Corect sau greșit
-Porsche-
M-am uitat pe documentele din fața mea, citind fiecare frază împreună cu bătrânul, care avea o expresie calmă pe față, în timp ce silueta înaltă a lui Kinn, care stătea cu picioarele încrucișate, se încruntă la mine.
Când m-am uitat la el m-am abținut ca să nu-l lovesc. Am vrut să iau vaza de pe masă și să i-o sparg în cap ca să știu dacă poate supraviețui.
În acel moment, poziția mea fusese depășită de oferta tentantă și cuvintele care ieșeau din gura bătrânului cu o personalitate convingătoare. La prima vedere, am înțeles că această persoană era un mare om de afaceri.
Khun Korn, sau pur și simplu, tatăl lui Kinn, reușise să mă convingă.
În timpul nopții eram din nou în același loc. O casă mare cu numeroși paznici aliniați la fiecare colt al său. Casa era mobilată luxos, ceea ce demonstra oricui că, cu acel nivel de bogăție, proprietarul, cel mai probabil, deținea un cazinou sau o întreagă clădire comercială, ceea ce din punctul meu de vedere era o soluție grozavă.
– Dacă ești de acord, poți semna acest document.
Documentul includea asigurare de viață. Dacă aș fi murit, trebuia să specific cine ar fi fost moștenitorul care ar urma să primească toți banii din asigurare. Citirea acelei pagini m-a amețit.
Ce trebuia să fac? Pe lângă asigurare, pe foaie erau scrise diverse reguli, atât pentru intrarea în casă, cât și pentru ieșirea din ea.
– Inspecția armelor.
– Minim 1 an de muncă, iar dacă încetarea contractului este anticipată (înainte de expirarea termenului), lucrătorul va fi sancționat cu o amendă de 200.000 baht.
– Într-o lună, zilele libere acumulate ce trebuie folosite sunt în număr de două. Contractul de muncă prevede 5 zile lucrătoare pe săptămână.
– Posibilitatea de a putea alege zilele de lucru.
Dar asta era o problemă pentru mine.
– În privința zilelor de lucru, eu încă studiez, așa că nu voi putea lucra cinci zile pe săptămână..., am spus încet, folosind un pix pentru a sublinia ceea ce credeam că nu pot respecta.
– Nu este o problemă, poți lucra în tura de noapte...
– Pot să aleg și timpul?, făcusem ochii mari de surprindere.
– Există bodyguarzi 24/7. Schimbul este dimineață de la 6:00 la 18:00, iar cel de noapte de la 18:00 la 6:00, mi-a explicat Korn.
Nebunul! Urma să lucrez ca bodyguard sau personal 9/11?! Puteam, de asemenea, schimba tura, să-i fiu bodyguard chiar și atunci când Kinn dormea, pentru că cineva putea să vină să-l omoare. Era prea de tot!
– Dar dacă lucrez în tura de noapte și ziua trebuie să învăț, când pot să mai dorm?, am întrebat sincer, pentru că nu eram Iron Man, ci o persoană normală, care avea neapărată nevoie de somn, voiam și eu să mă odihnesc!
– Se pare că cineva își caută scuze..., strigă Kinn furios.
– Poți s-o faci? Dacă nu poți, spune-mi!
– Ești sigur că nu poți? Kinn mi-a spus că lucrezi într-un club de noapte?, întrebă Korn.
– Lucrez doar de la 8 seara până la 2 dimineața, după care încep să închid clubul, apoi merg acasă la culcare și dimineața merg la cursuri. În plus, lucrez la magazinul lui Jade doar de joi până duminică, în restul zilelor stau acasă.
– La ce oră mergi dimineața la universitate?
– Luni, marți, miercuri, joi și vineri am cursuri după-amiaza, am răspuns ceva mai politicos pentru că m-am simțit cu adevărat luat în considerare de acel bătrân ciudat. Îi explicam timpul real de care aveam nevoie ca să învăț, programul meu era foarte încărcat și se vedea că mă puteam odihni doar sâmbăta și duminica. În timp ce de luni până miercuri eram destul de ocupat de dimineața până seara.
– Atunci lucrează de joi până duminică.
– Tată!, spuse Kinn încet, uitându-se la tatăl său.
– De ce îi dai atât de multă libertate de alegere?, au continuat protestele sale, în timp ce ochii lui fioroși se uitau la mine. Tot ce puteam face era să mă uit în altă parte.
– Mai întâi ascultă… sâmbăta și duminica îți cer să lucrezi de la 10 dimineața până la miezul nopții. Gândește-te cum să îți schimbi celelalte zile lucrătoare.
Încă mă gândeam şi calculam dacă era în avantajul meu sau nu. M-am tot gândit la beneficiile muncii de noapte. Asta ar fi trebuit să mă facă mai relaxat pentru că am crezut că ticălosul de Kinn nu iese prea mult noaptea.
– Încă te mai gândești la asta?
– Și care sunt atribuțiile mele ca bodyguard?
Încă mă străduiam să îmi fac o idee despre ceea ce trebuia să fac ca bodyguard. Să-l urmez ca o umbră cu o față nemiloasă și supărată, privind spre toți cei care se apropiau de el?
– Trebuie doar să-l urmezi pe Dl. Kinn peste tot și să urmărești ca să nu fie rănit. Iar dacă rămâne acasă, îl poți ajuta să-și gestioneze afacerea, spuse secretarul. Dar de ce mi s-a părut ceva ciudat?
– Să-l ajut să…?
– De exemplu, să verifice documentele companiei, să-i prepari ceea ce vrea să mănânce și să-i pregătești hainele pe care le va purta. Poți să-l ajuți apoi să studieze.
– Și eu trebuie să studiez. Dar stai, acest job este cu mult peste vârsta mea!, am mormăit în sinea mea, dar brusc mi-am dat seama de tot ce se spunea, doar urmându-l pe Kinn, eram destul de stânjenit să apar ca un bodyguard care îl urmărea.
Dar ultimul lucru pe care l-a spus, era cumva toată lumea nebună?
(…)
– Asta fac gărzile de corp? … nu este prea mult?, am spus ceea ce aveam în minte și l-am făcut pe Korn să zâmbească. Secretarul mi-a aruncat o privire critică. Ca și când aș fi spus ceva nepotrivit.
– Asta este prea mult! … Tată, lasă-l să plece, sunt atât de enervat acum!, exclamă Kinn, cu fața întunecată, întorcându-se să vorbească cu tatăl său.
– Oh, minunat! De parcă aș vrea!, am spus pe un ton profund. S-a întors și s-a uitat serios la mine. Dar nu am fost deranjat și am pus jos stiloul, apoi mi-am încrucișat brațele și mi-am întors privirea spre el.
– Mă doare capul!, spuse Korn, trăgând adânc aer în piept.
– Am spus asta pentru că tu ai cerut să fii șeful bodyguarzilor. Pentru a fi șeful, trebuie să fii aproape și mereu alături de el. Făcând lucruri care l-ar putea ajuta.
La naiba! Începeam să mă întreb dacă mafia era șchioapă sau ce? De ce trebuia să pregătesc eu lucrurile și să fac totul singur? Dacă voia să-l slujesc așa, nu trebuia să aștepte întoarcerea mea!
– Serios, nu este deloc dificil. Important este să-l ții pe Dl. Kinn în siguranță, restul va fi tratat de el în consecință.
– Care este „restul” care ar trebui tratat în consecință?
Am avut o presimțire proastă despre asta. Se părea că îmi ascund ceva pentru a mă înșela folosind cuvântul bodyguard. Mă gândeam la asta de ceva vreme.
Atmosfera din cameră era tensionată, toată lumea se holba la mine, în afară de acel nenorocit de Kinn, care se prefăcea în continuare că se uită la pereți de parcă i-ar fi teamă să nu se prăbușească.
– Uh… titlul de proprietate al casei și actele ipotecare, am aruncat o privire, în timp ce secretarul din colțul mesei a luat un dosar și l-a așezat în fața mea.
– Dacă accepți toate ofertele, Dl. Khorn va anula actele de transfer și ți le va returna.
Recunosc, toate acestea erau foarte tentante. M-am uitat la document și apoi mi-am întors privirea spre contractul de bodyguard din fața mea. M-am oprit o clipă, înainte de a ofta și de a sprijini încet vârful stiloului pe document, după care am tras o linie și am semnat contractul.
Am strâns din dinți și m-am rugat în tăcere ca ceea ce tocmai făcusem să fie decizia corectă.
I-am văzut pe Korn și pe secretar zâmbind împreună. Korn a semnat hârtiile și le-a ștampilat, apoi mi-a returnat toate actele. Certificatul de proprietate al casei era din nou în mâinile mele și instantaneu mi-a trecut prin minte, dacă aș ignora contractul în acel moment, m-ar ucide? Dar asta s-a întâmplat doar când Korn a scos documentul ce tocmai îl semnase să-l examineze bine.
– Phachara… înseamnă diamant, nu? Frumos nume, bună fizionomie, s-a uitat Korn pe una din hârtii și și-a ridicat ochii pentru a mă privi în față.
– Ești clarvăzător?, am spus-o involuntar, dar pe un ton mult mai calm combinat cu o privire ridicolă, făcând întreaga cameră să mă privească de parcă tocmai aș fi făcut o greșeală. Hei… doar întreb!
– Încearcă să folosești bunele maniere. Dl. Korn este șeful și trebuie să înveți să fii mai respectuos.
Hei, ce-i cu secretarul ăsta? De ce se uită la mine atât de urât?! Este un înger al morții!
– Hahaha, la naiba, începi munca de mâine, spuse Korn râzând.
– Huh? Mâine? Nu este prea curând?, am protestat.
– Aștepți ca tatăl tău să-ți taie cordonul?, m-a întrerupt vocea lui Kinn pe un ton enervant, apoi a pufnit și m-a fixat cu o privire tăioasă. Am înghițit tot ce am spus mai devreme despre aspectul lui frumos. Pentru că pentru mine nu părea altceva decât un demon cu două coarne ieșite din cap.
– La naiba!!, am spus încet, dar ochii mei s-au năpustit asupra lui.
– Chan, du-l să-și vadă camera, mă doare capul si mă duc să mă odihnesc.
Am înghițit toate întrebările pe care le aveam atunci când Korn a părăsit camera de îndată ce a terminat de vorbit, inclusiv Kinn, lăsând în urmă doar un bărbat pe nume Chan. Judecând după chipul acestuia, trebuie să fi fost mai mare decât mine. Fără îndoială. Apoi am prins viteză pentru a-l urma.
– Unde mă duci?
Am ținut actul casei mele lipit de corp și l-am urmat repede. Casa aceea era imensă. Era un hol, o sufragerie, un spațiu de lucru și așa mai departe. În momentul acela am mers așa o vreme fără să vedem capătul.
– Te duc în camera ta, a spus acesta, oprindu-se din mers și întorcându-se spre mine.
– Care cameră?
– A ta.
– Chiar trebuie? Aș vrea să merg la mine acasă. Nu pot să mă duc acasă după serviciu conform programului meu?
Totul a devenit și mai ciudat când mi-au pregătit o cameră de parcă ar fi trebuit să stau acolo. Erau un grup de escroci?
Cineva clar m-a păcălit cu chestia asta cu bodyguardul!
– Sunt foarte mulți oameni aici. Când îți termini tura de dimineață, poți merge să studiezi cu Dl. Kinn. Are nevoie de ajutor, știi… notele sale.
– Hei, cine a spus că o voi face?, am protestat imediat.
– Mergi la aceeași universitate cu Dl. Kinn, nu?
– Nu știu.
Da, sigur, așa părea, dar de ce trebuia să o fac?
– Acum, gata… dormi aici în zilele lucrătoare. Și hei, nu intra în belele prea des. Oamenilor de aici le place pacea și liniștea, a spus Chan aruncându-mi o privire dubioasă.
La naiba cu voi toți, nu voi lăsa pe nimeni să mă privească așa! Asta e o casă sau o închisoare? De ce sunt atât de aroganți?
– Dar în zilele în care nu am o obligație, nu voi dormi aici.
– Cum dorești!, a spus el cu o față plictisită, părând atât de enervant încât voiam să-i arunc o bombă în față. La naiba!
– Chan… Unde pleci? Eram pe cale să mă ridic și să protestez pentru că nu mă puteam opri să-mi spun părerea. Trebuia să fiu oprit! Doamne, eu și gura mea mare.
– Khun. Fără să mă privească, secretarul arogant și-a plecat capul, făcându-mă să zâmbesc în fața siluetei îmbrăcate în halat, care mă privea cu suspiciune. Am crezut că văd geamănul lui Kinn. Observându-l de la distanță mi s-a părut normal, dar pe măsură ce m-am apropiat de el, am simțit că ceva nu este în regulă.
– CINE EŞTI TU?, m-a întrebat noul sosit, arătând cu degetul spre mine. Înfățișarea lui era strălucitoare, cu bodyguarzi care îl urmau, privindu-l în întuneric.
– Noul șef al gărzilor de corp ai lui Kinn… Acesta este Porsche. Îl reprezintă pe fratele tău mai mic, Dl. Kinn, a răspuns Chan.
Mi-am ridicat sprâncenele, privind gânditor la silueta din fața mea. Mă gândeam eu că este fratele lui; Ei bine, fața lui semăna foarte mult cu fața de rahat a lui Kinn.
– Uau, uau, uau… mișto! Ai și tu un tatuaj, pare înfricoșător, a spus el în timp ce se năpusti asupra brațului meu tatuat, ciupindu-l și aproape făcându-mă să mă sperii. Apoi, mi-a ridicat imediat brațul mai aproape de ochi și s-a uitat la detaliile desenului meu.
– Minunat! Minunat! Vreau să am unul ca ăsta. Arată mișto, trebuie să fie înfricoșător! Băieți, să mergem mâine. Vreau să am unul ca ăsta. Îmi place!
Am văzut fețele bodyguarzilor săi albindu-se. Nenorocitul ăla chiar era „ceva”!
– Khun…, a oftat Chan tare înainte să se apropie ca să mă îndepărteze de el.
M-am plimbat prin vilă și am observat că erau zeci de uși aliniate într-un șir lung. Totul arăta nou, curat și era înconjurat de lemn umbros și neted.
Acești oameni erau deosebit de buni în alegerea lucrurilor frumoase! Chan deschise ușa ultimei încăperi din spate. Interiorul camerei era spațios. Arăta ca un dormitor studențesc obișnuit, cu o baie mică, pat metalic și saltea, dar fără perne și cearșafuri. Era și un dulap folosit, dar nu părea ponosit și, cel mai important, era un aparat de aer condiționat lipit de peretele lateral îndepărtat.
– Deci totul este așa de frumos aici?, am întrebat ușor. M-am gândit că va fi ca într-un film, unde dormitorul ar fi mizerabil.
Am intrat, am pornit aerul condiționat, am pus dosarele importante pe pat și m-am uitat în jur.
– Ai noroc că vechiul deținător al camerei avea aer condiționat, spuse Chan.
– Unde a plecat posesorul camerei?, am întrebat cu voce joasă.
– A murit. Am fost surprins de cuvintele lui. Privindu-l în secret, s-a comportat de parcă nu știa nimic, lăsându-mă să dorm în camera unui om mort.
Cum adică??
La naiba, îmi era și mai tare frică de fantome. Aș fi încercat să uit ceea ce spusese Chan, oricum atmosfera nu era înfricoșătoare în camera aceea, nu mi-ar fi păsat. Totuși, nu aș fi dormit acolo când nu eram la serviciu.
Chan mi-a lăsat cheile și apoi s-a întors să sune pe cineva înainte de a pleca.
– Big!, a chemat Chan pe cineva, zâmbindu-mi. Era mulțumit să mă enerveze? Fiecare dintre bodyguarzi arăta de parcă avea un zâmbet pe buze. Sau aveau o regulă care îi prevenea să zâmbească?
– Da, Chan..., s-a apropiat și s-a uitat la mine. Era și mai frustrant ca înainte, el fiind cel care ieri amenințase că mă omoară. Așteaptă un minut!
– Poți să îl duci pe Porsche să arunce o privire prin casă, mă duc să îl văd pe șef…
– Nu, ar fi bine să rogi pe altcineva, a spus cu o față dezgustătoare în timp ce se uita la mine. Mă simțeam frustrat și nu-mi păsa dacă nu-i plăcea chipul meu pentru că sentimentul era oricum reciproc.
– Aceștia sunt oamenii mei?, am întrebat cu voce joasă. Deodată s-a întors să mă privească.
– La ce naiba, te uiți!, se răsti aspru.
„…” Nu am răspuns, doar am râs.
– Nu fi arogant doar pentru că ești noul șef al bodyguarzilor, nu accept asta, a spus și a făcut un pas înainte, aplecându-se spre mine. Nu m-am dat înapoi și am continuat să îl privesc.
– Oamenii ca mine nu vor lăsa capul jos și nu vor respecta pe cineva ca tine, nu fi prea plin de tine!
– Deci, ce ai de gând să faci în privința asta?, am spus încet, zâmbind ușor.
– Huh! Oamenii ca tine nu aparțin acestui loc.
– Dar eu sunt aici. L-am provocat cu o expresie rece care l-a făcut să-și piardă cumpătul.
– Oamenii ca tine nu vor fi niciodată loiali. Fii sincer, într-o zi îți vei trăda șeful, iar eu nu te voi lăsa să stai aici!
– Deci dacă aș rămâne… asta ar însemna că ai fi supărat până la moarte? M-am aplecat spre el și am vorbit pe un ton foarte iritant. Până în punctul în care Big părea incapabil să reziste, strângându-și pumnul tremurător înainte de a-l ridica gata să mă lovească.
– Dar îmi pare rău, nu știi cine sunt? Nu știi încă? Sunt persoana pe care o vrea șeful tău. Cum poți să mă lovești în față atât de ușor?
– M-am îndepărtat de acel pumn uriaș gata să-mi plonjeze în față, devenind și mai supărat. S-a pregătit să ridice pumnul, întorcându-se să dea în mine. Mi-am ridicat piciorul ca să-l lovesc puternic înainte ca mâna lui să lovească peretele. Nu i-am dat drumul, mi-am pus piciorul pe pieptul lui ca să-l țin nemișcat.
– La naiba!
– Nu e de mirare că Kinn are nevoie de un nou bodyguard. Ești ca o vrabie, un slab.
După ce a terminat de vorbit, Big mi-a dat piciorul la o parte și a tras un al doilea pumn, încercând să mă lovească. I-am blocat brațele și i-am răsucit corpul până l-am așezat cu fața în jos pe podea. Genunchiul meu s-a sprijinit pe o parte a corpului lui, apoi l-am lăsat să se zbată. Am scos o țigară din buzunar și am băgat-o în gură, am aprins-o cu un chibrit și apoi am expirat ușor.
– La naiba!! Dă-mi drumul, ticălosule! Cu siguranță am să te omor!, urlă el.
– Și vei muri încercând!
I-am blocat brațele până când mi s-a stins țigara, apoi am lăsat mucul pe podea și l-am eliberat. M-am dat la o parte și m-am pregătit să mă îndepărtez de acea distracție. Poate ar fi trebuit să o ia ca pe o lecție. Dar m-am înșelat, pentru că de îndată ce m-am îndepărtat, am auzit zgomotul pașilor săi ce se repezeau din nou în spatele meu. M-am întors și am văzut că Big ținea în mână o bucată mare de lemn ca să mă lovească. Nu părea să fi învățat din experiență. L-am lovit din nou cu piciorul, apoi când a căzut la pământ, m-am năpustit asupra lui. L-am lovit cu pumnul în față până când i-a țâșnit sângele pe gură.
M-am suit pe el si i-am dat un al doilea pumn cu toată puterea pe care o aveam, fără a avea de gând să mă opresc. De furie, l-aș fi omorât chiar acolo dacă nu ar fi fost vocea care m-a oprit.
– Oprește-te! Ce faci?
Am fost prins de trei sau patru bodyguarzi ,care fuseseră martori la incident. Eram plin de furie în timp ce Big zăcea undeva pe pământ, pe jumătate leșinat și în suferință.
S-a deschis o ușă mare de lemn. Big și cu mine am duși acolo de cineva. Nu mi-a luat mult să-mi dau seama unde ne aflăm, deoarece privirea mea s-a ciocnit de silueta înaltă care stătea confortabil cu telecomanda TV în mână.
– Se certau, D-le Kinn, a spus un bodyguard. Mi-am tras brațul din strânsoarea subalternului lui. Ochii lui păreau goi, s-a uitat la mine o vreme, apoi și-a îndreptat privirea spre televizorul mare din fața lui.
– D-le Kinn… El a început primul, spuse imediat Big cu o voce bâlbâită. Așa s-a dovedit că, pe lângă faptul că era un bătăuș, era și un mincinos lingușitor și un spion.
– Nu ai început încă munca și deja creezi probleme. Nu te-ai săturat să te bați?, spuse Kinn cu o voce moale, fără ca măcar să se uite la noi.
– Eh… voi, păsări lipsite de creier, am spus uitându-mă la corpul lui Big, care se ținea cu mâna de stomac pentru a-și suprima durerea. Nu îmi era frică de nimic.
– La naiba!, scuipă Big cu o voce scăzută în timp ce continuam să mă uit la el.
Sunetul telecomenzii trântite de masa de sticlă m-a făcut să întorc capul să văd de unde venea. Kinn se ridică brusc și începu să meargă, oprindu-se în fața mea. Am rămas în picioare fără a fi intimidat, dimpotrivă mi-am asumat o poziție dreaptă, care degaja o forță mai mare.
I-am aruncat o privire rece, dar el se uita la mine fără întrerupere. Imaginea de ieri, cea în care mă sufoca atât de tare încât aproape m-a făcut să mor, mi-a inundat mintea. Nu am îndrăznit să provoc aceeași soartă astăzi. Recunosc că pe ascuns eram puțin speriat pentru că ochii lui erau greu de citit și când m-am uitat la el, pulsul inimii o luase la galop, aproape că mă oprisem din respirație.
– Nu-mi place să am mizerie în casă… și acesta nu este un loc în care să te poți mișca după cum vrei tu.
– Dar n-am făcut… oamenii tăi au venit și m-au provocat primii.
Kinn nu părea să mă creadă. A aruncat o privire spre Big și a continuat să se uite la mine.
– Dacă te cert și nu mă asculți, știi ce pedeapsă o să-ți dau?, a răsunat acea voce calmă în jurul meu. Mi-am înghițit saliva în timp ce privirea lui căzuse pe gâtul meu încă roșu. Amprentele erau clar vizibile, la fel și durerea.
– Nu uita unde ești. Trebuie să înveți să alegi cuvintele potrivite pe care să le folosești când vorbești cu mine.
–… De ce trebuie să te ascult?, l-am întrerupt imediat. Kinn a făcut un pas spre mine, iar eu m-am dat imediat înapoi.
– Te-am avertizat.
– Dacă nu ești mulțumit, mă concediezi?
– Eh… nu te voi da afară atât de ușor. Va trebui să stai până când… voi fi mulțumit.
S-a îndreptat din nou spre mine. M-am simțit inconfortabil văzându-i gesturile și privirea, dar am încercat să nu-l las să vadă că încă eram uimit. Apoi, doar și-a înclinat capul spre urechea mea.
– Ce ai de gând să faci?, am întrebat bâlbâind puțin.
– Mâine să vii la timp..., mi-a șoptit el ușor. Cu un zâmbet vag, Kinn și-a tras capul înainte ca eu să înghit în sec.
– Ticălosul!, m-am uitat la el și l-am înjurat încet.
La naiba! Chiar îl urăsc. Încearcă să mă domine folosindu-și privirea pentru a mă supune.
Nu puteam suporta atmosfera asta. Deodată mi-am adus aminte de contractul pe care l-am semnat. Era decizia mea corectă sau greșită?
M-am întors să iau niște documente importante din camera mea înainte să mă grăbesc spre locul unde parcasem motocicleta, lângă postul de pază din fața casei și am pornit imediat spre căminul prietenului meu, unde era Chè.
Mai era o problemă cu care trebuia să mă confrunt în acea zi, și anume cum să-i explic lui Chè că reușisem să răscumpăr casa atât de repede. Nu-mi venea încă în minte ce să-i spun fratelui meu.
– Hei… cum am reușit să ne întoarcem în casa asta?, m-a întrebat fratele meu de îndată ce picioarele lui au atins podeaua casei noastre.
– Ei bine… m-am dus să împrumut niște bani de la Jade, mințisem. În acel moment, nu eram pregătit să spun adevărul pentru că, dacă ar fi aflat, probabil s-ar fi supărat. M-am dus să apăs pe întrerupător și am început să așez în ordine toate lucrurile împrăștiate prin casă. De la incidentul care s-a petrecut în ziua respectivă, nu ne-am întors niciodată.
– Hei…, Chè își înăbuși vocea și se ridică îndreptându-se spre mine.
– Ce-i?, am răspuns, prefăcându-mă în mod repetat că fac curat în casă. Am încercat să-l ignor și am știut că va fi un dezastru.
– Doar noi doi trăim împreună acum…, am oftat, în timp ce mi-am aplecat capul să despachetez.
– Știu cât de apropiați suntem unul față de celălalt… știu că nu m-ai putea minți niciodată. Am închis ochii și am oftat lung înainte de a mă confrunta cu el.
(…)
M-am uitat la fața fratelui meu, încercând încă să-mi găsesc cuvintele. Mă gândeam la o scuză ca să nu-mi pară rău de decizia pe care o luasem.
– De ce? De ce ai acceptat?, i-a tremurat vocea, iar pe chipul său se vedea dezamăgirea.
– Hmmm… da, am acceptat, am mormăit încet, confirmând încet spusele sale.
– De ce ai făcut asta? Și-a ridicat mâna ca să o prindă cu putere pe a mea înainte de a o strânge de furie.
– Chè… voi face totul pentru tine.
– Dacă o faci cu adevărat pentru mine, atunci trebuie să asculți ce am de spus…. Fratele meu și-a strâns buzele și lacrimile îi curgeau pe față. Când i-am văzut lacrimile am regretat imediat, m-au făcut să mă simt inconfortabil.
– Suntem doar noi doi! Dacă te duci să muncești pentru ei și ți se întâmplă ceva… cine va rămâne cu mine atunci? Lacrimile îi curgeau pe ambele părți ale obrajilor. Mi se rupea inima de durere la fiecare cuvânt al său. Persoana pe care o iubeam cel mai mult a urât decizia mea.
– Îmi pare rău… dar promit că voi fi bine, am spus încet. Mi-am ridicat mâna și i-am pus-o deasupra capului, însă el mi-a respins-o imediat.
– Dacă ți se întâmplă ceva rău, o să mă supăr pe tine… nu te voi ierta niciodată și o voi face…
Înainte să termine ce avea de spus, l-am luat în brațe.
Chè nu mi s-a părut niciodată atât de sensibil și, de obicei, nu a arătat niciodată acest tip de afecțiune. Nu ne-am vorbit niciodată unul celuilalt cu inima deschisă, nu am fost niciodată nevoiți să ne exprimăm atâtea cuvinte și sentimente. Amândoi știam câtă grijă și dragoste aveam unul față de celălalt, pentru că el m-a avut doar pe mine și eu doar pe el pe această planetă.
– Am promis că nu voi muri ușor.
M-a lovit puternic pe spate în timp ce cu cealaltă mână m-a prind de haine.
– Promiți că te vei ține de cuvânt?, întrebă el pe un ton tremurător. Umerii îmi erau umezi de lacrimi. Am auzit sunetul unui scâncet și nu am vrut să-i văd fața în acel moment. Am încercat să-mi suprim emoțiile, astfel încât el să nu știe că și eu mă simțeam speriat și sensibil.
– Chè… nu te voi părăsi niciodată, crede-mă. L-am îmbrățișat mai tare ca oricând, ca și cum aș fi vrut să-i spun sentimentele mele prin acea îmbrățișare, să-i transmit că ceea ce am spus este adevărat. Nu voi lăsa să mi se întâmple nimic rău, voi continua să mă apăr și îmi voi aminti că fratele meu este singura mea protecție.
(…)
Tăcerea era peste tot în jurul nostru în timp ce am continuat să-l îmbrățișez așa, înainte ca el să-și ridice capul de pe umărul meu și să mă privească. Ochii roșii ai fratelui meu m-au făcut să-mi mușc tare buza. Nu am vrut deloc să-l văd așa.
– Chiar trebuie să faci asta, nu?
– Hmm…, am dat din cap.
Dacă mori, îți voi dezgropa trupul ca să te insult și nu voi aprinde jertfe pentru tine. Te voi lăsa să mori de foame a doua oară… nu îți voi purta merite.
Am zâmbit puțin când i-am văzut fața serioasă amenințându-mă la nesfârșit.
– Știu, mereu am spus că nu voi muri ușor! Nu trebuie să-ți faci griji, voi trăi și voi lucra, apoi voi câștiga banii pentru facultatea ta și poți oricând să te joci cât vrei!, i-am spus mângâindu-i capul fratelui meu care continua să se îmbufneze.
– Te rog să-mi promiți! Spune-mi da.
– Da.
– Deci pot să cumpăr mai multe jocuri astăzi?
– La naiba!, am strigat clătinând din cap. Chiar dacă a vorbit așa, lacrimile îi curgeau totuși.
L-am prins ușor de cap, promițându-i că voi fi bine și că nu-l voi mai face niciodată să plângă.
Promit că voi face orice, chiar dacă este greu, nu voi renunța ușor și nici nu voi muri ușor .
*********************
JOI
Eh…
Era greu. Am oftat pentru a suta oară după ce am terminat cursul de după-amiază. Am condus de la universitate până la vila mare la care am fost alaltăieri. De acum înainte probabil că aveam să merg des. M-am întors aproape trei ori înainte de a intra. Mi-a luat mult timp să-mi găsesc curajul să-l înfrunt din nou pe Kinn.
Știam foarte bine că soarta mea de acum înainte nu avea să fie una ușoară.
Eh… în concluzie… am luat decizia corectă sau nu?
~Să fie oare decizia corectă pentru Porsche? ~
