Mecanismul Iubirii – Capitolul 27

Mecanismul Iubirii – Capitolul 27

 

Să pornim de la început

~ Mark Masa ~

 

– Ușor!

Un singur cuvânt a ieșit din gura lui James când am terminat de povestit ce se întâmplase între mine și Vee. A fost hilar pentru Wind, în timp ce Kam și Fuse dădeau din cap în semn de acord cu James.

 

– De ce înjuri? Ce-a fost, a fost! a spus Fuse.

– Prea ieftin! Ar trebui să se comporte ca cel mai scump, aproape inabordabil obiect din magazin, în schimb arată ca și cum ar fi la super reducere… a replicat Wind.

 

– Crezi că nu mă descurc prea bine, nu-i așa?

– Foarte bine!

Mi-am dat ochii peste cap la răspunsurile lor. M-au înjurat și m-au certat ca și cum s-ar fi opus categoric de la început să-l ierte pe Vee, de fapt asta credeam și eu despre restul.

 

– M-am săturat să te văd mereu înconjurat de acea aură negativă și defensivă, a spus Kam.

– Deci îi dai o șansă, nu? Dacă nu se comportă cum trebuie și nu se poartă bine din nou, nu te vei mai întoarce la el. Avem de ales, a continuat Wind, privindu-mă în ochi.

 

– Voi continua să fiu cu ochii pe tine, în caz că Vee se comportă din nou greșit ca înainte. 

M-am uitat la James care, ca întotdeauna, nu vorbea, dar emitea propoziții.

– Ai uitat cumva că tu, dintre toți oamenii, ai aranjat ca noi doi să fim singuri la masă în acea seară? Eram încă foarte vulnerabil atunci! l-am învinovățit.

 

– Asta e… în noaptea aceea a trebuit să am grijă de P’Pack, a spus și și-a reluat mâncarea.

În momentul de față ne aflam într-un restaurant de lângă căminul meu. Fuse și Kam veniseră la mine pentru că trebuia să terminăm o lucrare de grup, în schimb, James și Wind veniseră aici doar ca să bârfească. Comandasem orez prăjit cu busuioc pentru prânz, dar abia acum păreau mai interesați de mâncarea din fața lor și m-au lăsat să mănânc în liniște.

 

– Păi… vei participa la vreun eveniment al clubului sportiv? a întrebat Wind în timp ce și-a ridicat privirea.

– Eu cel mai probabil nu, despre aceștia doi habar nu am, a răspuns Kam.

 

– Probabil că mă voi alătura clubului de baschet, a spus Fuse și apoi s-a uitat la mine.

– Evenimente sportive? am întrebat surprins, ridicând sprâncenele.

– Oh, da! Competițiile sportive între facultăți. Să nu-mi spui că nu știai! a spus James.

M-am încruntat în timp ce procesam vestea. De aceea toată lumea părea atât de ocupată, în curând urmau să aibă loc competiții sportive. Îmi plăceau toate tipurile de sport și în mod normal aș fi fost încântat de ele.

 

– De ce este diferit față de evenimentul sportiv din semestrul trecut? l-am întrebat.

– Pentru că data trecută, concursurile erau doar pentru boboci, acum va participa toată lumea, a răspuns Fuse, mușcând dintr-o lingură de orez cu curry.

 

– Ai de gând să concurezi cu clubul de înot, nu-i așa? am dat din cap. În replică, dacă ar trebui să particip la acest eveniment sportiv, cu siguranță aș alege înotul.

– În acest moment trebuie doar să aștept ca Bar să mă sune, i-am spus.

 

– Păi… dar nimeni nu știe încă că tu și Vee v-ați împăcat, s-ar putea să creadă că nu e cazul să te sune.

– Cine s-a împăcat cu Vee? m-am întors să pun întrebarea.

 

– Bine, omule, nu te-ai împăcat cu el… De fapt, doar ai dormit la el acasă! a replicat prietenul meu.

– Eram beat! am răspuns, amenințându-i cu privirea, dar nu părea să aibă niciun efect asupra lor.

 

– Da… mereu aceeași poveste, erai beat.

– Vorbesc serios! am exclamat supărat, ei s-au uitat la mine surprinși și apoi au dat din cap.

 

– Bine, hai să nu mai vorbim despre asta.

Credeau că am renunțat deja la Vee sau ce? În acel moment îi dădeam doar o șansă. Așa cum spusese Wind, dacă lucrurile nu mergeau bine, aș fi pus capăt imediat relației cu el. În acel moment, eu și Vee o luam de la zero.

 – M-am săturat de tine! Deschide telefonul, nu te mai comporta ca un copil. Ai încercat să nu te gândești la el de când am ajuns aici, dar te uiți la el tot timpul! Haide, pune datele și uită-te la notificări, haide!

A spus James uitându-se fix la telefonul meu.

 

– Dar ce copil… am răspuns înainte de a lua brusc telefonul de pe masă. Existau mai multe mesaje, deoarece vorbisem cu multe persoane în acele zile. Doar una dintre numeroasele notificări de chat mi-a atras complet atenția. Nimic în mod special, era doar persoana care era subiectul actual al conversației noastre.

 

Vee Vivis: Ești la cămin?

Vee Vivis: Pot să vin să te văd?

Vee Vivis: Citeşte mesajul…

Vee Vivis: Solicit atenție.

 

Mai erau alte cinci mesaje, inclusiv autocolante pe care, în mod clar, le alesese la întâmplare, deoarece nu aveau nicio legătură cu celelalte mesaje pe care mi le trimisese și continua să mi le trimită.

 

Vee Vivis: Citeşti, dar nu răspunzi. Răbdarea mea se diminuează serios, ştii?

Mark: Și ce anume îţi provoacă răbdarea să tresară?

Vee Vivis: Răspunsul tău, desigur.

I-am trimis un autocolant cu un ursuleț de pluș cu o față nedumerită.

 

Vee Vivis: Dar cum?! Eu ți-am scris nu mai puțin de 300 de mesaje și tu îmi răspunzi doar cu asta?

Mark: Tocmai ai închis ochii și ai trimis autocolante la întâmplare.

 

I-am răspuns astfel, iar el, ca răspuns, mi-a trimis o inimă.

Vee Vivis: Vezi? Am ochii larg deschiși.

 

Tot ce puteam să fac era să-mi mușc buza încercând să nu zâmbesc. Mi-ar fi plăcut să îl cert pe acest „caz mental”, cum îl poreclise unul dintre seniorii mei pe Tossakan, dar nu ar fi fost de niciun folos. Nu eram un mare conversator, nu prea vorbeam, iar dacă trebuia să stau de vorbă atunci scriam și mai puțin.

 

Vee Vivis: Azi vor fi selecții. Vrei să vii să aplauzi?

Mark: Participi la selecții?

 

Vee Vivis: Nu, eu îi ajut pe selecționeri.

Mark: Şi atunci pe cine ar trebui să încurajez?

 

Vee Vivis: Sprijinul tău moral ar determina ca lucrurile să fie mai uşoare.

Nu am crezut niciodată că pot zâmbi atât de mult când mă uit la un telefon. Chiar nu am vrut, dar nu m-am putut abține. Nu mi-am putut controla colțurile gurii: doar citind mesajul scurt al lui Vee, am zâmbit larg.

 

– Cât de bun trebuie să fie orezul tău, de vreme ce te satură doar privindu-l? a întrebat Fuse, determinându-mă să ridic privirea de pe telefon.

– Trebuia să îl lași acolo pe masă, nu trebuia să-ți spun să-l iei și să verifici! a spus James.

 

– Atunci cine este? a întrebat Wind, încercând să arunce o privire, dar am împins telefonul de lângă el.

– Îl ascunde… a spus Kam, reducându-și ochii la două fante și privindu-mă fix.

 

– L-am oprit, acum o să mănânc din nou, am mormăit înainte de a pune ecranul blocat și de a așeza telefonul pe masă, cu capul în jos și de a reîncepe să mănânc. Am rămas tăcut, pentru că știam că dacă le spuneam acum ce se întâmplă vor începe să mă tachineze. De asemenea, le-aș fi sporit interesul față de Vee și ar fi trebuit să îi aud din nou ținându-mi morală despre cum mă vindeam în loc să mă comport ca un obiect de lux pentru care trebuia să muncești și să te străduiești.

 

– Din nou?! a spus James, arătând spre telefonul meu care vibra.

– Uită de el! i-am răspuns și am continuat să mănânc.

– Hai să ne gândim să terminăm raportul de lucru în grup.

 

– Este enervant! a mormăit Fuse uitându-se la mine.

– Păi… Bine, o să mă duc în cameră, am spus înainte de a ridica telefonul și de a pleca de acolo.

 

Pe drumul de întoarcere, am ridicat telefonul pentru a verifica notificările. Nook îmi scrisese mulțumindu-mi din nou că l-am ajutat să ia o pauză. Adevărul era că de data aceea, când Vee ne văzuse împreună, nu făcusem nimic. Eu doar ajutasem linia de cod a lui James. Îl luasem în camera mea pentru că James nu putea fi acolo să aibă grijă de el. Nook tocmai se certase cu prietenul lui și nu avea unde să se ducă. Vorbisem despre multe lucruri, atât despre mine, cât și despre el. Dimineața, când Nook era pe punctul de a pleca, Vee era acolo și dorința mea de răzbunare mă determinase să-i spun că mă culcasem cu Nook. Îi spusesem lui Nook și pentru el nu era nicio problemă din cauza antipatiei lui față de Vee.

 

Mark: Am avut probleme cu James.

I-am scris din nou lui Nook, care mi-a trimis ca răspuns o grămadă de autocolante cu fețe supărate și un mesaj lung în care a rezumat că adevărata cauză a tuturor problemelor mele era Vee.

 

– Te joci cu telefonul și nu-mi răspunzi la mesaje, de ce faci asta?

M-am uitat în direcția sursei vocii. Vee stătea cu spatele lipit de peretele din fața camerei mele, cu un smartphone negru în mână.

 

– Uite…

Intenționat, nu-i ignorasem mesajele. Voiam să termin discuția cu Nook fără să știu că va dura atât de mult. Altceva, cu siguranță nu mă așteptam să-l găsesc pe Vee în fața camerei mele. Dispăruse de o săptămână. Cine știe când avea să reapară din nou?

 

– Cu cine vorbești? a întrebat cu o voce aspră în timp ce se apropia.

– Păi…

 

– Oh… am uitat că încă nu am dreptul să întreb, a spus el în timp ce se întorcea la locul său.

– Vorbeam cu Nook.

Adevărul era că nu am vrut să-i spun cu cine vorbeam pentru că știam că se va supăra.

 

– Nook? Oh… a întrebat el, accentuând ultimul cuvânt.

– Probabil că nu ești liber acum, nu-i așa? Bine, nu te gândești la mine, ci la el, a spus, prefăcându-se că se dă înapoi.

 

– De ce crezi asta? am întrebat, întorcându-mă să mă uit la el.

– Ne trimiteam mesaje și deodată ai dispărut. Apoi ai venit aici zâmbind. Trebuie să fie foarte important ceea ce vă spuneți dacă ești atât de surprins încât nu-mi răspunzi, a spus-o într-un mod ciudat, ca și cum aș fi fost atât de nepăsător față de sentimentele lui. Înțelegeam că o spunea pentru că era rănit, dar tot nu voiam să-i spun că motivul pentru care zâmbeam ca un idiot era, într-un fel sau altul, mereu legat de el.

 

– Nu ți-am răspuns pentru că am ieșit la masă.

Am spus înainte de a mă mișca înainte pentru a deschide ușa.

– Da, așa spui tu. Știu foarte bine că motivul este altul.

 

– Ai putea să nu fii atât de tragic? De ce nu vii înăuntru?

Când am întrebat, și-a ridicat privirea și a zâmbit.

– Chiar pot să intru? a întrebat entuziasmat. M-a determinat să-mi vină să înjur. Trecuse mult timp de când Vee nu mai intrase în camera mea. Venise de multe ori la mine, dar întotdeauna se oprea pe coridorul din fața camerei, nu-l lăsasem niciodată să intre.

 

– Da.

Am rămas tăcut câteva clipe înainte de a răspunde.

Am intrat și l-am lăsat să mă urmeze. Camera mea nu se schimbase câtuși de puțin, totul era exact unde fusese înainte, nu scosesem și nici nu adăugasem nimic. Doar un puternic sentiment de nostalgie rămăsese impregnând totul în acea cameră, nostalgia pentru fiecare gest, fiecare lucru făcut, fiecare zi pe care am petrecut-o împreună acolo.

 

– Mi-a fost dor de tine! a spus în timp ce s-a aruncat pe canapea. Și-a întins brațele de-a lungul spătarului și și-a înclinat capul pe spate. Aceea era canapeaua pe care Vee și cu mine petrecusem mult timp împreună uitându-ne la filme, discutând, certându-ne și făcând o mulțime de alte lucruri pentru ca mai apoi să ne împăcăm…

 

– La ce te gândești? a întrebat Vee.

– Păi…

Vee a zâmbit, dar a ridicat capul când a auzit sunetul ieșit din gâtul meu.

– Nimic.

 

– Cu siguranță te gândești la ceva! Cum se face că ești tot roșu atunci?

Vee s-a aplecat spre mine.

– Dă-te la o parte! am spus înainte de a-l împinge.

 

– Păi… te simți bine? Te-ai plimbat la soare și acum ești ardei roșu. Nu ești bolnav, nu-i așa?

M-a întrebat înainte de a mă trage de braț și de a mă apropia de el.

 

Mi-a pus o mână pe frunte și cealaltă pe a lui pentru a-mi verifica temperatura, apoi, după un timp, s-a încruntat. Îngenunchea pe canapea, astfel încât să fie la înălțimea mea.

 

– Ești fierbinte.

Da, într-adevăr, mă simt foarte fierbinte acum.

– Sunt bine, i-am spus în timp ce l-am împins, dar el m-a ținut aproape.

 

– Nu sunt atât de sigur. Lasă-mă să mă uit mai atent.

Și s-a mai ridicat puțin, apropiindu-și fața de a mea, înainte de a ne apropia frunțile. A rămas așa, cu ochii lui privindu-mi fața. Nu știam cât de roșu devenisem, dar simțeam că în curând aș putea lua foc. Am rămas așa, sprijinindu-ne de spătarul canapelei, apropiați unul de celălalt, în timp ce Vee își înfășura brațele în jurul taliei mele, trăgându-mă tot mai aproape.

 

– P’… Vee…

– Nu cred că ești roșu din cauza febrei, a spus acest lucru în timp ce zâmbea.

– Probabil pentru că…

 

– Ticălosule!

– Hei!

Am auzit cele patru voci în cor ale prietenilor mei și am sărit imediat în picioare pentru a mă îndepărta de Vee.

 

– Oh… grozav! a spus Kam când a intrat în cameră.

– Zilele trecute a fost cu el, în casa lui. Azi îl lasă chiar să urce în cameră. Chiar se comportă ca cel mai scump tip din lume… a continuat el, întorcându-se spre Wind, care nu mai avea cuvinte.

 

– De ce… De ce sunteţi aici?

Vee a încercat să schimbe subiectul.

– Am venit să ne vedem prietenul. Ce cauți aici? a întrebat James în replică.

 

– Păi… am venit să-l invit pe Mark să vadă probele de fotbal din seara asta, a răspuns Vee.

– Și nu puteai să suni pur și simplu? a răspuns Fuse.

 

– Poftim… am vrut să o fac în persoană. Mark, vrei să mergem împreună? a întrebat Vee, scărpinându-se nervos în gât.

– Îmi pare rău, dar Mark este ocupat, trebuie să termine raportul pentru proiect, a zâmbit Kam.

 

Din expresia de pe fața lui am putut auzi clar ce gândea Vee:

– Nu tu erai de partea mea?!

Apoi s-a uitat calm la Kam și la Fuse și a spus:

– Mai durează mult până la încheierea raportului?

Și s-a întors să se uite la Kam.

 

– Da, vom avea mult, probabil până seara.

– Poate că va dura toată noaptea, este mult prea ocupat azi, nu are timp nici măcar să se uşureze, a continuat Fuse.

 

– Și nu poți să amâni? m-am întors să mă uit la Vee după ce abia îl auzisem șoptind aceste cuvinte.

– În primul rând, trebuie să termin proiectul, am spus cu hotărâre.

 

– Dar vreau să vii cu mine la selecții, a răspuns el.

– Ai de gând să dai probe pentru echipa națională? Am auzit că ești selecționer sau te-ai hotărât să faci și tu parte din echipă? a întrebat Kam.

 

– De ce vâsliți cu toții împotriva mea acum? s-a plâns Vee.

– Am spus doar că sunt de partea ta, dar cu siguranță nu intenționez să-mi împing prietenul în brațele tale, i-a răspuns Fuse lui Vee, care i-a aruncat o privire urâtă.

 

– Și nu cumva cele două lucruri se contrazic între ele Fuse?

 – Desigur! Doar ţi se pare!

– Bine, ajunge! Avem lucruri de terminat, așa că haideți să o facem și să vedem cât durează. Poți să aștepți aici până când e timpul să mergi la selecții?

 

Acestea fiind spuse, toată lumea și-a ocupat locurile. Vee s-a întins pe canapea și se juca cu telefonul. Restul ne-am așezat pe covor, alături de cărțile împrăștiate pe podea. James și Wind s-au scuzat și au plecat, spunând că nu au dormit prea mult noaptea trecută și, cum o persoană are nevoie de cel puțin opt ore de odihnă, se întorceau în camera lor pentru a trage un pui de somn.

 

– Ai încercat să cauți cartea aceea? a întrebat Fuse.

– Am încercat aseară, dar nu am avut noroc, i-am răspuns.

 

– Ah… Bine, am cartea asta.

Fuse mi-a aruncat o carte și am deschis-o ca să văd.

Proiectul pe care ni-l repartizase profesorul nu era dificil, dar găsirea textelor teoretice la care să ne referim a fost o provocare. Deoarece proiectul era împărțit în mai multe etape, ne-am împărțit munca de cercetare și fiecare dintre noi s-a angajat să găsească materiale din care să se inspire pentru a scrie raportul final. Azi a trebuit să punem cap la cap ceea ce am găsit și să scriem raportul, asigurându-ne că acesta este cuprinzător și fluent. Mai aveam de tratat un singur subiect.

 

O presiune bruscă asupra capului meu m-a determinat să ridic privirea. Era mâna persoanei care zăcea pe canapea. Și-a trecut ușor mâna prin părul meu. Când m-am uitat la el, am simțit că mă încuraja să nu renunț, chiar dacă el încă se juca cu telefonul, era doar mâna lui care îmi mângâia ușor capul și totuși mă simțeam atât de bine.

 

– Hei! Nu am terminat încă! a spus Fuse cu voce tare și a făcut o grimasă, părând aproape supărat. Mâna din părul meu s-a mișcat brusc și l-a răsucit frenetic.

– A mai rămas doar o mică parte de scris, fii calm!

Kam a încercat să-l liniștească pe Fuse.

  – În patru ore abia am scris zece rânduri, apoi ne-am dus să mâncăm și de când am închis din nou am bâjbâit în întuneric.

– Poate că nu poți pentru că nu ești suficient de inteligent.

 

– Spui asta pentru că te crezi un geniu, nu-i așa?

– Sunt bine, a răspuns Vee, apoi s-a așezat lângă mine. S-a întins să arunce o privire la cartea din mâna mea. Îi simțeam respirația caldă pe obrazul meu, bărbia lui aproape că se odihnea pe umărul meu. Gestul acela i-a lăsat pe amândoi prietenii mei cu gura căscată.

 

– Chiar trebuie să fii așa? a spus Fuse uitându-se la Vee.

– Ce fac? a întrebat Vee, privindu-l pe Fuse fără să se îndepărteze.

 

– Îți permiți să te răsfeți puțin și să profiți de prietenul meu? a continuat Kam, făcând o grimasă.

– Oh… spui că profit? a întrebat Vee înainte de a se apropia și mai mult, până când i-am spus să se retragă.

 

– Întoarce-te la locul tău.

– De ce să mă mut? Cred că asta este momentul în care ar trebui să merg mai departe fără să mă opresc, a spus, întorcându-se și zâmbindu-mi. Inima a început să-mi bată cu putere în piept, doar zâmbetul lui avea această putere asupra mea.

 

– P’Vee…

– Da?

– Dacă nu te retragi acum, nu te voi mai lăsa să te apropii de mine în viitor, am spus cu o voce mult prea serioasă, aproape amenințătoare.

 

– Bine! Bine! a răspuns Vee, ridicând o mână înainte de a cădea înapoi pe canapea.

– Acum este clar, este valabil pentru toate generațiile, soții se vor teme întotdeauna de soțiile lor! a exclamat Fuse, uitându-se la Vee.

 

– De ce ar trebui să mă tem? Eu sunt soțul, a replicat Vee înainte de a-și pune din nou mâna pe capul meu, ca mai înainte.

– Doar atingi puțin, dar de fapt încerci să iei mai mult, a mormăit Kam.

 

– Ei bine, mi-am dorit de mult timp să pot face asta, a răspuns Vee.

– Ai terminat acum?

Mi-am ridicat privirea să-l întreb pe Vee.

 

– Da, am terminat! mi-a răspuns, zâmbindu-mi din nou.

Vee a continuat să se joace cu telefonul, lăsându-ne pe mine și pe prietenii mei să terminăm munca.

 

Răscolind internetul, am crezut că am găsit ceva legat de proiectul nostru, dar ceea ce am văzut în cele din urmă nu s-a dovedit a fi util. Fuse a început să se plângă din nou, în timp ce Kam a început să se plimbe prin cameră în căutarea a ceva de mâncare.

 

– De ce este atât de dificil?

– Ce se întâmplă? a întrebat Vee, aplecându-se din nou asupra mea.

 

– De ce nu putem determina ca această parte să meargă? a întrebat Fuse, uitându-se la Vee.

– Am studiat deja acest subiect.

 

– Atunci de ce o spui abia acum? m-am uitat la el cu frustrare.

– Pentru că m-au ei enervat înainte, a răspuns Vee, dar s-a uitat la Fuse.

 

– P’Vee!

– Nu te supăra acum. Dacă te ajut, atunci vii cu mine la meciurile de fotbal? a încercat să mă convingă din nou.

 

– Nu vom termina la timp, i-am răspuns eu.

– Cartea de care ai nevoie o are doar profesorul care te-a desemnat să faci proiectul. Când l-am făcut eu, a rămas o singură carte care este în clasă.

 

– Profesorul Yupin?

– Da, va trebui să îl întrebați direct.

– De ce spui asta abia acum, când noi ne plângem de ore întregi? a spus Fuse în timp ce închidea celelalte cărți.

– Ți-am spus deja, pentru că m-ai criticat, așa că acum nu te plac, a răspuns calm.

 

– O voi împrumuta luni, i-am spus întinzându-mă.

– Ești obosit? m-a întrebat, iar eu am dat din cap în semn de răspuns.

– Vrei un masaj?

Fără să aștepte un răspuns, mâinile lui calde s-au așezat pe umerii mei, masându-i încet până când am început să mă relaxez.

 

– Hei! Și eu mă simt obosit, Fuse.

– Vrei să te lovesc? a spus Fuse, arătând spre picioarele sale.

 

– Să te ia naiba! Ți-ar plăcea și ție asta, nu? a răspuns Kam.

– Cine ar trebui să fie soția mea? a răspuns Fuse.

 

– Și a cui soție ți-ar plăcea să fii?

M-am întors spre ei ca să întreb:

– Cineva ca Tossakan?

– Numele meu nu este Bar. Probabil că va trebui să aștept ani de zile până voi găsi un doctor numai al meu. Credeți că sunteți mai norocos și că îl puteți găsi mai ușor? a întrebat Fuse.

– Nu…

M-am odihnit și nu m-am putut abține să nu fac o grimasă când m-am gândit la cât de șmecheri erau cei doi ca și cuplu.

 

– Nu trebuie să cauți deloc un doctor chipeș, tot ce îți trebuie este un inginer, chipeș, care să aibă grijă de tine.

O tăcere totală s-a așternut în cameră și toți trei ne-am întors să ne uităm mirați la Vee. Mâinile calde care îmi masează încântător umerii s-au deplasat, lăsând în urma lor o senzație de frig, cu excepția urechilor mele care păreau să ia foc.

 

– Chiar așa? a întrebat Kam.

– Nu-i așa? a întrebat Vee cu ezitare, aducând aluzie la nesiguranța lui, ceea ce a început să-mi provoace inima să bată cu putere.

 

– Cine știe, nu-i așa Mark? a întrebat și Fuse.

– Păi eu… Da… Poate merge deocamdată.

 

 

 

 

 

 

 

Loading

Care este reacția ta?
+1
1
+1
1
+1
2
+1
8
+1
0
+1
0
+1
0

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *