Prima zi
– Porsche –
Am stat mult timp gândindu-mă la alegerile din viața mea, înainte de a mă îndrepta spre porţile aurite ale casei lui Kinn.
Paznicul de la intrare mi-a notat numele și mi-a făcut semn să-mi parchez motocicleta într-o parte. Am scos doar un oftat apatic în timp ce mă uitam la băieții în uniformă neagră, care erau împrăștiați prin fiecare colt al casei lor. De ce naiba aveau atât de mulți oameni care să lucreze pentru ei? Cu ce afaceri se ocupau de era necesară urmărirea intensă tot timpul?
Când am intrat înăuntru, m-au întâmpinat râuri de priviri ostile. Unele grupuri de bărbați doar se uitau la mine, altii mă tratau cu indiferență. Eu însumi m-am uitat la ei și mi-am făcut drum prin mulțime.
– Oh, ești deja aici. Vino cu mine.
De îndată ce am ajuns la intrare, silueta lui Chan m-a salutat, ținând un document într-o mână și o ceașcă de cafea în cealaltă. Ne-am plimbat prin câteva încăperi și prin asta am realizat că nu mă voi obișnui niciodată cu acel loc. Atmosfera era mult prea liniștită, greoaie și înfricoşătoare.
– Intră!
L-am urmat pe Chan în încăperea care, din câte am putut vedea, era o sală de ședințe. Proiectoarele, mesele, chiar și scaunele, toate au fost aranjate într-o manieră ordonată.
– Hei, învață să-ți saluți superiorii, spuse un băiat, care ridica cutii pentru a le aranja pe masa.
– Uh… Bună dimineața…
Mi-am încrucișat mâinile degajat, dar tot am simțit o tensiune în atmosferă.
– Hei, este adevărat că te-ai încăierat ieri cu Big?, a întrebat Chan.
– El a început, am raspuns eu.
– Te rog să te abții de la certuri cu oamenii noștri și cel puțin încearcă să treci neobservat, Porsche, pentru a nu complica lucrurile pentru Dl. Kinn.
Auzind acest nume mi se stricase starea de spirit, o spusese ca și cum vorbea despre un înger coborât din cer.
– Stai jos aici între timp.
Chan îmi făcu semn ca să mă așez și eu am urmat ordinul.
– Acestea sunt un pistol și un pumnal. Ori de câte ori ieși afară cu Dl. Kinn, ia-le pe amândouă cu tine. Stai o clipă, știi să folosești o armă, nu-i așa?, a întrebat Chan, iar eu am dat din cap.
Pe lângă Taekwondo, am crescut jucându-mă cu armele, asta avea să fie ca o adiere.
– Și nu uita, treaba ta este să-l protejezi pe Dl. Kinn, trebuie să-l protejezi cu orice preț.
A ridicat o cutie neagră în care se afla pistolul şi pumnalul şi mi le-a înmânat.
– Dar dacă împușc pe cineva din greșeală? Voi fi arestat?
Mi-a întins pistolul de parcă ar fi fost o simplă jucărie. Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi ucis pe cineva? Ar fi mers Dl. Kinn la închisoare pentru mine?
– Tot ceea ce se întâmplă cu oamenii care lucrează aici este mai presus de lege.
Îmi spui fără nicio problemă că Dl. Korn i-a mituit deja pe toți? Așa mult? Cu ce afaceri se ocupă acești oameni ca să fie atât de influenți?
– Măcar spune-mi de cine să-l apăr pe Kinn.
– De oricine, de oricine îndrăznește să-l rănească.
Wow, asta e… uhmmm…
– De cei care au datorii față de ei, rivali și mulți alții, a adăugat acesta.
Super, chiar grozav! Ce mod grozav a avut de a descrie dușmanii cu care ar trebui să mă confrunt. Mă întrebam ce fel de afaceri are cu adevărat această familie. La început, am încercat doar să salvez un om nevinovat, dar acum m-am trezit având de-a face cu multe probleme din cauza lucrurilor din spatele familiei sale.
– Această familie conduce cazinouri, activități de cămătărie și alte afaceri.
Chan părea să înțeleagă la ce mă gândeam fără a pune întrebări. Putea cumva să citească gândurile? Dacă l-aș fi insultat, ar fi fost grozav dacă el m-ar fi putut auzi.
– Nu te mai uita la mine și fă-ți treaba acum. Dl. Kinn s-a întors deja de la universitate. Du-te să verifici.
Am dat din cap fără tragere de inimă și am pus pistolul și pumnalul deoparte.
– Ei bine, unde este camera lui Kinn?
– Dl. Kinn nu este prietenul tău, așa că nu mai vorbi cu el la per tu, a spus el cu o voce tare, iar eu mi-am dat ochii peste cap. Dacă ar ști că Regele Rama al X-lea a abolit deja sclavia?
– Deci unde îl găsesc?, am întrebat din nou, făcând tot posibilul ca să nu menționez numele lui.
– Etajul doi, camera din stânga. Și hei, dacă încerci să-l rănești pe furiș pe Dl. Kinn, ar fi bine să fii găsit mort!
Tipul mi-a aruncat o privire tăioasă într-un ton clar amenințător.
Până acum niciodată nu am fost amenințat de atâtea ori într-o singură zi. Eram ca un câine în lesă, o mică mișcare și mi-ar fi creat momente grele. Care era problema cu fețele lor? Toți zâmbeau ca o mulțime de zombi, în special Chan. Fața lui era prea rigidă, de parcă n-ar fi avut niciun fel de sentimente.
Am urcat la etaj așa cum îmi spusese Chan și, imediat, m-am trezit în fața unui mare număr de bodyguarzi, holbându-se la mine într-un mod ciudat. M-am îndreptat spre cameră și mi-am amintit că aici am fost dus cu o zi înainte.
M-am oprit în fața unei camere și un băiat, care era așezat pe canapeaua de lângă uşă, mi-a vorbit.
– Era și timpul. Dl. Kinn a vrut să te vadă.
Sunetul numelui său m-a făcut să tremur și ceea ce m-a deranjat cel mai mult a fost faptul că această camera era sub supraveghere. Locul acela mi s-a părut un teatru al absurdului. Am râs discret în sinea mea fiind pornit să intru în camera, când unul dintre oamenii lui m-au oprit.
– Lasă-ți armele aici.
În replica mi-am dat ochii peste cap și am ignorat ceea ce a spus.
– Nu vă faceți griji prea multe. Nu-i voi face nimic, de fapt, voi lua cutia cu mine și nu voi scoate nicio armă din ea. Ești fericit?
– Nu, lasă-le aici. Și nu-l face pe Dl. Kinn să aștepte prea mult.
Am oftat, am lăsat cutia la el și m-am îndreptat spre ușă. Când am deschis ușa, râsetele și strigătele din cameră s-au oprit instantaneu.
– Nu știi să bati?, spuse o voce cunoscută.
Mi-am aplecat capul privind și m-am trezit în fața unei priveliști neobișnuite, care m-a făcut să zâmbesc ușor. Era Kinn în uniforma de student, nu în hainele negre pe care le purta de obicei.
Am întins mâna spre ușă și am bătut intenționat.
– Iată, am bătut, am spus în timp ce mă uitam la grupul de studenți, pe care îi bănuiam ca fiind prietenii lui Kinn.
Aceștia m-au privit în tăcere și apoi s-au întors spre Kinn.
– Cine-i cel de acolo?, a întrebat unul dintre ei.
– Noul meu bodyguard, a răspuns Kinn, aruncându-mi o privire bună.
– Ce?, l-am întrebat.
Apoi și-a încrucișat brațele, dându-mi o expresie ciudată.
– Ești sigur că e bodyguardul tău și nu al tatălui tău?, a adăugat unul dintre prietenii lui, râzând de mine.
Kinn nu a răspuns, doar privi încruntat spre mine.
– Du-te și adu-ne ceva de mâncare.
A spus-o intenționat, făcându-mă să mă uit la el ciudat. Mâncare? Ce fel de mâncare?
– Vorbești limba noastră?, a șoptit prietenul lui spre el de parcă nu i-aş fi auzit.
Hei, uite, sunt chiar aici în fața ta!
– Ți-am spus să ne aduci ceva de mâncare. Coboară acum.
De data aceasta fusese clar un ordin de la el, iar tonul serios cu care mi se adresa doar mie mi-a stârnit frustrarea.
Arăt ca un nenorocit de servitor!? Nu sunt servitorul tău, Dumnezeule!
– Nu sunt servitorul tău!, am strigat la el, speriindu-i prietenii.
– Wow, avem un luptător aici cu noi, spuse unul dintre prietenii săi.
– Porsche, nu mă face să repet. Coboară și adu niște mâncare, acum!, spuse Kinn, făcând tot posibilul să-și mascheze furia.
M-am uitat la el și am tras un aer adânc în piept.
– De ce trebuie să cobor pentru mâncarea ta? Du-te să ți-o iei singur!”, i-am spus revoltat.
– Porsche!
S-a ridicat de pe canapea și m-a prins de braț. Nu am îndrăznit să mă apropii de el, dar nemernicul de Kinn m-a tras și s-a uitat la mine cu aceeași privire pe care o folosise și zilele trecute când și-a pierdut controlul.
– Nu vrei să mă testezi, nu-i așa, Porsche?, spuse Kinn, scrâșnind din dinți.
Ochii lui au început să se întunece mai tare ca de obicei. I-am împins pieptul cu repeziciune și m-am eliberat din strânsoarea brațului său.
– Știu!, am replicat si apoi am iesit din cameră încruntat; Chiar nu puteam suporta oameni ca el, pur și simplu erau prea răsfățați.
Am coborât, așa cum mi-a spus el, dar mi-am dat seama că nu știam unde este bucătăria. Întinderea acelei case chiar începea să mă enerveze, bodyguarzii doar mă priveau ciudat de fiecare dată când treceam prin fața lor, așa că nici nu am încercat să întreb pe vreunul dintre ei. M-am îndreptat spre scări uitându-mă în jur, până când mi-am dat seama că mă învârteam în cerc.
– Unde încerci să mergi?, m-a oprit un bărbat îmbrăcat în negru, uitându-se la mine.
– La bucătărie, am răspuns.
Când mi-am dat seama încotro mă îndrept, am plecat fără să-mi pese de expresia pe care mi-a dat-o. Nu putea să-mi pese mai puțin de atât pentru că eram în cea mai proastă stare la acel moment.
Am străbătut coridorul și, în cele din urmă, am ajuns la bucătărie, în interiorul căreia se aflau patru servitoare care-și făceau treaba. Una dintre ele s-a întors și m-a salutat.
– Vino și ia ceva de aici, mi-a spus aceasta cu cel mai cald dintre zâmbete.
– Trebuie să iau ceva de mâncare, am spus degajat și apoi mi-am dat seama că femeia din fața mea era cu mult mai în vârstă decât mine, așa că mi-am înmuiat privirea.
– Sunteţi prieten cu Dl. Kinn?, m-a întrebat ea cu o atitudine umilă.
– N-nu, eu sunt noul bodyguard al lui Ki… ăă… noua lui garda de corp, era cât pe-aci să-i rostesc numele din nou.
Femeia se încruntă în sinea sa.
– Oh, bodyguardul D-lui Kinn. Dar de ce nu ți-ai schimbat hainele?, a întrebat ea curioasă.
– Am venit doar să iau ceva de mâncare, am oftat, fără să-i mai accept întrebările.
– Stai o clipă, prietenii D-lui Kinn sunt aici, nu-i așa?
Am dat din cap, iar ea mi-a întins o tavă cu ceai și câteva gustări.
– Ahh, acest fel de mâncare este pentru Dl.Tae. Te rog spune-i că mătușa i-a făcut ceva mai mult doar pentru el, mi-a vorbit aceasta, în timp ce a continuat să-și facă treaba.
De ce nu puteau servitoarele să-i ducă direct? De ce trebuia sa fac eu toate astea? Mă gândeam în sinea mea plecând cu o tavă mare în mâini.
Ar fi trebuit să scuip în ea? ca să mă răzbun pe acel arogant Kinn. Dar m-am gândit că va fi doar o pierdere de vreme mai ales că oamenii lui pândeau mereu la fiecare colț al casei. Aș putea să mă răzbun pe Kinn într-una dintre zile.
– Deschide-mi ușa, am spus în timp ce mă îndreptam spre ușă, dar niciunul nu s-a obosit să-mi dea o mână de ajutor. Se auzea doar sunetul paginilor întoarse din ziarul pe care îl ţineau.
– Hei!, am spus din nou, dar ei nici măcar nu s-au catadicsit să se uite la mine.
Eram aproape pe punctul de a pune tava pe podea pentru a putea să-mi eliberez mâinile, dar una dintre ele m-a oprit.
– Ce faci?
– Trebuie să deschid uşa, am spus dându-i cel mai fals zâmbet.
– Și ai fi pus mâncarea D-lui Kinn pe jos? Ești cu adevărat incredibil, spuse el amuzat.
Nu o voi pune doar pe jos. S-ar putea chiar să scuip în ea! Aș scuipa în ea dacă aș avea ocazia!
Mi-am îndreptat postura ținând tava corect. Nenorocitul se uită frustrat la mine și apoi mi-a deschis ușa. Dacă ar fi făcut asta mai devreme, nu am mai fi avut acest tip de conversaţie.
Am intrat în cameră și i-am văzut certându-se despre relații, mi-am făcut drum în mijlocul cercului său, am luat tava și am trântit-o pe centrul mesei de sticlă, stropind cu niște ceai. Prietenii lui au ridicat repede o carte și o bucată de hârtie și le-au ținut în fața sa, uitându-se la mine.
– Chiar trebuie să fii atât de dezordonat? spuse un băiat.
Dezastru? Nici măcar nu a ieșit din tavă.
– Porsche!, mormăi Kinn, în timp ce eu i-am aruncat o privire. Fața lui începea să dea semne de furie.
– Lăsați-l să plece, a spus un alt prieten de-al lui, punând o mână pe umărul lui.
Kinn încerca să-și suprime mânia, care m-a făcut să rânjesc. Eram pe cale să plec, când Kinn m-a oprit din nou.
– Cine ți-a spus că poți pleca?
M-am oprit și mi-am întors capul spre el.
– Altceva?
– Vreau niște cafea, a spus el, iar eu am scos un oftat adânc.
Acesta a fost probabil cel de-al o sutălea meu oftat al zilei. Eram aproape de a începe să protestez, dar m-am hotărât să-i las și să cobor din nou scările.
– Unde te duci? N-ai auzit ce-am spus?
– Mă duc să-ți aduc cafeaua, ce altceva mai vrei?, i-am răspuns iritat.
– Aparatul de cafea este aici, a spus el, direcționându-mă spre partea din încăpere în care acesta era amplasat.
Oamenii bogați știu să facă față vieții!
M-am dus la mașinăria dreptunghiulară și am privit-o îndeaproape.
La naiba, chestia asta e prea sofisticată pentru mine.
– Aş dori o cafea americană fierbinte, mi-a spus.
Nu mai cere americană, ci spune-mi cum să folosesc masina asta mai întâi!
– Uhhh… îmi ia mult timp s-o fac și iar voi avea probleme, am mormăit încet.
M-am uitat asupra întregii mașinării, am apăsat butonul de pornire și apoi butonul de start. M-am uitat la ea o vreme și până la urmă am devenit nerăbdător pentru că tot nu vedeam cafeaua Americano. M-am uitat din nou și am văzut un buton roșu pe care scria FIERBINTE. L-am strâns și apoi mi-am pus degetul pe celălalt buton cu simbolul ceștii de cafea pe el. Aparatul nu a pornit așa că am crezut că trebuie să aștept ca apa sa dea în clocot, apoi am apăsat butonul cu ceașca ca la o cafetieră obișnuită.
“…”
A trecut un minut și am crezut că trebuie doar să aștept să fierbă. Aparatului îi luat prea mult, așa că mi-am permis ca să privesc în jur.
Camera era bine mobilată și decorată, tonul de culoare folosit era o combinație de negru și maro. Era și un candelabru, un birou mare, o bibliotecă lângă perete și o canapea amplasată în centrul camerei. Câteva ramuri stupide, lipsite de viață pentru decor si o camera cu ușă de sticlă; camera aceea trebuie să fi avut aceeași mărime ca aceasta, dar cu perdele negre care acoperă totul. Era o baie? Sau un alt dormitor. Un zâmbet ușor amar mi-a izbucnit pe măsură ce simțeam gelozia acumulându-se în mine. Dar pe de alta parte, mi-am dat seama că această cameră trebuie să fie mult mai scumpă și de modă veche.
Eram pierdut în gânduri când, dintr-o data, unul dintre prietenii lui a vorbit.
– Nu simți miros de arsură? spuse el, ceea ce am observat si eu.
– Miroase a oțel ars.
M-am uitat la ei încercând să-mi dau seama de unde venea mirosul.
– PORSCHE!, sări Kinn de pe canapea, privindu-mă șocat.
– CE!?”, am răspuns imediat.
– Arde aparatul de cafea! La naiba!
M-am uitat spre mașinărie și am văzut un nor de fum răspândindu-se. La început, am crezut că arde ulei, dar acum ieșeau scântei luminoase de acolo. Am stat și m-am uitat la mașinărie neputincios.
– Ce naiba faci? Oprește întrerupătorul acela!
Vocea lui Kinn țipă și s-a repezit să deschidă ușa, dându-le ordin oamenilor săi să oprească întrerupătorul, ceea ce eu nu am putut face.
“Unde e!?”, am răspuns în panică, încercând să găsesc nenorocitul de întrerupător.
Cei trei prieteni ai lui s-au ridicat și au fugit spre uşă, strigând frenetic după ajutor.
Unde naiba este întrerupătorul? Cum să văd prin fumul ăsta gros?
“Tuse! Tuse!”
– Time, du-te și găsește întrerupătorul! După ce l-ai găsit, oprește totul!, i-a spus Kinn unuia dintre prietenii săi.
Ce naiba vrei să spui? Evident că nu-l găsesc cu acest fum sufocant pe față și cât timp TU încetezi cu sâcâiala.
– Unde naiba este?!, se auzi un scâncet.
– La naiba, folosește-ți ochii ăia!
Vocea lui Kinn răsună peste podeaua fumurie la fel ca sunetul unui extinctor.
– D-le Kinn! Tuse! Tuse! … Ești bine?
Vocile de afară au sunat la unison.
– Sistemul de incendiu a oprit deja curentul, D-le Kinn, spuse o altă voce.
Kinn părea uşurat, iar oamenii lui l-au ajutat să se întoarcă pe canapea. În ceea ce mă privește, am stat în aceeași poziție retrăind ceea ce tocmai se întâmplase.
– Ce se întâmplă, Kinn?, a venit prietenul lui să întrebe.
Ceilalți bodyguarzi au intrat și au deschis fereastra. Alții au deschis ușile pentru a lăsa fumul să iasă afară.
Nu vezi că sunt în stare de șoc?! La naiba, oamenii ăștia mă vor înnebuni.
Mi-am luat libertatea de a-i ajuta. Unii dintre ei au mers afară pentru a se curăța de fum, iar alții aruncau o privire spre aparatul de cafea ars. De îndată ce au văzut priza, au deconectat-o și au dat-o la o parte.
Dacă ți-ai fi făcut singur cafeaua, noi nu am fi avut acest gen de problemă. Îmi spusesem în sinea mea.
De îndată ce situația a revenit la normal, Kinn m-a chemat în fața lui. S-a uitat la mine de parcă aș fi fost mâncarea pe care voia să o devoreze. Și-a lăsat ceilalți oameni să-și escorteze prietenii afară, lăsându-mă pe mine și pe alți bărbați în interiorul camerei.
– Încerci să-mi dai foc la casă?, a spus el pe un ton dur și cu furie în ochi.
– Nu asta a fost intenția mea, am răspuns cu voce joasă.
– Din fericire, avem un sistem de întrerupere a curentului, altfel casa ar fi ajuns deja cenuşă!, a mormăit unul dintre oamenii lui la mine.
Sfinte Dumnezeule! Trebuie să fii atât de crud?
– Nu era apă în aparat. Cum de nu ai observat?, a mijit Kinn din ochi, uitându-se la mine.
– Nu știu să folosesc aparatul de cafea…, am spus cu voce joasă.
Motivul a fost că nu a existat nicio picătură de apă în interiorul mașinii și placa de încălzire s-a ars.
– Nu știi cum să-l folosești? De ce nu mi-ai spus!?, a strigat Kinn.
Mi-am dat ochii peste cap ca răspuns și i-am aruncat o uitătură urâtă.
Ce știam? Am crezut că este ca un fierbător normal, Dumnezeule!
Am continuat concursul de fixare a privirilor până am renunțat. Eram prea obosit ca să mă mai cert. De ce am avut prima zi atât de obositoare?
– Dacă nu știi, întreabă. Nu mai juca rolul unuia care știe totul. Este enervant.
– Sunt bodyguard; nu ar trebui să te aștepți să știu cum să fac aceste lucruri. Dacă vrei ca cineva să o facă, angajează un barman!, am spus frustrat.
– PORSCHE!, țipă Kinn, trântind cu putere paharul de masă de se auzi în toată încăperea. Gestul a fost atât de puternic încât îi sperie pe oamenii săi.
– Uiți cine sunt eu?! Și cine naiba ești tu? Ar trebui să-ți știi locul tău aici, Porsche, spuse el cu severitate, arătând cu degetul spre mine.
– Te avertizez pentru ultima dată, Porsche. Dacă iar nu mă asculți, te voi face să suferi.
Ultima frază pe care mi-a spus-o mi-a pătruns în creier, m-a făcut chiar mai supărat decât eram deja. Vorbele lui egoiste mă duceau cu adevărat la limită.
Gândurile mele mi-au fost tulburate de bătăiile puternice care veneau de la uşă, băieţii în uniforme negre au deschis-o și o siluetă subțire a intrat pe ușă.
– Dl. Pheam a sosit, spuse o voce prompt.
Silueta zveltă a intrat în cameră și s-a așezat lângă Kinn.
– Puteți pleca acum băieți, ordonă Kinn.
Era și timpul!
M-am dus spre uşă cât de repede am putut, dar cum picioarele mele au atins podeaua, cineva m-a oprit încă o dată.
– Micul Porsche!
Un bărbat pe care nu-l știam, mi-a rostit numele și mi-a dat cheile mașinii.
– Știi să conduci o mașină, nu?, m-a întrebat.
– Drept cine mă crezi? Bineînțeles că știu cum să o fac!, m-am întors și i-am aruncat un zâmbet amar.
– Fix la ora două dimineața să-l duci pe Dl. Pheam acasă.
Tocmai m-am uitat spre el cu o privire ciudată.
De ce să-l însoțesc eu? Și la două dimineața? Oamenii nu ar trebui să doarmă la ora aceea?
– De unde să-l iau?
Băiatul și-a scos telefonul, a tastat câteva cuvinte și mi l-a înmânat. La început am fost confuz de gest, dar s-a dovedit a fi adresa la care trebuia să mă duc.
M-am uitat pe telefon să văd adresa și i l-am returnat.
– Nu era mai ușor să mi-o spui?
Dar mi-am amintit că ticăloșii ăștia nu au vrut să-mi vorbească.
– Mai așteptați puțin și am să vă bat pe toți până muriți.
M-am uitat la ceas și am văzut că mai aveam mult timp până atunci, așa că m-am plimbat pe aleea slab luminată, căutând un loc de fumat. Am văzut o zonă lângă grădină și am pornit într-acolo. Am ajuns în grădină și am văzut că cineva se afla deja acolo ca să fumeze.
– Hei, m-a salutat bărbatul și l-am recunoscut.
Era cel care mă ajutase să găsesc bucătăria. Am dat din cap și m-am îndreptat spre colț.
– A fost prima ta zi?, m-a întrebat zâmbind.
Probabil a fost primul zâmbet pe care l-am primit vreodată în acea casă.
– Hm, am răspuns, dând din ușor din cap.
– Oricum, sunt Pete.
– Porsche.
– Drăguț nume, dar de ce faci fața aia morocănosă?, a râs de mine, în timp ce-și aprindea o altă țigară.
– M-am plictisit, i-am raspuns.
– Cum poți să te plictisești? Am auzit că lucrezi pentru Dl. Kinn, a spus acesta, ieșindu-i fum din gură.
– Râzi de mine?
– Permite-mi să-ți spun ceva, să lucrezi pentru Dl. Kinn este cel mai bun lucru din casa asta, a spus al entuziasmat.
– Vrăjeală, răspunse făcând o față neîncrezătoare.
– Hahahah, îți spun adevărul. Ești cu adevărat norocos.
– Da, văd…, se simți sarcasmul din tonul meu.
– Știi ce?! Te invidiez, a spus acesta și a scos a un oftat adânc.
– Ce-ai putea spune?, am întrebat.
– Fiul D-lui Korn are mai multe caracteristici, unele sunt bune, altele sunt scăpate complet de sub control. Dar dacă mă întrebi pe mine, comportamentul D-lui Kinn este mult mai bun decât al fratelui său mai mic, Kim.
– Kim?
– Dl. Kim, fiul cel mic al familiei. Oh, am uitat că asta a fost prima ta zi. Oricum, da, Dl. Kim. El este ca și un „băiat pierdut”, a spus în glumă.
– Pierdut? Ce vrei să spui?
– Dl. Kim are un obicei, care îi scoate din minți pe bodyguarzii săi. Nu-i place să fie urmărit și să meargă acasă, iar asta îl înnebunește complet pe Nont. Oricum, Nont este bodyguardul șef al D-lui Kim.
Nont? Câte nume ar trebui să rețin? Uită, să ții minte numele lui Pete este suficient.
– Deci ești foarte norocos că ai fost repartizat D-lui Kinn. Pentru că toți ar vrea să fie cu el.
– Foarte frumoasă povestea.
– Am observat că nu porți uniforma neagră. De ce?, a întrebat el.
– Mi-e prea lene să mă schimb, am răspuns obosit.
– Ce bine de tine! Dacă eram eu în locul tău, m-ar fi certat deja demult.
Un sunet ciudat s-a auzit pe stația radio a lui Pete, iar el a răspuns imediat.
– Da?
[Ești gata? Pete? Unde ești? Grăbește-te și vino sus acum], s-a auzit de celălaltă parte a liniei.
Pete și-a aruncat apoi ultima țigară pe jos și a strivit-o cu piciorul.
– Ai vreo treabă de care să te ocupi?, l-am întrebat eu.
– Dl. Thaekhun m-a sunat toată ziua, cerându-mi să cumpăr asta și asta! Dumnezeule! Aș vrea să mă odihnesc pentru o clipă! Porsche, trebuie să plec acum, mai trebuie să văd niște serii. A oftat și a plecat.
Cuvintele lui m-au băgat în ceață, dar nu am avut timp să întreb pentru că el deja plecase.
M-am bucurat însă că există și niște oameni drăguți în această casă. Arăta de parcă ar fi de vârsta mea, avea o personalitate caldă.
Ah, am uitat să-l întreb unde este toaleta. A trebuit să stau toată ziua în picioare și am uitat să mă ușurez. Doamne, o luăm de la capăt. Eram pe punctul de a căuta o baie, când cineva m-a sunat.
– Porsche! Te caută Dl. Kinn, mi-a spus un ticălos, întorcându-mi spatele.
Întotdeauna găsești momentul potrivit să mă suni, nu? Ce pacoste!
Nu că oamenii lui ar fi fost mai buni.
M-am îndreptat spre intrare uitându-mă în continuare după o baie. Am stat în picioare toată ziua și nimeni nu m-a întrebat încă dacă am mâncat sau ceva de genul ăsta.
Mi se părea că acestor oameni nu le pasă de mine.
Când mi-am dat seama că nu voi putea să mă mai țin pentru mult timp, m-am dus într-o parte a casei cu mulți copaci, destui pentru a mă ascunde și mi-am tras pantalonii. Am observat că acolo era o piscină neagră, probabil o groapă a lor. M-am așezat lângă ea și m-am pișat.
Unul dintre avantajele de a fi bărbat este acela că nu trebuie să înnebunești ca să găsești o baie, deoarece se poate rezolva așa.
După aceea, mi-am ridicat pantalonii și am intrat în casă.
Eram în fața camerei lui Kinn și unul dintre oamenii lui mi-a făcut semn cu mâna.
– Nu intra încă, a spus el.
M-am uitat spre el și mi-a înmânat câteva documente.
– Ce sunt astea?
– Sortează-le după conținut și verifică agenda D-lui Kinn. De acum înainte, ori de câte ori sunt documente pe acea masă, va trebui să le verifici și apoi să le sortezi. Dacă este ceva de scris, va trebui să-l ajuți pe Dl. Kinn.
Am rămas uimit când mi-a spus toate astea.
– Și de ce naiba să o fac?
– Tu ești șeful, nu-i așa? Nu te mai plânge.
Nemernicul mi-a spus-o în termeni fermi, înainte de a se întoarce să se odihnească pe canapea.
M-am uitat cu frustare pe documentele pe care le țineam. De când am intrat în această casă nu am făcut nimic din ceea ce ar fi trebuit să facă un bodyguard. Tot ce trebuia făcut era doar o grămadă de hârtii.
La naiba, nu mai înțeleg nimic!
Am luat hârtiile și m-am dus spre canapea să mă așez, dar imediat ce fundul meu a atins canapeaua, nenorocitul de pe cealaltă parte s-a ridicat și a plecat.
Ticălosul naibii! Într-una din zilele astea sigur îți voi da un picior în față!
Am studiat hârtiile și am văzut un raport de la Kinn, deci da, el studia la aceeași universitate cu mine.
„International Executive Committee”, oh cuvintele astea sunt în engleză și nu am înțeles nimic.
Și îmi ceri să le sortez? Nu da vina pe mine daca voi omite ceva!
Verificare oră: 2:00 a.m.
Stăteam lângă o grămadă lungă de documente când am observat că era timpul să-l duc pe Phaem acasă.
Băiatul a ieșit din camera lui Kinn și l-am dus la mașina lui. Nu știam ce lucruri sau jocuri absurde făcuse ticălosul, dar arăta cu adevărat epuizat.
Când am ajuns la mașină, acesta s-a așezat pe bancheta din spate și s-a rezemat de fereastră. A încercat să-și închidă ochii și să se odihnească. Nu m-am putut abține să nu observ urmele roșii de pe brațe și, de asemenea, de pe gâtul lui.
Se certase cumva și el cu Kinn?, m-am întrebat.
Tot drumul a fost lin și când aproape că am ajuns, a vorbit.
– Mă poți lăsa aici, spuse el și coborî din mașină.
Eram epuizat, dar am vrut să fac câteva ture ca să mă distrez.
Mașin asta are GPS? Ah! Nu mai contează! Mă voi duce acasă.
Când m-am întors, m-am așezat pe aceeași canapea și am văzut unii nenorociți dormind, iar alții jucându-se jocuri video. Kinn trebuie să fi adormit dacă nu observase asta.
Eram frânt și voiam să dorm, dar ar fi trebuit să aștept apariția zorilor pentru a putea pleca acasă. Nu am vrut să dorm acolo, cine știe ce ar fi putut ei să-mi facă în timp ce dormeam.
De ce timpul trece mai greu ca de obicei?, am oftat.
M-am ridicat de pe canapea, rătăcind în jur că timpul nu trece și se făcuse deja zori. Nefiind nimeni care să-mi spună că tura mi se terminase, m-am dus în camera mea, am apucat cutia de arme și m-am spălat pe față. M-am dus în garaj să-mi iau bicicleta, când un țipăt puternic mi-a lovit urechile.
“CINE NAIBA S-A PIȘAT ÎN LAC?”!!!! O voce furioasă s-a auzit în grădină, făcând toți oamenii să se îndrepte la unison în această direcție.
NU!! SEBASTIAN!!! ELIZABETH!!!, se auzi vocea scâncind.
Am văzut bodyguarzii alergând ca un grup de furnici care se rătăciseră. L-am văzut pe Pete trecând pe lângă mine, așa că l-am întrebat.
– Ce se întâmplă, Pete?
– Nu știu. Cineva trebuie să se fi pișat în iaz și a ucis doi pești, Sebastian și Elizabeth. Argh! Este atât de devreme și deja am o durere de cap!
La naiba, putea deveni ziua de astăzi mai rea de atât?
~Traducere făcută de un suflet bun~
