Când mâna timpului începe din nou să se miște
Un zgomot puternic răsună în cameră.
– Ai, la naiba. Băiatul se ghemui în pătura de lângă pat. Avea o expresie dureroasă, se așeză și își frecă fundul în timp ce înjură.
– Am căzut din pat din cauza acestui nenorocit de zgomot.
Băiatul din camera alăturată trântise probabil ușa ca de obicei.
Pharm, un student la Facultatea de Afaceri în vârstă de 18 ani, se zvârcoli leneș înainte de a se întinde pe podea. Își ridică mâna la piept, simțindu-și inima bătând cu putere. Încă din copilărie îi fusese frică de zgomotele puternice, precum zgomotul tunetelor și fulgerelor, cel al petardelor și, de asemenea, zgomotul ușii închise trântite. Era atât de stânjenit din cauza reacției lui. La început, prietenii lui râdeau, dar mai târziu, când văzură că era atât de speriat încât îi tremurau mâinile, era palid și leșina, toți îl îngrijeau și îl ajutau, încercând să-i acorde atenție și să-l mângâie.
Cu calm, se uită la ceas care arăta că era doar șase dimineața, înainte de a merge în bucătărie. Deschise frigiderul și turnă apă într-un pahar. Pharm trăia singur pentru prima dată în viața lui. Tatăl său murise când el avea 10 ani, lăsându-l doar cu mama și cu fratele mai mic care se aflau acum în America. Cât despre el, se încăpățânase să încerce examenul de admitere la Universitatea din Thailanda. Era atât de nervos încât mama lui îi permisese să locuiască într-un mic apartament cu o cameră al unei rude.
Când acele ceasului arătară spre șapte, Pharm icni și alergă la baie să se schimbe în noua uniformă de student. Era o zi de orientare pentru noii studenți, iar întâlnirile aveau loc la ora 8 dimineața. Nu voia să întârzie.
~~~~~~~~
– Ah… Ah.
Pharm sosi la sala mare, după instrucțiuni, gâfâind de la fugă. În 10 minute avea să înceapă evenimentul, dar mai întâi trebuia să-și găsească un loc în grupul său de facultate.
Tânărul intră și-și introduse numele la biroul de înregistrare. Luă actele și merse la locul indicat de senior. Când văzu semnul cu numele facultății sale, se grăbi să se așeze pe un loc gol.
– Bună! spuse persoana care stătea vizavi de el, făcându-l repede să se uite în sus și să zâmbească.
– Bună, sunt Pharm.
– Eu sunt Team.
– Cât despre mine, Manao. Fata care stătea lângă Team se aplecă în față și zâmbi încet. Team era înalt, nici gras, nici slab, dar pielea închisă la culoare semăna cu cea a cuiva căruia îi plăcea să se antreneze în aer liber. Manao era o fată cu părul lung până la umeri și ondulat la vârfuri, ca o păpușă. Pharm părea să-și fi făcut prieteni încă din prima zi. Stătură de vorbă o vreme, până începu ceremonia de orientare.
Directorul începu prin a se adresa noilor studenți până aproape că adormiră, apoi veni rândul președintelui consiliului studențesc care venise să-i încurajeze.
– Acum, aș vrea ca reprezentanții clubului să urce pe scenă și să recruteze juniori. După orientare, oricine este interesat de orice club poate aplica la președintele de activitate. Seniorii și-au montat deja standurile și vă așteaptă afară.
După discurs, fiecare reprezentant urcă treptat pe scenă provocând țipete. Clubul de muzică fu reprezentat de o trupă cântând melodii rock. Clubul de baschet prezentă sportivii echipei naționale pentru a câștiga voturi mai populare. Clubul de teatru îi ademeni pe elevi cu vedete frumoase. Pharm se uită în jurul sălii. Era obiceiul lui încă din copilărie…când era într-o mulțime sau într-un loc nou, căuta mereu pe cineva, dar până la 18 ani nu reușise să-și dea seama pe cine caută.
– Team, de ce club ești interesat? întrebă Manao.
– Cred că mă voi înscrie în clubul de înot.
Team răspunsese imediat, de parcă ar fi fost deja decis.
– Eu… încă nu sunt sigur.
Pharm ezita. Exista de fapt un club de care era interesat, dar îi era rușine să le spună noilor săi prieteni.
– Hai, te rog alătură-te clubului de înot, îl întrerupse vocea reprezentantului, urmată de vocile fetelor care țipau, atrăgând atenția trio-ului.
Un tânăr bronzat cu părul vopsit auriu trecu împreună cu doi băieți musculoși în halate de baie. Când erau în mijlocul scenei, se duseră în topless, arătându-și pectoralii puternici pentru a le face pe fete să țipe.
– Bună, sunt Win de la clubul de înot. Tuturor tinerilor care sunt interesați…
Întinse mâna către cei doi băieți musculoși care își arătau siluetele din spate.
– … să aibă o siluetă sexy și un abdomen plat, le urăm bun venit la clubul de înot. Fetele care vor să vadă astfel de imagini în fiecare zi sunt întotdeauna binevenite.
Pharm și Manao se uită la fața lui Team care acum avea gura larg deschisă. Văzându-și prietenii uitându-se la el, clătină în grabă din cap.
– Nu este așa. Îmi place înotul.
– Dacă nu sunteți mulțumit, acesta este căpitanul clubului nostru de înot, Dean Ratthanon, din anul trei la facultatea de Administrare a Afacerilor.
Aplauzele răsunară în toată sala, indicând că persoana chemată trebuia să fie celebră. Fetele din jur chicoteau una la alta. După un timp, silueta înaltă a cuiva fu împinsă în fața scenei.
– Sunt Ratthanon Wongnet, căpitanul echipei de înot.
Manao trase în grabă de mâneca prietenei ei. Fetele țipau înnebunite.
L-am văzut ca reprezentant al multor competiții de înot, gândi Team.
Sunetul inimii lui Pharm răsuna în pieptul lui. El se uită la băiatul înalt și bronzat de pe scenă. Ochii nu clipeau, fața era ascuțită, sprâncenele întunecate și nasul era frumos, ca al cuiva cu sânge mixt. Dar totuși, nu frumusețea era cea care îl atrăsese. Era ceva care îl făcuse să se simtă ciudat, lacrimi arzându-i în colțurile ochilor. Tânărul își șterse în grabă lacrimile care se adunaseră, se încruntă , incapabil să se înțeleagă. Inima îi bătea în continuare ca și cum ar fi fost entuziasmat de ceva. Era ca și cum ar fi găsit ceva ce căuta de multă vreme.
P’Dean?
– Pharm, hei, ce este?
Team îl bătu ușor pe spate, readucându-l la realitate.
– Oh, s-a terminat?, întrebă Pharm, privind în jur. Lumea începea să părăsească sala de sport.
– Ce naiba? Team va merge să aplice pentru clubul de înot. Cât despre noi, mergem la clubul de teatru, Pharm.
Manao se ridică și își puse geanta pe umăr. Pham se mângâie pe obraji stânjenit, se hotărâse deja la ce club să se înscrie când îl văzuse prezentându-se.
– Eu… mă voi alătura clubului de deserturi thailandeze.
– Ce?!
Răspunsul neașteptat îi făcu pe cei doi prieteni să țipe.
– Poți găti?
Ochii lui Team se măriră.
Tânărul dădu din cap.
– Da, familia mea a deschis acasă un restaurant thailandez. Când eram copil, de multe ori ajutam în bucătărie, dar mă pricep mai bine să fac deserturi și sculpturi în prăjituri.
Pharm se referea la restaurantul pe care mama lui îl deschisese de când își amintea, dar care acum fusese mutat în America.
– Inițial urma să mă alătur clubului de gătit, dar am văzut că există un club separat pentru deserturi thailandeze, așa că sunt interesat.
– Oh, deci, putem încerca ce gătești? Îmi plac prăjiturile în straturi și Luk Chups.
Manao părea entuziastă, era o fată care iubea dulciurile.
– Hei, îmi plac stafidele cu cremă de dovleac.
Team începu să listeze câteva dulciuri.
– Haha, pentru câteva nu am echipamentul potrivit, dar clubul ar trebui să îl aibă, așa că vă pot lăsa să le încercați.
– Să vorbesc despre mâncare mi-a făcut foame. Odată ce te înscrii în club, hai să ne întâlnim în fața sălii de sport ca să mergem să mâncăm!
Team își luă rămas bun de la ei și plecă. Văzându-l, Manao îi spuse lui Pharm că merge la clubul de teatru unde candidații păreau să se îmbulzească din cauza vedetelor cu chipuri superbe.
Pharm zâmbi în timp ce ocoli diversele cluburi. A evita să fie oprit de reclamele unui alt club era cel mai greu lucru. După ce se plimbă, găsi un stand cu fructe frumos sculptate în față, împreună cu multe dulciuri thailandeze.
– Scuzați-mă.
O tânără cu părul scurt care sculpta un castravete păru nedumerită.
– Este clubul de deserturi thailandeze, nu? Sunt aici să mă înscriu.
Pharm îi arătă un zâmbet dulce . Fata scăpă cuțitul și ochii i se măriră. După ce-și reveni, prezentă în grabă un document de completat și-l luă înapoi ca pe o comoară prețioasă.
– Oh, tocmai am cunoscut un tip care a aplicat la club! Sunt Kung, anul doi. Giffy, P’Aum!!! Avem un nou membru.
Alte două fete apărură din spate. Acest lucru îl făcut să observe un lucru: clubul de deserturi thailandeze și clubul de mâncare thailandeză erau unul lângă celălalt.
– Nu pot să cred! Bun venit, numele meu este Giffy. Sunt în al doilea an.
Senioara zâmbi încet. Fața ei era împodobită cu destul de puțin machiaj, dar când se uită la mâna ei, Pharm văzu că unghiile îi erau tăiate și curate ca ale unui bucătar.
– P’Aum este în al treilea an.
Aum era o fată cu ochelari, părul creț până la umeri și o postură bună.
– Clubul nostru are nouă membri și este un club alimentar thailandez. Cluburile noastre au de obicei activități împreună. Sunt atât de fericit că un băiat tânăr a venit să se înscrie.
Aum clipi în mod repetat în timp ce îl ținea de mână pe tânăr.
– Nu este ușor pentru fete să ridice sacii cu făină și să poarte singure echipamentul.
Pharm râse încet.
– Dacă pot ajuta cu ceva, spune-mi. Îmi place să fac dulciuri thailandeze sculptate.
– Excelent!
Giffy se comportă ca o câștigătoare.
– Alte cluburi vin adesea la noi pentru ajutor pentru amenajarea unui stand de mâncare. Uneori chiar și universitatea ne contactează. Este frumos să avem pe cineva care să ne ajute.
Fetele începură să flirteze, târându-l pe băiat la cortul din apropiere pentru a se prezenta. Clubul de gătit thailandez avea alți doi membri bărbați, ceea ce îl făcu să ofteze de ușurare, apoi făcură schimb de numere pentru a face o programare pentru a se întâlni din nou.
~~~~~~~~
În campusul universitar era o cantină. Unele magazine erau deschise 24 de ore pe timpul examenelor, în special barurile din jurul facultății de arhitectură care erau deschise până târziu în perioada proiectelor.
– Clubul nostru este plin de fete, murmură Manao în timp ce cu mâna ducea niște carne de porc prăjită cu usturoi la gură. Mâncau într-un restaurant pentru a scăpa de căldură și de micile tulburări ale cantinei.
– Ei bine, clubul de teatru are și celebrități. Dacă vrei să cunoști o mulțime de băieți, vino la clubul nostru, toți sunt musculoși.
Team râse cu poftă când Manao pufni.
– Dar sunt multe fete care vin să-l vadă pe chipeșul prinț P’Dean, ce invidie.
Inima lui Pharm se contractă până când furculița îi alunecă din mână și căzu pe podea. Zâmbi și ceru personalului o furculiță nouă. Inima lui calmă începu din nou să tremure.
– De ce mănânci atât de puțin? întrebă Manao, deoarece felul de mâncare al prietenului său bucătar îi lipsea puțin.
– Mă doare stomacul.
Pham își frecă stomacul.
– Nu pot să mănânc la momentul nepotrivit. Gastrita revine imediat.
– Oh, de ce nu ai spus asta?
Team se încruntă.
– Astfel am putea lua prânzul înainte de a ne alătura cluburilor. Tu ești slab și palid. Ai alte probleme în afară de gastrită?
– E mult zgomot.
– Ți-e frică de zgomote puternice?
Manao lăsă jos lingura și își îndreptă atenția către prietenul său.
– Mai exact, zgomotul furtunii, cel de petarde, de baloane care se sparg, ușa fiind închisă prea tare. Ca… o bubuitură puternică.
Pham încercă să-și amintească de ce alte sunete îi era frică.
– Dacă le-ai auzi?
Team își dădu o palmă, realizând greșeala lui.
– Nu-ți face griji, chiar și eu sunt un pic cam direct uneori.
Pharm râse de Team care continua să se pedepsească.
– Hm… când aud un zgomot puternic, tremur și plâng, dar dacă este prea tare, icnesc și, în cel mai rău caz, leșin… hiperventilez.
– La dracu!
Team exclamă :
– Nu pot face să se întâmple. Este foarte periculos.
– Așa e, bine că ai spus-o la timp, ca să fim pregătiți.
Când își văzu prietenii începând să intre în panică, Pharm zâmbit larg și îi consolă repede.
– Calmați-vă, zgomotul trebuie să fie foarte puternic. Pentru ușa care se închide tresar brusc ca voi, băieți. În cazul petardelor și a baloanelor este inevitabil, doar acoperiți-mi urechile și îndepărtați-mă, fără nicio problemă.
– Of, uită-te la mine, probabil că sunt mai puternică decât Pharm.
Manao se uită la prietenul său, contemplându-l din cap până în picioare.
– Cum?
– Sunt puțin mai înaltă decât Pharm. Probabil sunt cu câteva kilograme mai grea decât el. De asemenea, uite. Ei bine, merită protejat.
– Huh?
Ochii lui Pharm se măriră, părea atât de slab în ochii lor.
– Oh, ce tragedie și aveam să te rog să mă ajuți să am grijă de Manao, astfel încât nimeni să nu flirteze cu ea înainte. Va trebui să mă ocup de amândoi?
Team se scărpină în cap, glumi cu Manao și chicoti. Dar lui Pharm nu i se păru amuzant. Nu se putea antrena prea mult pentru că simptomele bolii îi îngrijorau rudele, ca să nu mai vorbim de activitățile zgomotoase ale oricărui club de atletism din cauza sunetului focurilor de la startul curselor.
– Hei Pharm, chiar trebuie să te întreb, șopti Team. Acest lucru îi aduse pe Manao și pe Pharm mai aproape, aproape atingându-și capetele.
– Îți plac bărbații sau femeile?
Manao gemu încet și-și acoperi obrajii roșii. Cât despre Pharm, se simți amețit și făcuse ochii mari.
– Nu mă dezgustă. Te întreb, pentru a acționa bine, este necesar să te țin departe de bărbați?
Marele prieten avea o privire serioasă pe față. Pham oftă cu obrajii calzi.
– Nu știu.
– Oh!
Ambii prieteni fură surprinși.
– Sau ești bi? întrebă Manao entuziasmată cu un zâmbet orbitor.
Pharm clătină din cap:
– Chiar nu știu, nu m-am gândit niciodată la sex. Dacă persoana este cea potrivită, genul nu ar trebui să fie o problemă.
El zâmbi slab. Pentru că de când se născuse, nu avusese niciodată o iubită sau un iubit.
– Ok, este bine.
Team se ridică.
– Să așteptăm ca bărbații să încerce… Trebuie să-ți fac să crească mustață? mormăi el destul de tare încât să-i facă pe Manao și Pharm să râdă.
– Cineva ca Pharm trebuie să fie… cu P’Dean.
Manao chicoti:
– Mic și mare, ca într-un roman.
Pham fu surprins, cu fața imediat încălzită.
– Ce spui, Manao?
Ea apucă repede apa și o sorbi cu mâinile tremurânde.
– Huh…
Manao și Team rânjiră batjocoritor în cor.
Pharm dădu ochii peste cap.
– Destul, opriți-vă, nu știu de ce m-am pus în situația asta, la naiba., înjură el, înainte de a schimba subiectul.
