Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 30

Întâlnire cu Șarpele Demon

☆═━┈┈━═☆

Capitolul 30 – Pedeapsa cu parul

Capacitatea lui Shen Qingxuan de a merge fusese recăpătată, ceea ce era un lucru bun. Cu toate acestea, când acesta se dusese în fața tatălui său, observase că în ochii tatălui său era bucurie și entuziasm, dar nicio surpriză. Absolut deloc. Shen Qingxuan era sigur că nimeni în afară de el și Yi Mo nu știa despre asta, așa că era nedumerit.

După un moment de reflecție, se uită la Yi Mo, care îl însoțea. Fața lui Yi Mo era la fel de inexpresivă ca întotdeauna, indiferentă și calmă, cu privirea fixată pe tatăl lui Shen. Doar cu acea privire, Shen Qingxuan înțelesese totul. Deși detaliile erau încă neclare, informațiile pe care le observase erau suficiente. După ce petrecuse mult timp alături de Yi Mo, învățase cum să citească emoțiile lui Yi Mo din expresiile sale. Aceasta era o abilitate deținută doar de cei apropiați lui.

Coborându-și privirea, Shen Qingxuan rămase tăcut. Tatăl său nu arătă nicio expresie neobișnuită și, în curând, începu un ospăț de sărbătoare, invitând rudele și prietenii să se simtă ca la ei acasă, la fel cum făcuse și când abilitatea lui Shen Qingxuan de a vorbi îi revenise. Băură și sărbătoriră până se îmbătară cu toții.

Trei zile mai târziu, ospățul fusese încheiat. Shen Qingxuan se odihni o vreme, după care se duse noaptea în biroul tatălui său, îngenunchind în liniște fără să spună un cuvânt.

Stăpânul Shen stătea în spatele biroului, uitându-se atent la fiul său care venise să-și ceară scuze. Se simțea oarecum ușurat, bucuros că fiul său venise să-și ceară iertare, ceea ce însemna că era vinovat.

Ca tată, îi dorea întotdeauna binele fiului său. Niciun părinte nu dorea ca fiul său să cadă în rătăcire, iar el nu făcea excepție. Deși era dispus să adopte un copil dintr-o uniune om-demon ca nepot, asta nu însemna că era de acord ca fiul său să se căsătorească cu un demon, mai ales cu un demon de sex masculin. Tatăl lui Shen știa și fără să-l întrebe că fiul său trebuia să fie cel care se supunea în dormitor. Doar acest aspect era suficient pentru a-l face să se simtă umilit, iar fața sa să-și piardă strălucirea.

Acum că fiul său venise să-și ceară scuze, atâta timp cât era dispus să se căiască, un tată nu trebuia să fie îngust la minte și cu siguranță îl putea ierta.

Tatăl Shen își luă ceașca de ceai, sorbi o înghițitură pentru a-și umezi gâtul și spuse cu blândețe:

– Din moment ce ești aici, ridică-te și vorbește.

Shen Qingxuan își plecă capul și rămase nemișcat.

Pleoapele părintelui Shen tremurară.

– E posibil ca eu să mă fi înșelat?

Shen Qingxuan își ridică apoi capul, chipul său nearătând nicio emoție, și întrebă:

– La ce te-ai gândit, tată?

Din această întrebare, tatăl lui Shen își dăduse seama că lucrurile nu erau atât de simple pe cât crezuse el. Uitase că, atunci când fiul său avea cinci ani, stătuse toată ziua în curtea casei unui maestru marțial, pândind să prindă o vrabie într-o capcană pe care o proiectase chiar el. Fusese așa încă din copilărie. Cum ar fi putut să renunțe la asta atât de repede acum?

După o pauză, bătrânul Shen spuse:

– Lucrul la care m-am gândit a fost că, din moment ce ești mai bine acum, ar trebui să-mi dai un nepot.

– Ai uitat tată? spuse Shen Qingxuan calm.

– Ai deja un nepot. Poate să se târască de la trei luni, să meargă de la cinci luni, iar în iunie, deja alerga repede și vorbea clar. Cu o îndrumare adecvată, perspectivele lui de viitor sunt nelimitate.

– El nu este un nepot biologic, există o diferență, spuse tatăl lui Shen.

– Tata nu m-a învățat niciodată despre asta. Îmi amintesc doar că spuneai că oamenii sunt împărțiți în buni și răi, nu în diferențe interne și externe. Cumva îmi amintesc greșit? răspunse Shen Qingxuan calm.

Bătrânul Shen fu luat prin surprindere și se înecă. Se supără și spuse:

– Acum că ți-ai recăpătat vocea, ai început să te cerți cu tatăl tău? Te-am învățat eu vreodată asta?

– Fiul nu îndrăznește, spuse Shen Qingxuan, înclinându-se și îngenunchind respectuos.

– Te rog pedepsește-mă, tată.

Văzându-i înfățișarea, tatăl lui Shen rămase pentru o clipă fără cuvinte. Se uită o vreme la el în tăcere.

Shen Qingxuan rămase și el tăcut pentru un timp și se înclină din nou în fața acestuia, îngenunchind.

– Te rog pedepsește-mă, tată!

De data aceasta, el insista cu asta.

Relația lor tată-fiu fusese întotdeauna armonioasă. Auzind asta, tatăl lui Shen fu șocat și nu-i venea să creadă.

– Vorbești serios?

– Serios, afirmă Shen Qingxuan.

Tatăl Shen chemă servitorul și ceru ca regulile familiei să fie puse în aplicare, nepermițând nimănui să-i ia apărarea sau să vină cu argumente. Singurul lucru permis era să-l bată. Să-l bată crunt!

Parul îi lovi spatele, iar Shen Qingxuan nu spuse nimic.

Cu cât strângea mai tare din dinți și rămânea calm, cu atât tatăl lui Shen se simțea mai rece pe interior. Deși nu explicaseră lucrurile între ei, atitudinile lor fuseseră clar transmise.

Stăpânul Shen întâlnise oameni încăpățânați în călătoriile sale și știa că era zadarnic să-l bată până la moarte. Inima i se răci, simțindu-se ca și cum ar fi căzut într-o peșteră de gheață. Acesta era fiul său! Pentru un demon, era dispus să își sfideze familia și chiar să primească pedeapsă, totul pentru a-i arăta tatălui său că pentru acel demon nu îi păsa de viață sau de familie!

În cele din urmă, parul se opri. Spatele lui Shen Qingxuan era acoperit de pete de sânge, fața lui era palidă, iar transpirația îi picura constant pe podea, formând mici bălți.

Părintele Shen îi dădu afară pe ceilalți și luă el însuși parul, ținându-l deasupra capului lui Shen Qingxuan. Cu o voce rece, el întrebă:

– Te întreb din nou, ți-ai schimbat gândirea?

– Tată, spuse Shen Qingxuan.

Făcu o pauză, apoi continuă zâmbind:

– Ai spus odată că temperamentul meu este foarte asemănător cu al tău.

Fiind în afaceri de luni de zile, el înțelegea tacticile de negociere și cum să gestioneze inimile oamenilor. Un comentariu blând era suficient pentru a-l reduce la tăcere pe bătrânul Shen. Uneori, o remarcă aparent nesemnificativă, atunci când era adresată de persoana potrivită, îi putea lăsa năuciți pe ceilalți. Chiar dacă nu își atingea scopul, le putea înmuia inima.

Tatăl lui Shen era uimit, copleșit de un amestec de emoții: amărăciune, ușurare, furie și afecțiune. Parul negru pe care îl ținea nu mai putea lovi.

Shen Qingxuan își ținu capul plecat, ca și cum ar fi așteptat judecata, fără nicio poziție sfidătoare, știind că asta nu ar fi făcut decât să-l provoace pe tatăl său. Astfel, el rămase respectuos și se înclină și mai mult în fața lui.

Fruntea lui lovi puternic podeaua de piatră dură, producând zgomote surde.

Aceasta era cererea sa către tatăl său, exclusiv în limitele ierarhiei lor familiale, fără alte considerații. Nu exista nicio urmă de ezitare în ea.

Tatăl Shen lăsase parul din mână să-i cadă și se îndreptase spre fereastră, fără să realizeze cât timp stătuse acolo până când starea lui de spirit i se calmase în cele din urmă. Privind la stelele de afară, vorbi în cele din urmă:

– Dacă o poți convinge pe mama ta, nu mă voi amesteca.

Shen Qingxuan, întins la podea, își ridică fruntea auzind asta, uitându-se la spatele tatălui său, și răspunse:

– Mulțumesc, tată.

Făcu din nou o plecăciune înainte să se ridice și să plece.

În acea noapte, familia Shen era într-o frământare intensă. Toată lumea știa că fiul cel mare fusese bătut, dar nimeni nu știa motivul.

Doamna Shen știa deja despre pedeapsă, dar rămase șocată de cât de rău fusese bătut. Spatele îi era acoperit cu sânge, iar carnea îi era lipită de pânză, imposibil de dezlipit. Doamna Shen stătea în camera ei, reflectând la viața ei lungă, fără să fi făcut vreodată vreo greșeală în îngrijirea familiei și creșterea copiilor ei. Deși fiul ei fusese o fire retrasă în trecut, ea fusese de acord să-l lase să trăiască în munți, așa că trăiseră separați ani de zile. Acum că se întorsese, fusese supus unei bătăi atât de crunte. Nu exista nicio explicație înainte sau după bătaie, ceea ce o făcuse extrem de supărată.

Întotdeauna era blândă pe dinafară, dar cu o voință puternică pe dinăuntru. După ce reveni din camera lui Shen Qingxuan, chemă o servitoare, o puse să-i schimbe rochia simplă cu o ținută elegantă și să-i pună bijuteriile ceremoniale rezervate ritualurilor importante. Odată ce era pregătită, se duse în birou, își îndeplini cu respect îndatoririle de soție, iar apoi îngenunche în tăcere.

Stăpânul Shen era deja tulburat și frustrat. Să-și vadă soția intrând și îngenunchind la fel ca fiul său, fără să spună vreun cuvânt, era ca o formă tăcută de presiune. Bătrânul Shen, mișcat de această manifestare, se ridică și se apropie de ea, arătând spre femeia care îi dăduse naștere fiului său. Într-un amestec de furie și ironie, îi spuse:

– A zis că temperamentul lui este același ca al meu. Se pare că mințea. Tu și fiul tău semănați de fapt cu adevărat. Amândoi ați venit astăzi să mă forțați.

Doamna Shen își ridică capul și spuse:

– Stăpânul familiei este capul. Cine ar îndrăzni să te forțeze? Dacă o mamă nu reușește să-și învețe copilul cum trebuie, este responsabilitatea ei. Din moment ce Qingxuan a fost bătut, este corect ca și mama lui să primească pedeapsa cuvenită.

Tonul ei era lent, dar ferm, dezvăluind o mândrie încăpățânată. Aceasta era prima dată în anii lor de căsnicie când doamna Shen îl confrunta, lăsându-l pe bătrânul Shen pentru o clipă în pană de idei. El se holbă la ea și spuse:

– Despre ce prostii vorbești!

– Nicio prostie, spuse doamna Shen, ridicându-și bărbia bine întreținută și echitabilă și adăugănd pe un ton rece:

– Sunt aici pentru a accepta regulile familiei.

Tatăl lui Shen bătu din picior și spuse:

– Foarte bine!

Luă parul negru pătat de sânge, pregătindu-se să lovească.

Doamna Shen, însă, scoase o bucată de hârtie și-i spuse:

– Te rog să semnezi asta după bătaie.

– Ce este asta?

Stăpânul Shen, simțind că ceva nu era în regulă, începu să se calmeze puțin.

– O scrisoare de divorț, spuse doamna Shen, întinzând hârtia pe podea.

– Ca o soție nedemnă, care nu și-a învățat copilul cum trebuie, sunt dispusă să divorțez și să fiu expulzată din familia Shen.

Bătrânul Shen se simțea sufocat, incapabil să vorbească, cu fața înroșită. Parul căzu la pământ făcând un zgomot puternic.

Doamna Shen, de asemenea extrem de furioasă, își ridică vocea și repetă ferm:

– Te rog să mă pedepsești!

Tonul ei era hotărât și plin de determinare.

Vocea ei avea o tentă decisivă. Tatăl lui Shen era șocat și, după un moment de tăcere, în cele din urmă suspină. Se apropie de ea, se ghemui alături și îi spuse:

– Știu că te simți nedreptățită.

Doamna Shen își ridică ochii pentru a-l privi, apoi își plecă din nou capul, în mod evident încă supărată.

Bătrânul Shen, punându-și mâna pe umărul ei, forță un zâmbet și spuse:

– După atâția ani de căsnicie, este acesta momentul să îmi porți ranchiună? Ce te deranjează?

Doamna Shen nu dădu înapoi și răspunse ferm:

– Într-adevăr, după atâția ani de căsnicie, este acesta momentul să începi să ne bați?

Tatăl lui Shen, amuzat și exasperat în același timp, dădu din cap.

– Bine, știu că ești nemulțumită. Trebuie să știi despre această problemă… dar tu ești cineva care nu poate tolera nicio nedreptate. Dacă ai ști, ai putea fi chiar mai aspră decât sunt eu.

Doamna Shen, fiind o femeie inteligentă, înțelegea că era mai mult decât atât, dar nu-i venea să creadă.

– Este vorba despre Qingxuan?

– Ridică-te…

Bătrânul Shen o ajută să se ridice, merseră la masă și se așezară să vorbească. Stăpânul Shen spuse:

– Bea mai întâi niște apă, iar eu îți voi explica totul pe îndelete.

După o oră, doamna Shen ieși din biroul acestuia și se întoarse în camera sa cu o față supărată, mânia ei fiind încă evidentă.

În dimineața următoare, o servitoare se grăbi să ajungă în curtea din sud pentru a-i transmite un mesaj lui Shen Qingxuan:

– Doamna Shen dorește să vorbească cu cel mai mare tânăr stăpân.

Shen Qingxuan, care zăcea în pat cu rănile proaspăt pansate, auzi mesajul servitoarei. Își deschise ochii și se holbă la perna de jad lucrată cu un model complicat, oftând în sinea sa din cauza suferinței fizice continue. Și-ar fi dorit să se poată odihni câteva zile, dar, la urma urmei, era doar un tânăr stăpân fragil.

Se îmbrăcă cu ajutorul servitoarelor și se îndreptă spre locuința mamei sale.

Durerea din spate îl făcu să transpire abundent pe drum. Transpirația pătrunse la rană, făcând ca pânza albă să se păteze cu și mai mult de sânge, iar când ajunse în curtea mamei sale, halatul său de un albastru pal era deja plin de pete roșii.

În timp ce servitoarele îl ajutau, una dintre ele oftă când văzu sângele picurându-i pe spate.

– Tinere stăpân, rana vă sângerează din nou!

Doamna Shen se apropie și, văzând sângele, inima îi fu frântă, dar furia ei deveni și mai mare. Îi dădu afară pe toți, se așeză pe locul ei și întrebă cu severitate:

– Este adevărat ce a spus tatăl tău? Este adevărat că nu ți s-a făcut nicio nedreptate?

Shen Qingxuan făcu o pauză pentru o clipă înainte de a răspunde:

– Într-adevăr nu am fost nedreptățit.

– Deci recunoști?

– Da.

– Rușine să-ți fie!

Doamna Shen își încruntă sprâncenele și îl certă:

– Ai dezonorat tradițiile familiei!

Shen Qingxuan rămase în genunchi, cu un comportament calm și răspunse:

– Da.

Doamna Shen, furioasă pe comportamentul acestuia, trânti ceașca de ceai de podea:

– Te vei schimba sau nu?!

Shen Qingxuan nu răspunse.

– Dacă te schimbi, s-ar putea să trec cu vederea această chestiune, voi aranja o căsătorie pentru tine mâine, iar tu vei putea gestiona afacerile familiei și trăi armonios cu soția ta, având unul sau doi copii…

– Mamă, o întrerupse Shen Qingxuan, cuvintele sale fiind reci.

– Și dacă nu mă schimb?

– Dacă refuzi cu încăpățânare să te căiești, te voi expulza din familie. De acum înainte, familia Shen nu va mai avea niciun fiu mai mare!

– Deși mama mea are o voință puternică, capul familiei Shen este încă tatăl meu. Nici măcar el nu s-a gândit la expulzare. Ca femeie, mama mea ar trebui să urmeze exemplul soțului ei, iar când acesta va muri, să-l urmeze pe fiul său. Cum poți avea astfel de gânduri răzvrătite?

Shen Qingxuan își ridică privirea la ea și vorbi pe un ton aspru:

– Cumva tatăl meu a murit?

Doamna Shen fu uimită și țipă la el:

– Fiu rebel!

Shen Qingxuan se uită la ea și brusc începu să râdă:

– Sunt un fiu nefilial. Te rog să mă pedepsești, mamă.

– Bine, spuse doamna Shen, inima strângându-i-se în piept.

– Dacă nu te pot alunga, tot te pot bate. Astăzi, te voi bate până la moarte, iar mâine îmi voi cere scuze strămoșilor familiei Shen!

Apoi ceru servitorilor să vină cu un par.

Servitorii, ținând parul de lemn în mână, intrară înăuntru. Uitându-se la fiul ei îngenuncheat, doamna Shen îl întrebă încă o dată:

– Te vei schimba sau ar trebui să te bat până la moarte?

– Mama nu știe răspunsul? spuse Shen Qingxuan fără să-și ridice capul.

– Am murit deja de atâtea ori. Cum aș putea să mă tem de moarte?

Doamna Shen râse și ea, deși fața ei de obicei nobilă se strâmbă ușor.

– Bine, foarte bine. Trebuie să fiu cu adevărat norocoasă să am un fiu atât de bun!

Cu această poruncă, servitorul, neîndrăznind să nu se supună ordinelor doamnei, lovi parul cu putere.

Shen Qingxuan închise ochii și îngenunche acolo, suportând loviturile. După zece lovituri, nu își mai putu menține poziția și se prăbuși, sprijinindu-se de podea, mușcându-și buzele cu dinții până îi sângerară.

Nu simți prea mult suferința, ci se gândi la ea ca la ceva ce merita. Cu toate acestea, îl sufoca o respirație neregulată. Acest sentiment, atunci când se confruntase cu tatăl său, nu era resimțit, dar în fața mamei sale, îi exploda în piept.

Cunoscând temperamentul mamei sale, el nu putea decât să o convingă cu blândețe să se oprească, nu să o înfrunte frontal. Cu toate acestea, nu își putu reprima acest sentiment, așa că se întări, înfruntând-o cu aceeași hotărâre feroce. Din moment ce începuse, trebuia să continue, înțelegând bine că numai împingând lucrurile la extrem, cineva va ceda.

Voia ca ea să piardă, să admită că viața ei nu era fără cusur. Nu era vorba de lipsă de respect față de mama sa, ci de prea mult respect, care a dus la resentimente, iar acesta era singurul mod în care el putea să și le exprime.

După douăzeci de lovituri, Shen Qingxuan zăcea întins la podea, auzind vag sunetul unei uși deschizându-se. Ușa era împinsă din exterior, lăsând lumina să intre, dar camera era ciudat de tăcută.

Shen Qingxuan simți că ceva nu era în regulă și își întoarse capul, văzându-l pe Yi Mo stând în ușă, îmbrăcat în haine negre și cu părul lung lăsat, stând în lumina de fundal ca o figură divină.

Yi Mo își întinse mâna, iar servitorul scăpă parul din mână, zbătându-se ca și cum ar fi fost strâns de gât. Își dădu ochii peste cap și căzu lat.

– Yi Mo, strigă Shen Qingxuan încet.

– Dă-i drumul.

Yi Mo își eliberă strânsoarea, aruncându-l pe bărbat într-o parte ca pe un gunoi, și înaintă spre el. Îngenunche lângă Shen Qingxuan, luându-l în brațe și spuse cu o voce profundă:

– Aceasta este strategia ta?

Shen Qingxuan, chinuindu-se să stea în picioare, îi zâmbi slab:

– Aceasta a fost intenția mea.

Yi Mo înțelese imediat, se uită la el pentru o clipă și spuse:

– Ești cu adevărat nemilos. Nemilos cu ceilalți și cu tine însuți, o astfel de persoană este rară în lume.

Shen Qingxuan zâmbi pur și simplu, cu un strop de timiditate, ca și cum ar fi fost stânjenit de comentariul lui Yi Mo.

Doamna Shen, văzându-și fiul aproape bătut până la moarte și simțindu-și hotărârea slăbită, nu putu să nu recunoască. Odată cu sosirea lui Yi Mo și cu încetarea loviturilor de către servitor, ea vru să profite de această ocazie pentru a se retrage, dar se trezi în dezacord cu Yi Mo și nu putu da înapoi.

– Îngenunchează!

Doamna Shen strigă furioasă, iar Shen Qingxuan îngenunche imediat din nou, postura lui fiind calmă și naturală. Focul din inima doamnei Shen se domoli ușor când se uită la Yi Mo. Ochii lor se întâlniră, iar expresia lui Yi Mo era în mod constant indiferentă, ceea ce o făcu pe doamna Shen să simtă un fior rece pe tot corpul și un sentiment de teamă. Era fiica unei familii nobile, căsătorită într-o familie de negustori, și, în mod natural, o fire mândră. În acest moment, ea nu putea tolera să fie intimidată și, întorcându-și privirea spre Shen Qingxuan, spuse fiecare cuvânt accentuând:

– Am născut un fiu, nu o fiică!

Imediat ce termină de vorbit, fața lui Shen Qingxuan deveni și mai palidă, părând albă ca hârtia. Îngenuncheat la pământ, îi permisese servitorului să se ridice, să ia parul și să continue să-l lovească.

– Bate-mă! spuse Shen Qingxuan.

– Bătrâna doamnă ți-a ordonat să mă bați până la moarte, așa că bate-mă până la moarte. Dacă nu mor, voi pune mâine pe cineva să te jupoaie de viu.

Servitorul, deja îngrozit de intimidarea anterioară a lui Yi Mo, se confrunta acum cu constrângerea lui Shen Qingxuan și era într-o dilemă, cu fața plină de angoasă, dorindu-și să poată dispărea în neant.

Văzându-l pe servitor ezitând, Yi Mo rămase tăcut, dar îi aruncă o privire, făcându-l pe servitor să devină palid și să tremure în timp ce făcea doi pași înapoi.

Observând acest lucru, Shen Qingxuan șopti:

– Yi Mo, poți pleca acum.

– Hmm, răspunse Yi Mo nemulțumit, tonul său crescând cu iritare.

– Aceasta este problema familiei mele. Nu trebuie să te amesteci, spuse Shen Qingxuan cu un zâmbet.

– Du-te înapoi în cameră. Dacă nu mor, voi veni să te caut mai târziu.

Yi Mo se ghemui din nou, în fața lui Shen Qingxuan. După un moment de tăcere, Yi Mo spuse:

– În regulă, mă voi căsători eu cu tine, atunci.

Shen Qingxuan zâmbi și răspunse:

– Nu ai auzit-o pe mama? Ea a dat naștere unui fiu, nu unei fiice. Doar eu mă pot căsători cu tine.

– Ai suportat toate astea doar pentru a te căsători cu mine? întrebă Yi Mo.

– Știi că nu voi fi de acord.

– Nu contează.

Shen Qingxuan rămase calm.

– Ți-am deschis calea. Dacă vii sau nu, depinde de tine. Oricum, încă mai am câțiva ani de trăit. Voi aștepta. Drumul este pavat. Poți veni oricând te hotărăști.

Uitându-se la mama sa, care stătea oarecum amețită pe scaun, Shen Qingxuan spuse liniștit:

– Am eliminat toate obstacolele pentru tine. Să mă căsătoresc cu tine este ceea ce trebuie să fac.

Yi Mo îi înțelese hotărârea și rămase fără cuvinte. După un moment, spuse:

– Chiar te-ai gândit serios la asta?

– M-am hotărât în privința asta cu mult timp în urmă, zâmbi Shen Qingxuan.

– Dacă vei fi bătut până la moarte, cum te mai poți căsători cu mine?

– Dacă voi fi bătut până la moarte, nu te voi mai deranja. Ar trebui să fii fericit, spuse Shen Qingxuan, cu privirea distantă și melancolică.

– Dacă scap cu viață, mama se va face de rușine. Dacă eu mor, voi veți fi liberi. Dacă mor cu adevărat, toți puteți răsufla ușurați. Ar trebui să sărbătoriți cu tobe și gonguri, iar întreaga familie ar trebui să se bucure!

Yi Mo îl ascultă și îl observă atent, realizând că Shen Qingxuan chiar simțea cu adevărat așa. El era într-adevăr așa – dacă trăia era o rușine pentru familia sa, dar totuși își dorea să trăiască, iar dacă murea, i-ar fi redat libertatea lui Yi Mo.

Îi păsa atât de puțin de viața sa și trăia în fiecare zi doar pentru a-și îndeplini responsabilitățile, așa că îndura de bună voie loviturile. Aceasta era singura lui voință personală. Tot ceea ce făcea era exact ceea ce trebuia să facă. Era dispus să fie bătut până la moarte. Era dispus să supraviețuiască.

Nu exista, de fapt, nicio speranță reală.

Yi Mo își puse mâna pe umărul lui Shen Qingxuan, simțindu-i oasele proeminente din corpul său subțire și slab. În ciuda fragilității sale, încăpățânarea lui Shen Qingxuan era de neînduplecat, niciodată dispus să admită înfrângerea. Chiar și în acest moment, el era dispus să lupte până la capăt, chiar dacă asta însemna distrugerea sa totală.

Aceasta era natura lui: să știe că nu există nicio speranță, dar să nu renunțe niciodată.

Shen Qingxuan nu știa la ce se gândea Yi Mo. Se aplecă înaintea lui, buzele sale însângerate atingând fața lui Yi Mo, și spuse ferm:

– Știi cât îmi doresc să mă căsătoresc cu tine.

Pentru prima dată, Yi Mo auzi temerea și vulnerabilitatea ascunse în aceste cuvinte. Nu era doar o declarație, ci o întrebare:

– Pot să mă căsătoresc cu tine?

Era o rugăminte:

– Vrei să te căsătorești cu mine?

Toată nesiguranța și fragilitatea care fuseseră ascunse înainte erau acum clar înțelese de Yi Mo.

Era ca și cum Shen Qingxuan, în ciuda disperării și a încăpățânării sale, își ascundea constant temerile, agățându-se cu disperare de singura speranță pe care o avea, temându-se că aceasta s-ar putea spulbera sau dispărea.

Pentru că odată dispărută, singurul motiv de a trăi nu ar mai exista.

În ciuda disperării și determinării sale, Shen Qingxuan se prefăcea întotdeauna. Yi Mo închise ochii pentru scurt timp, o tristețe ciudată crescând în pieptul său. Voia să îl țină pe Shen Qingxuan, să îl îmbrățișeze, să îl strivească și să îl consume împreună cu sângele și carnea lui. În acest fel, nu ar mai fi trebuit să se teamă.

În acel moment ușa camerei fu împinsă din nou, iar tatăl lui Shen stătea în prag, privind scena din interior. Camera era tăcută, doar cei doi bărbați îngenuncheați se uitau unul la celălalt, femeia din scaun părea învinsă, iar servitorul plângea liniștit în timp ce ținea parul.

Stăpânul Shen suspină ușor și spuse:

– Ajunge. Doamnă, te rog să te întorci în camera ta să te odihnești.

Apoi făcu semn servitorului să îl ajute pe Shen Qingxuan să îl ducă în camera sa, după care se uită la Yi Mo și îi spuse:

– Tocmai a sosit ceaiul cel nou, cules anul acesta. Ce zici să mi te alături pentru a-l degusta împreună?

Yi Mo îl urmă în birou, în timp ce Shen Qingxuan ieși din cameră și își miji privirea la cerul strălucitor de afară.

Lumina soarelui era perfectă.