Senzații
– Kinn –
– Cine ți-a dat voie să-ți dai demisia!, am țipat cu voce tare, care s-a auzit în toată casa lui Porsche.
Era înlemnit și a avut o expresie șocată când m-a văzut. Am intrat în casa lui foarte enervat când s-a dat înapoi cu o groază în ochi, pe care nu-i mai văzusem niciodată. Nu era nicio urmă din chipul lui arogant și atitudinea lui obișnuită, se transformase într-un individ îngrozit de parcă nu ar fi fost acolo aceeași persoană.
– Kinn…, Porsche a rostit numele meu încet.
Când i-am văzut ochii pâlpâind, respirația mi s-a oprit pentru o clipă. Nu credeam că se va schimba atât de mult; simptomele febrei ar fi putut fi de la sex intens primele câteva ori, dar șocul și semnele de paranoia deveneau foarte grave.
– Te-am întrebat… Cine ți-a dat voie să-ți dai demisia! Chiar dacă expresia lui m-a făcut să mă simt vinovat, furia din inima mea nu s-a diminuat.
Când m-am întors de la universitate, tatăl meu m-a sunat să mă întrebe ce s-a întâmplat cu Porsche în ultima vreme, pentru că Porsche tocmai ce venise pe la el să demisioneze. Am părăsit biroul tatălui meu înainte ca el să poată termina de vorbit, cu sângele clocotindu-mi în vene și am condus direct spre casa lui.
– Nu te atinge de fratele meu!
Înainte să mai pot face un pas, un copil de liceu pe nume Porsché (Ché), a pășit între mine și Porsche pentru a-l apăra.
– Porsche! Spune-mi, ce ți-a spus Vegas? Am stat nemișcat, uitându-mă la el cu furie.
Nu-mi păsa dacă fratele lui nu era fericit să mă vadă. Părea că Porsche folosea o vrajă de autocontrol, și-a luat ochii de la mine, l-a privit pe fratele său în față și l-a împins pe scări.
– Dar hei! Cine este nenorocitul ăsta… care începe să țipe de îndată ce intră în casă? Băiatul s-a răzvrătit împotriva fratelui său mai mare, l-a prins de mână refuzând să meargă la etajul superior.
– Nimeni. Mergi sus! Și nu coborî!, i-a ordonat Porsche. Fratele mai mic părea enervat și se uita la el cu ochi fioroși.
– Dar…
– Fugi sus! Porsche l-a împins ușor.
Ché s-a uitat pe rând la fratele său mai mare și la mine apoi a urcat scările, fără tragere de inimă. De îndată ce s-a auzit zgomotul unei uși, care se închidea la etaj, Porsche m-a bătut pe umăr și mi-a făcut semn să-l urmez în lateralul casei.
– Unde te duci?, am întrebat în timp ce îl urmăream.
– Ce vrei!? După ce au ieșit afară, s-a întors imediat să-mi adreseze întrebarea.
– Să vorbim aici! Nu vreau ca fratele meu să ne audă!, a adăugat el.
– Te-am întrebat, vrei să renunți la slujbă din cauza lui Vegas, nu? Crezi că te vei distra mai mult? Mi-am coborât vocea, dar tonul meu era încă frustrat.
Am fost furios când m-am gândit la asta ca la una dintre cele mai mari posibilități ale demisiei lui, având în vedere că, în ultima vreme, el şi Vegas se apropiau din ce în ce mai mult şi vorbeau unul cu altul foarte des.
Evident că acel lucru m-a supărat pentru că el era dușmanul familiei mele și oameni ca Vegas erau insensibili până la capăt, știam asta foarte bine.
Și oricum ce nu-i pot da lui Porsche? Am fost, de asemenea, de acord să mă supun și să-i îndeplinesc cerințele!
Mai mult, încercasem să-l tratez bine, chiar dacă exista istoria hotelului, dar nu aș fi făcut-o niciodată dacă Porsche nu m-ar fi provocat mai întâi; iar în ceea ce privește baia (în toaletă), voiam doar să-l tachinez, dar situația îmi scăpase de sub control.
Ori de câte ori încercam să mă feresc să nu-l atac, mă simțeam frustrat, dar când îl vedem cum mă privea cu atenție nu mă puteam opri și oricum, să recunoaștem, era un boxer, dacă voia, putea să se protejeze lovindu-mă cu piciorul.
– Ce legătură are Vegas cu asta?, întrebă el încruntat. Părea să nu înțeleagă ceea ce-i spuneam.
Mi-am dat ochii peste cap jenat pentru el, nu am înțeles dacă se preface că nu înțelege sau dacă chiar nu înțelege. După ce am fost la poligonul de tragere în acea zi, îl rugasem pe Pete să-l urmărească cât mai mult posibil, pentru că îmi făceam griji că ar putea deveni o a doua țintă a familiei și putea fi cumpărat așa cum, de fapt, se întâmpla.
– Dacă nu e pentru Vegas, atunci de ce ai renunțat? Am stat și l-am privit.
Porsche a răspuns cu o privire ascuțită îndreptată spre mine de parcă aș spune ceva greșit. Am văzut și că își strângea pumnii cu putere, s-a întors ușor, venele de pe tâmple îi pulsau ca ale unei persoane foarte supărate.
– Pentru ce?, am tot țipat întruna.
– E vina ta, ticălosule! Mâinile lui mi-au împins cu putere pieptul până când am făcut doi pași înapoi.
– Pentru ce? Am repetat aceleași cuvinte, apoi mi-a aruncat un pumn direct în față m-a făcut să lacrimez și aproape să cad la pământ.
– Da! Din cauza ta! De ce mi-ai făcut asta, ticălosule! Mâinile sale mi-au apucat gulerul cămășii și m-au lovit cu un alt pumn, de parcă voia să-și dezvăluie toate sentimentele pe care le ținea înăuntru de multă vreme. Dar de data aceasta, i-am prins încheieturile și le-am strâns cu putere, apoi l-am împins de peretele casei înainte de a-l bloca cu ambele mâini.
– Ce am facut? am întrebat, deși știam deja la ce se referă.
– Mai e nevoie să întrebi? Porsche mi-a împins mâna cu toată forța sa.
– Dacă vorbim despre ziua aceea, știi și tu cum s-a întâmplat!, am încercat să-l iau de mână ca să i-o țin.
– Și după ziua aceea m-ai supărat și nu te-ai oprit niciodată!, a continuat să țipe încercând să-și elibereze mâinile din strânsoarea mea.
– De ce te tot gândești la asta? S-a întâmplat acum și nu putem face nimic în privința asta!
– Mă tot mă gândesc la asta doar pentru că nu mă pot întoarce să repar lucrurile, nici nu vreau să-ți văd fața!, a țipat din ce în ce mai tare.
Am putut vedea vecinii, care începeau încet să deschidă ușile sau să se uite în spatele ferestrelor pentru a vedea ce se întâmplă.
– La dracu! Mi-a împins din nou pieptul cu o expresie hotărât frustrată.
– Nu crezi că poate te gândești prea mult la asta?, am spus cu voce joasă; dar părea că Porsche ajunsese într-o stare la limita conștiinței. Nu s-a oprit din a bolborosi, a insulta și a împinge necruțător.
– Cum poți să-ți dai seama! Cum poți să spui! M-ai făcut de petrecanie! Si acum? Te urăsc atât de mult mult! Nu-ți dai seama cât de dezgustător ești? Știi?
Porsche încă vorbea plin de furie, ceea ce m-a făcut să realizez cum se simțea; trebuie să fi fost foarte dureros pentru el să recunoască ce s-a întâmplat în noaptea aceea și ieri, pentru că era un bărbat adevărat, unul dintre cei care ‘preiau conducerea’.
Și eu? Nici măcar nu mă gândisem la asta o clipă, tocmai îmi urmasem instinctele și corpul meu îi răspunseseră dorințelor lui.
– Porsche!… Nu credeam că ești în această stare, am spus gânditor.
– De câte ori încerc să uit acea noapte, mă bântuie continuu în momentul în care mă trezesc dimineața, chiar și în timp ce dorm, sunt pe punctul de a înnebuni! Cum îmi poți cere să mă comport de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, la naiba!
Privirea i s-a schimbat, lăsând loc doar pentru durere, tristețe, furie și frică, toate curgând prin ochii lui. Am încercat să-l prind de braț pentru a-l face să se întoarcă în sinea lui.
– Porsche! Ascultă-mă! Nu am vrut să…
– N-ai vrut să faci nimic? Dă-te de pe mine, ticălosule! Era încă foarte enervat și a încercat să mă bată.
– Lasă-mă, Kinn! Nu te mai suport, ticălosule! L-am ținut de încheieturi astfel încât să nu le poată mișca și i-am blocat corpul cu al meu până a fost imobilizat complet; nu se putea lupta cu forța mea și nu se putea mișca, așa că s-a aplecat și și-a întors capul spre umerii mei și m-a mușcat cu putere.
„…” Am rămas nemișcat, deși simțeam multă durere, dar l-am lăsat să-și elibereze toată furia lui.
– Porsche…, i-am rostit numele cu o voce blândă, încă își înfigea dinții în umărul meu, i-am dat drumul până când corpul lui s-a calmat.
– Te urăsc! Și-a ridicat ușor capul de pe umărul meu și a vorbit cu voce joasă.
– Intră în casă! Chiar dacă ochii mei erau ațintiți asupra lui și îmi doream să înfrunt totul până la final, fără a lăsa lucrurile să se termine aici, se întâmpla ceva ciudat în jurul nostru. Porsche părea să observe același lucru pentru că era capabil să se calmeze și să privească în jur.
– Înţelegi, nu-i așa? I-am cerut-o pentru siguranță.
– Nu sunt oamenii tăi?, întrebă el încet.
– Am venit singur, am răspuns cu o voce calmă. Mi-am strâns pumnii și m-am uitat în stânga și în dreapta.
După ce am auzit de la tatăl meu că Porsche și-a dat demisia, am fugit la el acasă cu furie. Nu știam de ce acea veste a fost așa deranjantă, poate tocmai de aceea nu am observant că mai multe persoane m-au urmărit până acolo.
– Să intrăm, am spus, pentru că am văzut că fața lui era încă destul de confuză.
Ochii lui Porsche nu se mai uitau la ai mei, s-a încruntat, se uita peste drumul principal înainte să ne despărțim, după care cel puțin cinci persoane ne-au atacat cu pumnalul în mână.
De îndată ce m-am întors am început să-i lovesc în față, chiar și Porsche a sărit și a dat cu piciorul în unii dintre ei până s-au rostogolit la pământ.
Lupta era inevitabilă, eu și Porsche am încercat să-i oprim să intre. I-am văzut pe vecini urmărind scena în panică, dar nimeni nu a îndrăznit să intervină, pentru că atacatorii aveau pumnale. Deodată, fratele mai mic a deschis ușa și a rămas șocat.
– Hei! Ce se întâmplă? Băiatul a alergat în jos cu o expresie uluită la scena care era în fața lui.
– Întoarce-te în casă!, a țipat Porsche.
Am reușit să-i dobor pe unii dintre ei, unul dintre ei s-a lovit de perete și a plecat spre Chè care se pregătea să alerge spre Porsche.
– Hei! Mâinile mele s-au închis pe brațele băiatului, chiar dacă acesta a continuat să lovească.
– Vreau să ajut!
– Telefonul fratelui tău este în casă, nu?… Sună-l pe Pete și spune-i să vină aici imediat! Intră și fugi prin spate! Dacă vrei ca Porsche să supraviețuiască, du-te și sună-l pe Pete acum!, i-am dat ordine fratelui său care era încă îndoielnic.
L-am împins în casă și am închis ușa pe din afară, băiatul a spart sticla și a țipat o vreme, continuând să fie încăpățânat și ezitând până s-a repezit să facă ce i-am cerut.
Nu puteam să înțeleg de ce atunci când vorbeam cu Ché nu venise nimeni să mă atace, dar era pentru că Porsche încerca să-i rețină. Părea, totuși, să înceapă să fie atât de epuizat încât pumnii lui au ratat ținta atât de des încât am fugit în ajutorul lui.
– Bun! Vocea unui bărbat cu sânge în gură țipă. Am luat cu viteză cuțitul care îi căzuse la pământ, sperând să-l lovesc în partea opusă, am încercat să-i înfig cuțitul în vintre, dar un accident neașteptat mi-a oprit acțiunile.
– Pune pumnalul jos! Un bărbat îndrepta pistolul spre capul lui Porsche din spate, Porsche îl auzea, de fapt și-a blocat mâinile și a rămas nemișcat. Şi eu am simțit vârful pistolului îndreptat spre capul meu din spate.
– Pune pumnalul jos! Am urmat încet instrucțiunile și am pus pumnalul pe pământ, ridicând ambele mâini în semn de capitulare.
– Vezi, e ușor! Deodată, pistolul m-a lovit în ceafă până am căzut la pământ, aceeași soartă o avusese și Porsche.
Impactul fusese puternic, mă durea stomacul din cauza loviturilor, care veneau una după alta, făcându-mă să mă zbat și să mă simt amețit până nu am mai avut puterea să mă ridic sau să mă lupt. Nu după mult timp, mi-am pierdut cunoștința.
– Trebuie să-l iei doar pe Porsche? Sau chiar și pe Kinn?
– Iată cum să omori două păsări dintr-o singură lovitură! Prin capturarea lui Porsche l-am prins și pe Kinn. Va fi mulțumit de asta!
– Huh! Încalci ordinele! Ar trebui să fii atent. Azi ți-a mers bine, dar altfel ți-ai vedea capul rostogolindu-se departe de corp.
– Crede-mă, va fi mulțumit! Cine i-ar fi putut captura pe acești doi?
– Nu vreau să știu, a trebuit doar să-l capturăm pe Porsche, să-l punem pe Kinn în mașina ta.
M-am trezit după ce am fost lovit în ceafă de un obiect solid, dar m-am prefăcut leșinat pentru a putea auzi ce spuneau între ei în timp ce noi eram în mașină.
Mâinile îmi erau legate cu o cârpă lungă, gura încă mă durea și era amorțită, fără mișcare, iar felul în care mașina s-a înclinat m-a făcut să înțeleg că urcau un deal.
Geamul mașinii era complet întunecat de ceva material, așa că nu am putut vedea drumul. Am sperat că telefonul meu era încă cu mine, astfel încât Pete și ceilalți bodyguarzi să poată urmări GPS-ul. Mi-am mijit ochii să mă uit la persoana de lângă mine, Porsche era încă inconștient cu gura legată, la fel ca mine.
În mașină era liniște. Am încercat să-mi mișc mâinile încet spre Porsche pentru a încerca să-l trezesc. Oamenii aceia au acționat nechibzuit, lăsându-ne pe mine și pe Porsche în spatele camionetei fără să ne acordă vreo atenție.
Încet, l-am lovit pe Porsche cu degetul, părea că face mișcări mici, atunci și-a mijit ochii să se uite în jur. L-am luat repede de braț, din moment ce nu se putea mișca prea mult, s-a încruntat la mine, i-am făcut semn să se uite la cele două persoane care stăteau pe locurile din față. De îndată ce au început să vorbească din nou, eu și Porsche ne-am prefăcut că dormim.
– De ce nu-i omorâm?
– Dacă Kinn moare, nu cred că îi pasă. Dar dacă Porsche moare, te poți pregăti să mori.
– Hei, încă mi-e frică pentru că ai vrut să-l aduci și pe Kinn!
– O, frate, nu te mai gândi la asta. Ar trebui sa fii fericit! Merităm o plată suplimentară.
Mi-am mijit ochii ca să-i observ și să mă asigur că priveau înainte. Porsche a ridicat capul și s-a încruntat și mai tare ca înainte. Cee ace vorbeau era cu adevărat suspect și eram și curios, pentru că Porsche fusese atacat de două ori.
Vreau să știu ce vor! Cine se află în spatele tuturor acestor lucruri?
Mi-am înregistrat totul în minte înainte de a-mi îndrepta privirea către Porsche, crezând că este mai bine să găsesco cale de a scăpa. Din ceea ce spuneau, pe mine m-ar fi ucis și acolo ar fi fost mai mulți oameni, ceea ce ar fi îngreunat o încercare de evadare.
Mi-am mișcat mâna să-l eliberez pe Porsche, el a făcut la fel cu mine, nu a durat mult ca să-mi dezlege nodul, chiar dacă era strâns. Porsche m-a dezlegat în grabă, am încercat să facem totul fără să facem niciun zgomot, încercând să observăm mișcările celor doi și așteptând momentul potrivit înainte de a încerca să comunicăm din priviri.
I-am sugerat să așteptăm un moment înainte de a-i ataca, am vrut să se pregătească de luptă din nou. Porsche părea să-mi înțeleagă planul pentru că a dat ușor din ușor înainte de a mă muta ușor ca să mă ridic. Mașina a frânat brusc.
– La naiba! Cum s-au eliberat? Șoferul a înjurat când mașina s-a oprit.
I-am făcut imediat semn lui Porsche, care a dat din cap ca răspuns. Mainile lui au prins capul bărbatului de pe scaunul din față pentru a-l întoarce cu forță. L-am apucat de păr pe celălalt și l-am lovit de oglindă, mașina era în haos, iar cei doi bărbați țipau.
– Ce faceți!? Nenorociților! Eu și Porsche nu am băgat în seamă protestele lor de acolo, i-am lovit în gât până au rămas aproape inconștienți. În spațiu îngust, cu greu puteau să se răzvrătească, iar cu atacul nostru brusc, nu erau pregătiți să lupte.
Au încercat să-și ia armele, dar Porsche le-a dat cu piciorul la încheieturi, trimițând armele în direcții diferite. Am reușit să-l lovesc pe nenorocitul din fața mea până când i-a sângerat gura, apoi am luat pistolul și l-am îndreptat spre el, l-am luat repede de mână pe Porsche și am deschis ușa.
– Nu mișcați sau trag!, i-am amenințat.
Am ieșit din mașină după ce Porsche a reușit să apuce o altă armă, a ridicat-o și a îndreptat-o pe rând spre ei, cee ace i-a făcut pe cei doi bărbați să înnghită și să ridice mâinile în semn de predare. Ne-am tot îndepărtat de mașină și am realizat că suntem într-o zonă izolată, foarte departe de cele populate.
– Ce mai aștepti? Urmărește-i! Bărbatul din mașină a ordonat. Eram trei cu o armă în mână, așa că eu și cu Porsche am tras în ei.
Au fost împușcături, dar au reușit să-și ia armele și au fost gata să tragă în noi, așa că l-am prins pe Porsche de încheietura mâinii și am fugit în pădure pentru a ne adăposti.
În acel întuneric, ne-am fi găsit cu ușurință un loc în care să ne ascundem. Sunetul împușcăturilor erau încă aproape, făcându-ne pe rând să ne întoarcem ca să tragem, ajungând să alergăm spre centrul pădurii în timp ce focurile de armă continuau să ne urmeze.
– Kinn! E întuneric! Porsche, care era în spatele meu, a vorbit tare în timp ce alergam fără oprire. Ei bine, ne-au tot urmărit și nu am găsit umbra unei ascunzători, așa că tot ce puteam face era să alergăm și să scăpăm de ei cât mai mult posibil.
N-am putut decât să încerc să evit gloanțele, care au venit, în timp ce Porsche s-a întors să tragă înapoi. Dacă m-ar fi intrebat cineva dacă pot vedea ceva, aș fi spus nu, pentru ca noaptea și într-o pădure deasă ca aceea, eram complet orb, nu vedeam decât întunericul.
Zgomotul armelor de foc se apropia din ce în ce mai mult, am continuat să alergăm pentru a găsi un refugiu și pentru a scapa pe cât posibil. Corpurile noastre au continuat să se lovească de ramurile de copaci și arbuști, durea de parcă ar fi luat foc și habar n-aveam ce se afla în fața mea. Am alergat fără țintă până când am căzut la pământ alunecând cu viteză.
– La naiba! Am țipat, apoi am apucat mâna care îl ținea pe Porsche ca să îl trag spre mine, l-am îmbrățișat instinctiv, cu mâna lovind puternic pământul alunecând pe poteca abruptă.
Cu mintea limpede, mi-am ordonat să protejez persoana pe care o aveam în brațe ca să nu se rănească, am alunecat foarte repede cu sunetele gloanțelor care erau asurzitoare.
Am simțit ceva la corpul meu care m-a forțat să închid ochii și gura, mintea mea a început să se întunece, abia atunci am observat când m-am lovit cu capul tare de pământ, apoi am leșinat brusc.
– Ce naiba…! Fir-ar!
– Nu moare din cauza gloanțelor, ci din cauza căderii de pe o stâncă!
– Cu siguranță va fi mort!
*******************
Lumina mi-a trecut prin ochi, am simțit durere pe tot corpul, dar mai ales mă durea capul. Am deschis ochii cu greu pentru că încă mă simțeam amețit și am văzut nefocalizat. Corpul meu părea zdrobit de ceva.
Mi-am ridicat imediat capul pentru a observa ce era în jurul meu și am căutat să-mi amintesc ce se întâmplase în seara precedent, de când eram urmărit până la alunecarea pe o pantă abruptă.
Am ridicat privirea, din ce în ce mai sus și nu am putut înțelege cum reușisem să rezist pentru că stânca era foarte înaltă. Ceea ce mi-a dat bătăi de cap a fost probabil faptul că m-am izbit de stânca mare de lângă mine, în timp ce mâna mea încă îmbrățișa ceva. Înainte de a realiza că ceea ce aveam în brațe era corpul lui Porsche, care era încă inconștient.
– Porsche! I-am scuturat brațul ușor, apoi mi-am pus degetul sub nasul lui.
Am oftat uşurat când am simţit că încă mai respira, dar respirația îi era foarte fierbinte, așa că l-am scuturat din nou.
– Porsche!
– Oh… Ohhh… Se încruntă și începu să se miște încet.
– Doare…, spuse el cu o voce răgușită.
– Te simți bine?, am întrebat.
– Aseară... spuse el. Ochii i s-au mărit când și-a întors capul pentru a privi în jur.
– Ei bine, tu și cu mine am fost răpiți. L-am tras lângă mine.
– Eşti în regulă?, am repetat, ajutându-l să se ridice.
Fața i se mișca încet, brațele îi erau pline de zgârieturi, deoarece purta o cămașă cu mâneci scurte și nimic nu-i protejase pielea în căderea de pe stâncă.
Zgomotul pașilor m-a făcut să mă opresc o clipă, m-am grăbit să apuc pistolul care era lângă mine, apoi să trag corpul lui Porsche cu multă dificultate. Porsche părea că nu poate să alerge, dar am încercat să-l trag și să-l țin aproape de mine.
– Coborâți și vedeți dacă le găsiți cadavrele! Vocile bărbaților s-au auzit în toată zona.
– Poti să mergi? Am șoptit, părea slab și epuizat, dar a dat ușor din cap.
– Hai să mergem pe acolo! L-am tras cu grijă de încheietura mâinii și am mers ușor ghidându-l.
*************
– Nu am găsit nimic, șefu’!
– Deci nu sunt morți încă. Du-te pe acolo și tu în cealaltă direcție, repede, trage!
De îndată ce s-a auzit vocea, care țipa la subalternii lui, m-am grăbit să o iau mâna lui Porsche pentru că sigur s-ar fi prăbușit și eram îngrijorat că dacă am fi rămas acolo, ne-ar fi prins.
– U..hah … hah … nu pot! Corpul lui Porsche era din ce în ce mai slab, mâinile mele l-au îndemnat să meargă puțin mai repede.
– Hei! Încearcă să supraviețuiești!, am spus, înainte de a-mi înfășura brațul în jurul trupului lui Porsche, ajutându-l să se ridice.
Am continuat să alergăm, dar de data aceasta, am reușit să avem o direcție evitând pădurea deasă. Nu știam încotro mergeam, dar trebuia să aleargăm ca să ne îndepărtăm cât mai mult de ei. L-am sprijinit pe Porsche de mine și am încercat să nu-l scap pe drum, m-am simțit vinovat pentru că fața lui era palidă și gâfâia.
Chiar și cerul, care inițial era însorit, a început să se înnoreze. Am încetinit puţin când am simţit că ne-am distanțat de ei, m-am întors să văd pe persoana de lângă mine, mi-am pus mâna pe obrazul lui.
– Ți-a revenit febra?
– Mie… mi-e greu să respir… febra nu mi-a trecut. Nu pot sa o fac!
Deodată s-a oprit din mers și s-a prăbușit la pământ. Am fost un pic surprins, nu mi-am putut imagina un Porsche atât de slab. M-am apropiat de el și am stat în fața lui, cu ochii privind în jur, îngrijorat că nenorociții ăia ne vor ajunge din urmă.
– Porsche, poți să mai reziști puțin? El clătină din cap și se ridică, gâfâind, căutând aer. În scurt timp, a început să plouă, de parcă trebuia ca situația să se înrăutățească. Nu credeam că ne-au ajuns din urmă, așa că m-am concentrat pe căutarea unui adăpost de ploaie.
– Trezeşte-te! Hai, stai, suntem într-o pădure, nu pot face mare lucru! Picioarele îmi tremurau pentru că persoana din fața mea părea că-și dă duhul.
Ah! Oh! Dumnezeule! Ploaia devine mai puternică, iar persoana care stă aici, refuză să se miște, ce ar trebui să fac?
– Ce faci?, m-a întrebat cu voce răgușită. M-am întors și m-am bătut pe umăr.
– Urcă. Trebuie să ne adăpostim de ploaie.
Era uluit când se uita la spatele meu. Nu am vrut să mai aștept pentru că ploaia continua să crească, așa că mi-am tras mâna înapoi, l-am prins de braț și l-am forțat să urce pe umerii mei, apoi m-am ridicat, i-am îndreptat poziția și apoi am început să mă mișc.
A fost destul de greu, plus rănile mâinilor mele de la lovirea ramurilor m-au durut, dar trebuia să-l pot duce într-un loc mai sigur. Când am început să merg, am simțit capul lui Porsche sprijinit pe umărul meu, brațele lui, care rămăseseră nemișcate, au început să se miște pentru a se înconjura de gâtul meu.
Căldura corpului său mi-a încălzit spatele.
Mă chinuiam să văd drumul, pentru că picăturile de ploaie întunecau priveliștea, am continuat să merg până am găsit o gaură mare în stâncă, care arăta cu o mică peșteră, și m-am repezit spre ea.
– Porsche..., l-am strigat din nou și l-am lăsat de pe spatele meu.
– Da! Scoase un geamăt slab din gât înainte de a aluneca în jos și de a se sprijini de peretele stâncos. Avea ochii încă închiși, încă nu-și dăduse seama unde îl căram, parcă era în altă lume în acest moment. Mi-am scos cămașa pentru că se udase, fără ca să uit să-i dau jos și cămașa lui Porsche, pentru că îmi era frică de hipotermie.
– Ce ar trebui să fac acum?, m-am întrebat reflectând asupra faptului.
Am stors cămașa de apă și deodată vântul mi-a atins pielea, mi s-a făcut frig, m-am întors imediat către Porsche care se ghemuia pentru a se proteja de frig, hainele îi erau ude și trupul la fel!
Când aveam lecții de supraviețuire, din moment ce nu eram interesat, nu am acordat niciodată atenție, iar când mergeam în camping, nu participam. Aș putea spune că cunoștințele mele de supraviețuire erau zero, dar…jucam jocuri de supraviețuire online în pădure… nu e același lucru?
Așa că am încercat să-mi amintesc jocul.
Să începem prin a face foc, din fericire mai sunt niște ramuri și frunze moarte înăuntru așa că le adun. Deci, cum se face focul? Am văzut în documentare că trebuie să freci bețișorul de o piatră spre soare, dar… plouă, de ce nu e soare?
Am stat pe gânduri, muşcându-mi buzele cu putere. Nu puteam să mă trezesc și să-l întreb pe Porsche, care tremura, eram foarte îngrijorat că ar putea muri.
Brusc, mi-am dat seama că Porsche trebuie să aibă niște chibrituri cu el, pentru că el fuma mult. Așa că m-am dus la el să caut cutia în buzunarul lui și am găsit-o.
A durat mult să pornesc focul de tabără, pentru că totul era ud, dar iată că aprinsesem primul foc din viața mea. Chiar m-a făcut să mă simt mândru de mine.
Atunci când Kinn își dorește cu adevărat, sigur o va face.
– Frig… a spus cu voce răgușită și tremurândă, m-am apropiat de el și i-am pus mâna pe frunte, corpul îi era încă foarte fierbinte. În circumstanțe normale, bolnavii ar trebui să aibă cârpe proaspete pe piele și să fie acoperite cu o pătură grea. Dar în acel moment, hainele mele erau ude și le-am întins pe stânca în apropiere.
– Am aprins focul, i-am spus în timp ce mă uitam la fața lui, ochii ei erau închiși și înguști, cu sprâncenele încruntate.
– Este frig! Gura îi tremura, abia putea vorbi. Se îmbrățișa strâns
– Te implor! Nu face așa. Nici eu nu pot gândi clar!, am spus pe un ton frustrat.
Când nu puteam controla lucrurile, frustrarea mă asalta. Am văzut în fața mea un corp slab făcut din mușchi și tatuaje, nu era ciudat că oamenii erau atrași de el… dar nu, nu trebuia să fie așa, nu îi aparținea.
Porsche pe care îl știam era puternic și nu făcea compromisuri. Dar în acest moment, întins acolo în frig, bolnav și tremurând, nici măcar nu putea să mă insulte sau să țipe la mine ca de obicei.
Mă durea inima să-l văd în starea aceea și mă simțeam pe ascuns vinovat pentru că am tras așa de el.
M-am apropiat, i-am ridicat spatele de pe stânca de care se odihnea, apoi l-am sprijinit de pieptul meu și i-am înfășurat corpul fierbinte și umed cu îmbrățișarea mea.
– E cald?, am întrebat cu voce joasă. Și-a sprijinit capul pe unul din umerii mei, l-am îmbrățișat mai tare pentru că simțeam că nu l-am înfășurat complet.
– Da. A gemut, și-a întors fața spre a mea, eu i-am zâmbit ușor, înainte de a-mi odihni obrazul meu pe capul lui.
M-am gândit la multe lucruri care s-au întâmplat în zilele precedente, nu m-aș fi gândit niciodată l-aș putea răni pe Porsche chiar așa, schimbarea de expresie din ochii lui mă luase prin surprindere, dar am înțeles că acest proces era greu de acceptat.
Demnitatea lui fusese călcată în picioare și eu am fost cel care o făcusem.
După cum am spus deja, nu a fost intenția mea de la început, așa că nu mă putea învinovăți pentru tot. Am recunoscut că a face sex cu el în acea noapte a fost o senzație cu totul nouă, pentru că n-am mai făcut-o niciodată cu un bărbat heterosexual, înainte ca el să aibă aceeași dimensiune ca mine. A fost însuflețitor și m-a copleșit mai mult decât mi-am putut imagina.
Referitor la accidentul din toaletă, am vrut doar să-l provoc, dar trupul meu și mintea mea au reacționat diferit, a fost cu adevărat stresant și în același timp amuzant; Făcusem asta de multe ori, așa că nu mi-am dat seama că ceea ce făceam l-ar putea răni profund ca om heterosexual.
Nu era obișnuit pentru mine, dar am recunoscut că am fost puțin atras de el, pentru că de fiecare dată când eram împreună, simțeam că nu-mi pot controla emoțiile; chestia asta m-a deranjat foarte mult și așa am încercat mereu să câștig.
Și în acel moment… câștigasem, dar nu eram nici fericit, nici mândru de această victorie.
– Tata… Mama… Te rog ajută-mă!
Mi-am întors capul să mă uit la el, delira în somn, chemându-și părinții.
– Mamă, vreau să te îmbrățișez. Vocea lui tremurătoare m-a făcut să-l îmbrățișez mai tare.
S-a ghemuit mai aproape de pieptul meu.
Era cu adevărat Porsche? Părea că și-a construit o putere și o barieră pentru a-și apăra sentimentele ascunse în mintea lui, dar de fapt era o persoană sensibilă și slabă.
– Huh… să te văd dormind așa este foarte frumos. Ești ca un pisoi, am spus cu un zâmbet ușor.
Cu cât îl priveam mai mult, cu atât mă atrăgea mai tare. Nu-mi venea să cred că trupul lui era mare ca al meu și avea tatuaje, care îl făceau să pară feroce.
Dar de ce nu-mi pot lua ochii de la el?
Farmecul lui m-a captivat. L-am apăsat ușor pe frunte și m-am întors să-l privesc din nou. Buzele lui arătau un zâmbet ușor.
– Porsche –
M-am trezit amețit. Ochii mei au scanat împrejurimile și m-am trezit într-o peșteră nu prea mare. Era un foc aprins în apropiere, afară cerul era întunecat, brăzdat de picături de ploaie. Căldura care venea din spatele meu m-a surprins puțin.
Când eram pe cale să mă trezesc, am fost surprins că nu mă puteam mișca pentru că cineva mă îmbrățișa strâns din spate. Mi-am întors capul la spate și m-am îndepărtat imediat de îmbrățișare.
– Kinn…?, i-am strigat numele și l-am privit cu ochi îngroziți pentru că nici el, nici eu nu purtam o cămașă. În inima mea, mă mă puteam gândi decât la un lucru singur, uitând complet unde mă aflam.
Sunt cu el! Încă!
– Te-ai trezit… ugh… nu s-a oprit încă ploaia? Kinn se îndepărtase de perete și și-a frecat ochii înainte de a se întoarce ca să privească flăcările aproape stinse.
Nenorocitul ăsta, când mi-a luat chibriturile?
A îngenuncheat lângă foc și i-a luat mult timp să-l reaprindă.
– Unde este cămașa mea?, am întrebat.
A arătat spre stânca din cealaltă parte, unde ne atârnau hainele.
– Este udă, nu o folosi, spuse Kinn căscând.
– Ce faci? Mi-am ridicat privirea spre cel care a tăcut.
– Tu ce ai face?, răspunse el, înclinând capul.
– Mi-ai dat hainele jos, pentru că trebuie să mă umilești!, am spus cu o voce întunecată.
– Erau umede de ploaie. Nu-ți aduci aminte? Apoi ai gemut și ai tremurat de frig. Nu știam ce să fac ca să-ți țin de cald, așa că te-am îmbrățișat!, a spus el zâmbind.
Am vrut să-mi întind piciorul să-l lovesc cu piciorul în față, dar corpul meu nu își revenise încă pe deplin și mi se învârtea capul.
– Și cine ți-a spus să o faci?
La naiba! Nu îmi aminteam nimic. Știam că am fost urmăriți până în mijlocul pădurii, apoi a început să plouă și simțeam că trupul meu era slăbit și nu mai rezista.
Apoi mi-am amintit când Kinn… mă purta în spate. Mi-am mușcat buza cu putere, pentru că inima mi-o luase la galop.
– Porsche, crezi că am chef să fac ceva? Nu vezi în ce situație suntem?, a spus râzând, dar eu nu am râs.
– Cine știe? Unui pervers ca tine poate i-ar plăcea să acționeze ca o fiară în asemenea situații!
– Văd că ți-a revenit limba usturătoare! Kinn m-a confruntat din nou.
– La naiba! Unde suntem?, am spus ridicând genunchii și îmbrățișându-i, atmosfera era umedă și rece de la ploaie.
– Mi-am pierdut telefonul. Nu știu dacă Pete va putea să mă găsească sau nu. Kinn s-a dus spre intrarea în peșteră și a întins o mână de parcă ar fi vrut să verifice cât de tare ploua.
– Mi-e sete, am spus și am încercat să găsesc un obiect lângă mine în care să pot aduna ploaia, din moment ce nu aveam o sticlă de apă la îndemână.
– Cum? Nu ai un pahar? M-am întors să mă uit la el, cu fruntea încruntată, pentru că spusese o prostie, în pădure, sigur nu se găsea un pahar de folosit.
– Caută-ți o frunză mare pentru a colecta apa, i-am spus pe un ton frustrat.
– Este dificil. Afară plouă!
Nu mi-a păsat, așa că am tot căutat ceva dar, în afară de ramuri și frunze, nu mai era nimic altceva.
– Dar dacă chiar ți-e sete… poți între timp să-mi bei apa mea. Nu a vorbit serios, i-am urmat ochii până la jumătatea corpului înainte de a-l insulta.
– Să te…!
– Hahahaha!, a râs cu un sunet gutural înainte de a ieși în ploaie.
Spre surprinderea mea, am înțeles ce face, după un timp s-a întors cu patru-cinci frunze destul de late și le-a rulat într-o formă de con alungită pentru a putea strânge apa de ploaie.
– Ești aici! Mi-a dat-o să beau. M-am gândit o clipă la asta, dar apoi am luat-o și am băut, Kinn a băut și el apa pe care o adunase.
– Nu pot să cred că ai băut apă de ploaie. Nu ești îngrijorat?
– Nu știu, am văzut că nu ești mort, asta înseamnă că e băubilă!
Fir-ar! M-a făcut să beau primul.
Am văzut că încă se holba la mine, așa că m-am apropiat de foc și m-am ghemuit, strângându-mi genunchii.
De ce viața mea este atât de plină de probleme ca acestea? Dumnezeule! Nu a fost de ajuns că am fost urmărit și împușcat de arme, a trebuit să mai fiu și prins într-o peșteră cu Kinn!
– Ai ascultat conversația din mașină?, întrebă Kinn, așezându-se vizavi de mine.
– Hm, i-am răspuns fără să mă uit la el. Ochii mei erau ațintiți asupra focului.
– Au venit pentru tine, nu pentru mine, spuse Kinn.
– Nu am dușmani nicăieri, doar tu ai!, am spus cu o voce profundă.
– Huh. Continuați să vorbiți, Domnule! L-am privit cu ochii mari.
De ce îi place să creadă că ceea ce îmi face este normal și ar trebui să fie acceptat?
– Te-au atacat de două ori și mă cunosc. Nu înțeleg de ce sau care este scopul lor!
Eram la fel de curios ca și el, dacă ținta ar fi fost Kinn, nu ar fi fost nimic ciudat, dar eram eu și nu mai puteam înțelege nimic.
– Nu contează, hai să găsim mai întâi o cale de ieșire de aici. Voi afla cine se află în spatele acestui lucru.
De data asta au vrut să mă omoare!
O auzisem și eu, părea eram tinta fără să știu de ce sau ce am făcut greșit.
– Eşti bine?, întrebă el pe un ton neutru.
– Datorită îmbrățișării mele te-ai recuperat rapid!, adăugă el, ridicând părțile laterale ale gurii pentru a forma un zâmbet.
Am aruncat o creangă în foc până s-a aprins, apoi am adăugat și altele.
Mă privea cu ochi jucăuși și seducatori, într-un fel pe care nu-l mai arătase niciodată până acum, o atitudine relaxată cu care nu îl mai văzusem niciodată.
A fost foarte ciudat, poate pentru că situația actuală era diferită de cea în care eram obișnuit să-l văd, cu acel aspect mereu ordonat și cu acea atitudine serioasă.
În acel moment era diferit, nu aș fi putut să-mi dau seama care Kinn era cel din fața mea, începând de la înfățișarea sa până la personalitatea lui.
– Ai delirat, vorbeai despre părinții tăi. Am ridicat privirea și m-am uitat la el înainte de a privi înapoi spre foc.
Chiar am delirat în somn? Poate pentru că visasem că sunt acolo să mă îmbrățișeze. Am avut un sentiment în inima mea pe care nu l-am experimentat de mult timp, împreună cu un sentiment de protecție atât de puternic încât nu am vrut să mă trezesc din vis.
– Uf.
– De cât timp locuiești singur cu fratele tău?
– De aproape zece ani, am spus cu o voce joasă.
– Ai avut noroc și trebuie să fi fost frumos să poți fi cu mama ta o vreme de timp. Eu nici măcar nu-mi amintesc chipul ei…, a spus Kinn zâmbind.
– De ce? Nu știam de ce, dar eram curios.
– Tatăl meu a divorțat de mama mea atunci când Kim avea doar câteva luni, iar eu eram foarte mic. Nu am nicio amintire din copilăria mea cu mama mea, spuse Kinn, cu privirea ațintită asupra focului din fața mea.
– De ce să divorțeze? Nu știu dacă a fost de la otrăvire, febră sau altceva, dar în acel moment am vrut să aflu mai multe despre Kinn.
– Nu știu, nu l-am rugat niciodată pe tatăl meu să o întrebe sau nu-mi amintesc. Sau poate pentru că traiul cu tatăl meu m-a făcut atât de fericit încât nu m-am gândit la asta.
Părea calm, dar ochii i-au tremurat o clipă, în interiorul lui probabil că reflecta, dar nu voia să exprime prea multe sentimente.
– Ești foarte bun, așa ai reușit să-ți crești fratele. Îmi imaginez că dacă ar fi trebuit să-i cresc pe Khun și pe Kim, aș fi înnebunit! El a râs. M-am gândit si eu la această posibilitate și am râs.
Dar, vorbind despre fratele meu mai mic, eram îngrijorat de ce i s-ar fi putut întâmplat lui Chè după ce m-au lovit în gât.
Ce, a fost și el luat?
– Crezi că vom supravieţui? Nu știam dacă era liniștea pădurii cu ploaia care cădea sau febra, care era încă mare, mi-a dat curaj să vorbesc așa. Mi-am uitat pentru moment furia și ura față de el, deși, în sinea mea, eram încă speriat.
– L-am rugat să meargă în spate.
– Deci va fi în siguranță?
– De asemenea, i-am spus să-ți ia telefonul și să-l sune pe Pete. Aveai numărul lui, nu-i așa? Am dat din cap ca răspuns.
Eram îngrozit și speriat de Chè.
Dacă nu este bine, ce ar trebui să fac?
– Nu-ți face griji, fratele tău va fi în siguranță. Sunt prea proști, uită-te la cum au acționat, spuse Kinn, iar eu, analizând ce s-a întâmplat, am fost de acord deoarece abilitățile celor doi tipi erau ca ale două vrăbii.
– Chiar dacă nu l-a sunat pe Pete, cu siguranță l-a sunat pe Tem sau Jom, dădu Kinn din cap.
Din întâmplare, mi-am ridicat capul și m-am uitat la el în aceeași clipă în care și-a ridicat și el capul lui ca să se uite la mine, nu știu de ce, dar m-am simțit puțin mai bine cu el acolo. Cel puțin nu eram singur și pierdut într-o pădure.
Voi păstra ura îngropată în inima mea, deocamdată, dar dacă vom ieși vreodată din această situație, voi începe din nou să te urăsc!
– Vrei să dormi? Se pare că ploaia nu se va opri până mâine. Am face bine să ne odihnim, așa că mâine vom avea energia pentru a putea cauta o cale de ieșire. Am dat încet din cap, plus că mă simțeam epuizat.
Încă plouă acum, voi fi mai bine de data asta?
M-am sprijinit de stânca rece, frigul m-a făcut să tremur până la os, nu m-am putut abține să nu mă îmbrățișez strâns.
– Ce faci?, am întrebat, apoi m-am întors ușor.
Kinn a dat din cap, m-a prins și s-a așezat în spatele meu.
– Vrei să dormi în frig? Fața lui era de neclintit și nu s-a oprit. El m-a făcut să mă întind pe pieptul lui și apoi m-a îmbrățișat strâns.
– Lasă-mă să plec! Ce faci?, am încercat să mă eliberez din îmbrățișarea lui, dar el m-a strâns atât de tare încât nu puteam scăpa.
– Nu voi face ceea ce gândești! Deci, taci și odihnește-te!, spuse Kinn cu voce groasă.
Mi-am redus puțin puterile și m-am întors spre el, privindu-l: Depărtează-te de mine, la naiba!
– Corpul tău este din nou foarte fierbinte… ce facem dacă mori de frig? Nu vreau să fiu nevoit să-ți ridic cadavrul. Dormi bine. Kinn și-a sprijinit capul de stâncă în timp ce mâinile sale îmi îmbrățișau ferm trupul.
Sincer să fiu, să stau întins pe el a fost mult mai bine decât să dorm direct pe stâncă. O căldură mi-a pătruns din nou în piele, am putut să simt siguranță și confort, chiar dacă nu știam încă de ce.
Respirația lui Kinn mi-a făcut inima să bată cu putere.
Ei bine, poate este un sentiment de recunoștință din cauza faptului că nu ești singur în acest loc groaznic.
Datorită febrei și a oboselii, am adormit ușor.
