Mecanismul Iubirii – Capitolul 6

Mecanismul Iubirii – Capitolul 6

  Acum s-au schimbat lucrurile

       ~ Mark Masa ~

Am ieșit din clasă în tăcere, deși eu tocmai îmi terminasem calculele, iar prietenii mei încă nu le terminaseră pe ale lor. Nu-mi păsa. Greșelile lor de azi nu se apropiau nici pe departe de ale mele. Crezusem că „greșeala” mea va trece, dar nu a fost așa.

– Oh, P’Vee, ce cauți aici? a răsunat vocea lui Fuse, determinându-mă să mă uit la băiatul chipeș care se îndrepta spre noi, care mi-a zâmbit, înainte de a se uita la ceilalți și de a se apropia.

– Am adus câteva lucruri pentru prietenul tău, mi-a răspuns înainte de a-mi înmâna o geantă mică.

Nu am spus nimic după ce am primit geanta. Nu văzusem nimic în afară de documentele de la YiWa pe care mi le promisese cu câteva zile în urmă.

– Deci nici măcar un mulțumesc? a întrebat el încet.

– Hm… mulțumesc, i-am răspuns fără să mă uit la el.

 – Păi… P’Vee vreau să te întreb ceva. Exercițiul ăsta pare să meargă destul de bine, așa că sunt foarte curios cum să îl facem perfect, a spus Fuse, înainte de a întinde hârtia pe masă.

– Așa este P’. Profesoara a spus că este destul de bun, dar nu știm sigur care părți sunt greșite, A spus Kaman, înainte de a se așeza în fața lui Vee.

Noi trei eram în același grup și a trebuit să facem partea a doua împreună. Fuse a fost regele facultății mele, așa că, desigur, a fost alături de Vee, care a fost regele de acum doi ani. Pe lângă faptul că era rege, primise și titlul de la facultate. Așa că avea atât inima facultății noastre, cât și a universității. Nu a fost nevoie să-i explic povestea, era de la sine înțeleasă.

Mai era și Kam Phan, când îi văzusem plăcuța cu numele, fusesem șocat, dar când l-am întrebat, mi-a spus că era porecla dată de bătrâni. Așa au vrut să-i spună și până la urmă nici nu mi-a păsat de numele lui adevărat și i-am spus și eu așa.

  – Deci, nici măcar nu asculți sau știi cum să obții răspunsul?

Vee s-a uitat la mine în timp ce mă ridicam, înainte de a se așeza lângă el pe un scaun liber. Nu era prima dată când îl vedeam aici după ore. De fiecare dată când apărea, era pentru ceva diferit. De exemplu, ieri a fost pentru a vorbi despre sport alături de Kam, înainte de a vorbi despre „probleme de regi” cu Fuse, de fiecare dată când venea se uita mai întâi la mine, dar „motivul” pentru care era acolo nu avea nicio legătură cu mine.

După ce termina de vorbit despre motivul pentru care venise, se întorcea spre mine și mă întreba lucruri stupide. Eu încercam să-l ignor sau să nu mă interesez de ceea ce spunea, dar el continua până când eram nevoit să renunț. Eram atât de supărat pe el.

– De ce ești încruntat, Mark? Dacă nu zâmbești, cum o să atragi toți băieții? a spus Kampan, crezând că mă învață.

Tipul era destul de chipeș, nu foarte înalt, dar avea pielea albă și se îmbrăca bine, deci era clar că avea bani.

– Zâmbește prea mult și îți vor cădea dinții! a spus Fuse înainte de a se întoarce.

– Khampan, spune-o cum trebuie, a răspuns Kam.

– Chiar așa te cheamă? a întrebat Vee.

– Ei bine, este ceea ce ați vrut cu toții să fie. Poate că într-o zi îl voi determina și pe tatăl meu să îl schimbe oficial.

– Corect! Kamphan este Kam, a răspuns Vee cu dezinvoltură înainte de a se întoarce la munca sa.

– Poți să faci asta? a întrebat Fuse, aplecându-se spre Vee.

– Încă nu am apucat să citesc trei numere, dați-mi mai mult timp să văd și restul problemei, a spus Vee, aruncând o privire către Fuse.

– Îmi pare rău P’, a răspuns prietenul meu, așezându-se din nou.

– Uite, vă înșelați! a exclamat Vee arătând spre ziar, dar eu nici măcar nu m-am obosit să mă uit spre deosebire de prietenii mei.

– Oh, aici Mark, vino să vezi!

M-am întors când Kam și-a pus brațul în jurul gâtului meu, obligându-mă să mă uit. Făcând asta, deși îmi adusese capul foarte aproape de Vee, m-am prefăcut că nu-mi pasă și m-am uitat la ziar.

– Ai înțeles? s-a întors să mă întrebe, iar gura lui era foarte aproape de obrazul meu. Dacă nu m-aș fi retras repede, sigur ar fi înțeles, dar, date fiind mișcările mele, nimeni nu părea să observe.

– Hm… am răspuns după ce m-am așezat drept. Am aruncat o privire la fața lui Vee, dar el doar a dat din cap.

– Nu este atât de greșit, doar niște cifre. Dacă schimbăm unitatea, atunci este corect! a spus Vee, arătând spre ecuație și învățându-ne calea corectă.

– Nu știe ce naiba face acum. Este distras, face totul greșit din cauza inimii frânte. E ca și cum ar fi pe moarte. Niciodată nu voi lăsa să se întâmple asta, sunt prea bun ca să mor! a spus Fuse dând din cap înainte și înapoi. Chiar voiam să-l împing pe acel „tip chipeş care nu a avut niciodată inima frântă”.

– Unde tai inima? m-a întrebat Kam atât pe mine cât și pe Vee. Eu m-am uitat la fața lui Vee, înainte de a întoarce capul în partea cealaltă.

– Nu pot să o tai decât ca pe hârtie, i-am răspuns.

– Orice s-ar întâmpla, nu lăsați să vă strice educația! a spus cu înflăcărare persoana de lângă mine.

Părea atât de furios încât a trebuit să ridic privirea, ceea ce a fost o greșeală, pentru că se uita fix clar la mine. Dacă nu mă înșelam, nu numai că arăta fioros, dar era și îngrijorat.

– Bine, am răspuns încet, evitându-l mai departe, luând un pix și o hârtie înainte de a căuta răspunsul corect.

– Ce? Cum de ești atât de deștept? A explicat doar o singură dată! a spus Fuse, privindu-mă cum lucrez.

– Nimeni nu este la fel de prost ca tine și trebuie să i se explice lucrurile de zece ori, a răspuns Kam.

– Uf, sunt prost și nu sunt bogat. Nu putem fi toți la fel de mari ca tine.

– Nu înțeleg ceva ce a explicat P’Vee. Îmi explici din nou mâine? s-a plâns, întorcându-se să întrebe.

– O să vă explic totul din nou, le-am spus, determinându-i să zâmbească.

Nu erau proști, nu se concentrau niciodată atunci când învățau, așa că de multe ori trebuia să le explic din nou lucrurile.

– Așa că… azi o să ți-l împrumut pe prietenul tău, a spus P’Vee.

– Care P’?

– Pe el! a arătat cu degetul spre mine, iar Kam și Fuse s-au uitat unul la altul confuzi.

Nu știam ce să fac, așa că am arătat o față serioasă și m-am prefăcut că nu s-a întâmplat nimic.

– Mark?

– Ești Mark? Dacă da, atunci, îl împrumut! a spus ridicându-se și trăgându-mă de braț pentru a mă ridica.

Am vrut să rămân puternic, să refuz, dar nu știam de ce nu puteam și am fost de acord să-l urmez pe motocicletă. Când am ajuns l-am privit confuz, iar el mi-a zâmbit.

– Unde te duci?

– Hai să mergem la cinema, mi-a răspuns încet, iar eu am rămas încruntat și confuz.

– Să mergem acasă! i-am răspuns.

E nebun? Nu vreau să mă uit la filme stupide cu el. De ce vrea să merg?

– Casa mea nu are cinematograf! a răspuns cu un zâmbet.

      – Nu am chef de glumele tale, am spus înainte de a mă întoarce gata să plec.

– Nu glumesc, dacă ești încă atât de singur și cu inima frântă, atunci vreau să vii să te uiți la un film cu mine ca să te eliberezi de stres.

Vee m-a urmat, apucându-mă de braț și trăgându-mă înapoi spre motocicletă. I-am îndepărtat mâna determinându-l să se întoarcă să se uite la mine.

– De ce trebuie să vin și eu?

      – Există un nou film și nu vreau să merg singur.

Eram tăcut, mă uitam fix la persoana din fața mea, mă enerva deja destul de mult faptul că se plimba pe lângă mine în fiecare zi. M-a bătut de câteva ori pe umăr înainte de a mă împinge înainte.

– Nu vreau să vin.

– Ce?! Ți-e atât de dor de Bar încât nu vrei să faci nimic acum? Ai doar un trecut? Nu ai nici un viitor? Vrei să rămâi închis cu ei pentru totdeauna și să nu mai fii niciodată fericit?

Mă privea intens și nu înțelegeam de ce făcea asta.

– De ce vrei să mergi cu mine?

– Ei bine, cu cine să mă duc? Cu cei doi prieteni care te-au lăsat singur?

      – Bine, dar de ce vrei să vii cu mine?

      – Uf ce enervant… Am mai spus că nu vreau să fii singur, că vreau să te relaxezi.

– De ce nu te duci cu iubita ta? am întrebat eu, care încă nu prea înțelegeam.

– Ploy învaţă.

– Dar prietenii tăi?

– De ce mă întrebi pe mine? Dacă aș fi vrut să merg cu prietenii, nu te-aș fi întrebat pe tine.

Acesta a fost motivul lui? Încă nu înțelegeam de ce a vrut să vină cu mine.

Chiar dacă nu înțelegeam, tot am mers cu el. Nu era ciudat să vezi un film cu cineva, nu însemna nimic și mergeam pur și simplu la cinema. Nu înțelegeam ce făcea, trebuia să-mi amintesc mereu că nu eram nimic, că tot ceea ce făceam nu însemna nimic. Eram doar niște cunoștințe, seniori și juniori de la aceeași facultate. Atunci de ce mă simțeam diferit?

S-ar putea să pară ciudat, dar mă gândeam din ce în ce mai mult la Vee în timpul meu liber. Mai ales în camera mea, poate pentru că acolo o făcusem sau poate doar pentru că petreceam foarte mult timp acolo în acel moment. După ce își ceruse scuze, începusem să vorbim frumos și mai des. Începuse să iasă în mod regulat cu grupul meu de prieteni și, din moment ce acești băieți drăguți erau întotdeauna respectuoși, asta însemna că și eu trebuia să fac la fel. Îl vedeam atât de des încât începusem să mă gândesc la el mai mult decât la Bar.

– La ce să ne uităm?

Vee s-a întors să întrebe, stând în fața programului de film.

– Credeam că ai spus că vrei să vezi un film nou.

– Chiar ai ascultat ce ți-am spus?

Vee s-a uitat la mine, zâmbind. Eram doar noi doi vorbind, de ce nu aș fi ascultat?

Am ales să tac, ne-am privit unul pe celălalt, apoi m-am întors să mă uit la program. Era un nou film de acțiune pe care Fuse și Kam îl văzuseră recent, dar la care eu nu apucasem să merg.

– Știu deja ce vreau să văd, dar întreb în cazul în care vrei să vezi ceva anume.

– Acela, am spus, arătând spre filmul de acțiune.

– Nu-mi plac filmele de acțiune. Asta vreau să văd. Mă duc singur! a spus Vee înainte de a merge să se așeze la coadă fără să aștepte ca eu să spun ceva. Am oftat, de ce îmi ceruse părerea dacă nu avea de gând să mă asculte?

Când a spus că nu-i plac filmele de acțiune, am crezut că va alege măcar ceva cu fantome sau sânge, dar a fost ceva complet diferit. Mă dusese să văd cel mai nou și plictisitor film de dragoste. Oare era prost? Uitase că aveam inima frântă și mă forța să mă uit la o poveste de dragoste?

– Uită-te la el și nu plânge, a spus el.

– Nu sunt atât de retardat mintal, i-am răspuns încet.

Ducându-mi sucul la gură, am privit o femeie care privea doi bărbați care își arătau și mărturiseau dragostea. Actorii se comportaseră bine, creaseră atmosfera potrivită și îi fdeterminaseră pe mulți dintre cei prezenți în sală să zâmbească. Eu nu eram unul dintre ei. Doar stăteam și priveam acea dragoste confuză și fără nume dintre cei doi oameni.

Dacă vrei să te uiți la iubitorii perfecți, Tossara este un subiect foarte fierbinte în acest moment.

– Mark… nu este grozav? m-a întrebat încet cel de lângă mine.

– Ce vrei să spun? i-am răspuns încet.

Cum a fost asta amuzant? Aveam inima frântă, apoi mă culcasem cu cineva care avea deja o iubită și care mă dusese acolo. Cum putea fi amuzant un film de dragoste?

– E distractiv de privit, nu-i așa? Mi-e dor să te văd fericit, a spus el înainte de a-și pune brațul în jurul umărului meu.

– Dă-l jos.

– Te-am dus să vezi filmul ăsta, m-am gândit că dacă vii cu mine să îl vezi, vei fi fericit.

Mi-a șoptit la ureche, așa că m-am întors să mă uit la el, oferindu-i și eu un zâmbet. Era întuneric aici, dar îl puteam vedea clar, chiar voiam să-l întreb de ce face toate astea, oare simțea ceva? Dar îmi era prea frică de răspuns.

Și din moment ce era așa, nu voiam să fiu lângă el.

După ce am ieșit din cinematograf, am plecat în căutare de mâncare. Am trecut pe lângă multe restaurante, dar el nu părea să vrea să intre în niciunul dintre ele.

– Ce luăm de mâncat? M-ai dus să văd filmul, pot să plătesc eu mâncarea.

M-am oprit în fața unui restaurant japonez celebru și m-am întors spre persoana de lângă mine.

– Hei, nu! Eu te-am rugat să vii, așa că plătesc eu, a răspuns el.

Nu am spus nimic, doar m-am uitat fix la el. În mijlocul tăcerii dintre noi, Vee s-a uitat la mine, cu ochi strălucitori. Era ca și cum puteam comunica și ne puteam înțelege unul pe celălalt fără să spunem măcar un cuvânt. După ce ne-am privit o vreme, ochii lui s-au înmuiat și a suspinat înfrânt.

– Bine, hai să împărțim diferența, da?

– Da, am răspuns. Era mai bine să merg la jumătatea drumului, nu voiam să-i rămân dator.

– Și ce vrei să mănânci? a întrebat Vee.

      – Tu alegi…

– Nu vă bazați doar pe mine pentru a găsi răspunsul. În acest caz, pentru mine putem să ne întoarcem și să mâncăm două salate la începutul aleii.

Nu părea fericit şi am ridicat sprâncenele în timp ce îl priveam fix, iar el s-a încruntat.

– Ce s-a întâmplat? am întrebat în timp ce-l priveam.

– Nimic, mi-a răspuns înainte de a se îndepărta. Am încetat să mai fiu atent și m-am uitat în jur să văd dacă există vreun restaurant în care aș vrea să merg.

– Eu aș spune pui la grătar, am spus arătând spre un restaurant celebru de pui, iar Vee a dat din cap înainte de a pleca.

Nu m-a surprins faptul că erau oameni care se uitau fix la noi, ar fi putut părea puțin ciudat ca doi bărbați să se urmărească unul pe celălalt prin mall. Nu mi-a păsat, de ce mi-ar fi păsat? Nu prea îmi păsa de gândurile celorlalți. Dar persoana din fața mea părea să o facă, deoarece se încrunta, înainte de a-mi oferi o expresie feroce. Îmi dădeam seama că nu-i plăcea deloc bârfa, dar cui îi păsa? Nu era ca și cum eu aș fi creat povestea.

– De ce se uită lumea la noi?

– Chiar nu știi? i-am răspuns, iar el a mormăit ceva în șoaptă, pe care nu l-am auzit, așa că l-am rugat să repete.

– Am spus că tipul de la masă se uită fix la tine, a spus Vee dând din cap. M-am uitat cu coada ochiului, dar era doar un elev de liceu, așa că nu mi-a păsat.

– Bine, şi?

– Tot grupul de băieți se uită la tine de parcă ar vrea să te devoreze pe tine, nu puiul lor.

Când a spus asta, m-am întors vizibil să mă uit în jur. Erau atât băieți drăguți, cât și bărbați foarte chipeși peste tot, era evident că mă aflam acolo pentru a mânca după ore.

Totul a fost repede uitat când a sosit mâncarea care avea un gust bun, era ușor de mâncat pentru că nu era prea sărată. Puiul era crocant la exterior și moale în interior, se spunea că se datorează faptului că metodele sale de producție erau diferite de ale altora. Nu știam prea multe despre asta, ca să fiu sincer, voiam doar să mănânc.

– Cred că gustul nu e rău, e chiar delicios.

A spus persoana de vizavi.

– De ce faci fața asta?

M-am uitat la Vee, care părea fioroasă. Cui îi păsa dacă era gustos sau nu, trebuia să o exprim pe față? O experimentasem deja și eu, așa că știam cum e fără să fiu nevoit să o arăt.

– Te-am forțat să vii aici? întrebă Vee coborând privirea, jucându-se cu puiul înainte de a-l ridica pentru a-l mânca.

– Ei bine, nu prea am fost dispus să vin, i-am răspuns încet, mai interesat de orezul din farfuria mea.

– Am vrut doar să te distrezi puțin. Nu face lucruri cu fața aia de parcă ar trebui să mori de fiecare dată când te văd. Mă simt prost, a răspuns el serios.

– De ce să te simți vinovat? Nu ai făcut nimic greșit.

– Tu… vocea lui a dispărut în gât în timp ce ochii noștri se întâlneau. Nu vreau să rămâi continuu blocat în trecut. Deocamdată și în viitor, poți avea mai mult. Doar că…

– Dacă te referi la Bar, eu sunt bine.

L-am întrerupt înainte ca el să termine. Şi-a arcuit sprâncenele ca și cum ar fi vrut să mă repet, dar nu am făcut-o. Abia m-am uitat la el, era de ajuns.

– Ce naiba?! După doar câteva săptămâni spui că ești bine? Nu te cred. Uită-te la fața ta, îmi dau seama, arăți de parcă ai atâtea pe cap, a insistat Vee.

Am acceptat din toată inima reproșul, pentru că aveam multe lucruri pe cap, dar nu mă gândeam prea des la Bar. Faptul că nu mă gândeam la persoana care îmi provocase durerea arăta că trebuia să fie altceva care îmi răpea atenția. Nu voiam să recunosc că persoana care îl înlocuise pe Bar era cea care stătea în fața mea. Pun pariu pe orice că Vee nici măcar nu știa că ceea ce făcea azi mă determina să mă gândesc prea mult.

Eram bucuros că nu mă mai gândeam la Bar și că puteam să ne întoarcem la a fi frați. În ceea ce-l privea pe prietenul lui, era bine că putea să aibă grijă de Bar. Erau de mult timp împreună și de multe ori nu mai trebuia să-i văd prin preajmă, pe rețelele de socializare sau în discuțiile de grup. Cât despre persoana care stătea vizavi de mine, părea să fie peste tot, să apară mereu. Chiar și atunci când nu făceam nimic, el venea și prelua controlul, ca acum. Chiar nu înțelegeam de ce o făcea.

– Nu mă mai gândesc la Bar, i-am răspuns.

Ăsta era un alt lucru pe care nu-l înțelegeam, de ce continua să presupună că mă gândeam la Bar, când eu mă gândeam la el, care stătea vizavi de mine? Era mai probabil să ne gândim la persoana pe care o vedeam în fiecare zi, nu la persoana care era departe.

– Deci, la ce te gândești?

– De ce îți pasă? i-am răspuns în loc să-i răspund la întrebare.

– Nu trebuie să răspunzi, a spus el cu un aer nemulțumit.        Depinde de tine, eu sunt doar curios, în caz că te pot ajuta cu ceva…

– Cred că dacă asta cred, atunci nu mă vei putea ajuta, am răspuns, lăsându-mă pe spate în scaun, privind fața confuză a persoanei din fața mea.

– Sincer, încă mă simt vinovat și aș vrea să mă răscumpăr. Așa că dacă te pot ajuta…

– Dacă este doar pentru că te simți vinovat, nu este nevoie să faci nimic. Nu am niciun resentiment, am spus, întrerupându-l.

– Dar eu da, a răspuns el, privindu-mă fix până când a trebuit să oftez în semn de capitulare.

– Uite, dacă e ceva cu care mă poți ajuta, atunci te anunț, bine? i-am răspuns cu blândețe, evitând contactul vizual.

– În regulă. Fii băiat bun și povestește-mi despre asta! a spus, zâmbind.

– Ești doar cu câțiva ani mai mare decât mine.

– Sunt eu P’ al tău? a întrebat el.

– Ei bine, da.

– Ai venit la mine acasă.

Atunci a scos un sunet feroce, ochii lui ascuțiți m-au privit fix, iar eu i-am răspuns reciproc.

– Da.

Deși eram sigur că ochii mei erau puternici, după ce îi întâlnisem pe cei ai lui Vee nu mai eram atât de sigur că știam cum să mă ascund.

– Bun băiat.

Sau poate că știam cum să fac asta, dar nu am vrut.

Loading

Care este reacția ta?
+1
4
+1
3
+1
0
+1
6
+1
0
+1
0
+1
0

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *