Întoarcerea
–Porsche–
Trecuseră trei zile de când eram în pădure și soarele începuse să lumineze, spre deosebire de norii din ultimele două zile. Continuam să ne plimbăm prin pădure, de data asta eu dădeam direcţia fără să ascult protestele zgomotoase ale lui Kinn.
Am spus că nu voi mai avea încredere în el. Și nu eram atât de prost încât să vreau să mă mai pierd încă o dată continuând să merg după el. Ei bine, poate asta m-ar duce într-o altă viață și n-aș scăpa niciodată de acolo.
– Am spus la stânga. Kinn arătă spre stânga, dădu din cap și o luase imediat spre dreapta.
Să zicem că speculasem multe, dar după două zile pierdute, nu mai voiam să fiu victima lui.
– De ce nu mă crezi?!, a protestat iritat, dar a continuat să meargă în spatele meu.
– Humph… Soarele arde atât de tare! Să trăiești într-o pădure care emite oxigen tot timpul trebuie să fie înviorător, dar mersul continuu fără oprire necesită multă energie și transpirație.
– Luăm o pauză? Kinn a încetinit și a tras de tivul cămășii mele, înainte de a se așeza lângă trunchiul unui copac mare. Am oftat, m-am oprit din mers și am rămas nemișcat privindu-l. Şi eu eram obosit, dar dacă el continua să fie aşa răsfăţat, nu am fi reuşit la timp şi cerul ar fi devenit din ce în ce mai întunecat.
– Vino și așează-te aici. Și-a pus picioarele împreună, parcă m-ar fi invitat să mă așez în poală, dar m-am îndepărtat repede de el.
– Nu. Mă așez aici.
– Hei… stai aici, ai dormit în brațele mele toată noaptea.
Mi-am ridicat degetul mijlociu gândindu-mă la noaptea trecută.
La naiba! Dacă nu ar fi fost frigul și frica mea de fantome, nu aș fi făcut-o niciodată.
– Haide! Vino aici! Nu s-a dat bătut, m-a prins repede de încheietura mâinii ca să mă facă să stau pe genunchii lui şi aşa am ajuns deasupra lui cu spatele la el. Şi-a înfășurat rapid brațele în jurul taliei mele și și-a pitit fața între umărul și gâtul meu.
M-am străduit să mă ridic și să mă eliberez, dar cu cât încercam mai mult, cu atât mai puternică era strânsoarea lui.
– Lasă-mă să plec, Kinn!
– Așează-te și taci. Te rog, lasă-mă să-mi reîncarc bateriile. La naiba! Ce a spus?
– Lasă-mă, lasă-mă, ticălosule!
– Auu!
La naiba, nu ar fi trebuit să folosesc prea multă forță. Kinn a căzut pe spate, incapabil să-mi susțină mișcările, așa că ne-am rostogolit și am căzut împreună. M-am trezit întins deasupra lui și m-am ridicat imediat să fug.
– Ce faci?!?, am strigat. Kinn rămase întins la pământ și apoi s-a întors.
– M-ai rănit la braț!, spuse el ,în timp ce țipa și nu puteam decât să stau și să râd.
– Ahahahah…. Am văzut că tot nu înceta să se plângă.
– La naiba, mă doare! M-am tăiat într-o ramură.
Bine, părea că nu se preface, așa că am oftat și m-am ghemuit să arunc o privire.
– Unde? I-am tras brațul în sus, observând că încheietura mâinii era zgâriată și că din mâneca îi curgea niște sânge.
– Meriți, nenorocitule! Am râs amar și i-am suflecat mânecile pentru a curăța ușor rana.
– Voi muri?, întrebă Kinn.
– Da!, am dat din cap.
– Eh… ce păcat să mori într-o pădure!, spuse el, sprijinindu-se de umărul meu. Am crezut că era în căutarea unei oportunităţi, pentru că aspectul lui patetic părea cu adevărat stupid.
– Vei muri pentru că îţi voi da una cu piciorul! M-am uitat la rana care nu era foarte adâncă, așa că i-am împins capul de pe umărul meu până când s-a ridicat din nou drept și s-a uitat la mine.
– Pupă-mi rana, ca să mă vindec repede, râse Kinn imediat.
Am crezut că mă va deranja, pentru că și-a dus capul mai aproape de mine, dar l-am împins cu putere și m-am ridicat în picioare.
– Hai, oprește-te cu prostiile. Încă suntem pierduţi, am mormăit, în timp ce Kinn părea că era pe cale să moară.
– Mă doare braţul, nu pot merge… cară-mă.
Ce naiba s-a întâmplat cu el azi? Este atât de enervant încât îmi vine să-i dau una cu piciorul.
– Încetează cu prostiile, picioarele tale sunt bine.
– Eu te-am cărat ieri.
Am suspinat din greu. Uneori eram nervos pe Kinn, faptul că era imprevizibil mă făcea din ce în ce mai frustrat.
– Deci vrei să-ți rup piciorul mai întâi? Așa te voi putea căra fără probleme, am spus cu voce calmă.
– Măcar ajută-mă să mă ridic. A râs și l-am ajutat să se ridice.
– Bine, acum dă-mi drumul la mână. Mi-am scuturat brațul.
– Hai, hai să stăm așa, brațele mele sunt slăbite. Vorbea pe un ton normal al vocii, dar fața îi era încă afectată.
– Ce? Niciodată! Mergeam cu Kinn, care mă ținea strâns de mână.
– Aşa va arăta că și tu ești îngrijorat pentru mine… Vorbea cu o voce joasă pe care abia l-am auzit. M-am prefăcut că nu s-a întâmplat nimic, nu am vrut să mă gândesc la nimic.
– S-o luăm pe aici. Și-a grăbit pasul și m-a împins înainte.
– Nu! Nu cred! Evident că nu am fost de acord, pentru că nu mai aveam încredere în el. Așa că i-am împins umărul în direcția opusă.
– Nu! Îmi amintesc că e pe aici. Apoi și-a grăbit pasul pentru a recăpăta conducerea.
– Hei Kinn!! Nu vreau să mă mai pierd. Aşa că taci, idiotule!, am ţipat la el.
– Te voi ghida, crede-mă!
– Cine te-a făcut șef?
– Tatăl meu. Răspunsul m-a scos din minţi. Nu știam ce să spun. Eram sigur că eram foarte obosit, dar de data asta nu am vrut să renunț. Până la urmă l-am tras de braț pe poteca pe care am ales-o, iar el a pufnit încet în timp ce mă urma.
Nu știam de ce mă tot ținea de mână.
Îi era frică să nu se piardă sau ce?
Am continuat să mergem pe cărare, dar la un moment dat m-am întors să-l cert.
Ah, la naiba… te blestem Kinn! Să fiu pierdut în pădure și să fiu nevoit să-ți aud gemetele constante este o risipă totală de energie.
– Porsche, ai auzit ce am spus? Deodată Kinn a vorbit, m-am încruntat şi am continuat să-l ascult.
– Ce?
– De fapt, cu cât mergem mai mult, cu atât ne pierdem mai mult. Pentru că ceva ne blochează vederea. Cuvintele lui mi-au oprit imediat pașii, apoi am încercat să merg în continuare, gândindu-mă la cuvintele lui Kinn.
– Știi, într-o pădure ca aceasta există întotdeauna ceva sacru. Ceva care păzește pădurea…, a spus el, coborându-şi vocea astfel încât să sune înfricoșător până când i-am ciupit mâna din reflex, înainte să mă opresc din mers și să-l înjur.
– Ce ai spus? În mijlocul unei păduri, în mijlocul unui munte, cine să fie?
– Vorbesc serios, n-ai auzit de asta? Când te pierzi, cu cât mergi mai mult, cu atât te învârţi mai mult în cerc și revii în același loc.
– La naiba! Și ce încerci să spui? am strigat iritat. Chiar dacă auzisem de asta, acum nu era momentul să-mi amintesc.
– Nu ne-am întors mereu în același loc ca ieri? Ar putea fi… Își trase vocea ușor și făcu o grimasă suspectă. Nenorocitul de Kinn, mi-a produs furnicături pe piele, m-a făcut să mă apropii de el și să-l strâng mai strâns.
– Ar putea fi ce?, am întrebat cu voce joasă.
– Este posibil să fi făcut ceva din greșeală, care a înfuriat spiritul pădurii.
– Nu eu, nu? Cineva ca tine ar fi putut să o facă. Și mintea ta este mereu murdară, am spus cu o voce deprimată în timp ce Kinn clătină repede din cap.
– Nu. Azi dimineață mi-am ridicat mâinile și am salutat spiritele pădurii. Ai făcut-o vreodată? S-a încruntat la mine, ochii lui arătând de parcă mi-ar fi spus că eu am greșit.
Recunosc, în afară de a cere permisiunea de a face pipi lângă un copac, nu m-am gândit la asta .
– Cer permisiunea ca să fac pipi, am spus cu voce joasă.
– Asta e tot? Acest lucru nu este suficient. Trebuie să dai dovadă de respect serios, altfel ne vom bloca în acest fel. Am mers prea departe și nu am ajuns nicăieri. Ai inteles, spuse Kinn cu o privire serioasă.
Deci ce să fac? Frica a început să crească în inima mea.
Deși nu am întâlnit niciodată o fantomă, mama spunea că mi-a fost foarte frică de fantome încă de mic și nu știam de ce îmi era așa frică de ele.
– Ah!! Aici sunt. Întoarce-ți fața și pune-ți mâinile pe asta. Kinn a făcut toate mișcările pentru mine.
– Trebuie să-mi ofer respectul, nu? Am ridicat o sprânceană confuză.
– Exact! Ca să putem ieși din pădure.
– Și tu?
– Am salutat azi dimineață. Fă-o și limpezește-ți mintea.
– Ce ar trebui să spun? De frică, am fost nevoit să fac tot ceea ce spusese Kinn.
– Bine, voi spune vraja. Ești gata? Am dat din cap către Kinn.
– A… nanta… brush… trebuie să o spui cu voce tare. Kinn s-a întors să-mi spună și apoi i-am urmat cuvintele cu atenție.
– Cha .. yu … ye … apathe .. te..na …
– Stai puțin, de ce vraja îmi sună cunoscut? Am încetat să-l urmez și m-am întors să-l privesc cu îndoială. M-am uitat la el o clipă, mi s-a părut că-l văd zâmbind, dar poate mă gândeam prea mult.
– Desigur că ai auzit de asta. Această vrajă este foarte populară… Ananta brushchaye Apatthetena… Kinn râse. M-am întors repede să mă uit la el, apoi am repetat cântecul în timp ce el bătea în ritm în copac.
– Ananta Chaye Apatitthana Apatitiya Apatitet, Hahahaha…. Văzându-mă atât de supărat, a râs până când urechile i s-au înroșit și ochii i-au lăcrimat.
* (N/T: Ananta brushchaye Apatthetena este o mantră care conține cuvinte celebre și a fost jucată în mai multe filme thailandeze. E ca și cum ai spune abracadabra, ce ticălos ești Porsche hahaha)
– Crezi în astfel de lucruri? Ahahaha… ești amuzant!
– M-ai făcut să-mi pierd timpul, Kinn ticălosule! La naiba! Cum îndrăznești să mă păcălești? Îți doresc să dai peste o fantomă adevărată!, am țipat cu voce tare și i-am dat din greșeală un pumn puternic în braț.
– Auci! Nu cred în fantome. Nu am văzut niciuna niciodată. Nu mă așteptam să crezi atât de mult în asta, hahaha.
– La naiba, Kinn! Sper să întâlnești una cât de curând! Apoi m-am ridicat în picioare. În acel moment încă eram pierduți, cum de putea el să joace aceste jocuri stupide? La naiba, cum am reușit să-l support în toate acele zile? Pe Kinn, care avea retard mental evident?
– Oh, văd că ești stresat. Sprâncenele tale sunt încruntate. Kinn s-a apropiat și și-a înfășurat mâna stângă în jurul gâtului meu pentru a-mi ține capul și apoi și-a pus degetul arătător și degetul mare al mâinii sale drepte pe sprâncenele mele, masându-le ușor.
– Cum să nu fiu stresat cu tine. Haide! Chiar m-ai enervat. Îmi pierdusem mințile, aproape că înnebunisem.
O așa persoană, cum puteam să o respect în trecut?
Am fost foarte surprins când am văzut tufa din fața mea mișcându-se intens. Am sărit în picioare și l-am prins de mijloc pe Kinn, strângându-l strâns. Fața mea mi-a căzut direct pe umerii lui. Inima mi s-a strâns imediat și încă mă gândeam la ceea ce spusese Kinn mai devreme.
– Ce faci?, spuse Kinn cu o voce strânsă în timp ce mă îmbrățișa înapoi.
– Hahahaha… Ți-e frică de iepuri? Kinn râse în hohote. Mâna lui încă mă ținea și, ca răspuns, cealaltă mână m-a mângâiat pe spate pentru a mă relaxa. Am ridicat capul și am spus cu frică: Nu, nu mi-e frică Și-a ridicat mâna să mă mângâie pe cap.
M-am întors rapid să mă uit în direcția tufișului și un iepure tocmai ieșea de acolo. La naiba, de ce eram o persoană atât de slabă și sensibilă la astfel de stimuli externi?
– La naiba! La dracu! Am spus frustrat și mi-am dat drumul brațelor, apoi m-am întors și am plecat, lăsându-l pe Kinn să râdă și să mă tachineze.
A fost chiar enervant! Nu puteam să-l omor și să-l las în pădure?
– Porsche, așteaptă! A alergat după mine, dar eu am continuat să merg pentru că nu voiam să-mi pierd timpul cu așa ceva.
– Cred că acesta este drumul corect. Mergând o vreme m-a făcut să recunosc acea zonă, așa că am continuat să merg și am observat o pantă abruptă larg și am crezut că acela era locul în care Kinn și cu mine căzusem în prima zi.
– Cred că ar trebui să urcăm. Kinn ridică privirea pentru a scana poteca.
– Găsește-i !! Nu te opri până nu îi vei găsi. O voce aspră răsună prin pădure.
Kinn și cu mine ne-am ascuns repede în spatele unui copac mare.
– La naiba! Nu au renunțat! Kinn blestemă furios înainte de a-și lua pistolul din talie și de a se pregăti să se apere.
– Și acum? Am întrebat încordat pentru că aveam doar o armă, a mea se pierduse atunci când am căzut de pe stâncă.
– Pe aici. Există urme de pași!, a țipat unul dintre ei.
Aproape că am încetat să mai respir când am auzit acele cuvinte, m-am întors și l-am văzut pe Kinn stând nemișcat cu pistolul în mână. Apoi s-a mișcat și m-a luat de mână.
– Dă-mi pistolul, lasă-mă să am eu grijă de ei, am spus, dar nu m-a auzit.
– Trebuie să luptăm, altfel nu se va termina, șoapti el.
– Sunt aici!, strigă unul dintre dușmani.
Imediat ce au terminat de vorbit, Kinn a deschis imediat focul și doi dușmani au căzut la pământ.
– La naiba! Kinn nu mi-a dat arma, m-a prins de mână și am alergat de la un copac la altul de parcă m-ar apăra. Sunetul împușcăturilor noastre și ale dușmanilor noștri s-au împletit unele cu celelalte ca într-o luptă aprigă.
– Se termină muniția! La naiba! Kinn a scos încărcătorul și apoi l-a reintrodus.
În timp ce trăgeau, unul dintre dușmani a fost lovit și a căzut la pământ. M-am eliberat din strânsoarea lui Kinn și am fugit de după copac să iau pistolul, care tocmai fusese lăsat acolo.
Am luat pistolul și am țintit în timp ce ne împușcau. Kinn m-a prins repede și m-a ascuns în spatele copacului.
– Ce faci!, a țipat Kinn la mine și m-am enervat. Apoi din spatele copacului a tras încă o dată.
– La naiba! Ar trebui să putem lupta cu ei acum. Nu vreau să mă întorc în pădure.
Da, nu am vrut să fug din nou în pădure și să mă pierd din nou. Ne-am apropiat atât de mult și era timpul să luptăm pentru a ieși de acolo.
– Porsche! Trage! La finalul propoziției am ieșit din spatele copacului și am apăsat pe trăgaci, atât eu cât și inamicul am evitat împușcătura.
– Kinn, tu mergi pe acolo, iar eu o iau pe cealaltă parte. M-am gândit că va fi mai ușor și, indiferent dacă a făcut cum i-am spus, am fugit și am tras oricum.
Mai multe împușcături, numărul crescuse și se îndreptau spre mine. Am gâfâit când am verificat gloanțele pe care le aveam și m-am uitat la Kinn, care era ascuns în spatele celuilalt copac. S-a uitat la mine cu ochi îngrijorați. Nu știam ce puteam să fac, dacă aș fi luptat cu mâinile goale, cu siguranță nu aș fi câștigat.
Încercam să-mi păstrez calmul și să analizez situația, dar fără să-mi dau seama, m-au înconjurat și aveam vârful pistolului pus în mijlocul frunții.
– Renunță, nu poți lupta! Trei dintre ei m-au înconjurat.
Am închis ochii, nu credeam că pot face o astfel de greșeală de distragere a atenției. Am ridicat pistolul și am îndreptat-o spre unul dintre ei. Dar în acele circumstanțe, știam că mă aflam într-un punct de cotitură.
Deodată Kinn a năvălit peste noi, sărind peste ei cu un sprint până când arma pe care o ținea a lovit un copac.
La momentul acela, Kinn ar fi trebuit să rămână fără muniție, așa că am profitat de ocazie pentru a-i răsuci încheietura persoanei din fața mea până când arma pe care o ținea a căzut. Apoi l-am lovit și am dat cu pumnul.
Am făcut greșeli, lăsându-mă lovit de câteva ori pentru că corpul meu era slăbit. Loviturile și pumnii le-am simțit ușor puternice, dar nu atât de puternice ca de obicei.
Bărbații înarmați au început să tragă din nou până când a trebuit să mă ascund din nou. Am simțit o tragere într-o parte care m-a speriat, un ghiont și apoi câteva lovituri.
– La naiba!
– Porsche! Ochii mi s-au mărit de șoc știind că Kinn mă apucase pentru a mă înfășura strâns în brațele sale.
Am fost șocat când împușcătura a venit spre mine, dar nu am auzit nimic.
Corpul lui Kinn se înfășurase complet în jurul meu. Inima îmi bătea cu putere pentru că îmi era frică de starea persoanei care mă ținea. Înainte să pot simți scurgerea unui lichid pe corpul meu, am observat că Kinn era complet nemișcat. Am văzut că erau pe cale să tragă un alt foc, așa că m-am repezit să prind pistolul, care fusese aruncat la pământ și am tras în ei, ținându-l pe Kinn cu o mână.
– Acolo! Am auzit vocile altora. Cumva, i-am văzut mutându-și atenția de la mine spre noii veniți, cu frică. Dar se părea că în acest moment urechile îmi țiuiau tare și creierul meu era rupt de lume.
M-am uitat doar la Kinn, care și-a închis ochii încet, susținându-și corpul inconștient, cu sângele curgând din spate și nu știam ce să fac. Inima îmi tremura sălbatic, plină de durere la gândul că-l pierd, până la punctul de a-i țipa numele.
– Kinn! Kinn! La naiba!! Trezește-te, Kinn! Imaginea lui Kinn în fața mea m-a speriat cu adevărat.
L-am plesnit scuturându-l, nu m-am mai gandit la ce aveam în față și la prietenii mei. Ceea ce mă speria la acea vreme era moartea lui Kinn.
Dintr-o dată l-am văzut pe Pete, dar într-o clipă vederea mea a început să se estompeze și am putut doar să-i observ pe ceilalți bodyguarzi ridicându-l pe Kinn, în timp ce Pete și ceilalți mă țineau întins, strigându-mi numele.
– Porsche! Porsche!
După aceea, creierul meu părea să se închidă. Durerea corpului meu, mintea mea deprimată și oboseala au făcut ca în scurt timp să văd totul negru.
****************
La spital
Nu știam cât a trecut, dar am simțit căldura pe care o simțisem în pădure. O senzație imbatabilă de confort și siguranță.
Sunt încă prins în pădure și stau în brațele lui Kinn chiar acum, ca de obicei?
– Kinn... Vocea mea era răgușită, iar gâtul îl simțeam uscat înainte să deschid încet ochii și să văd tavanul ciudat.
– Hei!!! S-a trezit, P’Tem… P’Jom!” Vocea fratelui meu se auzi fericită.
– Hei, ce mai faci? Am încercat să-mi recapăt claritatea. Încă mă simțeam obosit și cu dureri. M-am uitat cu atenție în jur și am văzut încheietura mâinii cu perfuzia intravenoasă (IV) și faptul că purtam un halat de spital.
– Hei, ai dormit două zile întregi, mi-a zâmbit Tem lângă pat.
– Ce… L-am tras în grabă pe fratele meu pentru că eram sigur că trebuie să fi fost foarte îngrijorat de ceea ce mi s-a întâmplat.
– Ți-e sete? Hai mai întâi să bei ceva. Chè m-a părăsit și a turnat apă într-un pahar și mi-a pus un pai în gură. Am băut cu nesaț și am încercat să-mi organizez amintirile de până acum.
– Cum se simte Kinn? M-am prăbușit imediat amintindu-mi fragmentul de când eram în mijlocul împușcăturii feroce, iar Kinn fusese împușcat pentru că mă proteja.
… Au tăcut.
Privindu-i, m-am simțit imediat inconfortabil. Nu știam ce s-a întâmplat cu el și în acel moment eram foarte îngrijorat pentru el.
– În ce stare e?, am întrebat cu o voce tristă.
…. Cei trei s-au privit pe rând.
– La naiba! A murit? Mi-am mușcat buza tare și mă durea inima foarte tare.
Chiar dacă îl urăsc atât de mult, nu vreau să moară așa.
De asemenea, m-am simțit foarte vinovat. În loc să-l protejeze pe Kinn, s-a sacrificat pentru a mă proteja pe mine. Deci eram responsabil pentru moartea lui…
– Nu… Tem părea să spună ceva, dar creierul meu nu a încetat să se gândească la asta și nu am auzit ce a spus. Am vrut doar să-l văd pentru ultima dată.
– Unde e? Du-mă să-l văd.
– Porsche, ascultă-mă mai întâi!, a spus Jom, dar în acel moment nu am vrut să aud nimic și am încercat să smulg perfuzia.
– Lasă-mă să-l văd o clipă. Vreau măcar să-i onorez rămășițele, am spus cu o voce amestecată între durere și tristețe.
Deși trebuia să fi fost fericit pentru nenorocitul căruia i-am dorit de multe ori să moară tânăr, nu m-am simțit așa.
– Porsche! Nu o face! Atât prietenii, cât și fratele meu m-au oprit să mă ridic și să-mi smulg intravenosul.
– Nu!! Mă duc la templu! Trebuie! Te implor!
Zgomotul ușii deschizându-se și apariția cuiva care venea cu o față zâmbitoare ne-a făcut pe toți să ne oprim.
– Ah, se pare că ți-ai revenit în fire. Ce faci?
La naiba!! Cum putea Pete să se prezinte cu o față atât de relaxată, zâmbitoare, m-a făcut puțin confuz.
– Pete! Poți să mă duci la templu?, am strigat la Pete în timp ce încercam să mă eliberez de prietenii și de fratele meu.
– Va aduce ghinion? Așteaptă până te faci bine. Zeii nu vor pleca nicăieri, spuse Pete zâmbind, dar sprânceana i se încruntă.
Am fost puțin surprins să-l văd. Ce a fost asta? De ce nu purta haine de doliu și de ce nu a plâns pentru moartea șefului său?
– Poți să mă scoți afară? Vreau să-l văd pe Kinn pentru ultima dată. Te rog! I-am spus lui Pete, care părea foarte confuz de cuvintele mele.
– Stai, ce e cu tine? Pete s-a apropiat de mine și le-a făcut semn prietenilor și fratelui meu să-mi dea drumul.
– Kinn a murit din cauza mea, i-am spus cu regret și cu inima dureroasă în timp ce m-am lovit puternic de pat.
– Stai puțin, Porsche! Ascultă-mă! Domnul Kinn este internat în camera alăturată, spuse Pete râzând, făcându-mă să tresar.
– Ce-ai spus?, am întrebat din nou să fiu sigur.
– Dl. Kinn nu a murit. Nu este încă conștient, dar a trecut deja de perioada critică, spuse Pete clătinând din cap râzând.
– Oh! Am tăcut o clipă înainte de a mă întoarce ca să mă uit la prietenii mei.
– Și de ce nu mi-ați spus? M-am întors spre ei iritat. În inima mea, m-am simțit atât de ușurat.
– Ți-am spus, dar nu ai ascultat!
– La naiba! Am fost atât de șocat, am spus în timp ce mă întindeam pe pat.
– Dacă nu ești convins, ai vrea să-l vezi?, întrebă Pete, făcându-mă să ezit.
– Chiar nu a murit încă?, am întrebat încă o dată.
– Emh… dar trebuie să ai grijă cu urechile. Dl. Khun este acolo și nu se va opri din mormăit până nu cântă.
Mi s-a părut că aud un fluier venind din camera alăturată.
– Dl. Khun a fost foarte zgomotos încă de azi dimineață, de când a citit pe web că dacă pacientului i se cântă, acesta se va vindeca mai repede, spuse Pete cu tristețe.
– Nu cred că Kinn se va trezi din cauza acelei voci! Nu m-am putut abține să nu comentez și cei din jurul meu au dat din cap.
– Ai vrea să-l vezi? Pete ridică din sprâncene cu un zâmbet seducător. L-am urât când a făcut asta!
– Nu. Mi-e prea lene să văd cauza principală a durerii de cap! Voi aștepta să se trezească, am spus cu voce joasă. Nu știam de ce, dar voiam să îl văd pe Kinn și să mă asigur că este complet în siguranță.
Ce fel de prostie este asta? De ce ar trebui să-mi pese de el?
– Nici eu nu vreau să merg. Nu vreau să îl văd pe Kim, spuse Chè încruntat. Am fost puțin surprins că îl cunoștea pe fiul cel mic al acelei familii.
– Stai, de unde îl cunoști?, am întrebat curios.
– Nu vreau deloc să-l cunosc!, a spus el.
Stai, ce se întâmplă? Este ceva ce mi-a scapat?
– Oh, la naiba. Nu ți-e foame? Pete a intervenit și m-a întrebat. I-am răspuns cu un semn dat din cap.
Voi trei, mergeți jos și cumpărați-i ceva de mâncare. Lasă-mă pe mine să am grijă de el acum, a spus Pete, iar prietenii și fratele meu s-au conformat cu ușurință. Știam că voia să vorbească singur cu mine, poate din cauza a ceea ce s-a întâmplat mai devreme.
Când ușa s-a închis, Pete a tras un scaun și s-a așezat lângă pat.
– Ai descoperit ceva?, am întrebat imediat.
– Nu, fir-ar să fie! Nu-i știu, iar ceilalți au reușit să scape. Nu am putut să prind pe nimeni pentru că am fost șocat să văd că te-au împușcat pe tine și pe Dl. Kinn, spuse el cu o voce deprimată.
– Nu am dușmani, am spus vorbind serios.
Pete s-a încruntat cerându-mi să-i spun totul, am început cu Kinn, care venise la mine acasă fără să dea prea multe detalii. I-am spus tot ce putea fi de folos, un pic din gluma pe care o făcuseră în mașină. Au vrut să mă răpească pe mine și să-l omoare pe Kinn. Cu cât îi povesteam mai mult ceea ce mi s-a întâmplat, cu atât Pete devenea mai străin.
– La naiba! Nu este o glumă. Cred că are ceva de-a face cu tine și cu domnul Kinn. De la incidentul de la hotel, se pare că amândoi ați fost vizați. Pete a analizat situația, dar nu am înțeles de ce i-au ieșit în cale lui Kinn. După cum am mai spus, plănuiseră să mă răpească, Kinn pur și simplu fusese implicat.
– Dar dacă eu sunt ținta, nu știu cu adevărat cine sunt. Sau… ar putea fi oamenii care ne-au atacat la poligonul de tragere? Să fi fost pentru că i-am ucis pe mai mulți atunci?, i-am spus gândindu-mă la întâmplare.
– La început, așa am crezut. Dar în ceea ce privește incidentul când ai fost sedat și ți-au dat stimulente… e prea ciudat. Nu știu cum să pun toate piesele împreună, spuse Pete cu voce tare.
– Mmh. Și cum ne-ai găsit? M-am prefăcut că nu sunt prea serios.
– Oh… știi unde te-am găsit? Am clătinat din cap.
De unde să știu? Pădurea aceea era un munte imens!
– Când i-ai cerut lui Ché să mă sune, m-am dus imediat la tine acasă. Fratele tău plângea, tremurând în spatele casei tale. Era foarte speriat.
Inima mi-a bătut cu putere la gândul cum trebuie să se fi simțit Chè în a face față evenimentelor din acea zi.
– M-am grăbit să urmăresc semnalul telefonului mobil al D-lui Kinn. L-am urmat până la marginea orașului, dar apoi semnalul a dispărut pur și simplu. Așa că am tot încercat să găsesc traseul cu ajutorul camerei CCTV, care m-a îndreptat către pădure. Te căutăm de zile întregi, la naiba! Până când am auzit în sfârșit niște împușcături, a continuat Pete.
– Deci, ce se întâmplă mai departe?, am întrebat eu apoi.
– Khun Korn cu siguranță nu va rămâne liniștit. În prezent, investighez cum v-a implicat asta pe tine și pe domnul Kinn. S-ar putea să fie un spion în casa noastră.
– Deci, ce mai face?, am întrebat încet în timp ce am dat din cap spre cealaltă cameră. Pete s-a uitat la mine, a zâmbit și a făcut o mutră răutăcioasă.
– Îngrijorat? Să verificăm!, a spus el.
Mi-am ridicat degetul mijlociu imediat ce a terminat de vorbit.
– La naiba!
– Glonțul nu i-a atins niciun organ vital. Dar a pierdut mult sânge. După ce a fost operat la spitalul provincial, Khun Korn v-a transferat pe amândoi la spitalul din Bangkok. Am dat din cap în timp ce l-am ascultat pe Pete. De fapt, privind în jur am observat că era o cameră foarte luxoasă și părea scumpă. Pentru Kinn, a fi într-o cameră ca asta era normal, dar pentru mine? De ce eram acolo?
– De ce m-au adus și pe mine aici?, am întrebat curios
– Cameră VIP, ordin de la Khun Korn. Pete răspunse dezinvolt, apoi se întoarse să ia din strugurii care erau pe măsuța de cafea și i-a mâncat.
– Tratare drăguță.
– Hei, asta este pentru tine. Pentru ceilalti? Un mare NU!!”, spuse Pete zâmbind.
Ultima lui frază m-a lăsat confuz de ce Khun Korn a fost atât de bun cu mine.
La sunetul deschiderii ușii am crezut că sunt prietenii mei și fratele meu, dar chiar atunci omul despre care vorbeam a sosit cu secretarul lui.
– Cum te simți?
– Bună ziua, a exclamat P’Chan.
Atât eu, cât și Pete ne-am împreunat mâinile pentru a-i onora pe amândoi. Pete s-a ridicat repede și a pregătit câte un scaun pentru Khun Korn și P’Chan.
– Ești mai bine? Ai văzut? Nu ești ușor de ucis, nu-i așa?, a glumit Khun Korn.
Am luat gluma lui ușor și m-am forțat să mă așez ca să vorbesc politicos.
– E în regulă, întinde-te.
– Tocmai m-am trezit, Khun Korn.
– Dacă te doare ceva, spune-i medicului. Voi doi aproape mi-ați umflat o venă în creier, știți! Din gura lui Khun Korn se auzi o voce îngrijorată. Nu puteam decât să zâmbesc la comportamentul lui generos.
– Și ați fost blocați în pădure tot timpul?
– La început au vrut să mă ducă într-un loc. Dar amândoi am reușit să scăpăm și am fugit în pădure. Și ne-am rătăcit timp de trei zile, am spus cu atenție.
– Din fericire, ați supraviețuit. Știi cine a făcut-o? Mă voi ocupa personal de asta, pentru că îndrăznesc să se atingă de copiii mei. M-am încruntat ușor la cuvintele lui Khun Korn. De ce a folosit pluralul? Am presupus că se referea doar la Kinn.
– Și Pete, ai cerut deja detalii, nu-i așa? P’Chan l-a întrebat pe Pete care stătea lângă el.
– Da. Se pare că îl vizează pe Porsche, nu pe domnul Kinn.
– Nu cred că este doar pentru distracție. Așa că veți rămâne în casa principală a familiei pentru moment. Pete îl va aduce și pe fratele tău acolo. Nu te duce încă acasă, nu te vor lăsa în pace atât de ușor.
Cel…
– Când ai dispărut, Khun Korn mi-a ordonat să-l iau pe fratele tău cu mine. Mi-era teamă că se vor întoarce și îl vor răpi și pe el. Dar nu-ți face griji, îl voi proteja pe Chè, spuse Pete.
Expresia mea a devenit mai tensionată. Ce este asta?
– Am spus, voi avea grijă de fratele tău. Între timp, tu stai la mine acasă până îl prind pe vinovat, spuse Khun Korn, în timp ce mă bătea pe umăr.
– Da, sunt de acord, pentru siguranța fratelui meu. Ei știu unde locuiesc, nu le va fi greu să se întoarcă să încerce să mă răpească din nou.
– Mmh…. Ei bine, problema demisiei nu e ceva la care să mă gândesc, chiar dacă nu vreau să pleci. Deocamdată, oricum nu vă voi lăsa să plecați. Dacă ceva te face pe tine sau pe fratele tău nemulțumit, spune-mi. M-am uitat la Khun Korn surprins, dar am dat din cap și am acceptat totul. Având în vedere situația, a trebuit să las deoparte problema demisiei pentru că siguranța lui Chè era mai importantă.
Zgomotul ușii și o persoană care intră în cameră i-a făcut pe toți să se ridice șocați.
– Trage în cer, bang..bang..bang!!! Mi-am acoperit rapid urechile cu mâinile în timp ce ticălosul Khun cânta cu pistolul îndreptat spre tavan, în timp ce imita sunetul focului de armă. În spatele lui, P’Jet l-a urmat și s-a comportat ca și cum ar fi fost împușcat și a căzut la pământ.
– Oh…, am oftat împreună cu Khun Korn, P’Chan și Pete.
– Ce te joci? Și voi trei, de ce trebuie să cădeți și să vă rostogoliți pe jos?, spuse Khun Korn cu voce tare. Nenorocitul ăla Khun mi-a zâmbit lângă pat cu un pistol în mână.
– Dl. Khun ne-a spus că atunci când cântă și spune Bang trebuie să cădem și să ne rostogolim pe podea, explică Arm cu o voce joasă.
– Dacă nu o facem, domnul Khun chiar va trage cu arma, adăugă Pol în timp ce se întorcea.
– La naiba! L-ai ascultat și tu? De ce nu l-ai oprit pe fiul meu? Khun Korn spuse asta pe un ton stânjenit. P’Jet era încă prăbușit pe podea și se ridică încet în picioare. Era foarte trist să-l văd așa.
– Nu pot să n-o fac, spuse P’Jet, ceea ce l-a făcut pe Khun să râdă și să continue să cânte.
– Zgomot de împușcături …….
– Ajunge, D-le Khun! P’Jet a țipat la Khun, acțiunile lui făcându-l pe Khun cu chipul frustrat să mă privească uluit.
– Cum a fost în pădure? Există tigri?, întrebă el râzând. Mi-am rezemat capul de pat și mi-am dat ușor ochii peste cap.
– Nu-l deranja Khun. De ieri ai speriat tot spitalul!, a spus-o Khun Korn cu voce tare, dar Khun nu a tresărit deloc.
– Voiam doar să vă anunț că Kinn este treaz! De îndată ce ticălosul a terminat de vorbit, m-am întors să-l privesc cu interes.
– Cum se simte acum?
– A spus că vrea să se întoarcă din nou în pădure, hahaha. Nenorocitul a spus-o vesel și Khun Korn a oftat. Nu părea un răspuns folositor din partea fiului său cel mare.
– O, Porsche, mă duc mai întâi să-l văd pe Kinn, apoi voi veni din nou la tine. Mi-am ridicat mâinile pentru a-i aduce un omagiu lui Khun Korn, dar acel nenorocit Khun nu plecase și încă stătea cu mine.
– Ce? Doare?, a întrebat el și am dat din cap ca răspuns.
– Este în regulă, am răspuns.
– Nu vă faceți griji, am o modalitate de a vă face să vă recuperați rapid.
Se părea că Pol a vrut să mă omoare pentru că i-am dat lui Khun un microfon de mână. Chiar îmi venea să plâng, la naiba!
– Această melodie este pentru Porsche, ca să te faci bine cât mai curând…
– Încercare… încercare… Își verifică microfonul pentru o clipă, timp în care când Tem, Jom și Chè au intrat în cameră și îl priveau ciudat pe Khun.
~ Odihnește-te… Mama ta ți-a spus să te odihnești… Rămâi tânăr… tânăr… încă nu salute răsăritul.. Lasă-l să se odihnească… ~
M-am întors imediat și mi-am acoperit urechile cu perna.
La naiba!! Înțeleg de ce Kinn a spus că vrea să se întoarcă în pădure. Nenorocitul ăsta, mă doare capul!
Pol s-a apropiat și mi-a strâns mâna.
– Poți să-l duci înapoi în camera lui Kinn? Vreau să dorm, am spus cu o voce frustrată.
– Nu este posibil, camera domnului Kinn este închisă ermetic. Nu-i va mai permite D-lui Khun să intre, răspunse el dând din cap.
– La naiba, Kinn!!
Nenorocitule, cum l-a aruncat pe acest nebun în camera mea?!
~ În repaus, ar trebui să te întorci și să te relaxezi, nu saluta … nu saluta … nu saluta … ~
– Deci poți să-l iei acasă? Chiar mă doare capul! M-am uitat la Pete și la toți bodyguarzii săi cu expresii serioase.
– Nu ne vom duce acasă, spuse P’Jet cu o voce regretabilă și cu ochii înțelegători ațintiți asupra mea.
– Atunci, te rog, du-l în clădirea de vizavi.
– Huh? De ce trebuie dus acolo?
– E clădirea Psihiatriei! Mi-am pus perna la loc pe urechi, ascultând râsetele oamenilor care urmau să leșine din cauza cântării acelui ticălos nebun.
Sunt sigur că creierul tău are o întârziere, așa că verifică-l.
– Hei, poți să taci, ticălosule!! Vocea noului venit se auzi la ușă, am mutat pătura și mi-am ridicat ușor capul.
– Kim nenorocitule! Nu vezi că îl legăn pe Porsche? Khun a încetat să cânte și s-a întors să se uite la fratele său mai mic.
– Mai bine du-te să-ți faci niște teste pe creier, spuse Kim.
– Du-te dracu’! Khun i-a aruncat un ciorchine de struguri, dar Kim l-a luat cu ușurință și l-a mâncat în liniște.
– Tata a spus să mergi acasă , hai să mergem împreună. M-am uitat puțin confuz la oamenii din cameră.
– Tu rămâi aici?, am întrebat curios.
– Fratele tău a sărit peste școală câteva zile. Acum ești treaz, așa că ar fi bine să se ducă acasă să se odihnească și să se întoarcă la școală, spuse Pete. M-am întors să văd chipul lui Ché, cu mâinile lipindu-se strâns de patul meu, de parcă nu ar fi vrut să plece.
– Lasă-mă aici, a răspuns el.
– Vino cu noi acasă! Altfel, îl voi lăsa pe tipul ăsta nebun cu microfon să te deranjeze. Vrei să vezi?, spuse Kim în timp ce se întorcea să se uite la bodyguarzii lui.
– Nu. Nu vreau să mă întorc cu tine. Ché refuzat, ceea ce m-a făcut și mai confuz.
– Grăbește-te! Nu fi încăpățânat! M-am întors și l-am văzut pe Kim vorbind cu fratele meu.
De când erau apropiați de a îndrăznit să-i vorbească lui Ché așa?
– Hai, mâine dimineață te duc la școală, spuse Pete.
Nu prea am înțeles ce se întâmplă. Câți ani am stat în pădure? De ce nu știam nimic?
– Hei!, a strigat Ché, dar chiar daca eram curios, am vrut ca fratele meu să meargă cu ei și să se odihnească.
– Du-te, te poți întoarce mâine după școală, i-am spus lui Chè. Se încruntă înainte de a-l urma pe Kim, care fluiera încet.
Când ușa s-a închis, l-am întrebat imediat pe Pete: Hei, ce s-a întâmplat cu fratele meu și cu Kim?
– Nu știu. Nu am stat acasă, am fost să te caut. Cine știe ce se poate întâmpla în trei sau patru zile, spuse Pete zâmbind. Și în privința lui Kim, nu știam că a venit acasă atunci când te căutăm și că Chè a rămas la casa lui Khun Korn. Dar nu-ți face griji, Kim nu este la fel de rău ca cei doi frați ai săi, spuse Pete din nou.
– În seara asta, Pete va rămâne cu tine. Mă duc acasă și îmi voi face temele. Mă întorc mâine după școală, spuse Jom în timp ce se pregătea și își adune lucrurile.
– Mulțumesc, Jom. Nu trebuie să vii des, sunt bine.
– Cum să nu vin des? Trebuie să continui să studiezi. Ah, pentru facultate, nu trebuie să-ți faci griji. Am anunțat deja asta în campus și te-am ajutat să faci rezumatul lecției, spuse Tem și s-a dus să-l salute înainte de a părăsi camera, lăsându-mă singur cu Pete.
– Mănâncă, apoi ia-ți medicamentele și dormi. Mă voi întoarce în camera lui Khun Kinn. Mai târziu vor fi gardieni, care vor veni să aibă grijă de tine, spuse Pete în timp ce punea cina pe care Chè mi-o adusese pe o farfurie.
– Nu e nevoie. Eu nu vreau să te deranjez, am spus atent.
– Ai! Cât de enervant ar trebui să fie cel mai bun prieten al meu? Chiar dacă tocmai te-am cunoscut, apreciez sinceritatea pe care o ai. Nu numai eu, ci și ceilalți sunt gata să aibă grijă de tine.
– Deci cine va avea grijă de Kinn?, am întrebat fără să mă gândesc. Din moment ce eram bodyguardul lui, am vrut să știu cine mi-a luat locul.
– Camera domnului Kinn este monopolizată dimineața, la prânz, seara și noaptea. Acesta nu i-ar lăsa nici pe ceilalți bodyguarzi să facă asta, a spus Pete cu o voce batjocoritoare. Am pus orezul în gură, încruntându-mă.
– Cine?
– Big! Cine altcineva credeai că este?, spuse Pete pe un ton ușor enervat. Am mestecat orezul în timp ce îl ascultam.
– Nu este fantastic? S-ar putea să se facă bine în curând.
– Bine, dar trebuie să te grăbești și să-ți recuperezi drepturile înainte ca prostiile alea pe care le face să devină mai mari, mi-a zâmbit.
– Da! Ce drepturi?, am scuipat.
– Drepturi de gardă de corp!! La ce te gândești?!, întrebă Pete râzând. M-am întors și am continuat să mănânc cu o față tulburată.
– Când ai terminat, ia-ți medicamentul, apoi culcă-te! Am dat din cap.
După ce am luat medicamentul, Pete m-a salutat și l-a rugat pe Arm să mă culce. M-am întins și m-am uitat la televizor până am adormit.
Dis de dimineață, asistenta a venit să verifice și să scoată perfuzia intravenoasă.
– Vom scoate intravenosul, dar doctorul a spus că ar trebui să stai și în următoarele două zile pentru a vedea cum este corpul tău, pentru că mai există vânătăi și tăieturi. Și ori de câte ori te doare capul, apasă butonul de lângă pat pentru a suna, spuse asistenta în timp ce examina rănile de pe corpul meu. Am dat doar din cap în timp ce i-am ascultat cuvintele. Nu după mult timp, asistenta a ieșit. De fapt, corpul încă mă durea, dar era mult mai bine comparative cu zilele precedente, deoarece toate rănile și vânătăile fuseseră bandajate și tratate.
L-am văzut pe Arm stând lângă patul meu.
– Ai mâncat deja?, am întrebat.
– Asta este bine. Du-te și culcă-te, iar dacă vrei să mergi la baie sună-mă, spuse Arm în timp ce se juca pe telefonul mobil. M-am întins pe pat, am stins lumina principală, lăsând doar una aprinsă lângă baie. M-am răsucit în cuverturi câteva minute, nu puteam să dorm.
Asistenta a spus că medicamentele pe care mi le-a dat îmi vor face somn, dar de ce aveam ochii larg deschiși și nu aveam niciun semn că vreau să dorm?
– Arm, crezi că doarme?
– Cine?
– Kinn. Cumva, capul său era plin doar de el. L-am văzut pe Arm zâmbind puțin și m-am uitat la ceas.
– E deja ora trei. Ar trebui să doarmă. Am văzut că Big a părăsit deja camera.
– Atunci ajută-mă să arunc o privire. M-am ridicat din pat și Arm s-a uitat la mine confuz.
– Am spus că doarme. De ce nu aștepți până se trezește mâine dimineață?
– Ei bine, nu vreau să-l văd când se trezește. Sunt leneș și mă doare capul. De fapt, nu am vrut să-l văd când se trezește pentru că era menit să facă ceva care să mă enerveze din nou, așa că ar fi mai bine să-l vădîn timp ce doarme. De asemenea, am vrut doar să fiu sigur de situația lui.
– Ei… să vedem dacă Big te lasă, spuse Arm.
– De ce nu m-ar lăsa să intru? Eu sunt șeful!” M-am enervat imediat amintindu-mi de idiotul de Big.
– Ei bine, poate pentru că te-ai certat cu el, spuse Arm în glumă.
– Hai… m-a ajutat să mă ridic din pat. Eram încă slăbit, dar puteam să mă ridic și să merg. De îndată ce am deschis ușa, l-am văzut pe Big stând în fața camerei lui Kinn.
– Se pare că nu mori ușor!, spuse unul din grup, dar nu mi-a păsat și am văzut ochii fioroși ai lui Big care se uitau la mine.
– Unde te duci?, țipă Big, în timp ce mâna lui Arm apucă mânerul ușii dormitorului lui Kinn.
– Mă duc la piață să te văd, spuse Arm cu un zâmbet.
– Cine a spus că poți intra? Big a mârâit și a țipat din nou. L-am privit întrebător.
Sincer, nu l-am tratat niciodată rău pe el, de ce el a trebuit să mă trateze așa? De asemenea, eu eram șeful, dar nu m-am gândit niciodată să fac glume cu el.
– Acum despre tine? Ce drepturi ai? Ești cumva soția D-lui Kinn? Arm și-a băgat mâinile în buzunare și s-a întors să se uite la spatele lui Big, care a clătinat imediat din cap și a venit spre noi.
– Hai, frate… Dl. Kinn doarme. Mai bine te întorci în camera ta, spuse unul dintre bodyguarzi în timp ce îl trăgea pe Big de lângă mine.
– Am vrut doar să aruncăm o privire. Porsche este principalul bodyguard al D-lui Kinn, nu poate verifica? Am rămas ascultându-l pe Arm.
– Nu! Big nu a cedat și a țipat.
– Chiar te porți ca un câine. Haha.
– Arm! Big strânse din dinți și întinse mâna să-l tragă de gât pe Arm. L-am împins repede și mi-am pus corpul în fața lui Arm.
– Nu-l atinge! Să nu-mi spui că nu te-am avertizat!, am arătat spre Big.
– În starea ta, mai ai curajul să mă provoci?, spuse Big și s-a uitat la mine.
– Vrei să încerci? M-am apropiat de el. Chiar dacă corpul meu era încă slăbit, dacă el ar fi început primul, nu aș fi ezitat.
– Porsche! Arm m-a prins repede de haine, la fel și Big, care era ținut de celelalte gărzi.
– Ce faci? Dinspre partea din față a liftului se auzi o voce răvășită. Toți s-au întors în grabă și au rămas cu capul în jos.
– P’Chan..., strigă Big cu o voce tremurătoare când P’Chan a văzut ce se întâmplă.
– Dacă vrei să te lupți, fă-o afară. P’Chan a spus cu voce joasă, apoi s-a întors către mine: Ce faci, Porsche?
– Porsche vrea să-l viziteze pe domnul Kinn, dar acești oameni nu vor să-l lase să intre, spuse Arm. Big s-a uitat atent la mine. P’Chan se uită la Big înainte să întoarcă mânerul și să deschidă ușa.
– Intră, spuse P’Chan, întorcându-se să-mi ceară să intru înaintea lui și a lui Arm.
Înainte de a închide ușa, m-am uitat în camera complet întunecată, observând că persoana din pat probabil dormea.
– P’Chan, ce faci?, întrebă Arm în șoaptă.
– I-am adus un nou telefon mobil D-lui Kinn., a răspuns în timp ce punea cutia neagră lângă pat.
– Nu-l deranja prea mult pe domnul Kinn, spuse P’Chan înainte de a părăsi camera.
Când ușa s-a închis, Arm s-a îndreptat spre canapea, iar eu m-am apropiat de patul lui Kinn. Lumina care venea de după perdele mi-a permis să-i văd fața destul de clar.
Chiar dacă avea niște vânătăi, asta nu i-a diminuat aspectul frumos. Respirația lui constantă a confirmat că era încă în viață și că dormea profund. Mai avea o perfuzie și un pulsometru.
Asta doare, nu?
M-am uitat lung la el și fără să-mi dau seama, mi-am ridicat mâna și mi-am pus-o pe partea stângă a stomacului unde era rana împușcată. Am atins rana pe sub pătura groasă care o bloca.
Crezi că ești un erou sau așa ceva? M-am gândit în timp ce zâmbeam inconștient, înainte de a fi surprins de o mână care s-a legănat și m-a prins rapid de încheietura mâinii. Mi-am ținut respirația, împietrit.
– T… tu… esti treaz?, am întrebat încet și puțin nervos. Kinn a zâmbit ușor, înainte de a se întoarce să-mi strângă mâna mai cu putere.
– Nu ai nimic de facut?, spuse voce întunecată, care l-a făcut pe Arm să zboare de pe canapea.
– Unde te duci?, l-am întrebat pe Arm, care s-a apropiat imediat de ușă.
– Te aștept în camera ta, spuse el zâmbind și închise ușa.
M-am întors către Kinn și nu aveam idee ce să-i spun. Apoi s-a mutat de cealaltă parte a patului și s-a aplecat ușor, înainte de a mă apuca de încheietura mâinii pentru a mă trage lângă el.
– Ce faci! Cum de a avut puterea să mă facă să stau așa pe pat? M-am uitat la el și mi-a întins un zâmbet larg.
– Voi sta pe scaun, am spus arătând spre scaunul de lângă pat.
– Nu, prefer așa, spuse Kinn, întărindu-și strânsoarea încheieturii mele, de parcă i-ar fi fost teamă că voi fugi.
– Lasă-mă să plec, Kinn! Am încercat să mă eliberez fără să mă mișc prea tare de teamă să nu-i ating rana.
– Nu te mișca prea mult. Dacă mă lovești la rană, te pedepsesc!, spuse Kinn cu o voce întunecată.
Mi-a dat drumul încheieturii și și-a înfășurat rapid brațele în jurul taliei mele. Mi-am ridicat imediat pieptul, părea că al naibii de băiat nu avea de gând să mă lase să plec atât de ușor.
– Porsche... Big deschise ușa și se opri brusc. Așa că am încercat să mă eliberez de brațele lui Kinn, dar el m-a strâns și mai tare.
– Ce faci acolo? Kinn a spus-o cu o voce enervată.
– Dă-mi drumul, Kinn! Am încercat să mă eliberez din nou, dar Kinn m-a ignorat.
L-am văzut pe Big înlemnit de parcă sufletul i-ar fi părăsit corpul. Părea foarte surprins să-l vadă pe Kinn îmbrățișându-mă și că nu voia să mă lase să plec.
– Ce faci?!, spuse Kinn cu o voce și mai frustrată.
– Eu… am crezut că Dl. Kinn doarme, așa că am vrut să-l rog pe Porsche să părăsească camera. Big s-a uitat la mine cu ochi supărați.
– Ieși! Dacă nu te chem, nu intra!, spuse Kinn cu o voce întunecată. Big și-a înăbușit emoțiile înainte de a lăsa capul în jos și a închide ușa.
– Dă-mi drumul, Kinn! Altfel, îți voi apăsa pe rană din nou și din nou, l-am amenințat și în cele din urmă, mâna lui mi-a alunecat de pe talie și am crezut că pot să răsuflu ușurat.
Deodată, Kinn a întins rapid mâna și m-a prins de ceafă și m-a întins pe patul lui.
– Nu te mai zbate! Mi-a sprijinit capul de perna lui.
– Nu te mișca prea mult, auu!, a țipat până am încetat să mă mai lupt. Mâinile lui m-au eliberat și am apăsat pe rană.
– Kinn! am exclamat când l-am auzit gemând de durere.
– Doare așa rău? I-am ținut mâna apăsată pe rană, apoi am ridicat pătura și am văzut o dâră de sânge picurând din pansament.
– Stai, o să sun doctorul. Operația poate a fost reușită, dar era îngrijorător să văd sânge curgând din rană.
– Nu e nevoie, spuse el întinzându-se pe spate. Și-a ridicat capul de parcă ar fi suportat durerea.
– Voi chema doctorul, altfel vei muri. Nu vreau să îmi asum responsabilitatea! Am întins mâna să apăs pe butonul de apel, dar mâna lui Kinn a apucat-o înainte pe a mea.
– Atunci ar fi bine să-ți asumi responsabilitatea că m-ai rănit. M-a tras înapoi și m-a făcut să mă întind pe brațul lui.
– Nu mișca. De data asta rana mea trebuie să se fi inflamat! M-a amenințat mai întâi să mă acopăr cu pătura, apoi mi-a tras corpul spre el. M-am înțepenit brusc și nu m-am putut mișca. Nu-mi plăcea ce făcea. Am vrut să reacționez, dar inima mea nu mi-a permis asta de teamă să nu-l rănesc.
– Ce faci? M-a îmbrățișat strâns.
– Nu pot să dorm. Cred că m-am obișnuit să dorm cu tine. Mi-a susținut capul și l-a așezat pe pieptul lui.
– Dă-mi drumul, ticălosule!
La naiba, n-ar fi trebuit să fiu aici. Dacă renunț cu forța la îmbrățișarea lui, rana se va deschide și s-ar putea inflama. Nu sunt pregătit să fiu acuzat de situație.
– La naiba… Nu te mișca. Nu poți să mă înveselești după ce te-am protejat de gloanțe?, spuse Kinn chicotind.
– Cine ți-a spus să o faci?
– Mulțumește-mi, spuse el în timp ce-și întărea din nou strânsoarea.
La naiba, nu am putut face nimic, plus că a tot venit cu faptul că a luat un glonț pentru mine, ceea ce m-a făcut să mă simt vinovat pentru el.
Nu puteam nega că îmbrățișarea lui a fost foarte confortabilă și m-a făcut dintr-o dată somnoros. Cu același parfum și aceeași căldură ca înainte, l-am lăsat să mă îmbrățișeze, ca să mă pot bucura de oboseala mea, adormind în cel mai scurt timp.
Vom lăsa situația așa până ne revenim amândoi, apoi facem socoteala! Ai grijă!
Fii pregătit, Kinn!
-Traducere, Buburuza❤️-
