Numele meu este Porsche!
Punctul de vedere al lui Porsche
Mi-am condus motocicleta cu acea persoană în spatele meu. Arăta ca o persoană care tocmai își pierduse jumătate din viață și urma să se confrunte cu ziua judecății. În mod neașteptat, unchiul meu Athe m-a sunat să îl iau. În timp ce ne întorceam, nu a pus întrebări și nu mi-a răspuns la niciuna dintre întrebările mele, cerându-mi doar să-l duc acasă.
– Hai să coborâm mai întâi de pe motocicletă, am spus cu o voce blândă.
I-a fost ușor să mă urmeze. S-a încruntat când am întors cheia pentru a opri motorul și am împins încet motocicleta în curtea goală din spate. Apoi am pornit spre un zid pe care intenționam să îl escaladez.
– Ce naiba faci?, m-a întrebat, confuz, înainte ca eu să mă întind și să-l apuc.
– Șșșt! Nu face atâta gălăgie. Grăbește-te și vino aici.
Athe m-a privit nedumerit, dar m-am ridicat oricum până la marginea peretelui.
Apoi am sărit pe partea cealaltă cât mai silențios posibil.
– De ce trebuie să te furișezi în propria ta casă?, a pufnit unchiul neîncrezător, suflându-și părul.
L-am ignorat și i-am făcut semn să coboare de pe perete. M-am uitat în stânga și în dreapta înainte de a deschide ușa din spate foarte încet pentru a nu face nici cel mai mic zgomot și am intrat în casă.
– Uf! Am reușit să mai rezist încă o zi, am spus.
Am respirat adânc înainte de a mă încrunta și l-am avertizat pe Athe, care mă urmărea, să nu aprindă lumina.
– Nu aprinde lumina!, am spus cu voce stinsă.
– Care este problema ta?, a întrebat el cu o privire confuză, în timp ce am traversat camera și am folosit o brichetă pentru a aprinde o lumânare pe jumătate topită din noaptea precedentă.
– Nu vorbi atât de tare, i-am spus.
Când am scos un evantai dintr-un sertar, unchiul meu a fost și mai confuz.
– Nu va fi cald prea mult timp, așa că nu porni aparatul de aer condiționat!
– Ce? Ai uitat să-ți plătești factura de curent?, a întrebat confuz Athe, luând evantaiul, în timp ce eu mă îndreptam spre fereastră, deschizând ușor draperiile.
Am văzut doi bărbați în negru stând pe niște motociclete mișto și privind în interiorul casei mele.
– Ticălosule, cât timp ai de gând să mă urmărești?
Trecuseră două zile de când Kinn trimisese oameni să mă urmărească la club și acasă la mine. Mă simțeam ca și cum aș fi fost bântuit. Am constatat că, din această cauză, a trebuit să iau o pauză de la munca la club. Jade a spus că în fiecare seară venea cineva să întrebe de un tip pe nume Jom. Acest lucru mi-a provocat o senzație de furnicături sinistre pe șira spinării. De asemenea, Jade a încercat să mă avertizeze….
– Ce problemă are domnul Kinn cu tine? Grăbește-te să te întâlnești cu el, ca să îi poți cere scuze. Domnul Kinn nu este o persoană oarecare.
Frica pe care încercam să o ascund creștea pe zi ce trecea, în adâncul inimii mele. Pe măsură ce tot mai mulți oameni mă căutau peste tot sub numele de Jom, se confirma faptul că Kinn venea după mine și nu mă va lăsa să scap ușor.
– Ce naiba ai făcut ca să fii în atenția mafiei, Porsche?, a întrebat Athe în timp ce se îndrepta spre draperie și se uita în aceeași direcție ca și mine.
– Se pare că va trebui să fac ceva, dar ce? Ce ar trebui să fac?
M-am grăbit să schimb subiectul, neîndrăznind să spun că extorcasem bani și luasem obiecte care îi aparțineau lui Kinn, iar acum el era hotărât să mă găsească.
“…” Unchiul meu s-a trântit pe canapeaua veche și a oftat.
– Hei, bine ai revenit, i-am spus fratelui meu Che, care purta un tricou fără mâneci și pantaloni scurți îmbibați de transpirație.
– Oh, Che e aici?, l-a salutat unchiul.
– Da, dar la noapte voi dormi la prietenul meu, i-a răspuns Che lui Athe.
I-am putut vedea frustrarea când s-a întors și s-a uitat la mine.
– De ce?, l-am întrebat pe Che.
– Pur și simplu nu vreau să fiu nevoit să mă cațăr pe un zid pentru a intra în propria mea casă. Ca să nu mai vorbim de faptul că nu se poate porni aerul condiționat, nu este permisă folosirea curentului electric și nu-mi pot încărca decât telefonul mobil. Este o nebunie! Frate, te întreb serios, ai vreo problemă cu cineva?
Mi-am pus mâna pe umărul lui Che în timp ce vorbea.
– Nu ne putem asuma riscul de a-l porni, fir-ar să fie!, am spus aspru, ceea ce l-a făcut pe Che să se încrunte și să-mi dea mâna la o parte.
– Oh, și când pleci, nu uita să ieși prin spate, i-am spus din nou, ceea ce l-a făcut să își dea ochii peste cap și să se întoarcă la etaj.
– Porsche! Nu ai datorii la jocurile de noroc, nu-i așa? a adus din nou Athe în discuție subiectul, ca și cum aș fi uitat că situația, cu care mă confruntam acum, era din cauza lui.
– Nu! Nu e nimic, totul e bine! Totul este în regulă. Acum, că tot ai adus vorba, în ce probleme te afli de data asta, unchiule?, i-am replicat pe un ton serios, privindu-l fix pe unchiul meu care părea că se gândește la o problemă.
– Eu sunt. Eu… am nevoie de bani. Acum.
M-am săturat să tot ascult aceleași povești de căcat. Athe venea de cel puțin zece ori pe an, cerșind banii din moștenirea noastră pentru a-l ajuta să scape de datoriile la jocurile de noroc.
– Nu, nu te putem ajuta de data asta, nu mai avem aur. Mama mea l-a amanetat deja pe tot pentru a-ți achita datoria anterioară!, am spus cu o voce fermă în timp ce traversam camera pentru a lua o sticlă de apă din bucătărie.
– Dacă nu mă poți ajuta de data asta, nu știu ce se va întâmpla cu mine!, a zbierat unchiul Athe.
Devenise evident că se afla într-o stare psihică proastă.
– Cât îi datorezi?, am întrebat.
– Cinci milioane, a spus Athe.
Brusc, mâna care ridica sticla de apă la gură mi-a înghețat de șoc.
– Uhhhhhh…
– Nu este același lucru, pentru că de data asta s-ar putea să mă ducă la moarte. Trebuie să mă ajuți!, a spus Athe cu o expresie frenetică.
– Ți-ai ieșit din minți! De unde să fac rost de bani, darămite de cinci milioane!, am vorbit cu seriozitate.
– Înainte, nu datorai decât câteva sute de mii, și totuși ai fost vânat și bătut până la sânge. Iar acum datorezi atât de mult încât ar fi suficient pentru a cumpăra această casă și tot ce se află în ea. De ce nu te oprești niciodată din jocurile de noroc? Unde ți-e bunul simț acum?
– Nu știu. Chiar nu știu. Dar trebuie să mă ajuți, a murmurat Athe cu glas răspicat.
Stătea pe canapea ca și cum ar fi fost paralizat, până când a înjurat și a spus ceva care m-a lăsat încremenit de uimire.
– La naiba! Am ipotecat casa pentru a acoperi dobânda la datoria de la jocurile de noroc. Vor intra în curând în posesia ei dacă nu fac rost de bani.
– Ce? Casa a fost ipotecată?, am întrebat, gândindu-mă la ceea ce tocmai îmi spusese.
– Din câte știam eu, casa lui Athe fusese deja pusă sub sechestru, nu-i așa?
– În acest moment, mănânc și dorm într-un cazinou. Am venit aici pentru a vă anunța că casa va fi confiscată ca garanție pentru datoria mea la jocurile de noroc.
– Casa? La ce casă te referi, unchiule,? am întrebat, un sentiment de amenințare crescându-mi în stomac, în timp ce el mă privea cu regret.
– Uh… îmi pare rău. Dar chiar n-am avut de ales.
Am deschis ochii larg, abia crezându-mi ce auzeam la ceea ce ieșise din gura lui.
– Stai… nu-mi spune că casa despre care vorbești este casa mea și a lui Che?
Am cerut un răspuns în timp ce mă îndreptam înspre unchiul Athe, iar în sinea mea mă rugam să nu fie așa cum mă temeam.
– Da, am ipotecat această casă, dar nu pot plăti nici măcar dobânda. Dacă nu pot face rost de banii necesari pentru a acoperi dobânda în trei zile, această casă va fi confiscată, mi-a răspuns unchiul, strângându-mă puternic de brațe.
Am simțit o senzație de amorțeală înflorind în mintea mea. Aproape că am încetat să mai ascult când Athe a terminat de vorbit.
– Dar această casă este casa mea, ultima moștenire a părinților mei! Cum ai putut să faci asta?, am țipat la el.
Mi-am revenit repede în fire și m-am apropiat și am deschis sertarul, căutând documentele de proprietate care nu mai erau acolo. Am întors capul pentru a-l privi pe unchiul meu cu o privire furioasă, fiecare cuvânt al acestuia atârnându-mi de gât, și totuși cuvintele pe care voiam să le spun îmi rămăseseră blocate în gât.
Aveam douăzeci de ani acum. Casa asta ar fi trebuit să fie a mea. Unchiul fusese tutorele tuturor bunurilor familiei noastre pentru că eram minor. Din toate bunurile lăsate de părinții mei, nu mai rămăsese nimic în afară de această casă. Îmi promisese că nu se va atinge niciodată de ea, că mi-o va lăsa mie și lui Che atunci când voi fi deveni major. Dar ce era asta?
– De ce îmi faci asta?, am bolborosit, forțând cuvintele să iasă din gură, furia acumulându-se rapid în interiorul meu.
– Îmi pare rău…, mi-a răspuns Athe cu o voce blândă.
Eram pe cale să-mi pierd mințile. Am simțit brusc nevoia puternică de a merge și de a mă lovi cu capul de un perete pentru a evita realitatea crudă care se desfășura pe măsură ce trecea fiecare minut. Athe era singura rudă pe care Che și cu mine o mai aveam. Ar fi trebuit să fie persoana pe care eu și fratele meu puteam să ne bazăm pentru orice, pentru că el gestiona toată moștenirea părinților mei. Dar adevărul este că nu făcea decât să ne cauzeze tot mai multe probleme în fiecare zi.
– Trei zile…, am spus cu o voce blândă, repetând cuvintele unchiului meu că această casă a mea va fi luată și nu va mai fi a mea în doar trei zile.
În doar trei zile, trebuia să strâng cumva suficienți bani pentru a plăti datoriile unchiului și pentru a recupera această casă.
– De fapt, sunt mai mult de cinci milioane de baht.
O voce asurzitoare a răsunat în timp ce unchiul continua să se holbeze la pământul din fața lui.
Bang! Bang! Bang!
Sunetul puternic al cuiva care lovea ușa a spulberat liniștea din casă. Mi-am întors imediat privirea în direcția sunetului, iar ochii mi s-au deschis larg.
– Sfinte Sisoe!
Un grup de bărbați îmbrăcați în negru intraseră în casa mea. Printre ei se afla o figură familiară. Arăta elegant, emana o personalitate dominatoare, atât de puternică încât nu știam ce să mai fac.
– Anakinn!, a strigat unchiul meu înainte de a se ridica rapid de pe canapea, privindu-l pe noul venit cu uimire.
Era la fel de uimit ca și mine, pentru că persoana pe care încercasem să o evit stătea în fața noastră. Cu atâtea probleme în viața mea, am început să mă gândesc la ce ar trebui să fac în continuare.
– Hei! Ce naiba cauți în casa mea?, am întrebat tare în timp ce mă uitam fix la el.
– Ce? În doar trei zile, asta va fi a mea!, a spus Kinn rânjind.
M-am uitat la unchiul meu, care se uita înapoi la mine, dând din cap ca răspuns la întrebarea mea nerostită.
Să nu-mi spui că unchiul meu îi este dator acestui nenorocit!
– Ce a fost sunetul ăsta? a coborât Che pe scări și s-a încruntat când a văzut un bărbat ciudat stând în casa noastră.
– Cine este?, a întrebat fratele meu cu voce puternică, uitându-se la mine îngrozit.
– Che, du-te înapoi în camera ta, am spus în timp ce mă întorceam spre el.
Nu eram pregătit să îi spun nimic în acel moment.
– De ce? Ce s-a întâmplat?, a întrebat Kinn, în timp ce Che, ticălosul ăla încăpățânat, s-a repezit la mine, căutând răspunsuri.
În ceea ce mă privește, m-am uitat la Kinn, care stătea cu mâinile în buzunare, părând foarte calm într-o astfel de situație.
– Porché!, am țipat la Che, în timp ce acesta mă privea suspicios.
– Frate, totul va fi bine, nu-i așa?, m-a întrebat din nou.
– Du-te mai întâi sus, totul este în regulă.
Mi-am întors capul pentru a-l privi pe fratele meu cu o privire severă înainte ca el să urce încet pe scări. Am așteptat până când am auzit ușa închizându-se la etaj înainte de a mă întoarce să mă holbez la fața nenorocitului ăluia.
– Uh… um… este…, a spulberat vocea unchiului atmosfera ciudată.
Recunosc că toate acestea mă luaseră prin surprindere. Era dincolo de tot ceea ce anticipasem vreodată. Era ca și cum mintea mea se blocase din cauza șocului.
– Khun Anakinn, cum ai ajuns aici?, a întrebat Athe.
– De ce? Nu pot să trec pe aici? Locul ăsta e pe jumătate al meu, nu?
– Uh… pot să cer mai mult timp?, a întrebat unchiul calm.
– Ai trei zile, a răspuns imediat Kinn cu calm.
– Cinci milioane, iar dacă includem și răscumpărarea titlurilor de proprietate, vor fi șase milioane două sute de baht.
Inima mi-a tremurat când a vorbit așa. Cum putea să spună asta cu cuvinte și gesturi pline de mândrie? Am vrut să fac ceva, dar picioarele mele se chinuiau să se miște.
– Dar, domnule Kinn…, a spus Athe.
Înainte de a putea spune ceva, Kinn a ridicat mâna și m-a oprit din vorbit.
– Dar aș vrea să vă fac o ofertă, a spus Kinn cu o voce blândă, în timp ce unchiul s-a întors să se uite la el, cu ochii plini de speranță.
– Despre ce este vorba? Sunt gata să fac orice, atâta timp cât Khun Kinn îmi dă o șansă, a răspuns unchiul meu.
– Tu, vino să lucrezi pentru mine!, și-a ridicat Kinn degetul arătător, arătând spre mine.
Eram și mai confuz decât înainte. Să lucrez? Ce fel de muncă?
– Și, de asemenea, voi mări perioada de rambursare a împrumutului la doi ani.
Ochii lui erau calmi, ceea ce îi făcea greu de citit în timp ce mă privea continuu.
– Să lucreze pentru tine?, se uită unchiul la mine.
– Fii garda mea de corp. Apoi voi vorbi cu Pho despre datoria ta.
Am respirat adânc, gândindu-mă la șirul de evenimente care se petrecuseră în ultimele zile și care dusese la asta, și am râs cu cinism.
– Hm! Cine dracu’ te crezi? Cea mai importantă persoană din lume sau ceva de genul ăsta? Ai deja atâtea gărzi de corp. De ce eu?, am întrebat.
Este doar o persoană care nu poate avea grijă de ea însăși. Să fiu garda lui de corp? Se crede în filmul “Nașul”?
– Mai taci din gură!, a strigat unchiul meu la mine.
– De ce? Asta e problema ta, așa că ar trebui să o rezolvi singur. De ce să mă implic eu în mizeria asta?
Am vrut să pară că am rupt orice legătură cu unchiul meu, așa că am spus-o cu furie. De ce era această responsabilitate pusă acum brusc pe umerii mei? De ce unchiul îmi ipotecase casa și acum îmi ordonase să lucrez pentru Kinn? Ce naiba se întâmpla cu mine?
– Atunci poți la fel de bine să-ți iei adio de la această casă, a răspuns Athe.
Am încercat să mă grăbesc spre Kinn, dar cele două gărzi de corp ale lui m-au împiedicat să mă apropii de el, așa că m-am oprit și m-am uitat la el cu furie.
– În curând, aceasta va aparține tatălui meu, s-a lăudat Kinn.
Știa că mă va provoca când a spus aceste cuvinte cu un zâmbet slab.
– Du-te dracului, Kinn.
Atitudinea lui m-a enervat foarte tare. Simțeam cum frustrarea mea crește de la o secundă la alta.
– Ajunge! Dacă vrei să primești actele acestei case înapoi în mâinile tale, trebuie să accepți oferta lui Khun Kinn, m-a întrerupt Athe.
– Dar nu eu am creat această problemă! Și nu voi accepta să muncesc pentru asta!, am argumentat eu.
– De ce, ți-e frică?, mă ispitea Kinn cu cuvintele lui.
– Ce naiba… Ești un idiot? Cine și-ar asuma de bună voie un asemenea risc? Evident, familia ta este asociată cu jocurile de noroc și cu piața neagră. A fi garda ta de corp înseamnă că eu voi fi rezerva pentru mâinile și picioarele tale în luptă, nu-i așa? Și dacă aș putea alege pentru cine să lucrez, de ce aș alege ceva atât de periculos?, am întrebat cu voce tare.
Fraza pe care tocmai o rostisem era probabil cea mai lungă frază pe care o rostisem anul acesta. Nu voiam să mă implic în astfel de lucruri. Nu merită. Îmi făceam griji mai ales pentru siguranța fratelui meu. Dacă alegeam să merg pe această cale, viața mea nu ar fi fost calmă și fericită. Ar fi plină de haos și nefericire atât pentru fratele meu, cât și pentru mine.
– În trei zile, trebuie să faci rost de bani. Dacă nu poți, va trebui să te muți.
Amenințarea sinistră a lui Kinn nu mi-a scăpat din ochi.
– La naiba!
Știam că sunt în dezavantaj, dar tot am încercat să sar pe Kinn, chiar dacă știam că cele patru gărzi de corp ale sale îmi vor tăia imediat calea și se vor face scut, ținându-mă strâns.
– Cu orice preț, îmi voi lua casa înapoi!, am urlat la el.
– Stai potolit!, au încercat ei să mă calmeze.
– Oprește-te!
Unchiul m-a împins atât de tare încât m-am lovit de perete. M-am uitat mânios la unchiul meu. L-am blestemat la nesfârșit în inima mea, în timp ce sentimente de regret, furie și neputință se dezlănțuiau necontrolat în mine. Am rămas împietrit ca un prost, încercând să-mi revin la realitate și să mă gândesc la o modalitate de a recupera casa.
“…” Tăcerea a pus stăpânire pe mine. Toți ochii din cameră se uitau la mine înainte să vorbesc cu o voce profundă.
***– Dacă în trei zile aș vrea să-mi iau casa înapoi, cât ar trebui să plătesc?
– Cât va trebui să plătească?, a întors Kinn capul ca să-și întrebe oamenii.
– Nu mă poți lăsa așa. Dacă nu poți strânge banii în trei zile, atunci voi muri. De ce nu lucrezi pentru el?, s-a plâns unchiul meu.
– Nu-mi pasă! Voi lua înapoi această casă, am spus cu hotărâre.
– Oh, și de unde vei face rost de bani?, a întrebat Athe cu sarcasm.
– Am o slujbă; voi cere mai multă muncă. Și voi lua înapoi această casă.
Prima frază i-am adresat-o unchiului meu, înainte de a mă întoarce să i-o spun pe cea de-a doua lui Kinn.
– Oricum…
– Ce-ar fi să te gândești puțin la mine! Cum rămâne cu datoria mea?
Vocea unchiului a fost puternică, iar el s-a repezit și m-a apucat de braț, zguduindu-mă.
– O faci să pară atât de ușor. Dar nu vei reuși să faci rost de un milion de baht atât de repede. Măcar ia în considerare opțiunea de a lucra pentru el.
Voi reuși să câștig banii și să-mi recuperez casa. Acesta era gândul care-mi trecea prin minte în timp ce mă uitam la nenorocitul de Kinn și la unchiul meu patetic.
– Nu vreau să mă bag într-o astfel de lume! Sunt îngrijorat pentru siguranța fratelui meu, am țipat înainte de a respira adânc.
Am trecut pe lângă unchiul meu și m-am apropiat din nou de Kinn. Garda lui de corp a înaintat, blocându-mă ca de obicei, așa că m-am oprit. Apoi mi-am adunat în minte cuvintele pe care voiam să le spun și i-am ordonat să plece.
– Voi avea nevoie de timp pentru a munci și a strânge bani în decurs de un an. Dar îmi voi recupera casa.
– Unde ai de gând să locuiești atâta timp?, a strigat unchiul meu.
– O să găsesc eu ceva!, i-am răspuns unchiului meu, care părea că-și pierde mințile.
În timp ce strângeam bani pentru a-mi recupera casa, urma să închiriez un apartament cu Jade. Cel puțin puteam să strâng destui bani încetul cu încetul.
– E decizia ta, dar în ceea ce privește cele cinci milioane datorate, trebuie să le plătești în trei zile.
Kinn a zâmbit înainte de a ieși din casă. De îndată ce bărbații în negru au dispărut, unchiul meu a început să arunce sălbatic cu lucruri pe jos ca un om posedat.
– Ce faci? Știi că în trei zile, dacă nu rezolvăm problema banilor, o să mor. Mă vor vâna și mă vor ucide!
– Unchiule, poți să rezolvi singur această problemă! De ce ar trebui să fiu tulburat din cauza problemelor tale? Eu îmi iubesc viața. Și prețuiesc și viața fratelui meu!, am țipat și am vociferat cu o voce la fel de puternică.
– Dacă voi muri, totul va fi din cauza ta!, a țipat unchiul meu.
– Nu cumva viața mea a ajuns așa din cauza deciziilor tale greșite? Unchiule, ești atât de egoist. Te gândești doar la tine însuți. Toate bunurile părinților mei au fost vândute și totuși vrei să mă faci pe mine substitut pentru a-ți plăti datoria? Oare viața mea nu înseamnă nimic pentru tine?, am țipat în timp ce continuam să stau ferm și să mă cert cu el, în vreme ce ochii unchiului continuau să mă privească fără încetare.
Nu aveam să mai cedez niciodată în fața lui. Jucase la jocurile de noroc toate bunurile părinților noștri, inclusiv această casă. Cum a putut avea curajul să amaneteze ultima comoară a părinților mei? În cele din urmă, casa care ar fi trebuit să fie a mea urma să fie deținută de nenorocitul de Kinn într-o clipită!
– Poți să mă faci egoist cât vrei și să mă blestemi până la moarte, dar deocamdată fă ce vrea Kinn! Nu poți să te gândești măcar o clipă la siguranța mea, a fratelui tatălui tău, cel care a avut grijă și a îngrijit toate moștenirile părinților tăi? Nu-ți amintești că, atunci când erai în liceu, eu am fost cel care a avut grijă de voi doi?
Doar ascultându-l vorbind despre actele sale de “bunătate” m-a făcut să-mi strâng pumnii. Era adevărat – unchiul meu fusese cu adevărat drăguț cu noi la început, dar ceea ce îmi cerea acum era pur și simplu ridicol. Am stat acolo, în timp ce corpul îmi tremura de furie, gândindu-mă la ceea ce tocmai spusese unchiul meu.
Să cedez și să fac o treabă care pare necinstită și care ar pune în pericol tot ce era important pentru mine? Să fac ceea ce vrea Kinn pentru a ajuta o rudă și să pun în pericol siguranța fratelui meu, sau să…
– Nu o face. Frate… te rog, nu face ce spune el.
Am ridicat capul când am auzit vocea fratelui meu. Che a coborât scările, a străbătut camera și m-a îmbrățișat strâns. Când mi-am văzut fratele, inima a început să îmi bată cu putere, abia reținându-mi emoțiile interioare. Mi-am închis bine gura, prinzând cuvintele și emoțiile adânc în inima mea. Mi-am ridicat mâna și am mângâiat încet capul fratelui meu. Che ascultase în secret și știa deja ce se întâmpla.
– Te rog să nu accepți să faci o astfel de treabă. Cu cine aș putea trăi dacă ți s-ar întâmpla ceva?, a întrebat cu o voce tremurândă.
Acesta era principalul motiv pentru care nu ar fi cedat niciodată cu ușurință controlul asupra vieții nimănui. Nu aș putea niciodată să-mi las fratele singur, deoarece el experimentase deja o viață plină de singurătate. Aș face tot ce aș putea pentru a-l proteja, deoarece îl iubeam mai mult decât propria mea viață.
– Putem renunța la casa noastră, nu mă deranjează unde locuim, dar să nu mă părăsești niciodată, m-a îmbrățișat Che mai strâns, de parcă s-ar fi temut că voi dispărea.
– Nu o voi face, l-am liniștit pe fratele meu.
– Pfft! Ascultă, te asigur că nu este atât de greu pentru tine. Când erai în liceu, băteai frecvent oamenii. Dar uite, iată-te aici, încă întreg.
– De ce ți-e frică?, a întrebat Athe, întrerupându-ne.
Chiar nu mai voiam să recunosc această persoană ca fiind ruda mea. În timp ce mă holbam la el, în mintea mea, nu-mi venea să cred că acest om era chiar fratele tatălui meu. Dacă ar fi simțit vreo iubire părintească pentru mine și Che, nu ar fi fost în stare să spună acele cuvinte.
Mi-am amintit de ziua în care Kinn fusese urmărit de oameni care purtau cuțite și diverse alte arme. Acea situație nu era genul de lucru cu care o persoană ca mine ar trebui să se amestece în mod regulat.
Bătăi și pumni, oricine putea face asta. Dar dacă punerea în joc a vieții mele creștea riscul de a răni singura persoană pe care o iubeam pe lume, nu aș fi făcut-o.
Che și cu mine am luat câteva lucruri din camerele noastre și ne-am repezit la casa lui Jom. Nu puteam suporta să stau în aceeași casă cu acea persoană în acea noapte. Nu-l mai respectam ca unchi al meu. El a continuat să fie agresiv și nu se mai oprea din vorbit în timp ce încerca să mă convingă să accept slujba. Mi-era teamă că nu mă voi putea abține să nu-l lovesc cu pumnul în față.
Când am ajuns la Jom, acesta nu era acasă, așa că ne-am îndreptat apoi spre Tem.
– Poftim, bea asta mai întâi. Tu…, s-au stins cuvintele lui Tem în timp ce mi-a dat un pahar cu apă și s-a uitat la cei doi oameni care stăteau în fața lui, părând stresați și fără chef de vorbă.
– Mulțumesc.
– Ce este? Ce s-a întâmplat?, m-a întrebat Tem cu o față plină de îngrijorare.
– Îmi pare rău că am venit neanunțați, am spus, privind spre balcon până când nu am mai găsit un punct de concentrare.
– Ce se întâmplă?
– Prietene, chiar și acum îmi vine să întreb.
– Pot să te ajut cu ceva?
Am întors capul pentru a mă uita în ochii prietenului meu, în timp ce el mi-a trimis un zâmbet stins și mi-a ținut umerii în semn de încurajare înainte de a-i spune încet.
– Casa mea a fost ipotecată în secret de unchiul meu.
– Cum? Ce naiba s-a întâmplat?, a întrebat Tem cu o voce stinsă, reacția lui făcând totul și mai insuportabil.
– Unchiul a pierdut la jocurile de noroc.
Nu voiam să vorbesc sau să mă gândesc la acea persoană.
– La naiba… nu-mi vine să cred. Dar cunosc trecutul unchiului tău, așa că nu trebuie să intri în prea multe detalii. Deci, care este situația acum? Ce ai de gând să faci?
Am scuturat din cap în loc să răspund. Știam că nu voi putea face atâția bani într-un timp atât de scurt. Nu știam ce să fac acum.
– Te vom deranja doar în această seară. Mâine voi merge la un prieten acasă, am spus.
– Este în regulă, știi că poți să stai aici cu mine, a spus Tem cu o voce tristă.
– Mulțumesc, dar mâine mă duc să mă întâlnesc cu prietenul meu. Am vorbit cu el despre căutarea unui cămin. O să mă întâlnesc cu el cât mai curând posibil, dar între timp…
– La naiba! Nu trebuie să vorbești așa. Poți să rămâi aici, nu e nicio problemă. Sunt aici pentru tine, Porsche, a spus Tem.
Oricât de rea ar fi viața mea, încă mai am oameni buni în jurul meu.
– Mulțumesc, apreciez asta, am spus cu o voce blândă.
– Și l-ai contactat pe Jom?
– M-am dus mai întâi acasă la Jom, dar nu a răspuns nimeni. Poate că dormea.
– Hei, acum că mă gândesc la asta, nu mi-a răspuns la telefon de aseară. Mă întreb dacă nu cumva este ocupat cu o femeie. Vrei să faci un duș? În seara asta, voi doi puteți dormi în pat, iar eu voi dormi pe canapea.
– De ce să te torturezi? Che, du-te la culcare cu Tem, eu voi dormi pe canapea.
Amândoi au dat din cap.
Astăzi, eram foarte obosit. Treburile mele nu se terminaseră, casa mea urma să fie confiscată, iar viața mea se transformase complet în nimic. Pe deasupra, mâine trebuia să mă grăbesc să mă întorc la muncă, ca de obicei, pentru a câștiga bani ca să pot recupera casa.
A doua zi
– La naiba, ce se întâmplă cu Jom? De ce nu răspunde la telefon?, a înjurat Tem în timp ce-i forma în mod repetat numărul.
Jom fusese dispărut toată ziua. Nu, de fapt, nimeni nu reușise să dea de el de ieri. Când terminasem facultatea, după-amiaza, încă nu era niciun semn de la el. De obicei, dacă era bolnav sau nu reușea să ajungă la ore, ne anunța cel puțin în grupul nostru Line.
Dar acum părea că a dispărut pur și simplu, ca și cum ar fi fost înghițit de pământ. Tem și cu mine am renunțat să-l mai sunăm și am încercat să ignorăm îngrijorarea din adâncul minții noastre. Așa că m-am întors la cămin și am căutat pe internet informații despre chirii ieftine în apropiere. Unele erau destul de bune și erau locuri accesibile. Dar, înainte de asta, trebuia să mă pregătesc să o vizitez pe Jade.
– Crezi că este în regulă? Clubul meu nu ar trebui să ajungă să arate din nou așa! Nu, nu este în regulă!, a strigat Jade.
De îndată ce motocicleta mea s-a oprit, o voce familiară a răsunat atât de tare încât m-am întors repede cu surprindere. Apoi m-am grăbit să intru înăuntru.
– Jade! Ce s-a întâmplat aici?, am întrebat în gura mare, văzând clubul într-un haos total.
Părea că tocmai fusese implicat într-un război. Mesele și scaunele căzuseră, iar paharele și sticlele sparte erau împrăștiate pe podea. Am văzut o persoană care stătea pe podea, plângând și jelind cum stau lucrurile.
– Porsche! Trebuie să discutăm ceva!, a răsunat vocea aspră a lui Jade, șocându-mă.
De obicei, vocea lui Jade era făcută să sune ca o fată drăguță, dar astăzi, s-a dovedit că vocea ei reală era ca a unui bărbat care împrumuta rochia soției sale. S-a apropiat de mine și m-a târât în birou.
Doamne… Știu despre ce vrea să vorbească.
– Ahh! O să înnebunesc dacă va fi așa în fiecare zi!, a strigat Jade în timp ce se dădea cu capul de perete, urlând până când a trebuit să-mi acopăr urechile cu mâinile.
– Ce s-a întâmplat?, am întrebat cu o voce întretăiată.
– Cu cine ai probleme și ce ai făcut de fapt?
Având în vedere că Jade nu-mi vorbea niciodată aspru, am simțit că mă sufoc cu propriile cuvinte.
– Cu ce am greșit?, am întrebat, gândindu-mă ce mai făcusem.
În afară de faptul că plecasem de acasă, nu făcusem nimic rău. Nu începusem nicio bătaie și nu provocasem nicio problemă. Jade m-a privit cu calm înainte de a-mi da drumul.
– Hmph! Ți-am spus să nu faci probleme!
A doua ei voce a început să revină prin batista cu model chinezesc care îi acoperea lacrimile.
– Nu am făcut nimic, Jade!
– Pe naiba! Atunci ce se întâmplă între tine și Khun Kinn?
Când am auzit această frază, am fost și mai șocat să-i aud numele. Da, aveam o problemă cu Kinn în legătură cu casa, dar datoria de cinci milioane nu era din cauza mea.
– Astăzi, când am deschis localul, garda de corp a lui Khun Kinn a întrebat dacă persoana pe nume Porsche mai lucrează aici. Când Jade a răspuns afirmativ, a aruncat cu lucruri în aer. Clubul tocmai a fost renovat de la ultima bătaie din bar, acum au venit și au stricat totul din nou. Hmph! La naiba, Porsche! Ce ai de gând să faci!
De la primele două propoziții, vocea ei a devenit mai aspră, iar ultima propoziție m-a făcut să nu-mi pot controla starea de spirit. Jade mă scotea din minți!
– Nu am greșit cu nimic, Jade!, i-am răspuns.
– Poți să te duci să rezolvi problema cu el? Mi-au dat un ultimatum. Dacă nu te concediez, clubul va avea parte de un haos ca acesta în fiecare zi, a spus Jade.
La naiba! Nu am putut decât să înjur la situația actuală.
– Așteaptă, Jade. Despre ce este vorba?
Eu cel vechi, care rareori arătam o față jalnică, acum făceam una din greșeală. Mi-am exprimat din greșeală niște sentimente reprimate, ceea ce nu-mi stătea în fire.
– Trebuie să te întreb, Jade. Despre ce este vorba?, am întrebat îngrijorat.
– Îmi pare rău, Porsche, dar poți să pleci din club? Să nu mai lucrezi aici, pentru mine?
Fața ei nu mai era la fel de furioasă ca înainte, dar acum era stânjenită și conflictuală.
– Nu pot.
Jade nu mă poate da afară. Categoric nu. Unde altundeva aș putea găsi bani ca să-mi recuperez casa? La naiba cu Kinn! Ce faci?
– Dar nu-mi mai pot permite să repar clubul, a spus Jade printr-un alt val de lacrimi.
– Indiferent de ceea ce se întâmplă acum, Jade, nu mă poți concedia, am spus eu în timp ce mă gândeam în sinea mea, de unde altundeva aș putea face rost de bani?
– Și eu am probleme cu banii. Încă nu știu de unde voi face rost de bani pentru a repara clubul.
M-am uitat pentru scurt timp prin geam și am văzut haosul total lăsat de oamenii lui Kinn în club și o parte din personalul bulversat, care trebuie să fi fost foarte speriat și care acum se temea pentru siguranța lor.
– Nu știam asta.
Am suspinat. Știam că nu-i făcusem nimic rău lui Kinn, dar când am văzut fața lui Jade, m-am simțit foarte vinovat.
– Porsche, vreau să pleci.
“…” M-am uitat la fața lui Jade, realizând că nu avea să fie ușor acum. Urmărisem evoluția acestei situații enervante în ultimele două zile. Acum, mă simțeam ca și cum aș fi fost la punctul zero, pierzând controlul asupra vieții mele și neștiind cum să mă descurc cu aceste emoții.
– Nu te uita așa la mine. Știi că te iubesc, Porsche. Dar, deocamdată, noi doi trebuie să avem grijă de noi înșine.
Am crezut că am înțeles. Eu eram motivul pentru care clubul fusese distrus de două ori în tot atâtea săptămâni. Nu puteam să o învinovățesc pe Jade dacă astăzi chiar se hotăra să mă dea afară.
– Porsche, te rog să-mi spui. Ce pot face pentru tine? De ce ai nevoie? Sunt gata să te ajut cu orice, mai puțin cu bani, pentru că acum nu prea am prea mulți la îndemână.
– Atunci, Jade, poți să-mi dai o slujbă la magazinul lui Phi Q?
– Magazinul de pe aleea de alături?
– Da. Pot să încep să lucrez imediat? Am mare nevoie de bani.
– Ești sigur că nu te vor urmări și nu vor dărâma magazinul?, a întrebat Jade.
Am spus că nu sunt sigur, în timp ce îmi masam ușor tâmpla, încercând să găsesc o cale de ieșire din această încurcătură.
– Bine, stai puțin.
Jade a format un număr pe telefon înainte de a ieși să vorbească. Știam cât de furioasă era. Dar când mi-a cerut să plec de la serviciu și m-a ajutat fără ezitare să găsesc de lucru într-un loc nou, mi-a reamintit că încă mă iubea.
– Bine, să mergem. Începi să lucrezi diseară.
Jade a intrat și mi-a povestit detaliile. Jade mi-a spus că va închide localul pentru o lungă perioadă de timp. Era o problemă minoră, așa că le-am cerut subalternilor ei să se apuce de treabă.
– Deci, înainte de a pleca, vrei să fac ceva mai întâi?
– Nu e nevoie. Mai bine ai pleca. Q te așteaptă.
Am dat din cap înainte de a ieși din club și am mers direct la noul magazin.
{Jade: Să sperăm că ești norocos și că nu treci prin aceeași experiență ca mine, Q.}
Nu puteam să pierd timpul. Trebuia să mă grăbesc și să mă apuc de treabă pentru a câștiga niște bani. Povara mea era prea grea ca să stau degeaba. M-am gândit că totul ar putea fi un fleac. Ar putea fi doar o neînțelegere? Oamenii care au venit la Jade erau probabil aceiași gangsteri din noaptea trecută. Se părea că erau încă furioși și mă urmăreau.
Prima noapte la magazinul lui P’Q a decurs fără probleme. Totul a fost normal și fericit. Aveam mai multă cerere din partea clienților decât atunci când lucram la clubul lui Jade și mă simțeam mai obosit decât de obicei. Va trebui să mă obișnuiesc cu asta și să mă adaptez. Să studiez în timp ce învățam o nouă meserie și să mă adaptez la faptul că eram un nou angajat nu era ușor pentru mine.
Nu a fost niciodată ușor pentru mine. Ceea ce mi se întâmpla acum era din vina mea. Nu puteam să dau vina pe cer sau pe pământ. Când m-am întors la apartamentul lui Tem, am introdus codul ușii pentru a intra în cameră, dar ochii mi-au căzut pe o pereche de siluete și am introdus codul greșit.
– La ce te uiți?
Bărbatul s-a întors să mă privească brusc. Nu am vrut să mă holbez. Mi s-a întâmplat să arunc o privire la perechea care se “zbenguia” în fața camerei lor. Hei, nu eram orb. Desigur, puteam vedea cu ochii mei ce făceau.
– Fir-ar să fie!, am înjurat, privindu-l pe bărbat fără teamă.
El s-a uitat la mine înainte ca femeia să-și aducă soțul în camera lor. Ce făceam să trag de timp în fața ușii? Am format din nou rapid codul pentru a intra în apartamentul prietenului meu. Am intrat în camera lui Tem, cu un sentiment de oboseală. Nu puteam exprima în cuvinte gama de emoții pe care le simțisem în acea zi, așa că m-am grăbit imediat să fac un duș și am menținut liniștea pentru că prietenul meu dormea deja. După ce am terminat dușul, m-am apropiat și l-am găsit pe Tem în picioare și se holba la peretele dormitorului cu o expresie frustrată.
– Te-am trezit?, l-am întrebat pe prietenul meu.
– La naiba! Și-o trag chiar lângă peretele meu!, a spus Tem, cu fața îndreptată spre peretele alb.
M-am încruntat și m-am concentrat asupra ascultării vocilor masculine și feminine care se auzeau prin pereți. Era vorba de cuplul pe care îl întâlnisem în fața camerei.
– Fir-ați ai naibii să fiți! Nu puteți fi amândoi mai tăcuți? Noi încercăm să dormim aici!
Tem m-a făcut să mă simt ciudat când a țipat puternic și a lovit puternic peretele, dar vocile care treceau prin perete se auzeau și mai tare decât înainte. Chiar mai mult, și parcă făceau lucruri pe care nici măcar eu nu mi le puteam imagina.
Tem a deschis ușa de la balcon până când ușa de sticlă a fost deschisă complet. S-a aplecat peste balustrada laterală și a strigat în camera de alături.
– Să vă ia dracu’! Faceți-o în liniște!
– Îmi pare rău!
Am fost uimit când am auzit o voce răspunzându-i lui Tem, care se îndepărta de balustrada laterală, cu fața arătând în continuare aceeași frustrare ca înainte. Stând în picioare și urmărind toate acestea, am văzut comportamentul ciudat al prietenului meu și mi-am amintit ce îmi spusese anterior.
– La asta te-ai referit când ai spus că poți auzi vocea unei femei atât de tare încât nu poți dormi?
În trecut, obișnuia să spună că în cameră era atât de multă gălăgie încât îi era aproape imposibil să doarmă și că de multe ori își dorea foarte mult să se mute.
– Da! Dar nu e vorba doar de femei – de câteva ori a adus și un bărbat!
S-a dus să ia niște apă și a turnat-o într-un pahar, apoi a băut-o pe toată înainte de a vorbi.
– Mai important, nenorocitul ăla e vecinul meu de alături! Îl urăsc cu adevărat pe ticălosul ăla!, a accentuat ceea ce spunea în timp ce se afla cu fața la perete, ridicând degetul mijlociu spre camera de alături.
Am observat că prietenul meu părea frustrat de diversele sale probleme, așa că l-am invitat să facă merite* la un templu local. Nici într-o mie de ani nu mă gândisem vreodată să mă duc eu însumi la un templu, dar acum simțeam că meritul meu era foarte mic și că se terminase.
t/n: A face merite înseamnă a oferi o contribuție cu intenția de a sprijini o cauză importantă și de a primi, de asemenea, beneficiul unei karme mai bune. Oferirea de hrană unui călugăr dimineața este un bun exemplu. Găzduirea sau participarea la un serviciu memorial este o altă modalitate.
În mașină
– Ar trebui să mă mut în același apartament cu tine?
În mod normal, nu credeam în merite și păcate, dar, pe baza a ceea ce se întâmplase în ultima vreme, chiar nu aveam puterea mentală de a face față, așa că am vrut să încerc să mă apropii de Dharma. M-am gândit că, dacă viața mea devenea și mai nenorocită și mai haotică, urma să devin hirotonit pentru tot restul vieții, sau nu m-aș mai fi simțit niciodată în largul meu.
– Dacă te simți supărat, poți alege un cântec, a spus Tem.
– Eu am probleme cu somnul. Dacă există chiar și un mic zgomot, nu pot dormi.
Am continuat să stau de vorbă cu acest ticălos. El a intrat pe autostradă în timp ce noi căutam altarul din apropiere. Am continuat să conducem până când am ieșit aproape de cartierul universitar, dar apoi a sunat telefonul mobil al lui Tem.
Rrrr.
– Hmmm… Jom mă sună.
Pe ecranul telefonului lui Tem clipea “Jom”. A apăsat butonul pentru a răspunde la apel și a pornit difuzorul.
– Hei, în sfârșit îți amintești că ai prieteni.
– Te rog…ajută-mă.
Vocea lui era vagă, cu greu se auzea la telefon. Tem a frânat brusc. Am fost destul de surprins să aud vocea lui Jom în felul acesta.
– De ce, tu! Cine a făcut asta?, ***a răspuns Tem frenetic.
– Ajută-mă… în spatele cafenelei…
Tem a întors rapid mașina în direcția menționată de el. Aveam un sentiment ciudat că ceva legat de mine provocase asta.
– Ascultă, spune-mi doar. Unde ești?
Tem și cu mine ne-am uitat pe marginea drumului și am văzut trecători care se îndepărtau de separator. Tem a pornit imediat avariile, a parcat mașina și a coborât.
– La naiba! Jom!
Tem și cu mine am strigat surprinși. Oamenii din zonă ne-au făcut loc pentru a ne apropia de Jom. Imediat am văzut un bărbat așezat pe un stâlp de electricitate, într-o stare jalnică, cu fața rănită și acoperită de vânătăi și cu urme de pantofi peste tot pe tricou.
– Ce faci aici?, a exclamat Jom. Când m-a văzut, a zâmbit, chiar dacă avea ochii umflați și închiși pe o parte. Mâna lui m-a strâns puternic de a mea.
– Ce s-a întâmplat cu tine?, am întrebat.
– Ah… nu știu. În timp ce mergeam să cumpăr mâncare, mai multe motociclete s-au apropiat de mine. Apoi m-au întrebat dacă sunt Jom, un student din anul doi la sport. Când am spus că da, mi-au spus că Khun Kinn are un cadou pentru mine, apoi m-au bătut măr și m-au urcat într-o dubă. De fiecare dată când încercam să scap, mă băteau din nou.
Vocea îi era răgușită, de parcă ar fi rămas fără suflare, durerea făcându-l să tresară în timp ce vorbea, cu trupul tremurându-i. Chiar dacă nu sângera, arăta atât de rău încât abia dacă puteam să-l ating.
Forțând-o pe Jade să mă dea afară din club și terorizându-mi prietenul, mi-am dat seama că mă încolțise, terorizându-i și intimidându-i pe cei din jurul meu pentru a mă face să accept ceea ce voia el. Am format rapid numărul de la care m-a sunat ieri. Îmi aminteam destul de bine numerele finale. Am așteptat să sune o vreme și, odată ce a răspuns, am auzit un râs cinic pe linie.
– HAHAHAHA. În sfârșit m-ai contactat, a jubilat Kinn.
– De ce i-ai făcut asta prietenului meu?, am strigat la capătul liniei.
– Ce naiba… Nu i-am făcut nimic prietenului tău.
– Ce naiba vrei să spui că nu i-ai făcut nimic? Dacă nu erai tu, prietenul meu nu avea cum să fie bătut în halul ăsta!
– Oh! Am vrut să-ți dau o lecție, dar oamenii mei sunt ușor confuzi și au identificat greșit persoana, s-a auzit sunetul râsului zgomotos al lui Kinn prin difuzorul telefonului.
– La naiba! Numele meu este Porsche, la naiba! Ce te joci cu mine?
– Oh… Înțeleg, numele tău este Porsche. Deci, este adevărat, oamenii mei au bătut persoana greșită, hehehe.
Aproape că am închis telefonul când l-am auzit râzând din nou. Cum de nu-mi știa numele?
– Dacă intenționezi să mă deranjezi, spune-mi ce vrei?
– Să lucrezi pentru mine, a spus clar Kinn.
– În niciun caz nu voi face asta!, am spus în timp ce mă concentram din nou asupra vocii lui.
– Acum, așadar, numele fratelui tău este Porché, nu-i așa?.
*T/N: Numele fratelui său este Porsché, dar pentru a evita confuziile, am folosit varianta scurtă, deoarece Porsche și Porsché sunt foarte asemănătoare.
Când l-am auzit spunând asta, ultima mea fărâmă de răbdare, care fusese împinsă la limită, a cedat.
– Să nu cumva să îndrăznești să te atingi de fratele meu!
– Ummm, ca să știi, școala lui Nong Che e aproape de casa mea…
– Ești un nenorocit, Kinn! De unde știi tu?
– Vino să mă vezi.
Am închis repede și imediat după aceea, un mesaj cu o adresă a apărut pe telefonul meu mobil. Am strâns din dinți de furie. O forțase în mod deliberat pe Jade să mă concedieze ca să nu mai am un loc de muncă și intenționa să le facă rău celor din jur, încolțindu-mă până când nu mai găseam o cale de scăpare. La propriu, făcuse totul doar pentru că voia să lucrez pentru el. La naiba!
~Jocul devine din ce în ce mai dur~
