~ Vee Vivis ~
– Mark… Mark!
– Nu-l urmări! a spus James, trăgându-mă de braț.
Mi-am smuls brațul din strânsoarea lui și m-am întors să mă uit la el. Nu-mi păsa unde mă aflam sau cine naiba era prin preajmă, aveam de gând să-l găsesc.
– Ce naiba faci? Nu mă mai deranja, îl voi găsi.
– Nu ai niciun drept din moment ce ai fost acolo sărutându-ți fosta iubită, a strigat James și m-am uitat la Ploy care se uita la noi cu ochii mari, cu mâna ei mică prinsă de brațul meu.
– Vee, calmează-te!
– Ploy, tu prima, am spus în timp ce mă uitam fix la ea până când a fost de acord să plece.
– Unde te duci?
James m-a apucat de braț şi m-am uitat înapoi la el iritat înainte de a-mi scutura brațul viguros din mâna lui.
– Ce drept ai tu să te implici în relația altcuiva? am observat eu răspunzându-i.
– Este Mark, nu altcineva!
El a răspuns în același mod. Ochii lui care se uitau fix la mine îmi dădeau de înțeles cât de important era Mark pentru el. Recunosc că prietenia lor era admirabilă, dar el era doar un prieten și era mai bine să plece înainte să mă înnebunească. Am clipit ca să mă uit din nou la el, înainte de a-l lăsa să plece pentru a găsi persoana care era cea mai importantă pentru mine. Nu puteam să-l pierd.
– Ce s-a întâmplat?
YiWa s-a apropiat apucând-o de braț pe Ploy înainte de a ieși și ochii ei ne-au fixat pe mine și pe James.
– Întreabă-i pe prietenul tău și pe fosta lui iubită… Nu, de fapt, întreabă-i pe prietenul tău și pe iubita lui.
James a zâmbit în timp ce se uita la Ploy, care era în mod clar speriată.
– Ce faci?
YiWa a lăsat brațul lui Ploy și a început să meargă spre mine.
– Te-am întrebat ce faci? De ce a plecat Mark plângând așa?
– Eu…
– Se sărutau și Mark a intrat.
YiWa s-a întors spre mine imediat ce James a terminat de vorbit.
– Serios? a întrebat ea.
– Da.
Mâna ei s-a deschis și a plesnit același obraz pe care James tocmai îl lovise. Durea atât de tare încât amorțise. Vocea lui Ploy strigându-mi numele nu mi-a atras deloc atenția, cât amintirea expresiei de pe chipul lui Mark, cu ochii atât de dezamăgiți, încât se umplură de lacrimi în timp ce se întorcea.
– De ce se comportă toată lumea așa? Ce s-a întâmplat?
Ploy s-a apropiat de mine, mâna ei atingându-mi obrazul înainte de a se întoarce spre YiWa. Ploy s-a întors din nou să mă atingă, dar eu mi-am îndepărtat fața de ea, întorcându-mă.
– V-ați despărțit sau v-ați împăcat? Ce naiba faci? a strigat YiWa în loc să răspundă la întrebarea lui Ploy.
– YiWa calmează-te! a spus Dare în timp ce se apropia de ea și îi ținea brațele care păreau gata să o plesnească peste tot.
– Ai ieșit din viața lui, așa că de ce naiba a trebuit să te întorci? Când lucrurile sunt mai bune, de ce trebuie să te întorci și să le înrăutățești din nou?
– Ne-am despărțit, a răspuns Ploy.
– Atunci de ce l-ai sărutat? De ce să te desparți de ea și apoi să o săruți în fața soției tale? a strigat YiWa.
– Soție? Nong Mark?
Ploy și-a ridicat privirea în timp ce întreba. Am dat încet din cap înainte de a-i îndepărta mâna de pe brațul meu.
– Dă-mi drumul Ploy, trebuie să mă duc să-l găsesc pe Mark, i-am spus cu ochii acum plini de lacrimi.
– Înainte de a pleca, poate că ar trebui să te gândești bine la ce vei spune sau face în continuare. Mark nu este o jucărie.
James s-a întors să-mi spună înainte de a pleca, iar YiWa s-a uitat la mine înainte de a-i arunca o privire urâtă lui Ploy.
– Nu vreau să te duci după el, Vee. E prea bun pentru tine! a spus YiWa înainte s-o îndepărteze pe Ploy de pe umărul meu.
– Dacă știai că te vei întâlni cu el, ar fi trebuit să fii clar cu ea înainte de a face acest lucru, a îndemnat Dare.
– Știu doar că nu am vrut niciodată să-i fac rău, i-am răspuns înainte de a pleca.
– Vee, îmi pare rău!
Tragerea de tricou m-a determinat să mă uit înapoi, Ploy plângea și îmi cerea scuze.
– Nu-i nimic, Ploy, eu am făcut greșeala.
I-am luat mâna de pe tricoul meu și am plecat.
Am ieșit din parcare să îl caut, dar nu era acolo. Aveam atâtea lucruri de spus, atâtea lucruri de explicat. Chiar dacă aș fi încercat, probabil că nu m-ar fi ascultat. Am vrut să-l apuc, să-l îmbrățișez și să-i șterg lacrimile. Voiam să-i spun că eu și Ploy nu eram nimic, că el era singurul.
Ploy s-a apropiat de mine și mi-a cerut un ultim sărut. Un sărut pe care să îl putem păstra și să ne amintim de momentele frumoase pe care le împărtășisem împreună. Ploy își întinse fața pentru a mă săruta, dar eu o sărutasem pe umăr. La început fusesem confuz, dar când văzusem ochii rugători ai persoanei pe care o iubisem cândva, devenisem slab. Dacă cineva era de vină pentru asta, eu eram cu siguranță.
Știam că Mark avea nevoie de claritate din partea mea și știam, de asemenea, că nu-i plăcea ca Ploy să se amestece cu mine. Fusesem de acord să o sărut pe Ploy pentru a rupe relația de lungă durată, astfel încât să o putem lua amândoi de la capăt. Nu știam cât timp ne sărutasem, dar durase suficient de mult timp pentru ca Mark să intre și să vadă.
– La naiba! am înjurat înainte de a ridica mâna pentru a-mi freca fața. Acum mă întrebam: la ce se gândea Mark? Cât de mult înțelesese el greșit? Oare mă va ierta?
– Vee!
M-am întors să mă uit la persoana care pleca, iar prietenul meu s-a apropiat și s-a oprit în fața mea, privindu-mă intens.
– Ce e? Vrei să mă lovești și tu?
L-am întrebat pe Pound în timp ce el continua să se uite la mine.
– Vino acasă cu mine și du-te la el mai târziu.
A întins mâna să mă strângă de umăr, dar m-am îndepărtat.
– Unde este? Unde naiba este? Nu plec până nu-l găsesc, trebuie să-l văd! am strigat în replică, dar Pound a rămas nemișcat, înainte de a veni să mă îmbrățișeze.
– Știu că îți pare rău și știu că te simți prost. Dar nu poți să te duci la el așa, Vee, trebuie să te gândești mai întâi! a spus Pound, dar l-am împins înainte de a-mi ridica mâinile pentru a-mi șterge lacrimile. Nu știam când începuseră să cadă, știam doar că inima mea se simțea acum moartă și că Mark se simțea probabil și mai rău.
– Trebuie să mă duc să-l găsesc, i-am spus prietenului meu cu o voce şovăitoare.
– Bine, te duc acolo.
Pound m-a dus în dormitorul lui Mark, am stat în fața camerei în care îmi petrecusem tot timpul. Am apăsat pe sonerie și am așteptat ca persoana dinăuntru să deschidă, dar după ce am așteptat și am așteptat, nu a ieșit nimeni. Am ridicat mâna și am început să bat și să strig, să mă scuz și să cer o ocazie de a da explicații, dar tot ce a venit a fost tăcerea.
– S-ar putea să nu fie în cameră! a spus Pound.
– Dacă nu este aici, atunci unde este? Asta este camera lui! m-am întors să-i spun prietenului meu.
– Ți-am spus deja înainte de a mă duce acasă, a răspuns Pound.
– Nu pot! Inima mea moare, trebuie să mă clarific cu el.
Am vrut să-i văd fața, am vrut să-i spun tot ce aveam în minte. Am vrut să-i explic totul, să-i explic că mă înțelesese greșit și acum nu puteam face nici măcar asta.
M-am așezat în cealaltă parte a camerei, întorcându-mă pentru a mă sprijini de ușă, ridicându-mi mâinile pentru a-mi acoperi fața în timp ce lacrimile continuau să cadă încet. Am tot sperat că lacrimile mă vor ajuta să-mi ușurez inima, dar nu m-au determinat să mă simt mai bine.
– Tu… poți să te întorci acum, i-am spus lui Pound, care era încă acolo.
– Și tu?
– Îl aștept aici… i-am răspuns încet, mi-am șters mai multe lacrimi și am privit liftul.
– La fel cum mă aștepta și el pe mine.
– Să te ia naiba…
S-a oprit și a înghițit toate înjurăturile pe care era pe cale să le spună când am ridicat capul să mă uit la el. S-a apropiat și mi-a frecat capul, înainte de a se întoarce să plece.
În acel moment am rămas acolo singur.
M-am uitat înapoi la ușa care ne bloca camera. Camera în care fiecare centimetru pătrat avea amintiri, îmi doream cu disperare să intru acolo. Voiam să mă uit la locurile în care fusesem împreună, sau să îmbrățișez pernele pe care dormise el. Dar nu puteam, în acel moment tot ce puteam face era să stau și să aștept lângă ușă. Să-l aștept… așa cum Mark mă aștepta pe mine.
Am ridicat telefonul și am format numărul, dar telefonul lui era încă închis. Nu aveam numerele de telefon ale prietenilor lui, atât ale lui James, cât și ale lui Wind. Nu aveam numerele lor pentru că Mark nu mă prezentase niciodată ca fiind mai mult decât un senior în facultatea lui. Mark nu spusese niciodată nimănui ce-i făcusem. Istoria noastră nu fusese niciodată de notorietate publică din cauza mea. Nu fusesem niciodată suficient de clar cu el, încât să aibă încredere în mine.
Nu știam cât timp trecuse, dar stăteam în același loc, așteptând în continuare. Trecuseră atâtea ore, sosise o nouă zi, dar inima mea era încă blocată la ziua precedentă. După câteva ore, încă îmi aminteam totul clar, fiecare cuvânt încă îmi răsuna în urechi, fiecare acțiune și mișcare a lui Mark era chiar acolo.
– P’Vee…
Încet am privit spre persoana care mi-a strigat numele. Ochii mei aproape somnoroși s-au deschis brusc larg când l-am văzut.
– Mark!
M-am ridicat în picioare și am făcut un pas înainte, dar el a făcut un pas înapoi.
În spatele lui Mark se aflau North și James, dar nu-mi păsa de cei doi, chiar dacă se uitau fix la mine. Ochii mei îl vedeau doar pe Mark, care se retrăgea de lângă mine.
– Te rog, aș vrea să mă duc în camera mea.
Am făcut vreo doi pași înapoi, distanța dintre noi crescuse la fel ca în relația noastră. Cuvintele politicoase și amabile au venit din gura frumoasă pe care o sărutasem. Ochii pe care i-am privit erau fixi și calmi, iar din privirea lui nu mai puteam desluși sentimentele.
– Ascultă-mă… ascultă-mă mai!
Am vrut să intru și să mă alătur lui, dar el s-a întors și a plecat.
– Camera lui Ploy este chiar acolo! a spus înainte de a intra în camera lui.
S-a întors pentru a arăta spre camera fostei mele iubite, iar colțurile gurii mi-au tresărit când m-am uitat în ochii lui. Nu știam cum arată fața mea, dar în acel moment mă durea foarte tare inima.
– Am venit să te caut, Mark. Te-am așteptat! i-am spus înainte de a intra în camera lui.
Chiar dacă îmi tremura vocea, chiar dacă inima îmi zvâcnea, chiar dacă îmi pierdusem puterile, tot aveam chef să vorbesc cu el.
Ochii frumoși m-au privit din nou, înainte de a se întoarce spre ceilalți. Nu s-a mai uitat la mine, ci doar le-a zâmbit prietenilor săi.
– Mulțumesc că m-ai adus acasă, i-a spus Mark lui Nuea, care a dat din cap și i-a răspuns cu un zâmbet.
– Mă lași să rămân ca prieten? l-a întrebat James pe Mark, dar acesta a zâmbit și a dat din cap.
– Nu!
– Vei fi bine?
– Da.
Apoi a închis ușa înainte ca eu să apuc să spun ceva, abia dacă îl mai vedeam, mă uitam fix doar la ușă.
Persoana pe care o așteptam a intrat în cameră. Am vrut să o numesc camera „noastră”, dar nu puteam, pentru că povestea mea și a lui Mark nu începuse cum trebuie. Nu începuse așa cum ar fi trebuit. La început, nu am vrut să continui ceea ce începusem, dar acum nu mai voiam să se termine.
Am ridicat mâna și mi-am frecat fața, umiditatea mă deranja. Simțeam cum ochii celorlalți doi se uitau fix la mine. Mi-am șters fața și apoi m-am întors spre ei. Îl vedeam pe North compătimindu-mă, îmi dădeam seama doar uitându-mă în ochii lui. James râdea probabil de mine pe la spate.
– Vrei să te întorci cu mine?
Nuea a venit spre mine cu mâna întinsă, dar eu m-am purtat greșit ignorându-i brațul întins.
– Nu, am spus înainte de a mă așeza din nou.
– Hai, du-te acasă mai întâi! Dacă vrea să vorbească, atunci o va face, a spus North, dar eu nu m-am mișcat încă, nu voiam ajutorul lui.
– Și când va dori să vorbească? Dacă mai e doar o oră şi nu sunt acolo, atunci voi pierde șansa, i-am răspuns eu.
– El va decide când și dacă vrea să vorbească. Să rămâi aici nu va schimba asta, nu-i așa? a spus James, colțul gurii i s-a întins într-un zâmbet ușor care m-a determinat să nu mai vorbesc.
– Cum se simte?
Am spus, arătând spre ușă. Chiar dacă îmi sprijinisem spatele de ușă, chiar dacă eram fizic aproape, nu puteam să știu personal ce făcea sau cum se simțea.
– Rău! a răspuns James.
– În acest moment nu știu ce simte Mark. Când l-am găsit, plângea. Când l-am adus acasă plângea. A plâns până când a adormit. Nu mi-a spus niciodată un cuvânt! a spus Nuea.
Am simțit frig pe obraji, pentru că probabil că lacrimile îmi curgeau din nou. Inima îmi bătea atât de repede încât putea fi eliberat. Am auzit doar cuvintele despre cât de mult a plâns. Gândindu-mă la el plângând și știind a cui a fost vina, inima mă durea atât de tare.
– Vee… ești bine?
– Nu… nu mă simt bine.
Nuea a sfârșit prin a mă duce acasă, am vrut să refuz, am vrut să mă forțez să stau în fața acelei camere, dar nu am avut energie. La ora 3 toată lumea dormea în casa mea, prietenul meu m-a dus în cameră oftând cu putere.
– Mi-ai spus… i-am spus imediat ce am tăcut.
– Mi-ai spus, dar eu am fost prost.
– Trebuie să iei o pauză. Trebuie să-ți acorzi timp să te gândești cu atenție la ce să faci în continuare. Dacă tu crezi că nu poți fi suficient de sincer, dacă este dificil acum, atunci pur și simplu trebuie să te oprești.
De multe ori nu vorbeam despre semnificație, de multe ori nu ne deschideam și nu discutam despre sentimentele noastre. În mod normal, puteam să ne dăm seama ce gândesc ceilalți doar prin gesturi și privindu-ne în ochi.
– Nu vezi? Sunt pe moarte, chiar crezi că vreau să mă opresc?
Am strigat la el. Lacrimile care nu mai curgeau au început din nou să curgă.
– Atunci odihnește-te, dormi. Dacă nu vrei să te oprești, întoarce-te mai târziu și caută-l! a spus Nuea oftând.
– Nu mai vrea să vorbească cu mine. Nici măcar nu vrea să mă privească în față! L-ai văzut în acel moment! Sunt atât de epuizat.
– Așa cum am spus, dormi puțin. Odihnește-te și apoi, încet-încet, află ce vrei să faci.
A spus înainte de a veni și de a mă împinge în jos de umăr. Dar m-am împotrivit, nu voiam să dorm.
– Dar…
– Ți-am spus să dormi!
– Ce naiba faceți?
Yoo a mers strigând la noi. Ușa deschisă însemna că putea vedea și auzi ce făceam.
– Yoo…
– Ce s-a întâmplat?
A intrat în cameră uitându-se la mine, iar eu i-am evitat privirea.
– Am întrebat ce s-a întâmplat!
– Ce e? Yoo, de ce e atâta gălăgie?
S-a plâns mama mea când a intrat în camera mea. S-a oprit în mijlocul camerei și s-a uitat la mine, nu am vrut să mă gândesc la aspectul meu, dar am auzit-o exclamând cu voce tare. Nici măcar nu am putut să mă uit la ea.
– Ce se întâmplă cu tine? Yoo, de ce e aşa?
– Nu știu, l-am întrebat, dar nu mi-a răspuns. Despre ce este vorba?
Yoo s-a întors să îl întrebe pe North, dar s-a uitat la mine nedumerit ce să spună.
– Mamă…
Am încetat să mă mai uit în ochii prietenului meu, am încetat să mă mai gândesc la ceea ce spuneau Yoo și tata. M-am întors să mă uit la persoana care mă privea cu atâta durere în ochi, ca și cum ar fi putut să-mi simtă sentimentele. Acea femeie… persoana pe care îmi doream atât de mult să o îmbrățișez în acel moment.
– Ce s-a întâmplat, fiul meu? m-a întrebat mama, așezându-se lângă mine. Mi-a mutat brațul în jurul spatelui ei, iar eu mi-am sprijinit capul pe umărul ei înainte de a lăsa lacrimile să curgă din nou.
– Am rănit pe cineva, mamă… L-am rănit atât de mult…
Mi-am aplecat capul peste gâtul ei, adulmecându-i mirosul distinct. Mirosul pe care îl știam din copilărie, mirosul cu care crescusem, cel al mamei mele.
– Voi plecați! Tată, Yoo plecați. Nuea, mulțumesc că l-ai adus acasă.
Nu știam dacă plecaseră așa cum le ceruse mama, nu știam ce făceau, m-am sprijinit încet pe umărul mamei mele.
– Îl iubesc, mamă… Îl iubesc…
– Vee pe cine iubești? I-ai spus? Și el te iubește?
Mama mă mângâia pe spate în semn de alinare în timp ce îmi vorbea cu o voce blândă.
– Mă iubește… dar nu mă lasă să spun că îl iubesc, am spus pe umărul mamei mele și am lăsat lacrimile să continue.
Mama și-a ridicat mâna și mi-a mângâiat capul îndelung. În cele din urmă, s-a mișcat și m-a provocat să mă ridic în picioare.
– Bine… spune-mi ce s-a întâmplat.
Am început să-i spun mamei mele povestea lui Mark, din prima zi în care l-am văzut intrând în facultate împreună cu regina noastră. Micul zâmbet din colțul gurii când vorbea cu prietenii lui sau chiar când zâmbea cu ochii mari pentru că era tachinat de cei din ultimul an.
Îi spun că întotdeauna mi s-a părut fericit și calm, până când l-am rănit, iar apoi a părut să se comporte ca o persoană fără sentimente, atât de distantă încât m-am simțit vinovat. Pe măsură ce mă apropiasem de el, începusem să schimbăm multe lucruri, la fel cum el mă ajutase în atâtea feluri. Îi spusesem mamei mele cum Mark îmi făcuse cunoștință cu un sentiment cu totul nou, sentimentul de iubire fără compensații.
Mark nu făcuse niciodată nicio cerere de despăgubire, în ciuda faptului că avea tot dreptul să o facă. Nu-mi ceruse niciodată să îi acord drepturi, nu plângea de fiecare dată când îl răneam. Dacă aș fi fost eu… aș fi fost furios, aș fi cerut lucruri. Mark mă susținuse mult timp, fusese atât de răbdător, iar eu rupsesem totul în câteva minute.
– Mark este foarte special, nu-i așa? Mama l-a văzut atunci, eu nu eram fericită pentru că nu-mi plăcea să locuiești cu el.
– Mamă… am gemut încet, iar gâtul îmi era complet uscat. Nu voiam să-mi spună că trebuie să renunț, că trebuie să nu-l mai iubesc.
– Vee… ai greșit fiul!
Și-a întins mâinile ca să-mi șteargă lacrimile, s-a apropiat și și-a pus mâna pe obrazul meu.
– Te-ai înșelat cu Ploy și te-ai înșelat cu Mark. I-ai rănit pe amândoi, știi? Și acum te rănești singur.
– Eu…
– Dacă nu o iubeai pe Ploy, nu trebuia să faci asta. Dar dacă îl iubești pe Mark, atunci ar trebui să i-o arăți! a spus, mutându-și mâna pe umărul meu.
– Mark nu mai vrea să vorbească cu mine. L-am așteptat toată noaptea, dar când s-a întors a plecat de lângă mine. L-am rănit, mamă… l-am rănit.
M-am uitat în ochii frumoși ai mamei mele, deși vedeam încețoșat din cauza lacrimilor, încă puteam vedea dragostea ei strălucind.
– Trebuie să ai răbdare, bine? El trebuie să vadă că ești o persoană nouă, trebuie să vadă că te-ai schimbat. Trebuie să vadă că inima ta nu mai este la fel ca înainte, că inima ta este doar pentru el, a spus ea, strângându-mă de umăr.
– Mamă… tu nu-mi interzici, nu-i așa?
– La început aș fi putut, dar după ce l-am văzut pe fiul meu în halul ăsta, nu te-aș mai opri. Dacă tu ești fericit cu el, atunci și eu sunt fericită. Nu voi spune nimic.
– Și tata…
– Nu este vorba despre noi, este alegerea ta! a spus vocea gravă din ușă.
– Tată…
– Acum trebuie să-l recuperezi mai întâi, trebuie să-i arăți cât de mult îl iubești! a continuat tatăl meu în timp ce se apropia de mine, punându-și mâna pe umărul meu.
– Părinții ar face orice ca să se asigure că şi copiii lor sunt fericiți, așa că nu-ți face atâtea griji pentru noi, Vee! a spus mama mea încet, apoi s-a ridicat în picioare și s-a uitat la mine împreună cu tata, care mi-a frecat capul.
– Yoo rămâne aici cu tine în seara asta, a spus tata, înainte de a se uita la Yoo și de a ieși din cameră.
– Dormi, puiule, iar dimineață du-te și caută-l, mi-a șoptit mama, apăsându-mi un sărut pe frunte. Mi-a trimis un zâmbet dulce, ca și cum ar fi vrut să-mi spună noapte bună, iar mâna ei mi-a mai frecat capul de câteva ori înainte de a-l urma pe tatăl meu.
Părinții mei au plecat în tăcere, iar Yoo a rămas în continuare în colț, în timp ce eu stăteam pe pat. Se uita la mine, dar eu nu îndrăzneam să mă uit în ochii lui
– Ai de gând să mă cerți?
M-am uitat în sus ca să-l întreb pe fratele meu, dar el doar a zâmbit înainte de a se apropia.
– Te doare? a întrebat el, atingând ușor rana din colțul gurii mele.
– De ce nu mă insulți? l-am întrebat cu voce joasă, iar el a suspinat înainte de a se îndrepta și de a-și pune mâna pe capul meu.
– Nu e nevoie să mă repet, a spus el înainte de a-mi apăsa capul pe stomacul lui.
– Indiferent dacă te porți bine sau rău, te voi iubi întotdeauna.
Mi-a frecat ușor capul și l-am plăcut din nou pentru căldura și dragostea pe care nu le meritam. Toate astea nu făceau decât să îmi fie dor de Mark. Probabil că dormea singur, nu era nimeni în patul lui pe care să-l îmbrățișeze. Era singur.
Oare s-a oprit din plâns?
– Yoo…
M-am despărțit de stomacul lui, el s-a uitat în jos așteptând să vorbesc.
– Mi-e dor de Mark.
– Ce a spus? a suspinat, așezându-se lângă mine.
– Nu a spus nimic, nici măcar nu s-a uitat la mine.
Când m-am gândit la ultima dată când am avut contact vizual, totul m-a durut din nou. Părea atât de rece. Dacă eu simțeam atât de multă durere, cât de multă simțise el văzându-mă cu Ploy?
– Trebuie să aștepți să se liniștească mai întâi, a spus Yoo, întinzându-se.
– Dar mi-e teamă, am coborât capul ca să mă uit bine la mâinile mele.
Mark era de obicei ușor de citit, când mă uitam în ochii lui, îmi dădeam seama ce simțea. Ori de câte ori vorbeam cu el despre ceea ce îmi doream, puteam vedea clar ce simțea doar privindu-l în ochi. De data aceea însă fusese diferit, nu exista nicio expresie pe care să o pot citi sau pe care să încerc să o ghicesc corect, ci doar un calm ciudat și ochii lui reci care mă priveau fix.
– Tu ești cel care a făcut această mizerie, așa că acum trebuie să găsești o cale de a o repara, a spus Yoo din spate și m-am întors să mă uit la el înainte de a mă întinde lângă el.
Era adevărat ce spusese Yoo și era adevărat și când mama a spus că mă înșelam. Că eu am fost cel care a cauzat asta. Eu îl vizitasem pe Mark singur, eu fusesem cel care o trădase pe Ploy, eu îl rănisem pe Mark și fusesem prost că îl lăsasem mereu în urmă.
Chiar dacă era dureros, trebuia să rezolv singur. Dacă trebuia să plâng mult timp pentru a-l determina să se simtă mai bine, aveam de gând să o fac. Trebuia să mă pun în genunchi și să implor, trebuia să-l determin să vadă, să-l provoc să înțeleagă că îl iubesc la fel de mult cum mă iubea el pe mine.
