Omegaverse-Iubiri nepermise-Capitolul 24

Marca permanentă

Motto:Bine ai intrat în viața mea, floarea mea de lămâie

Câteva zile mai târziu, Etan primi un telefon dis-de-dimineață. Vocea directorului de la casa de odihnă era stinsă, aproape vinovată.

-Domnule Siri… îmi pare rău să vă deranjez, dar starea bunicii s-a agravat. Nu mai vorbește cu nimeni. Repetă doar numele dumneavoastră și al femeii Omega, Mila.

Etan tăcu câteva secunde.

-Mila?

-Da. Am crezut că am înțeles greșit, dar a spus foarte clar numele acesta. Eu știam că aveți o soție Alpha . Ar fi bine să veniți… Poate e ultima dorință.

Telefonul rămase o vreme în mâna lui. Pe birou, documentele își pierduseră orice sens. Apoi se ridică brusc, își luă haina și ieși.

……………….

Campusul era plin de studenți care se grăbeau spre cursuri. Mila ieșea din clădire, cu o mapă sub braț, capul puțin plecat. Când văzu mașina lui Etan oprită lângă trotuar, se opri pe loc.

Etan coborî și se apropie.
– Mila, trebuie să mergi cu mine.

Ea clipi, nedumerită.
–Ce s-a întâmplat?

– Bunica nu e bine deloc. M-au sunat de la casa de odihnă. Vrea să mă vadă… și te-a cerut și pe tine.

Mila îl privi lung, surprinsă.
– Pe mine?

– Da, nu știu cum de știe de tine, răspunse el simplu. Dar te rog, vino. Nu mai avem timp.

Ezită o clipă, apoi încuviință din cap.
……

Drumul fu tăcut. Soarele era dulce, iar aerul din mașină mirosea discret a eucalipt. Mila stătea lipită de portieră, cu palmele strânse în poală, prea conștientă de prezența lui.

Etan o privea din când în când, fără să spună nimic. Avea expresia concentrată a omului care se ține cu greu în echilibru.

Când ajunseră la casa de odihnă, lumina de toamnă părea încremenită. În salon, bunica era întinsă în pat, cu ochii închiși, firavă, aproape transparentă.

Etan se apropie primul.
– Bunico… am venit.

Ea deschise ochii, privirea ei plină de luciditatea aceea care uneori precedea sfârșitul.
– Știam că vei veni, Etan. Și… ea e Mila, nu-i așa?

Mila făcu un pas în față. Mâinile strânse în față și capul un pic plecat dezvăluiau o timiditate virgină.

Bătrâna inspiră adânc. Un zâmbet frumos îi lumină toată fața.

-Mmm…flori de lămâi….încă n-au înflorit…Ele așteaptă să se agațe pe scoarța eucaliptului de lămâie, nu?  Te-am visat mereu. Aveai ochii mării și florile de lămâi te urmăreau peste tot. Am știut că într-o zi feromonii de eucalipt de lămâie vor găsi femeia potrivită.

Mila se înroși, încurcată. Etan rămase tăcut, cu mâinile strânse pe lângă corp.

-În dulapul mic, spuse bunica, e o cutie albastră. În ea se află colierul de lapis lazuli pe care ți l-am arătat data trecută E vechi, de mai bine de un secol. Aș vrea… să-l poarte Mila. Are ochii pietrelor.

Etan deschise dulapul, scoase cutia și extrase colierul. Mila își mușcă buzele.
– Iertați-mă, nu pot primi așa ceva, nu-l merit, murmură ea cu ochii plecați.

Bunica o privi lung.
– Poți. Și trebuie. Lapisul alege singur. Și nu vei refuza o muribundă, nu?

Apoi  întoarse privirea spre Etan.
– Pentru tine, dragul meu, am altceva. Dar îl vei deschide doar acasă, împreună cu ea.

La un semn, asistenta care stătuse într-un colț, aduse o cutie de lemn și un pachet împachetat cu hârtie groasă.
– Ia-le. Și… mulțumesc că ai venit. Mulțumesc că m-ai ținut în viață până acum. Du-te și fă-ți viața așa cum dorești, fără regrete. E atât de rar să-ți găsești un suflet pereche. Eu n-am avut această șansă și mulți alții din lumea noastră nu o vor avea. Deci, nu rata momentul fericirii cu ochi de lapis lazuli. Aveți binecuvântarea mea, de restul lumii să nu-ți pese.

Etan se aplecă și îi sărută fruntea. Mila se retrăsese discret spre fereastră, ca să le lase intimitate.

……………………………………

La întoarcere,  Mila stătea tăcută, cu cutia în poală. Pietrele albastre păreau să absoarbă lumina.

– Mila… vreau să vorbesc cu mama ta, spuse Etan brusc.

Ea ridică privirea, surprinsă.
– Cu mama mea? De ce?

-Vreau să-i vorbesc despre intențiile mele și să-i cer binecuvântarea.

Mila își plecă ochii.
– Etan…va fi dificil pentru mama. Faci parte din înalta societate și ai deja o soție.

-Nu e o discuție despre statut, Mila. E despre ceea ce e adevărat. Vreau să te marchez și să devii singura mea soție adevărată.

Ea tăcu, ascultându-l, dar nu răspunse. În lumina gri a amurgului, fața ei părea mai palidă, mai fragilă.

– Poate mai târziu, spuse ea într-un final.

Etan dădu din cap, fără să insiste.
–Atunci vino cu mine la apartament. Vreau să deschidem darul bunicii.

Mila îl privi nesigură, dar văzu în ochii lui ceva care nu cerea, ci ruga.
– Bine, spuse încet.

…………….

Apartamentul lui Etan era ordonat, rece, aproape impersonal. Se simțea un aer de singurătate. Mila rămase în picioare, neîndrăznind să se așeze. Pe pereții sufrageriei erau atârnate câteva dintre acuarelele ei. Fuseseră încadrate cu grijă. Ramele erau simple dar alese cu bun gust.

El deschise pachetul mare cu o mișcare lentă. Hârtia foșni, iar în clipa următoare, tăcerea se umplu de culoare.

Era un portret. Mila, pictată în acuarelă. Lumina cădea pe chipul ei exact cum o făcea acum, în cameră. În colț, scria:

„Mila Siri”
Etan rămase fără cuvinte. Pictura aceea parcă venea dintr-un viitor văzut de bunica cu mult timp în urmă. Se uitau amândoi la pânză ca la o prevestire.

Ea își strânse palmele, jenată de frumusețea acelui gest.
– Nu știu cum… a făcut asta, șopti ea emoționată.

– Poate pentru că a văzut ce nu vezi tu, spuse Etan liniștit.

Ea îl privi pentru o clipă, apoi își coborî ochii.
În tăcerea aceea, ceva se așeză între ei…ceva ce mirosea a flori de lămâi ce se pregăteau să înflorească pe trunchiul singuratic și nefericit al unui eucalipt de lămâie.

…………….

Soni Hu visase urât, atât de urât încât feromonii ei supresori cu miros de crin invadaseră camera. Nu-l mai văzuse pe Etan de 1 lună și ura ei mocnea încet. Urmărirea detectivului începuse de o săptămână și știa deja că el se întâlnește cu o studentă pe nume de Mila Singpo, că petrec timp împreună, că el îi cumpără acuarelele și multe alte lucruri. Îndrăznea să o înșele cu un Omega de trei parale? Se simțea umilită. Dacă Etan o marca pe femeia aceea, ar fi ajuns de râsul lumii. Nu, niciodată! Trebuia să o găsească, trebuia să o amenințe și dacă nu înțelegea, o va omorî. Etan era doar al ei!

………………………..

Etan ajunsese în fața casei lui Chao Fah Preecha cu o cutie de bomboane de lux și un mic ghiveci de primule galbene. Sună și, peste câteva clipe, Mila deschise ușa de la intrare. Se îmbujoră văzându-l. Etan inspiră aerul pentru a surprinde florile de lămâi.

– Mama te așteaptă în salon, doctorul Preecha  e și el prezent.

La auzul numelui doctorului, Etan fu descumpănit, dar își spuse că asta este, dacă trebuie să înfrunte două persoane, nu una, atunci așa e destinul lui și trebuie să se supună.

O urmă pe Mila cu capul sus așa cum îi stă bine unui Alpha. La intrarea în salon doctorul Preecha se ridică în picioare venindu-i în întâmpinare ca o gazdă politicoasă. Îi strânse mâna și îl invită să se așeze la masa ovală și lungă. Mama Milei părea dintr-o dată foarte severă, dar nu îl privea cu nervi sau cu un aer de respingere. Îi oferi cadourile pe care ea le puse deoparte fără să spună nimic. Etan se așeză cu brațele între picioare pentru a nu dezvălui tremurul mâinilor. Știa că joacă o carte mare și trebuia să aibă un As în mânecă pentru a câștiga.Își drese glasul și începu să vorbească șovăind.

– Doamnă Singpo, eu am cerut o întrevedere cu dumneavoastră pentru că doresc să mă căsătoresc cu Mila.

Pentru că mama Milei nu spunea nimic, el continuă căutând cuvintele cele mai potrivite.

-Eu m-am îndrăgostit de Mila și chiar dacă aș încerca să stau departe de ea, nu pot. Eu nu am iubit nici o femeie până acum, iar virtutea mea e întreagă, dacă-mi permiteți s-o spun așa. Eu…feromonii noștri…

-Știu, îl întrerupse brusc mama fetei.

–Am știut din momentul acela blestemat când am ieșit s-o ajut să te ridice de pe caldarâm. Contrariată, am sperat că totul se va încheia în dimineața în care ați părăsit această casă.

Ea se opri gâtuită de emoții contradictorii. Fata ei era cerută de un Alpha din înalta societate care avea feromoni pereche cu cei ai ei. Era foarte speriată, dar nu voia să o arate. Situația era mai mult decât delicată. Omul acesta avea o soție Alpha foarte agresivă. Îi era teamă pentru viața lui Mila, dar știa în adâncul sufletului că atunci când două suflete pereche se întâlnesc, doar moartea îi mai putea separa. Știa de asemenea , că dându-și acordul, o împingea pe Mila pe un drum dificil și poate, imposibil de străbătut.

–Am știut abia după acea întâmplare cine sunteți exact domnule Siri. Știu că sunteți căsătorit. Și chiar cu o femeie foarte puternică  care ar putea-o zdrobi cu un deget pe fata mea.V-ați gândit la asta ?

— Da, răspunse Etan fără ezitare.

–M-am gândit foarte mult. Cu acea Alpha a fost o căsătorie aranjată, impusă de tatăl meu. Am respectat convenția până acum din datorie. Dar datoria a ajuns la capăt. Nici o lege nu mă împiedică să mă căsătoresc legal cu Mila.

– Nici o lege din codul civil, dar uitți domnule de legile nescrise, aceasta este o iubire nepermisă în lumea dumneavoastră. Și fiica mea? Ce loc ar avea ea în aceasta? întreabă femeia cu un calm periculos.

Etan o privi direct.
– Un loc care nu depinde de avere, nici de nume. Mila nu e o alegere. E o recunoaștere a sufletelor noastre pereche.

Mila roși și își lăsă privirea în jos.

-Ea e tânără, continuă mama.

– Are o viață înainte. Nu vreau s-o arunci într-o poveste care începe cu un divorț.

Etan își sprijini coatele pe genunchi, vorbind cu o sinceritate grea:
– Înțeleg. Și dacă aș fi venit doar cu vorbe, probabil ați avea dreptate să mă refuzați. Dar Mila e deja parte din viața mea, chiar dacă nu locuim împreună. Bunica mea a știut asta. Ea i-a dăruit deja numele nostru.

Scoase din buzunar o fotografie a tabloului, cel pe care îl primise de la bunică. O așeză în fața femeii.
–Mila Siri.

Mama o privi o vreme lungă, fără să spună nimic.

Etan continuă cu multă hotărâre :

– Eu nu arunc o vorbă în aer, nu e vorba doar de romantism și emoții. E vorba și de șarca permanentă. Eu doresc să-i ofer femeii pe care o iubesc marca mea. Astfel, doar moartea ne va separa.

Spunând acestea scoase din buzunar o cutiuță de culoarea cerului de vară și o deschise punând-o în fața mamei lui Mila. 2 verighete pe care erau încrustate frunzele de eucalipt și florile de lămâi se odihneau pe mat
Mama oftă ușor, un gest mai degrabă al renunțării decât al împotrivirii.Ridică privirea spre doctorul Preecha.

Acesta privi verighetele și se adresă lui Etan cu o voce îngrijorată.

– Etan, tu ai idee în ce te bagi ? Încalci una dintre legile nescrise ale înaltei societăți : Un Alpha, fie bărbat , fie femeie nu are voie să se căsătorească cu cineva din clasă inferioară. Te înțeleg atât de bine, pentru că și eu iubesc o persoană interzisă mie și sufăr în fiecare zi în care nu o văd. Știi ce implică decizia finală, nu ? Vei fi deposedat de toate bunurile , conturile familiale, postul de director și toate bunurile care sunt legate direct de familia Siri. Dar nu cred că astea te pot afecta. Tu ai propria afacere cu Galeriile de artă. Problema care se pune e soția ta Alpha. Sunt sigur că se va înfuria și că va dori să-i facă rău lui Mila. Crezi că ești capabil să o aperi, să o protejezi și chiar să divorțezi de Soni Hu ? Gândește-te bine, nu veți avea o viață ușoară.

– Mila, tu ce părere ai? spuse Chao Fah întorcându-se spre fată.

Mila își încrucișă mâinile, abia îndrăznind să ridice privirea.
–Eu…eu… îl iubesc, spuse ea simplu și direct.

–Nu știu dacă e bine sau nu, dar îl iubesc. Mă simt atât de bine lângă el.

Etan închise ochii o clipă, ca și cum acele cuvinte ar fi fost o binecuvântare.
Mama zâmbi ușor, fără veselie, doar cu o liniște obosită.

–Domnule Etan Siri, nu sunt o femeie care crede în coincidențe. Dar știu să recunosc seriozitatea când o văd. Dacă intenționați să divorțați, faceți-o curat, fără scandal. Și nu cereți Milei să aștepte la nesfârșit. Dacă nu divorțezi va trebui să fie ci=onsiderată la egalitate cu soția Alpha, să ai grijă de ea fără să-ți simtă lipsa.

Etan dădu din cap.
– Promit.

– Atunci, dacă va fi fericită cu dumneavoastră, n-am ce să-i reproșez. Dar să nu o distrugeți. E mai fragilă decât pare.

Etan se ridică, înclinând ușor capul.
– Ea e sufletul meu pereche, cum aș putea să-i fac rău ?

Apoi se întoarse spre Mila. Privirea lui nu era triumfătoare, ci plină de gravitate.
– Nu va fi o căsătorie ușoară. Dar va fi una adevărată, cu marcă adevărată și permanentă.

Mila zâmbi scurt, aproape rușinată.
– N-am cerut altceva.

În clipa aceea, mama ei tăcu. Pe măsuță, fotografia tabloului rămăsese între ei, cu numele scris în colțul din stânga:
„Mila Siri.”

Părea o semnătură a destinului, deja pusă înainte ca cineva să fi îndrăznit să o ceară.

…………..

Casa căsătoriilor mirosea a mobilier lustruit și a o după-amiază care se lungea fără grabă. Pe coridor, pașii se auzeau rotunzi, iar sunetul distant al unui perforator de acte bătea ca un ceas ascuns. Etan ajunsese primul, cu sacoul închis impecabil și cu acea încordare pe care doar cei obișnuiți cu stăpânirea de sine o pot ascunde. Își netezi o dată mâneca, ca și cum ar fi aranjat o propoziție înainte de a o rosti.

Ramanan intră după el, mare, cald, neliniștit și atent la tot. La câteva clipe, ușa se mai deschise o dată: mama Milei, dreaptă și severă în sobrietatea ei elegantă, iar lângă ea,  Chao Fah, atent ca un medic care nu îndrăznește să numească pe loc diagnosticul. Mila apăru din spate, cu pași mici și cu un buchet de flori atât de simplu încât părea o acuarelă: două ramuri de lămâi cu flori albe, trei fire de verde și o panglică subțire.

– Suntem gata, spuse ofițerul stării civile, o femeie cu voce blândă și mișcări economice.

– Vă rog.

Sala era mică, cu un geam înalt spre o curte tăcută. Două scaune, o masă, un dosar cu margini tocite, un pix cu greutate. Mila se așeză în stânga, Etan în dreapta. Între ei, aerul avea o limpezime nouă: feromonii lui, liniștitori, verzi, cu umbră de eucalipt de lămâie,  se așezaseră pe umerii ei ca un șal moale. Mila își strânse degetele, apoi le relaxă treptat. Tremurul dispăru, dar rămase roșeața aceea de om prins între teamă și dorință.

Ramanan, stând la un pas de Chao Fah, se trezi, fără veste, înconjurat de un abur discret, amar-catifelat. O notă de cacao crudă, apoi o vibrație înaltă, clară, care tăia aerul: Jamaica Blue Mountain. Îi urcă în gât o uimire neputincioasă și, pentru prima oară după mult timp, dorința se amestecă cu respectul într-o formulă pe care nu știa s-o suporte ușor.

Atinse cu cotul haina lui Chao și șopti, fără să-și întoarcă privirea:
– Feromonii tăi… chiar sunt Jamaica Blue Mountain?

Chao Fah se scutură și își fixă privirea pe masa de semnat, calm ca o lamă rece.
– Mai bine să ascultăm, îi răspunse scurt, ocolind întrebarea ca un chirurg care evită un nerv.

Și arătă, aproape imperceptibil, spre Mila.

Ofițerul citi formula legală. Cuvintele cădeau pe masă una câte una, fără patetism, fără promisiuni înflorite: nume, date, consimțământ. Etan răspunse cu un „Da” simplu, fără vibrații, dar cu o gravitate care umplea camera. Mila își umezise buzele înainte de rândul ei. Când „Da”-ul îi ieși, păru o luminiță rotundă, precisă.

Pixul alunecă. Cerneala se întinse curat. Două semnături născuseră un nume comun.

– Puteți, dacă doriți, să pecetluiți momentul cu un sărut, spuse ofițerul stării civile, obișnuită cu micile ezitări ale oamenilor mari.

Etan nu se repezi. Îi trecu mai întâi palma peste umăr, ca o întrebare. Mila încuviință abia vizibil. Buzele li s-au atins scurt, fără spectacol, dar cu acea exactitate care transformă gesturile intime în ritual. În aer a crescut o singură respirație — eucaliptul lui, curat, rece, și florile ei de lămâi, calde, ascunse — până când liniștea a devenit densă, aproape albă.

– Să vă fie de bine, zise femeia ofițer.

Ramanan, prins într-un vârtej care nu îi aparținea, își dădu seama că miroase iar cafeaua. O întrebare i se așezase între coaste ca un cui:

De ce Chao miroase ca boabele de cafea Jamaica și de ce nu am voie să știu?

Se aplecă din nou, cu acea încăpățânare a polițistului care vrea o mărturie clară. Vocea lui sună ca și cum interoga un răufăcător surprins asupra faptului.

-Chao, ești conștient că…că…la naiba, miroși al naibii de tare a Blue Mountain?

Chirurgul își înclină capul, rămânând la marginea surâsului.
– Sunt conștient că tocmai s-a semnat ceva ireversibil, spuse.

– Poate vorbim când nu mai mirosim hârtii proaspăt ștampilate, spuse el evitând încă o dată întrebarea cu mister.

Ramanan rămase cu întrebarea intactă în mână, ca un plic proaspăt deschis. Simți pentru o clipă acea frustrare veche, aproape copilărească, apoi o împinse adânc în piept, acolo unde o ținea de obicei pe poziție.

Dar plecă iar la atac:

– Hai să bem ceva în barul jazz, ce spui? Să sărbătorim noi doi căsătoria fratelui meu rebel. Nici nu vreau să mă gândesc ce va urma. O să o luăm pe cocoașă, și eu și Etan.

Chao Fah dădu din cap a aprobare și un zâmbet îi înflori pe buze.

Urmăriră urările. Mama Milei își îmbrățișă fiica scurt, aproape aspru, cu un tremur în degete pe care numai Mila l-ar fi putut citi. Îi întinse lui Etan o privire de avertisment tandru:
– Să nu uiți: răbdarea nu e un lux, e datoria celui mai puternic.

-Nu uit, spuse Etan.

……………..

Când ușile se închiseră în urma lor, strada îi primi cu o lumină limpede. Vântul muta încet frunzele pe caldarâm. În mașină, Mila își așeză palma pe coapsă și rămase așa, ca și cum și-ar fi ținut la loc inima. Nu plângea, nu zâmbea. Tăcerea ei avea forma unei întrebări care nu cere încă răspuns.

–Te doare undeva? întrebă Etan, fără să forțeze.

–Încă nu, șopti ea timidă.

–Dar… știu că va durea. Marca permanentă…

Se opri. Respirația i se strânse și în colțul gurii i se mișcă o teamă veche, învățată.

Etan reduse viteza. Întinse mâna peste consola dintre ei și nu o atinse, doar îi lăsă degetele la o distanță de un deget, ca un pod care nu obligă.

– Voi face totul încet. Și pentru mine e ceva nou.  Fiecare pas ți-l voi spune înainte să se întâmple. Dacă vrei, ne oprim, dacă vrei, amânăm. Nu există eroism în a îndura singură. Eu sunt aici ca să te învelesc, nu ca să te birui.

Aerul se umplu, discret, de liniștea lui vegetală. Feromonii lui se desfășurau ca un voal.  La început, transparent, apoi mai greu, până când Mila simți pe umeri o căldură aproape somnoroasă. Își dezlipi palma de pe coapsă și o așeză peste a lui, cu acea timiditate care nu mai părea ezitare, ci alegere.

– Nu amânăm, spuse ea ușor.

-Doar… mergem încet.

– Cum spui, răspunse el.

Apartamentul îi primi cu ordinea lui rece. Etan trase draperiile pe jumătate, lăsând o lumină filtrată, curată. Îi așeză haina pe spătar, îi oferi un pahar cu apă. În ritmul lui menajat, fără grabă, feromonii lui reîncepură să lucreze: mirosul de eucalipt de lămâie cobora, atent, în jurul tâmplelor ei, ca un bandaj nevăzut. Mila își atinse gâtul, acolo unde pielea e subțire și adevărul se prinde cel mai repede.

– O să doară, spuse ea. Nu ca o rană, ci ca o… intrare.

– O intrare, repetă el.

– Îți promit că voi bate la ușă.

Zâmbetul Milei fu mic, aproape invizibil, dar real. În ochi îi răsări acea hotărâre blândă care seamănă cu maturitatea. Se apropie o jumătate de pas, apoi încă o jumătate.

– Bate la ușă, Etan, șopti.

– Sunt acasă…

El se apropie și coborî palma pe ceafa ei, cu o grijă care nu era teatrală, ci învățată din toate tăcerile dintre ei. Feromonii lui se strânseră într-un cerc lin în jurul ei, țesând ceea ce avea să fie semnul comun, nu ca o cucerire, ci ca un sentiment care se scrie adânc în carne.

Dincolo de fereastră, orașul scotea sunete mărunte, obișnuite. Înăuntru, două respirații se potriveau, una în cealaltă, până când frica își găsi locul ei mic, suportabil, iar durerea, când avea să vină, nu mai avea cum să fie teamă.

Ramurile de eucalipt de lămâie se strânseră în jurul corpului fetei care începuse să freamăte și să se lase dusă de val. Hainele lor căzură una după alta, descoperind două corpuri  care nu se dezvăluiseră niciodată nimănui, până acum. Erau unul în fața altuia privindu-se zâmbitori ochi în ochi. Două suflete pure care se întâlniseră și care se pregăteau pentru un drum lung ce se numea iubire.  Etan simți cum florile de lămâi apăreau una după alta în jurul ramurilor eucaliptului. Erau prinși într-un vârtej de parfumuri, se simțeau amândoi atât de fericiți. Se ținură de mână continuând să se privească afundându-se fiecare în adâncimea irișilor celuilalt.

–Te iubesc, Mila…spuse simplu Etan și o ridică în brațe așa goală, purtând-o încet spre dormitor.

Mila îl prinse de gât cu brațele și-și lipi capul de pieptul lui.

– Te iubesc, Etan.

Ajunși în dormitor, Etan o întinse în pat ca pe o comoară.

Rămaseră un moment fără să-și desprindă privirile. Feromonii începură să se reverse în cantitate mare. Ramurile eucaliptului erau pregătite de invazie.

– Bine ai intrat în viața mea, floarea mea de lămâi, spuse Etan și o strânse în brațe cu o mișcare lentă.

Gurile lor se întâlniră nerăbdătoare, mâinile atingeau pielea, atingeri ușoare, degetele deveniseră antene de captare ale undelor sufletului. În tăcerea nopții se auzea sunetele sărutărilor și ale gemetelor erotice. Ele se ridicau în aer împletindu-se cu feromonii care deveneau din ce în ce mai haotici. Parcă șopteau și ei cuvinte de iubire, parcă se frecau și ei de pielea celor doi, împingându-i să devină un singur trup.

Supusă feromonilor supresori , Mila se înmuie și orice teamă dispăru. Un alt sentiment îi luă locul, acela al dorinței de a deveni femeia Omega Siri. Lipi gura de urechea lui Etan și șopti gemând:

– Te aștept, deschide ușa….

Etan simți că inima îi devenise nebună, la fel ca sexul lui care se arcuise mândru dovedind că nu era nici flasc, nici mort, ci doar hibernase așteptând ca florile de lămâi să ajungă acasă.

Etan pipăi centrul vieții femeii calde si unduitoare de sub el.  Apoi își ghidă sexul în abisul profund care devenise parfumat și umid. Înainte de a o penetra, căută cu gura glanda de la ceafă.

Ezită o clipă….nu voia ca durerea s-o doboare pe Mila. Pentru o secundă elimină o cantitate enormă de feromoni de liniștire. Mila, cu fața lipită de a lui repetă erotic:

– Etan, deschide ușa….

Etan o penetră în același timp în care îi mușcă glanda. Dinții canini pătrunseră adânc și trimiseră veninul feromonilor lui. Mali scoase un urlet înfiorător. Pentru câteva secunde durerea fu peste tot, dar apoi se lumină totul în jurul lor. Ramurile eucaliptului de lămâie fu invadat de mii de flori de lămâi, iar pe trunchiul lui începură să răsară flori care se deschideau  stropind atmosfera cu parfumul lor. Toate florile de lămâi înfloriră dintr-o dată, iar corpul lui Mali, el însuși se transformă într-o floare de lămâi enormă care avea acum și arome de eucalipt de lămâie. Corpurile celor doi dansau o odă a iubirii , falusul lui Etan se dezlănțuise , se alungea, căuta, străpungea, se freca.

– Ah ….iubito….te iubesc mult….mult de tot…nu te voi dezamăgi niciodată. Ești Omega mea, a mea și numai a mea, iar eu sunt Alpha al tău, pentru totdeauna.