Până la tine – Capitolul 29

Pisoiul cerșește?

– Cum m-ai numit?…Răspunde.

– Deci îți place, nu-i așa?

Vocea lui era dulce și combinată cu cuvintele persoanei din poală făcură ca maxilarul lui Sila să se încleșteze. Ridică corpul fragil care stătea deasupra lui și care îi inducea o senzație de furnicături în abdomen, foarte puternică, imposibil de stăpânit. Încă o dată, tăcerea lui fu primită de către pisoi ca pe un refuz. Saitharn ridică o mână zveltă pentru a-i mângâia umărul larg înainte de a-și mișca corpul spre el. Tandru, își apăsă buzele fierbinți încet și imploră:

– Spune-mi că-ți place…

Folosea limbajul corpului în loc de limbajul vorbirii. Capul lui Sila era amețit de mirosul parfumat al corpului care îl atingea și îl răsfăța pentru a-l ajuta cu orice. Mintea lui Sila era tulbure și fu pierdută repede. Uită totul… în creierul lui era doar numele acestui pisoi…atingerea acestui pisoi…mirosul acestui pisoi…atâta tot…

 -Deci… îți spun Daddy… nu-ți place?

Zgomotul vocii și al respirației veni odată cu întrebarea, făcându-i sângele să se înfierbânte. Înăuntru, căldura îl ardea…Sila încetă să mai fie pretențios… motivul era că nu putea să mai tacă.

–  Îmi place… îmi place foarte mult, răspunse vocea lui un pic mai târziu.

Mintea îi era mai întunecată și mai zgomotoasă decât de obicei. Saitharn era suspicios. Trase adânc aer în piept și își reglează propriile emoții înainte de a întreba de a repeta întrebarea:

– De ce ești supărat?

– Am fost…de multe lucruri…de multe lucruri, dar acum nu mai sunt.

Dacă ar fi fost să numere astăzi nenumăratele lucruri care îl supăraseră de la lunga ședință foto până la cină și toate făcute de pisoiul alb din poala lui…

– Te-ai vindecat deja? Cum se face că încă arăți bine acum? întrebă el înclinând capul și privind la fața bărbatului înalt.

Pisoiul alb strânse ochii cu o urmă de vinovăție în caz că bătrânul supărat și incapabil ar fi acceptat adevărul.

–  Am fost supărat multă vreme, dar acum vreau doar să mă uit la pisoiul care cerșește răspunsul din gura lui.

Persoana înaltă se simțea foarte fierbinte. Fața dulce a lui Saitharn se clătină imediat înainte și înapoi și rosti o propoziție argumentând:

– N-am implorat.

– Ești sigur? Ce faci aici,  nu este să implori?

Înainte să-și dea seama că își pierduse calmul, victima se simți prinsă în capcana vânătorului. Sila îl prinse pe băiatul din poală de talie și îl trase mai aproape, din ce în ce mai aproape până când vârful nasului i se lipi de părul acestuia care era la fel de moale ca blana unui pisoi. Saitharn nu putu rezista scoase un râs moale din gât, apoi făcu un semn de protest:

–  Te rog, Khun, dă-mi drumul… lasă-mă…

-Nu mai spune așa.

Vocea severă îl făcu pe băiat să devină atât de moale încât trebui să se plângă și să-și acopere ochii.

–Nu-ți mai spun dă-mi drumul.

Atmosfera tensionată anterioară se înmuie, topind complet băiatul cu pielea albă. El se zvârcoli în brațele puternice, atât se simțea atât de fierbinte încât Sila fu nevoit să-l certe:

–Nu te mai zbate!

Ochii frumoși ai lui Saitharn se măriră când își dădu seama că trupul persoanei înalte provoca multă căldură. Aceasta îl determină să aibă o expresie facială încordată și în cele din urmă cu palma mică îi lovi partea superioară a brațului, dar nu prea tare.

– Doamne a trecut o lună de când n-am mai fost așa… nu vom putea dormi imediat, spuse Sila. Simțind o înțepătură și o mâncărime ca o pisică care încerca să zgârie, Sila apucă încheietura băiatului pe care îl ținea în poală înainte de a exercita o forță pentru a nu se îndepărta. Apoi îi șopti încet acoperind părțile laterale ale urechii provocând o senzație de fluture în stomac:

– Nu vrei să dormim, nu?

– Nu face asta, mâine trebuie să mă trezesc devreme, mormăi băiatul cu voce joasă.

Chipul lui mic era ascuns pe pieptul lat și refuza să-și ridice fața pentru a întâlni ochii lui Sila. Drept urmare buzele ondulate ale lui Sila nu putură să nu zâmbească.

Drăguț… într-adevăr foarte drăguț…

– Știu, doar o să stăm așa, în pat.

Bărbatul mai în vârstă nu avea gânduri fără inimă de a hărțui pe acel pisoi. Oricât de mult și-ar fi dorit cu adevărat să facă ceea ce își dorea, Sila știa că Saitharn muncise foarte mult și că acum era obosit și dacă era să se întâmple acum ceva între ei 2, nu s-ar fi terminat într-o singur în rundă,

Pha Liang se întinse pe pat, îl trase în sus și-l întinse pe pisoiul alb deasupra lui. Se dovedi că acea poziție era făcută pentru a-l atașa de pieptul lui.

-O,  nu te mai tachinez, hai să dormim în această poziție.

De ce?

– Te simți inconfortabil?

Saitharn se gândi o clipă la întrebare, înainte de a clătina din cap și a răspunde cu limbajul corpului în loc de cuvinte. Chiar dacă era inconfortabil, sentimentul de acum era departe de acel cuvânt „inconfortabil”.  Saitharn închise ochii și ascultă sunetul respirației persoanei care îl lăsase să se întindă deasupra lui. Somnolența începu să-l pătrundă încetul cu încetul și să se răspândească înainte de a se extinde pe scară largă și plină de sentimente.

– Mi-e somn.

Nu știa dacă era din cauză că era obosit sau de la căldura primită de acel corp puternic. Pleoapele frumoase deveniră mai grele ca niciodată. Saitharn auzi doar tonul vocii persoanei care era lângă el și simți o atingere blândă care îi ștampilă mijlocul frunții.  Apoi spuse:

– Noapte bună.

…………………………..

În această după-amiază, Hotelul Phu Saeng Dao era destul de animat, mai mult decât de obicei pentru că sosiseră Pha Liang și fiica lui Prae de la ferma Kham Pha și ceruseră să-l vadă pe tânărul Pha Liang. Aici Sila nu mai avusese cum să-l evite și deși se săturase deja,  se prefăcea că ascultă. Dar nu putea îndrăzni să taie bunătatea.

– Ah, Khun Sila, știu că probabil ești foarte ocupat dar au trecut câteva săptămâni și sincer să fiu mă simt rău că nu am venit să-mi cer scuze.

Sila înțelegea despre ce vorbea Pha Liang Kham Pha Klang. Bărbatul înalt zâmbi înainte de a primi un coș mare cu fructe și al ține așa cum cerea eticheta.

–  Această chestiune a trecut deja, eu cer doar ca cel care a greșit să fie pedepsit pe deplin, spuse Sila lăsând să înțeleagă celeilalte părți ce ar trebui să facă cu persoana care cauzase probleme la ferma lui.

 – Nu vă faceți griji, am dat instrucțiuni, cu siguranță nu veți mai avea probleme și voi duce până la capăt acest caz mulțumesc foarte mult.

Sila plecă capul în fața omului mai în vârstă, apoi ochii lui se uitară spre tânăra care stătea cuminte lângă tatăl ei. Aceasta era Prae, dar se pare că nu venise cu fratele ei.

–  Sună-l te rog, pe fratele tău și întreabă-l când ajunge.

–  Da, tată.

Cererea lui Pha Liang Kham îl făcu pe Sila să-și dea seama că și Mueang era aici. Dar probabil că acea persoană avea ceva de făcut, de aceea nu era încă acolo.

………………….

Până și orașul era încruntat din cauza vremii. Era o atmosferă fierbinte și înăbușitoare. Silueta înaltă, îmbrăcată în costum și o cămașă scumpă de culoare închisă de marcă, mergea de-a lungul coridoarelor  hotelului mare. Fața lui nu era prea fericită și cu cât se uita mai mult la telefon și la numărul surorii sale care suna în continuu, se simțea și mai supărat. Chiar dacă orașul îi plăcea, nu-i plăcea acest loc. El chiar ura tot ce se numea Phu Saeng Dao de la loc până la proprietar. Tânărul era mereu enervat de cuvintele tatălui său care continuă să-l critice și să compare cu acea persoană numită Sila Wongwatcharapaisarn.

Pha Liang al fermei Phu Saeng Dao era un bun conducător, avea grijă de oamenii săi și fiecare minut al vieții lui era utilizat într-un mod util. Cuvintele de laudă pe care Meen Mueang le auzea tot timpul, le ascultase atât de des, încât îi venea să vomite. Dacă era să fie sincer, putea vedea că tatăl lui era interesat doar de Sila, dar oare se interesa un pic și de familia lui? Pentru că de fiecare dată când îl invita să mănânce pentru a întări relațiile între cele două familii,  același lucru, același răspuns era primit mereu. Acea persoană refuza mereu continuând să citeze probleme de muncă atât de des încât devenise supărător. Nu înțelegea de ce tatăl lui și sora sa cea bună nu puteau vedea că acel bogătaș nu era interesat.

Trrrr….trrrr…trrrrr!

Vibrația telefonului mobil de lux făcu ca persoana înaltă să se oprească, dar chiar dacă nu s-ar fi oprit din mers, intenționa să răspundă la telefon, astfel încât cealaltă parte să nu mai sune.  Scoase telefonul, dar nu avu timp să apese pe accept că vocea altcuiva se auzi în spatele lui. Persoana care îl strigase spuse:

– Khun, ați scăpat ceva pe jos.

Meen Mueang întoarse capul, sprâncenele întunecate erau încruntate, dar această încruntare se atenuă încetul cu încetul când văzu fața proprietarului sunetului celui care îl strigase: nasul era frumos modelat, buzele erau roz, pielea fină, albă, ochii mari, rotunzi și albaștri, părul deschis la culoare, ceea ce îi făcea culoarea pielii și mai strălucitoare, și mai atractivă.

–  Asta… ați pierdut asta, ați scăpat asta, repetă persoana din fața lui, încă o dată, văzând că celălalt nu răspundea.

Cardul pe care Mueang îl ținea în buzunarul din spate al pantalonilor căzuse pe jos.

Saitharn așteptă ca adevăratul proprietar să-l ia înapoi.

– Mulțumesc, îi mulțumi în grabă persoana care tocmai înainte să poată spune și altceva auzi cum telefonul din mână vibră neîntrerupt din nou. El trebui să privească în jos simțindu-se enervat.

– Pentru puțin, concluzionă cealaltă persoană care se întoarse și se îndepărtă.

Tânărul rămase o clipă uitându-se cum dispărea și recunoscu că îi plăcuse străinul, dar știa că nu era momentul potrivit. În cele din urmă renunță să-l mai urmărească cu privirea și se întoarse să răspundă la telefonul din mână/

– Unde ești? Tata m-a rugat să te sun. Vino aici, grăbește-te și vino.

–  Știu, răspunse el scurt, enervat, înainte de a închide telefonul.

Începu să meargă cu repeziciune pe coridor, îndreptându-se direct spre camera de oaspeți în care fusese cândva…

Dacă întârzia, exista posibilitatea când se vor întoarce acasă ca tatăl lui să-l pedepsească.

– Mai întârzie mult? Ce a spus fratele tău? întrebă bătrânul când fiica lui închise telefonul.

– E în drum spre noi, s-a oprit să meargă la baie.

Era ca și cum l-ar fi scuzat pe fratele ei într-un mod subtil. Tânăra transmise în acel moment un mic zâmbet lui Pha Liang.

– Este foarte rău, l-a lăsat pe Sila să aștepte.

– Nu contează, mi-am terminat treburile dimineață, urmă propoziția lui și manierele politicoase ale lui Sila îl făcură pe Pha Liang al fermei Khampa să se relaxeze.

Bun, se vedea că amândoi nu mai aveau subiecte de discutat mai departe, prin urmare el alese să deschidă un nou subiect.

– Când am ajuns aici,  am văzut un anunț că săptămâna aceasta la hotel există o lansare de modă, un podium de prezentare pentru lansarea unei mărci și o licitație de produse. Mi se pare  foarte interesant. De asemenea tocmai am aflat că Khun Kaokeaw s-a întors la Chiang Mai.

– Da, Kaokew vine să deschidă o nouă filială aici, dacă vreți eu pot să vă invit.

Sila acționa exact ca proprietar al casei, excelent, desigur.

Prae acceptă imediat.

– Da, vreau să vin. Tată vrei să asiști și tu?

– Și eu vreau să vin, îl inviți doar pe tata?

În acel moment Meen Mueang tocmai deschidea ușa cu sprâncenele ușor ridicate. Silueta înaltă a fiului lui Kun Rim Pha sosise. Rosti o scuză simplă.

– Îmi pare rău că am întârziat.

El își pusese o mască amabilă pe față chiar dacă nu-i plăcea să fie alături de Sila.

– Să trecem la subiect. După cum am spus, am dori să-mi cer scuze pentru incident și aș dori să explic problema lucrătorului acela care a cauzat problema. El e un om de la oraș care a venit în urmă cu câteva luni aici. Tatăl meu a făcut greșeala de a nu îi verifica bine istoria provocând probleme și haos.

 – Da, eu sunt vinovatul, spuse Khun Kam Pha.

Se simțise cu adevărat vinovat când aflase despre asta. Fusese atât de supărat încât voise să-l omoare pe acel om, de teamă că această problemă va afecta relația dintre cele 2 ferme.

– Înțeleg, după cum am mai spus, nu mă interesează povestea vieții lui și înțeleg că acest eveniment nimeni nu a vrut să se întâmple, dar subliniez încă o dată, persoana care a greșit trebuie să plătească cu pedeapsa maximă.

Repetase de câte ori acest lucru? Nu-l mai putea număra, important era că Sila era încă supărat, de fiecare dată când se gândea la acele evenimente din acea zi, imaginea lui Saitharn cu fața înlăcrimată și plină de durere….Da… durerea pisoiului alb încă mai era incrustată adânc în mintea lui. Pentru confortul amândurora, trebuia să se termine acum, nu mai era de niciun folos să se mai gândească la trecut.

 – Bun, bine,  mai este o problemă și anume… această persoană, pe nume Ah, vrea să o întâlnească pe persoana pe care a rănit-o în acea zi. Ah dorește să se răscumpere cu o anumită sumă de bani, dar i-am spus că banii mi-i poate da mie.

Khun Kham Pha spuse că își dorea asta pentru că auzise că Sila fusese îngrijorat pentru lucrătorul lui. Voia să-și asume responsabilitatea. Sila încă rămase uluit când auzi cererea bătrânului.

Sila se întoarse spre Chakkrit care era chiar lângă el și spuse:

– Chakkrit, sună-l te rog pe Saitharn să vină aici.

Sila nu știa dacă Saitharn va refuza. În cele din urmă Saitharn răspunse ușor, apoi, după o clipă, Sila auzi o bătaie puternică în ușă îi spuse lui Chakkrit să deschidă ușa.

Apariția noului venit crea o reacție complet diferită la două persoane.

Prae făcu ochii mari și aproape că leșină când își dădu seama cine era celălalt în timp ce Meen Mueang se uita admirativ, privind la persoana cu pielea albă cu ochi strălucitori.

 – Saitharn, acesta este Khun Kham Pha proprietarul complexului Kham Ram Pha, angajatorul persoanei care te-a atacat. Aceasta este Khun Prae, fiica dumnealui,  iar el este Meen Mueang, fiul.

 – Bună.

Saitharn își ridică mâinile în semn de salut.

3 persoane erau acum năucite.

–  Eu sunt cel care i-a spus lui Sila să te cheme, îmi pare rău dacă te-am deranjat din timpul lucrului.

Bărbatul mai tânăr clătină din cap și rămase liniștit, așteptând să audă ce dorea acel om.

–  Vreau să-mi cer scuze pentru evenimentul ce s-a produs acum ceva timp… pentru acel eveniment nefericit, fiindcă eu sunt proprietarul și stăpânul persoanei care te-a rănit. Bun, știu foarte bine că nu voiați să se întâmple asta, dar acest om a trimis bani.

Bărbatul de vârstă mijlocie se întoarse către fiul lui, în timp ce acesta dădu din cap în mână cu un plic argintiu.  I-l dădu băiatului cu pielea albă care stătea acum confuz în mijlocul camerei.

–  Ce sunt banii aceștia?

 – Sunt bani în cadou, nu sunt mulți, dar aș dori să-i accepți.

– Nu-mi mai pasă de nimic acum, în plus au trecut deja câteva săptămâni bune.

Khun Kham Pha luă în considerare cuvintele băiatului din fața lui cu interes. Vocea, accentul, felul lui de a vorbi, toate indicau că persoana care stătea aici în fața lui nu era doar un muncitor obișnuit de la fermă așa cum presupusese de la început.

 – Știu, dar te rog, te rog să-i iei în numele meu, așa o să mă simt mai puțin jenat.

Saitharn aruncă o privire și ceru ajutor lui Sila. Acesta făcu semn din cap să accepte banii, iar persoana tânără întinse mâna să ia plicul argintiu, nu fără reticență.

–  Mulțumesc.

Îl privi în față pe Mueang, iar acesta văzu un chip dulce care ridica mâinile pentru a se închina în fața tatălui său. Era confuz la vederea lui,  suspiciunea îi umplea pieptul total în contradicție cu expresia lui. La fel ca el, Prae se comporta perfect normal, de parcă nu i-ar fi păsat, dar în creier își punea zeci de întrebări despre situația reală. Fata nu putea decât să păstreze gândurile în minte.

– Ah, să ne întoarcem acum,  l-am deranjat prea mult pe Sila.

–  Da.

Sila ridică mâna pentru a saluta persoana mai în vârstă.

–  Bun.

Khun Khamp  zâmbi în timp ce îl mângâie pe umăr pe tânăr și rosti aceeași propoziție pe care o spunea adesea:

– Dacă ai timp liber, hai să mâncăm împreună într-o zi.

– Da, Lung. Khun Prae, ne vedem la evenimentul lui Kaokaew, duminica aceasta.

 – Ah, bine.

– Da, voi pune pe cineva să-ți trimită invitația.

Prae dădu din cap în semn de acceptare și era pe cale să trimită un zâmbet dulce, cât despre Meen Mueang, tânărul zâmbi și trimise o privire către băiatul cu pielea albă care stătea deoparte în spatele lui Pha Liang.

-Să mergem.

Scurtul rămas bun îl făcu pe Sila să se întoarcă spre acel pisoi alb care nu vorbise. Sprâncenele lui arătau ca și cum un oraș ar fi primit o bombă. Chakkrit care stătea nu prea departe înghiți greu, iar saliva i se rostogoli pe gât.

– De ce Mueang se uita atât de mult la tine?

Pha Liang se întoarse să se uite la chipul lui Saitharn cu îndoială. Încă de pe când se afla în camera de recepție știa că Mueang se uita în direcția băiatului mai tânăr cu un comportament neobișnuit.

– Poate se simțea familiar cu chipul meu.

– Ce înseamnă asta?

– Puțin înainte când m-ai făcut să cobor și să aștept, l-am întâlnit din întâmplare. Scăpase ceva și i l-am dat.

Saiharn clarifica pentru ca Sila să înțeleagă. Silueta înaltă dădu din cap înțelegând, dar în inima lui era hărțuit. Ura coincidențele. Ce fel de lume rotundă era aceasta? Sila știa foarte bine reputația cochetă a lui Mueang și dacă ar fi să ghicească nu s-ar fi oprit doar aici, era foarte fermecător.

 -Ce vrei să spui?

Pentru că nu auzise clar, întrebă din nou.

– Nimic.

 – Bine.

Bărbatul înalt care privea simți că devenise atât de enervat încât trebui să strângă obrazul moale din fața lui, ceea ce făcu ca persoana mai tânără să strige cu voce tare:

– Lasă-mă să plec.

Chakkrit se uita la scena din fața lui și nu putea decât să înțeleagă. Zâmbi în încercarea lui de a avea răbdare. Vedea cum se reține propriul șef, că dacă nu ar fi fost faptul că această zonă era un loc public, Nong Saitharn fi fost probabil capturat și exterminat.

 . Cuvintele persoanei agresate îl făcură pe Sila să renunțe. Mâna i se îndepărtă și se întoarse să privească comportamentul secretarei. Fata arăta din ce în ce mai grăbită, se apropie cu mândrie înainte de a își pleca capul în fața șefului său cu o expresie care nu era prea bună.

– Pha Liang, Khun Kaokaew a venit să mă vadă să-mi spună despre un membru al echipei care tocmai a sosit  din Bangkok. A alunecat și a căzut.

–  Este ceva în neregulă? Mă voi duce să văd dacă  pot să o ajut cu ceva.

Pha Liang era îngrijorat.

…………

 – Nan…

–  Îmi pare rău… P’Kaew.

Tânărul cu chipul dulce ridică mâna pentru a o saluta pe proprietara  brandului cu o voce nevinovată. Genunchiul alb avea o rană din cauza căzăturii ceea ce o făcea pe persoană rănită să se miște cu dificultate.

– E în regulă, e în regulă, nu doare chiar așa de mult.

Kaokaew se apropie în grabă de modelul său cel mai important. Sănătatea fizică a lui conta și era pe primul loc.

– Doare? Nu te mișca încă, cineva va veni și se va îngriji de rana ta. Nan, te rog stai și așteaptă…Ah, ați venit exact la timp.

Ușa se deschisese în acel moment și Chakkrit și Davipha intrară în cameră. Fața lui Kaokaew  deveni solemnă în timp ce se uita la persoana rănită. Îi dăduse deja primul ajutor, dar avea o expresie dureroasă. Rana nu era deloc gravă, dar știa că nu se va vindeca până la prezentarea pe podium de duminică. Nan era modelul care fusese ales pentru a deschide și a închide spectacolul , în plus, cel mai important lucru era că cealaltă parte trebuia să fie persoana care purta ceasul model special pregătit pentru licitarea la acest eveniment.

 -Nu-ți face griji. Te rog, odihnește-te la maxim, înțeleg totul.

–  Și pe cine vei găsi să mă înlocuiască? Timpul este foarte scurt. Am fost neglijent și nu am avut grijă, am alunecat și am căzut.

– Nu te învinovăți, cred că ne putem descurca, spuse proprietarul mărcii.

Apoi se întoarse și se pregăti să iasă ca să-l lase pe tânărul model să se odihnească.

–  Khun Kaokeaw, cât despre alegerea unui alt model…

– Nu-ți face griji, Nan, cred că există o cale de ieșire.

– Khun Chakkrit, Sila este în birou?

– Da, e acolo.

–  Foarte bine, hai să mergem să-i cerem ajutor, spuse Kaokaew ferm, ieșind pe coridorul lung cu destinația : biroul vărului ei.