Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 28

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Capitolul 28 – Aprinderea focului

După ce aprinse artificiile și luă o gustare la miezul nopții, Shen Qingxuan se întoarse în propria curte. Yi Mo era în cameră, stând lângă fereastră, privind cum artificiile se ridicau și coborau pe cerul nopții. Shen Qingxuan i se alătură, privind amândoi în tăcere până când artificiile dispărură complet în depărtare, lăsând în aer doar mirosul slab de praf de pușcă.

Noaptea de Anul Nou se liniștise în sfârșit.

Frecându-și tâmplele, Shen Qingxuan spuse:

– Am băut prea mult în seara asta. Ce-ar fi să mergem la izvorul termal?

Yi Mo se întoarse spre el.

– Efectele alcoolului nu au dispărut. Îmbăierea în izvorul termal nu va face decât să te îmbete și mai tare.

– Atunci lasă-mă să mă îmbăt, răspunse Shen Qingxuan.

– Vreau doar să mă răsfăț.

Yi Mo nu mai spuse nimic. Îl luă pe Shen Qingxuan în brațe și îl purtă spre izvorul termal. În timp ce călătoreau, Shen Qingxuan putea auzi doar vântul șuierându-i în urechi. Din moment ce era noapte și nimic nu se vedea nimic, se gândi că nu era prea plăcut să zboare prin aer în felul acesta și că mersul pe jos i-ar fi permis măcar să admire peisajul.

Sosiră la izvorul termal cât ai clipi din ochi. Odată scufundat în apa caldă, Shen Qingxuan începu să se simtă amețit, fața i se înroși, inima începu să-i bată cu putere, iar respirația îi deveni neregulată. Vederea i se încețoșă ca și cum un strat de tifon alb i-ar fi acoperit ochii. Căldura apei, combinată cu alcoolul, îl îmbătară de-a binelea.

Sprijinit de stânca caldă, Shen Qingxuan se chinui să rămână treaz și șopti:

– Yi Mo, ține-mă în brațe. Mi-e greu să respir.

Yi Mo își întinse mâna și îl luă în brațe. Pielea lor se lipi una de cealaltă, cea rece de cea caldă, și amândoi oftară involuntar. Confortul pe care îl simțeau era dincolo de cuvinte.

Corpul supraîncălzit al lui Shen Qingxuan deveni în sfârșit confortabil, iar senzația de arsură din interiorul lui se risipi când piepturile lor se atinseră. Nu se putu abține să nu-și odihnească capul pe umărul lui Yi Mo, murmurând:

– Când va veni vara, mă voi agăța de tine așa în fiecare zi. Va fi atât de confortabil. Iarna, te poți lipi tu de mine, iar eu te voi ține strâns în brațe. Ce zici de asta?

Yi Mo răspunse:

– Nu este o idee rea, dar ai îndrăzni să faci asta în fața altora?

Shen Qingxuan, fiind probabil prea beat pentru a gândi clar, răspunse imediat:

– Nu contează. Dacă vine cineva, te poți transforma în șarpe și te poți ascunde în hainele mele.

Nici Yi Mo nu se gândi prea mult la asta și spuse:

– Atunci de ce să nu mă transform în șarpe chiar acum?

Shen Qingxuan chicoti și spuse:

– Bine.

Poate că amândoi băuseră prea mult. Yi Mo, primind acordul lui Shen Qingxuan, se transformă în șarpe și într-o clipă deveni o creatură cu sânge rece acoperită de solzi fini. Sub lumina lunii, corpul său lung și gros de șarpe se încolăci în jurul lui Shen Qingxuan, capul său triunghiular plutind în aer, mișcându-și limba roșie.

Shen Qingxuan, cu ochii încețoșați de la băutură, îl privea în gol. Capul șarpelui se apropia din ce în ce mai mult, dar el nu făcu nicio mișcare pentru a-l evita, doar continuă să se holbeze. Apoi, înclinându-și ușor capul, comentă:

– Nu arăți chiar atât de rău.

După ce spuse asta, îmbrățișă și mai strâns corpul șarpelui, cu capul sprijinit pe pieptul său, aproape adormind.

Văzând asta, Yi Mo reveni la forma sa umană. Îl prinse pe Shen Qingxuan în brațe și îi ciupi talia, avertizându-l:

– Nu dormi!

Shen Qingxuan, cu ochii încă închiși, murmură în semn de protest:

– Nu dorm, mă simt doar confortabil.

Yi Mo răspunse:

– Sunt lucruri și mai confortabile de făcut.

Shen Qingxuan își ridică încet capul, uitându-se lung la el înainte de a schița un zâmbet.

– Îmi amintesc.

Apoi își strânse îmbrățișarea, se apropie și mușcă ușor din buzele lui Yi Mo. După ce îl ciuguli, limba lui plină de alcool alunecă înăuntru, împletindu-se cu cea a lui Yi Mo.

Mâna lui Yi Mo coborî lin pe spatele lui Shen Qingxuan, mângâindu-i talia și alunecând treptat mai jos, degetele sale tachinând zona sensibilă. Shen Qingxuan gemu încet și îl sărută și mai pasional. Cu ajutorul apei, șoldurile lor începură să se miște, strângând cu putere degetele lui Yi Mo. Curând, Shen Qingxuan nu mai putu rezista și, smulgându-i un sărut, se sprijini de umărul lui Yi Mo, gâfâind:

– Introdu-l… bagă-l înăuntru, te vreau în mine .

Yi Mo îi desfăcu picioarele lui Shen Qingxuan și, cu o singură mișcare rapidă, se împinse în deschizătura moale, cuprinsă de căldură.

Rezemat de stâncă, Shen Qingxuan simți cum suprafața aspră a acesteia i se înfige în spate, iar senzația de a fi penetrat dedesubt îi provocă o durere înțepătoare. Dar amestecul de durere și plăcere îl satisfăcea într-un mod ciudat. Era ca și cum durerea era meritată – cu cât îl durea mai mult, cu atât îi alina mai mult chinul din inimă. Se gândi:

– Ar trebui să mă doară. O merit din cauza lăcomiei mele, pentru că sunt rău. Merit această durere.

Prinzându-se de părul liber al lui Yi Mo, Shen Qingxuan strigă:

– Mai adânc… bagă-l mai adânc… mm…

Ca și cum i-ar fi înțeles gândurile nespuse, Yi Mo împinse din ce în ce mai tare, retrăgându-se complet înainte de a intra încă o dată, ca și cum a fi vrut să-l imobilizeze. Fără niciun lubrifiant, intrarea nu era alunecoasă, ci mai degrabă se simțea aspră de la apa fierbinte. Cu cât îl durea mai tare pe Shen Qingxuan, cu atât se încorda mai tare, corpul său contractându-se puternic indiferent dacă Yi Mo intra sau ieșea. Disconfortul evident nu provenea de la actul fizic, ci de la ceva ce Yi Mo nu prea putea să-l numească. Știa că acest disconfort venea de la bărbatul din brațele lui, așa că el continuă să-l penetreze cu și mai multă forță. Fiecare împingere îl făcea pe Shen Qingxuan să geamă, sunetul învârtindu-se în jurul urechilor lui Yi Mo – mai mult a durere decât a plăcere – dar acesta îl implora în continuare să își bage penisul mai adânc și mai repede.

Fără să știe, se împingeau unul pe celălalt la limită, forțându-l pe celălalt să simtă și mai mult disconfort.

Când se opriră în cele din urmă, Shen Qingxuan își revenise din beție destul de mult. Deschise ochii și se uită la Yi Mo, iar cei doi rămaseră tăcuți.

Se simțeau ca și cum ar fi avut o mie de lucruri de spus, dar fiecare gând se învârtea și se răsucea, doar pentru a ajunge la o fundătură – o concluzie inevitabilă fără un final fericit.

Era genul acela de disperare, știind că nu există niciun viitor, dar era incapabil să nu mai spere. Shen Qingxuan nu putea să simtă decât amărăciunea din spatele limbii.

În cele din urmă, îngropându-se în îmbrățișarea familiară a lui Yi Mo, Shen Qingxuan murmură încă o dată:

– Dacă mă voi reîncarna, nu mă căuta. Nu te voi putea recunoaște, niciodată!

Ultimele două cuvinte erau în mod clar un jurământ, rostit cu dinții strânși.

Yi Mo îl ținu în brațe, gândindu-se în sinea sa:

– Bineînțeles că nu te voi căuta.

Cu toate acestea, nu se putu abține să nu scoată un oftat blând de undeva din adâncul sufletului său.

Întors înapoi în cameră, Shen Qingxuan stătea întins pe pat. Lumânarea de pe noptieră pâlpâia, aruncând o strălucire caldă peste pat. Întinse mâna după unguentul aflat în compartimentul ascuns al patului și, sub privirile lui Yi Mo, îl aplică cu grijă. Zona era deja roșie și umflată, dar unguentul îi dădea o strălucire lucioasă, o culoare vie, arătând și mai atrăgătoare. Se încordă și se relaxă intenționat, lăsând zona proaspăt lubrifiată să se strângă și apoi să se deschidă încet sub privirile lui Yi Mo.

Deși băuse, acest act era incontestabil obscen. Data trecută, Yi Mo îl forțase cu asta, dar de data aceasta, el o făcea de bunăvoie și era chiar mai desfrânat. Shen Qingxuan încercă să facă pe bețivul, dar nu își putu ascunde fața îmbujorată de dorință. Părul său ud i se întindea pe pat, dându-i un aer seducător sub lumina moale și portocalie a lumânărilor.

Yi Mo îl privea, dar nu se mișcă pentru mult timp.

Simțind greutatea privirii sale, Shen Qingxuan începu să roșească peste tot, incapabil să suporte fierbințeala. Se sprijini pe coate, trăgând de mâneca lui Yi Mo, și îl întrebă cu o voce blândă:

– Nu mă vrei?

Cel care aprinsese focul fu imediat prins sub trupul lui Yi Mo. Fără un alt cuvânt, Yi Mo intră rapid în el. Fiind deja bine pregătit și cu lubrifierea adăugată de unguent, Shen Qingxuan nu simți nicio durere, doar o senzație de a fi umplut complet. Nu se putu abține să nu își înfășoare brațele în jurul lui Yi Mo, gemând îngăduitor.

Yi Mo, de obicei tăcut în timpul actului petrecut împreună, nu își putu reprima senzația de a fi strâns de corpul lui Shen Qingxuan și scoase un geamăt ușor. Împingerile sale deveniră și mai intense, până în punctul în care mintea lui Shen Qingxuan se învârtea și se agăța de Yi Mo, incapabil să decidă dacă să ceară milă sau să-l îndemne să meargă și mai departe.

– Te simți bine? șopti Yi Mo, cu vocea joasă în timp ce își cobora capul pentru a mușca și suge gâtul palid al lui Shen Qingxuan, lăsând în urmă semne vii care străluceau sub reflexia picăturilor de apă.

– Mm… mă simt bine… Vreau mai mult, mai adânc… răspunse Shen Qingxuan sincer.

Yi Mo îi ridică picioarele și le sprijini de umerii săi, apoi se aplecă spre el. Genunchii lui Shen Qingxuan erau lipiți de pieptul lui, iar spatele îi era îndoit aproape pe jumătate. Această poziție îi făcu șoldurile să se salte, iar Yi Mo împinse violent în jos, mergând extrem de adânc. Shen Qingxuan țipă:

– Ah!

Între timp lacrimile îi alunecară instantaneu din ochii înroșiți. Yi Mo își ridică talia și se afundă din nou, întrebând:

– Este destul de adânc?

– Destul… suficient… strigă Shen Qingxuan, clătinând din cap în timp ce se prindea cu putere de umerii lui Yi Mo.

Era prea adânc, atât de adânc încât aproape că avea iluzia că era străpuns. Cu toate acestea, pereții săi intestinali îl strângeau cu putere pe intrusul masiv, ca și cum ar fi fost nesățios sau ca și cum ar fi încercat să îl lege ferm în acel loc, fără a-i lăsa loc de scăpare.

Yi Mo simți doar valuri de plăcere dulce venind din locul în care era capturat, vibrația radiantă răspândindu-se în tot corpul său, până la membre și chiar întunecându-i mintea, lăsându-l doar cu nevoia de a se afunda tot mai adânc. În mijlocul fericirii copleșitoare, era o liniște ascunsă. Cu fiecare centimetru pe care îl împingea mai adânc, acea liniște devenea tot mai puternică. Se îngropa în mod repetat până la capăt, uneori chiar oprindu-se nemișcat în umezeala caldă și flexibilă, ca și cum și-ar fi putut vedea propria formă în acel loc ascuns și întunecat. Întunericul era cald și îi învăluia strâns baza, ca rădăcinile unui copac îngropat adânc în sol fertil, ca un rătăcitor care se întoarcea acasă.

Plăcerea era la fel de copleșitoare ca un dezastru, consumându-l aproape în întregime.

Focul aprins de Shen Qingxuan îi arse în cele din urmă pe amândoi, fără a lăsa nimic în urmă.

Abia când se lumină de ziuă, cei doi adormiră unul în îmbrățișarea lipicioasă a celuilalt.

În timp ce experimentau culmea extazului, nimeni nu știa că bătrânul Shen nu dormise deloc în acea noapte.

Stăpânul Shen era un om de lume. Deși nu avusese niciodată relații cu alți bărbați, auzise zvonuri despre astfel de lucruri. Întotdeauna i se părură absurde și nu le acordase niciodată prea multă atenție. Dar acum propriul său fiu era într-o relație cu un bărbat – care nici măcar nu era om. Mintea lui fusese tulburată toată noaptea, neștiind cum să rezolve problema.

Imediat ce se iviră zorii și se auzi foșnetul servitorilor care curățau curtea, stăpânul Shen se răsuci în pat de pe o parte pe alta, rămase întins o vreme înainte de a se ridica și a-l chema pe bătrânul intendent.

Acesta sosi în grabă, cu mintea plină de presupuneri despre ce s-ar fi putut întâmpla, dar, spre surprinderea sa, stăpânul său nu spuse nimic important. Îl întrebă doar despre oamenii și evenimentele din jurul fiului său mai mare din ultima vreme și se interesă de detaliile sosirii lui Yi Mo la moșie. Deși surprins, intendentul găsi acest lucru rezonabil, deoarece el era cel care se ocupa de servitori și era întotdeauna primul care observa ceva ciudat.

În fața stăpânului său, pe care îl slujea de zeci de ani, bătrânul intendent nu ascunsese nimic, povestindu-i totul în detaliu – de la lupta dintre Xu Mingshi și Yi Mo din acea noapte, menționarea repetată de către Xu Mingshi a unui „demon bătrân”, până la întoarcerea bruscă a fiului cel mare pe munte după ce luă o concubină, a doua apariție a lui Yi Mo la casa acestuia, somnolența ciudată a servitoarelor din gospodăria fiului cel mare și apariția bruscă a unui bebeluș. Spusese totul clar, fără înflorituri sau distorsiuni.

Stăpânul Shen ascultă totul în tăcere, privind în gol la ceainicul de pe masă.

Bătrânul intendent își drese glasul și spuse încet:

– Stăpâne, se spune că Xu Mingshi este taoist. Poate că atunci când se va întoarce, ați putea să-i cereți lui mai multe detalii.

Stăpânul Shen își reveni în fire și se gândi o vreme înainte de a da din cap.

Bătrânul intendent continuă:

– Atunci…

– Te poți întoarce la îndatoririle tale. Când Xu Mingshi se întoarce, adu-l să mă vadă.

– Da, domnule, răspunse respectuos bătrânul intendent și se retrase.

Stăpânul Shen se gândi la vocea recăpătată a lui Shen Qingxuan. Căutaseră atât de mulți doctori, inclusiv unii renumiți pentru abilitățile lor, dar toți spuseseră că vocea lui nu putea fi restabilită. Motivul era simplu – răgușise din cauza țipetelor.

Când fusese salvat din lacul înghețat la vârsta de opt ani, gura îi era plină de sânge. Nu era din cauza vreunei leziuni la splină; partea gâtului pe unde ieșea sunetul îi fusese afectată. De fiecare dată când stăpânul Shen se gândea la asta, inima îl durea insuportabil. Cât de îngrozit trebuie să fi fost să țipe încontinuu, până când vocea cedase complet?

Ducându-și o mână la ochi, stăpânul Shen își calmă emoțiile și în cele din urmă suspină. Din moment ce Yi Mo îi putuse vindeca vocea, era de la sine înțeles că îi putea vindeca și picioarele. Numai pentru asta, chiar dacă ar fi vrut să ia măsuri împotriva lui Yi Mo, nu ar fi putut. Familia Shen răsplătea întotdeauna bunătatea de o sută de ori și era una dintre cele mai respectate familii din oraș, în care oamenii de rând aveau încredere. Nici chiar arendașii lor nu erau niciodată tratați aspru. Cum ar putea el să răsplătească bunătatea cu ingratitudine? Și cum să răsplătească cel mai bine această bunătate, stăpânul Shen nu se putea decide în acest moment.

Nu putea decât să aștepte ca Xu Mingshi să se întoarcă și ca totul să se rezolve înainte de a lua o decizie.

Xu Mingshi revenise la moșia Shen după cinci zile. Imediat ce acesta pășise pragul casei, intendentul îl chemase și îl conduse în camera stăpânului Shen. Cei doi bărbați, care abia schimbaseră câteva cuvinte înainte, vorbiseră în spatele ușilor închise întreaga după-amiază. Nimeni nu știa ce discutară, nici măcar intendentul care aștepta afară. Abia la cină Xu Mingshi ieși, cu o expresie posomorâtă, dar care nu dezvăluia nimic. Între timp, stăpânul Shen rămase mult timp singur în camera sa, fără să permită nimănui să îl deranjeze, adâncit în gânduri.

Shen Qingxuan nu era conștient de asta. Era ocupat cu diverse afaceri. După Festivalul Lanternelor din a 15-a zi a primei luni, se aruncase din nou în muncă, preluând oficial afacerile familiei. Era obligat să se ocupe de finanțe, terenuri, magazine și bunuri – să reconcilieze conturile, să calculeze profiturile și pierderile lunare, să colecteze chiria de la fermierii chiriași și chiar să țină evidența vremii în regiunile îndepărtate. Era atât de ocupat încât abia avea timp pentru o ceașcă de ceai.

Din fericire, treaba lui dură doar câteva luni. După trei luni, Shen Qingxuan puse în sfârșit totul în ordine și își făcu ceva timp liber.

Deși acum avea mai multe zile libere, Shen Qingxuan știa că nu mai era omul care aștepta răsăritul și privea apusul în munți. Acum, trebuia să se trezească devreme în fiecare dimineață, indiferent de vreme, pentru a-și prezenta respectul în fața părinților săi. Dacă avea treburi de rezolvat, pleca. Dacă nu, luau micul dejun împreună. Apoi, când avea timp liber, se plimba prin curte cu copilul. După prânz, vizita de obicei magazinele sau intendentul aducea oameni pentru a discuta cu el, de obicei despre dispute comerciale banale sau despre reînnoirea sau rezilierea contractelor de închiriere a magazinelor. Atunci când se întorcea devreme, se putea juca cu micuțul său, devenit din ce în ce mai vioi. Dar dacă se întorcea târziu, micul pui de lup dormea deja dus, ignorându-l complet, adormit fericit.

Yi Mo venea uneori, alteori nu. Când venea, se îmbrățișau afectuos ca și cum nu s-ar fi despărțit niciodată.

Când Yi Mo nu venea, nici nu mai conta. Shen Qingxuan continua să-și trăiască viața ca de obicei, ca și cum Yi Mo nu ar fi plecat niciodată, ca și cum ar fi fost mereu alături de el.

În scurt timp, sosise vara. Shen Qingxuan trecuse la haine ușoare și începuse să poarte un halat albastru vaporos. Când Yi Mo îl vizită într-o zi, căldura îl făcu pe Shen Qingxuan să se lipească de el, refuzând să-i dea drumul.

Aerul era fierbinte și umed, chiar și copilașul se zvârcolea în somn din cauza căldurii. Abia când Shen Qingxuan îl îmbrățișase pe Yi Mo, acesta simțise în sfârșit o ușurare. Un corp ca al lui era perfect pentru a rămâne răcoros vara. Iar când venea iarna, Yi Mo se agăța de el pentru a se încălzi, iar dacă îi dădea drumul i se făcea din nou frig. Dar după ce se țineau unul pe altul în brațe pentru o vreme, corpul li se încălzea treptat.

Tot ce își dorea era să îl poată ține în brațe, indiferent cât de cald sau de rece era, să îl simtă acolo, solid și real, în brațele sale. Fie că era vorba de confortul răcoros al verii sau de frigul înțepător al iernii, nu voia niciodată să îi dea drumul.

Această dorință rezista indiferent de situație.

Nu-și dorea o viață următoare. Viața aceasta îi era suficientă.