~ Vee Vivis ~
Stăteam acolo, în mijlocul clubului, printre oameni, și auzeam pe fundal bârfele de care nu dădeam doi bani. Ochii mei erau fixați pe acel spate care era din ce în ce mai îndepărtat. Mintea mea era parcă pierdută în spaţiu, îmi simțeam buzele tremurând. Era a doua oară când îmi întorcea spatele, era prima dată când întorcea spatele sentimentelor mele.
– Să mergem!
YiWa a venit și m-a apucat de braț, așa că m-am întors și m-am uitat prostește la prietenii mei.
Nu știam ce se întâmplă acum, nu puteam mișca nici măcar un deget. Prietena mea m-a împins înainte pentru a părăsi clubul. Îi auzeam pe cei din jurul meu bârfind, părea că și pentru ei era numai vina mea, dar nu-mi păsa.
– Eu…
M-am oprit din mers și m-am întors spre YiWa, cu fața mea confuză, uitându-mă doar la ea.
– Ce e? Continuă să mergi, vrei ca admiratorii tăi proști să te abandoneze în masă?
Fata drăguță de lângă mine vorbea frenetic, dar acest lucru nu m-a speriat deloc.
– Mark… a plecat din nou… i-am spus lui YiWa în sinea mea, pentru că până și mișcarea gurii era obositoare.
Simțeam că mor. Cea mai mică mișcare mă costa un efort imens. Simțeam o greutate mare care îmi comprima pieptul, mă durea, mă durea al naibii de tare.
Să-l văd plecând după ce-i spusesem că-l iubesc îmi biruise inima, rupând-o în mii de bucăți, mă răvășise.
– Este P’Vee?
– Chiar iese cu Mark?
– Cine naiba este Mark? Chiar a îndrăznit să îl părăsească pe Vee?
– Vee e homosexual?
– Deci te-ai despărțit de Ploy din cauza acestui tip?
– Hei… Hai să plecăm de aici mai întâi.
Lui YiWa nu părea să-i pese prea mult de ceea ce tocmai spusesem și m-a târât înapoi la mașină. Ce trebuie să fi crezut ceilalți? Unde erau prietenii noștri? Nu mi-a păsat. Nu puteam decât să-mi ridic picioarele grele în mașină.
Am fost fericit să stau în mașina lui YiWa, pentru că am mai stat în ea cu Mark. Aceea fusese prima dată când am recunoscut deschis relația noastră în fața altcuiva. Fusese atât de ruşinos când îi spusesem lui YiWa despre noi. Acea dată a fost însă diferită, de data asta se îndepărtase de mine, în ciuda faptului că îi spusesem cât de mult îl iubeam și în fața atâtor oameni.
Prostie, nu neg cât de idiot fusesem să las o persoană atât de minunată să fugă de mine, nu alergasem după el, nu încercasem să-l opresc. Nu îndrăznisem. În ochii lui citisem atâtea lucruri: durere, bucurie, panică, anxietate și multe altele. Un singur sentiment reușisem să disting un singur sentiment, sentiment pe care îl observasem cu mult timp în urmă. În ochii lui nu reușisem să văd dragostea pe care o simțea pentru mine și poate că aceasta dispăruse. Poate că doar o ascunsese bine, poate că nu. Nu mai știam ce simțea cu adevărat.
– Yiwa…
Am strigat către persoana de lângă mine. A înțeles din zbor și s-a întors să intre pe alee, după ce a oprit mașina a suspinat înainte de a mă întreba:
– Ce mai faci?
– Mă doare…
– Și acum? Ce ai de gând să faci acum?
S-a întors să se uite la mine, cerând răspunsuri de care nu eram pe deplin sigur.
– Du-te acasă!
Mi-am întors privirea de la YiWa, uitându-mă în fața aleii. Era o cărare cunoscută, poate că era întuneric, dar știam drumul și trebuia doar să continui să merg.
– Vee… pot să te însoțesc.
Vocea ei a sunat tare, dar nu mi-a păsat. Mă tot uitam înainte și mă gândeam la fața unei persoane cunoscute.
– Pot să mă întorc singur.
Nu voiam să pierd timpul gândindu-mă, nu voiam să mă gândesc la ce să fac acum. Sentimentele mele spuneau totul, îl voiam înapoi. Îl vroiam pe băiatul pe care îl rănisem, băiatul pe care îl acuzasem mereu pe nedrept, băiatul care mă consolase mereu, băiatul pe care îl tachinam, care fusese alături de mine atunci când nu aveam pe nimeni altcineva. Acel băiat pe care îl iubeam.
Am coborât din mașină după ce am răspuns și Yiwa mi-a recomandat să dorm puțin, apoi am pornit mașina.
Fiecare pas spre casă era dificil, scările spre camera mea păreau mai lungi decât înainte. Casa mea era în continuare aceeași, dar diferită pentru amintiri.
Încă îmi aminteam prima zi în care ne-am întâlnit. În prima zi în care îl atacasem pe Mark în acea cameră, o făcusem pentru că voiam doar să-i dau o lecție, dar, în cele din urmă, atât faptul că eram împreună, cât și sentimentele noastre au crescut constant până când am început să ne apropiem unul de celălalt. Poate că era adevărat că Mark fusese primul care simțise ceva puternic între noi, poate că el suferise cel mai mult și sentimentele lui fuseseră respinse la început, dar asta nu însemna că eu nu sufeream acum sau că nu simțeam durerea.
Când Mark mă iubea deja de ceva timp, nu realizasem încă cât de profunde erau sentimentele mele, dar acum am înțeles. Durerea, tortura. Tot ceea ce se întâmplase azi, am înțeles. Prin tot ce-l determinasem să treacă, în seara asta o simțisem asupra mea.
Am închis ochii și nu mă puteam gândi decât la povestea mea cu Mark. Am deschis ochii ca să mă uit la tavan, îmi era dor de fața lui. M-am gândit la perioada în care am locuit cu el, în camera lui.
M-am gândit la acel cuvânt stupid pe care i-l tot spuneam. „Așteaptă”.
– N-ar trebui să te duci la ore? a întrebat Yoo, deschizând ușa.
– Nu am vrut să mă duc, am răspuns încet, în timp ce mă așezam.
– De ce nu vrei să te duci? m-a întrebat când s-a așezat lângă mine.
– De ce îți pasă?
Noaptea trecută nu dormisem deloc, iar acum mă deranja fratele meu și simțeam că am avut destul pentru azi.
– Nu te-ai uitat la telefon?
Mi-am arcuit sprâncenele și l-am privit confuz.
– Ia-l! mi-a spus, întinzându-mi telefonul său.
Dew Dely
3 ore în urmă
Știri de noapte! După ce am primit vestea, a trebuit să scriu totul și să împărtășesc cât mai curând posibil. Vestea fierbinte de la ora 5 dimineața e că noua iubire a lui Vee este un bărbat. După ce am ascultat întreaga poveste, totul este adevărat. Persoana care mi-a dat vestea e o sursă de încredere. Celălalt punct, însă, este că, deși Vee a pretins că îl iubește, el a plecat. A fost cu siguranță umilitor. Să așteptăm să vedem care e răspunsul. Va ieși Vee să spună dacă știrea este adevărată sau nu?
10.933 de aprecieri, 8.735 de comentarii, 847 de acțiuni.
luy piwY: Am crezut că Ploy minte. Îi plac bărbații.
Puk: Chiar îi plac bărbaţii?
Oracavevon OP: Comportament rău înșelând-o cu un bărbat?
Oneal real: Pvinn, de ce faci toate astea?
Our days and nights: Crede acea persoană că sunt bine împreună?
UHFG: Vee și Ploy arată bine împreună.
Lil Ly: Am văzut scena, părea atât de rănit.
Sweet Marawara: Deci Ploy a fost abandonată?
Laar Eve: Am urmărit mereu știrile despre P’Vee. La început părea că nu e nimic. Tipul ăsta a avut mereu grijă de juniorii lui, băieți și fete. De data asta, însă, a făcut o greșeală. Ești pe cont propriu acum, Vee.
Pork is not sweet but tasty: Nu este corect. Și cine este acest Vee? Nu e bine deloc.
Am suspinat după ce am citit, i-am dat telefonul fratelui meu mai mare și am privit în jos. Mă gândeam la ceea ce se întâmplase. Acum toți ochii erau ațintiți asupra noastră. Nu-mi păsa de mine, de fapt, singurul lucru care mă interesa era ca Mark să nu fie implicat în asta. Acum mă gândeam la el, îmi era din nou dor de el, era singura persoană la care țineam.
– Am vrut să vorbesc cu Mark.
M-am uitat la fratele meu mai mare.
– Ei bine, acum va fi dificil, a răspuns el.
– Yoo… ce ar trebui să fac?
– Cât de mult l-ai rănit?
Știam că suferința pe care o trăiam acum nu era comparabilă cu cea pe care i-o provocasem lui Mark. Dar dacă amândoi ne iubeam, dacă aveam aceleași sentimente, atunci de ce continuam să ne torturăm unul pe celălalt?
– Crezi că voi avea o șansă să îl recuperez?
Dacă Mark mă mai iubește, îmi va mai da o șansă? Dacă sentimentele noastre nu s-au schimbat, ne putem iubi din nou?
– Ei bine, Vee, nu prea ai nicio șansă. În trecut, te-ai purtat ca și cum ar fi fost aer. Poți să încerci și poate că el va mai fi acolo.
Am ridicat capul ca să mă uit la Yoo.
– Dar dacă singurul motiv pentru care trăiesc azi este chiar aerul acela?
– Dar în trecut l-ai tratat ca și cum ar fi fost inutil.
M-am oprit în fața camerei lui Mark, cu o farfurie de pui și orez de la magazinul lui preferat. Nu am bătut la ușă, am așteptat să deschidă, chiar dacă nu știam când va fi.
În mod normal, Mark nu mânca în camera lui, ci întotdeauna mergea să mănânce la universitate. Mi-a spus că nu gătea foarte bine și, chiar dacă ceea ce pregătea era comestibil, nu avea chef să se ducă de fiecare dată să cumpere produse proaspete. Păstra în camera sa doar alimente uscate și congelate. Eu am fost norocos, de fapt mâncam în fiecare zi mâncare proaspătă făcută de mama mea, așa că îi spusesem să nu mai mănânce conserve, motiv pentru care a început să mănânce în schimb la universitate.
– Mark, mai întâi te voi însoți la facultate…
Vocea luminoasă a dispărut în timp ce mă privea în ochi. Era Pack care vorbea. Aceeași persoană care îl luase pe Mark sub ochii mei. Trecuseră câteva zile, când se va întoarce la casa lui?
– Nu-ți face griji, pot să plec…
Pack nu a avut timp să spună nimic că Mark era în spatele lui. Era îmbrăcat în uniformă și avea pe umăr geanta aceea familiară. Când m-a văzut, s-a oprit din vorbit, m-a privit în ochi, apoi s-a uitat la mâna lui.
– Eu…
– De ce, dacă pot să te însoțesc? a spus Pack înainte ca eu să pot vorbi, apucându-l pe Mark de braț.
– Păi, sigur, nu am vrut să întârzii.
Mark i-a vorbit zâmbind, un zâmbet care nu mai fusese îndreptat spre mine de mult timp.
– Oh, dar așteaptă, se pare că ai un oaspete, a spus Pack, apoi s-a întors și s-a uitat la mine.
– Nu am de gând să mă văd cu nimeni azi, a spus Mark, uitându-se la fața mea. Ochii lui mi-au blocat respirația pentru o clipă.
– Eu… ți-am adus doar orez.
Am înghițit cu un nod în gât. El doar s-a uitat la el, apoi s-a întors.
– Pot să-mi cumpăr și să-mi mănânc mâncarea, a spus înainte de a se întoarce să închidă ușa și să plece cu cealaltă persoană pe care o numise „atât de importantă”.
I-am privit cum se îndepărtau, dar apoi am început să-i urmez încet. Nici măcar nu știam de ce o făceam. Inima îmi striga să nu o fac, îmi venea să țip la Mark, știam foarte bine că nu aveam dreptul să o fac, așa că tot ce am putut face a fost să îi urmez.
– Vei mai veni acasă?
A întrebat micuța persoană, zâmbind vesel.
E exact genul de persoană care îi place lui Mark?
– Dacă ai nevoie de mine, sună-mă și voi veni la tine.
Acest lucru l-a făcut pe cel de lângă el să zâmbească.
M-am oprit când i-am văzut deschizând ușile mașinii și intrând. Mașina de lux a trecut pe lângă mine cu toată viteza. Nu puteam să văd nimic din cauza geamurilor fumurii și nu eram atât de prost, încât să îi urmăresc cu motocicleta mea.
M-am întors în direcția din care tocmai venisem, am apăsat liftul și m-am întors în camera pe care tocmai o părăsisem. Am agățat mâncarea de mânerul ușii, poate că se va întoarce după-amiaza, sau seara, sau chiar dimineața. Ori o va arunca, ori o va mânca. Trebuia să i-o dau oricum, indiferent de decizia lui.
Am luat un post-it și am scris un cuvânt, apoi l-am pus în fața ușii lui, zâmbind. Dacă în trecut mă purtasem ca și cum el nu exista, ei bine, acum el exista pentru mine. Dacă în trecut mă purtasem ca și cum el nu avea nicio valoare, acum mă voi asigura că va ști că îl prețuiesc mai mult decât pe toți ceilalți.
Am mers la universitate după ce am părăsit apartamentul lui Mark, dar în loc să mă duc în clasa mea, m-am întors și m-am dus în clădirea școlii din primul an. Cunoșteam programul de studiu și orarul lui Mark, deoarece era același program pe care îl avusesem și eu în primul an.
– Ce faci aici, P’Vee?
Un alt noroc a fost că prietenii lui Mark nu mă urau. Îi întrebasem de ce nu erau supărați pe mine din cauza prietenului lor și îmi răspunseseră că știau că prietenul lor nu era doar supărat pe mine. Îl rănisem, ei știau ce simțea Mark cu adevărat pentru mine și vedeau că și eu simțeam la fel. În plus, au înțeles cât de mult mă durea cu adevărat. Abia am zâmbit, era adevărat că poate nu era supărat… pentru că acum probabil că mă ura.
– Am venit… să-l găsesc pe Pam, am răspuns eu mergând spre bobocul meu, dar toată lumea știa pe cine căutau ochii mei: pe băiețelul care stătea în spate. M-a privit o clipă înainte de a-și coborî capul și de a se juca cu telefonul.
– Dacă ai venit să mă vezi, atunci de ce nu te uiți la mine, P’Vee? a întrebat Pam. Era bobocul meu.
– Ți-am adus niște gustări, i-am spus, întinzându-i ceea ce aveam în mână.
– Pentru mine?
– Da…
– Atât de grijuliu.
M-am întors și i-am găsit pe ceilalți doi în picioare lângă mine.
– Am sentimentul că am mai văzut această scenă, a spus Fuse.
– Da, ca atunci când a venit să ne viziteze să vadă ce mai facem, a continuat Kampan, zâmbind răutăcios.
– Eu…
– Vorbești serios sau poate nu ești suficient de curajos? Dacă nu, atunci vino cu mine! a spus Kam și a plecat. Am făcut cum a spus și l-am urmat. Nu știam cum se simțea Mark în acel moment, ochii lui erau calmi, de parcă nu simțea nimic, deși văzusem o ușoară schimbare când mă privise mai devreme. Nu am vrut să stau deasupra lui și să-l determin să se simtă incomod.
I-am zâmbit cu dulceață persoanei care stătea acolo. Fetele țipau extaziate, în timp ce câțiva băieți fluierau în spatele meu. Am auzit, de asemenea, câteva înjurături. Am lăsat-o baltă, atâta timp cât băiatul acela nu m-a insultat prea mult.
– Ce vrei de la prietenul meu?
M-am oprit și m-am întors să îl ascult pe Fuse. După tonul său s-ar fi putut crede că încerca să se ia la bătaie, dar de fapt avea o privire îngrijorată.
– De ce?
– Faptul că nu sunt supărat pe tine nu înseamnă că nu sunt îngrijorat pentru el. Încă ceva, dacă vrei doar să înrăutățești lucrurile, atunci ar trebui să te oprești! a răspuns Fuse.
– Îl vreau înapoi…
Spunând acest lucru, îl privesc drept în ochi.
– Ce te face să crezi că se va împăca cu tine? Ce ești dispus să faci?
Fuse se uita la mine ca și cum aș fi avut un plan incredibil. Am zâmbit înainte de a-l bate pe spate.
– Nu am un plan precis. Tot ce fac este să-mi ascult inima. Îl vreau, așa că voi face tot ce este nevoie pentru ca el să se întoarcă la mine.
Am răspuns astfel, iar Fuse a suspinat înainte de a pleca.
– Nu va fi atât de ușor, P’Vee.
– Știu că nu va fi, a fost dificil de la început.
Am ridicat din umeri.
– Oricât de greu ar fi, să spunem că te încurajez.
Fuse a făcut o grimasă înainte de a continua:
– Nu crezi că îmi trădez prietenul?
– Îți promit… Dacă îl recuperez mă voi asigura că îl voi face fericit.
Din acea zi am continuat să merg la Mark. Uneori se uita la mine, dar nu vorbeam niciodată. Eram fericit doar să mă uit la fața lui și deseori îi lăsam gustări sau orez. După ce am vorbit cu Fuse, am decis să nu renunț și am încercat în fiecare zi, chiar dacă el era mereu impasibil. Am încercat să nu mă gândesc prea mult la asta, pentru că poate asta însemna că nu-i păsa de mine, dar el era centrul lumii mele. Așa că deocamdată am încercat să mă mulțumesc cu asta.
– Mamă, crezi că ar trebui să adaug mai mult sos de pește?
M-am întors și am întrebat-o pe mama nu departe de bucătărie. Frumoasa persoană a venit să guste Pad Thai și a dat din cap.
– Încă nu e gustoasă.
A spus înainte de a se îndrepta spre el și de a mai adăuga.
– Nu îndrăzni prea mult, de ce trebuie să găteşti ceva atât de complicat? a mormăit Yoo încet. M-am întors și l-am privit, înainte de a mă întoarce la mama pentru a-i acorda atenție.
– Vee, de ce nu te-ai comportat așa de la început?
– Tată! a spus Yoo când tatăl nostru a vorbit. Se tot agita și părea foarte iritat, ca și cum ar fi făcut ceva simplu greșit.
– Haide tată, nu te implica și tu, poate că Vee te va lăsa să mănânci și tu un pic.
– Mama ta și cu mine nu ne-am fi putut imagina că va învăța să gătească feluri de mâncare atât de elaborate doar pentru a avea o speranță de a se împăca cu acel băiat.
Urechile mi s-au înroșit instantaneu când am auzit ce spunea tatăl meu. Yoo și-a dat ochii peste cap, iar mama mea a zâmbit.
– E gata, mamă? Nu vreau să se ardă.
Mi-am întors atenția la tigaie. Ar fi trebuit să nu mai vorbească despre împăcarea cu soția mea. Avea să treacă mult timp până să devină soția mea.
Am mers cu cutia de Pad Thai în dormitorul lui Mark. Știam că era felul lui preferat, pentru că de fiecare dată când îl pusesem să aleagă ce să mâncăm, el alegea întotdeauna Pad Thai. Azi era sâmbătă, o zi plină pentru mine, dar să te trezești devreme pentru a pregăti ceva pentru persoana ta specială nu te apasă, de fapt te determină să te simți mai bine.
Am ieșit din lift zâmbind, nu credeam că Mark va accepta vreodată mâncarea pe care i-o lăsasem, întotdeauna îmi înapoia tot ce îi dădeam. Nici de data aceasta nu aveam prea multe speranțe, dar eram mulțumit că măcar să vadă ce îi pregătisem. Eram fericit să fac asta pentru el, voiam să știe că sunt încă prin preajmă.
M-am îndreptat spre camera pe care o vizitasem adesea, trecuse mult timp de când nu mai fusesem în acea cameră. Azi, încă o dată, nu am putut decât să stau în fața ușii. Oricât de mult mi-aș fi dorit să pot face un pas înainte, deocamdată nu puteam decât să privesc.
– Ups!
Ușa s-a deschis înainte de a putea să bat sau să sun la sonerie. Persoana care a deschis-o nu era cea pe care mă așteptam să o văd. Era o persoană micuță, cu o față frumoasă pe care nu o mai văzusem niciodată.
– S-a întâmplat ceva, Nook?
Din cealaltă cameră am auzit o voce care m-a determinat să mă uit spre proprietarul camerei. Mark era fără tricou, având doar un prosop înfășurat în jurul taliei. Micuțul pe nume Nook s-a întors și i-a zâmbit lui Mark înainte de a se uita la mine.
– Este… P’Vee.
Nu eram surprins că îmi știa numele, ceea ce mă surprindea era de ce erau împreună.
– Oh, nu-ţi face griji atunci. Nu ai nimic de făcut aici.
Mark s-a întors să-i spună lui Nook, nu-i păsa deloc de mine.
– Eu…
– Vrei să vin cu tine? Stai puțin, îmi pun o cămașă pe mine.
Mark a spus asta înainte ca eu să pot spune ceva. Nu-i păsa de mine și se purta ca și cum ceea ce făceam de când se întorsese nu însemna nimic. Era clar din ceea ce spunea și din ceea ce făcea că încerca să-mi spună că, dacă aș fi continuat așa, totul ar fi fost în zadar.
– Nu e nevoie, eşti foarte obosit după noaptea trecută! a spus micuțul uitându-se în jos, în timp ce obrajii i se înroșeau.
– E adevărat, am obosit foarte tare.
Am strâns instinctiv cutia de mâncare atât de tare încât se auzea sunetul plasticului care se rupea. Nu erau doar cuvintele, ci și comportamentul lui Mark care mi-a oprit respirația. Mâna lui se odihnea pe capul persoanei mai mici în timp ce se apleca în față și vorbea cu cealaltă persoană, colțul gurii i se crispa într-un zâmbet șiret după ce vorbea.
Acest Mark nu este același pe care îl cunosc eu.
– Trebuie să vorbesc cu tine despre ceva.
Apoi s-au întors spre mine, Mark și-a arcuit sprâncenele în semn de uimire, în timp ce celălalt băiat mi-a zâmbit.
– Eu plec acum.
Nook s-a întors să-i spună lui Mark, care a dat din cap și apoi a zâmbit.
– La revedere! a spus înainte ca Nook să părăsească încăperea. În timp ce trecea pe lângă mine, micuțul s-a uitat la mine și a zâmbit.
– Ce vrei?
Mi-am revenit în fire când Mark mi-a vorbit. M-am întors din nou să fiu atent la băiețelul din fața mea, în locul celui cu zâmbetul sarcastic.
Mark s-a oprit în pragul ușii, încă nu purta o cămașă și nu părea interesat să aibă una. De aceea îi văzusem zgârieturile de pe piept. Furia sau ceva foarte asemănător a declanșat în mine o căldură insuportabilă. Am simțit un declic în creierul meu și mi-am ridicat ochii ca să-l privesc. Încă mă privea enervat.
– Ce faci?
Am încercat să-mi controlez vocea, să nu o las să iasă furioasă sau feroce, deși ochii mei spuneau totul.
– Ce fac?
– Tu… cu el… am spus încet.
Mark și-a arcuit pur și simplu sprâncenele cu dezinvoltură.
– Oh… noaptea trecută am dormit împreună.
Capacul recipientului în care așezasem impecabil mâncarea a zburat și tot conținutul a ajuns pe jos. Nu mi-a păsat deloc dacă toată mâncarea a ajuns pe jos. Abia îmi puteam mișca brațele sau picioarele, darămite să mă întind să le ridic. Simțeam cum îmi amorțește fața de parcă ar fi fost pălmuită de zeci de ori. Am făcut o jumătate de pas înapoi pentru că trebuia să mă uit în ochii persoanei care încă stătea acolo, privindu-mă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
– Tu…
– Mai este ceva? Pentru că altfel mă duc la culcare, ai auzit că nu am dormit prea mult azi-noapte.
Trebuie să fi fost foarte supărat și să mă disprețuiască atât de mult ca să spună așa ceva și mai ales să reușească să fie atât de calm în timp ce mă privea.
Nu-ți amintești că odată ne-am iubit?
– Mark…
– Da?
A emis un zgomot slab care a dispărut în gât. M-am uitat încet la persoana din fața mea, deși dificil, am zâmbit. Chiar dacă le simțeam grele ca un bolovan, am făcut un efort pentru a-mi mișca picioarele.
– E în regulă dacă nu mă poți ierta niciodată. Dar nu mă mai chinui făcându-mi rău așa, Mark…
