Promisiunea
La două săptămâni de la începutul orelor, Pharm avea o mare durere de cap de la învățarea lucrurilor noi. Din fericire, avea doi prieteni cu el, așa că se ajutau reciproc. Activitățile clubului nu începuseră încă oficial, pentru a-i lăsa pe cei noi să se adapteze mai întâi. Mai auzise că după o lună vor începe să-i cheme seniorii.
Închise cartea voluminoasă despre microeconomie și își lăsă fața pe masă. Acele ceasului arătau spre ora 4 fix. Pharm porni computerul, se conectă la Facebook și-și folosi cursorul pentru a face clic pe pagina clubului de înot universitar la care devenise un vizitator obișnuit.
Tânărul se uită la fotografiile căpitanului clubului de înot pe care membrii le făcuseră în secret și le postaseră pe pagină. El zâmbi ușor înainte de a se ridica pentru a-și apropia fața ascuțită de ecran. Inima îi bătea cu putere de fiecare dată când îl vedea. Chiar dacă știa care este numele lui Dean pe Facebook, nu era suficient de curajos pentru a-i trimite o cerere de prietenie. Nici măcar nu știa să-și descrie sentimentele. Era bucuros să-l vadă, dar îi și era teamă să-l vadă din nou. În cele din urmă, el putea doar să-l urmărească în secret prin intermediul rețelelor de socializare.
– De ce mă simt atât de trist când îl văd?, mormăi el în timp ce-i introducea numele în bara de căutare, urmărind pe ascuns videoclipul băiatului.
Dean nu publica prea mult, majoritatea fotografiilor prezentate erau cele etichetate de prieteni. Și acele fotografii erau adesea fotografii cu Dean care se uita cu ochii în gol la ceva.
Chiar și cei care îl etichetaseră scriseseră în legendă întrebarea:
Ce cauți?
Salvă fotografia și păstră pe computer, apoi îl stinse împreună cu lumina și în cele din urmă merse la culcare. Inima îi bătea cu putere, chipul îi era cald. Era atât de jenat să se comporte ca o fată la prima ei dragoste. Dacă Manao și Team ar afla că a înnebunit așa, cu siguranță ar râde de el.
– Destul, acum e mai bine să dormi.
Își plesni obrajii și închise ochii. Nu după mult timp, Nidarom* se cufundă în somn.
*(N/T: este numele frumoasei adormite din basmele thailandeze.)
~~~~~~~
– Hei, P’Korn, mă gândeam… Băiatul cu faţa limpede se întoarse să privească în ochii celui care stătea lângă el care îl ţinea de mână. Amândoi își băgaseră picioarele în piscină și vânturau apa.
– La ce?
Korn ridică o sprânceană.
– Dacă ne-am naște din nou, crezi că ne-am mai putea întâlni?
Băiatul căruia i se pusese întrebarea dădu ochii peste cap, apoi lovi cu degetele pe fruntea celuilalt.
– Ai citit prea multe romane?
– Huh.
In își frecă fruntea:
– Te-am întrebat, acum răspunde.
Ochii lui îl priviră cu drag:
– Ne vom întâlnim.
– Serios?
Iubitul lui se prefăcu surprins.
– Adevărat.
Korn îi strânse mâna.
– O să te caut în continuare până te voi găsi.
În răspuns, strânse mâna mare, lacrimi adunându-se la marginea ochilor lui.
– Dacă am fi în emisfere diferite?
– M-aș urca într-un avion.
– Vei fi atât de bogat?
Korn ridică o sprânceană:
– Sigur.
Își strânse buzele subțiri înainte de a vorbi încet:
– Te voi căuta și eu.
Tânărul zâmbi și se aplecă să atingă fruntea iubitului său.
– Promite-mi că ne vom întâlni…
– Hm… promit.
~~~~~~~
În fiecare dimineață, Pharm era trezit de zgomotul unei uși care se închidea și în fiecare dimineață gemea tare după ce se rostogolea pe podea. Avea bănuiala că trebuie să cumpere un pat nou pentru a-l face mai mare, astfel încât să nu cadă odată ce se speria.
– La naiba, e ora opt.
Pham sări din pat și fugi la baie, avea curs la nouă. Tânărul se dezbrăcă și sări sub duș, dar fu nevoit să se oprească când simți o senzație ciudată. Își frecă fața și se repezi să se uite în oglindă. Lacrimi fierbinți îi curgeau pe obraji, udându-i.
– Hei, dar ce…?
El își șterse repede lacrimile.
– Un coșmar? Ce jenant.
De ce mă simt atât de trist?…
~~~~~~~
Pham alergă panicat după ce rămăsese blocat într-un ambuteiaj. Aproape că nu ajunse la timp. Își sună prietena să-i cumpere micul dejun în timp ce el aștepta la clasă cu Team.
– O, îmi vine să mor.
Tânărul își târî trupul în sala de clasă. Era cât pe ce să plângă de bucurie pentru că profesorul nu sosise încă. Acest profesor era atât de crud încât, chiar dacă întârziai doar cinci minute, încuia ușa.
– Calmează-te, iată, am cumpărat un sandviș și niște lapte.
Manao își trase prietenul pe un loc și îi dădu mâncarea. Chicoti când îl văzu pe Pharm aruncându-se pe cutia de lapte și terminând dintr-o înghițitură, apoi a început să desfacă sandvișul.
– Tu și Team v-ați uitat aseară la panoul de pe site-ul universității? întrebă fata cu un zâmbet strălucitor.
– Nu am văzut, răspunse Pharm clătinând din cap în timp ce gura îi era plină de mâncare.
– Oh, stai un minut.
Scoase o tabletă, o deschise și o întinse celor doi prieteni ai săi. Site-ul universității avea un forum pentru studenți unde puteau posta diverse subiecte, care era defalcat pe an, dar nu era separat de facultate. Personalul universității posta de obicei anunțuri pentru studenți, parcă pentru a-i informa cu privire la anularea diferitelor cursuri. Cât despre studenți, ei puneau adesea întrebări despre examene sau vorbeau despre ceva despre universitate, chiar despre povestea unui băiat frumos și a unei fete frumoase din acel an. Subiectul pe care Manao îl deschise pentru vizionare era intitulat:
Băieții frumoși și drăguți ai primului an.
Erau fotografii cu doi băieți, studenți în anul I. Fuseseră fotografiați în secret și nici nu li se ceruseră permisiunea.
– Hei! exclamă Team când se văzu călare pe bicicletă.
Sub imagine era o descriere:
Echipa Nong, Anul I, economie, arătos, inteligent, amuzant, arată delicios…
Pharm și Manao râseră în timp ce prietenul lor avea o privire uluită pe față.
– Nu râde, Pharm. Vino și vezi asta, vino și vezi.
Grupul de prieteni ai lui Team s-a târât pentru o privire mai atentă. Nu departe de fotografia lui Team era cea a lui Pharm, jumătate aşezat, jumătate sprijinit de un gard jos, rânjind larg.
– Hei, aici am vorbit ieri. Pharm deschise gura.
– Huh, Nong Pharm, anul 1 de economie, chipul tău limpede îmi face inima să tremure; ochii lui sunt prea moi și este irezistibil.
Team citi descrierea și râse până i se aplecă. Zgomotul loviturii pe spate din partea prietenului său se auzii puternic, dar el nu tresări.
– Aici, mai multe, în postarea de mai jos…
–Nong Team și Nong Pharm, cuplul anului , citi Manao cu o voce răgușită.
Era clar că se sufoca de moarte.
– Acum oprește-te! strigară cei doi băieți.
Pharm își frecă brațul pentru a scăpa de pielea de găină. El și Team? Imposibil!!
La patru și jumătate după-amiaza, ultimul curs se încheie cu cadavrul unui boboc întins pe birou pentru că încă nu reușise să se adapteze cum trebuie.
– Pharm, mai trebuie să mergi la club? întrebă Team în timp ce își punea rechizitele școlare, doar două pixuri, unul roșu și unul albastru, în buzunar.
Pharm clătină din cap:
– Oh, nu încă. Am o programare săptămâna viitoare.
– Ei bine, atunci tu și Manao puteți veni să mă încurajați la clubul de înot. Astăzi am o audiție. Când termin, vom merge să mâncăm niște Shabu Shabu. Tânărul se opri în timp ce copia notițele de pe tablă. Inima îi bătea cu putere.
– Mergem! Vrem să-i vedem pe băieți.
Manao îl trase imediat de mână și-l îmbrățișă.
– Pot refuza? răspunse el încet, sperând că nu trebuie să meargă.
– Nu.
Vocile celor doi prieteni se auziră cu un râs satisfăcător, apoi se transformară într-un zgomot puternic în timp ce se loveau.
~~~~~~
Era cinci după-amiaza, piscina interioară a universității era plină de lume. Pharm și Manao își luaseră locurile în tribune în timp ce urmăreau atmosfera entuziasmată cu interes.
– Mulți oameni sunt interesați. Nu este doar o audiție? întrebă Pharm suspicios, pentru că Team spusese că va selecta boboci pentru formația de start pentru a reprezenta universitatea în competițiile externe.
– Hei, clubul nostru de înot din facultate este faimos. Are și o echipă națională care a câștigat multe premii, explică Manao, care devenise acum o tânără expertă în natație.
– Hmm… Grozav. Oh, iată-ne.
Zeci de studenți din primul an, în costume de baie se adunaseră la piscină. Acolo, P’Win însuși explica ceva.
– Ah, Team al nostru are cea mai bună formă.
Manao se uită serios la silueta masculină a prietenului său.
– Este prietenul nostru!
Pharm râse și se prefăcu că închide ochii prietenei lui, dar fu ciupit până fu nevoit să-i dea drumul.
– Hei, tipul ăla este foarte frumos.
Manao lovi brațul prietenului ei de parcă nu-și mai putea ține respirația. La fel ca alte fete ea țipă, în timp ce își ridica telefonul mobil pentru a face poze. Pharm îi urmări privirea, dar trebui să se oprească când văzu o siluetă înaltă, bronzată, în costum de baie. P’Dean purta jacheta de identificare a echipei și se apropiase de P’Win. Cei doi discutară o vreme înainte de a-și lua rămas bun de la juniorii care se încălzeau pentru a se pregăti de audiție. Președintele clubului de înot își bătu mâna pe membre pentru a se încălzi. Ignora țipetele sau bârfele din jurul lui pentru că era obișnuit să fie urmărit în timpul competițiilor.
– Stai puțin, juniorii vor înota după acest plan: îi vom alege pe cei mai rapizi 5 înotători pentru a concura apoi din nou, nu?
Win, aflat în posesia documentului, se apropie din nou de prietenul său. Văzându-l, îți puteai da seama că era vicepreședintele clubului de înot.
– Primii doi cei mai buni vor fi membrii de bază pentru competiția de înot de la sfârșitul anului. Ceilalți trei vor fi în rezervă înainte de a se alătura echipei.
Dean arătă spre locul în care fusese desenat cercul roșu.
– Se pare că există mult potențial în acest an. Foarte bine, vor putea înlocui studenții din anul IV care vor absolvi.
Proprietarul părului de aur continuă să vorbească, dar ascultătorul auzi doar vântul.
Dean Ratthanon, căpitanul înalt de 186 cm, ridică privirea spre tribună. Bronzul său auriu de la soare îl făcea atrăgător, iar corpul său puternic, cu mușchi drăguți și o linie în V clară atrăgea inimile fetelor, lăsând o impresie unică în urma lui. Nu se știau prea multe despre el, în afară de faptul că era de sânge mixt din Orientul Mijlociu, că avea un frate mai mic în al doilea an de arhitectură și o soră mai mică în primul an la Facultatea de Arte. Ochii erau atât de profunzi, încât mulți oameni spuneau că atunci când certa pe cineva, erau ca un foc înspăimântător. Se uită în jur de parcă ar fi căutat o privire familiară. Fețele multor oameni îi treceau prin ochi așa cum făcea în fiecare zi.
– Hei, distras ca întotdeauna.
Win flutură hârtii în fața lui.
– La naiba, cauți mereu ceva.
Dean atinse mâna prietenului său și oftă din greu.
– Dacă sunt pregătiți, să începem.
După ce primi ordinul de la președinte, Win ridică din umeri și puse fluierul la gură, în timp ce ținea un cronometru în mână.
– La locurile voastre…
Fluierul sună în timp ce trupurile băieților din club se aruncară din nou în apă. Pharm tresări la sunetul fluierului și începu să respire greu după ce-și reveni în fire. Întâmplător, se uitase la cineva și fusese distrat. Când Dean se întoarse spre tribune, Pharm fu șocat și se ascunse.
– Pharm, Team a preluat conducerea!
Manao flutură brațul cu putere, făcându-l pe Pharm să-și îndrepte atenția înapoi spre selecție. Team preluase de fapt conducerea după ce intrase în a doua tură. Aplauzele puternice creau o atmosferă plină de viață și atentă. Pharm și Manao erau entuziasmați și strigau să-și încurajeze prietenul așa cum se aștepta. Team deveni unul dintre primii care fu ales ca noul membru oficial al clubului de înot, iar el și restul aveau să înceapă să se antreneze în pregătirea pentru evenimentul sportiv al universității din acel an.
– Fantastic!
Pharm își complimentă prietenul care tocmai se schimbase. Erau încă la standul de lângă piscină în timp ce ceilalți spectatori plecau. Mulți dintre membrii clubului încă înotau cu vocile seniorilor lor și ale antrenorului care țipau în fundal.
– Când eram în liceu, eram campion provincial.
Team ridică din umeri și apoi își frecă stomacul:
– Mi-e foame, hai să mâncăm Shabu repede.
Manao merse cu ei, dar tot îl căuta cu privirea pe seniorul frumos.
– Unde s-a dus P’Dean?
– Vorbea cu P’Win despre programul de antrenament intensiv. Ce se întâmplă, Manau? Unde este fata timidă pe care am întâlnit-o în prima zi?
Fata a chicotit:
– Încă sunt timidă, întreb doar pentru Pharm.
…!!
Pharm, care bea dintr-o sticlă de apă, aproape că se înecă.
– De ce pentru mine?
Pharm tocmai devenise roșu, apoi se întoarse să apuce prosopul pe care Team îl pusese în jurul gâtului pentru a se usca.
– Când am fost la probe, am văzut cum te-ai uitat la el, nu ai clipit.
Gura i se strânse, își acoperi jumătate din față cu prosopul și dădu vina pe tuse pentru înroșirea feței. De ce era atât de cald în vara asta*?
*(N/T: În Thailanda, universitatea începe în iunie și se termină în martie.)
– Huh. Team zâmbi și îmbrățișă gâtul prietenului său care ținea prosopul, refuzând să întâlnească ochii cuiva.
– Hai, mi-e foame.
Băiatul care era tachinat dădu un cot în burta prietenului său, dar cel care se plânse fu tot el pentru că Team era dur, ceea ce făcu situația și mai enervantă.
– Shabu, Shabu…
Pălăvrăgeala puternică a grupului de boboci îi făcu pe cei doi seniori care mergeau pe lângă piscină să se oprească și să se întoarcă să se uite la ei.
– Oh, Nong Team nu a plecat încă?
Win miji ochii la cei trei juniori care plecau.
– Cum se numește domnișoara aceea frumoasă? Te interesează, omule?
Băiatul cochet zâmbi cu ochii strălucitori și se întoarse să-i ceară părerea prietenului său despre acea fată drăguță din primul an. Președintele clubului de înot nu răspunse. Ochii lui erau ațintiți pe tânărul tachinat de prietenul său. Râsul și zâmbetul lui stârniră inima celui care privea. Nu mai putea să-și ia ochii de la el. Căldura dorinței umplea golul din inima lui până când deveni zgomotoasă.
Parcă ar fi avut inima frântă…
– Hei, hei, ce s-a întâmplat? strigă Win șocat, în timp ce președintele, puternic ca piatra, stătea pierdut, cu ochii injectați. Erau atât de roșii încât îi era teamă că lacrimile prietenului său vor începe să curgă. Dean clătină din cap, clipind în mod repetat.
– Nu e nimic, îmi ard ochii.
Promite-mi… ne vom căuta până ne vom întâlnim.
