Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 27, volumul 2

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 2

Capitolul 27

Ji Jiu tăcea, iar tăcerea lui îl făcu pe Yi Mo să se întrebe cât de beat era cu adevărat. Această persoană avusese întotdeauna o toleranță bună la alcool. Chiar dacă era o băutură veche de patruzeci de ani, nu ar fi trebuit să fie atât de ușor să îl doboare.

Cu toate acestea, într-o clipă, Ji Jiu își ridică capul, rupând scurta tăcere, și întrebă:

– Cum să te însoțesc?

Apoi se ridică în picioare, merse clătinat până la masă și luă un pumnal, amenințând cu o expresie feroce:

– Dacă vrei să te însoțesc făcând sex, atunci în seara asta te voi castra.

Expresia lui Yi Mo se schimbă într-un mod complicat, iar Ji Jiu îi aminti:

– Ar trebui să te castrez.

– Ești un șarpe și toate fiarele și animalele sălbatice, care nu sunt umane ar trebui castrate, spuse Ji Jiu, ținând pumnalul cu o expresie serioasă, ca un învățat bătrân care se ceartă cu un discipol de-al său.

Yi Mo era acum sigur că persoana din fața sa era cu adevărat beată. Pentru a spune astfel de lucruri, trebuia să fie cu siguranță rezultatul alcoolului.

Ji Jiu, care ținea pumnalul, se simțea amețit pentru că se ridicase prea brusc în picioare. Se uită la Yi Mo și, oricum s-ar fi uitat, părea să fie doi ca el, unul la stânga și unul la dreapta. Mișcă pumnalul când într-o parte, când într-alta, și spuse:

– Cred că am băut prea mult.

Yi Mo zâmbi și întrebă:

– De ce spui asta?

Ji Jiu îndreptă mâna spre stânga, apoi spre dreapta și spuse:

– Acum te văd în dublu exemplar.

Yi Mo se apropie, îl apucă de încheietura mâinii, luă cu ușurință pumnalul pe care îl ținea după care întrebă:

– Acum, câți ca mine vezi?

Ji Jiu înțelese cuvintele acestuia și se aplecă să se uite cu atenție. Cu toate acestea, gâtul său părea incapabil să îi susțină capul. Capul său se înclina, mai întâi la stânga, apoi la dreapta.

Yi Mo îi fixă fața, după care întrebă:

– Câți?

Ji Jiu încercă din răsputeri să se concentreze, holbându-se la Yi Mo cu ochii încețoșați. Nu putea vedea clar, așa că se apropie mai mult. Când tot nu putea vedea, se apropie și mai mult. După ce putu vedea în sfârșit, tăcu.

Yi Mo privi obrajii bucălați din fața sa, cuprinși de o nuanță de roșeață trandafirie, cu ochii ușor încețoșați și cu mirosul persistent de vin vechi în respirație. Se simți, în acel moment, ca și cum ar fi fost transportat înapoi în zilele când era în prezența lui Shen Qingxuan, în urmă acum mai bine de 150 de ani.

Doar că Shen Qingxuan nu fusese niciodată beat cu adevărat.

Ji Jiu începu să vorbească. Deși era chiar în fața lui, Yi Mo simți că vocea acestuia trecuse prin crăpăturile timpului, prin îndepărtata epocă de gheață, traversând malurile râului Uitării, și abia apoi pătrunsese ușor în timpanele sale, vibrând, trimițându-și vocea în inima lui Yi Mo, radiind vibrații puternice.

Ji Jiu spuse:

– Ești… așa de frumos.

Vocea lui era blândă, cu o pronunție stâlcită, ca mormăitul unui om beat.

Yi Mo auzea clar bătăile inimii sale, iar pe măsură ce vorbea, bătăile erau tot mai puternice, devenind mai frenetice cu fiecare cuvânt rostit de Ji Jiu. Aproape instinctiv, Yi Mo se aplecă ușor spre el, buzele lui fiind doar la un fir de păr distanță de cele ale lui Ji Jiu.

– Spune-o din nou, zise Yi Mo.

Ji Jiu se uită la el, ca și cum ar fi fost o marionetă după ce rațiunea îi fusese amorțită de alcool, și repetă așa cum Yi Mo își dorise:

– Ești foarte  frumos…

Înainte ca ultimul cuvânt să fie rostit, plutind încă în aer, Yi Mo îi apucă în sfârșit buzele.

Era feroce, orb, intens, cu o pasiune nebună, devoratoare. În același timp, exista un sentiment de amărăciune imensă, nemulțumire dureroasă, care se revărsa din ceea ce părea a fi o inimă frântă.

Ji Jiu stătea nemișcat, ca și cum n-ar fi știut ce i se întâmplă, holbându-se în gol la ochii lui Yi Mo.

Ji Jiu clipi abia atunci când buzele îi amorțiră complet de la sărut.

Buzele lor se despărțiră și se priviră unul pe celălalt, uimiți.

Ji Jiu, cu o voce răgușită, spuse:

– Spune-mi pe nume.

Yi Mo făcu o pauză, apoi zise:

– Ji Jiu.

– Spune-o din nou, spuse Ji Jiu ridicându-și vocea.

– Ji Jiu.

– Spune-o încă o dată!

– Ji Jiu…

Ji Jiu îl apucă de guler, trăgându-l aproape și, după ce se lipi de el, se aplecă să îi muște buza.

Îl mușcase.

Cu dinții lui ascuțiți și duri, mușcă din buzele subțiri ale lui Yi Mo, ca și cum ar fi vrut să smulgă carnea și s-o înghită, ca și cum ar fi vrut să înghită buzele care îi spuseseră pe nume, clar și precis, până când acestea ajungeau în stomacul său.

Ca și cum, făcând asta, ar fi putut fi salvat.

Yi Mo se întinse să îl îmbrățișeze, strângând și mai tare corpul care începuse să emane o căldură puternică, de parcă ar fi fost gata să ia foc în orice moment. Buzele și limbile lor se împletiră, chiar mai strâns decât trupurile lor. Se înfășurau una în jurul celeilalte, fără să-și dea drumul, sugând cu fervoare, mușcând, în timp ce saliva curgea din gurile lor. Era ca și cum o persoană, care rătăcise prin deșert timp de o mie de ani, și-ar fi găsit în sfârșit propria sursă de apă, sau ca doi pești într-un iaz secat, supraviețuind din saliva celuilalt, pentru că nu aveau unde să scape.

Chiar dacă ar exista mii și mii de vinuri fine, dacă erau produse de om acestea nu-l puteau îmbăta niciodată pe Yi Mo.

Totuși, Yi Mo se simțea clar amețit, ca și cum el era cel beat. Trupul său era încă în lumea muritorilor, dar sufletul său trecuse deja dincolo de nori. Știa că brațul înfășurat în jurul trupului său era puternic, ferm și puternic, înconjurându-l într-o postură de nevoie și dorință, ținându-l strâns, prinzându-l ca un braț de fier,  dar fără durere. Yi Mo răspunse la atac cu o strânsoare și mai puternică, amândoi ajustându-și pozițiile, nedorind să se despartă, dorind să se apropie și mai mult, să se contopească într-unul singur. Nu era nevoie să moară, să dispară, să caute, deci nu mai exista nicio luptă.

Răsturnară masa de lemn și sparseră borcanele cu vin. Documentele aflate pe masă se împrăștiară, iar cerneala neagră se vărsase peste tot. Hârtia albă, cândva imaculată, se făcu bucăți, fragmente ale foilor fiind împrăștiate în dezordine, zburând întâi în sus și apoi căzând în jos, haotic. Totul în jur se rostogolea.

Ji Jiu trase de haina lui, iar când Yi Mo o sfâșie și el pe a sa, acesta îl apucă încheietura mâinii lui Yi Mo, ținând-o fixată în sus.

Buzele lor erau lipite și nu se despărțiră o clipă. Deschiseră ochii încă o dată, holbându-se unul la celălalt, față în față.

Unul era beat, celălalt treaz. Sau poate că amândoi erau beți, dar fiecare de altceva.

Chiar dacă știa ce urma să se întâmple, Yi Mo nu spuse nimic și nu își retrase mâna imobilizată.

Ji Jiu îi depărtă genunchii lui Yi Mo cu o mână, poziționându-se între ei, amândoi fiind acum complet goi față în față.

Trupurile lor încinse se acopereau fără ezitare unul pe celălalt. Cel fierbinte de deasupra era peste cel rece de dedesubt. În acea clipă, era ca și cum gheața și focul s-ar fi ciocnit, un ghețar vechi de mii de ani fiind topit și transformat în apă, apoi învelit într-o lavă fierbinte, transformându-se într-un roșu orbitor. Era ca și cum o rană uriașă se forma în lumea haotică, dar amândoi scoaseră simultan un oftat de satisfacție.

Ji Jiu își slăbi strânsoarea asupra lui Yi Mo, mâinile sale coborând pentru a-l prinde de talia acestuia, apoi îi desfăcu șoldurile.

Aplecându-se în jos, cu buzele cicatrizate apăsate pe buzele pătate de sânge similare ale lui Yi Mo, Ji Jiu repetă:

– Spune-mi numele.

– Ji Jiu.

– Nu e suficient.

– Ji Jiu.

– Tot nu e de ajuns.

—— Ji Jiu.

—— Ji Jiu!

—— Ji Jiu!

Yi Mo îi repeta numele și prenumele iar și iar până când strigătele lui deveniră frenetice.

Amărăciunea din inima sa se scurgea odată cu strigătele sale, ca o rană tăiată, ghidând sângele negru și purpuriu din interior.

Colțurile ochilor lui Ji Jiu se umeziră odată cu vocea lui, iar el se împinse încet, dar ferm, tot mai adânc, centimetru cu centimetru, până când fu complet și profund înăuntru. Ji Jiu se opri pentru o clipă, ridicându-și ușor talia, apoi se impinse din nou cu putere înăuntru.

O picătură, ca o lacrimă, căzu de pe fața acestuia, aterizând peste pleoapa lui Yi Mo. Înainte ca acesta să poată vedea clar, o altă picătură căzu peste el, alunecând și aterizând pe buzele lui Yi Mo. Acesta o linse, gustul amar și sărat răspândindu-se peste papilele sale gustative, urmată de a patra, a cincea picătură… Acea amăreală sărată îl copleși complet.

Când toate mișcările se opriră în cele din urmă, Ji Jiu își sprijini fruntea de cea a lui Yi Mo. Picăturile se uscară astfel în tăcere.

Rămăseseră așa, cu capetele apropiate, nasurile atingându-se și cu buzele lipite. Apoi, se îmbrățișară liniștiți unul pe celălalt, ca două animăluțe rănite, care se agățau unul de celălalt pentru a se încălzi.

Chiar dacă amândoi știau că rănile fuseseră provocate de celălalt, niciunul nu se îndepărtase.

– Pleci mâine?

După mult timp, Ji Jiu vorbi în sfârșit, cu vocea încă răgușită.

– Mm.

– Nu te alung.

– Bine.

Cei doi rămaseră tăcuți. Yi Mo îl întoarse, trăgându-l ușor în îmbrățișarea sa și poziționându-l sub el. Ji Jiu nu spuse nimic.

Yi Mo îi desfăcu picioarele, apoi își coborî capul, mușcându-i buzele, coborând cu săruturile de-a lungul liniei ascuțite a maxilarului, sugând mărul lui Adam proeminent și clavicula acestuia.

Ji Jiu se prinse de el, trecându-și din când în când degetele prin părul lui, până când orificiul anal fu complet deschis, pătruns și umplut. Senzația era aproape insuportabilă, făcându-l să tremure ușor, simțindu-se un pic rigid.

Yi Mo îi observă rigiditatea și se opri, sărutându-i ușor fața, murmurând:

– Relaxează-te, nu-ți fie teamă.

Ji Jiu strânse din dinți și, după o lungă perioadă de timp, își învinse teama persistentă și rezistența instinctivă față de acest gen de lucruri și îl îmbrățișă cu putere.

Yi Mo rămase nemișcat, fără să continue penetrarea. Ji Jiu respiră adânc și își ridică picioarele, înfășurându-le în jurul taliei acestuia. Abia atunci Yi Mo înțelese și începu să se miște din nou într-un ritm lent.

– Yi Mo, întrebă Ji Jiu încet.

– Știai ce situație vei întâlni, dar totuși ai continuat să o găsești. Chiar nu te-ai gândit niciodată cum să o rezolvi atunci când te vei confrunta cu ea?

Yi Mo îi mușcă lobul urechii și răspunse:

– M-am gândit la asta. Dar nu știu cum să o rezolv.

Ji Jiu evită tachinarea urechii sale și spuse:

– Nu, nici măcar nu știi ce vrei.

Ji Jiu continuă:

– Îl vrei pe Shen Qingxuan, nu-i așa?

Yi Mo făcu o pauză pentru o clipă, apoi răspunse rapid și sincer:

– Da.

– Ba nu, spuse Ji Jiu.

– Încă nu știi ce vrei.

Yi Mo nu se certă cu el, ci îi ridică șoldurile și se izbi din nou de el. Ji Jiu aproape că țipă de durere, dar strânse din dinți, înăbușind sunetul. Deși niciun sunet nu îi scăpă pe gură, șoldurile lui tremurau necontrolat, iar Ji Jiu gâfâia încet, înfingându-și dinții în gâtul lui Yi Mo.

– Nu accepți?

După ce își eliberă strânsoarea, Ji Jiu oftă și îi șopti la ureche:

– Dacă vrei să fii cu Shen Qingxuan, ar trebui să-l urmezi atunci când moare. Acum că spui că vrei ca Shen Qingxuan să rămână cu tine, ar trebui să te folosești de orice mijloace pentru a-l lega de tine. Dar tu încă nu ai ales nici una, nici alta.

– Să-l leg?

Yi Mo făcu o pauză pentru o clipă.

Ji Jiu spuse:

– M-ai întrebat dacă există și alte căi. De fapt, există o cale.

– Care?  întrebă Yi Mo.

Ji Jiu zâmbi slab, trăgându-i capul în jos, buzele lui atingându-le pe ale lui, vorbind încet:

– Dacă aș fi fost în locul tău…

—— Dacă aș fi fost în locul tău și tu în locul meu, atunci prima dată când ne-am întâlnit, nu te-aș fi violat.

—— Te-aș fi luat de aici. Dacă nu ai fi vrut să pleci, te-aș fi legat și te-aș fi luat.

—— Te-aș fi închis, aș fi avut grijă de tine zi și noapte, te-aș fi răsfățat, ți-aș fi făcut pe plac în toate, doar ca să rămâi cu mine.

—— Apoi aș fi lăsat familia ta să creadă că ești mort, ștergându-ți existența din această lume.

—— În cele din urmă, te-aș fi lăsat să nu ai unde să te duci, tăindu-ți toate gândurile, astfel încât să te poți baza doar pe mine, să ai încredere doar în mine. Să devii Shen Qingxuan al meu.

—— Nu ar mai fi fost nevoie să-ți spun că a existat odată un Shen Qingxuan.

—— Doar tu puteai fi Shen Qingxuan al meu. Nu exista nicio altă cale de urmat.

Ji Jiu îi dădu drumul, frecându-și capul dureros, și reveni la tăcere.

Yi Mo spuse:

– Atunci cum rămâne cu tine?

Ji Jiu răspunse:

– Pe mine? Să mă legi? Aș prefera să mor în fața ta, pentru că știu deja că există un alt Shen Qingxuan în această lume.

– Atunci ceea ce ai spus este inutil, spuse Yi Mo.

– Idiotule, spuse Ji Jiu cu dispreț.

– Este inutil pentru Ji Jiu, dar nu va fi inutil pentru următorii Shen Qingxuan.

Yi Mo se gândi un moment și spuse:

– Și dacă nu funcționează?

Ji Jiu se așeză, uitându-se la el cu o expresie aproape de necrezut.

– Ești idiot? În acest joc, nu vei plăti nimic indiferent dacă câștigi sau pierzi. Dacă pierzi, de fapt vei pierde una dintre sutele de reîncarnări ale lui Shen Qingxuan. Dar dacă câștigi, câștigi zeci de ani de fericire. De ce să nu pariezi?! De ce nu ar funcționa?!

Deși cunoștea deja natura lui Yi Mo, văzând cât de nebun era chiar și pentru propria sa reîncarnare, el încă era uimit. Nu se putu abține să nu întrebe:

– Când reîncarnarea lui moare, așa se termină? Pur și simplu?

Ji Jiu fu uimit pentru o clipă, apoi râse brusc. Îl bătu pe umăr pe Yi Mo și spuse:

– Nu glumi. Ceea ce vrei tu este Shen Qingxuan. Când te-ai decis să cauți viața lui anterioară în reîncarnarea lui, acea reîncarnare își pierduse deja sensul. Atâta timp cât el nu devine Shen Qingxuan al tău, viața sau moartea lui nu mai are nicio legătură cu tine.

Ji Jiu vorbea calm, dar ochii i se întunecară, părând plini de tristețe.

După o vreme, Ji Jiu continuă:

– Deci, am spus că nu știi ce vrei. Dacă te-ai hotărî cu adevărat în privința asta, cu puterea ta, ce nu ai putea realiza? Dacă ai fi știut cu adevărat ce vrei, te-ai fi hotărît să obții, ți-ai fi făcut un plan și l-ai fi executat cu hotărâre. Dar nu ai făcut-o. De asemenea, nu ai renunțat și nu te-ai concentrat pe cultivarea nemuririi. În schimb, te-ai pierdut în această lume muritoare până astăzi. Yi Mo, căutarea ta este oarbă, fără un scop clar și fără să știi unde este calea de ieșire.

– Pleacă mâine. Lasă-mă să-ți arăt o cale. Cultivă nemurirea, părăsește această lume muritoare. Sau, caută și creează-ți propriul Shen Qingxuan.

Făcu o pauză, apoi continuă:

– De asemenea, poți alege să mori și nu va mai trebui să fii tulburat.

Yi Mo se uită la el, incapabil să-i reziste. Își coborî capul, sărutând buzele lui Ji Jiu. Limba lui linse urmele de mușcături și sânge de pe buzele lui Ji Jiu. Apoi îl întrebă într-un murmur blând:

– Îți place de mine?

Fața lui Ji Jiu se înroși în timp ce se uita la el, apoi, după o vreme, spuse:

– Contează pentru tine?

Yi Mo se holbă la el mult timp, dând același răspuns:

– Nu știu.

Ji Jiu zâmbi slab, apoi se întinse la loc și își puse la loc picioarele în jurul taliei lui Yi Mo. Nu mai spuse nimic. Yi Mo, îngropat adânc în el, se retrase încet, doar pentru a împinge din nou. Ji Jiu inspiră adânc, cu fața ilizibilă, nici de plăcere, nici de durere, dar Yi Mo simțea că trupul lui se bucura de asta. Fără să se mai abțină, el își mișcă șoldurile din nou și din nou, făcând ca strânsoarea să se relaxeze, rigiditatea inițială să se înmoaie, uscăciunea să devină umezeală, iar corpul care nu-i răspunsese niciodată să înceapă să reacționeze.

Yi Mo îl răsturnă, apăsându-l pe pat, ținându-i strâns talia, cufundându-se din nou adânc în el. Ji Jiu refuză să scoată vreun sunet, dar respirația lui devenea din ce în ce mai rapidă, iar corpul i se înroșea. Din când în când, atunci când Yi Mo devenea mai dur, nu se putea abține să nu scoată un ușor sunet nazal, pe care îl reprima repede apoi, cu fața plină de suferință.

În cele din urmă, se apropiară de ejaculare. Ji Jiu nu se mai putea abține. Îl prinse pe Yi Mo de braț și îl trase spre el.

Era ca și cum ar fi vrut ca Yi Mo să îl țină în brațe.

Trupul lui Yi Mo încremeni ușor datorită acestei acțiuni.

În acel moment, ceea ce îi apăru în fața ochilor fu imaginea acelei persoane mușcându-și buza, rezistând din nou și din nou. În cele din urmă nu se mai putu abține, apucându-l tare și strigând:

—— Yi Mo, îmbrățișează-mă.

Deodată, o voce cunoscută din trecut îi răsună brusc în minte. Știa că era o iluzie, știa că nu trebuia să fie așa, știa că nu putea fi așa, dar totuși, în mod inexplicabil, Yi Mo se aplecă și îl strânse în brațe, auzindu-și printre respirațiile greoaie propria voce spunând:

– Shen Qingxuan.

Trupul din brațele lui îngheță instantaneu, chiar și sunetul respirației dispăru. Căldura pe care o generase începu să dispară, semănând cu un cadavru care se răcea. Și în interiorul acelui „cadavru”, în momentul în care fusese rostit acel nume, Yi Mo își eliberă esența.

Ji Jiu stătea întins pe pat, nemișcat, așteptându-l să termine, așteptându-l să se retragă, așteptându-l să-l susțină, incapabil să mai spună vreun cuvânt.

Nici Yi Mo nu mai putu spune ceva.

Pentru că Ji Jiu știa, el murise deja.

Yi Mo decise în cele din urmă să îl ucidă pe Ji Jiu și să îi mărunțească oasele până ajungeau cenușă.

Ji Jiu închise ochii și se simți ușurat.