Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Până când ne vom întâlni din nou- Capitol Special

Ziua Grisinelor

 

– Grisinele s-au terminat…  Un boboc de la Facultatea de Economie a Universității Hosei se încruntă când ajunse la al treilea stand.

 

Pharm nu a vrut să facă aceste snacksuri dar, pentru că era seniorul responsabil cu clubul de gătit, care-I trimisese un mesaj că sunt clienți care aveau nevoie de ele, au vrut ca el să-i ajute să cumpere câteva, dar nu s-a așteptat ca vânzările să meargă atât de bine. Se vânduse tot. Băiatul se plimba pe lângă rafturile unde se aflau gustările. Apoi, îi veni o idee deșteaptă. Luă un pachet de Pretz cu aromă de porumb și kimchi și se duse la ghișeu să plătească.

Pentru că nu mai este nimic, fă tu ceva…

Azi Pharm nu are ore după amiază. După ce intră în club, scoate pachetul de Pretz pe care tocmai l-a cumpărat, și se duce la frigider, scoate ciocolata cu lapte și ciocolata neagră, le taie bucățele, le pune într-o cratiță și  le lasă să se topească. După ce gustă, pune ciocolata neagră și amestecă repede să se omogenizeze. Când e aproape gata, ia cratița de pe foc să nu se evapore lichidul și să nu se lipească de cratiță. După aceea, scoate un băț Pretz și îl pune în ciocolatăand put it in the chocolate liquid, turned it around and put it on the tray to wait for it to dry, so it was Pocky. După aceea, scoate un băț Pretz și îl pune în ciocolată lichidă, îl rotește să fie acoperit bine și-l pune pe tavă să se usuce, și acum este grisină.

Chiar dacă Pharm nu este bun la deserturi străine, pâine sau ciocolată, după ce încearcă să le facă, devine priceput. Când totul este gata, deja a făcut grisine albe și negre Pocky, și unele au model. Modelul îți lasă gura apă.

– Oooo, miroase bine, spune seniorul responsabil cu gătitul în club care tocmai deschise ușa și intră cu alte două persoane. Au ajuns la țanc, pentru că ciocolata era deja pusă pe grisine și se întărise.

– Aaa, nu mi-ai trimis mesaj că nu mai sunt grisine? Ce sunt astea? Grisine făcute manual, ce drăguț. Seniorii veniră și văzură ce tocmai făcuse juniorul. Desert.

– Doar folosește niște Pretz cumpărate și acoperă-le cu ciocolată lichidă ca să faci tu grisine.

– Asta-i foarte bine, deci pot face porfait pentru clienți. Când am văzut că trebuie să livrăm comanda deseară, am crezut că nu voi reuși să fac asta azi. Mulțumesc Pharm.

Adolescentul se scărpină în creștetul capului, zâmbi timid și se uită la seniori. După ce și-a pus șorțul, își pregăti ingredientele pentru parfait într-o ceașcă drăguță, și puse fulgii de porumb pe fundul ceștii. Așeză un strat de frișcă și ciocolată neagră, și în final adăugă mousse-ul de cafea. Pentru un gust mai proaspăt, a adăugat niște fructe pentru a nu fi prea gras. Apoi, puse două grisine de la Pharm și era gata.

Dacă și deserturile Thai sunt făcute după aceeași metodă, fiul proprietarului restaurantului Thai ar face multe meniuri de desert în minte, dar se gândea prea mult și curând se va face ora 6. Mai erau niște grisine rămase. Seniorii erau gata să le împartă între ei. Pharm zâmbi și se pregătea să refuze. În cele din urmă, luă doar o grisină cu ciocolată neagră și model alb pe ea, și apoi plecă spre casă.

Din cauza schimbării de anotimpuri, vremea era cam răcoroasă în ultima vreme, și se întuneca devreme. La ora astaa, luminile pe stradă în campus erau încă aprinse, și Pharm ronțăia o grisină. Este bine dispus și cântă ceva în surdină.

LINE!

Când se îndreaptă spre parcare, sunetul de pe aplicația LINE răsună în liniștea campusului și-i ia prin surprindere pe cei din jur. Se uită la telefon și ridică colțurile gurii.

[Dean- Ce zi este azi?]

Pharm ridică din sprâncene, întrebându-se dacă Dean a vrut să-l tachineze ultima dată când pe poză scria că e luni sau chiar îl întreba ce zi a săptămânii este.

[#Ph@m#- Vineri]

Dacă nu putea ghici, o să-i spună. În timp ce-i transmitea informația, se îndreptă spre locul unde-și parcase mașina. După ce o găsi, își băgă grisina în gură și căută prin geantă cheile.

[Dean- Ce zi este astăzi?]

Pharm ronțăi grisina, nefiind sigur ce scop avea Dean. La urma urmelor, seniorii erau din ce în ce mai dornici să-l tachineze în ultima vreme.

[#Ph@m#- Noiembrie 11]

Hei, ce număr special, se uită în jos la cheila mașinii, apăsă butonul de deblocare și deschide portbagajul ca să-și pună lucrurile înăuntru, dar…

Bang

– Ce zi este 11 noiembrie? Ușa portbagajului fu închisă brusc de mâna cuiva. Inima lui  Pharm tresări, și apoi  sunetul familiar și mirosul îi penetrară urechile și nările și îl făcură să se încordeze inexplicabil, se întoarse încet către fața bărbatului care venise și stătea în spatele său.

Phi Dean…

Îi venea să țipe, dar, pentru că grisina mai atârna încă în gura lui, am fost nevoit să mă calmez și să înfrunt persoana pe care întotdeauna îmi plăcea să o tachinez ținând-o în fața portierei mașinii cu ambele mâini.

– Este foarte periculos. Nu m-ai auzit când te-am strigat acum. Doar cântai în surdină, și a trebuit să te urmăresc ca să te protejez până aici.

Persoana căreia i se ținea discursul  avea o expresie ciudată pe față. Îl urmărise? Atunci, înseamnă că a văzut tot ce se întâmplase acum! !

– Întrebarea pe care ți-am adresat-o, azi este ziua grisinelor, ai auzit de ea?

Puștiul dădu din cap. Nu știa nimic de asta. Dean își linse buza de jos și râse.

– Azi este ziua când îndrăgostiții vor să mănânce aceeași grisină.

– Hei., spuse Pharm sceptic. Nu auzise niciodată de asta.

– Metoda este de a o transmite din gură- în-gură… se uita fix în ochii lui și inima îi tremură.

Pharm clipi și începu să se simtă pierdut. Ținu strâns  cartea cu ambele mâini. Era imposibil să se deplaseze în față sau în spate.

– Pharm…

O voce gravă îi sună în urechi, și fața sa se înroși instantaneu, făcându-l pe băiat să fie tensionat.

– Ai putea împărți cu mine o bucățică…

Făcu semn cu ochii către jumătatea de grisină rămasă în gura lui.

Pharm ezită, nu contează că vrei să mănânci puțin, mai sunt mai mult de jumătate din snacks-uri. Ochii limpezi îl fixară și-și ridică privirea și fața ca să-l lase pe seniorul Dean să-și ia bucata și să se termine, dar lucrurile nu au mers cum s-a așteptat el…

Cranț

Phi Dean s-a aplecat și a mușcat capătul grisinei dar nu a plecat. Lui Pharm i s-a strâns inima. Cum distanța dintre cele două perechi de ochi se micșoră, bătăile inimii sunt din ce în ce mai rapide, și simte că-i ia foc fața.

Cranț

Grisina se micșorează, și inima lui simte emoție, și Pharm strânge din ce în ce mai tare cartea în brațe.

Cranț

Din ce în ce mai aproape… simt căldura persoanei din fața mea.

Cranț

Buzele celor doi sunt pe punctul de a se atinge.

Chicotește.

Bang

– Ei!!! Au!!!

…Dulceața ciocolatei îi face să se simtă amețiți.

Abia când celălalt s-a îndepărtat de buzele aromate ale lui Pharm a reușit să respire, și apoi Dean l-a sărutat din nou, de vreo 2-3 ori, până când buzele au devenit roșii, și mâna lui Pharm și-a atins fața ușor pentru a-și veni în fire, iar tânărul din fața lui nu s-a putut opri din a zâmbi.

Pharm ridică din sprâncene și se gândi.

Când ajunse la apartament, își scoase telefonul din geantă și o sună pe prietena lui.

– Manaou, vreau să te întreb ceva, ai auzit de Ziua Grisinelor?

Se auzi un hohot de râs în telefon: Știu, este chiar azi.

– Atunci știi…  despre asta.  Pharm respiră adânc, jenat să întrebe despre asta.

Și te săruți….

– Aaa, jocul, da, este un joc foarte popular în Japonia, nu-l știi? Regula jocului este ca două persoane să muște câte un capăt de grisină și să se ia la întrecere. Cine termină primul, cine pierde? Dacă nu știi care este diferența, vei săruta persoana cealaltă. Dacă o persoană poate mânca tot capătul grisinei, va câștiga.

Persoana care explică regulile jocului este curioasă:

– De ce ți-ai amintit de asta deodată?

Parm roși când auzi întrebarea, și brusc ultima bucată de grisină pe care o furase seniorul Dean cu limba îi apăru în minte.

– Asta-i … sunt curios pentru că i-am auzit pe seniorii de la club vorbind despre asta, mulțumesc Manaou. După ce a vorbit, a închis telefonul.

Seniorul Dean! Iar râde de oameni! ! !

– De ce s-a gândit fratele meu să mănânce gustări azi?

Dell se uită la fratele ei care privea la televizor, de pe canapea. Pe măsuța de cafea se afla o cutie de gustări într-un ambalaj roșu. Încă mai molfăia o tabletă de ciocolată. Nu i-a răspuns surorii sale, dar colțurile gurii s-au ridicat într-un zâmbet. Acum, sora lui avea un sentiment și mai straniu când i-a văzut expresia feței.

Persoana căreia îi plăcea de obicei să-i tachineze pe alții, zâmbi.

– La mulți ani de ziua grisinelor, răspunse el vag, cu voce șoptită, de parcă ar fi sărbătorit ceva în secret.

~~~~~~~

Festivalul Loi Krathong*

( * este cel mai important festival din Tailanda, cunoscut și sub denumirea de Festivalul Luminilor, când oamenii se adună pentru a oferi un omagiu zeiței apei, Mae Khongkha. Festivalul are loc într-o noapte cu lună plină din luna noiembrie. Oamenii lansează pe apă lampioane plutitoare – krathongs- decorate cu lumânări, flori, etc și care conțin ofrande cum ar fi monede sau mâncare, ce simbolizează purificarea de greșelile trecutului și îndepărtarea ghinionului.)

 

14 Noiembrie

 

Da, aluatul nu este modelat. Se plânseră seniorii. De data asta, membrii clubului găteau într-o atmosferă tristă, suspinând.

 

Azi este Festivalul Loy Krathong, și toți studenții de la Universitatea Hosei sunt la școală. După ora 5 după amiaza, vor găzdui activitățile organizate pentru Loy Krathong. Magazinele diferitelor cluburi se pregătesc pentru asta, curățând în grabă șanțurile. Clubul de gătit este singurul club care poate face mâncare pentru lampioanele plutitoare. Celelalte magazine trebuie să curețe cojile de la bananele care au căzut pe jos. Toți membrii clubului stau concentrați și curăță pâinea pentru lampioane, care fusese coaptă pentru a fi vândută. Făcuseră pâine simplă, fără multe ornamente, și nici nu pregătiseră prea mulți tăiței. Tăițeii sunt umpluți cu pește colorat, iar exteriorul este ornat cu flori. O decorațiune rotundă, o lumânare și gata.

 

Pentru această comunitate, nu trebuie doar să vândă lampioane pentru a le lansa pe apă, ci gătesc și dim sum împreună cu cei de la Clubul de Thai Dim Sum, așa că au cerut frunze de banană de la alte cluburi pentru a face dim sum.

Pharm face tăițeii, pune lapte de cocos și banană strivită în el, le frământă, apoi îl roagă pe un alt senior care tocmai făcuse suc din frunze de pandan, să-i toarne încet niște suc în tăiței.

– Vreau ca desertul să aibă culoarea verde deschis, ca să se potrivească cu ideea de sărbătoare, spuse el seniorului Det. Seniorul voinic dădu din cap auzind asta și-i turnă sucul verzui. După o vreme, compoziția se transformă într-un verde apetisant.

Tânărul turnă apa dulce la final și apoi frământă tăițeii. O membră a clubului văzu cum tăițeii și apa dulce se amestecară complet și luă un prosop alb să-i acopere. Aluatul trebuie lăsat să se odihnească timp de 3 ore.

 – Ok, standurile sunt pregătite, da? Activitatea va începe în 2 ore. Hai să mutăm lucrurile.

 Președintele clubului îi impulsionă pe membrii să mute lucrurile împreună. Fu adus un cărucior în față, în interiorul acestuia fiind un vas auriu, ulei pentru gătit și alte ustensile pentru a face deserturi.

Seniorul Det luă în grabă aluatul și-l puse în cărucior, apoi ajută fetele să care lucrurile mai grele. Deși are capul mare și adeseori o fața supărată și o privire care nu te face să te simți confortabil, are o iubită extrem de drăguță.

După ce Pharm își spală mâinile, își scoate telefonul și-l deschide. Când vede mesajul seniorului Dean pe LINE, în care-l încurajează, nu se poate abține să nu zâmbească. Nu-și poate ascunde încântarea de data asta. Ieri, seniorul Dean l-a sunat să-l întrebe dacă vrea să pună pe apă lampioane împreună. Chiar dacă a fost de acord și a cerut permisiunea membrilor clubului ca să plece, bineînțeles că a fost ridiculizat, dar tot pretinde că este calm.

Transmisiunea de la radioul campusului de la Festivalul Loi Krathong de anul acesta este pe cale să înceapă. Cerul se întunecă, și șiruri de lampioane mici sunt agățate în copacii de la școală.

Pentru că au început activitățile, împrejurimile sunt animate. Vânzătorii și-au aranjat standurile în ordine. Mirosul de mâncare s-a răspândit imediat. Unii studenți care au terminat cursurile vin să cumpere gustări pentru a-și umple stomacul, iar oamenii din afara universității apar și ei unul câte unul.

Aluatul a fost pus într-un vas galben-auriu și scufundat în ulei. Sora Giffee de la club ia o furculiță și adună tăițeii de pe margine spre cnetrul cratiței. Când aluatul a devenit auriu, îi întoarce pe partea cealaltă, mai pune câteva picături de ulei după ce se umflă, apoi îi scoate și-i pune pe o tavă să se scurgă de ulei.

 

– Arată ca o farfurie zburătoare. Nu mai erau activități la clubul de înot  azi, așa că Team veni aici și se opri în cele din urmă la standul unui prieten. Stătea acolo uitându-se la fulgii rotunzi, pe margine fiind frunze verzi de pandan, iar partea din mijloc fiind o gustare închisă la culoare, pe care nu o mai văzuse până atunci.

– Acest tip de desert se numește Fakbuo (prăjitură cu lotus). Pharm puse prăjitura într-o cutie făcută din frunze de banană și i-o dădu prietenului său.

– Dacă pui niște semințe de lotus în ea, o să arate și mai bine. După ce spuse asta, luă un bețișor și băgă prăjitura în gură. Aluatul era fierbinte și moale, abia scos din cratiță, răspândind aroma frunzelor de  pandan. Aroma și gustul sunt și mai învigorante și dulci, așa că nu se poate abține să nu mai ia încă una.

– La naiba, e delicioasă, e foarte aromată.

Team ridică privirea și clipi către prietenul său.

– Știi? De când te-am întâlnit, m-am îngrășat cu 2 kilograme. Trebuie să intensific antrenamentel cu o lună înainte de concurs, ca să slăbesc.

 – Păi, tot ce trebuie să faci este să-ți controlezi întâi gura, Team.

Cutia cu gustări a fost luată de Manow și Dell, iar vice președintele cu părul blond și gura spurcată se încruntă și se plânse de Team.

 

– Eeei, este delicios, extrem de delicios, mai vreau încă una, zâmbi Team către Manaou, dar cele două fete continuară să mănânce de parcă nu l-ar fi văzut. Când văzu dim sum, făcu o față drăguță pentru a-l saluta.

– Chiar îți ajunge. Aaa, da, Pharm, Dean a spus că vine să te ia la ora 8 seara.

– Uau.

Auzind reacțiile celor de la club, fața lui Pharm se făcu imediat roșie ca focul, și se aplecă să-l ajute pe prietenul  lui să vadă dacă uleiul din cratiță era destul de fierbinte, pentru a-și ascunde timiditatea.

– Cei care au iubiți sunt de invidiat. Hei, mai pune niște ulei, altfel va fi prea fierbinte.

Aluatul este moale, ceea ce nu este bine, pentru că trebuie să fie scos.

– Pregătește telefonul să faci poze și să faci față situației

– Nu mă tachina!! spuse el cu fața arzând și gata să explodeze. Prietenii săi și ceilalți membri ai clubului se prăpădesc de râs.

S-a făcut întuneric, luminile de un gălbui încălzesc atmosfera și muzica pentru Loy Krathong atrage valuri și valuri de oameni. Pharm și-a șters transpirația de pe față.  Nici măcar nu s-a gândit la cât de greu era să aștepte ca să poată lansa lampioanele cu seniorul Dean. Tăițeii preparați s-au vândut aproape toți. Nu va mai dura mult. Trebuie să închidă înainte de a se termina evenimentul.

 

– Pharm, vocea lui Det îl face să ridice privirea de la cratiță. Din cauza vremii călduroase, sora de la club l-a ajutat să-și prindă părul din față într-o codiță ca să-și elibereze fruntea. Clipi. Clipi și se uită la senior confuz, dar acesta nu spuse nimic ci își ridică mâna și-i arătă cealaltă direcție.

Pharm se uită în direcția indicată, iar inima îi tresări. Îl văzu pe Dean stând acolo, uitându-se la el cu ochii lui extrem de frumoși și zâmbind ușor.

– Phi Dean! spuse el șocat, și deodată își dădu seama că este rușinat. Se uită în jur jenat căutând niște hârtie igienică să-și șteargă fața, dar nu găsi decât cutii goale. Oamenii erau la rând să cumpere gustări.

După ce Pharm i-a dat seniorului Det ce gătise, s-a strecurat afară din mulțime și s-a îndreptat spre stand. Era pe punctul de a-și scoate panglica de pe cap dar fu înșfăcat de mâna mare a seniorului Dean.

– Ei…

Deodată, s-a trezit cu un prosop pe frunte, răcoros și rece. După câteva ore la universitate, corpul i se răcorea în sfârșit. Pharm își închise ochii și îl lăsă pe senior să -l ajute să-și șteargă fața și gâtul.

– Te simți mai bine?

Băiatul încuviință, apoi zâmbi pentru a-și exprima recunoștința, închise ochii și așteptă ca seniorul să-I desfacă și coada și să-i așeze părul.

– Prăjitura asta cu lotus este chiar dulce.

Nu știu cine din club poate suporta o scenă atât de atâta dulce, și să accepte ca cei doi să fie în lumea lor.

Cu toții se uitau la ei, iar unii chiar au vrut să-i filmeze cu telefonul.

– Sunt atât de drăguți, spuse un client mușcând dintr-o prăjitură, privind fața juniorului care se făcuse roșie dar schițând un zâmbet în colțul gurii.

Când sora de la club dădu clientului cutia cu gustări, văzu o față drăguță care stătea lângă un băiat voinic de la club și-i ștergea transpirația. Gelozia crescu la cote maxime și se plânse:

– Vreau și eu pe cineva să vină și să-mi șteargă transpirația.

– Uau, ce noroc au unii băieți de la clubul nostru!!! Îl tachină ea pe Parm, făcându-I pe ceilalți să râdă.

Pharm profită de pauza iscată de faptul că toată lumea își întorsese atenția către seniorul Det, își luă repede geanta, îl înșfăcă de braț pe Dean și plecă prin mulțime.

– Phi Dean, să cumpărăm îmtâi lampionul? Cei doi se prinseră de mână în mod natural.

Dean scutură din cap, și-l trase de mână pe junior ca să evite mulțimea.

– Lampionul este în mașină. Du-te și schimbă-ți hainele întâi și apoi lansăm lampionul împreună.

Când se îndreptă spre parcarea care era deja plină de mașini, Pharm transpirase din nou, dar Dean nu prea. Băiatul era mirat dar nu putu zice nimic, așa că își strânse buzele și-l privi pe senior cum se sprijină de mașină.

Din fericire, este un set de haine de schimb rămas în mașina lui Dean…nu întreba de ce sunt hainele în mașină, dar este convenabil.

– De ce te încrunți tot timpul? spuse Dean masându-I frunted încruntată cu degetele.

Pharm se ridică și se scutură de praf.

– Aerul acolo sus este în regulă? spuse el lungind sunetele în mod voit.

– Stai puțin! Phi Dean, ce faci!? spuse  Pharm apucându-l de umeri pe Dean și verificând dacă mai era cineva în jur. Dar chiar dacă nu trecea nimeni pe acolo, asta nu însemna că nu era nimeni în vreo mașină.

– Phi. După ce fusese îmbrățișat o vreme, cu obrajii îmbujorați de rușine, se retrase și spuse cu o privire plină de cochetărie:

– Nu este prea incomfortabil? Sunt foarte greu.

– Aerul de sus este răcoros? Dean ridică din sprâncene de parcă n-ar fi auzit abia acum întrebarea, încercând să-l tachineze și ținându-l mai strâns.

– Aerul este foarte bun, lasă-mă jos.

Era atât de neliniștit încât  aproape că își ridică mâinile să îl implore, dar tânărul pretinse că nu aude nimic.

– Ce vrei să fac să mă lași jos? 

Pharm simțea că e pe cale să explodeze, și nu se putea obișnui cu postura în care era acum.

– O să ne vadă și alții, spuse el cu cochetărie în glas.

– Atunci rezistă, încă nu am obosit.

Câteva fete trecură pe lângă mașină și râseră în hohote. Pharm era atât de timid încât aproape că-I venea să plângă. Era foarte jenant, de ce era seniorul Dean atât de rău.

– Dacă mă fotografiază… Pharm își dădu părul deoparte de pe față descoperindu-și sprâncenele, și atingănd ușor semnul din naștere cu mâna.

– Probabil că au făcut poza cu mult timp în urmă. Ridică indiferent din umeri seniorul.

Băiatul oftă și-și ascunse capul în brațele tânărului, murmurând.

– Ce băiat rău ești..., spuse tânărul ridicându-I capul și sărutându-i buzele moi.

Chiar când buzele celor doi se împleteau, trupul băiatului tresări. Sărutul deveni mai profund, și aroma desertului dulce se răspândi în toată gura, de-i venea să-l înghită cu totul.

– Uf…

Trupul lui Pharm fu lăsat jos încet până când reveni ferm pe picioare, dar buzele celor doi rămaseră unite și nu se separară de parcă și-ar fi dorit ca sărutul dulce să se adâncească. Lumina din parcare era difuză, acoperind cele două siluete care erau în întuneric. Mâinile fierbinți ale lui Dean mângâiau spatele băiatului iar Pharm nu își putea reține gemetele, simțindu-și picioarele atât de moi încât de abia mai stătea.

– Phi Dean…Eu…, Pharm își mușcă buzele roșii, și stimulat fiind de hormoni, cele două răsuflări deveniră din ce în ce mai sacadate.

– Nu mai am puterea să pun pe apă lampionul, ce facem? Dean își frecă vârful nasului de obrazul lui Parm, cu ambele mâini ținând strâns mijlocul acestuia.

Pharm își strânse buzele și-și deschise ochii privindu-l fix pe senior, apoi își puse mâinile pe umerii largi ai seniorului, și-și îngropă fața în pieptul acestuia. N-ar trebui să fie nimeni în parcare la ora asta, dar se aude  muzică din depărtare. Dean ridică bărbia juniorului și-l privi în ochi. Băiatul din brațele sale, care era timid și roșu tot, de la urechi până la gât, se uită în altă parte și dădu din cap.

O mașină Hyundai de culoare neagră ieși din parcare.

Lună plină în decembrie…

Dormitorul era gol, iar la televizorul se auzeau cântece de Loy Krathong. Pentru că azi era lună plină, razele strălucitoare luminează cerul mai tare. Pe balconul apartamentului, este un recipient mare plin cu apă. Pe apă plutește un lampion din frunze de banană. Lampionul este în formă de floare de lotus. Este plin cu flori roz de amarant și o lumânare.

– De unde l-ai cumpărat? Întrebă băiatul, întinzând mâna ca să împingă lampionul înainte și înapoi.

Dean se ghemui scărpinându-și fața puțin jenat, și neîndrăznind să vorbească așa că nu a auzit răspunsul și și-a întors capul ca să se uite în jur.

– Eu l-am făcut.

– Daa?! Pharm făcu ochii mari neîncrezător.

– Încă din copilărie, în această perioadă a anului,  bunica  mă lăsa să fac asta. Seniorul se uită în jos un pic timid și apoi îl privi în ochi pe junior.

– Arată prea bine și este deosebit, spuse juniorul trăgându-l de braț agitat.

– Eu nu-l pot face așa de frumos.

 Pharm învățase de la mama lui să facă lampioane dar chiar nu se așteptase ca al seniorului să fie așa de frumos.

– Îți place? Dean se întoarse să se uite la junior, se aplecă și-l sărută pe frunte.

– Îmi place, răspunse el cu un zâmbet fericit.

– Dar de ce sunt toate flori de amarant și nu de lotus sau de gălbenele? Luă lampionul și se uită cu atenție la el

– Îmi place ce simbolizează amarantul. Seniorul luă mâna care se juca cu lampionul, o duse la gură și-i sărută vârful degetului arătător.

– Amarantul simbolizează iubirea. Seniorul sărută acum degetul mijlociu.

– Îi poate face pe iubiți să rămână împreună mult timp.

Îi sărută un alt deget.

-Este dragoste eternăÎn cele din urmă îi sărută degetul mic.

Pharm se îmbujoră, respiră adânc, își ridică privirea și s uită la senior cu afecțiune, iar seniorul îi simți privirea și se aplecă să-l sărute, închizând ochii. Cei doi făceau mișcări încete și blânde, și se desprinseră cu greu.

– Binecuvântează-ne zeiță a apei. Dean aprinse lumânarea pe lampion cu mâinile făcute căuș și se rugă în tăcere cu juniorul său.

În seara aceea luna era foarte strălucitoare și lumina lampionul de pe balcon.

~~~~

 

Dincolo de cer.

– Hei, unde s-a dus Inn? Un student brunet își șterse sudoarea cu un turban, își ridică privirea dintr-o grămadă de lemne, și se uită împrejur ținând un ciocan în mână și căutându-l pe Inn. Pe un prieten care dispăruse de ceva timp.

Îl doare capul. Pare că e pe punctul de a răci. A spus că se duce în spate să se odihnească o jumătate de oră.

Un alt prieten deschise o sticlă și bău jumătate din ea. Se grăbesc să termine o sarcină de lucru.

– De ce să-l lăsați să stea aici unde nu este confortabil și nu-l lăsați să se ducă acasă să se odihnească. Își scoase prosopul legat la cap și își șterse fața, îngrijorat de prietenul lui.

– El a spus că totul este în regulă. Vrei să te duci să-I duci niște medicamente? După ce a spus asta, a aruncat o cutie de medicamente și și-a văzut de treabă.

Băiatul încuviință, luă cutia și o puse în geantă, apoi merse să ia o sticlă cu apă. Se îndreptă spre spatele clădirii școlii, unde totul era liniște.

Intouch este genul de persoană familiară, jucăușă, care se descurcă cu toate genurile de oameni. Se poate spune că nu este vreun boboc din departamentul său care să nu-l cunoască. Sunt mulți băieți și fete care vin la el. Este politicos, dar îi refuză plin de tact pe motiv că nu intenționează să se îndrăgostească.

Asta până acum vreo câteva luni, când a întrebat:

– Care este numele acelui senior?

Seniorul Korn, apoi a fost un nume pe care l-au auzit în fiecare zi. Tatăl lui este un bine-cunoscut cămătar, așa că nimeni nu vrea să se încurce cu el. Seniorului nu-i place să comunice cu alții dar a devenit ținta lui Intouch. L-a urmărit în fiecare zi, și putea fi văzut pe lângă el, indiferent de cât de târziu era. Indiferent de cât de mult au încercat alții să-l convingă să renunțe, el nu i-a ascultat. Stătea și aștepta până se înopta. Cei din jur erau îngrijorați că într-o zi va fi plin de vânătăi.

Toți au crezut că se va aprinde 2-3 minute și după aceea o să-i treacă și n-o să-i mai placă de el, dar în final  seniorul a fost convins și a rămas lângă el.  Asta a devenit o mare bârfă pe buzele tuturor. Mulți l-au avertizat să nu fie păcălit, dar lui nu i-a păsat ce spuneau ceilalți. Pentru că Intouch avea loc în inima lui doar pentru “Seniorul Korn”, era prins în vârtejul relației și era posibil ca el să fie cel care iubește mai profund.

Dacă va veni vreodată cu inima rănită, prietenii lui o să-l consoleze.

Adolescentul merse în spatele clădirii școlii, unde era o masă din lemn unde se odihneau studenții. Umbra copacilor înfrunziți era atât de plăcută încât unii vor să lipsească de la lucru. Îl văzu pe prietenul său dormind cu capul pe masă.

– In… e pe punctul de a-l striga tare, când, ceva îl făcu să se oprească.

Lângă el era un tânăr înalt care stătea acolo. Era fiul cămătarului. Îl mângâia ușor pe cap, uitându-se cu blândețe la cel adormit. Persoana care privea scena se frecă la ochi pentru a fi sigură că vede bine.

Korn îl trezi pe Intouch ca să-și ia medicamentele și să bea apă. In vorbește cu el cu un zâmbet larg pe față, iar cealaltă persoană ține un prosop și-i șterge cu grijă transpirația.

Se privesc în ochi și-și zâmbesc, pierzându-se unul în ochii celuilalt.

Seniorul Korn își sprijină fața de fruntea lui Inn pentru a-i măsura temperatura, și-l sărută ușor pe vârful nasului, ceea ce-l face pe Inn să zâmbească timid, cu fața îmbujorată, cei doi ținându-se de mână. Stau lipiți unul de altul.

Iubirea este un răsfăț plăcut.

Iubirea adevărată nu are nevoie de cuvinte, cu o privire știi ce-i în inima celuilalt.

Iubirea are nevoie de doi.

Persoana  de lângă el se întoarce și pleacă, desface sticla cu apă și bea, iar inima i se încălzește gândindu-se la ce tocmai a văzut.

Se pare că Inn nu e singurul care dăruiește… și persoana cealaltă i-a dat toată inima lui.

Băiatul se uită la cerul albastru, își întinde mâinile și zâmbește.

– Trebuie să fii fericit.

Binecuvântarea lui se îndreaptă spre cer.

~~~~~~~~

Atelierul auto a fost foarte ocupat în ultima vreme pentru că au venit multe mașini la reparat. Tânărul înalt, cu pielea închisă la culoare stătea acolo și împărțea sarcini de lucru cu o voce guturală.

– Ăăă, Vios -ul ăla este reparat? Își luă sculele și se apucă de lucru. Își amintea că mașina venise la atelier pentru că se auzea un sunet ciudat la frânare.

– Tata a reparat-o. Proprietarul a venit să ia mașina azi. Fața unsă a fiului proprietarului se apăru din atelier, făcându-i pe ceilalți să se uite la el.

Adolescentul în uniforma de colegiu zâmbea așteptând să-I fie adusă mașina și plăti taxa pentru reparații.

Ochii limpezi îi făcu pe ceilalți să fie cam dezamăgiți. Poate se holbase prea mult. Tânărul își ridică privirea și-i întâlni ochii, având aceeași reacție ca ceilalți, când văzu ochii tăioși ai proprietarului atelierului, chiar dacă tânărul era puțin confuz, tot zâmbi și dădu din cap. Salută și zâmbi ca răspuns.

Ochii și zâmbetul îi erau familiare, de parcă le mai văzuse undeva, ceea ce-l făcu să-și amintească.

Proprietarul atelierului era pe punctul de a veni să-I vorbească, dar pentru că-l chemă verișorul lui, fu nevoit să se întoarcă la lucru, și când privi înapoi, Vios-ul alb deja plecase.

– Cine este? Luă dosarul și îl răsfoi. Se uită la numele proprietarului dar nu-i era cunoscut.

– Pharm Daivinij…

Se încruntă gânditor. După ce fusese văzut de juniorul său, plecă în alt loc pentru a nu-I distrage pe ceilalți. Mormăi, acum fiindcă ați ieșit toți afară, o să mă duc eu în spate. Deși vremea nu era prea bună, este o briză răcoroasă ce-l face să-și decrețească sprâncenele încruntate și să-și îmblânzească ochii pătrunzători când își amintește de un prieten.

– In…

Numele vechiului său prieten îi reveni în minte. Încă își amintea cum agentul de asigurări al lui In a contactat universitatea și a spus că In murise într-un accident de mașină. Mai târziu, iubitul lui a renunțat la școală și a plecat să studieze în străinătate. Vestea morții fulgerătoare a șocat întreg departamentul. Toți au plând moartea bunului lor prieten. Înmormântarea s-a terminat înainte să aibă timp să se ducă și ei.

Persoana din fotografie râdea, dar ei au plâns atât de mult încât nu mai aveau nici lacrimi și au strâns niște bani pentru a face acte de caritate în numele lui.

– La naiba. Își șterse o lacrimă, apoi își întinse mâinile spre cer și întrebă.

– Te distrezi bine, In?

Cuvintele de rămas bun se înălțară spre cer.

Îți doresc multă fericire, prietene.

 Trebuie să te îmbrățișez. 

~~~~~~

Azi este 26. E zi de odihnă într-un restaurant micuț de pe o alee nu departe de strada principală. Ca proprietarul să dea destul timp personalului să se ocupe de niște treburi la universitate, și pentru a le permite celor din provincie să meargă acasă, în mod deliberat a mai adăugat o zi liberă. Totuși, chiar dacă unii au vacanță, nu pot fi complet liberi, așa că s-au trezit și s-au dus la bucătărie. După o vreme, aroma desertului a umplut bucătăria.

Bărbatul înalt tocmai a terminat de făcut duș, s-a schimbat într-o pijama comodă și a coborât de la etajul doi. Azi și-a luat liber de la servici pentru că a vrut să se odihnească cu iubitul lui.

Dean ridică din sprâncene. Mirosul care venea din bucătărie azi nu era cel obișnuit de lapte de cocos sau de castane, ci de unt.  Păși în bucătărie, tocmai când iubitul lui ieșea cu o tavă.

– Brioșe? Îl ajută să pună tava pe masă și se aplecă să atingă obrazul și buzele celuilalt.

– Ghicește. Pharm pretinse că zâmbește misterios. Aluatul de pe tavă era galben deschis, ceea ce făcea să se deschidă apetitul.

Dean se uită curios la ingredientele de pe masă. Nucă de cocos, colorant alimentar, și albuș? Nu-și putea da seama ce era, așa că încercă să ghicească.

– Prăjitură Mamon? Nu se putea gândi decât la deserturi pe care le văzuse la mall înainte.

Pharm scutură din cap, turnă colorantul albastru, roz, verde și galben și cocosul tocat și le amestecă într-un bol, adăugă albușul și zahărul și făcu o pastă pe care o unse deasupra. Arătau ca niște brioșe.

Zâmbetul de pe fața lui Dean se lărgi. Văzu că Pharm a pus colorant pe frișcă, și apoi luă un bețișor pentru a face modele pe ea.

Lui Dean îi place modul în care Parm se concentrează când face deserturi. Atunci e cel mai fericit.

– Vrei să o mai coci încă o dată? Întrebă el când băiatul puse tava înapoi în cuptor.

– Doar cât să se coacă crema să-i dea culoare, deci ai ghicit? Îți mai acord timp doar până când o scot din cuptor. Fixă ceasul cuptorului la 3 minute, apoi se aplecă peste masa din bucătărie și ochii lui limpezi îl fixară pe celălalt.

– Dacă tot nu ghicești, o să mă duci la noul magazin de înghețată.

Știa că, și fără rămășag, tot s-ar fi înmuiat și l-ar fi dus să mănânce. Și se auzi soneria cuptorului care anunța sfârșitul perioadei de răgaz.

Dean își ridică mâinile și zâmbi,

Mă recunosc învins.

Pharm zâmbi când auzi asta, apoi scoase gustările coapte din cuptor și le puse pe masă, apoi adăugă bucăți de cocos în diferite culori pe deasupra cremei.

– Acesta este un desert Thai care se numește ‘Mustkod’. Este din străinătate. Eu l-am făcut moderat de dulce. Merge foarte bine la cafea.  

Luă o porție și o dădu persoanei din fața lui. Restul îl împărți.

– Am pus deoparte pentru bunica și unchiul, nu uita să le aduci înapoi.

– Aaa… asta este Mustkod. Mâna mare ținea gustarea în palmă, și încă se gândea că arată ca o brioșă Thai.

– Știu desertul acesta.

Puse restul în cutii și le duse în frigider. E prea cald ca să le țină afară pentru că se vor strica.

– Ai auzit de cântecul salivei pentru mâncare?, spuse Dean luând o îmbucătură. Gustul nu este prea dulce, într-adevăr. Este moale și se topește în gură, și-i face  dependenți pe cei care îl mănâncă. Presupun că și lui  Dell o să-i placă.

– OooPharm își ridică capul din frigider și se gândi o clipă.

– Supă condimentată Masiman, fenicul, condimente, despre asta vorbești?

 După ce spuse asta, râse și mai spuse ceva. Pentru că mai auzisem asta și înainte, și mi-am amintit după mult timp, chiar nu era bun la a memora astfel de lucruri.

– Da, ai auzit de astao voce profundă îi spuse la ureche, însoțită de o răsuflare fierbinte: Mustkod (trebuie să te îmbrățișez)… cum să te îmbrățișez.

Pharm nu se aștepta ca această persoană să-i vorbească în ureche și a fost șocat. Se dădu repede un pas înapoi și închise ușa frigiderului, luînd o poziție de apărare.

– Sunt puțin curios, așa că vreau să te întreb.

Ochii se priviră cu tandrețe, și juniorul roși și-i evită privirea.

– Trebuie să mă îmbrățișezi ca să afli.

 După ce spuse asta, își puse brațele în jurul mijlocului juniorului și micșoră distanța dintre ei, fără să-I dea acestuia șansa de a scăpa.

.. Phi Dean.

Tânărul deja se aplecase și-i săruta buzele subțiri și moi, sugându-le.

Pharm închise ochii, și gustul dulce al desertului pe care îl simți la iubitul său se răspândi în gură. Își ținură mâinile strâns. Din cauza sărutului, trupurile lor se încinseră treptat.

Apoi fu împins spre blatul de lucru unde obișnuia să pregătească micul dejun și protestă cu o voce joasă:

.. dar… micul dejun.

– Ăăă.. buzele calde ale lui Dean se îndreptară mărul lui Adam:  Vreau să mănânc Mustkod acum. O altă mușcătură ușoară făcu un semn roșu pe gâtul alb la laptele. Vreau să știu… cum mă îmbrățișezi.

Auzind asta, obrajii se făcură roșii, și simți cum tot corpul îi lua foc. Pharm se plânse în gând că știa că nu-I va da nici o șansă tipului rău. Dar chiar dacă el credea asta, nu întrerupsese nimic.

Dean își ridică colțurile gurii și se mișcă spre băiat, punându-i picioarele pe după mijlocul său.

Ochii aceia frumoși se uitară cu tandrețe spre celălalt. Nu contează cât timp trecuse, circulația sângelui părea că era la fel de bună. Obrajii lui Pharm sunt roșii ca piersicile japoneze coapte, și chiar și gâtul se înroșise.

– Bucătăria.

– Gustarea trebuie mâncată în bucătărie. Ridică din sprâncene încrezător și o impulsionă pe persoana din brațele sale spunând.

– Grăbește-te.

– Atunci așteaptă până când termin de mâncat micul dejun înainte de a face o reclamație. După ce vorbi, îl împinse pe băiat pe masă cu o strălucire ciudată în ochii gri-verzui: E timpul pentru o masă copioasă.

 – Stai puțin! Am glumit, phi Dean, aaah!!

Strigătul a fost blocat din nou cu gura, și apoi masa a fost dată deoparte, iar castronul și farfuria s-au lovit unul de alta.  Duplexul cu două etaje este plin de dragoste, separându-i pe cei doi de lumea reală, complet incapabili să audă strigătele celorlalți, Dean zâmbi și se uită la umflătura din brațele sale.

Micul dejun de azi este foarte aromat.

 

Povestea lui Manow și P’Flower

 

Prietena mea cu părul lung până la umeri, traversa zona unde se afla bazinul de înot școlii, ținând în brațe un teanc de cărți. Întoarse capul ca să se uite la prietenul ei, zâmbind blând din când în când. Când acesta era fu alergat de către antrenorul clubului în jurul bazinului de înot și reuși să scape, nu se mai putu abține să râdă.

Manow își dădu o șuviță de păr după ureche, făcând o față serioasă și continuând să meargă înainte, gândindu-se că în ziua aceea va repeta rolul pentru scurt-metraj, așa că nu observă că cineva de la clubul de înot o urmărea zâmbind.

Clubul de teatru și film vor colabora pentru a realiza un film în stil vechi. Eroina este o fată Thai faimoasă în întreaga țară pentru deserturile Thai delicioase. Din întâmplare, ea a întâlnit un străin. Când s-au îndrăgostit, s-au confruntat cu presiunea și obstacole legate de diferențele de clasă socială, pe care le-au depășit împreună. Rolul pe care Manow vrea să-l joace este cel al surorii eroinei. Deși rolul nu este foarte mare, este unul important care ajută personajele să rămână împreună.

Acesta este primul rol al lui Manow în acest club, ceea ce o face să se simtă valoroasă și mândră de ea.

A fost afișat rezultatul concursului scurt-metraj. Ei au câștigat locul al doilea. Toată lumea se îmbrățișează fericită și cu lacrimi în ochi, pentru că le depășește așteptările. Chiar dacă nu au obținut premiul întâi, este dincolo de ceea ce și-au imaginat pentru un film al unui club necunoscut.

Au ținut și o petrecere în sala de sport a universității pentru a sărbători. Toți au băut câte ceva, iar eroina,  Dell și eroul, Alex au devenit centrul atenției la petrecere. Manow nu a fost deloc geloasă pe Dell. În loc de asta, era mândră că are o asemenea prietenă. Cele două au repetat împreună. Manow știa cât efort a depus Dell pentru ca scurt-metrajul să iasă bine.

Manow ieși din sala gălăgioasă și se uită la cerul întunecat. Ceasul de la mână arăta ora 8 și se gândi că deja nu mai putea lua cina.  Manow își scoase telefonul și deschise mesajele de pe Facebook. Când văzu că cineva îi tachina pe Pharm și Dean în comentarii, zâmbi. Prietenul ei era așa de drăguț.

Of, suspină fata, gândindu-se că va fi singură și când va absolvi, privindu-i pe prietenii ei cum își trăiau iubirea.

Fata își întinse trupul și se gândi că e bine să simți iubire, dar nu e un capăt de lume dacă nu e să fie. Nu-i păsa prea mult.

… Doar că uneori mă simt puțin cam singură.

– Ei, sunt atât de geloasă!! Strigă ea puțin enervată, tonul vocii ei fiind la fel de puternic cu cel al muzicii care se auzea din sala de sport, ceea ce o făcea să se simtă mai confortabil. După ce se descărcă, văzu pe cineva care stătea nu prea departe și se uita la ea. Îngheță și duse mâna la gură, ca și când i-ar fi fost teamă.

La naiba, e atât de jenant !

Tânărul nu era nici prea înalt, nici prea slab, cu pielea ca mierea, și purta ochelari. Râse când văzu cum fața fetei se îmbujorează.

– Aaa… îmi pare rău, spuse  Manow grăbindu-se să-și ceară scuze cu mâinile împreunate. Judecând după mânecile cămășii suflecate până aproape de cot și îmbrăcămintea lejeră, probabil că nu era boboc.

 

– Nu contează, spuse tânărul făcând un gest cu mâna.

– Este atât de târziu, Manow, de ce nu ești deja acasă?

Persoana amintită își ridică privirea suspicioasă. Nu-și amintea să-l fi văzut pe acest băiat până acum. De ce îi știa numele?

– Cum de îmi știi numele? Făcu ea un pas înapoi, gândindu-se că, dacă era vreun pericol, sigur avea timp să alerge înapoi spre sala de sport.

Când văzu că fata era în alertă, seniorul explică repede. – Stai puțin, sunt de la clubul de înot.

– Aha?! Se încruntă Manow, încercând din greu să-și amintească dar nu reuși, și nu putu decât să se întrebe dacă seniorul chiar era din clubul de înot.

Tânărul se scărpină în creștet dezarmat, fiindcă nu se aștepta ca fata să nu-și amintească de el.

– Las-o baltă. Făcu cu grijă un pas înainte spre fată, și-i dădu un buchețel de flori pe care-l ținea în mână. Nu erau trandafiri sau garoafe. Era un buchețel minunat de flori albe, micuțe, împachetate într-o hârtie de culoarea lavandei, legată cu o fundă.

Manow îl luă mută de uimire și spuse,

– Vrei să i-l duc lui Dell? Prima sa reacție fu să se gândească la prietena sa, dar tânărul îi zâmbi.

 – Este pentru tine, Manow.

– Pentru mine?! arătă spre ea.

– Felicitări pentru premiu. El zâmbi și obrajii fetei se făcură imediat roșii ca focul.

– Am luat doar locul doirăspunse ea timid, și oricum nu se aștepta să primească flori.

– Nu contează ce loc ai obținut, ai luat un premiu. Am urmărit filmul, și te felicit sincer. Tânărul răspunse cu o privire serioasă și zări lacrimi în colțul ochilor fetei din fața lui. Ca și cum era pe punctul de a plânge și el, ezită o clipă înainte de a decide să pășească spre ea și să o mângâie blând pe cap.

– Este grozav.

Manow scânci, Mulțumesc, phi.

Tânărul blând se uită la ea și zâmbi. Apoi se uită la ceas și-i reaminti fetei, îngrijorat.

– Se face târziu, du-te acasă cu prieteneii tăi.

Fata încuviință din cap drept răspuns. Zâmbi și-și luă rămas bun. Înainte să dispară din raza lui vizuală, tânărul spuse ceva care-i făcu inima să tresalte.

– Nu trebuie să fii invidioasă pe alții dacă primești flori.

Manow, fugi cu buchetul în mână cu care-și acoperă fața.

Nu l-am întrebat pe senior cum îl cheamă.

În ziua de odihnă, fata rămase privind buchetul cu florile care se uscaseră. După acea zi, fusese la clubul de înot, dar nu-l văzu pe seniorul ciudat. Se gândi că poate fusese păcălită. Miezul galben al florilor albe o făcu să se simtă enervată. Deschise computerul să caute numele florilor.

– Eh, astea nu sunt margarete? (floare foarfece = margarete mici), pare un nume letal.  Manow își strânse buzele dezamăgită. Ce denumire tristă.

Continuă să caute până când găsi Huayu, și de curiozitate deschise pagina.

– Ce-i asta… foarfece… 

Făcu ochii mari, obrajii i se îmbujorară, stai puțin! Ce înseamnă în limbajul florilor.

“Nu contează dacă nu mă poți vedea, eu te iubesc oricum”.

Manow, trebuie să te calmezi. Te gândești prea mult. Seniorul probabil nu s-a gândit prea mult la ce fel de dar să ofere, așa că a ales la întâmplare. Se alină cu asta în mintea ei, apoi se întinse în pat și-și acoperi fața cu perna. Stătu liniștită o vreme apoi dădu din picioare pentru a se descărca de starea de neliniște.

Trebuie să-l găsești pe tipul ăsta!

Cu gândul ăsta în minte, se ridică imediat, își luă telefonul și sună un prieten de la clubul de înot. Dacă-mi amintesc corect, va avea loc un concurs de înot la  Universitatea K duminica viitoare. Ca să fie sigură, verifică din nou, pentru că vor fi mulți membri ai clubului de înot ca să facă galerie în acea zi, ceea ce era o ocazie excelentă.

În ziua concursului de la Universitatea K, Manow îl văzu pe Pharm purtând ochelari de soare maronii și purtând pe față tot felul de griji, și când îl întrebă ceva, el doar zâmbi fără să-i răspundă. Abia când seniorul Dean  veni la el își schimbă expresia feței.

Cum să nu fii gelos.

Seniorul Dean nu avea ochi decât pentru Pharm, și ochii lui erau plină de milă. Ea atinse umărul lui Dell și cele două se priviră tăcute, și își îndepliniră responsabilitățile de agenți, postând știrile pe Facebook. Dacă prietena ei era fericită, va fi și ea fericită.

Fata singură încuviință din cap pentru a se consola.

Rezultatele concursului au fost cele așteptate. Președintele, vice președintele, și echipa au luat medalii. Grupul înaintă aclamând și împingându-se pentru a-i felicita, gălăgioși. Manow își întinse trupul amorțit dar, în cele din urmă tot nu a găsit persoana căutată.

Las-o baltă, probabil a fost păcălită.

– Ce.

– Scuze.

Nu se uită și se lovi de cineva și aproape căzu dezechilibrându-se. Deodată o persoana necunoscută din fața ei o prinse în brațe la timp. Se uită la costumul lui de înot încă ud, tot corpul îi era ud, cu un prosop înfășurat în jurul lui. La gât are o medalie de argint.

Dacă își amintește bine, ea s-a uitat înspre el în timpul concursului.

– Te-ai lovit? Tânărul o ajută pe fată să se ridice

– Ți-ai udat hainele, îmi pare rău.

Manow făcu ochii mari și se grăbi să-și ceară scuze, împreunându-și mâinile.

– Sunt atât de neatentă. Îmi pare rău, phi. Își ceru ea scuze.

Tânărul o privi pe fată, îi atinse capul și-I spuse zâmbind.

– Manow este mai neîndemânatică decât am crezut.

Ce?

Manow îngheță, și inima-i era plină de îndoieli. De ce întâlnesc în ultima vreme străini care-mi știu numele? A folosit cineva numele să-l promoveze?

Persoana din fața lui se încruntă. Se uită la îndoielile din  ochii aceia mari și oftă.

– Nu-ți mai amintești de mine? Tânărul deschise etuiul pe care-l ținea în mână și-și puse ochelarii.

– Eu sunt. Nu e de mirare că fata arăta confuză de căte ori o saluta.

– Aaa!! Strigă fata fericită, dar își acoperi gura la timp.

– Ești… seniorul cu ochelari.

Tânărul râse zgomotos.

– Îți plac florile pe care ți le-am dat?

Tânăra cu fața roșie încuviință din cap ca un pui de găină care ciugulește orez, și se miră cât de proastă poate să fie, că nu l-a recunoscut pe băiat cu sau fără ochelari.

– Asta-i bine, dar le-am ales cu grijă.

– Mulțumesc foarte mult, senior. Își ridică ea mâinile să-i mulțumească, apoi văzu medalia de la gâtul tânărului și spuse.

– Felicitări pentru medalie.

Tânărul ridică din umeri.

– Este doar o medalie de argint.

Manow își țuguie buzele și zâmbi.

– Îmi amintesc de cineva care mi-a spus că nu contează ce premiu am câștigat, a câștiga înseamnă a câștiga.

Tânărul zâmbi rușinat.

– Mulțumesc.

Arbitrul îi chemă pe concurenți la Universitatea K. Se uitară unul la celălalt timid o vreme. Tânărul stătea acolo și se uita tăcut la fată. Înainte de a spune ceva, fata vorbi ea prima.

– Pot să te adaug pe LINE?

Seniorul clipi nevenindu-i să creadă, și o văzu pe fată roșind, deși ea era extrem de timidă, încă ținea telefonul emoționată și cu mâna tremurând i-l întinse.

Simțea că moare…

Tânărul scrise ID-ul pe telefon fără să ezite, apoi îl adăugă și zâmbi spre fata cu o expresie timidă pe față.

– Pot să scriu și numărul tău? Fata se îmbujoră toată.

– Te voi suna la ora 8 seara.

Manow încuviință iar țipetele din inima ei se puteau auzi până sus la cer.

Seniorul care-i dăduse florile o zburli din nou și-i spuse la revedere pentru că trebuia să se ducă la arbitru, apoi fu oprit de o voce din spate și-și întoarse capul.

– Phi, cum te cheamă?

Colțurile gurii se ridicară ușor, și vocea deveni clară.

– Numele meu este…

Două ore după, așa cum a promis…

[- De ce paginile tale sunt pline de flori, și pe Facebook, sunt doar flori.] 

[Pruk– Familia mea deține o florărie. Buchetul de flori pe care ți l-am data trecută a fost selectat personal de mine, și la fel și limbajul florilor.] 

Manow timidă, întreabă [Cum te cheamă?] 

[PrukPruk.]

[Manowatunci, pot să-ți spun Phi Dokmai?]

Înainte ca Manow să-i afle numele, îi spune “Phi Dokmai” – cel care i-a adus flori. 

[Pruk-/râde/-cum vrei.] 

 

Aproape de inimă

Azi, restaurantele de pe alei au fost rezervate de la ora 6 seara, și personalul este ocupat cu prepararea mâncărurilor în bucătărie. Tot felul de gustări și feluri de mâncare sunt puse pe masă. După o vreme, mâncarea nu mai este pe masă. Azi, proprietarul restaurantului este atât de ocupat încât fața-i este  plină de sudoare iar părul răvășit.

Un bărbat solid cu tenul închis la culoare intră în restaurant.

– Hei, de ce te miști așa de încet Krit? Spune cineva tareși bărbatul care arată ca un turn întunecat spune deodată.

– La naiba,  nu mă descurc. Ei bine, cine s-ar fi gândit să mănânce pe alee? Somkrit făcu pași mari, găsi un loc liber, se așeză, luă o halbă de bere de la un prieten și bău.

– Restaurantul ăsta a fost recomandat de fiica mea. A spus că este delicios. Primul fel a fost servit de îndată ce a fost comandat.

Luă pui în  frunză de pandan de la un prieten. Dezveli stratul eterior din frunză de pandan și băgă tot puiul în gură. Aroma și textura moale îl făcură să ridice din sprâncene.

– Ei bine, chiar este delicios.

Persoana ridică din sprâncene, și apoi se ridică și ridicând paharul ca să atragă atenția tuturor celor din jur.

– Cum să spun, au venit toți azi. Au trecut mulți ani de când nu ne-am adunat. Vă anunț că reuniunea clasei 21 a Departamentului de Administrarea Afacerilor a Universitații X a început oficial! Noroc!

Oaspeții prezenți și-au ridicat paharele ca răspuns. Nu ne-am văzut de aproape 30 de la absolvire. După absolvire, fiecare a mers pe drumul lui. Unii -au mutat în străinătate, cu alții nu am putut lua legătura, iar alții au dispărut dar am dat de ei în cele din urmă. Sunt aproape 50 în total, ceea ce înseamnă deja destul de mult.

Somkrit, proprietarul garajului, râse și tremură când îl auzi pe vechiul său prieten vorbind despre experiența sa de-a lungul anilor. În același mod, și el avusese urcușuri și coborâșuri de-a lungul anilor și copiii i-au crescut.

– Vă puteți relaxa puțin. Oamenii care au mai mult de o jumătate de secol încă mai pot bea.

Își întoarse capul și-i zâmbi persoanei de lângă el. Atmosfera familiară de a bea cu disperare indiferent de starea fizică îi amintea de trecut când în facultate stătea până târziu să învețe.

– Pentru cine este locul ăsta?  Somkrit își ridică bărbia în direcția aceea. Încă de când sosise, a observat că al doilea loc de la masă era gol, cu un pahar plin cu bere, dar acum își aminti. Președintele consiliului studenților a spus că era toată lumea aici.

– Inn.

Somkrit ridică din sprâncene. După ce leaderul consiliului studenților se așeză și rămase tăcut își întoarse capul spre locul gol. Bărbatul de vârstă mijlocie zâmbi blând și atinse halba de bere de pe locul gol.

– Îmi lipsește foarte mult.

– Îhîîncuviință președintele consiliului studenților.

– Hei, nu fii trist. Au trecut 30 de ani de când a renăscut și s-a reîncarnat. Deja este căsătorit.

Persoana care asculta chicoti, și se înecă cu gura de bere.

– Ha,ha, ai dreptate. Ați auzit de seniorul Korn? După ce turnă o bere pentru prietenul său, bărbatul scutură din cap și spuse că nu știe.

– Că veni vorba de seniorul Korn, spuse persoana care ascultase tăcută pe cei doi, Am vrut să vă spun acum mult timp, dar mi-au trebuit 30 de ani ca să am șansa să vă spun asta.

– Au trecut 30 de ani, cum ai spus, se încruntă Somkrit, trebuie să-i mulțumesc pentru că nu a uitat timp de 30 de ani.

– Vecinul nostru știa ceva pentru că împrumutase de la cămătar, de la Seniorul Korn și tatăl lui. După ce Inn s-a dus, nu la multă timp Seniorul Korn l-a urmat fără să se știe de ce.

– La naiba! Serios? ! Președintele și Somkrit se holbară amândoi. Deși trecuse atât de mult timp, erau încă surprinși de vestea abia primită.

– Se spune că familia Seniorului Korn nu s-a mai ocupat de cămătărie de atunci. Se bazează doar pe banii din vechile datorii, și pe dobândă. În plus de asta, tatăl  Seniorului Korn este și el foarte bolnav la pat. Deja de câțiva ani.

Cei doi care ascultau au făcut ochii mari și s-au uitat unul la celălalt. Au vrut să spună ceva dar nu au putut. În cele din urmă, Somkrit a zâmbit calm.

– Voi schimba ce tocmai am spus, cred că Inn și Korn-senpai sunt reîncarnați și sunt căsătoriți acum.

Președintele consiliului studenților și ceilalți prieteni au râs. Toți s-au ridicat pe rând și au ciocnit halbele de bere cu halba de pe locul gol, au făcut urări și au tachinat pe cei care se duseseră de multă vreme.

– Inn, îți doresc fericire.

– Vă doresc ție și lui Korn-senpai o sută de ani de fericire.

– Urmașii voștri sunt plini.

– Dacă Inn a renăscut ca băiat? întrebă cineva.

 – Atunci Korn-senpai îl va prinde și se vor căsători, crede-mă, spuse  Somkrit încrezător.

– La naiba, ce tupeu ai să spui asta. Președintele consiliului studenților râse atât de mult încât îi dădură lacrimile.

Să nu-mi spui, aveam gura deschisă, și am spus ceva…

– Aciu, strănută.

Strănutul de acum întrerupse scena unde actorul principal își sufla nasul. Asta i-a făcut să se oprească și să se întoarcă spre el. Bărbatul își ceru repede scuze pentru comportamentul nepoliticos. Personalul servi mâncarea pe masă.

– Îmi pare rău. Pe fața lui Qingxiu apăru un zâmbet rușinat, și apoi plecă repede și se întoarse în bucătărie.

Somkrit se încruntă. Deși era o față ciudată, I se părea o figură familiară, de parcă o mai văzuse undeva în amintirile sale.

– L-am văzut undeva, își spuse el.

– Vrei carne proaspătă, e foarte drăguț, spuse prietenul de lângă el vazându-l pe Somkrit cum se holbează uimit la spatele băiatului și glumi.

– Ce rahat. Doar mi se pare foarte familiară faț a acelui puști, în plus ar putea să-mi fie fiu la vârsta asta.

 

– Și mie mi se pare un pic familiar. răspunse președintele. Dar nu-mi amintesc de unde.

Erau uimiți de asta și curând au schimbat subiectul, discutând despre evenimentele sportive de ieri, chestiuni legate de servici până la a se plânge de neveste și copii. Înainte de a termina discuțiile, îl văzură pe băiatul despre care vorbiseră că intră din nou, cu un zâmbet pe față, și puse pe masă gustarea aromată.

– Hei, noi nu am comandat asta, spuse președintele uitându-se la felul din fața lui minunându-se.

– Este din partea casei și îmi cer scuze pentru purtarea nepoliticoasă. Băiatul își împreună mâinile și își ceru iertare.

– Aceasta este Chormuang (floarea mov).

Legumele prospete și ardeii sunt puși pe o farfurie  albă , iar desertul în formă de floare mov este aranjat cochet spre interorul acesteia. Unii au mai văzut asta, alții nu au auzit niciodată de asta. Toți se uită curioși.

– Nu am văzut nici un magazin care să facă  Chormuang. Să gustăm. Somkrit își băgă repede furculița în gură, și aroma de dim sum îi umplu gura. –

– Hei, este delicios.

După ce au auzit că laudă mâncarea delicioasă, ceilalți iau și ei câte o îmbucătură.

– Trebuie să plătim în magazin, așteaptă-mă frate, o să plătesc, să-i spun șefului. Somkrit spusezâmbind băiatului de lângă el. Îi era teamă că băiatul plătise pentru gustări.

– Aaa… este în regulă.

– Nu, nu. Președintele dădu din mână.Pune-o la nota de plată. Dacă șeful nu crede, îl poți chema să-i spun.

– Euspuse băiatul scărpinându-se în cap, eu sunt șeful!

 Somkrit și prietenii săi au fost surprinși la unison când au auzit asta. Cum poate fi șeful tânărul acesta care arată ca de vreo 20 de ani?

–  Da, așa că nu vă faceți griji. Am făcut acest platou cu flori mov special pentru dumneavoastră.

– Este delicios, este foarte bine gătit.  Oaspeții au continuat să-l complimenteze, și șeful a zâmbit rușinat și le-a spus că se va întoarce în bucătărie.

 

– Dacă este fată, îl las pe fiul meu să o curteze. Somkrit aprobă din cap. Dacă ar exista o noră, aș fi plin în fiecare zi.

– Cred că este dificil. Președintele și-a ridicat fața și s-a îndreptat spre el spunând.

– I-ai văzut acea latură?

Somkrit și ceilalți i-au urmărit privirea. Șeful nu era singur. Un tânăr chipeș, cu pielea ca mierea stătea lângă el. Cei doi sttăteau acolo vorbind și râzând, ceea ce-i făcea pe cei din jur să aibă sentimente profunde. Cred că se potrivesc în mod natural.

– Iubitul, spuse cineva.

– Uite cum se privesc în ochi. Îmi pare rău pentru tine, fiul tău a ieșit din joc. Îl bătu pe umăr pe proprietarul atelierului auto zâmbind.

Atmosfera de la masă deveni din nou dinamică iar cel care tocmai își dorea să devină socru zâmbi. După ce ținu un alt toast, Somkrit se ridică să se ducă la toaletă, efectele alcoolului pierzându-se încet, încet.

– Îmi pare rău, spuse el, chemându-l pe proprietarul restaurantului care stătea nu prea departe.

– Toaleta…

– Mergeți tot înainte. Băiatul zâmbi blând, ceea ce-l făcu pe acesta să-I zâmbească și el.

Gura și ochii semănau cu cele ale vechiului său prieten atunci când zâmbea.

Somkrit zâmbi și își aminti că semăna cu Inn.

– Mergeți tot înainte până în capăt, și apoi o luați la dreapta.

Bărbatul voinic dădu din cap și se deschise o ușă de îndată ce coborî treptele. Un tânăr înalt, cu pielea de culoarea mierii ieși și el, despre care gândi că era iubitul șefului.

– Phram, cred că aceste conturi sunt greșite.

Pentru că am trecut pe acolo și discutau nu departe de acea încăpere, nu am avut timp să închid ușa fiind grăbit. Somkrit jură că nu a vrut să tragă cu ochiul, dar pentru că ușa era deschisă, a văzut din greșeală un birou mic, unde dosarele erau frumos așezate intr-un dulap.

Dar ceea ce i-a atras atenția  a fost o fotografie veche, într-o ramă format A4. Chiar dacă amintirile erau puțin șterse, Somkrit era sigur că persoana din fotografie este cea din memoria sa. Zâmbetul care semăna cu cea a șefului restaurantului și cea a seniorului, care nu era apropiat de nimeni, nu putea fi mai asemănător.

O fotografie de grup cu seniorul Korn și Inn.

~~~- Hei, ieri am făcut o poză cu seniorul Korn.

– Unde? Arată-mi.

– Încă nu scos-o. Mai am niște film rămas. Hai să mai facem câteva ca să-l folosim.

– Vino să facem poze împreună.~~~

 

Nu a văzut fotografia decât la final, ceea ce l-a făcut foarte mândru, și nu a primit filmul. Au trecut 30 de ani …

– Bună ziua, ce faceți?

Somkrit tresări șocat. Nu-și dădu seama când șeful și iubitul lui au terminat de vorbit. Cei doi se uitau la el îngrijorați, și scutură din cap repede.

– Este în regulă, eu… Se uită la fețele celor doi și spuse.

– Eu …

Vreau să știu, vreau să întreb, vreau să spun, dar…

– Mâncarea este delicioasă, și voi veni des pe viitor.

Unele lucruri trebuie să rămână în trecut.

Somkrit se duse la toaletă după ce a vorbit cu ei, cu un zâmbet continuu pe față. În ultimii 30 de ani, fața unui vechi prieten care rămăsese un pic estompată în memoria sa devine azi extrem de clară. Inima îi bate cu putere, și-i apar lacrimi în ochi aproape fără să-și dea seama.

Prietene, ești fericit, în sfârșit.

 

Pentru totdeauna

– Plouă.

Tânărul se uită spre cerul înnorat cu o privire tristă, și era foarte supărat la gândul că va trebui să-și croiască drum prin apă și să fie stropit cu apa din șanțuri când trece autobuzul.

Intouch își scutură părul ud, scoase umbrela din geantă și fu pe punctul de a o deschide, dar, pentru că cineva îi bloca drumul, fu nevoit să se oprească. Era pe punctul de a-și da ochii peste cap, nerăbdător dar când își ridică privirea, văzu clar. Fața persoanei din fața sa făcu ochii mari și-i zâmbi.

– Phi Korn.

Korn nu știa dacă să fie serios sau să se amuze de fața copilului. Acum, el părea încruntat și nerăbdător. Când îl văzu, fața i se lumină deodată ca un declic. El ținea umbrela, ochii săi închiși la culoare privind umbrela pe care o ținea băiatul.

– Încă plouă, hai să mergem împreună, te duc eu până în stație.

Intouch se uită la umbrela din mâna sa și-și ridică privirea văzând că seniorul Korn își deschisese umbrela.

– Dar eu am…

– Hai, vino?

Chiar când seniorul sugeră asta, adolescentul respiră adânc, fără să știe ce gândește, și curând a dat deoparte umbrela seniorului și o deschise pe a sa.

– Umbrela este prea mică, o să te uzi. Se încruntă seniorul și fu uimit.

– Dacă e mică, vom sta mai aproape. Chiar dacă ne udăm, o să fim uzi amândoi doar pe un umăr. Fața zâmbi larg seniorului.

Umbrela seniorului este prea grea. Umbrela mea este ușoară și ușor de ținut. Să te ajut să o ții? Deși este mai scund, nu se va da bătut niciodată.

Korn oftă profund, luă mânerul umbrelei și o ținu el. Pentru că nu a vrut să se aplece din cauza durerii de spate, ținu partea de sus a mânerului. Intouch își țuguie buzele, privind în secret fața drăguță și hainele cu dungi roșii, apoi luă ușor mânerul umbrelei și merse lângă el.

– Ar fi super dacă ai fi un senior care studiază inginerie mecanică. De îndată ce a ieșit, băiatul a început să sporovăie.

– De ce?

– Atunci ar fi genul de imagine cu noi alergând prin ploaie cu o haină de la departamentul de inginerie deasupra capului.

Korn se uită la el disprețuitor și spuse.

– Amuzant, nu te juca cu umbrela, te uiți la prea multe filme la televizor.

Intouch își dădu ochii peste cap și spuse

– Phi, nu ești deloc romantic!!

Tânărul râse ușor.

– Phi Korn. Inn scoase mâna în ploaie, care se mai domolise, și se transformase în burniță.

– Ok.

– Vrei să mâncăm o înghețată împreună? Vreau să mănânc înghețată cu sirop de porumb.

Korn ridică din sprâncene. Recent, lui Intouch îi plăcea să mănânce înghețată.

– S-a deschis un nou magazin de înghețată anul trecut în  Lat Phrao Central Plaza.

– Lat Phrao Central Plaza este atât de departe, de ce nu mănânci niște Foremost în apropiere, și sunt și bărci unde se vinde înghețată.

– Dar vreau să încerc noul magazin, pentru că este înghețată din statele Unite. Gândește-te, este înghețată Swensens, scutură el brațul iubitului său.

Băiatul își dădu ochii peste cap și deveni neascultător.

– Este foarte departe, autobuzul este prea aglomerat. Korn de obicei nu vine cu mașina la școală pentru că e mai convenabil să vină cu autobuzul.

– Vrei să mergem să mâncăm sâmbătă?

Când seniorul face o promisiune, îi apare un zâmbet luminos pe fața lui de copil.

– Bine! Hai să mergem să mâncăm ce e mai important întâi astăzi! Apoi scutură brațul lui Korn și-I luă umbrela din mână.

Cei doi se uitară la umbrela care căzuse pe jos, iar ei erau uzi leoarcă.

– Inn... începu să-l certe Korn, dar In își uni mîinile repede să-și ceară iertare.

– Îmi pare rău că te trezesc. De ce nu te duci la mine în cameră. Cu ochii mari și umezi, seniorul își aplecă fruntea.

– Ai grijă.

Intouch își frecă fruntea.

– La ce te gândești, vreau doar să-ți schimbi hainele și să aștepți să se oprească ploaia. Pe măsură ce vorbea, el strâmba din nas și refuză să se recunoască învins.

În cele din urmă, persoana mai puțin hotărâtă se înduplecă și-l duse să mănânce înghețată. După ce a mâncat, s-a dus în dormitorul tânărului și a așteptat să se oprească ploaia.

– Aproape că am uitat. Korn ieși din baie, ștergându-și părul cu un prosop într-o mână, și cu cealaltă scoase din geantă o cheie.

– Hei!  Intouch făcu ochii mari.

– Phi ai cheia!

Era cheia apartamentului. El și Korn economisiseră bani să-l cumpere.

– Hai să cumpărăm mobilă împreună sâmbătă, după ce mâncăm înghețată.

– Cești pentru cupluri. Băiatul zâmbi și făcu un pas înainte, se întinse și luă brelocul.

– Pune ăsta.

După ce Intouch agăță cheia cu inițialele K&I gravate pe spatele brelocului cumpărat de la Piața Nadsang, îl aruncă în sus pentru a privi prin cameră.

– În sfârșit putem locui împreună.

Korn zâmbi și se întinse pe spate pe pat.

Băiatul se întinse lângă el, și tot corpul se scufundă parcă.

– Întotdeauna, Korn.

Korn îi mângâie creștetul cu blândețe.

– Da, pentru totdeauna.

Vom fi împreună pentru totdeauna…

 

 Ieri 

În cel mai întunecat moment al vieții sale.

Cufundat într-o teamă nesfârșită.

– Nu te încurca cu el, că o s-o sfârșești rău.

– Tipul ăla face ceva ilegal acasă.

– Este fiul cel mare , așa că va trebui să preia afacerea în viitor. Lasă-l în pace, nu merită să aibă o relație bună cu nimeni. E ca și cum ar strânge virtute pentru familia lui ca să plătească mai puțină retribuție.

 – Du-te la el și bate-l, să nu îndrăznești să faci asta!

– Mai întâi trebuie să înveți cum să ții o armă în mână.

Dar lui nu-i place violența, și nici nu-i place să facă lucruri ilegale.

– Net citește niște romane străine care nu sunt prea bune.

– Dacă nu faci asta, îți ard toate romanele sau le arunc.

– Korn este un băiat bun și ar trebui să-și protejeze frații.

Are doi frați mai mici. Krit visează să devină polițist iar  Gun visează la o familie armonioasă și fericită. Dacă nu face el asta, o vor face frații lui, așa că el nu are visuri deloc.

Chiar există speranță?

Oare există fericirea?

Tu chiar ai un vis?

Korn se întrebă din nou în mintea lui, până când…

– Phi Korn, friptura asta de porc este delicioasă.

Un junior din anul întâi plin de energie și vitalitate venea în mod regulat în fiecare zi la prânz, ca un cățeluș , dar ca un cățeluș cu friptură de porc în gură.

– Nu. Când refuză, continuă să se uite la romanul lui englezesc fără să ridice privirea.

– Este rău pentru sănătatea ta să sari peste micul dejun. Băiatul se așeză lângă el, îi dădu orez glutinos și frigărui de porc, și-i spuse,

– Le-am cumpărat pentru tine.

Korn în cele din urmă își ridică privirea și oftă ușurat.

Intouch Chatpokin, un student din anul întâi, în vârstă de 18 ani, care nu este nici slab, nici gras. Are o înfățișare de puști pe care o are din liceu. Are o personalitate veselă și leagă ușor relații cu ceolalți. Este foarte prețios în ochii prietenilor lui.

Cât despre Korn Ariyasagun, un senior, cu pielea albă și moale, chipeș, cu părul negru, căruia îi place să fie singur și să citească în liniște. Cel mai important lucru este că el nu are prieteni… Da, nici măcar un singur prieten.

Familia lui Korn este în industria cămătăriei. Ei folosesc metode extrem de violente atunci când obligă oamenii să plătească datoriile. Tatăl lui este numit “boss” și folosește frânghie, arme și cuțite pentru a convinge oamenii să dea banii înapoi.  De când își amintește, este obișnuit cu scene violente și sângeroase atunci când urinează. Adolescentul ar trebui să fie conștient de asta și să-și dea seama că n-ar trebui să mai fie în apropierea lui, și totuși, acest copil simplu și vesel este dornic să se apropie de el.

– Phi Korn.

Frigăruile de porc erau duse la gura mea dar eu refuz să deschid gura. În cele din urmă, nu mai pot rezista insistențelor copilului așa că deschid gura și bag o bucată de porc în gură ca să nu mă mai deranjeze.

Intouch făcu ochii mari, se ridică în picioare alergă în jurul mesei, dansând și spuse,

– Hei! A mâncat!! În sfârșit mănâncă!

Ochii lui Korn reveniră la viață, simțind că este viu acum, ca o pisică ce vede un străin care o hrănește.

– Phi, să nu dai afară ce ai mâncat. Mănâncă și bea niște apă. Luă o sticlă de apă minerală dintr-o sacoșă de plastic și i-o întinse. Korn era puțin mirat de privirea celuilalt. Sacoșa cu băuturile reci fu așezată jos și luă o sticlă de apă minerală cu mâna cealaltă.

Era prima dată când cineva îi deschidea inima întunecată și tăcută ce fusese întemnițată multă vreme.

– Phi, ești liber duminica asta?

Ochii limpezi ai lui Intouch clipiră când îl privi pe  Senpai. Deși toată lumea spunea că acest băiat era teribil, pentru Intouch, seniorul Korn era drăguț.

– Ce?

Vezi? Acum îi răspund! Uneori își țuguie buzele, alteori își atinge capul.

– Vreau să te rog să ieși cu mine să te joci.

Sprâncenele groase erau încruntate, și avea o expresie serioasă de parcă l-ar fi rugat să meargă la spital.

– Unde?

– Daen-dei-ra-mid. Zâmbi Intouch.

– Ce?

Băiatul își încreți nasul și spuse.

– Nu ai auzit niciodată de parcul de distracții  Daendeiramid? Chiar ești înapoiat.

Tânărul se apropie de copil.

– Am auzit de parcul de distracții, dar se numește  Daennermit, nu Daendeirammid.

Lui Intouch îi îngheță zâmbetul pe buze, și spuse repede înainte de ase face roșu ca focul.

– Păi, asta e!

Korn  nu se putu abține să nu râdă, Daen-dei-ra-mid. Ce copil.

– Nu râde! Așa mi s-a spus de când eram copil.

– Haha, Daen-dei-ra-mid. Nu se putea opri din râs, puștiul era chiar amuzant.

– Las-o baltă, ne vedem la Dean-dei-…nermit la ora 10 duminică dimineață! Tânărul îmbujorat se foi și apoi se ridică de la masă, spunând,

– Mă duc la oră. Intouch o luă la fugă. Când intră în clădirea facultății, Korn se așeză singur și scutură din cap cu un zâmbet.

Ochii care se uitau după spatele care alerga, erau calzi precum un ghețar care se topea la soare.

 

Daennermit

Din clipa în care am pășit pe terenul de joacă, visul pe care-l exersasem de multe ori în mintea mea, se împlini în cele din urmă. Așa cum era scris și în roman, ar trebui să-i mulțumesc lui Dumnezeu care, în cele din urmă m-a ajutat să-mi împlineasc visul și continuă să râdă nebunește.

Muzica din parcul de distracții, amestecată cu râsetele copiilor, îi ajunge la ureche. Acest loc nu e unul în care ar veni “un fiu de cămătar” precum Korn.

– Ce să facem mai întâi? Intouch se uită în jur cu ochii mari. Pentru moment, stătea ca o fetiță, iar persoana de lângă el era nerăbdătoare. Ce plictisitor.

Intouch zâmbi în secret în inima lui și, chiar dacă seniorul  Korn se plânge, a venit, așa cum s-au înțeles și chiar a ajuns devreme.

– Phi Korn, uite câteva recomandări aici, cele deschise recent. Să le lăsăm la final. Uite corabia piraților!

După ce vorbi, îl luă de mână pe tânărul înalt de lângă el și se duse acolo, se urcă pe corabie și se legănă.  Când se așezară la rând, copilul emotiv îl trase spre ultimul rând. Se așeză și-și așteptă rândul să pună centura de siguranță.

– Iuhu~~, exclamă Intouch nerăbdător. Îi place genul ăsta de du-te, vino, super rapid.

– Phi Korn… S-a terminat!!

Băiatul care-și schimonosise fața acum, tocmai părea că e pe punctul de a leșina!

Cine să știe că seniorului îi va fi rău pe o corabie de pirați!

– Îmi pare rău

După ce s-au dat în corabia piraților, se așeză și-l mângâie pe spate pe seniorul care stătea pe scaun cu ochii închiși.

Tânărul înalt își flutură mâna și spuse că totul este în regulă, dar avea încă buzele palide.

– Nu știam că phi nu s-a dat nicioadată în așa ceva. Încercă să facă tot ce putea să-l ajute pe senior masându-i brațul.

Băiatul oftă, nu doar că nu încercase asta, nu fusese niciodată într-un parc de distracții. În acest caz, cu siguranță nu se va putea da în roller coaster.

Intouch se uită la trenul care se mișca repede pe șine deasupra lui, și la oamenii care țipau încântați. Aici  ar fi vrut să se dea mai ales. Of, ce păcat.

– Pot să mă dau.

– Ha! spuse copilul curios uitându-se la el.

– Nu eram pregătit până acum, dar pot să mă dau în roller coaster.

Korn spuse serios, lui nu-I este frică de înălțime, și nici nu-I este frică să încerce chestii din astea palpitante, dar nu era pregătit încă, serios!

Când auzi ce spusese seniorul, Intouch imediat făcu ochii mari și zâmbi. Dar, după tot ce se întâmplase, Korn jeli în inima lui, serios, chiar nu trebuia să spună propoziția aia, nu trebuia să promită așa de ușor.

Roller coaster de trei ori

Rafting de două ori

Ciocanul de două ori

Corabia piraților de două ori

Când au intrat în casa bântuită, drumul spre ieșire era evitat de năzdrăvan și au ocolit de câteva ori.

Era uimit de labirintul plin de oglinzi. Intouch credea că a găsit ieșirea și se grăbi spre ea dar se lovi, și fruntea sa mică se izbi de o oglindă din nou.

Mai sunt o mulțime de alte locuri  pe care nu le-am încercat, dar cei ca Korn sunt deja obosiți și vomită, dar cel mic este încă plin de energie.

– Ajunge. Chiar când Intouch se gândea să se mai dea încă o dată în roller coaster, el a spus stop.

– S-a înnoptat. Arătă spre cer ca să vadă și celălalt.

Băiatul care abia dacă reacționă, se strâmbă pentru a-și exprima regretul că se terminaseră atât de repede momentele fericite.

– Atunci, asta e ultima rundă. Arătă către castelul din spatele tânărului înalt și spuse,

– Să mergem să vedem prințesa.

În castel nu sunt mulți oameni. Poate pentru că copiii deja au terminat joaca și s-au dus deja acasă, atmosfera fiind astfel foarte liniștită. Intouch luă mâna tânărului și-i făcu semn entuziasmat. Korn nu a spus nimic, doar își țuguie buzele și-și ridică colțurile gurii, ascultând tăcut, și nu-I spuse lui Intouch că el de fapt văzuse astea în Neuschwanstein, Germania.

– Este și o prințesă, exclamă băiatul.

În camera de la etaj, Prințesa Aurora (Frumoasa Adormită) stă întinsă în pat, pieptul săltându-I în ritmul în care respira.

– Este uimitor, strânse el mâna persoanei de lângă el, zâmbind, cu ochii strălucitori și limpezi.

Korn îl privi pe băiatul de lângă el și văzu fața lui  Intouch strălucind precum soarele, și întregul său corp emanând energie pozitivă și știa că era un copil care a crescut într-o familie caldă și iubitoare.

Să-l las să plece sau să-l păstrez lângă mine?

Intouch se uită la persoana de lângă el, ridicând colțurile gurii și apoi ieșiră din cameră. De aici se vedea totul în jos, iar luminile licăreau în noapte.

– Te-ai distrat azi? Îl întrebă tânărul pe cel de lângă el, încă ținându-se strâns de mână.

Korn încuviință din cap și spuse,

– E bine.

– Dacă rămâi cu mine, vei avea parte de mai multe lucruri amuzante. Micul ștrengar este o prințesă care vinde pepeni.

– Dar dacă rămâi cu mine…In, nu vei avea parte de lucruri bune.

Intouch îngheță, strânse cu putere mâna celuilalt, ridică mâinile și apoi le lăsă din nou în jos, zâmbind.

– Atunci, phi are și mai mare nevoie de mine. O să-l fac pe phi să aibă parte de multe, multe lucruri bune. Băiatul duse cealaltă mână în dreptul inimii și spuse:

– Te voi face fericit. Te voi face să trăiești lucruri amuzante și interesante.

Inima lui Korn bătu cu putere, și simți sentimentele lui  Intouch.

– Ai încredere în mine.

Când își reveni, lumea sa întunecată și nemiloasă fu brusc luminată de soare.

– Haha, ai râs în sfârșit.

Iubirea se revărsă din inima lui.

– Vrei să fii cu mine… Atunci, fii cu mine, phi.

Intouch deschise gura și îngheță. Era pe punctul de a glumi dacă să rămână împreună, dar, înainte de a putea vorbi, seniorul i se adresă primul.

– Phi nu se va îmbăta din cauza corabiei piraților. Întrebă din nou, de teamă că seniorul fusese confuz și înțelesese greșit.

Korn se hlizi și spuse.

– Nu sunt beat, am mintea foarte limpede.

Îl atinse apoi cu un deget pe frunte pe Intouch, cu ochii limpezi și un zâmbet larg, cu o privire pe care Intouch nu o mai văzuse până atunci.

O privire fermă care oglindea decizia din adâncul inimii.

– Ce-ar fi să-ți las trei secunde să te gândești la asta, unu…

– Sunt de acord!!

Înainte de a avea timp să numere, Intouch deja dăduse răspunsul, și cu ambele mâini se agăță de brațul celuilalt scuturându-l.

– Sunt de acord, sunt de acord, te-am auzit, sunt de acord să fiu cu tine, deci, suntem deja împreună. Să nu găsești scuze că ești beat, să nu găsești scuze că nu ai mintea limpede, nu e un vis, și dacă nu mă crezi, o să te trezesc acum.

– Stai puțin, înțeleg. Chiar când băiatul era pe punctul de a-și ridica mâinile, Korn îl apucă reopede de încheietură ca să-l oprească. Dacă nu reacționează, chiar va fi învins.

– Ce să fac acum, ha, sunt atât de fericit, atât de încântat, încât vreau să strig în gura mare.

 Se uită repede la stânga apoi la dreapta, și era pe punctul de a țipa, dar Korn îl bloca rapid acoperindu-i gura cu mâinile și-l trase înapoi în castel. Se simțea ciudat și neajutorat din cauza comportamentului ieșit din comun al puștiului. Era cât pe ce să-l lovească dar fu șocat să vadă lacrimi în ochii lui Intouch.

Korn nu spuse nimic. Luă mâna juniorului și ieșiră din castel, făcându-l pe acesta să-l urmeze îndeaproape și ajutându-l să-și șteargă lacrimile, strângându-i și mai tare mâna. Și mai tare. Își jură în secret că va avea mare grijă de această stea prețioasă din inima lui toată viața.

 

 Fratele meu

Aeroportul Suvarnabhumi

Încă de când se urcase în avion, băiatul se semți moleșit vremea era atât de călduroasă azi, încât cel care se născuse pe acest pământ era înfierbântat și transpirat tot. Băiatul își scutură părul care crescuse deja cam lung. După ce luă bagajele, se îndreptară către ieșire. Oamenii adunați la ieșire stăteau aliniați la o coadă lungă. Erau atât de mulți oameni încât fu înghesuit între mai multe persoane până când reuși să-I vadă fața. Toți căutau același lucru. Figura familiară a persoanei care venise să-i ia. Băiatul se uită în jur cu o privire uimită și, când văzu pe cineva care-l chema nu prea departe de el, se grăbi să se ducă spre el cu un zâmbet mare pe față.

– Phi Pharm!

Băiatul își aruncă geanta la pământ, făcu un pas înainte și-l îmbrățișă strâns pe fratele său, apoi fu certat de tânăr.

– Nu pot să respir, Phum, ai crescut așa de înalt. Pharm ridică mâna ca să-i măsoare înălțimea. Când a crescut așa de înalt fratele lui?

Phum își ridică capul și stătu drept. Deși nimeni din familie nu e mai înalt de 180-190 cm, el este foarte fericit că a crescut în sfârșit cât fratele său.

– O să mai cresc. Se lăudă el fără jenă, și cei doi frați începură să se certe de îndată ce s-au întâlnit, din cauza înălțimii.

– Hei, ai curaj să spui asta?  Pharm nu se lăsă învins și spuse.

– Fratele tău va continua să crească.

– Du-ți bagajul în mașină întâi. Chiar când cei doi arătau ca niște Pomeranieni pe cale să se ia la bătaie, o voce joasă întrerupse situația tensionată. Tânărul înalt și subțirel ridică valiza și se îndreptă calm spre cei doi frați. Înălțimea lui îi făcea pe oameni geloși.

Phum nu vroia să recunoască faptul că tânărul înalt, cu chipul serios, și pielea de culoarea mierii care era de rasă mixtă și avea nasul drept, era iubitul fratelui său.

Și de asemenea…

Tipul ăsta pe nume Dean Ratnont este iubitul fratelui său dar familia este de acord ca ei să fie împreună! !

Pe drum la întoarcere, Pharm și Phum au sporovăit tot drumul, și Dean nu i-a întrerupt deloc. Pentru că universitaea este in vacanța de vară, Phum vrea să se întoarcă și să stea aici câteva luni ca să se odihnească. Desigur, va locui acasă la fratele său.

Casa unde locuia fratele lui Pharm este o vilă simplă cu două etaje, și o clădire mică alături este folosită ca restaurant tailandez. În jur sunt plantați copaci pentru a ține răcoare, și în curte este o fântână mică, ce produce o senzație de plăcere, ca într-o stațiune.

Lui Pharm îi place foarte mult această casă. De când a văzut-o prima dată, și-a dorit în secret să vină aici des, dar, din cauza unor griji, proprietarul anterior al casei avea gânduri negative în legătură cu aceasta.

– Frate, a cui este poza aceasta? Băiatul arătă spre poza de pe dulap. Era sigur că nu-i văzuse niciodată pe cei doi din fotografie.

Era o fotografie de grup cu doi băieți, unul cu o față serioasă, celălalt cu un zâmbet larg, într-o fotografie atât de veche, încât era puțin îngălbenită. Oare Pharm de ce a pus-o aici?

 

~~Sfârșit ~~

Care este reacția ta?
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
Până când ne vom întâlni din nou

Până când ne vom întâlni din nou

Status: Completed Tip: Autor: Traducător: ,

UNTIL WE MEET AGAIN - The Red Thread - Firul Roșu

Nuvela care a inspirat seria Until We Meet Again. Serialul îl găsiți pe site-ul nostru partener, tradus de echipa Dulcele Meu Paradis. Link serial aici În urmă cu treizeci de ani, Korn și Intouch erau doi studenți la Bangkok. Intouch își făcuse loc în viața lui Korn, deși știa că era fiul unui membru al mafiei. La început Korn încercase să-l alunge, dar până la urmă nu a putut rezista acelui băiat atât de diferit de el și atât de plin de viață, lăsându-l astfel să intre în inima lui. Cu toate acestea, într-o perioadă în care homosexualitatea nu era acceptată și părinții băieților erau împotriva relației lor, dragostea lor era destinată să piară. În timp ce Intouch a continuat să lupte pentru viitorul lor, Korn nu și-a putut vedea iubitul suferind, hotărând astfel să-și pună capăt vieții.   Pharm, un boboc de la Universitatea T și tocmai întors în Thailanda, a crescut simțind că așteaptă pe cineva în viața lui. Bântuit de vise triste și traume, îl întâlnește în sfârșit pe Dean, un student în anul trei și președinte al clubului de înot al universității sale. Firul roșu al destinului care i-a legat pe cei doi tineri în viața lor anterioară, îi reunește încă o dată, legându-i de un trecut care poate nu merită reținut, dar și de o iubire de neuitat. Pentru că firul roșu care leagă cele două inimi împreună duce întotdeauna una la alta. Deși se poate încurca sau întinde, nu se va rupe niciodată.   Autor: LazySheep Introducere + 29 de capitole + speciale Traducere și adaptare : Sunny și Silvia  

Împărtășește-ți părerea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset