuan, atunci când se cunoscuseră, aproape că sări în sus de indignare.

– Ba tu ești hoțul! Tu ești hoțul!

Reacția lui copilăroasă îi făcu pe toți să râdă. Liu Yan râse și el și nu se abținu să nu-l îmboldească și să-i spună:

– Temperamentul tău nu s-a schimbat. Se face târziu, iar curtea mea este mică. Nu este loc pentru tine aici. Grăbește-te să cobori muntele și mergi și caută un han la poalele muntelui, unde să te odihnești.

Xu Mingshi se opri din sărit, rămase nemișcat și scoase un râset viclean, arătând spre nasul lui Liu Yan.

– Te grăbești atât de tare să mă trimiți departe, crezi că nu știu de ce?

– De ce? întrebă Liu Yan, nedumerit.

Xu Mingshi spuse zâmbind:

– Abia aștepți să-ți consumi noaptea nunții, nu-i așa?

În curtea plină de lumină și umbre, urechile lui Liu Yan se înroșiră imediat și strigă:

– Prostii!

Înainte ca Xu Mingshi să poată spune mai multe, Shen Jue, care stătea în lateral, interveni tăios și țipă la el:

– Pleci chiar acum sau vrei să te dau afară?

El îl salvase efectiv pe Liu Yan de la o situație jenantă suplimentară.

Cât despre, Xu Mingshi nu se temea de nimeni – cu excepția lui Shen Jue. La urma urmei, el îi ucisese pe părinții lui Shen Jue în trecut și purta o grea povară și vină. În plus, trecuseră peste două sute de ani și, deși Shen Jue nu căutase răzbunare, remușcările lui Xu Mingshi nu făceau decât să se adâncească. Astfel, atunci când Shen Jue se enervă, el se potoli și părăsi în grabă curtea.

Odată ce oaspeții plecaseră, ușile casei se închiseseră, rămânând în ea doar familia. Întors în casă, Shen Jue se uită la Liu Yan în lumina pâlpâitoare a lumânărilor, apoi spuse încet:

– Tată.

Cuvântul purta o urmă de suspin și dezvăluia un sentiment de  suferință jalnică, întristând imediat inima lui Liu Yan. Copilul pe care îl legănase în brațe acum două sute de ani devenise un tânăr înalt și chipeș. Totuși, în tot acest timp, Liu Yan îi fusese alături doar treisprezece ani în prima viață și mai puțin de zece în a doua. Pentru cea mai mare parte a vieții tânărului, el fusese absent.

– Xiao Bao, șopti Liu Yan.

– Ai suferit.

Cum să nu fi suferit? Un copil cândva iubit, abandonat înainte de a ajunge la vârsta majoratului, apoi forțat să călătorească prin munți și râuri cu Yi Mo, căutându-l pe el la nesfârșit. Chiar și atunci când îl găsiseră în cele din urmă, el nu îl recunoscuse.

Acum, cu amintirile celor trei vieți ale sale restaurate, Liu Yan îi mângâie creștetul capului lui Shen Jue și nu putu decât să repete:

– Ai suferit.

Stând deoparte, Yi Mo privea de pe margine. După ce trăise întreaga încercare de la început până la sfârșit, ca una dintre persoanele implicate, nu putea spune cine suferise mai mult.

Poate că toți suferiseră. Sau poate niciunul dintre ei.

Shen Jue își ridică fața, schițând un zâmbet printre lacrimi.

– Sunt bucuros. Nu există suferință.

Voința lui făcea ca greutățile să nu mai pară greutăți, ca suferințele să nu mai pară suferințe.

Nicio cantitate de sânge și de lacrimi vărsate nu se putea compara cu simpla declarație: Sunt bucuros.

Și astfel, bucuria venise din amărăciune.

Liu Yan apucă strâns mâna întinsă de Shen Jue, apoi se întoarse să îl privească pe bărbatul de lângă el cu un zâmbet pe față.

– L-ai învățat bine, spuse Liu Yan atunci când cei doi se întoarseră să plece în camera lor nupțială.

Inima lui se simțea îngreunată de recunoștință, știind că fusese nevoie de mult efort pentru a se transforma dintr-un șarpe demon cu inimă rece într-un tată capabil. Și toată suferința fusese cauzată în cele din urmă de el însuși.

Chiar și fără ca Liu Yan să mai spună alte lucruri, Yi Mo putu ghici majoritatea gândurilor sale. Îl luă de mână pe Liu Yan și, așezându-se pe pat, spuse:

– Nu l-am învățat nimic. A învățat totul de unul singur.

– Ce a învățat? întrebă Liu Yan.

Yi Mo zâmbi. Chiar mai era necesar să spună? Indiferent ce ar fi l-ar fi învățat el, acel lucru ar fi fost doar memorat. Adevărata învățare vine doar din propriile experiențe.

În prima sa viață, Shen Qingxuan fusese un tânăr stăpân bogat cu un caracter puternic. În timpul acelor treisprezece ani, viclenia și istețimea sa fuseseră folosite doar în afaceri, în beneficiul familiei sale și arătând bunătate față de cei din jur. Își pleca capul în fața străinilor, rămânând răbdător și generos în fața insultelor. Atâta timp cât cei dragi lui nu erau răniți, el acționa cu virtute și grație în toate lucrurile.

În a doua sa viață, Ji Jiu se născuse în bogăție și glorie, dar mai presus de orice ținuse la loialitatea față de țară și națiune. Călărind printre râuri înghețate și în armuri de fier, purtase o viață întreagă de bătălii, rămânând nemișcat la laude și critici. Cu o voință puternică până la extrem, nu făcuse niciodată compromisuri atunci când nu era cazul și nici nu ezitase vreodată atunci când trebuia. Hotărât și cu mintea limpede, își trăise viața distingând întotdeauna binele de rău, fără ambiguități, întotdeauna decisiv și capabil.

În ambele vieți, caracterul său fusese același: nu abandonase niciodată ceea ce era menit să protejeze.

Într-o viață își protejase familia, în cealaltă, țara. Nu ezitase nici măcar o clipă. Astfel, Shen Jue nu avea nevoie de nimeni care să-l învețe. Cineva îi arătase deja foarte clar cum să se comporte și ce să facă, prin fiecare cuvânt și faptă, atât în viață, cât și în acțiune.

Liu Yan prinse voalul roșu de mireasă, ținându-l în mână, și zâmbind ușor spuse:

– Și totuși, nu a fost suficient. Altfel, de ce în cele două vieți tot nu m-am căsătorit cu tine?

Cu o mișcare rapidă a mâinii, puse vălul pe capul lui Yi Mo.

Yi Mo rămase nemișcat, lăsând țesătura roșie să cadă și să-i acopere complet privirea. Știa că, stând pe pat cu un voal roșu pe cap, trebuia să arate exact ca o mireasă. Cu toate acestea, nu se simți stânjenit. Cândva, acest bărbat își dorise să se căsătorească cu el, iar el refuzase să cedeze – pe de o parte din mândrie, iar pe de altă parte pentru că nu se putea imagina ca o mireasă.

Dar acum, sub vălul roșu aprins, se gândea: cel puțin nu era prea târziu. Măcar nu eșuase complet.

O bucurie liniștită creștea în inima lui, la fel cum o pietricică aruncată pe suprafața unui lac, provoacă ondulații din ce în ce mai mari.

După trei vieți de răsturnări de situație, reușise în sfârșit să-i îndeplinească dorința lui Liu Yan. Văzându-l pe Liu Yan fericit se simți și el fericit.

De cealaltă parte a vălului, bărbatul care stătea în fața lui devenise vizibil emoționat. Ca și cum ar fi fost prins într-un vis, Liu Yan știu totuși foarte bine că aceasta era de fapt realitatea.

Ei erau acum căsătoriți.

Degetele tremurânde ale lui Liu Yan apucară marginea voalului și îl ridicară ușor.

Sub țesătura roșie, prima care se dezvălui fusese curba maxilarului, apoi buzele subțiri, urmate de nas și, în final, de o pereche de ochi extraordinar de întunecați, dar blânzi. Rafinat și rezervat, de o frumusețe fără egal.

Liu Yan se aplecă mai aproape, fruntea sa lipindu-se de fruntea celuilalt, nasul atingându-i nasul. Ridică mâna și mai tare așternând vălul peste amândoi.

Vesela țesătură roșie deveni astfel lumea lor.

– Te plac, spuse Liu Yan.

Yi Mo, ridicându-și mâna pentru a-l îmbrățișa, răspunse:

– Și eu te plac.

– Mi-ai plăcut în prima viață, te-am plăcut și în doua, te plac chiar și acum, spuse Liu Yan clipind, lacrimile șiroindu-i pe obraji.

Apoi adăugă șoptit:

– Întotdeauna te-am plăcut.

Yi Mo scoase un sunet nazal “hmm” în semn de recunoștină, un zâmbet apărându-i pe față. Dorul și amărăciunea din trecut, pecetluite adânc în inima lui atâta timp, păreau să fi fost îmbătrânite ca niște ulcioare de vin învechite de trecerea timpului, doar pentru a fi destupate astăzi.

Pecetea a fost ruptă, iar toată suferința și durerea sa se transformase într-o băutură de vin dulce.

Sub voalul roșu de mireasă, Liu Yan își lipi buzele de cele ale lui Yi Mo, rămânând unite pentru mult timp, ca și cum i-ar fi amintit de căldura și respirația pe care le aveau odinioară – răcoroasă și blândă.

Buzele lor rămaseră împreunate, iar Yi Mo nu se mișcă nici el.

În noaptea nunții lor, perdelele roșii de mireasă fură coborâte. În interiorul baldachinului, cei doi îngenuncheară unul în fața celuilalt. Liu Yan întinse primul mâna pentru a-l dezbrăca. Halatul negru cu mâneci largi al lui Yi Mo căzu pe spate. Sub atingerea fină a mâinilor lui Yi Mo, panglicile și țesăturile, care prindeau hainele lui Liu Yan se desfăcură și ele.

În timp ce se dezbrăcau reciproc, ochii lor se întâlniră din întâmplare. Urechile lui Liu Yan se înroșiră, în timp ce în ochii lui Yi Mo apăru o licărire strălucitoare. După ce se priviră o clipă unul pe celălalt, își coborâră rapid privirile, desfăcându-și reciproc șnururile subțiri de la pantaloni.

În cele din urmă, rămaseră goi, ca doi copii care abia se născuseră.

Liu Yan nu se mișcă, dar fața lui era ușor îmbujorată, iar privirea lui rămase fixată pe fața lui Yi Mo, ca și cum ar fi căutat o confirmare. Nu spuse niciun cuvânt, dar Yi Mo înțelese ce voia. Zâmbind ușor, se întinse pe spate pe pernă și își duse o mână spre el zicându-i:

– Vino.

Liu Yan îi prinse mâna în a sa, aplecându-se cu grijă peste el. Mai întâi, îi sărută fruntea lui Yi Mo, apoi coborî încet, oprindu-se la buzele sale. După ce zăbovi un moment, îl întrebă încet:

– Te-a durut data trecută?

Yi Mo răspunse:

– Nu m-a durut.

Liu Yan nu îl crezu. Cum putea să nu doară? Își amintea clar cum îi deschisese corpul lui Yi Mo cu resentimente și nemulțumiri și își amintea perfect câte lacrimi vărsase acesta în acea noapte.

Dacă Yi Mo nu simțise nicio durere, trebuie să fi fost din cauză că inima lui îl duruse mai tare.

Ca și cum ar fi vrut să se revanșeze, Liu Yan îl sărută cu blândețe, de la frunte până la podul nasului. Sărutările sale tandre și dense păreau să-i ofere alinare, ca și cum i-ar fi spus:

– Nu te voi mai face să suferi.

Săruturile sale, precum apa caldă, alunecară peste întregul lui trup. Yi Mo închise ochii și doar zâmbi, neștiind cât timp avea de gând Liu Yan să îl sărute astfel. Dacă ar continua mult așa, Yi Mo se temea că ar putea adormi liniștit.

Văzând zâmbetul lui Yi Mo, Liu Yan zâmbi și el. Aparent fără niciun motiv, amândoi începură să râdă. Apoi Liu Yan își coborî capul și mai mult, iar limba lui începu să se plimbe peste pieptul lui Yi Mo, trecând pe lângă buric până când nasul acestuia se îngropă în peticul de păr, adulmecând mirosul de verdeață emanat de acesta.

Zâmbetul lui Yi Mo se stinse ușor. Sprijinindu-se în coate, se ridică și privi la persoana aflată între picioarele sale, care, precum un animăluț, își freca afectuos obrazul de penisul său. Acțiunea acestuia făcu chiar și fața lui Yi Mo să se înroșească în două nuanțe, iar ochii să i se încețoșeze.

Văzând această expresie, Yi Mo simți cum starea sa de relaxare se încordă brusc. Era ca și cum ceva din interiorul abdomenului său inferior părea să se încingă, arzând puternic. Penisul său se umflă instantaneu, sculându-se pe lângă obrazul lui Liu Yan.

– Sărută-l, spuse Yi Mo, cu respirația ușor neregulată.

Ridicându-și încet șoldurile, își apropie organul de buzele lui Liu Yan.

– Îi este teribil de dor de tine.

Liu Yan păru, însă, să se împotrivească, întorcându-și imediat fața. Dar câteva clipe mai târziu, se întoarse și spuse încet:

– S-o luăm ușor.

Yi Mo își dădu repede seama ce făcea acesta și nu se putu abține să nu spună pe un ton autoironic.

– Probabil te-am îmbolnăvit în ultima ta viață.

Liu Yan nu spuse nimic, doar întinse mâna pentru a-i apuca și a-i presa penisul gros. Din cauza acestei întreruperi, organul său, anterior rigid, se înmuie ușor în palma lui. Simțind un fior de suferință, Liu Yan îl mângâie cu degetele, alunecând din când în când în jos pentru a acoperi ușor scrotul umflat, frământându-l. Văzându-i penisul umflându-se și întărindu-se din nou, Liu Yan se simți în sfârșit ușurat. Se aplecă cu capul în jos, își întinse limba deasupra lui, lingând de-a lungul organului sculat. După ce sărută partea inferioară a acestuia, urcă și mai sus, luând vârful cărnos în gură și alunecându-și limba peste el în mod repetat.

Yi Mo știa că fusese prea nesăbuit în viața sa anterioară, lăsându-l pe Liu Yan marcat de astfel de lucruri. Nu se așteptase, însă, ca acesta să meargă atât de departe, de aceea inima i se înmuie ușor.

– Hai sus.

Liu Yan îl ignoră, concentrându-se în continuare pe acțiunea sa. Limba îi atingea din când în când fanta de la vârf, buzele strângându-se pentru a suge glandul, în timp ce excitația sa aproape că îl copleșea pe Yi Mo. Liu Yan se adaptă ritmului lui Yi Mo, urmându-i mișcările.

Saliva care nu putea fi reținută se scurgea pe ax, formând șiruri lungi, strălucitoare. Mirosul răcoritor al lui Yi Mo îi umplea nasul, iar respirația sa devenea treptat tot mai grea. Ajunsă la urechile sale era amețitoare și indescriptibil de seducătoare. Liu Yan simți un val de căldură cuprinzându-i mintea, senzația fiind deosebit de violentă. Propriul său penis deveni și el erect, lovind cearșaful iar și iar, în același timp cu mișcarea gurii sale.

Simțindu-se satisfăcut de acțiunile acestuia, Yi Mo începu să se îngrijoreze că ar putea ejacula în orice clipă în gura lui Liu Yan, așa că strigă spre el cu o voce groasă și răgușită:

– Destul.

Își ridică din nou corpul și chiar atunci îl văzu pe Liu Yan, cu părul său lung răvășit și cu fața îmbujorată și obrajii trandafirii. Pielea corpului său bine îngrijită era de un alb strălucitor, iar el îngenunchea, cu șoldurile ridicate, fesele sale fiind arcuite grațios, precum o coardă de arc întinsă la maxim, gata de tragere. Îl servea pe Yi Mo cu gura. După o singură privire, Yi Mo căzu înapoi pe pernă și aproape că era gata să ajungă la orgasm din cauza scenei pe care tocmai o văzuse.

Deși se gândea la asta ca la o adevărată binecuvântare, trebui să recunoască faptul că era și ca o tortură. Prinse capul lui Liu Yan în palmele sale și îl apăsă sub abdomen, împingând puternic de câteva ori, eliberându-se în gura lui.

Forța bruscă îl făcu pe Liu Yan să se sufoce ușor atunci când acesta ejaculă, dar își acoperi gura pentru a-și reprima tusea. Nu știa unde să scuipe lichidul alb, lăsându-l pentru o clipă năucit.

Yi Mo se uită la penisul erect al lui Liu Yan și la expresia sa neajutorată în timp ce ținea în gură esența sa. Neputând să reziste, Yi Mo se aplecă spre el, îi sărută obrazul și îl mușcă ușor de lobul urechii. Cu un ton seducător, îi șopti:

– Înghite-o.

Cuvintele suflate în șoaptă în urechea sa, umede și gâdilitoare, îi dădură fiori pe jumătate inferioară a corpului.

Tremurând, Liu Yan înghiți sperma acestuia instinctiv. Dându-și seama ce făcuse, se holbă la Yi Mo, cu fața înroșită și spuse:

– Ești un lacom.

Yi Mo îi sărută buzele, își folosi vârful limbii pentru a-i desface dinții lui Liu Yan, după care își introduse limba în interiorul gurii umede și moi. Liu Yan reacționă și ieși la atac cu propria limbă, limbile lor împletindu-se pasional într-un sărut atât de profund, încât era imposibil să se mai separe. Când buzele lor se despărțiră, în cele din urmă, Yi Mo murmură:

– Să continuăm.

Liu Yan își mușcă buza, întrebând cu vocea sa răgușită:

– Mai avem balsam?

Yi Mo scoase rapid o cutie din lemn de santal, plină cu balsam nou, nemaiatins, de o nuanță purpurie slabă, aparent la fel ca cel pe care i-l oferise lui Shen Qingxuan în trecut.

Luând o cantitate de balsam în mână, Liu Yan îl încălzi în palmă până când se topi, își înmuie degetele în el și îl aplică pe Yi Mo. În timp ce îl pregătea, întinzându-i pielea, se aplecă peste el și îl întrebă sărutându-l ușor:

– Doare?

Yi Mo scutură din cap.

Când introduse un al doilea deget, îl întrebă din nou:

– Doare?

Yi Mo scutură din nou din cap.

La al treilea deget, Liu Yan era din nou pe cale să îl întrebe, însă Yi Mo răspunse înaintea lui:

– Nu doare.

Zâmbi în timp ce spuse asta.

Liu Yan îi mușcă ușor pieptul, lăsându-i o urmă, înainte de a se ridica încet. După ce aplică cu generozitate balsam și pe propriul său organ umflat, îl apucă cu grijă și îl împinse înăuntru, centimetru cu centimetru.

La jumătatea penetrării, Yi Mo spuse brusc:

– Doare.

Liu Yan, cu fruntea deja transpirată, se opri imediat și se aplecă să-i sărute fața.

După o clipă, Yi Mo îl apucă de mână pe Liu Yan, punând-o pe semnul mușcăturii acestuia de pe pieptul său și spuse calm:

– Mușcătura asta a durut.

Doar glumea, răutatea lui înnăscută ieșind la iveală.

În mod neașteptat, Liu Yan își coborî capul, sărutându-i semnul lăsat de dinții săi, ca și cum ar fi fost cu adevărat întristat, lingând în jurul semnului mușcăturii în mod repetat, ca și cum asta l-ar fi putut vindeca.

Yi Mo încetă să mai glumească.

– Spune-mi dacă doare, zise Liu Yan, sărutându-i fața lui Yi Mo.

În timp ce se mișca ușor, buzele sale continuară să alunece pe pielea lui Yi Mo, de la obraji la gât, de la claviculă la piept. Sărutările calde și tandre se răspândiră pe fiecare centimetru al pielii sale, exprimând dragoste și grijă supreme. Reverențios și persistent, serios și solemn, la fel ca un pelerin care se închină în fața divinității sale, cu cea mai mare evlavie.

Nu doare, vru Yi Mo să spună.

Dar nu putu scoate cuvintele pe gură, inima lui fiind copleșită de o durere dulce-amară amestecată cu bucurie.

Ridicându-și brațele, îmbrățisă strâns persoana de deasupra lui. Yi Mo nu simțea nicio durere – nici măcar cea mai mică. Simțea doar o senzație puternică de disconfort.

Și nicio plăcere.

Totuși, în mod ciudat, în timp ce privea mișcările lente și tandre ale lui Liu Yan, simți o imensă satisfacție.

Liu Yan se abținea foarte mult, abia îndrăznind să se miște. Abia după ce Yi Mo se mișcă ușor pentru a-i indica că poate accelera penetrarea, Liu Yan se aplecă deasupra lui pentru a-i săruta buzele. Începu să forțeze intrarea, îngropându-se adânc în el, retrăgându-se și apoi plonjând din nou înăuntru. Repetă iar și iar ritmul străvechi al împerecherii intime umane.

Trupul după care tânjise atâta timp era acum deschis complet pentru el. Dorința pe care o căutase fusese îndeplinită. Pe măsură ce se apropia de ejaculare, Liu Yan se gândea în tăcere, dacă ar putea muri așa…

Dacă ar putea muri, strâns în această îmbrățișare, cu trupurile și sufletele lor împreunate, nu ar avea niciun regret.

Gândindu-se la asta, dintr-un anume motiv, nu-și mai putu stăpâni lacrimile. Strâns în brațele lui Yi Mo, Liu Yan plângea în tăcere, lacrimile curgându-i pe față.

Umezeala ajunsă pe umărul său îl sperie pe Yi Mo pentru o clipă. Îl mângâie ușor pe spate pe Liu Yan și-i spuse încet:

– Nu plânge.

– Nu plânge. Nu fi trist, repetă Yi Mo.

– Te plac, spuse Yi Mo.

Auzind asta, Liu Yan plânse inexplicabil și mai tare. Ca un copil fără minte, el își îngropă fața în umărul lui Yi Mo, plângând în hohote în timp ce spunea:

– Și eu te plac.

Apoi adăugă:

– Voi plânge dacă vreau!

O spuse complet nerezonabil acum.

Yi Mo îl ținu la pieptul său pentru mult timp înainte de a spune în cele din urmă:

– Plânsul tău mă întristează.

Treptat, Liu Yan se calmă. Apucând o piesă de îmbrăcăminte din apropiere, își acoperi fața, parcă simțindu-se stânjenit. După ce își șterse lacrimile, se îmbrăcă pur și simplu și se duse să aducă apă caldă.

După ce îl curăță cu grijă pe Yi Mo și se curăță și el, se întinse din nou pe pat.

Lumânările de nuntă de un roșu aprins arseseră doar pe jumătate. Sub pătură, mâna lui Liu Yan mângâie tot corpul lui Yi Mo, de la omoplați până la talia îngustă, de la partea inferioară a spatelui până în față. Vârfurile degetelor sale zăboviră pentru o clipă în peticul de păr de jos, înainte de a apuca din nou penisul lui Yi Mo.

Yi Mo, deja excitat de atingerile lui Liu Yan, avea penisul complet sculat. Ținându-l îmbrățișat, nu știa la ce se gândea Liu Yan, așa că nu reacționă prea tare la început. Doar își arcui ușor talia, și își frecă penisul de palma lui Liu Yan în timp ce întrebă:

– La ce te gândești?

Fața lui Liu Yan se înroși instantaneu. Se aplecă să-i ciugulească buzele lui Yi Mo, apoi luă mâna lui Yi Mo și o îndrumă spre fundul său. O strecură în despărțitura dintre fese, făcând-o să găsească intrarea strânsă de acolo. Aceasta tremura sub atingerea degetelor lui Yi Mo, ca și cum ar fi fost în același timp temătoare, dar și primitoare.

Instinctiv, degetul lui Yi Mo apăsă ușor peste ea, iar Liu Yan scoase un geamăt ușor:

– Ah…

Pur și simplu așa, valul pasiunii năvăli din nou peste Yi Mo, făcându-l aproape să-și piardă mințile.

– Tu…

Văzându-l pe Yi Mo oprindu-se brusc, Liu Yan știu de ce era îngrijorat. Mijindu-și ochii, se apropie de urechea lui Yi Mo, șoptindu-i suav:

– Nu vrei să te întorci acasă?

Acasă era acolo unde inima se simțea în pace.

Yi Mo își mușcă buzele și, de această dată, nu se mai putu abține.

Complet mistuit de această pasiune arzătoare, Liu Yan se agăță strâns de el, dorindu-și ca flăcările să-l ardă și mai tare și mai puternic.

Complet penetrat. Fără milă. Fără oprire.