Omegaverse- Capitolul 13 vol 2

https://youtu.be/DksSPZTZES0?si=iWnJIs96EBee0Oi7

Reflecții

Chao Fah intrase pe ușă târziu în această dimineață, după o gardă prelungită. Nu era nimeni acasă, fiecare fiind plecat cu treburile personale. Sopa lăsase pancake, dulceață, cafea care aburea încă. Mai mult ca sigur că abia plecase din casă. Chao Fah se pregătea să urce să facă un duș când soneria se auzi răsunând strident. Chao Fah deschise ușa de la intrare și Cristina Preecha intră fără invitație, cu zâmbetul prea vioi pentru oboseala din ochi.

– Iubitul mamei, bună dimineața, în seara asta vii la cină la noi.
–  Mamă…

Chao clipi o dată, surprins, apoi trase aer adânc.

– Nu m-am așteptat să vii aici.
–  Trebuia să-ți vorbesc față în față.

Cristina își netezi sacoul.

– Tatăl tău a ordonat.

Chao Fah se uită la ea pieziș.

– Am aflat ce ai făcut în casa cumnatului meu.

Vocea lui Chao rămase joasă, tăioasă.

– Nu te-am văzut niciodată așa. Ai fost mereu delicată și ne-ai susținut. Chiar voiai ca Ariana să se mărite cu Tam Tahal? De ce te-ai purtat așa în fața lui Arian? E un om foarte bun, ar trebui să fii fericită pentru Ariana, așa cum sunt și eu.

Cristina își coborî privirea; aurul cerceilor tremură cât un suspin.

– Voi ați plecat… dar eu rămân acolo…în casa aceea a tatălui tău,rosti, aproape șoptit.

– Eu trăiesc lângă el. Dacă nu mă dau după tatăl vostru, viața mea devine un infern. Te implor, Chao.  În seara asta, vino la cină.

Chao îi mângâie scurt încheietura, un gest de fiu care încă mai voia să-și apere mama, chiar dacă se comportase groaznic în casa lui Arian.

– O să vin.

……………..

Casa Preecha mirosea a lemn lustruit și iasomie arsă în boluri de ceramică. Chao Fah tocmai sosise și când intră, în sufragerie, la masă, pe lângă părinți, stătea Telma Hal, impecabilă și dulce ca mierea groasă: zâmbet la momentul potrivit, sprânceană arcuind exact cât trebuie. Chao Fah simți nevoia să se întoarcă și să plece.

Aris își netezi manșeta, privindu-l ca pe un subaltern întârziat.

– Bine că ai venit.

Se uită la el câteva secunde apoi îi făcu semn cu o mână să ia loc  lângă Telma, Chao Fah se prefăcu că nu vede și se așeză în colțul opus.

– Te așteptam ca să purtăm o discuție de familie, Chao Fah.

Chao Fah despături șervetul din damasc și nu zise nimic. Își potrivi tacâmurile aliniate perfect, ca în sala de operații.

– O uniune între familiile Preecha și Hal, începu Aris, satisfăcut de propria frază.

–…va  aduce beneficii serioase: contracte, stabilitate, reputație. Nu mă face de râs, așa cum m-a făcut sora ta. De la tine, ca moștenitor principal, aștept multe.

Chao Fa se uită direct în ochii lui.

– Să fim serioși tată, ce moștenire? Eu nu am de gând să preiau frâiele companiei tale. Eu am o carieră și o viață separată de cea a ta. Deci scutește-mă de discursuri patriarhale.

În timp ce vorbea, mânerul cuțitului scârțâia imperceptibil sub degetele lui , dar chipul îi rămânea calm.

Dintr-o dată un miros de motorină arsă invadă spațiul sufrageriei. Cristina puse mâna pe mâna soțului ei.

– Dragă, retrage feromonii sau va trebui să punem capăt cinei.

Aris Preecha devenise violet și barba îi tremura de mânie. Își trase mâna de sub cea a soției lui și o ridică, agitând spre Chao Fah arătătorul.

– Aș dori să anunțăm logodna ta cu domnișoara Telma, prezentă aici, continuă Aris, privindu-l ca și cum ar fi vrut să-l înghită.

-Mai întâi în cerc restrâns, apoi oficial.

Telma înclină din cap, sigură pe ea, cu acel zâmbet care îți mulțumește pentru ceva ce n-ai oferit încă.

Pe tot parcursul mesei, Chao mâncă puțin și vorbi deloc. Întrebările i se topeau în tăceri precise. Doar, din când în când, în aer se ridica o dâră subțire, supresoare, de cafea — calmul lui disciplinat, feromonii lui ținuți sub cheie, ca o sală sterilă înainte de incizie. Telma râdea și vorbea tare, iar Aris îi ținea isonul, în timp ce Cristina frământa furculița și cuțitul fără a lua vreo îmbucătură.

Când se ridicară de la masă, Aris deja se vedea în ziare. Cristina își freca discret degetele, ca și cum ar fi numărat mărgele invizibile de rugăciune.

Chao Fah își luă rămas bun fără să invoce nici măcar o dată subiectul deschis de tatăl lui la începutul mesei. Se îndreptă spre ieșire, dar Telma îl ajunse din urmă fix când deschidea portiera mașinii.

– Chao, rosti ea cu blândețe învățată.

-… știu că pare grăbit, dar…

El se întoarse. Postura i se strânse într-un protocol impecabil.

– Domnișoară Hal…

Chao Fah vorbi rar, impecabil politicos.

–  dacă credeți că aliindu-vă cu tatăl meu veți reuși să mă prindeți într-o capcană, vă înșelați.
O clipă, privirea i se răci de tot.
– V-am spus o dată și o repet: inima mea aparține altcuiva. Acel cineva este sufletul meu pereche. Nu sunt disponibil, nici pentru negocieri, nici pentru anunțuri.

Telma își menținu zâmbetul, doar zâmbetul, căci în ochi i se strânse o umbră.

– O seară bună, adăugă el, înclinând capul.

Portiera se închise cu un clic curat și motorul porni. Pe banchetă, telefonul vibră o dată, un mesaj scurt, fără nume la vedere. Chao inspiră profund. Îi fu dintr-o dată foarte dor de Ramanan…

În habitaclu se răspândi aroma de cafea jamaicană purtând o notă de enervare.

Demară, lăsând în urmă veranda luminată și planurile altora.

………….

Casa dormea. Intră fără zgomot și urcă direct spre camera lui. Inima îi bătea puternic…își dorea să-l găsească pe Ramanan în patul lui, să fie luat în brațe, să fie mângâiat, să fie alinat, să fie sărutat până la leșin. Ușa camerei lui era întredeschisă, iar inima lui larg deschisă. Se opri în prag și valuri de emoții explodară în piept. Ramanan dormea cu perna lui în brațe. Corpul lui atletic se ghicea sub  cuvertura moale. Era gol. Chao Fah se eliberă de haine și alunecă sub așternuturi, lipindu-se complet de trupul lui Ama al lui. Amândoi, uniți așa, în poziție fetală, păreau un grup statuar perfect, sculptat parcă de David.  Chao Fah se cuibărise cu spatele lipit de pieptul lui Ramanan, iar fundul se contopea cu centrul vieții acestuia, fără nici o urmă de inhibiție. Ramanan gemu în somnul adânc și se împinse unduind între fesele lui Chao Fah. Apoi dându-și seama că nu era un vis, înconjură cu brațul drept corpul iubitului său. Depuse o sărutare pe ceafă, chiar lângă glanda pline de arome de cafea dulce și spuse șoptit.

– Bine ai revenit acasă, suflet al meu. Mi-a fost dor de tine…mult dor…

Ochii lui Chao Fah se tulburară de roua lacrimilor de bucurie.

–Și mie mi-a fost tare dor de tine…Ama…

Ramanan îl cuprinse cu totul în brațe, își afundă nasul în ceafa lui și șopti:

– Dormi, ești obosit. Mâine trebuie să vorbim despre ceva important.

Dar Chao Fah nu auzi ultima frază, era deja în brațele lui Morfeu. Ramanan rămase mult timp cu ochii deschiși și cu el în brațe. Chao Fah nu știa încă, dar era una dintre ultimele nopți în care dormeau împreună.

………

Dimineața aceea era animată în casa doctorului Preecha. Luli și Rk terminaseră deja micul dejun când Ramanan coborî îmbrăcat deja în haine de polițist. Le sărută pe amândouă ridicându-le în brațe , apoi cele două fetițe plecară cu Sopa la școală. Mila coborî în grabă treptele , luă o gură de cafea și spuse doar:

– Bună dimineața, mă grăbesc la cursuri, să aveți toți o zi bună.

Așa , cu părul foarte scurt, părea un copil. Cămașa gri și eșarfa albastră scoteau în evidență ochii ei ca cerul. Ușa se închise în urma ei și Etan care tocmai coborâse adulmecă aerul. Ramanan îl privi amuzat.

– Frate , faci o față de parcă ai mâncat toată noaptea lămâi.

Etan fu amuzat de gluma discretă, bău cafeaua, porni spre ușa de la intrare și înainte de a ieși spuse cu voce tare:

– Vin târziu, plec în capitală cu afaceri.

Ramanan rămăsese singur și-și savura cafeaua. Gândurile lui erau departe, atât de departe încât nu-l simți pe Chao Fah care tocmai trăsese un scaun lângă el. Reveni la realitate când acesta își depuse palma dreaptă pe coapsa lui. Tresări plăcut surprins. Puse brațul după ceafa lui, îl trase spre el și-l sărută destul de lung. Apoi se întoarse complet spre el și se uită direct în ochii lui.

–Chao Fah, trebuie să-ți spun ceva.

Îi apucă amândouă palmele și vorbi cu voce domoală, curgătoare.

– Fah…peste o săptămână eu și copiii ne vom muta de aici.

Chao Fah simți un fier înroșit străpungându-i inima.

– De…de ce? Nu te simți bine aici? Și unde plecați? Casa ta nu e locuibilă.

Ramanan plecă capul ca și cum ar fi fost jenat.

– Casa aceea nu mai poate fi reconstruită, iar pământul acela va păstra mereu sechelele acelui incendiu, de aceea l-am vândut. Cu acest aport am putut obține un credit imobilier și am cumpărat o casă gata mobilată.

Chao Fah avu dintr-o dată o strângere de inimă atât de puternică încât simți că se sufocă. Nu mai putea scoate un cuvânt…Ama pleca și el rămânea neconsolat. Văzând că Chao Fah nu scotea nici un cuvânt, Ramanan se aplecă spre el și-și odihni capul pe umărul lui. Vorbi domol, articulând bine, ca celălalt să-l audă.

– Casa e la 5 min de aici, nu te teme, nu ies din viața ta complet. Cum aș putea supraviețui fără aroma cafelei mele preferate? Dar nu putem continua să trăim în aceeași casă. Nu trebuie să fim mereu văzuți împreună. Ne punem viețile în pericol, dacă ies zvonuri. Înțelegi, da?

Spunând acestea depuse un sărut pe gâtul bărbatului Alpha în semn de afecțiune.

– Acum trebuie să plec, rediscutăm diseară.

Chao Fah fusese atât de afectat de veste încât nu-și dădu seama decât foarte târziu că Ramanan plecase deja.

Pe perete, orologiul încăpățânat, ticăia mai tare ca de obicei. Pe masă, cana lui Chao Fah, încă pe jumătate plină, își pierdea aburul. El o ridică, o duse la gură, apoi o lăsă jos fără să bea.

„ Nu trebuie să fim mereu văzuți împreună. ” își repetă în minte, ca un ecou gol.

„Ne punem viața în pericol.”

Undeva, un vecin asculta la volum maxim o melodie la radio, o piesă veche despre despărțiri anunțate cu eleganță. I se păru obscen de potrivită.

Chao Fah își sprijini fruntea în palmă și își ascultă gândurile cum foșnesc.

O săptămână. Ce se poate spune în 7 zile ? Dar nu putem continua să trăim împreună? Atunci ce se poate scoate dintr-o noapte?

Voia să scrie un mesaj, dar nu putea scrie. Voia să fugă până când casa ar rămâne în urmă, mică, ca o jucărie, dar nu putea fugi. Voia să evadeze într-o lume mult mai umană în care iubirea lui ar fi putut vorbi cu voce tare, dar nu putea evada. În schimb, își duse palma la ceafă, acolo unde Ramanan îl sărutase, și inspiră adânc. Aromele de whisky și scorțișoară erau încă acolo, parfumul dulce și sigur al unui bărbat care dorea să plece nu pentru că nu-l iubea, ci pentru că-l iubea prea mult.

Și în dimineața aceea, între o cană răcită și un scaun rămas gol, Chao Fah învăță un lucru nou: că absența nu începe când ușa se închide, ci cu mult înainte, odată cu prima grijă rostită în șoaptă. Iar iubirea, iubirea adevărată, nu se măsoară în câte nopți dormeau împreună, ci în felul în care, despărțiți, își puneau pernele la loc în fiecare seară.

NOTA SCRIITOAREI:

Nu uitați că cea mai mare răsplată pentru un traducător sau un scriitor e atunci când cititorul primește un emoticon și o reacție, fie ea cât de mică. Mulțumesc❤️