Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 31

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Capitolul 31 – Opt ani

Pășind peste prag, Shen Qingxuan simți totul în jur învârtindu-se, atât de repede și în grabă, de parcă ar fi fost pe cale să se prăbușească. Auzi oftaturile servitorilor, strigătele speriate ale însoțitoarei, iar în spatele acesteia, femeia care stătea pe scaun plângând.

Aceasta strigă:

– Xuan’er!

Shen Qingxuan se gândi, cine câștigase? Presupunea ca ambele părți erau rănite. Cu acest gând în minte și un zâmbet pe buze, se prăbuși, acoperit de sânge.

În momentul în care căzu, fu prins în brațele lui Yi Mo.

Nimeni nu văzuse când venise; știau doar că el, se îndepărtase împreună cu bătrânul stăpân Shen, iar dintr-o dată apăruse brusc în fața lor, luându-l în brațe pe tânărul stăpân și legănându-l. Apoi imediat cei doi dispăruseră.

Când Shen Qingxuan își reveni, se trezi în apa caldă de izvor, complet dezbrăcat. Deschizând ochii pentru a privi în jur, zâmbise și spuse:

– M-ai adus aici rănit așa? Familia se va îngrijora.

Yi Mo își înfășură brațele în jurul taliei sale din spate și răspunse calm:

– Nu o vor face.

Shen Qingxuan tăcu, sprijinindu-se de stânci în timp ce stătea în apă. Nu simți nicio durere pe spate. Își întinse mâna pentru a se atinge și observă că pielea îi era netedă, fără cicatrici. Se întoarse și își înfășură brațele în jurul gâtului lui Yi Mo, spunând:

– Acum, ar trebui să te căsătorești cu mine.

Yi Mo răspuns în continuare la fel:

– Nu mă voi căsători.

Refuzul era ferm și hotărât, fără a lăsa loc de negociere, dar în privirea sa se putea vedea o urmă de tandrețe de care nici măcar el însuși nu era conștient.

Yi Mo nu credea că se va căsători vreodată cu el. Dacă ar fi trebuit să dea un nume relației lor, ar fi numit-o o uniune reticentă. Dar el nu era dispus să se căsătorească. Pe când Shen se gândea doar la căsătorie.

Și astfel, această problemă devenise întortocheată.

Shen Qingxuan știa că după ceea ce se întâmplase azi, nimeni nu-l va mai putea opri. Voia să fie cu demonul și nimeni nu-l mai putea opri. Voia să se căsătorească cu acest demon și nimeni nu putea să-l mai împiedice. Părinții lui cedaseră deja. Rămăseseră doar rudele îndepărtate și prietenii. Dar ce puteau face? Nici măcar legăturile de sânge nu îl putură opri. Dintre cei fără legătură de sânge, cine ar fi îndrăznit să stea în fața lui și să-l certe deschis pentru acțiunile sale imorale?

Nimeni nu ar fi îndrăznit.

Shen Qingxuan își miji ochii, privind cerul azuriu și fără nori de deasupra capului. Averea familiei Shen era acum în întregime în mâinile lui.

Oricine ar fi îndrăznit să îl oprească ar fi încercat să experimenteze gustul gâtului sugrumat!

Cu o mână în jurul gâtului lui Yi Mo, Shen Qingxuan se aplecă și îi sărută fața.

– Ar trebui să ne întoarcem. În acest moment, Xiao Bao probabil că mă caută peste tot.

Yi Mo răspunse:

– Bine.

Cunoscându-se deja de un an și trei luni, Shen Qingxuan înlătură toate obstacolele din calea lor, așteptând doar ca Yi Mo să dea din cap aprobator. Odată ce ar fi făcut-o, ar fi putut scrie numele lui Yi Mo în registrul familiei din sala ancestrală a familiei Shen, în fața tuturor membrilor clanului și a bătrânilor.

Din acel moment, indiferent de ascensiunea sau decăderea familiei Shen, generațiile viitoare ar fi răsfoit registrul familiei și ar fi văzut numele lui Yi Mo alături de cel al strămoșului lor, Shen Qingxuan.

Aștepta doar ca Yi Mo să dea din cap.

Dar Yi Mo nu dăduse niciodată din cap.

Shen Qingxuan așteptase asta timp de opt ani.

Sosise un alt început de vară, totul în jur era luxuriant și verde, iar rândunelele ciripeau sub streașină. Shen Qingxuan stătea în pavilionul din curte și citea o carte. La zece pași distanță, un băiat cu un coc de copil stătea sub soare, cu o tolbă legată la spate, ținând un arc lung în mâini, scoțând săgeți și țintind cuibul de rândunele de sub streașină.

– Xiao Bao.

Shen Qingxuan, zărindu-l cu coada ochiului, strigă leneș la el.

Copilul retrase rapid săgeata, alergând și strigând pe un ton lung:

– Tată…

– Te-ai plictisit stând acasă? întrebă Shen Qingxuan.

– Nu este la fel de distractiv precum munții și pădurile, strâmbă Xiao Bao din nas.

– Tata doar citește cărți.

Lăsând cartea jos, Shen Qingxuan ciupi obrazul băiatului:

– Tatăl tău abia te-a adus aici, iar acum vrei să te întorci din nou pe munte? Nu-ți place acasă la tatăl tău?

– Ba da, spuse Xiao Bao.

– Doar că nu este nimeni aici care să se joace cu mine.

– Tatăl tău se joacă cu tine?

Shen Qingxuan nu și-l putea imagina pe Yi Mo jucându-se cu el și era destul de curios.

– Nu, tata nu se joacă cu mine, râse Xiao Bao, dezvăluind doi mici dinți de tigru.

– În schimb sunt atât de multe fiare sălbatice în munți. Tata le lasă să se joace cu mine.

– A-ha, se gândi Shen Qingxuan.

Fiarele sălbatice se joacă cu fiarele sălbatice.

În timp ce tatăl și fiul discutau, Yi Mo apăru brusc în curte, întrebând:

– Despre ce vorbiți?

– Îmi spunea că tu lași fiarele sălbatice să se joace cu el, zise Shen Qingxuan, cu o urmă de reproș pe tonul său.

– Crezi că temperamentul lui nu este suficient de sălbatic?

Yi Mo răspunse în schimb cu o întrebare:

– Vrei să îmblânzești fiarele sălbatice pentru a le transforma în animale de curte?

Shen Qingxuan replică:

– Acum este un om.

Yi Mo ridică o sprânceană și nu spuse nimic.

Xiao Bao se uită la cei doi tați ai cu ochii săi rotunzi și strălucitori și, în cele din urmă, nu se putu abține să nu intervină, întrebând:

– Sunt eu o fiară?

În clipa următoare, Shen Qingxuan apucă o carte și îl plesni peste cap, spunând cu severitate:

– Bătrânii vorbesc, cum poți întrerupe?

– Îmi pare rău, tată.

Xiao Bao îngenunche, recunoscându-și cu ușurință greșeala, clar obișnuit cu asta. Shen Qingxuan nu îi îngreună lucrurile mai mult și îi înmână cartea în tăcere.

– Tată, întrebă Xiao Bao jalnic, uitându-se la pergamentul Sutra Lotusului[1].

– De câte ori trebuie să îl copiez?

– De trei ori.

Shen Qingxuan, zâmbind ușor, continuă:

– După ce termini, du-l bunicii tale.

Xiao Bao se ridică și trase de mâneca lui Yi Mo, scuturând-o.

– Tată, poți să vii să mă iei și să mă duci pe munte după ce termin de copiat?

Yi Mo se gândi o clipă și făcu semn din cap.

– Boala ta este mai bine, dar de mâine trebuie să te întorci la școală pentru a asculta prelegerea învățătorului tău.

Fața lui Xiao Bao căzu complet, se întoarse și plecă abătut.

Pe drum, își stoarse creierii încercând să înțeleagă de ce tații săi, care în mod clar nu erau de acord cu privire la modul de educație, erau în acord perfect atunci când venea vorba de el. Nu exista nicio cale de a crea o ruptură între ei.

Întotdeauna erau așa. Se simțea mai bine cu bunicul său, care îi dădea tot ce voia.

După ce copilul plecă, Yi Mo se așeză, uitându-se la chipul familiar de vizavi de el, neputându-se abține să nu întrebe:

– Cât mai ai de gând să îl faci să copieze?

– Pentru a-i tempera temperamentul, e bine să copieze în timp ce citește. Poate copia cât de mult poate.

Shen Qingxuan luă apoi o înghițitură de ceai și râse:

– Tu îl lași să se plimbe liber în timp ce eu îl țin în frâu. Ce e în neregulă cu asta?

Yi Mo se gândi pentru o clipă și dădu din cap.

– Foarte bine.

În timp ce vorbea, îl trase pe Shen Qingxuan mai aproape. Shen Qingxuan se rezemă de pieptul lui, ridicându-și fața în sus pentru primi un sărut.

Tocmai când cei doi erau prinși într-o îmbrățișare afectuoasă, poarta curții fu brusc împinsă. O figură în veșminte taoiste intră grăbită, strigând tare, doar pentru a-i vedea pe cei doi într-o astfel de postură. Se opri imediat în loc, acoperindu-și ochii cu o mână și exclamă furios:

–  Faceți asta în plină zi, voi doi n-ar trebui să mergeți atât de departe!

Shen Qingxuan se ridică și se uită amuzat la Xu Mingshi, care bătea cu piciorul într-o tulpină de bambus. Se gândi în sinea lui, cine era cel care mergea prea departe aici? Curtea sa era întotdeauna puțin populată și, de când aventura cu Yi Mo fusese dezvăluită în urmă cu opt ani, nimeni nu îl mai vizita, cu excepția a două servitoare, care încă se ocupau de el. Servitorii inițiali fuseseră repartizați în altă parte. În ultimii ani, chiar și bătrânul stăpân Shen nu venea prea des, iar doamna Shen nu pusese piciorul nici măcar o dată. Toată lumea știa că accesul în curtea de sud a reședinței Shen era interzis.

Deși era o zonă interzisă, avea totuși un proprietar. Iar Xu Mingshi dădu buzna fără să salute și îndrăzni chiar să îl acuze că mergea prea departe. Devenea din ce în ce mai deplasat.

Shen Qingxuan făcu câțiva pași, ajustându-și halatul în timp ce mergea spre el.

Xu Mingshi, încă acoperindu-și ochii, continuă să bată din picioare.

– Voi doi, opriți-vă! Am treburi urgente!

Shen Qingxuan își încetini pașii, apropiindu-se de el. Dintr-o dată, îl bătu pe umăr pe Xu Mingshi, speriindu-l atât de tare încât își luă mâna de pe ochi, doar pentru a-l vedea pe Shen Qingxuan zâmbindu-i, arătând spre est, și spunând:

– Dacă ai treburi urgente, latrina[2] este în direcția aceea.

– Nu am nevoie de latrină!

Xu Mingshi își flutură mâna și spuse.

– Chiar am ceva important de rezolvat.

– Iar cauți probleme?

Shen Qingxuan se încruntă, cercetându-l, oarecum neîncrezător.

– Ai fost mai sensibil în ultimii ani. Nu ar trebui să cauți probleme.

Xu Mingshi își scutură în grabă mâinile în semn de protest.

– Nu este vorba despre mine, ci despre fratele tău mai mic.

– Hmm?

Auzind asta, Shen Qingxuan își pierdu dispoziția de a-l tachina.

– Ce s-a întâmplat cu Xiao Zhen?

Xu Mingshi își șterse transpirația de pe frunte.

– Trebuie să-mi dai niște apă să beau.

Shen Qingxuan îi aruncă o privire și se întoarse în pavilion.

Xu Mingshi îl urmă înăuntru, luă ceașca de ceai de pe masă și bău trei cești într-o succesiune rapidă, înainte de a se așeza pe o bancă de piatră pentru a explica.

Shen Zhen devenise un oficial la granița de sud. Familia sa era înstărită și nu avea nevoie să se implice în practici corupte. Era cunoscut pentru guvernarea sa corectă și onestă, câștigând astfel dragostea poporului. Practicase artele marțiale în tinerețe și avea cunoștințe de strategie militară, reușind să anihileze bandiții și pungașii de la granița de sud, obținând rezultate remarcabile.

În urmă cu trei ani, i se recomandase să devină guvernator al frontierei de sud și ar fi trebuit să aibă o carieră ușoară de atunci încolo, apărând frontiera de sud a țării. Cu toate acestea, împăratul amânase numirea unui moștenitor succesor, ceea ce condusese la divizarea mai multor facțiuni în rândul oficialilor de rang înalt și la dispute constante în instanță. Nu era clar câți funcționari beneficiaseră sau avuseseră de suferit de pe urma acestei situații.

Chestiunile de la curte erau departe de granița de sud și nu ar fi trebuit să îl implice, dar din cauza poziției moștenitorului, flăcările discordiei crescuseră și ajunseseră în cele din urmă la oficialii de la graniță. Indiferent dacă erau funcționari civili sau militari, cu toții fuseseră nevoiți să ia partea cuiva.

Bineînțeles, Shen Zhen nu putuse scăpa și fusese și el târât în asta.

Shen Qingxuan își frecă fruntea.

– Am auzit menționându-se unele lucruri în scrisoarea de familie din acest an, dar nu era explicit cu privire la astfel de chestiuni. Disputele între facțiuni sunt întotdeauna inevitabile. Spune-mi doar de partea cui este?

Yi Mo își savura ceaiul și rămăsese tăcut tot acest timp.

– În prezent, există doar două fracțiuni în dispută, dar se pare că doar vechiul prim-ministru va avea probleme.

Shen Qingxuan se încruntă.

– Spune-mi că Xiao Zhen este în siguranță.

– Cum ar putea fi el în siguranță? interveni rapid Xu Mingshi.

 – Shen Zhen a spus că luna trecută, mai mulți oficiali au depus o petiție comună, spunând că primul-ministru a fost în funcție timp de patruzeci de ani, deturnând sute de mii de tael[3] și vânzând posturi oficiale, cu zeci de acuzații enumerate împotriva lui.

– Asta este adevărat, spuse Shen Qingxuan zâmbind.

– Din moment ce Shen Zhen este de partea primului-ministru, el este, de asemenea, de partea prințului moștenitor. Dacă prim-ministrul cade, prințul își va pierde mâna dreaptă, iar Shen Zhen va fi inevitabil implicat. De ce nu-i trimiți un mesaj să demisioneze înainte ca furtuna să lovească?

Xu Mingshi clătină din cap.

– Nu va fi de acord cu asta. În plus, mă duc acolo pentru a exorciza demoni. Tocmai îmi amintisem că fratele tău este un oficial acolo, așa că m-am dus să-l caut. Nu sunt apropiat de el.

Yi Mo se uită la Xu Mingshi, apoi la Shen Qingxuan, după care spuse:

– Shen Zhen de fapt intenționa ca tu să-i transmiți un mesaj. Acum că fratele său a vorbit, ce rău ar fi să mai faci o călătorie?

Shen Qingxuan dădu din cap în semn de acord.

– Doar fă o nouă călătorie.

Xu Mingshi era atât de îngrijorat încât  începu tremure din picioare.

– Dar el a mai spus că dacă i se va cere să demisioneze, ar putea la fel de bine să aștepte să moară.

Auzind asta, Shen Qingxuan își flutură mâneca.

– Nu am cum să ajut. Nu sunt un oficial. Chiar dacă am niște relații, pot ajuta doar la probleme minore. Nu am capacitatea de a mă ocupa de astfel de probleme.

După ce spuse asta, se ridică în picioare și îi ceru lui Xu Mingshi să plece. Când acesta ajunse la ușă, Shen Qingxuan  își aminti să adauge:

– Nu le spune, deocamdată, părinților mei despre asta.

Xu Mingshi se împiedică, incapabil să stea drept, și se grăbi să iasă.

Imediat ce Xu Mingshi plecă, Shen Qingxuan își lăsă umerii să cadă, scoase un oftat lung și îl prinse de mână pe Yi Mo, degetele lor împletindu-se în timp ce se întorceau în mica clădire.

După o seară de intimitate, Yi Mo închise ochii, ținându-l strâns în îmbrățișarea sa, mâna mângâindu-i ușor spatele. Apoi îl întrebă:

– La ce te gândești?

– Mă gândesc la câți ani te mai pot aștepta, spuse Shen Qingxuan.

Cu ochii închiși, mormăi:

– De ce nu te căsătorești cu mine?

Yi Mo își deschise ușor pleoapele, se uită la părul acestuia și le închise din nou, spunând calm:

– Minți. Te gândești la ceea ce s-a întâmplat în timpul zilei.

Shen Qingxuan chicoti și îi ciuguli clavicula, mișcările sale amintind de un cățel, care roade un os, lăsând numeroase urme de mușcături. Fără să se oprească, se mută apoi la gâtul lui Yi Mo, lăsând câteva urme roșii care străluceau de umezeală, și în cele din urmă spuse:

– Nu pot să-ți ascund nimic.

El adăugă:

– Dar chiar nu mă pot gândi la o cale de a-l ajuta.

– Atunci ia-ți timp și gândește-te, răspunse Yi Mo.

– Mi-e teamă că dacă mă gândesc la ceva, fratele meu va fi și el mort.

Shen Qingxuan se întinse la loc, uitându-se la modelele florale delicate de pe perdelele patului de culoarea lotusului. După ce medită pentru o vreme, spuse:

– Culcă-te tu înaintea mea.

Spunând asta, se ridică din pat, adună hainele împrăștiate pe podea, le îmbrăcase una câte una și, în cele din urmă, își puse șosetele și pantofii. Se întoarse și apăsă un sărut pe buzele lui Yi Mo înainte de a pleca.

Yi Mo îi urmări silueta dispărând în spatele ușii, apoi trase pătura pentru a se acoperi și a adormi. Cu toate acestea, pe la miezul nopții, în subconștient întinse mâna pentru a îmbrățișa cu putere pătura, ca și cum ar fi ținut o persoană în brațe.

Shen Qingxuan scrisese mai multe scrisori pe tot parcursul nopții, sigilându-le cu ceară și trimițându-le cu ajutorul mesagerilor. Trei zile mai târziu, răspunsurile au fost întoarse rapid, iar după ce citi scrisorile, Shen Qingxuan se gândi în cele din urmă la un plan, cu toate că simți că viitorul era nesigur și că planul era nemilos. După multe deliberări, îl chemă pe Yi Mo pentru a discuta.

Shen Qingxuan scoase scrisorile una câte una, le desfăcu și i le înmână, spunând:

– În aceste zile, m-am interesat cu atenție. Ministrul de stat nu poate scăpa de data asta. Memoriile împotriva sa enumeră zece crime majore, oricare dintre ele putând duce la exterminare și execuție, dar lipsește o faptă criminală.

Yi Mo răsfoi scrisorile și întrebă cu interes:

– Care?

– Conspirația împotriva statului, răspunse Shen Qingxuan, râzând în timp ce vorbea.

Yi Mo se uită la el:

– Pari atât de mulțumit. Aceasta este crima cu care ai venit?

– Împăratul este înțelept, dar nu poate lua o decizie în chestiunea prințului moștenitor, în mod clar nu îl favorizează pe primul prinț. La curte, vechiul ministru de stat are mulți susținători care își formează propria facțiune, în timp ce cealaltă facțiune îl susține pe al treilea prinț, prințul Wen. Ambele facțiuni sunt adânc înrădăcinate, iar împăratul nu ar dori să elimine una din părți, deoarece ar permite celeilalte să devină mai puternică. Împăratul nu ar face o asemenea greșeală prostească.

Shen Qingxuan luă un pix și o hârtie și scrise:

– Prințul Wen a instruit oamenii să îl acuze pe vechiul ministru de stat, dorind să-i ia capul ca să suprime facțiunea primului prinț, ceea ce era în concordanță cu dorințele împăratului. Prin urmare, va fi dificil pentru ministrul de stat să se protejeze. Dar nu este imposibil…

Soluția era de a adăuga o crimă odioasă la aceste zece acuzații – conspirația împotriva statului.

Conspirația împotriva statului era o crimă de cel mai înalt rang.

Cu mulți susținători ai ministrului de stat, dacă acesta era etichetat cu conspirație, curtea urma să fie supusă unei epurări semnificative. Împăratul nu dorea să vadă acest lucru. El dorea doar să îl înlăture pe vechiul ministru de stat și nu voia să dezrădăcineze puterea din spatele său dintr-o dată. Altfel, facțiunea primului prinț s-ar prăbuși complet, iar al treilea prinț ar fi fost susținut în mod inevitabil ca prinț moștenitor. Până atunci, împăratul nu ar fi avut de ales decât să fie de acord. Un monarh nu poate permite ca o astfel de situație să se producă. Nu poate lăsa ca o facțiune să devină suficient de puternică pentru a-i amenința poziția.

Dar cineva trebuia să facă un memoriu la curte. Vechiul ministru de stat se putea proteja atunci și, în mod firesc, forțele din spatele său puteau fi și ele păstrate.

– De ce te uiți la mine? întrebă Yi Mo.

Shen Qingxuan zâmbi ușor:

– Te deplasezi repede. Mă poți ajuta să livrez această scrisoare persoanei potrivite?

Yi Mo răspunse:

– Am crezut că nu ai nevoie de ajutorul meu.

– Mereu, am nevoie de tine, spuse Shen Qingxuan ridicându-și ochii, privindu-l serios.

– Atâta timp cât ești alături de mine, nu îmi va fi frică, continuă el.

Yi Mo se uită liniștit la el, lumina lumânării de pe masă pâlpâind ușor, sclipiri portocalii calde strălucind în ochii negri profunzi. Shen Qingxuan întinse mâna, apucându-i degetele și frecându-le. Yi Mo își întoarse mâna, degetele lor împreunându-se, iar Shen Qingxuan zâmbi în timp ce îl privea, cu ochii plini de afecțiune neascunsă.

Luând de pe masă scrisoarea cu cerneala încă umedă, Yi Mo se ridică și dispăru.

Trei luni mai târziu, o scrisoare de la Shen Zhen reveni, afirmând că vechiul ministru de stat fusese destituit din funcție pentru corupție și fraudă, iar el se va întoarce acasă să se odihnească. Prințul Wen fusese găsit vinovat de fracționism și defăimarea miniștrilor loiali, deposedat de titlu și privat de salariu pentru trei ani.

Shen Qingxuan stătea întins cu părul răvășit pe frumoasa canapea, ascultându-l pe Xiao Bao recitând. Aruncă scrisoarea pe care o ținea în mână, mormăind în sinea sa:

– Ce legătură are asta cu mine? Eu doar îmi protejez fratele.

Apoi se uită la Xiao Bao și adăugă:

– La ce parte ai rămas?

– Privind la râul Qi, bambușii sunt luxurianți și verzi, un domn își ascute sabia și o lustruiește…

Xiao Bao pufni:

– Tata nici măcar nu ascultă cu atenție.

– Xiao Bao.

Shen Qingxuan se ridică brusc și spuse:

– Un domn este ca jadul, două jaduri fac o bijuterie. De acum înainte, vei fi numit Shen Jue[4].

– De ce sunt două jaduri? întrebă curios Xiao Bao.

Shen Qingxuan se întinse leneș la loc:

– Fără niciun motiv.

– Tata mă minte.

Xiao Bao nu îl crezu și se gândi o clipă, spunând:

– Este din cauză că sunt un copil cu doi tați?

Shen Qingxuan îi aruncă o privire laterală:

– Dacă nu poți înțelege, atunci gândește corect. Nu vorbi prostii.

– Tata, urechile tale sunt roșii, sublinie solemn Xiao Bao, concluzionând de unul singur:

– Asta trebuie să fie.

Imediat fu lovit în cap cu o carte aruncată de tatăl său și dat afară.

Shen Qingxuan își trase o pătură subțire peste față, urechile înroșindu-i-se de parcă ar fi luat foc. Se blestemă în repetate rânduri în inima lui, spunând în secret:

– Nu sunt deloc un domn.

În afara ușii, Xiao Bao striga din toți plămânii:

– …există un domn, ca ascuțirea și lustruirea, ca cioplirea și șlefuirea…există un domn, ca aurul și argintul, ca jadul și ca jadul…

_______________________

[1] Sutra Lotusului este cea mai importantă sutră din budismul Mahayana. Această scriptură budistă îl descrie pe Buddha ca „tatăl” tuturor ființelor pe care le tratează cu iubire și compasiune.

[2] Latrina sau budă, este o construcție rudimentară, construită în general din lem, folosită din cele mai vechi timpuri pentru satisfacerea nevoilor fiziologice.

[3] Tael se referă la o măsură de greutate sau monede de schimb, realizate din argint, utilizate in antichitate in Asia de Est si Sud-Est

[4] Jue – obiect de valoare, vas prețios folosit în cultivare