My fake boyfriend – Falsul meu iubit – Capitolul 28

Putem să facem asta să meargă?

Ies din lift și mă îndrept spre cubicul meu. Trecuseră două săptămâni de când ea nu mai era cu noi și totul devenise dintr-o dată mult mai gri. Derek se afundase în muncă și de câte ori încercam să îi vorbesc mă loveam de un zid. Erau seri când îmi scria scurt că va dormi acasă. Simțeam că mă evită, simțeam cum ne îndepărtăm unul de altul atât de mult încât abia dacă mai știam cum arată. Și eu…eu tot ce făceam era să muncesc și să dorm. Nu știam cum să trec peste asta, sau ce se va întâmpla cu noi. Mă simțeam pierdut. Mark venea adesea încercând să mă scoată din această stare, părinții mei mă sunau zilnic dar parcă nimic nu funcționa cum trebuie. Lipsa lui mă durea…eram atât de confuz, îl voiam lângă mine și cu toate astea încă nu puteam trece peste ceea ce se întâmplase. Dar el nu vorbea cu mine, el era retras în lumea lui și mă simțeam cu sufletul greu știind că nu puteam să îmi țin promisiunea față de Dora…m-am așezat la birou și mi-am pun capul în mâini. Uram jobul ăsta acum….uram totul acum.

– Jack, îmi aud numele și îmi ridic capul.

Trent mă privea cu milă și uram și asta, le uram privirile lor pline de milă.

– Ești așteptat sus. Domnul Halle te așteaptă în biroul său, îmi spune încet.

– Walter? îl întreb eu pierdut.

– Nu, spune încet…

– Soțul tău…adică domnul Derek ,spune rapid.

Dau ușor din cap și mă ridic în picioare. Mă durea carnea pe mine. Încă din acea zi această durere nu trecea. Mă îndrept spre lift și apăs butonul pentru etajul său și întru când ușile se deschid.

De ce nu m-a sunat să îmi spună el că mă așteaptă?

Ies din lift când ajunge și mă îndrept spre biroul său. Când intru îl găsesc alături de un alt bărbat.

– Scuze…să revin mai târziu? îl întreb încet.

Își ridică privirea spre mine și tot ce vedeam acolo mă sperie…era întunecată de parcă privea un străin.

– Intră și ia loc, îmi cere rece.

Mă apropii ușor și mă așez pe scaunul liber și privesc spre bărbatul din dreapta mea care mă salută zâmbind strâmb dând ușor din cap.

– Dânsul este avocatul meu, îl aud vorbind și îmi întorc privirea spre el dar el nu mă privea.

– Am….am făcut actele de divorț, rostește rapid.

Îl privesc fără nici o reacție și simt cum efectiv totul se rupe în interiorul meu, nu știu dacă mai respiram și ochii deja mă înțepau de lacrimile care se adunaseră în ei. Mă ridic ușor în picioare, cu toate că tot trupul începuse să îmi tremure. Bărbatul de lângă mine mă privea panicat. Mă întorc spre el și apuc acel dosar pe care îl ținea în mână și îl arunc pe jos.

– Ieși afară, îi spun încet, dar el doar mă privește șocat.

– Jackson, îl aud pe Derek și mă întorc furios spre el.

– Taci, Derek, îi urlu și mă îndrept iar spre acel avocat.

– Ieși afară..acum!!! îi zbier în față și îl văd cum se ridică speriat și iese afară din birou.

Fac doi pași în spate și îmi las capul în jos…îmi strâng palmele în pumni și încep să respir mai adânc.

– Vrei să divorțăm? întreb pe un ton dur.

– Nu asta ai așteptat?

– Derek… uită-te la mine, îi cer.

– Privește-mă în ochi și spune-mi. Vrei să divorțăm?

El mă privește scurt și își ferește imediat privirea. Nu putea să mă privească și să rostească acele cuvinte…pentru că nu voia într-adevăr să divorțeze de mine.

– Atunci de ce? De ce vrei să faci asta? îl întreb eu și simt că încep să mă legăn pe picioare.

Mă apuc de spătarul scaunului pentru a-mi putea ține echilibrul.

Se ridică în picioare și vine rapid lângă mine. Părea îngrijorat.

– Derek, îi șoptesc numele.

– Te urăsc pentru ce ai făcut, dar…nu cred că pot trăi fără tine. Abia pot respira în lipsa ta și când te văd…când te văd mă înfurii de fiecare dată…dar nu vreau să divorțăm.

Îmi ridic privirea spre el și fac un pas micuț. Atât era nevoie ca să mă apropii de el, doar un singur pas. Îmi ridic mâna și îmi așez palma pe obrazul său și el își închide ochii.

– Îți mai ofer o singura șansă….o șansă să repari totul și dacă accepți asta, gândește-te că este ultima…nu îmi mai greși, îi spun încet.

Mâna care îi mângâia obrazul îmi cade pe lângă corp și mă întorc pe călcâie vrând să plec de lângă el, dar mă opresc înainte să ies pe ușă.

– Dacă…dacă vrei să… întoarce-te acasă dacă ești de acord să o luăm de la capăt.

După ce rostesc cuvintele, ies din birou, nu mai aveam puterea să stau acolo. Lăsasem orgoliul deoparte în acel moment, lăsasem durerea mea, eram dispus să încerc să rezolv problema asta și acum totul depindea doar de el. Eu îi oferisem acea șansă…nu îmi vedeam viața fără el și îl uram pentru asta.

Ies direct afară, nu mai puteam să stau în acea clădire. În ultima perioadă mă gândeam serios să demisionez, acea clădire mă sufoca pur și simplu. Mă urc în mașină și încep să conduc în neștire dar exista un loc, un singur loc unde voiam să fiu acum și întorc mașina și mă îndrept spre el.

Terasa era mai goală azi și mă apropii de masă și mă așez. Soarele își aruncă razele în apa cristalină și mă las pe spătarul scaunului și privesc spre ea. Aici ..în acest loc am făcut acea poză, aici am fost fericit cu el. Aici îmi puteam da voie să mă gândesc la tot să îmi pun ordine în gânduri, gânduri care erau doar despre el. Era deja întuneric când mă ridic din acel scaun și, înainte să plec, îmi întorc încă o dată privirea spre acel lac…oftez adânc și mă îndrept spre casă.

Îmi simțeam inima în gât în momentul când am atins mânerul ușii, dar îmi fac curaj și o deschid. Intru în apartament și tot ce văd este liniștea din el. Părea gol…așa cum mă simțeam și eu acum. El nu venise…el nu avea de gând să vină. Îmi închid ochii, urma să plâng din nou….el avea de gând să meargă mai departe cu divorțul….

– Bună, îi aud vocea slabă și îmi deschid brusc ochii…era în living îmbrăcat lejer și ținea un prosop pe umeri.

– Eram la duș, spune încet.

Mă îndrept rapid spre el și îl iau în brațe…încep să plâng ușor…la dracu…. fusesem atât de speriat.

– Am crezut…am crezut că… încep eu să vorbesc printre suspine.

– Am crezut că nu vei veni.

– Nici eu nu pot trăi fără tine, Jack.

Mă îndepărtez din îmbrățișare și îi privesc chipul, mă apropii și îl sărut scurt pe buze și nu știu de ce, dar se simțea ciudat acum. Și imaginea cu ei doi îmi revine iar în minte.  Mă îndepărtez de el și mă îndrept spre bucătărie.

– Îți este foame ? îl întreb rapid,dar el nu îmi răspunde și mă întorc spre el să îl privesc.

Era în același loc și își ținea capul în jos.

– Nu mă vei mai atinge niciodată, nu? Abia dacă mă poți săruta…

– Trebuie să….am nevoie de timp. Sunt sigur că voi uita într-un final, îi răspund.

– Și eu mă urăsc…încă de când m-am trezit în acea dimineață lângă ea…nu știu cum a ajuns acolo, cum am ajuns eu acolo…dar o fac…mă urăsc…poate mai mult decât o faci tu, vocea îi era încărcată de durere.

– Nu vreau să vorbim despre asta, îi cer eu și simțeam că mă enervez din nou…

– De ce? Nu asta este problema cea mai mare? mă întreabă și îl văd cum se încordează.

– Nu înțeleg de ce ești tu cel supărat, încep eu să ridic iar tonul.

– Pentru că mi-am stors creierii să înțeleg ce dracu s-a întâmplat în seara aia… pentru că nu te-aș înșela niciodată…. niciodată… m-ai bine aș muri decât să o  fac și totuși asta s-a întâmplat și nu înțeleg, îmi spune furios.

– Te iubesc, Jackson….te iubesc atât de mult că mă doare tot.

Mă apropii rapid de el și îl apuc de tricou și îmi ridic pumnul în aer…

– Lovește-mă dacă asta te face să te simți mai bine, îmi spune încet.

Dar eu îi apuc ceafa și îmi zdrobesc buzele de buzele lui și îl împing în perete și încep să îl sărut ca un nebun, pentru că așa mă și simțeam….eram nebun după el. Și îi simt mâinile cum se agață de mine și mă trage mai mult spre el și sărutul nostru se schimbă și devine când suav, mai doritor , când mai pasional…sărutul nostru alina toată durerea…și tot ce voiam era să îl simt, să îl simt lângă mine.