– Rio! Chise a ajuns la secție în timp ce poliția le lua declarații.
Rio a izbucnit din nou în lacrimi de ușurarea de a-și vedea mama. Chise l-a îmbrățișat strâns pe copil în timp ce îl mângâia pe spate, spunându-i:
– Sus, sus!
La scurt timp a sosit și Agi, care primise un telefon de la Chise.
– Ce făceai? Nu erai la Hello Work?
Kase era prea rușinat și nu a putut să ridice capul. Lângă el, Chise a început să-i pună întrebări lui Rio.
– Rio, mama a fost surprinsă să audă că a fost o bătaie. Ce s-a întâmplat?
– N-a fost o bătaie. Umm, copiii ăia mai mari au ars urechea pisicii…
– Nu am făcut-o!, a strigat băiatul care stătea în fața lor, iar Rio s-a ascuns de el de frică.
– Eu nu am făcut nimic. Nu minți.
– Eu… eu nu mint. Au luat o brichetă și…
– Minți, minți, mincinosule!
– Nu mint… Rio a început să plângă din nou.
– Rio, e în regulă, e în regulă. Mama te crede. Chise l-a îmbrățișat din nou pe Rio pentru a-l consola.
În timp ce celălalt copil privea scena, a scos limba și a scuipat pe podeaua secției de poliție.
– Hei! Cum ai putut să faci asta?, l-a admonestat ofițerul de poliție.
Tatăl copilului s-a ridicat în picioare, declanșând o reacție în lanț.
– Nu dați toată vina pe fiul meu. Puștiul ăla de acolo a fost cel care a început primul. Fiul meu nici măcar nu bătea pisica, dar puștiul a plâns, spunând că el o făcea. Mai mult, bărbatul l-a împins pe fiul meu și l-a rănit. El a fost cel care a dat primul pumn către mine.
Kase și-a mușcat buza. Bărbatul nu se înșela în ceea ce spunea despre el. Chiar dacă o făcuse pentru a-i proteja pe Rio și pe pisică, Kase îl împinsese pe fiul omului și fusese și primul care l-a lovit.
– Fiul meu a fost împins și eu am fost lovit. Eh, ar trebui să cer bani de consolare în calitate de victimă aici.
Atmosfera era inconfortabilă, iar Agi, care îi ascultase în tăcere, a lăsat să iasă un oftat.
– Aș dori să-mi cer scuze în numele comportamentului nepotrivit al angajatului meu. Agi s-a oprit în fața bărbatului și l-a privit.
Bărbatul și-a îngustat ochii.
– Cine naiba ești tu?
– Conduc brutăria „Un petit nid” de lângă gară. Permiteți-mi să îmi prezint scuzele cu altă ocazie. În schimb, sper să ne putem rezolva neînțelegerile dintre noi.
– Vă bateți joc de mine. Eu am fost cel care a fost lovit aici.
Agi și-a coborât brusc vocea.
– Și se pare că l-ai lovit pe angajatul meu de multe ori.
Kase nu a putut să vadă expresia lui Agi, pentru că era cu spatele la el, dar dispoziția care radia din spatele lui era incredibil de amenințătoare. Fața bărbatului a pălit în fața ochilor lor.
– Nu voi omite să-mi ofer scuze și data viitoare. Vocea lui Agi era atât de joasă încât se târa pe podea. Bărbatul a înghițit zgomotos.
… Nu, e în regulă, nu-ți face griji. Oi, putem pleca acum?, l-a întrebat bărbatul pe ofițer.
Ofițerul a dat din cap. El a cules declarații scurte despre incident, iar restul rămânea la latitudinea persoanelor implicate să se descurce. Bărbatul a luat copilul de mână și a părăsit secția de poliție ca și cum ar fi fugit.
…Mamă, pisica…. murmură Rio îngrijorat. O ținuse în brațe tot timpul.
– Oh, este adevărat. Ar trebui să ducem pisica la doctor.
Chise l-a ridicat pe Rio cu pisica în brațe și a spus: – Sus, sus! Părea destul de zveltă, dar era surprinzător de puternică. Poate că se datora faptului că frământa în fiecare zi tot acel aluat greu de pâine.
– Agi-san, vom merge la veterinar deocamdată.
– Sigur, aveți grijă. Dacă se întâmplă ceva, sună-mă.
– Mulțumesc. Și tu, Agi-san, ai grijă de cea mai mare pisică pentru noi. Chise a chicotit puțin, iar Agi i-a oferit un zâmbet ironic.
După ce s-a întors în apartament, Kase s-a izolat în camera lui. Îi făcuse probleme lui Agi în ziua lui liberă. Kase își ceruse scuze în grabă, dar deocamdată voia să fie singur.
În camera în care erau așezate doar cearșafuri japoneze, Kase s-a sprijinit de un perete, strângându-și genunchii la piept.
Pe brațul băiatului erau cicatrici de arsură. Kase avea aceleași cicatrici pe corp. Când își adusese aminte de abuzurile din trecut, trupul i se răcise din străfunduri. A întins mâna să scoată tricoul galben-lămâie atârnat pe perete și l-a strâns la piept împreună cu genunchii.
În mod normal, emoțiile sale s-ar fi calmat încet-încet, dar astăzi nu funcționase. Senzația dură a pumnului său lovind o persoană i s-a agățat de mână și a încercat să-l tragă pe Kase într-un loc întunecat.
Îl ura. Cunoștea foarte bine acel loc și tocmai de aceea nu voia să se întoarcă acolo.
Își strângea puternic genunchii când a auzit o bătaie în ușă.
– Hei, ți-e foame? Agi și-a băgat capul în crăpătura ușii.
Kase a ridicat încet capul, iar Agi a murmurat: – Uau. Fața ta arată groaznic. Ochiul tău stâng s-a umflat atât de mult încât aproape s-a închis. Agi a intrat în cameră și s-a așezat lângă Kase. – Ei bine, cred că probabil ești bine, dar vrei să mergi la urgențe?
Kase a clătinat din cap. S-a întors cu spatele ca să nu-și arate fața umflată.
– Ce-ți mai face stomacul? Ți-e foame, nu-i așa?
Kase a clătinat din nou din cap. Probabil că ar fi trebuit să-i răspundă corect lui Agi, dar cuvintele nu-i ieșeau.
Agi nu părea supărat. – Știi că nu poți gândi limpede când ți-e foame, i-a spus el. – Ai o tăietură la gură, așa că hai să mâncăm terci de orez. Nu ești bolnav și putem adăuga multe lucruri. Carne… Hmm, probabil că va deranja rănile chiar dacă fac bucățele mici. Ouăle ar merge. Somon fărâmițat în fulgi și legume mici ar fi, de asemenea, bine. Kase se uita nedumerit la profilul lui Agi în timp ce vorbea singur.
Agi nu-i pusese nicio întrebare lui Kase când plecaseră de la secția de poliție și se întorseseră acasă. Kase ar fi trebuit să fie la Hello Work, așa că de ce se afla pe alee? De ce izbucnise așa o bătaie? Era doar un profitor egoist care îi făcuse probleme lui Agi în ziua lui liberă, doar pentru a se ascunde imediat în camera lui după ce se întorsese acasă și își ceruse scuze în grabă.
… De ce?
– Hmm? Agi s-a uitat la Kase.
– De ce nu întrebi nimic?
… Întrebi de ce?
Agi a înclinat capul ca și cum ar fi crezut că Kase întreabă ceva ciudat.
– Toată lumea se enervează dacă tot pui întrebări pe care nu vor să le pună. Iar tu ești în mod special genul ăsta. Nu prea îmi place să pun întrebări oamenilor dacă nu vor să răspundă.
Era adevărat că era enervant să i se pună întrebări la care nu voia să răspundă. Dar dacă nu era întrebat nimic, părea să fie pus pe tușă, iar asta îl făcea să se simtă singur. Contradicțiile îi făcea inima să se simtă inconfortabil și puține cuvinte îi ieșeau din gură.
… cicatrici de arsură.
– Hmm?
– Erau cicatrici pe brațul copilului, lăsate de presiunea exercitată de țigările aprinse. Copilul arsese urechea pisicii, îl lovise cu piciorul pe Rio și fusese furios tot timpul, dar de îndată ce tatăl său apăruse, începuse să tremure de frică.
– Oh… poate că tatăl său este persoana care îi lăsase cicatricile. Agi a privit în gol, gândindu-se la ceva, și s-a întors brusc spre Kase. – De aceea l-ai bătut pe tată?
Kase și-a plecat capul fără să răspundă, iar Agi a făcut o grimasă care părea surprinsă.
– Deci ești destul de bun la suflet. Ai o latură surprinzător de plină de compasiune.
Părea sincer surprins. Fusese nepoliticos din partea lui.
… Nu chiar. Nu a fost chiar așa.
Bunătatea și compasiunea nu fuseseră ceea ce îl animase. Kase avea aceleași cicatrici pe corp ca și copilul. Copilul, pisica cu urechea arsă, toți erau Kase. Nu se salvase decât pe el însuși.
– Deci, ce vrei să faci?
– Huh?
– Pentru ceea ce se va întâmpla în continuare. Ți-a fost de ajuns să-l lovești pe tată și acum ai terminat?
Kase nu știa ce să creadă. Emoțiile îi explodaseră și nu se gândea la ce avea de gând să facă în continuare.
– Dacă îl lași în pace, copilul va trăi probabil din nou aceleași evenimente traumatizante. Dacă vrei să faci ceva în privința asta, ar trebui să îl denunți. Biroul guvernamental va vorbi cu părinții și, dacă este o situație suficient de gravă, copilul va merge la un centru pentru copii.
– Centrul pentru copii?
Agi a scos țigări din buzunar și a aprins una.
– Centrul de consiliere pentru copii. Este un fel de instituție care preia temporar copiii în custodie. Cât timp se află acolo, cazurile lor sunt examinate pentru a se vedea dacă ar trebui să se întoarcă în familiile lor sau, dacă nu există nicio îmbunătățire a situației, ar trebui să fie trimiși într-o casă de copii. Dar nu se poate spune dacă acest lucru este un „lucru bun” pentru copil sau nu. Indiferent cât de mult suferă, la urma urmei, copiii tind să-și iubească părinții. Și chiar și casele de copii nu sunt un paradis. Îngrijorarea ta ar putea fi nedorită în cele din urmă.
… Nu ai copii, dar cu siguranță știi multe despre aceste lucruri.
– Pentru că am crescut într-un orfelinat.
Ochii lui Kase s-au făcut mari.
– Mama mea era genul care dădea prioritate bărbaților în detrimentul fiului ei, așa că a cheltuit mereu bani pe bărbați și m-a lăsat pe mine în mizerie. Nu îmi dădea niciodată bani și eu furam ca să mănânc. Când eram prins, încercau să o sune, dar nu primeau niciodată niciun răspuns. După ce acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, am fost trimis la un orfelinat.
Kase asculta cu atâta atenție încât a uitat să dea din cap pentru a arăta că ascultă.
– Acum se află în Kyushu și locuiește cu un bărbat. N-am mai văzut-o de opt ani, aș spune. Era destul de frumoasă când era mai tânără, dar s-a transformat în bunica asta de la țară. M-am hotărât să-i dau niște bani, dacă tot am fost acolo, și apoi am plecat. Agi a râs cu poftă. Părea ușor și simplu, ca și cum ar fi decojit o banană, iar Kase era confuz. Cum putea să râdă și să vorbească despre o situație atât de dificilă?
… De ce poți să râzi așa?
– Este greșit să râzi?
… Nu e greșit. Kase și-a dus genunchii la piept și a privit în jos.
– Nu e ceva la care să mă gândesc. Când faci lucruri amuzante, râzi în mod natural în timp. A spus Agi. A aruncat în glumă un braț în jurul umerilor lui Kase, și a revenit la atac cu o întrebare.
– Care sunt lucrurile amuzante?
– Este diferit pentru fiecare persoană. Tu ce crezi că este amuzant?
Kase și-a coborât din reflex privirea spre cămașa de pe genunchi, dar nu era chiar așa. Era ceva important pentru el, nu ceva care i se părea amuzant. Kase a încercat să se gândească dacă era ceva, dar nu i-a venit nimic imediat în minte.
– Nimic. Chiar nu înțeleg ce e amuzant.
Agi a mormăit după un timp.
– Atunci vrei să încerci ceva amuzant cu mine?
– Cu tine? Cum ar fi?
– Nu știu, nu sunt sigur.
– E destul de vag, și tu ești cel care a propus asta.
Kase și-a luat brațul de pe umerii lui, dar Agi a zâmbit calm și l-a liniștit cu un: Acum, acum. Agi s-a sprijinit de perete cu genunchii în sus, sprijinindu-și leneș brațele pe ei. – Hmm, ceva amuzant, ceva amuzant, ceva amuzant, ceva amuzant.
Țigara îi era între degete, fumul se ridica într-o linie dreaptă și subțire înainte de a se învârti în aer, se învârtea și, în cele din urmă, fumul se împrăștia într-un nor ușor.
– Ce? a întrebat Kase, iar între ei s-a așternut o scurtă tăcere.
… Nimic, am crezut doar că ești asemănător.
– Asemănător cu cine?
– Cu cineva pe care l-am cunoscut cu mult timp în urmă. Agi a încercat să ignore discret întrebarea, însă….
– Yuzuru? a întrebat Kase.
Agi a clipit.
– El este tatăl lui Rio, nu-i așa? Tu și Chise-san ați menționat asta mai devreme în timp ce vorbeați. În ziua incendiului, Mutou-san a menționat și el ceva despre el…
– Oh, da. Ei bine, da. Presupun că este destul de ușor de înțeles doar ascultându-ne. Agi și-a aruncat țigara într-o cutie de cafea goală care se afla în cameră. … Da, este Yuzuru.
– Ce fel de persoană era? Kase nu era foarte interesat de alți oameni, dar după ce a auzit că erau asemănători, asta l-a făcut să se gândească.
… Hmm, ce fel de persoană era, mă întreb. A murmurat Agi. Părea să se eschiveze de la întrebare, deși nu avea cum să fi uitat. Și-a aprins o altă țigară și a tras un fum lung și adânc. Mișcările sale erau lente, ca și cum ar fi așteptat momentul potrivit, și chiar când Kase era pe punctul de a-i spune că nu trebuie să vorbească despre asta dacă nu vrea, Agi a început să vorbească.
– Era în aceeași casă de copii cu Mutou și cu mine. Mutou și cu mine eram acolo încă dinaintea lui Yuzuru. Era cu cinci ani mai mic și era ca un frate mai mic pentru noi. La început, ochii lui păruseră serios amenințători…
Yuzuru fusese un nou-venit umil și chiar îndrăznise să se holbeze la Agi și Mutou. Într-o zi, cei doi l-au bătut în cele din urmă pe Yuzuru. Majoritatea noilor veniți s-ar fi recunoscut învinși în acel moment, dar Yuzuru a refuzat să dea înapoi, chiar dacă fusese bătut atât de rău încât fața lui era de nerecunoscut. Acest lucru i-a făcut să le placă de el și de atunci îl trataseră ca pe un frate mai mic.
– Iar Yuzuru, odată ce cineva îl accepta, tindea să îl îndrăgească și el. Nu făceam altceva decât să ne băgăm în necazuri, dar noi trei am rămas împreună chiar și după ce am plecat de la casa de copii.
– Chiar arăt atât de mult ca el?
… Hmm, mă întreb. Fețele voastre nu sunt atât de asemănătoare, cred. Agi s-a uitat fix la Kase, examinându-l.
– Probabil că e vorba de ochii tăi. Sunt asemănători cu cei ai lui Yuzuru când era copil. Mutou și cu mine am fost abandonați de părinții noștri și aruncați la casa de copii, dar se pare că Yuzuru a fost abuzat și avea ochii negri ca niște peșteri.
Abuzuri. Kase s-a înțepenit în mod inconștient.
– Era destul de dur. Nu avea lumină în ochi. Inexpresiv și abia dacă vorbea cu câteva persoane. Îi trata pe toți ca și cum ar fi fost dușmani. Cu toate acestea, a devenit mai bun pe măsură ce mergea cu noi. De aceea, Chise nu crede că semeni cu Yuzuru. Cunoaște doar varianta luminoasă și veselă a lui.
Kase și-a amintit că Chise nu reacționase la el atunci când se întâlniseră pentru prima dată, dar Mutou o făcuse.
– De ce a murit?
Agi a schițat un zâmbet vag și și-a coborât ochii, iar Kase și-a dat seama că își băgase prea mult nasul. Ura când alții încercau să se strecoare în viața lui și ar fi trebuit să-i urască și pe cei care o făceau.
… Ei bine, oricum, de aceea nu am putut să te las în pace de când ne-am întâlnit prima dată privirile. Cred că nu-mi stă în fire să vreau să ajut pe cineva atât de mult, dar ai răbdare și lasă-mă să am grijă de tine.
– Să ai grijă de mine?
– Da. Așa că nu-ți face griji, lasă-mă să te răsfăț. Agi i-a ciufulit părul lui Kase ca și cum ar fi încercat să-și ascundă jena.
Lasă-te îngrijit. Lasă-te răsfățat.
Kase nu știa cum să răspundă la aceste cuvinte.
Era similar cu momentul în care Rio îi spusese „Te iubesc”. Cuvintele fuseseră dulci și calde, și atât de tandre încât aproape că îl făcuseră să amețească. Ce ar fi trebuit să facă? Nici măcar nu știa ce se întâmpla.
Kase a omis cumva să se uite la fața lui Agi și și-a mutat privirea spre mâna bărbatului care ținea țigara. Și s-a gândit: Ah. Doar că a observat că capătul aprins al țigării era îndreptat spre Agi, astfel încât scrumul nu-i putea atinge corpul. S-a întrebat dacă nu cumva erau multe dintre aceste mici atenții pe care Agi le avea pentru el și pe care nu le observase până atunci. În timp ce Kase îi privea uimit mâna, scrumul care devenise lung și instabil a căzut de la capăt.
– Ah.
– Hmm?
– Scrumul. Kase a arătat spre ea, iar Agi s-a uitat la țigara din mâna lui, apoi s-a uitat la scrumul care căzuse pe covor și l-a lovit cu mâna, spunând: – Ah, ah, ah. Scrumul s-a ridicat de pe covor și s-a răspândit peste tot în jurul lor.
– Hei, ce faci? Șterge-o cu o cârpă sau ceva.
– E o pacoste. Fă-o tu.
– Tu ești cel care a scăpat-o.
– Nu te plânge la mine. Nu e ca și cum un pic de cenușă te-ar ucide. Agi s-a ridicat în picioare, probabil pentru a scăpa de obligația de a face curat.
– Mi-e foame. Hai să mâncăm acum.
– Cum rămâne cu scrumul?
– Nu-ți face griji. A spus Agi, trăgându-l de braț pe Kase pentru a-l trage în sus și a-l scoate din cameră. – Deci terciul de orez este bun pentru tine? Ce vrei în el? Mâinile lor erau unite.
– Nu trebuie să faci terci de orez. Sunt bine cu mâncare normală. Mai important, voia ca Agi să-i dea drumul la mână. Era îngrijorător pentru el.
– Nu ai cum să mănânci cu gura așa. Agi s-a întors și i-a atins gura lui Kase cu cealaltă mână. Kase a dat înapoi din reflex, dar Agi a evitat să atingă rănile și a examinat cu atenție zona.
– Deocamdată, hai să tratăm mai întâi asta. Unde am pus trusa de prim ajutor? Hmm, am măcar una?
Agi l-a târât pe Kase spre sufragerie, iar mintea lui Kase s-a transformat într-un model complicat de marmură. Nu-i plăcea să fie atins, dar nu ura mâinile lui Agi. S-a simțit ușurat când mâna mare l-a târât. Mâinile acelea nu aveau să-l rănească, nu știa de ce, dar asta era ceea ce credea el.
Dar cel de care îi păsa lui Agi cu adevărat era Yuzuru și nu Kase. Cu toate acestea, Agi a fost cel care l-a târât pe Kase afară din cameră, unde acesta și-a strâns genunchii la piept.
